Capitolul I

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

I. Caracterizare generală:
Românii fac parte din popoarele neolatine.
Procesul de formare al poporului român se numeşte “Etnogeneza românească”.

II. Elementele de formare ale poporului român:

1. substratul – este elementul care conţine circa 10% cuvinte de origine dacică din vocabularul
limbii române;
2. stratul – este elementul care conţine circa 60% cuvinte de origine latină din vocabularul
limbii române;
3. adstratul – este elementul care conţine circa 20% cuvinte de origine slavă din vocabularul
limbii române.

III. Procesul de etnogeneză – sinteza dintre daci şi romani şi romanizarea geto-dacilor, realizare:
1. Etapa iniţială (sec II î.Hr. – 106 d.Hr.)
Aici se încadrează domniile regilor daci Burebista şi Decebal.
A. Domnia lui Burebista (82 î.Hr. – 44 d.Hr.), a realizat:
 prima capitală dacă la Sarmizegetusa;
 a organizat o armată de 200 000mii de militari, aşa cum ne informează geograful antic
Strabon;
 a distrus poporul celţilor de vest;
 a ocupat pământul apusean al Mării Negre, inclusiv coloniile greceşti: Histria, Tomis şi
Callatis;
 a intervenit în lupta romană dintre Cezar şi Pompei, fiind de partea lui Pompei, dar Cezar
ieşind învingător.
Burebista a fost asasinat în anul 44 d.Hr.
În anul 12 d.Hr. generalul Catus a ocupat Muntenia, iar în anul 46 d.Hr. romanii au ocupat şi Dobrogea
pe care au inclus-o în provincia romană Moesia.
B. Domnia lui Decebal (87 d.Hr. – 106 d.Hr.) , a realizat:
 refacerea statului dac;
 două lupte cu Domiţian, în anul 87 ieşind învingător, iar în anul 88 învins, totuşi
acceptând o pace favorabilă cu romanii, devenind rege clientelar al Romei.
Decebal a purtat împotriva lui Traian două războaie grele, astfel:
 101-102, când Decebal este învins la Tapae şi Adamclisi, şi inginerul lui Traian, Apolodor
din Damasc, construieşte podul peste Dunăre de la Drobeta – Turnu Severin;
 105-106, când Decebal nu respectă condiţiile păcii, şi poartă al doilea război cu Traian,
fiind învins şi sinucigându-se. În semn de victorie asupra dacilor s-au construit două
monumente din piatră: “Columna lui Traian” de la Roma şi „Monumentul Triumfal” de la
Adamclisi.
2. Etapa principală (106 d.Hr. – 271 d.Hr.) .
Aici a avut loc romanizarea Daciei sprijinită chiar de romani, prin:
 armata romană – situează în Dacia circa 50 000mii de militari, ce au racolat tineri şi
veterani pentru răspândirea limbii latine şi culturii romane;
 colonişti – au fost aduşi din vechile provincii romane, având acelaşi rol ca veteranii;

1
  urbanizare – construirea oraşelor (Napoca – Cluj, Dierna – Orşova, Apulum – Alba), cel
mai important fiind capitala Daciei, construită de Traian şi numită „Ulpia Traiana
Sarmizegetusa”;
 economie – bazată pe meşteşuguri grupate în „colegii”, şi agriculturi grupate în
„latifundii”;
 limba latină – fiind limba oficială a statului şi a armatei;
 religia – geto-dacii au adoptat zeităţile romane: Jupiter, Marte, Venus… ;
 creştinismul – s-a răspândit prin militari, negustori şi misionari. Dovezi ale răspândirii
creştinismului sunt mai numeroase după 313, când împăratul Constantin cel Mare a dat
„Legea de la Milano”, acordând libertate de cult creştinilor, iar o altă dovadă a
răspândirii creştinismului sunt vechile obiecte din metal şi lut ce au pe ele însemnul
crucii şi/s-au monograma I.H.
3. Etapa finală (271 d.Hr. – sec VIII d.Hr.).
Aici se consideră că s-a terminat procesul de formare al românilor.
Hotarele Daciei au început să fie atacate de popoare precum: goţii de neam germanic şi de carpi şi
costoboci ce faceau parte din triburile de daci liberi din nord.
În anul 271, împăratul roman Aurelius şi-a dat seama că nu poate apăra Dacia şi a comandat
retragerea armatei la sud de Dunăre. Această retragere se numeşte „Retragerea aureliană”.
Anul 271 marchează sfârşitul stăpânirii romane în Dacia.
A. Urmările retragerii aureliene:
a. în fosta Dacie romană a rămas o numeroasă populaţie daco-romană;
b. oraşele au decăzut şi populaţia s-a mutat la sat;
c. romanizarea s-a extins prin contact;
d. a continuat procesul de romanizare aşa cum rezultă din următoarele dovezi:
 circulaţia mărfurilor şi a oamenilor de o parte şi de alta a Dunării a continuat şi
în secolele IV,V,VI,VII.
 în secolele III-IV, împăraţii romani Diocleţian şi Constantin cel Mare au recucerit
părţi din Oltenia şi Banat, au construit fortificaţii noi, chiar şi un nou pod peste
Dunăre.
 Dobrogea a rămas în Imperiul Roman până în anul 602, fiind o provincie romană
numită „Scythia Minor”.
 creştinismul s-a răspândit în limba latină: la Sibiu s-a găsit un fragment dintr-un
candelabru de bronz; la Tomis o episcopie creştină, şi în Dobrogea 40 de urme
ale unor basilici.
B. Continuarea evoluţiei limbii române:
Limba latină vulgară limbă protoromânească limbă romanică, vorbită în s-e Europei, s-a divizat în:
a. Dialecte:
 dialectul nord-dunărean sau daco-român, vorbit în România şi Republica Moldova;
 dialectul sud-dunărean s-au aromân/ meglenoromân/ istroromân.
b. Graiuri:
 graiul oltean;
 graiul bănăţean;
 graiul muntean, acesta fiind cel pe baza căruia s-a format în secolul al XIX-lea limba
română vorbită şi scrisă astăzi.
În ceea ce priveşte influenţa slavilor, limba lor a devenit în secolul al IX-lea cea de cult religios, a
liturghiilor, iar după aceea a devenit limbă de scriere a voievozilor.

