1.

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea românilor presupune:

 Descendența/proveniența noastră latină
 Ideea continuității daco-românilor, cât și a românilor la nord de Dunăre pe teritoriul fostei
Dacii.
 Formarea unei conștiințe de neam (românii conștientizau că indiferent de spațiul în care
locuiesc -Transilvania, Țara Românească, Moldova- vorbesc aceeși limbă, aparțin
aceluiași neam, au tradiții și obiceiuri comune)

Geto-dacii și lumea romană (sec. I î. Hr. – II d. Hr)

În secolul I î. Hr., regele get Burebista întemeiază statul geto-dac de tip monarhie
militară. În schimb, după moartea regelui în 44 î.Hr., statul geto-dac se destramă. Mai târziu,
către sfârșitul sec. I d. Hr., regele dac Decebal a refăcut unitatea statului geto-dac. În timpul
domniei sale, Dacia a intrat în conflict militar cu Imperiul Roman, în timpul împăraților
Domițian și Traian.
 Exemple de conflicte militare daco-romane cu Împăratul Traian : 101-102, 105-106.
Consecințe: Dacia a fost înfrântă, în schimb cea mai mare parte a acesteia devine provincie
romană.

Din sec. al II-lea d. Hr., Imperiul Roman declanșează la nord de Dunăre un amplu proces de
romanizare.

Romanizarea = proces de lungă durată etnic, ligvistic și cultural între autohtoni și cuceritori
în urma căruia în cadrul poporului cucerit pătrund treptat și masiv elemente de cultură și
civilizație romană.

Cea mai importantă componentă în cadrul procesului de romanizare este cea

lingvistică. În urma romanizării, la nord de Dunăre a apărut o populație daco-romană.
Procesul de romnaizare a fost posibil prin intermediul unor factori oficiali/direcți și
neoficiali (cu o acțiune târzie).

Exemple de factori oficiali: armata romană, veteranii, administrația romana.

Exemple de factori neoficiali: coloniștii, urbanizarea, viața religioasă, viața economică.

Prezentare factor oficial în procesul de romanizare – armata romană:

Provincia Dacia era alcătuită din aproximativ 55.000 soldați. Era compusă din legiuni
și trupe auxiliare. La rândul lor legiunile erau formate din cetățeni, vorbitori de limbă latină
oficială. Trupele speciale erau formate din cetățeni din diferite etnii, vorbitori de limbă latină
populară. Armata romană prin numărul ei mare de soldați a contribuit la răspândirea
elementelor și civilizației latine în spațiul de nord de Dunăre.

Prezentare factor neoficial în procesul de romanizare – coloniștii:

Un factor neoficial cu rol în romanizare la nord de Dunăre au fost coloniștii, vorbitori
de limbă latină populară/vulgară. Aceștia au fost aduși din toată lumea romană cu rolul de a
popula orașele și de a cultiva ogoarele.

În schimb, în secolele 2-8, în special la nord de Dunăre, cât și la sud de fluviu s-a
desfășurat etnogeneza românească. Poporul român este neolatin, asemănător cu cel
francez, italian, spaniol și portughez. Face parte din romanitatea orientală/estică, iar celelalte
popoare neolatine fac parte din partea occidentală/vestică. Un element de asemănare între
romanitatea orientală și cea occidentală este stratul latin. Poporul român și limba română au
o structură romanică, elemente care au contribuit la formarea limbii române.
 substrat -> strat-> adstrat

1
 Substrat = element autohton geto-dac (10%)
Strat= element cuceritor romnic (60%)
Adstrat = element migrator (20%)
* Restul de 10% reprezintă împrumuturi din alte limbi

Românii în izvoarele istorice medievale

Romanitatea românilor a reprezentat un subiect important pentru istorici, cronicari,

oameni politici care au dorit să demonstreze originea latină a poporului român și a limbii
române, continuitatea de locuire a dacilor-romanilor, cât și a românilor la nord de Dunăre,
formarea unei conștiinte de neam.
Încă din Evul Mediu, românii sunt amintiți în izvoare istorice bizantine, slave,
maghiare sub diverse denumiri: vlahi, valahi, blachi, termeni care arată o populație neslavă,
prin urmare originea romanică latină.
Exemple de izvoare bizantine:
 În secolul 7, tratatul militar ”Strategikon” al împăratului Mauricius îi menționează pe locuitorii
de la nord de Dunăre sub numele de romani.
 Între secolele 10-11, împăratul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul îi menționează pe
români sub denumirea de vlahi.

