Portofoliu Istorie BAC

Istorie Bacalaureat
Portofoliu
ROMANITATEA ROMÂNILOR IN
VIZIUNEA ISTORICILOR -
SINTEZA
I. FORMAREA POPORULUI ROMÂN
Poporul român și limba română au la bază trei componente
1. geto-dacii
2. romanii
3. slavii
GETO-DACII
Geții și dacii sunt același popor, numiți geți de către greci și daci de către romani. Ei
se trag din neamul tracilor.
În antichitate erau organizați în triburi.
Au avut doi mari conducători
BUREBISTA
Burebista a reușit să unească toate triburile geto-dacice și să formeze un stat
puternic care se întindea dincolo de granițele actuale ale României.
După moartea lui Burebista acest stat s-a destrămat și s-au format state mai
mici.
DECEBAL
Decebal a reușit să refacă statul dac, însă acest stat era mai mic decât statul lui
Burebista, însă era mai dezvoltat economic.
Decebal a purtat mai multe lupte cu romanii, însă două au fost mai importante.
Cele două mari razboaie daco-romane
I. 101-102
II. 105-106
ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 1

Decebal s-a luptat cu împăratul Traian în aceste războaie, iar în 106, Dacia a
fost cucerită și transormată în provincie romană, iar Decebal s-a sinucis.
ROMANII
Romanii s-au extins teritorial și au ajuns și în zona Dunării, iar în anul 46 Î. HR ei au
cucerit zona Dobrogei pe care au inclus-o în provincia Moesia.
În anul 106, Dacia a devenit provincie romană și a avut loc procesul de romanizare
al daciilor.
💡 romanizare = geto-dacii au adoptat limba latină, cultura romană,

obiceiurile, tradițiile romane.
Factorii care au favorizat romanizarea au fost
administrația romană - în administrație se vorbea limba latină
armata romană - romanii au adus în Dacia o armata numeroasa pentru a apăra

zona, iar cei care faceau parte din aramată vorbeau limba latină
coloniștii romani - au fost aduși coloniști din toata lumea romană pentru
popularea orașelor și cultivarea ogoarelor
veteranii - erau cei care ieșeau din armată, care de obicei se stabileau în Dacia
unde primeau pământuri
urbanizarea - întemeierea de orașe. Romanii au întemeiat doua tipuri de orașe

MUNICIPIILE și COLONIILE
religia - după cucerirea Daciei apare un fenomen prin care erau adorate
divinitățile dacice sub nume romane și se produce un sincretism religios
💡 sincretism religios = contopirea religie dacice cu religia romană
creștinismul - a fost răspândit în această zonă de către misionari în limba

latină, lucru dovedit de numeroasele cuvinte religioase din limba română care
provin din latină

ex. biserică-basilica
Dumnezeu-Domine Deus
cruce-crux
Există dovezi arheologice care atestă răspândirea creștinismului în limba latină.

Astfel a fost descoperit un candelabru de bronz care dateaza din secolul IV
județul Sibiu la Biertan care are o înscripție în latină “Eu Zenobius am dat acest
dar”.
În sec. III, în 275, împăratul roman, Aurelianus, a retras armata și administrația

romană din Dacia din cauza atacurilor popoarelor migratoare. Această acțiune s-
a numit Retragerea Aureliană.Coloniștii însă au rămas în Dacia, astfel încât
romanizarea a continuat.
De asemenea, Dobrogea a rămas sub stăpânire romană până în anul 602.
SLAVII
Slavii au venit în număr mare în zona țării noastre în sec. VI. Însă, în anul 602 au
trecut la sud de Dunăre și s-au așezat în peninsula Balcanică.
Slavii au participat la procesul de formare a poporului român.
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
💡 etnogeneză = formarea unui popor
Poporul român și limba română și-au încheiat formarea în sec. VIII, iar
vocabularul de bază al limbii române cuprinde
aprox. 60% cuvinte de origine latină,
aprox. 20% cuvinte de origine slavă
aprox. 10% cuvinte de origine dacică
aprox. 10% sunt alte influențe.
La începutul Evului Mediu, românii au fost menționați în izvoarele istorice sub

numele de vlahi, volohi, blahi, valahi.

II. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR
În Evul Mediu timpuriu, românii sunt menționați în următoarele documente scrise
în sec. VII datează tratatul militar intitulat Strategikon scris de împăratul

bizantin Mauricius. În acest tratat, populația de la nordul Dunării era
denumită cu termenul de roman.
în sec. X un alt împărat bizantin, Constantin al VII-lea, a scris lucrarea

Despre administrarea imperiului. Împăratul vorbește în această lucrare
despre originea latină a populației de la gurile Dunării.
În timpul Evului Mediu și cronicarii români, scriitorii umaniști au scris despre

romanitatea românilor, despre unitatea românilor, continuitatea lor pe acest
teritoriu și vechimea pe acest teritoriu.
Ex. Nicolaus Olahus și Grigore Ureche (sec. XVI) și cu Miron Costin (sec. VII) au
susținut în lucrările lor originea latină a românilor și unitatea lor de neam.
În sec. XVII, Constantin Cantacuzino a scris în lucrarea Istoria Țării Românești

despre faptul că românii au la bază doua componente și anume cea dacică și
cea romană. De asemenea, el sublinia unitatea, continuitatea și originea latină a
românilor.
Dimitrie Cantemir în sec. XVII-XVIII vorbea în lucrarea Descrierea Moldovei
despre latinitatea și unitatea românilor.
SECOLUL XVIII
În sec. XVIII au apărut teorii istoriografice care contestau continuitatea de locuire
a românilor la nord de Dunăre.
Ex. în sec. XVIII a apărut teoria imigraționistă promovată de F.I. Sulzer.

Sulzer susținea că românii s-au format la sud de Dunăre și au migrat la nord de
abia în sec. XIII, adică după venirea ungurilor și a sașilor în Transilvania.
De asemenea, această teorie imigraționistă contesta romanitatea românilor.

În sec. XVIII, românii din Transilvania se aflau sub stăpânire habzburgică și
luptau pentru a avea aceleași drepturi cu națiunile privilegiate din Transilvania
(maghiarii, sașii și secuii).
Ex. Ioan Inochenție Micu a redactat o petiție numită Supplex Libellus pe care a
trimis-o la Viena unde cerea drepturi politice pentru românii din Transilvania. El
folosea ca argumente pentru cererile sale faptul că poporul român este aici din

vechime, se trag din dacii romani, s-a format aici. Din acest motiv a aparut teoria
imigraționistă a lui Sulzer.
Teeoria imigraționistă a fost combătută de reprezentanții Școlii Ardelene (Samuil

Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ion Budai-Deleanu). Membrii Școlii Ardelene
susțineau originea pur latină a românilor.
SECOLUL XIX
În 1871, austriacul Robert Roesler a scris o lucrare intitulată Studii românești.
Cercetări asupra istoriei vechi a românilor. În aceasta autorul
dezvoltă teoria imigraționistă, numită Teorie roesliană. Roesler susținea că

dacii au fost distruși ca popor în urma războaielor cu romanii și că dacii nu au
fost romanizați.
susținea că Dacia nu ar fi putut fi romanizată în perioada scurtă în care a fost

sub stăpânire romană.
susținea că toți locuitorii Daciei au părăsit Dacia în timpul împăratului

Aurelian. în timpul Retragerii Aureliene.
susținea că poporul român și limba română s-au format la sud de Dunăre și

că românii s-au mutat la nord de Dunăre în sec. XIII, adică după venirea
ungurilor în Transilvania.
Roesler contesta romanitatea românilor și continuitatea lor în zona țării noastre.

