Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

👉 Romanitatea românilor se referă la descendența romană a românilor, din coloniști aduși de

romani în Dacia Traiană, latinitatea limbii române și unitatea de neam a românilor. Pe scurt,
reprezintă un element esențial al identității lingvistice și culturale a poporului român.

1. Geto-dacii și războaiele cu romanii

Primii strămoși ai românilor au fost geto-daci, care reprezentau ramura nordică a tracilor (popor
indo-european) și trăiau în spațiul carpato-danubiano-pontic – între Munții Carpați, Dunărea și
Marea Neagră (cunoscută ca Pontus Euxinus în Antichitate).
Geto-dacii aveau o religie politeistă, clasele sociale erau: tarabostes (aristocrați și preoți) și
comati (producători liberi, oamenii de rând) și trăiau în așezări fortificate cu terminația „-dava”,
precum: Buridava, Petrodava, Sucidava.
Burebista (82-44 î.Hr.) a fost primul rege dac care a unit triburile geto-dacilor, Dacia având cea
mai mare întindere teritorială sub conducerea sa. Statul lui avea capitala la Sarmizegetusa, iar
Burebista a fost ajutat de marele preot Deceneu în administrarea acestuia.
Burebista se implică în războiul civil din Imperiul Roman dintre Pompei și Caesar , sprijinindu-l
pe Pompei, dar cel din urmă a câștigat. Contactele dacilor cu romanii existau încă dinaintea lui
Burebista, pe vremea acestuia devenind însă mai puternice. În 44 î.Hr. moare, iar Dacia se
destramă în regate mai mici.
Decebal (87-106) o a fost cel care a reunit statul dac, pe un teritoriu mai mic decât cel al lui
Burebista, însă mai bine organizat din punct de vedere administrativ și militar. Capitala a rămas
la Sarmizegetusa.
Conflictele cu romanii:
87: Tapae – daci vs. romani – dacii înving, generalul roman Cornelius Fuscus moare.
88: Tapae – daci vs. romani – romanii înving, conduși de generalul Tetius Iulianus.
89: se încheia pacea între romani și daci, Dacia devine regat clientelar Romei = primeau
bani, arme și meșteri pentru a apăra frontiera imperiului
101-102: primul război daco-roman al lui Traian – Traian îl învinge pe Decebal (motive:
Traian nu mai dorea să plătească bani dacilor care complotau împotriva romanilor + criza
economică în Imperiul Roman)
102: pace între daci și romani – pace foarte grea pentru Decebal care este obligat să
dărâme zidurile cetăților, să renunțe la politica externă proprie + pierderi teritoriale.
105-106: al doilea război daco-roman al lui Traian: Traian îl învinge pe Decebal, Dacia
devine cea de-a doua provincie romană locuită de geto-daci (prima a fost Dobrogea).

1
 Zona verde – teritoriul lui Burebista, zona galbenă – teritoriul lui Decebal

2. Dacia Romană (106-271)

În această perioadă Dacia devine provincie a Imperiului Roman, intensificându-se procesul de

romanizare. 👉 Romanizarea este procesul istoric prin care geto-dacii au preluat de la romani
limba, civilizația, cultura, obiceiuri, religia, etc.
Etapele romanizării:
Înainte de 106: primele contacte dintre daci și romani – schimburi comerciale,
împrumuturi.
106-271: etapa stăpânirii romane – se intensifică procesul de romanizare, de altfel
ireversibil = se formează poporul și limba daco-romană. Factori: limba latină,
administrația, armata, religia, etc.
271-602: o dată cu retragerea aureliană armata și administrația romană se retrag la Sud de
Dunăre. Procesul de romanizare nu se oprește aici, romanizându-se și dacii liberi și
rezultând în populația daco-romană.

2
Dacia Romană (teritoriul cucerit de romani) – zona galbenă și zona portocalie – dacii liberi

3. Etnogeneza românească (sec. I î.Hr. – sfârșit de sec. VIII)

👉 Acesta este procesul istoric prin care au luat naștere limba și poporul român.