2
Tot sub influenţa slavior, în anul 1054, când a avut loc Marea Schismă (separarea bisericii în două),
românii au devenit ortodoxi, fiind primul popor romanic din Europa ce adoptă această religie.
La sfârşitul secolului al VIII-lea au început să intre în atenţia cancelarilor străini şi astfel au apărut
primele informaţii scrise despre locuitorii de la nord de Dunăre.
La început au fost numiţi romani, mai apoi vlahi, blachi, valahi, volohi, dar ei între ei se numeau
români.

IV. Principalele informaţii scrise care susţin romanitatea românilor sunt:

1. sec.VII – lucrarea militară „Strategikon” scrisă de împăratul bizantin Mauriciu;
2. sec.IX – „Cronica armeană” care meţionează că la nord de Dunăre se află Ţara Valahilor;
3. sec.X 
 lucrarea împăratului bizantin Constantin al VII-lea, care face distincţie clară între
locuitorii romani de la nord de Dunăre şi locuitorii romei din Imperiul Bizantin;
 scrisoarea împăratului bizantin Vasile al II-lea, care îi numeşte pe locuitorii de la nord de
Dunăre valahi.
4. sec.XI – lucrarea geografului antic Gardizi, „Podoaba istoriilor” în care apar menţionaţi
locuitorii de la nord de Dunăre;
5. sec.XII – cronica ungară „Gesta Fundarorum”, scrisă de notarul anonim al regelui Ungariei,
numită şi „Cronica lui Anonymus”, menţionează că intrarea în Transilvania a ungurilor a fost
întâmpinată de rezistenţa unor popoare de bulgari, slavi şi valahi, conduşi de un oarecare
valah pe nume Gelu;
6. sec.XIII – vestita epopee germană „Cântecul Nibenungilor”, îl menţionează pe ducele
Ramunc din Ţara Valahilor;
7. sec.XIV – XV – lucrările umaniştilor italieni Flavio Biondo, Antonio Bonfini, Eneas Silvio
Piccolomini (Papa Pius al II-lea), menţionează originea latină a românilor;
8. sec.XVI 
 lucrarea „Hungaria” a învăţatului Olahus din Transilvania, fiind primul român care
menţionează romanitatea românilor;
 „Harta lui Honterus” din Sibiu, în care apar cele trei provinci române, numite „Dacia”.
9. sec.XVII – umanismul se răspândeşte în spaţiul românesc, fiind reprezentat de:
 Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei”, care subliniază că de la „Rîm ne tragem”;
 Miron Costin în „De neamul moldovenilor”, care subliniază latinitatea românilor.
10. sec.XVIII 
 savantul Dimitrie Cantemir, a scris „Descrierea Moldovei”, care susţine romanitatea
românilor;
 stoinicul Constantin Cantacuzino, a scris „Istoria Ţării Româneşti” care susţine
romanitatea românilor;
 Samuel Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu, au înfinţat „Şcoala
Ardeleană”, bazată pe curentul iluminism care susţinea romanitatea românilor, totuşi
exagerând importanţa elementului latin, neglijându-l pe cel dacic.

V. Teoria imigraţionistă
Începând din secolul al XVIII-lea, în Transilvania, s-a declanşat lupta pentru emanciparea românilor, în
condiţiile în care Imperiul Habsburgic nu a acordat românilor drepturi egale cu ungurii şi germanii.
Astfel, în anul 1791, cărturarii Şcolii Ardelene au înaintat Curţii Imperiale din Viena, un memorium numit
„Dorinţele umile ale românilor”, în care arătau că românii sunt cei mai vechi şi numeroşi locuitori din
Transivania, şi dau contribuţie economică importantă, aşa că solicită drepturi egale.

3
Încercând să dovedească contrariul istoricii austrieci Sulzer, Ender şi Engels, au susţinut că români s-au
format la sud de Dunăre, pe lângă Albania, de unde au emigrat la nord de Dunăre. Aceştia au pus bazele
teoriei imigraţioniste, care a fost continuată mai târziu de Robert Rosler, în lucrarea „Studii istorice”, de
aceea numindu-se şi „Teoria roesleriană”.

VI. Rosler, susţine următoarele:

1. în urma celor două războaie dacice, Traian ar fi nimicit toată populaţia Daciei;
2. chiar dacă ar fi scăpat, dacii nu ar fi putut fi romanizaţi în intervalul de 165 de ani;
3. în anul 271 împăratul roman Aurelius ar fi dus armata la sud de Dunăre, Dacia rămânând un
ţinut pustiu, perfect pentru migratorii ce ar fi venit;
4. nu există informaţii scrise despre români până în secolul al X-lea;
5. bazându-se pe asemănarea unor cuvinte din limba română cu unele din limba albaneză, el
susţine că români s-au format ca popor la sud de Dunăre, de unde treptat ar fi venit la nord
de Dunăre.
Acestei teorii i-au dat replică în „teoria autohtoniei” istorici români, precum:Nicolae Iorga; Vasile
Pârvan, în lucrarea „Getica”; Gheorghe I. Brătianu, în lucrarea „O enigmă şi-un miracol istoric: poporul
român”.