Această teorie a apărut deoarece în sec. XIX lupta pentru drepturi politice a
românilor din Transilvania s-a intensificat mai ales după 1867 când s-a format
Austro-Ungaria, iar Transilvania a fost integrată in Ungaria.
Teoria lui Roesler a fost combătută de doi istorici români

B.P. Hasdeu
A.D. Xenopol
acesta a susținut, ca și Hasdeu, romanitatea românilor și formarea poporului
român la nord de Dunăre și se baza pe urmatoarele argumente
dacii nu au fost exterminați după cucerirea romană din 106 deoarece

există dovezi istorice privitoare la o revoltă a dacilor împotriva romanilor
în 117.
sunt multe dovezi arheologice, numismatice (monede) și lingvistice care

demonstrează continuitatea daco-romanilor.

sunt dovezi ale prezenței dacilor în armata romană
există izvoare istorice care atestă prezența românilor la nord de Dunăre

încă din sec. IX.
SECOLUL XX
După Marea Unire din 1918, adică după ce Transilvania s-a unit cu România,
continuitatea românilor din această zonă a fost din nou negată.
Istoricii români au reacționat prin scrierile lor
Vasile Pârvan - Getica
Gheorghe I. Brătianu - O enigmă și un miracol istoric: Poporul român
Studiul romanității românilor este important deorece oferă informații despre

originea, formarea și continuitatea poporului român și a limbii române.

Secolul XX între democrație și
totalitarism. Ideologii și practici
politice în România și în Europa
- SINTEZA
După Primul Război Mondial a avut loc o dezvoltare a regimurilor democratice din
Europa, însă și regimurile totalitare au câștigat tot mai mult teren; regimul comunist
în Rusia, regimul fascist în Italia și regimul nazist în Germania. Regimul nazist, prin
acțiunile sale, a declanșat Al Doilea Război Mondial. La sfârșitul acestui război,
regimul nazist și regimul fascist au dispărut. Singurul regim totalitar în Europa a
rămas regimul comunist din Rusia. După Al Doilea Război Mondial, în Europa de
Vest, a avut loc o consolidare a democrației. În același timp, însă, în Europa de Est,
a avit loc o răspândire al regimului comunist, inclusiv în România. Aceste regimuri
comuniste din Europa de Est au dispărut de abia la sfârșitul secolului XX. Prin
urmare putem spune că înfruntarea dintre democrație și totalitarism este una dintre
caracteristicile secolului XX.
FORME DE GUVERNARE (DE STAT)

În secolul XX au existat două forme de stat:
MONARHIA
În cadrul monarhiei, statul este condus de un monarh, iar puterea este transmisă
ereditar (în cadrul familiei)
La începutul secolului XX, în Europa predominau monarhiile, însă după Primul

Război Mondial, numărul monarhiilor a început să scadă și a continuat să scadă
și după cel de Al Doilea Război Mondial.
— În România, monarhia a fost înlăturată în anul 1947.
REPUBLICA
În cadrul republicii, statul este condus de un președinte ales prin vot și el

conduce pe o perioadă limitată.
REGIMURI POLITICE
În secolul XX au existat regimuri politice democratice și regimuri politice totalitare.
Secolul XX între democrație și totalitarism. Ideologii și practici politice în România și în Europa - SINTEZA 1
REGIMURI POLITICE DEMOCRATICE
votul este liber
alegerile sunt organizate periodic
exista mai multe partide politice
există separarea puterilor în stat
Puterea legislativă - Parlamentul

Puterea executivă - Guvernul
Puterea judecătorească - instanțele de judecată
drepturile și libertățile cetățenești sunt respectate
Acestea sunt caracteristici și practici politice într-un regim democratic.
REGIMURI POLITICE TOTALITARE
alegerile nu sunt libere, ele sunt fie falsificate, fie suspendate
există un singur partid politic (monopartidism)
nu există separarea puterilor în stat, toată puterea este concentrată în

mâinile dictatorului
drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate
înființarea poliției politice și al unui aparat de represiune împotriva populației

[ex: CEKA-NKVD-KGB(Rusia), GESTAPO(Germania),
SECURITATEA(România)]
înlăturarea adversarilor politici și al opozanților de orice fel, aceștia fiind

închiși
interesele individului erau subordonate intereselor statului
dezvoltarea cultului conducătorului
mass-media era controlată prin cenzură
REGIMURILE DEMOCRATICE ÎN SECOLUL XX

În secolul XX cele mai reprezentative democrații le întâlnim în Marea Britanie,
Franța și S.U.A.
Modelul acestor state a fost preluat și de alte state, iar după Primul Război
Mondial, mai multe state au introdus votul universal mai întâi pentru bărbați și apoi
treptat și pentru femei.
Modelul politic englez și american presupune existentța a două partide politice

care alternează la guvernare (este un sistem dipartism)
Astfel, în Marea Britanie exista Partidul Conservator și Partidul Laburist.

În S.U.A există Partidul Republican și Partidul Democrat
Modelul francez presupune existența a mai multor partide politice care participă la
guvernare prin realizarea unor cualiții deoarece niciun partid nu reușește să obțină
50% din voturi.
După Al Doilea Război Mondial, în Europa regimurile democratice s-au dezvoltat
în special în Europa de Vest și aici s-au pus bazele Uniunii Europene.
În Europa de Est au apărut regimurile comuniste după Al Doilea Război Mondial
care au rezistat până în 1989.
După 1989, fostele state comuniste din Europa de Est au revenit și ele la un regim
democratic după modelul Europei Occidentale.
REGIMURILE TOTALITARE ÎN SECOLUL XX.