Etape:
106-602: romanizarea dacilor = se naște limba și poporul daco-roman
602 – sec. VIII: asimilarea migratorilor de către autohtoni (mai ales slavi) = poporul și
limba română
Pe teritoriul României o să avem mai multe popoare migratoare, în a doua jumătate a mileniului
I: goți, gepizi, pecenegi, huni, avari, slavi. Cei din urmă influențează cel mai mult poporul și
limba daco-română și împart romanitatea orientală în două mari grupuri: romanicii nord-
dunăreni (adică noi, daco-romanii) și cei sud-dunăreni: macedoromânii, meglenoromânii,
istroromânii. Astfel se va împărți și limba, româna făcând parte din familia limbilor neolatine.

3
Limba română este alcătuită din 3 straturi: substratul dacic, stratul latin și adstratul slav.
Acestora se mai adaugă împrumuturi din alte limbi și neologisme.

4. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Prin romanitatea românilor se înțelege:
descendența romană a poporului român
caracterul latin al limbii române
continuitatea daco-romanilor la nord de Dunăre după retragerea aureliană
În izvoarele străine, românii au fost menționați sub diferite denumiri: vlahi (popoarele
germanice, însemna popor de limbă romanică, neslav); valahi (slavii sudici); volohi (ruși);
blachi/olahi (maghiari).
Izvoare istorice străine în secolele VII – XIII:
sec. VII: tratatul militar Strategikon al împăratului bizantin Mauriciu, în care românii
sunt menționați cu denumirea de romani.
sec. IX: cronica turcă Oguzname – vorbește despre o țară a vlahilor la nord de Dunăre.
sec. X: Despre administrarea imperiului – împăratul bizantin Constantin al VII-lea
Porfirogenetul îi menționează pe români sub denumirea de romani, explicându-se că
poporul nord-dunărean se trage de la Roma.
sec. XII: Ioan Kynnamos afirmă că românii sunt veniți demult din Italia. El a fost
secretar al împăratului bizantin Manuel Comnenul.
sec. XII: Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor), scrisă de Anonymus, cronicar al
regelui maghiar Bela al III-lea, atestă existența a trei formațiuni prestatale la nord de
Dunăre în secolul IX-lea și anume voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut.
sec. XIII: Gesta Hunnorum et Hungarorum (Faptele hunilor și ale ungurilor), scrisă
de Simon de Keza, în care precizează că păstoritul și agricultura erau principalele
ocupații ale vlahilor.
Romanitatea românilor în viziunea umaniștilor și cronicarilor români:
sec. XVI: Enea Silvio Piccolomini (Papa Pius al II-lea), afirma că românii au origine
romanică, fiind unul dintre cei mai importanți susținători ai romanității românilor,
datorită lui această idee intrând în circuitul științific european.
1535: Nicolaus Olahus, în lucrarea Hungaria susține unitatea de neam, obiceiuri, religie
și limbă ale românilor.
sec. XVII: Miron Costin, cronica De neamul moldovenilor, în care susține originea
latină a poporului român
sec. XVII: Grigore Ureche, cronica Letopisețul Țării Moldovei, în care afirmă că
românii își au originea de la Roma: „noi de la Râm ne tragem”, având studii de limbă
latină în Polonia, compară limba română cu aceasta.

4
 sec. XVII-XVIII: Dimitrie Cantemir, în lucrarea Hronicul romano-moldo-vlahilor,
susținea originea latină a poporului român, acesta considerând că populația geto-dacă din
provincie a fost distrusă de către romani. Prin urmare, acesta era un adept al descendenței
pur latine a românilor.

