Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea românilor se referă la descendența romană a românilor; ea implică:

- Latinitatea poporului român și a limbii române.

- Unitatea de neam și de limbă a românilor
- Conștiința românilor despre originea lor romanică

La baza etnogenezei românești a stat romanizarea dacilor

Romanizarea a avut trei etape:
a) Înainte de cucerirea romană când dacii au preluat cultura materială romană
b) În timpul stăpânirii romane, 106-271, când are loc romanizarea propriu-zisă desfășurată în
condițiile acțiunii factorilor: armata, administrația veteranii, coloniștii, viața economică, viața
culturală, dreptul roman.
c) După retragerea armatei și administrației romane (271), procesul de romanizare continuă prin
menținerea legăturilor cu Imperiul Roman aflat la Sud de Dunăre, de unde pătrunde
Creștinismul. În acestă etapă se vor romaniza și dacii liberi.

Astfel se formează populația daco-romană. Limba latină populară vorbită în secolele II – III
în Imperiul Roman și preluată de daci se transformă în limbă română al cărui proces de
formare se încheie în secolele VII-VIII. Limba română este o limbă neolatină:
- Substratul dacic (aprox. 10%)
- Stratul roman (aprox. 60%)
- Ad-stratul slav (aprox. 20%)
- Aprox. 10% alte influențe

Etnogeneza românească a avut loc atât la Nord cât și la Sud de Dunăre dar așezarea slavilor a dus
la fragmentarea comunităților vorbitoare de limbă latină și astfel apar dialectele limbii române:
meglenoromâna, istroromâna și aromâna (macedo-româna).

Ce afirmă istoricii străini din Orient despre români?

Primele informații despre români apar în sursele bizantine. Atenția cronicarilor bizantini pentru
teritoriile locuite de români se datorează intereselor politice ale Imperiului Bizantin la Dunăre și nevoii
de a respinge atacurile migratorilor
Prima atestarea a românilor datează din secolul al VII-lea când împăratul bizantin Mauricius îi
menționează cu termenul de ,,romani” în tratatul militar Strategikon.
În secolul al X-lea, împăratul bizantin Constantin al VII-lea, în lucrarea despre administrarea
imperiului folosește pentru populația românească de la Nord de Dunăre și din Balcani termenul
de ,,romani”, subliniind originea ei latină în opoziție cu termenul de ,,romei” folosit pentru bizantini.
Românii apar în cronicile bizantine și sub numele de ,,vlahi”. În secolul al XII-lea, cronicarul
bizantin Ioan Kynnamus afirma că vlahii erau coloni veniți demult din Italia.
 Ce afirmă istoricii occidentali despre români?
Originea latină este menționată și la cronicarii maghiari. În secolul al XIII-lea, Simon de Keza
afirma că vlahii au rămas de bunăvoie în Pannonia după plecarea romanilor.
Romanitatea românilor a fost afirmată și de umaniștii italieni din secolul al XV-lea. Atenția
acordată românilor se datora interesului occidentalilor de a opri ofensiva otomană și preocupărilor
pentru antichitatea romană. Poggio Bracciolini a fost primul umanist care a afirmat originea latină a
poporului român și a limbii române alături de continuitatea elementului roman în Țările Române care
nu și-a pierdut uzul limbii latine transformată în limbă română.
Enea Silvio Piccolomini (Papa Pius al II-lea) a contribuit cel mai mult la răspândirea ideii originii
romane a românilor culegând informații de la misionarii dominicani și franciscani
Antonio Bonfini, umanist italian care a trăit la curtea regelui maghiara a afirmat că românii sunt
urmașii coloniștilor și soldaților români din Dacia. „dovadă fiind limba lor pentru care românii s-au
luptat ținând la ea mai mult decât la propria lor ființă”
Politizarea ideii romanității (începe în sec. al XVI-lea)
Domnia lui Mihai viteazul și victoriile sale împotriva otomanilor i-au adus în atenția Europei pe
români. Unirea Țărilor Române realizată de Mihai Viteazul a provocat politizarea ideii romanității,
căci stăpânirea sa în Transilvania a atras ostilitatea nobilimii maghiare.
Szamoskozy a contestat pentru prima dată romanitatea românilor spunând că sunt urmașii dacilor.
Cronicari români
Cărturarii și istoricii români din Evul Mediu au susținut romanitatea româlnilor.
Transilvania --- În secolul al XVI-lea umanistul Nicolaus Olahus a susținut unitatea de neam,
limbă și religie a românilor. El afirma că românii din Moldova, Țara Românească și Transilvania au
origine comună și sunt urmașii coloniștilor romani, ceea ce explică limba lor latină
Tipărirea de cărți în limba română de către diaconul Coresi a permis afirmarea conștiinței de neam
a românilor.
În secolul al XVII-lea, asupra culturii medievale românești s-a exercitat influența umanismului
european.
Moldova: Grigore Ureche, în Letopiseșul Țării Moldovei afiram romanitatea românilor și
latinitatea limbii vorbite de toți românii din Moldova, Transilvania și Țara Românească.
Miron Costin, în lucrarea De neamul moldovenilor (primul tratat savant consacrat
originii noastre) afirma originea latină a românilor atestată de:

- Numele pe care și-l dau românii

- De limba vorbită din care reproduce o listă de cuvinte asemănătoare cu cele latinești
- De urmele lăsate de romani în Dacia.

Țara Românească: Constantin Cantacuzino, în Istoria Țării Românești exprima existența la români
conștiinței romanității, afirmând că ei cred că sunt urmași ai romanilor.
În secolul al XVIII-lea, domnitorul savant Dimitrie Cantemir, în lucrarea Hronicul romano-moldo-
vlahilor susținea originea pur romană a românilor excluzându-i pe daci, menținerea elementului roman
în Dacia și după retragerea aureliană și unitatea românilor.
Transilvania