Cauzele apariției regimurilor totalitare:
1. Situația grea din timpul Primului Război Mondial
2. Nemulțumirea provocată de precederile tratatelor de pace încheiate după Primul

Război Mondial.
3. Situația grea economică provocată de Marea Criză Economică care a avut loc
între anii 1929-1933.
Regimurile totalitare din Europa au fost următoarele în perioada interbelică.
1. Regimul comunist din Rusia
2. Regimul fascist din Italia
3. Regimul nazist din Germania
În perioada postbelică în Europa au rămas doar regimuri comuniste. Cel fascist și

cel nazist au dispărut.
În perioada postbelică, regimurile comuniste din Europa au fost în urmatoarele țări:
Rusia (URSS)
România
Bulgaria
Albania
Iugoslavia
Ungaria
Cehoslovacia
Polonia
Germania de Est (REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ)
Au existat regimuri comuniste și în afara Europei
China
Coreea de N
Vietnam
Cuba
REGIMUL COMUNIST
Cuvântul comunism vine din latină și înseamnă comun.
Ideologia comunistă a fost dezvoltată de doi germani Karl Marx și Frederich
Engels.
Karl Marx a scris o lucrare intitulată Manifestul Partidului Comunist care a apărut în
1848 în care exprima principalele idei.
Ideologia comunistă susține în principal următoarele idei:
1. Desfințarea proprietății private prin naționalizarea întreprinderilor și

colectivizarea agriculturii.
2. Lupta de clasă - lupta muncitorimii/proletariatului împotriva burgheziei
3. Ateismul
Regimul comunist din Rusia a apărut odată cu Revoluția Bolșevică din octombrie
1917. Această revoluție a fost condusă de către Vladimir Ilici Lenin.
Lenin a și condus Rusia în perioada 1917-1924. În timpul lui au fost luate

următoarele măsuri:
1. Au fost naționalizate întreprinderile și băncile - au trecut în proprietatea statului
2. Au fost desființate toate partidele politice cu excepția Partidului Comunist
3. A fost înființată poliția politică CEKA care avea rolul de ai urmări și prinde pe cei
ce se opuneau regimului.
4. În 1922 a fost înființată Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
După moartea lui Lenin a venit la conducere Iosif Stalin care a condus Uniunea
Sovietică între 1924 până în 1953. În timpul acestuia au fost luate următoarele
măsuri:
1. a fost colectivizată agricultura - pământurile țăranilor au fost grupate în

colective și puse sub controlul statului
2. a avut loc o industrializare accelerată și forțată
3. s-a introdus planificarea economiei prin planuri cincinale
4. a avut loc Marea Teroare - opozanții regimului au fost arestați, închși, trimiși în
Siberia, unii omorâți
5. după Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a fost exportat și în alte țări cu
ajutorul armatei sovietice.
Regimul comunist din Uniunea Sovietică a rezistat până la sfârșitul secolului XX.
La sfârșitul secolului XX a ajuns la conducerea Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov,
în 1985. El a realizat mai multe reforme pe plan economic și politic ce au condus la
căderea regimurilor comuniste din Europa în 1989 și din Uniunea Sovietică în 1991.
REGIMUL FASCIST
Cuvântul “fascism” vine de la latinescul “fascia” care desemna un grup de nuiele
purtate în fața magistraților romani - simbolizau autoritatea.
Ideologia fascistă punea accent pe:
naționalism - pe redarea măreției națiunii italiene
conducere puternică, autoritară
militarism - războiul
promovarea corporatismului - înființarea unor corporații alcătuite din muncitori

și patroni care să înlocuiască sindicatele
Cauza care a favorizat instaurarea regimului fascist în Italia, a fost nemulțumirea

populației față de prevederile tratatelor de pace care s-au încheiat după Primul
Război Mondial.
Italia aștepta să primească niște teritorii, însă nu le-a primit și în acest context în
1921, Benito Mussolini a înființat Partidul Fascist.
În anul următor, în 1922, fasciștii au organizat un marș către Roma la care au
participat mii de fasciști, și în urma acestui marș, regele Italiei l-a numit pe Mussolini
prim-ministru.
După ce a preluat puterea, Mussolini a început să-și elimine adversarii politici.
De asemenea a interzis partidele comuniste cu excepția partidului fascist.
A înființat poliția politică și corporațiile.
Populația a fost înregimentată în diverse organizații puse sub controlul Partidului

Fascist.
Mussolini s-a aliat cu Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial dorind să-și
obțină teritorii, însă la sfârșitul războiului, în 1945, Mussolini a fost executat și
regimul fascist a căzut.
REGIMUL NAZIST
Cuvântul “nazism” vine de la numele complet al Partidului Nazist: Partidul Național
Socialist al Muncitorilor din Germania.
Ideologia nazistă a fost dezvoltată de către Adolf Hitler în cartea sa “Lupta mea” /
“Mein Kampf”
Hitler susținea că rasa germană (rasa ariană) este o rasă superioară. El considera
că există rase inferioare de oameni, în special evreii.
Ideologia nazistă promova rasismul și antisemitismul. Acesta promova și
militarismul. Hitler vorbea despre obținerea unui spațiu vital pentru rasa ariană.
Ideologia nazistă mai promova exterminarea în masă a raselor inferioare. în special
al evreilor.
Regimul nazist s-a impus în Germania în perioada interbelică deoarece germanii
erau nemulțumiți de prevederile tratatelor de pace care s-au încheiat după Primul
Război Mondial. Astfel aceste tratate de pace specificau ca Germania să renunțe la
o serie de teritorii și colonii și să platească despagubiri de război.
În perioada Marii Crizei Economice dintre 1929-1933 mulți germani s-au apropiat
de Partidul Nazist care permitea locuri de muncă și în general o viață mai bună.
Astfel, la alegerile parlamentare din 1932, Partidul Nzist a obținut multe voturi. În
ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar al Germaniei, iar apoi în 1934 a devenit
președinte.
După ce Hitler a preluat puterea a desființat partidele politice cu excepția partidului
nazist și a luat măsuri împotriva adversarilor politici, a opozanților.
De asemenea au fost luate măsuri antisemite, astfel în 1935 au apărut Legile

antisemite de la Nurenberg prin care evreii nu mai erau considerați cetățeni
germani și se interzicea căsătoria dintre germani și evrei. Totodată, evreii erau
obligați să poarte un semn distinctiv “Steaua lui David”.
În 1939 Hitler a declanșat Al Doilea Război Mondial și în timpul acestui război, în

1942 a fost adoptată Soluția Finală - s-a decis uciderea în masă a evreilor.
Astfel, în timpul războiului a avut loc Holocaustul - exterminarea în masă a
aproximativ 6 milioane de evrei. Evreii erau trimiși în lagăre de concentrare.
În 1945 Hitler a pierdut războiul și s-a sinucis, astfel s-a sfârșit regimul nazist.
IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA

România a cunoscut atât regimuri democratice, autoritare și totalitare.
Construcția democrației s-a intensificat în perioada regelui Carol I (1866-1914).