Exemple de izvoare maghiare:

oÎn secolul 12, cronicarul Anonymus în lucrarea ”Gesta Hungarorum” (”Faptele maghiarilor”) îi
menționează pe români sub numele de blachi.
oPe parcursul secolelor 15-16, ideea originii romane a românilor a fost susținută de o serie de
umaniști europeni, în special italieni din perioada Renașterii precum: Poggio Bracciolini,
Flavio Biondo, Antonio Bomfini, Enea Silvio Piccolomini.

Deoarece Țările Române s-au implicat între sec 16-17 în luptele antiotomane/”cruciadele
târzii”, prin urmare au intrat în atenția umaniștilor europeni.
Mai tarziu, între secolele 16-18, originea latină a poporului român a fost susținută de
o serie de umaniști și cronicari români:
 În secolul 16: Nicolaus Olahus
 În secolul 17: cronicarii români: Grigore Ureche, Miron Costin
 În secolul 18: cărturarul (om de cultură) Dimitrie Cantemir, fost domn al Moldovei

Spre exemplu, cronicarul Grigore Ureche în ”Letopisețul Țarii Moldovei” a susținut

unitatea de neam, cât și originea latină a tuturor românilor indiferent de spațiul în care
locuiesc: Transilvania, Țara Româneacă, Moldova. El preciza ca „se trag toți de la Râm”.
În schimb, în secolul 18, Dimitrie Cantemir în lucrarea ”Hronicul româno-moldo-
vlahilor” a pus accentul pe originea per latină a românilor.

Politizarea ideii romanității românilor

Din secolul 16, ideea romanității românilor devine o problemă politică în funcție de interese.
Spre exemplu, cronicarul și istoricul maghiar Ștefan Szamoskozy a negat-o, deoarece au
fost afectate interesele nobilimii maghiare din Transilvania de către Mihai Viteazul.

Politizarea etnogenezei românești (formarea poporului român)

De asemenea, începând cu secolul 18, etnogeneza românească devine o problemă politică.

Cauza: Întrucât românii din Transilvania își cereau drepturile politice în secolul 18, prin
urmare o serie de istorici maghiari, cât și austrieci au pus bazele teoriei imigraționiste.
Teoria imigraționistă, 1781 – autor: Franz Sulzer
În lucrarea ”Istoria dacilor transalpini” a susținut:

2
 Formarea poporului român și a limbii române la sud de Dunăre
 Romanii nu sunt urmașii coloniștilor romani (românii nu au origine latină)
 Daco-românii, cât și românii și-au încetat continuitatea la nord de Dunăre pe parcursul
Evului Mediu
 Din secolul al 13-lea, românii au imigrat de la sud la nord de Dunăre, unde i-au întâlnit în
Transilvania pe maghiari.

Teoria imigraționistă cu scop politic a fost combătută de istorici români, membrii ai Școlii
Ardelene precum: Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu. Prin
urmare, în anul 1791, Școala Ardeleană a elaborat un program memorio ”Supplex libellus
valachorum”, în care susțineau drepturile românilor din Transilvania, vechimea și
continuitatea la nord de Dunăre. Susține originea pur latină a românilor (idee considerată
exagerată).