Politizarea ideii romanității românilor

Cauze:
Cucerirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul: nobilimea maghiară devine ostilă
acțiunilor întreprinse de voievod în spațiul intracarpatic.
Principiul națiunilor privilegiate: în Transilvania funcționa acest principiu. Prin
documentul Unio Trium Nationum, erau recunoscute doar drepturile ungurilor, sașilor și
secuilor, românii fiind excluși din viața politică, religioasă, socială, etc.
Națiunea tolerată: românii erau considerați o națiune ”tolerată” în Transilvania neavând
drepturi politice. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu era recunoscută. (ungurii erau
catolici).
Evenimente:
Istvan Szamoskozy (contemporan cu Mihai Viteazu) afirmă prima dată că românii sunt
urmași ai romanilor, însă după cucerirea Transilvaniei de către Mihai și schimbările
impuse de acesta, Istvan neagă originea latină a poporului român.
1698: se naște Biserica Unită (Biserica Greco-Catolică = Biserica Ortodoxă Română
unită cu Biserica Romei), care a fost îmbrățișată de mulți români, care datorită
apartenenței lor câștigă drepturi, formându-se astfel o elită românească, mai ales la nivel
clerical.
1699: Diploma Leopoldină – împăratul Leopold I – prin care clerul unit se bucură de
privilegii identice cu cele ale clerului catolic
1701: Diploma Leopoldină – împăratul Leopold I – adoptarea cultului unit aducea după
sine drepturi civile (exemplu: țăranii ieșeau din iobăgie dacă aderau la noul cult) – nu se
aplică niciodată.
1744: Supplex Libellus, memoriu scris de episcopul Ioan Inochentie Micu Klein, în
care se descria că românii sunt majoritari în Transilvania și trebuiau să primească drepturi
și să fie reprezentați în Dietă. Este respins, iar Ioan este exilat la Roma.
1791: Supplex Libellus Valachorum, memoriu scris de Școala Ardeleană (Petru
Maior, Samuil Micu, Ioan Budai-Deleanu, Gheorghe Șincai), în care se cerea
eliminarea denumirii jignitoare de „tolerați”, drepturi egale între români și celelalte
națiuni din Transilvania, repartizarea funcțiilor publice pe criteriul proporționalității.

📌 Cele descrise mai sus sunt legate strict de teritoriul Transilvaniei, care intra sub conducere
maghiară încă din secolele XI-XIII. Românii vor fi ținuți într-o stare continuă de netă

5
inferioritate față de maghiari, sași și secui, aceștia fiind excluși treptat din viața politică și
religioasă a Transilvaniei. Mai multe detalii în capitolul Autonomii Locale.

Teoriile etnogenezei românești

Au fost formulate două teorii cu privire la etnogeneza românilor, cea autohtonistă și respectiv,
cea imigraționistă. Prima, teoria autohtonistă subliniază originea latină și vechimea românilor
pe teritoriul acesta și este susținută atât de istorici străini cât și români. Cea de-a doua, teoria
imigraționistă, susține ideea că poporul român s-a format la sud de Dunăre de unde o mare parte
a populației a migrat la nord de fluviu după secolele IX-XIII.
1. Adepții teoriei imigraționiste (sau teoria roesleriană)
Franz Joseph Sulzer, care susținea că poporul român nu are origine latină, acesta
formându-se la sud de Dunăre, de unde ar fi migrat la nord de fluviu (adică în România
de azi) în secolul al XII-lea.
Johann von Engel, care a preluat teoria lui Ioan Lucius (acesta având dubii în legătura
cu originea latină a poporului român, însă nu a negat-o), pe care a falsificat-o, dezvoltând
ideea că poporul român s-a format la sud de Dunăre, de unde ar fi imigrat la nord în
secolul al IX-lea.
Robert Roesler, care în lucrarea Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche
a României din anul 1871, dezvoltă teoria imigraționistă, numită și teoria roesleriană cu
următoarele argumente:
o Dacii au fost exterminați de către romani.
o Procesul de romanizare a dacilor a fost imposibil de realizat în doar 165 de ani.
o Asemănările dintre limba albaneză și limba română demonstrează originea sud-
dunăreană a românilor.
o Retragerea aureliană a însemnat abandonarea totală a Daciei.

2. Adepții teoriei autohtoniste (sau teoria continuității)

Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907), care redactează lucrarea intitulată Pierit-au
dacii?, în care explică faptul că substratul dac al poporului român nu poate fi contestat,
dacii nefiind exterminați de către romani.
Alexandru Dimitrie Xenopol (A.D.Xenopol, 1847-1920), care redactează lucrarea
intitulată Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiana, în care descrie că
migrațiile barbare au împins populația daco-romană spre munți, pentru protecție, folosind
de altfel și dovezi arheologice împreună cu toponime și hidronime care dovedesc
continuitatea dacilor și a daco-românilor la nord de Dunăre.
Vasile Pârvan (1882-1927), arheolog care dovedește pe baza izvoarelor scrise și nescrise
că poporul român are la bază atât elemente dacice cât și romane.
Gheorghe Brătianu (1898-1953), care redactează lucrarea O enigmă și un miracol
istoric: poporul român, în care demonstrează pe baza dovezilor lingvistice, arheologice
și etnografice originea latină a poporului român, respingând total teoria imigraționistă.