În timpul domniei lui Carol I a apărut prima Constituție a României realizată după
principii liberale.
De asemenea au apărut primele partide politice.
Partidul Național Liberal (1875)
Partidul Conservator (1880)
Democrația lui Carol I a avut anumite limite deoarece votul nu era universal, ci
cenzitar
💡 cenzitar = în funcție de impozitele plătite statului
Democrația a fost consolidată în timpul regelui Ferdinand I (1914-1927)

În timpul lui Ferdinand I, în 1918 a apărut legea prin care s-a introdus votul
universal pentru bărbați.
De asemenea, în Consituția din 1923 era înscris principiul votului universal.
În perioada interbelică au apărut partide extremiste care au subminat democrația

românească. Astfel:
Partidul Comunist Român
A apărut în 1921 și era un partid de extremă stângă care reprezenta interesele

Rusiei sovietice. De exemplu acesta susținea desprinderea Basarabiei de
România și din acest motiv în 1924 a fost interzis.
Legiunea Arhanghelului Mihail
A apărut în 1927 și era o organizație de extremă dreaptă condusă de Corneliu

Zelea Codreanu. Legionarii promovau o ideologie extremistă naționalistă și anti-
democratică.
De asemena legionarii au practicat asasinatul politic. În 1933 l-au asasinat pe

prim-ministrul I.G.Duca, iar în 1939 l-au asasinat pe primul-ministru Armand
Călinescu.
Legionarii și-au schimbat denumirea partidului, astfel în 1930 Legiunea
Arhanghelului Mihail și-a schimbat numele în Garda de Fier, iar în 1934 și-a
luat numele de Partidul Totul Pentru Țară.
De asemenea, după ce Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat, legionarii au

fost conduși de Horia Sima.
Regimul democratic s-a degradat în timpul regelui Carol al II-lea (1930-1940),

astfel regele a instaurat în 1938 un regim autoritar - în 1938 a fost adoptată o nouă
Constituție prin care creștea puterea regelui.
De asemenea Carol al II-lea a dizolvat partidele politice și și-a format propriul
partid “Frontul Renașterii Naționale” , mai târziu Partidul Națiunii.
În 1940, prim-ministru a devenit Ion Antonescu și în condițiile războiului el a

devenit conducător cu puteri depline în timpul regelui Mihai.
La început, Antonescu a condus alături de legionari și s-a format un stat național-

legionar — între septembrie 1940 și ianuarie 1941
În ianuarie 1941 legionarii au încercat să dea o lovitură de stat și să preia întreaga

putere, însă nu au reușit și au fost înlăturați de la guvernare.
După Al Doilea Război Mondial, în România s-a impus un regim totalitar, un regim
comunist care a cunoscut două etape principale:
1. Perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)
2. Perioada lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989)
După înlăturarea regimului comunist în 1989 s-a revenit la un regim democratic.
Constitutiile din Romania -
SINTEZA
Def: Constituția este legea fundamentală a unui stat.
Prima constituție din România a apărut în 1866. Însă, înainte de acest an, în
spațiul românesc au existat următoarele acte cu caracter constituțional:
1. Regulamentele Organice - 1831 (Țara Românească)
- 1832 (Moldova)
în aceste Regulamente Organice se prevedea separarea puterilor în stat
puterea executivă - Domnitor și un sfat (alcătuit din boieri)

puterea legislativă - o adunare alcătuită din boieri
puterea judecătorească - Înaltul Divan Domnesc
2. Convenția de la Paris - 1858
prin aceasta se stabilea unirea parțială a principatelor române; Țara

Românească și Moldova
se prevedea separarea puterilor în stat
puterea executivă - Domnitor și Guvern

puterea legislativă - Adunarea Legislativă
puterea judecătorească - Înalta Curte de Justișie și Casație
3. Statutul Dezvoltător de la Paris - 1864
acest statut menținea principiul separării puterilor în stat, însă introducea domnia
autoritară a lui Cuza, pentru că domnitorul primea mai multe atribuții.
Constitutiile din Romania - SINTEZA 1

CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA
1. Constituția din 1866
CONSTITUȚIA DIN 1866
= democratică
CONDIȚII ȘI CAUZE ALE ADOPTĂRII CONSTITUȚIEI
Această constituție a apărut în condițiile în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza

a abdicat și pe tron a venit un prinț străin, Carol I de Hohenzollern, în 1866. În
același an a fost adoptată această constituție care avea ca model Constituția
belgiană care era una dintre cele mai liberale din Europa.
Constituția a fost adoptată cu scopul de a moderniza statul.
FORMA DE GUVERNĂMÂNT ȘI TERITORIUL STATULUI
Forma de guvernământ era monarhia — ereditară și constituțională.
Statul era România.

Statul era inalienabil și indivizibil.
💡 inalienabil = nu putea fi vândut
💡 indivizibil = nu putea fi împărțit
PRINCIPIILE ÎNSCRISE ÎN CONSTITUȚIE
În Constituție apăreau mai multe principii cum ar fi:
principiul separării puterilor în stat
principiul guvernării reprezentative

principiul suveranității națiunii
principiul monarhiei ereditare
principiul pluripartidismului
PRINCIPIUL SEPARĂRII PUTERILOR ÎN STAT
Puterile în stat erau:
Puterea executivă = domnitor și Guvern
Domnitorul avea următoarele atribuții:
numea și revoca Guvernul
numea și revoca miniștrii
convoca, amâna sau dizolva Parlamentul
putea să propună legi, avea inițiativă legislativă
avea drept de veto (adică putea să se opună adoptării unei legi)
putea să sancționeze și să promulge legile (să ordone punea legilor în

aplicare)
era comandatul suprem al armatei
avea dreptul de a bate monedă
Puterea legislativă = Parlament
Parlamentul era bicameral (Adunarea Deputaților și Senatul)
Parlamentul avea următoarele atribuții:
vota legile
vota bugetul țării
acorda încrederea sa Guvernului sau o retrăgea
putea să interpreteze Guvernul, adică putea să-i pună întrebări, astfel încât
Guvernul să justifice anumite acțiuni ale sale
putea sa dea vot deblam (de neîncredere) Guvernului
Puterea judecătorească - Innstanțele de judecată
Instanța supremă era Înalta Curte de Casație
Hotărârile judecătorilor erau pronunțate în numele domnitorului.

PRINCIPIUL GUVERNĂRII REPREZENTATIVE
Poporul alegea reprezentanți care să conducă statul și care să-i reprezinte

interesele
PRINCIPIUL SUVERANITĂȚII NAȚIUNII
Toate puterile emană de la națiune.
PRINCIPIUL MONARHIEI EREDITARE
Succesiunea la tron se făcea pe linie masculină, fiul cel mare al regelui fiind cel
care ocupa locul pe tron.
PRINCIPIUL PLURIPARTIDISMULUI
Existau mai multe partide politice
DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE
În Constituție se prevedea că votul este cenzitar (în funcție de avere)

Erau considerați alegători toți cei care desfășurau o activitate utilă societății,
realizau un venit și contribuiau prin impozite la bugetul țării.
În Constituție mai erau înscrise și alte libertăți și drepturi:
libertatea individuală
dreptul la întrunire
dreptul la asociere
libertate de exprimare
dreptul la proprietate (proprietatea era considerată sacră)
dreptul la educație (învățământul primar era obligatoriu)
ARTICOLUL 7 din Constituție prevedea că cetățenia română se acordă doar

celor de religie creștină.
IMPORTANȚA CONSTITUȚIEI
Constituția din 1866 a contribuit la modernizarea instituțiilor statului și la

consolidarea acestora.
De asemenea a pus bazele monarhiei constituționale și a sistemului democratic
în Europa.
A reglementat drepturile fundamentale ale cetățenilor.