Etnogeneza românească în secolul al XIX-lea

În a doua jumătatea a secolului 19, în perioada Epocii Moderne, apare o nouă variantă a
teoriei imigraționiste, autorul fiind Robert Rösler (istoric și geograf austriac).
Cauza: În 1867 s-a format Imperiul Austro-Ungar, iar autonomia românilor din
Transilvania a fost anulată, prin urmare românii transilvăneni solicită menținerea autonomiei
țării. Astfel, apare o nouă variantă a imigraționismului prin care să anuleze drepturile
românilor transilvăneni.
În anul 1871, Robert Rösler pune bazele în lucrarea ”Studii românești” a unei noi
variante a imigraționismului. Această nouă teorie era cunoscută și sub denumirea de ”Teoria
Roesleriană”. Ideile de bază ale acesteia erau:
 poporul român se formează la sud de Dunăre, undeva în Peninsula Balcanică
 românii nu sunt urmașii coloniștilor romani
 romanizarea nu a putut fi posibilă la nord de Dunăre în cei 165 de ani de stăpânire
romană (106-271)
 din secolul al 13-lea, românii migrează de la sud la nord de Dunăre, unde îi întâlnesc în
Transilvania pe maghiari.

Argumente:
 Există o asemănare între limba română și cea albaneză, drept urmare românii se formează
la sud de Dunăre.
 Nu există izvoare istorice care sa-i ateste pe români până în secolul al 13-lea
 Elementele daco-romane au încetat să mai existe la nord de Dunăre după Retragerea
Aureliană

Teoria lui Robert Roesler a fost combătută în secolul 19 de istorici români precum: B. P.
Hașdeu, A. D. Xenopol, D. Onciul. Aceștia au pus bazele teoriei continuității, cât și
autohtonismului. Ideile de bază au fost:
 Poporul român s-a format, în special, la nord de Dunăre, cât și la sud de fluviu
 Continuitatea elementului daco-roman, cât și a românilor la nord de Dunăre pe parcursul
Evului Mediu
 Supraviețuirea geto-dacilor după războaiele din secolul 2.

Argumente:
oExistența toponimelor, cât și a unor hidronime daco-romane la nord de Dunăre, timp de
aproximativ 2.000 de ani
oExistenta izvoarelor istorice care îi atestă pe români înainte de secolul al 13-lea

Prin urmare, se poate afirma faptul că la baza formării poporului român se află trei mari
elemente: geto-dac, roman peste care s-a suprapus elementul slav.

3
 Etnogeneza românilor în secolul al XX-lea

În perioada interbelică, ideea romanității românilor, cât și etnogeneza românească a

fost susținută de istorici români precum Vasile Pîrvan, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Iorga și
alții. Spre exemplu, Vasile Pîrvan a pus accentul pe continuitatea romană la nord de Dunăre
cu ajutorul dovezilor arheologice. Gheorghe I. Brătianu în lucrarea ” O enigmă și un miracol
istoric poporul român” preciza faptul că originea latină a românilor este un fapt real și nu o
ipoteză sau un miracol.

Etnogeneza românilor în perioada postbelică

După 1945, în România a fost instaurat un regim totalitar de tip comunist, prin urmare istoria
românilor a fost falsificată. Inițial, în perioada regimului politic stalinist a lui Gheorghiu Dej,
România a urmat modelul sovietic, drept consecință s-a pus accentul pe elementul slav în
formarea poporului român. Mai tarziu, în timpul regimului potic național comunist a lui
Nicolae Ceaușescu, România a promovat o politică de distanțare față de URSS. A fost
scoasă în evidență importanța elementului autohton geto-dac și ignorat elementului roman,
considerat asupritor.

Concluzie: Studierea romanității românilor este importantă, deoarece pot fi aflate informații
despre originea poporului român și a limbii române, despre continuitatea daco-romanilor la
nord de Dunăre sau pot fi combătute cu argumente diverse teorii care neagă formarea
poporului român în spațiul la nord de Dunăre (cazul teoriilor imigraționiste). Astfel, se poate
spune că cele trei elemente care au contribuit la formarea poporului român sunt: geto-dac,
latin și slav din care elementul predominant este cel romanic.