6
Originea poporului român în istoriografia comunistă
Epoca Dej (1948-1965): o dată cu instaurarea regimului comunist în România Mihail Roller
a falsificat manualele de istorie exagerând contribuția slavilor în procesul de formare a
poporului român pentru a dezvolta cât mai mult apropierea de Moscova dorită de regim.
Epoca Ceaușescu (1965-1989): se lansează protocronismul, în care contribuția romanilor
este negată, dezvoltându-se obsesia dacică în care leagănul întregii civilizații era reprezentat
de spațiul carpato-danubiano-pontic.
TABEL CRONOLOGIC

Perioadă Personalitate Acțiune

82 – 44 î.Hr. Burebista Domnie
87-106 Decebal Domnie
87 daci, romani Bătălia de la Tapae
88 daci, romani Bătălia de la Tapae
89 daci, romani Pace
101-102 daci, romani Primul război daco-roman
102 daci, romani Pace
105-106 daci, romani Al doilea război daco-roman
106 daci, romani Cucerirea provinciei Dacia
271 romani Retragerea aureliană
602 slavi Slavii ajung în Pen. Balcanică
sec. VII Mauriciu Tratat militar Strategikon
Sf. de sec. VIII români Sfârșitul etnogenezei românești
sec. IX turci Cronica Oguzname
sec. X Constantin VII Porfirogenetul Despre administrarea imperiului
sec. XII Ioan Kynnamos Românii sunt veniți demult din Italia
sec. XII Anonymus Gesta Hungarorum
sec. XIII Simon de Keza Gesta Hunnorum et Hungarorum
sec. XVI Enea Silvio Piccolomini Susținător al romanității românilor
1535 Nicolaus Olahus Hungaria
sec. XVII Miron Costin De neamul moldovenilor
sec. XVII Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei
sec. XVII-XVIII Dimitrie Cantemir Hronicul romano-moldo-vlahilor
1698 - Biserica Unită
1699 Leopold I Diploma Leopoldină
1701 Leopold I Diploma Leopoldină
1744 Ioan Inochentie Micu Klein Supplex Libellus
1791 Școala Ardeleană Supplex Libellus Valachorum
1871 Robert Roesler Studii românești. Cercetări cu
privire la istoria veche a României
1838-1907 Bogdan Petriceicu Hașdeu Pierit-au dacii?
1847-1920 Alexandru Dimitrie Xenopol Studii asupra stăruinței românilor în

7
 Dacia Traiana
1898-1953 Gheorghe Brătianu O enigmă și un miracol istoric:
poporul român

MIC DICȚIONAR EXPLICATIV

autohtoni = localnici
cler = totalitatea preoților unei biserici
cronică = lucrare cu caracter istoric din Evul Mediu
dacii liberi = dacii care locuiau în teritorii necucerite de romani
Dietă = Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate (în Transilvania, Evul
Mediu)
etnografice/etnografie = știință care clasifică popoarele lumii, studiază originea, compoziția și
răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și
particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce.
feudalism = ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personală, dintre suzeran și vasal,
cel dintâi asigurându-i celui din urmă protecție și o sursă de venit, iar vasalul fiind obligat față de
suzeran cu sprijin militar și participare la adunările de judecată.
hidronime = studiul denumirilor de ape
iobăgie = instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului
față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; rumânie.
istoriografie = Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al
operelor istorice.
izvoare scrise = documente, memorii, cronici, tot ce a fost scris la un moment dat.
izvoare nescrise = dovezi arheologice, arme, unelte, bijuterii, tot ce a existat/există fizic.
memoriu = expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, situații, etc.
protocronism = curent de idei, opus sincronismului, care afirmă adesea, în mod nejustificat,
anticiparea românească a unor creații artistice și științifice universale.

8
religie politeistă = credința în mai multe zeități
sincronism = existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte,
fenomene sau evenimente.
supplex – cerere, plângere, petiție
Școala Ardeleană = mișcare ideologică și culturală iluministă a intelectualității românești din
Transilvania de la sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. XIX-lea.
toponime = ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri