Romanitatea românilor-rezolvare varianta 2

Subiectul I.
1. Teoria la care se referă sursa B este Teoria continuității.

2. Secolul la care face referire sursa B este secolul VII.

3. Primul argument folosit de autor pentru a-și susține ideile sale este: „imigrarea treptată spre
nord a vlahilor din Moesia”.
Al doilea argument este „naționalitatea cucerită care a fost îndepărtată, iar mai târziu a dispărut”.

4. Sursa A infirmă faptul că etnogeneza românească s-a desfășurat pe parcursul mileniului I la

nordul Dunării.

5. Cauza: „mișcorarea numărului slavilor din nordul Dunării”, iar Efectul: „schimbarea
raportului de forțe în favoarea autohtonilor care dispuneau de o organizare social-politică mai
adecvată împrejurărilor istorice”.

6. După cucerirea romană a Daciei petrecută în 106 și transformarea teritoriului în provincie

romană, au acționat mai mulți factori ai romanizării teritoriului nou cucerit.
Primul factor a fost colonizarea romană. Din tot cuprinsul Imperiului au fost aduși coloniști
romani, vorbitori de limbă latină care au fost încurajați să se stabilească în Dacia. Aceștia prin
interacțiunile pe care le aveau cu populația autohtonă au răspândit cultura și civilizația romană.
Al doilea factor al romanizării a fost armata romană. Pentru a pacifica teritoriul de la nord de
Dunăre, armata romană a fost cantonată în castre de-a lungul liniei fortificate, limes, care s-a
format de la Nord la Sud. Astfel, veteranii, după ce terminau stagiul militar se stabileau în
orașele romane din Dacia și primeau funcții administrative. Astfel, ei au fost vectori de difuzare
a culturii latine.

7. O caracteristică a perioadei post-aureliene a fost migrația unor triburi barbare (goții, hunii,
gepizii), care vor schimba structura etnică și instituțională a populației daco-romane rămase la
nord de Dunăre ( de exemplu, infulențele cele mai puternice, observabile la nivelul omonimelor,
toponimelor, hidronimelor, le-au avut slavii).
O altă caracteristică a fost decăderea vieți urbane din cauza plecării administrației romane.

Subiectul II.
1. Categoria socială prezentă în text este „aristocrația locală”, sau „comercianții”.

2. Secolul la care se referă sursa dată este secolul II d.Hr.

3. Provincia de la nord de Dunăre este provincia Dacia, iar procesul este procesul de romanizare.
4. Două influențe referitoare la limba latină sunt: „Școlile romane erau un factor al romanizării,
pentru că se învăța latina, limba oficială a adminstrației” și „Comercianții s-au grăbit să învețe
limba latină pentru că latina era limba comerțului”.

5. Înainte de cucerirea romană petrecută în anul 106, civilizația romană a început să se

răspândească la nord de Dunăre prin intermediul contactelor pe care geto-dacii le aveau cu
romanii din sudul Dunării. Acest lucru a fost posibil datorită mai multor factori.
În primul rând, comercianții atrași de posibilitatea rapidă de a se îmbogăți sau de a face
profit au învățat limba latină, fiindcă latina era limba comerțului.
În al doilea rând, romanii aduceau odată cu cucerirea provinciei, avantajele unei culturi
înalte, care atrăgea o parte a populației. Cei care aparțineau claselor sociale de sus, pentru a
desăvârși educația copiilor, i-au trimis la școlile romane, pentru că numai astfel puteau ocupa o
magistratură de rang imperial. În aceste condiții, școlile în care se învăța limba latină au acționat
ca un factor al romanizării, fiind centre educaționale de difuzare a civilizației și culturii romane.
În concluzie, procesul de romanizare din Dacia a fost posibil datorită mai multor factori precum:
armata, administrația, coloniștii romani, urbanizarea sau construirea de orașe romane în Dacia,
limba latină, școlile în limba romană, etc.

6. În secolul al XVIII-lea, ideile privitoare la romanitatea românilor s-au împletit cu discursul

politic al oficialităților maghiare din Transilvania, care au încercat discreditarea elementului
românesc din provincia controlată.
După cucerirea Transilvaniei de către Imperiul austriac petrecută la sfârșitul secolului al XVII-
lea, românii au fost considerați populație tolerată, fiind excluși de la guvernare. Pentru
remedierea situației, au fost lansate mai multe teorii care-și expuneau argumente cu privire la
vechimea românilor și la întâietatea stabilirii în Transilvania.
Teoria continuității și teoria imigraționistă aduceau argumente pro și contra referitoare la
vechimea locuitorilor Transilvaniei și la continuitatea locuirii în Transilvania. Teoria
imigraționistă a fost folosită de către maghiarii aflați la conducerea provinciei pentru a
demonstra vechimea lor în spațiul transilvănean și privilegiile pe care ar trebui să le aibă în
raport cu populația românească.
Argumente în sprijinul teoriei continuității au fost formulate de Școala Ardeleană, care prin
reprezentanții săi Petru Maior, Gheorghe Șincai, episcopul Inochentie Micu, au redactat mai
multe proiecte-memorii, trimise la curtea împăratului de la Viena, în care se cerea egalitatea
românilor din Transilvania cu naționalitățile privilegiate și reprezentarea lor în Dietă, susținând
prioritatea, și continuitatea elementului românesc în Transilvania. Toate aceste memorii au fost
respinse de către împăratul de la Viena.