MODIFICĂRI ALE CONSTITUȚIEI
În 1978, marile puteri au condiționat recunoaștere independenței României de

eliminarea ARTICOLULUI 7 din Constituție.
În 1884 s-a introdus în Constituție titlul de Regatul României.

= democratică

În 1918 s-a realizat Marea Unire, adică Bucovina, Basarabia și Transilvania s-au
unit cu România. Din acest motiv era nevoie de o nouă constituție ca să unifice
teritoriul statului.
De asemenea, în 1918, a apărut legea votului universal prin care votul cenzitar
era înlocuit cu votul universal, însă doar pentru bărbați. Prin urmare era necesar
să se introducă principiul votului universal în Constituție.
Această Constituție a păstrat mai mult de jumătate din articolele Constituției din
1866.
Constituția din 1923 a apărut în timpul domniei lui Ferdinand I și a fost realizată
de Partidul Național Liberal care era condus la acea vreme de Ion I.C.
Brătianu.
Forma de stat era monarhia — ereditară și constituțională.

Statul era Regatul României
Statul era național, unitar, indivizibil și inalienabil.
Se mențineau principiile din Constituția din 1866

Exista o diferență față de Constituția din 1866 și anume Parlamentul era acum
ales prin vot universal
Minoritățile naționale erau reprezentate de drept în Parlament.
Se mențineau drepturile și libertățile înscrise în Constituția din 1866. Exista o

deosebire, votul nu mai era cenzitar, era universal, egal, direct și secret, pentru
bărbați de la 21 de ani în sus — se introducea principiul votului universal.

O altă deosebire se prevedea posibilitatea exproprierii proprietății în cazul de
utilitate publică, însă dreptul la proprietate era garantat.
Această constituție a avut un rol important în consolidarea statului unitar român.
De asemenea a contribuit la consolidarea democrației și a ușurat accesul

cetățenilor la viața politică prin introducerea votului universal.
= autoritară

Această constituție a fost elaborată în timpul regelui Carol al II-lea și a făcut
trecerea de la un regim democratic la un regim autoritar.
În 1937, partidele politice democratice — Partidul Național Liberal și Partidul

Național Țărănesc — nu au reușit să obțină majoritatea voturilor la alegerile
parlamentare din acel an.
De acest lucru a profitat regele Carol al II-lea care și-a format propriul guvern, iar
mai târziu și-a format un partid propriu — Frontul Renașterii Naționale
În 1938 Constituția a fost adoptată și sporea puterea regelui.

Forma de stat era monarhia — ereditară și constituțională.
Statul era Regatul României

Statul era național, unitar, indivizibil și inalienabil.
O deosebire era faptul că se prevedea că teritoriul nu poate fi colonizat cu
populații de semiție străină.

În această Constituție se proclama principiul supremației regelui și se suprima
separarea puterilor în stat.
Conform Constituției, regele devenea Capul statului și deținea puterea
executivă și legislativă — Guvernul nu mai răspunea în fața Parlamentului,
răspunea în fața Regelui

De asemenea, în ceea ce privește Parlamentul, deputații și senatorii trebuiau
să depună jurământ de credință față de Carol al II-lea.
Totodată, Regele numea jumătate din senatori.
Prin această Constituție s-a introdus votul universal inclusiv pentru femei,
însă doar pentru cei ce aveau peste 30 de ani și erau știutori de carte.
Prin această Constituție erau restrânse anumite drepturi și libertăți. De
exemplu, dreptul de întrunire și manifestare, dreptul de asociere.
De asemenea, justiția avea posibilitatea de a controla corespondența.
Alte drepturi au fost menținute:
libertatea presei
libertatea conștiinței
dreptul la învățământ
Această Constituție a urmărit să consolideze puterea regelui și a înlocuit regimul

democratic cu un regim autoritar.
Regele a încercat să stopeze ascensiunea mișcării legionare prin unele
prevederi ale Constituției cum ar fi dreptul de vot de la 30 de ani în sus.
Constituția, însă, a suspendat mai multe drepturi și principii democratice.
= totalitară
Această Constituție a apărut în condițiile instaurării regimului comunist în

România.
Constituția a făcut trecerea la regimul totalitar comunist. Astfel, după ce

Regele Mihai a abdicat în 30 decembrie 1947, comuniștii au preluat întreaga
putere. Cel care a condus România începând din 1948 a fost Gheorghe
Gheorghiu-Dej.
În timpul lui Gheorghiu-Dej a apărut această Constituție și a fost realizată după

modelul Constituției sovietice.

Forma de stat era republica
Statul era Republica Populară Română

Statul era declarat ca fiind popular, unitar, independent și suveran.
Constituția prevedea următoarele puteri în stat:
Marea Adunare Națională - puterea legislativă
Consiliul de Miniștri - puterea executivă
Tribunalul Suprem - puterea judecătorească
Deși existau aceste trei puteri, nu exista o adevărată separare a puterilor în

stat deoarece toate aceste trei instituții erau subordonate partidului uni —
Partidul Muncitoresc Român (PMR)
Constituția mai prevedea că puterea în stat aparține poporului și că această

putere se exercită prin reprezentanți ai poporului aleși democratic. În realitate,
însă, erau aleși cei care erau nominalizați de partid.
DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI FUNDAMENTALE
Conform Constituției, votul era universal pentru toți cetățenii, inclusiv pentru
femei de la 18 ani în sus.
Erau prevăzute mai multe drepturi și libertăți:
libertatea cuvântului
libertatea presei
libertatea religioasă
dreptul de asociere
dreptul de întrunire
dreptul la proprietate
Însă, în timpul regimului comunist, multe dintre aceste drepturi și libertăți nu

erau respectate.
De exemplu, în 1948, Biserica greco-catolică a fost desființată, deci nu s-a

respectat libertatea religioasă.

Această Constituție a introdus o nouă formă de stat, adică republica, și un nou

regim politic, adică regimul comunist.
De asemenea Constituția a pregătit trecerea economiei sub controlul statului și

a legalizat grave abateri de la principiile democratice. De exemplu, având în
vedere că exista un singur partid politic nu mai exista o adevărată separare a
puterilor în stat.
= totalitară
Această Constituție a apărut tot în timpul conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

și a avut rolul de a definitiva trecerea la modelul comunist de tip stalinist.
Multe articole erau asemănătoare cu cele din Constituția din 1948 și se inspira
din Constituția sovietică

Statul era Republica Populară Română
Statul era popular, unitar, independent și suveran.
Spre deosebire de Constituția din 1948, în această Constituție se sublinia în

mod explicit rolul conducător al partidului unic în stat — PMR
De asemenea, se preciza că un principiu de bază al puterii de stat este dictatura

proletariatului (muncitorimii)
Instituțiile rămâneau aceleași.

Erau aceleași ca în Constituția din 1948
Constituția arată că regimul comunist s-a instaurat în România și sublinia
subordonarea față de Uniunea Sovietică

= totalitară
Această Constituție a fost adoptată în condițiile în care în 1965 Gheorghe

Gheorghiu-Dej a murit și la conducerea țării a venit Nicolae Ceaușescu.
Constituția avea tot un caracter totalitar și a marcat sfârșitul perioadei staliniste

și trecerea la național-comunism.
Statul era Republica Socialistă România

Statul era inalienabil, indivizibil, suveran, independent și unitar.
În această Constituție se prevedea că forța conducătoare a întregii societăți este

Partidul Comunist Român (PCR) — se revenea la denumirea veche a
partidului.
De asemenea rămâneau aceleași instituții principale.
Totodată se prevedea că statul este proprietar întregii bogății a țării.
Erau aceleași drepturi și libertăți ca în celelalte constituții totalitare. În realitate,

acestea nu erau respectate.
Această Constituție a favorizat perpetuarea (continuarea) regimului comunist.
În 1974 a fost introdusă funcția de președinte a Republicii Socialiste România

— președinte a fost ales Nicolae Ceaușescu.
= democratică
Această Constituție a fost adoptată după ce în decembrie 1989 regimul comunist

s-a prăbușit și s-a revenit la un regim democratic

Constituția din 1991 este în vigoare și astăzi.

Forma de stat este republica
Statul este România
Statul este național, unitar, suveran, independent, inalienabil și indivizibil.
principiul separării puterilor în stat
principiul guvernării reprezentative
principiul suveranității naționale
principiul pluripartidismului
PRINCIPIUL SEPARĂRII PUTERILOR ÎN STAT

Puterea executivă = Guvern și Președinte
Guvernul = conduce administrarea țării, politica internă și externă
Președintele = este ales prin vot universal și veghează la respectarea

Constituției, este mediator între puterile statului. Acesta îl numește pe primul-
ministru și numește Guvernul în întregime. De asemenea încheie tratate
internaționale.
Puterea legislativă = Parlament — este bicameral (Camera Deputaților și
Senatul)
Parlamentul:
unica autoritate legiuitoare a țării
votează bugetul țării
poate interpela Guvernul
poate da vot de neîncredere Guvernului
Puterea judecătorească = Instanțele de judecată — instanța supremă (Curtea

Supremă de Justiție). Constituția prevede că judecătorii sunt independenți și se
supun numai legii.

Exista drept de vot, vot universal de la 18 ani în sus și existau următoarele
drepturi și libertăți:

libertatea cuvântului
libertatea presei
libertatea religioasă
dreptul la asociere
dreptul la întrunire
dreptul la viață
dreptul la integritateamfizică și psihică
dreptul la informare
dreptul la secretul corespondenței
dreptul la libera circulație
dreptul de a fi ales
dreptul la proprietate
Pedeapsa cu moartea era interzisă, la fel și tortura.
Această Constituție a asigurat trecerea României la un regim democratic și

instaurarea unui stat de drept.
Constituția a restabilit o serie de principii și drepturi democratice.
În 2003 au fost aduse mai multe modificări:
mandatul pre;edintelui a fost schimbat de la 4 la 5 ani
aderarea României la Uniunea Europei

Autonomii locale și insituții
centrale în spațiul românesc
(sec. IX-XVIII) - SINTEZA
INTRODUCERE
Înainte de formarea statelor medievale românești, românii erau organizați în obști
sătești. Prin unirea mai multor obști sătești s-au format autonomiile locale sau
formațiunile politice prestatale. Prin unirea acestor autonomii locale s-au format
statele medievale românești și anume Țara Românească, Moldova, Transilvania și
Dobrogea. Autonomiile locale aveau diverse denumiri:
voievodate
cnezate
țări
jupanate
codrii
câmpuri
AUTONOMII LOCALE ÎN SPAȚIUL

ROMÂNESC
AUTONOMII LOCALE ÎN SPAȚIUL INTRACARPATIC
(TRANSILVANIA)
În secolul IX sunt menționate următoarele autonomii locale:
1. Voievodatul lui Gelu (centrul Transilvaniei)
2. Voievodatul lui Glad (zona Banatului)
3. Voievodatul lui Menumorut (Crișana)
— aceste voievodate sunt menționate într-un izvor istoric intitulat Gesta

Hungarorum (Faptele ungurilor) - o cronică maghiară scrisă de notarul anonim al
Autonomii locale și insituții centrale în spațiul românesc (sec. IX-XVIII) - SINTEZA 1

regelui Ungariei Bel al III-lea. În această cronică sunt descrise luptele purtate de
maghiari cu conducătorii români atunci când maghiarii au intrat în Transilvania.
În secolul XI existau alte două autonomii locale:
1. Voievodatul lui Gyula (centrul Transilvaniei)
2. Voievodatul lui Ahtum (zona Banatului)
— aceste autonomii sunt menționate în lucrarea intitulată Legenda Sfântului

Gerard.
AUTONOMII LOCALE DIN SPAȚIUL EXTRACARPATIC (LA SUD

DE CARPAȚI - ȚARA ROMÂNEASCĂ)
Existau 5 autonomii locale în secolul XIII care sunt menționate în Diploma
Cavalerilor Ioaniți care datează din anul 1247:
1. Voievodatul lui Litovoi
2. Voievodatul lui Seneslau
3. Cnezatul lui Ioan
4. Cnezatul lui Farcaș
5. Țara Severinului
AUTONOMII LOCALE DIN SPAȚIUL EXTRACARPATIC (LA EST

DE CARPAȚI - MOLDOVA)
În secolul XII:
1. Țara Berlad (menționate în cronicile rusești)
În secolul XIII:
1. Țara Brodnicilor (menționate în documentele maghiare)
AUTONOMII LOCALE DIN SPAȚIUL DINTRE DUNĂRE ȘI MAREA

NEAGRĂ (DOBROGEA)
În secolul X existau doua jupanate:
1. Jupanatul lui Dimitrie
2. Jupanatul lui Gheorghe

În secolul XIII exista:
1. Țara Cărvunei
FORMAREA STATELOR MEDIEVALE

ROMÂNEȘTI
Contextul istoric și factorii care au favorizat formarea statelor medievale românești:
FACTORI EXTERNI:
1. Criza dinastică din Ungaria - stingerea dinastiei arpadiene și venirea dinastiei

de Anjou. În acest context, autonomiile locale românești au putut înlătura mai
ușor dominația maghiară.
2. Lupta dintre Regatul Ungariei și tătari - tătarii aveau un stat în nordul Mării
Negre numit Hanatul Hoardei de Aur și stăpâneau și o parte din zona
Moldovei.
3. Contribuția românilor din Transilvania la formarea statelor medievale Țara

Românească și Moldova prin așa numitul descălecat, adică prin trecerea la sud
de Carpați și la est de Carpați a unor conducători locali din Transilvania
FACTORI INTERNI:
1. Întărirea autorităților centrale (a conducătorului)
2. Dezvoltarea economică
3. Creșterea populației
TRANSILVANIA
La sfârșitul secolului IX, ungurii care veneau din Asia s-au stabilit în Câmpia
Panonică și aici au format Regatul Ungariei și au trecut la catolicism. Regatul
Ungariei a ocupat treptat Transilvania. Această cucerire a durat până în secolul XIII
și Transilvania a devenit voievodat autonom sub suzeranitate maghiară.
Maghiarii au introdus în Transilvania forme specifice de organizare administrativă

și religioasă. Astfel, pe plan administrativ au introdus comitatele, iar pe plan religios
au introdus episcopia catolică.
Maghiarii au încercat să înlocuiască și forma de organizare politică a Transilvaniei
- să înlocuiască voievodatul cu principatul - însă nu au reușit.

Românii din Transilvania, care erau majoritari, și-au păstrat însă vechile forme de
organizare, Țările Românești, în zonele de margine ale Transilvaniei (ex.: Țara
Făgărașului, Țara Hațegului, Țara Maramureșului). De asemenea, românii și-au
păstrat religia ortodoxă
Pentru a consolida stăpânirea maghiară în Transilvania, regalitatea maghiară a

colonizat în secolele XII-XIII populații de religie catolică și anume sașii și secuii.
💡 Sașii = erau de origine germană și au contribuit la dezvoltarea economică

a Transilvaniei. Ei au întemeiat orașe după modelul apusean (Sighișoara,
Sibiu, Brașov, Mediaș)
💡 Secuii = erau de origine apropiată de cea a maghiarilor si au avut un rol

militar de apărare a granițelor Transilvaniei în fața migratorilor.
ȚARA ROMÂNEASCĂ
În secolul XIII, la sud de Carpați existau mai multe autonomii locale:
1. Voievodatul lui Litovoi
2. Voievodatul lui Seneslau
3. Cnezatul lui Ioan
4. Cnezatul lui Farcaș
5. Țara Severinului
Formarea statului medieval Țara Românească s-a realizat prin unificarea acestor
autonomii locale.
În marea lor majoritate, aceste autonomii locale erau vasale ale regelui Ungariei,
excepția o făcea Voievodatul lui Seneslau.
La sfărșitul secolului XIII, Litovoi a încercat să înlăture suzeranitatea maghiară

însă a murit prin luptă.
În procesul constituirii statului medieval Țara Românească, un rol important l-au
avut și românii transilvăneni, astfel, în contextul în care Ungaria lua măsuri pentru a
înlătura autonomia românilor din Țara Făgărașului, Negru-Vodă din Făgăraș,
împreună cu mai mulți transilvăneni, au trecut la sud de Carpați și s-au stabilit la
Câmpulung. Este ceea ce tradiția istorică numește descălecatul lui Negru-Vodă.

Cel care a întemeiat Țara Românească în secolul XIV a fost Basarab. El a unificat
autonomiile locale de la sud de Carpați.
Basarab a acceptat suzeranitatea maghiară, însă a intrat în conflict cu regele

Ungariei, Carol Robert de Anjou, din cauza Banatului de Severin (Țara Severinului)
În 1330 a avut loc o luptă întrei cei doi la Posada. Lupta a fost descrisă într-o
cronică intitulată Cronica pictată de la Viena. Lupta a fost câștigată de Basarab care
astfel și-a afirmat independența față de regele Ungariei.
Urmașii lui Basarab au consolidat statul, astfel Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab,
a întemeiat prima mitropolie ortodoxă din Țara Românească în 1359.
De asemenea, Vladislav Vlaicu, următorul domnitor, a întemeiat o a doua
mitropolie ortodoxă la Severin în 1370.
MOLDOVA (sec. XIV)

Formarea statului medieval Moldova are două etape:
Descălecatul lui Dragoș

În secolul XIV, Moldova se afla sub stăpânire tătară. Regele Ungariei, Ludovic I
de Anjou, dorea să-și extindă stăpânirea în această zonă și a organizat mai
multe expediții militare la est de Carpați împotriva tătarilor.
Cu acest prilej, regle Ungariei a întemeiat o marcă de apărare care era condusă
de Dragoș, voievod de Maramureș. Marca era în zona de nord a Moldovei și se
afla su suzeranitate maghiară.
Descălecatul lui Bogdan

Bogdan era tot voievod de Maramureș și el a intrat în conflict cu regele Ungariei
pentru că regele dorea să restrângă autonomia românilor din Maramureș și în
1359 Bogdan s-a hotărât să treacă la est de Carpați, dorind să înlăture
suzeranitatea maghiară din acea zonă.
Aici, românii se revoltaseră împotriva urmașilor lui Dragoș și Bogdan s-a alăturat
luptei și a reușit să câștige lupta în 1364, astfel Bogdan a întemeiat statul
medieval Moldova care în acel moment cuprindea doar partea de nord a
Moldovei deoarece în sud se aflau încă tătarii.
Urmașii lui Bogdan au consolidat statul, astfel Petru Mușat a întemeiat prima
mitropolie ortodoxă din Moldova la Suceava în 1387.
Puțin mai târziu, domnitorul Roman I i-a alungat pe tătari din sudul Moldovei și au
unificat acest teritoriu cu restul statului.

DOBROGEA (sec. XIV)
Formarea statului medieval Dobrogea a avut ca punct de pornire Țara Cărvunei
care era condusă în secolul XIV de către Dobrotici. El a reușit să unifice teritoriul
dintre Dunăre și Marea Neagră și a pus bazele statului medieval Dobrogea.
Acest stat nu a durat foarte mult deoarece la sfârșitul secolul XIV, Mircea cel
Bătrân a reușit să includă Dobrogea în Țara Românească.
La începutul secolului XV, Dobrogea a fost cucerită de Imperiul Otoman și a rămas

sub stăpânire otomană până în 1878, până la Războiul de Independență împotriva
Imperiului Otoman.
INSTITUȚIILE MEDIEVALE
DOMNIA
Instituția centrală în Evul Mediu era domnia.
În Țara Românească și Moldova, succesiunea la tron era ereditară, dar și
electivă (electiv-ereditară) — se realiza o alegere a domnitorului din familia
acestuia, nu urma automat fiul cel mare.
Domnitorul era încoronat și uns cu mir sfânt de către mitropolit în cadrul unei
ceremonii religioase prin care se transfera domnitorului harul divin, domnitorul fiind
considerat de origine divină.
Domnitorul avea mai multe atribuții:
conducea politica interna
conducea politica externă — încheiat tratate cu alte state, declara război,

încheia pace, etc..
era conducătorul suprem al oștiei
bătea moneda
instituia sistemul de impozite
emitea legi
era judecătorul suprem

Domnia a evoluat de-alungul Evului Mediu, astfel:
— în secolele XIV-XVI domnitorii erau aleși în țară de către boieri conform

principiului ereditar
— începând cu sfârșitul secolului XVI și în secolul XVII, domnitorii erau aleși în țară,
dar trebuiau confirmați de sultan și treptat sultanul a început să îi numească pe
domnitori direct, fără a consulta boierimea din țară, iar principiul ereditar a fost
treptat abandonat.
— în secolul XVIII, odată cu instaurarea regimului fanariot în Moldova în 1711 și în
Țara Românească în 1716, domnitorii nu mai erau români, erau străini și erau numiți
direct de către Imperiul Otoman.
VOIEVODATUL
În Transilvania instituția principală era voievodatul și Transilvania a fost voievodat
aflat sub suzeranitate maghiară până în secolul XVI - până în 1541. În acest an,
Transilvania a intrat sub stăpânire otomană și a devenit principat autonom aflat sub
suzeranitate otomană.
Din 1699, Transilvania a intrat sub stăpânire habzburgică si a devenit provincie

acestui impreiu, fiind condus de un guvernator.
BISERICA
Biserica a fost o instituție foarte importantă în Evul Mediu. Conducătorul bisericii
ortodoxe era mitropolitul. Aceste era considerat al doilea om în stat. El era primul
sfetnic al domnitorului.
Mitropolitul făcea parte din sfatul domnesc și în unele cazuri, când tronul era
vacant (lipsea domnitorul), ținea locul domnitorului — mitropolitul avea și putere
politică.
Prima mitropolie ortodoxă din Țara Românească a apărut în 1359 la Curtea de

Argeș în timpul domnitorului Nicolae Alexandru.
A doua mitropolie din Țara Românească a apărut în 1370 la Severin în timpul
domnitorului Vladislav Vlaicu.
În Moldova, prima mitropolie a fost înființată la Suceava în 1387 în timpul

domnitorului Petru Mușat.
În Evul Mediu capul oficial al întregii biserici ortodoxe era patriarhul de la

Constantinopol.

În Transilvania, religia majorității populației, a românilor, era ortodoxă, însă
maghiarii care cuceriseră Transilvania erau catolici și doreau răspândirea
catolicismului și astfel în secolul XIV, regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, a emis o
diplomă regală în 1366 prin care condiționa calitatea de nobil de apartenența la
catolicism — ca să fii nobil, trebuia sa fii catolic.
Mai târziu, în secolul XVI , după reforma religioasă și după apariția religiilor
reformate, în Transilvania au fost recunoscute petru religii oficiale: catolică, luterană,
calvină și unitariană. Religia ortodoxă a fost declarată religie tolerată.
Unii români au dorit să iasă din această situație de tolerare și asta i-au făcut să se
unească cu biserica Romei, cu biserica catolică, și astfel, la sfârșitul secolului XVII
începutul secolului XVIII, în Transilvania a apărut o nouă biserică — biserica greco-
catolică, care îl recunoștea pe Papa de la Roma ca și cap al bisericii, însă păstra
toate tradițiile ortodoxe.
SFATUL DOMNESC
Sfatul domnesc era instituția care îl ajuta pe domnitor să conducă. La început,
sfatul domnesc era alcătuit din marii boieri, iar mai târziu din boierii cu dregătorii (cu
funcții) — de ex: vornicul (conducătorul curții domnești), vistiernicul, logofătul
(conducătorul cancelariei domnești), etc.
Începând de la sfârșitul secolului XVI, sfatul domnesc s-a numit Divan.
ADUNAREA ȚĂRII
Adunarea Țării nu era o instituție permanentă, se întrunea numai atunci când o
convoca domnitorul pentru a discuta probleme importante, iar uneori se întrunea
pentru a alege domnitorul.
Adunare Țării era alcătuită din:
boieri
cleri
țărani liberi
OȘTIREA
Oștirea era alcătuită din oastea cea mică și oastea cea mare
Oastea cea mica — boieri (luptau pe cai)
Oastea cea mare — țărani liberi (luptau pe jos) infanteria

CONCLUZIE
În secolul XIV s-au format statele medievale românești Țara Românească,

Moldova și Dobrogea, Transilvania, însă, a intrat sub stăpânire maghiară. Tot în
secolul XIV s-au format instituții importante ale statului cum ar fi mitropolia. De
asemenea s-au afirmat pe plan politic instituții precum domnia, sfatul domnesc și
Adunarea Țării.

Statul român modern de la
proiect politic la realizarea
României Mari (Sec. XVIII-XIX)
PROIECTE POLITICE ÎN SECOLUL XVIII ȘI
ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX
În secolul XVIII în Moldova și Țara Românească s-a accentuat dominația otomană
prin impunerea regimului fanariot în 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească.
În Transilvania, în 1699 se instaureze regimul habsburgic.
În timpul regimului fanariot, autonomia țărilor române a fost știrbită, domnitorii fiind
străini, majoritatea greci.
Au existat domnitori care au realizat unele reforme.
Constantin Mavrocordat a realizat o reformă socială atât în Moldova, cât și în Țara
Românească. A desființat dependența țăranilor de pământ și i-a transformat pe țărani
în clăcași.
💡 clăcași = țărani care nu aveau pământ, dar erau liberi
De asemenea, Mavrocordat a introdus renumerația funcțiilor.

Un alt domnitor fanariot a fost Alexandri Ipsilanti care a domnit în Țara
Românească și a realizat reforme în domeniul învățământului și a înființat Academia
Domnească de la Sfântul Sava.
A realizat o reformă legislativă — a emis un cod de legi intitulată “Pravilniceasca
condică”
Pe lângă acești domnitori și boierii au încercat să schimbe situația țărilor române și
unii boieri din Țara Românească și Moldova au realizat memorii pe care le-au înaintat
Statul român modern de la proiect politic la realizarea României Mari (Sec. XVIII-XIX) 1
marilor puteri: Imperiul Habsburgic, Prusia, Rusia, prin care solicitau sprijinul acestor
mari puteri pentru a rezolva anumite probleme a țărilor române.
Aceste memorii boerești sunt proiecte politice de modernizare a țărilor române.
1. În 1772, cu prilejul unor tratative de pace, o delegație de boieri din Moldova și

Țara Românească au adresat un memoriu marilor puteri prin care solicitau
înlăturarea domnitorilor fanarioți și revenirea la domniile pământene. Mai cereau
respectarea autonomiei și unirea celor două țări sub protecția Austriei, Prusiei și
Rusiei.
2. În 1791, cu prilejul altor tratative de pace, boierii din Țara Românească au cerut
printr-un memoriu Austriei si Rusiei următoarele:
înlăturarea domnitorilor fanarioți
revenirea la domniile pământene
respectarea autonomiei
neutralitatea țării sub protecția Austriei și Rusiei
3. În 1802, boierii din Moldova au adresat un memoriu împăratului Franței, Napoleon

Bonaparte, în care cereau înlăturarea domniilor fanariote și revenirea la domniile
pământene și respectarea autonomiei.
În 1821 a avut loc revoluția lui Tudor Vladimerescu în Țara Românească cu scopul
de a înlătura domniile fanariote. În timpul acestei mișcări au apărut două documente
care sunt considerate proiecte politice și anume:
„Proclamația de la Padeș„ - realizată la începutul revoluției
„Cererile norodului românesc„ - în acest proiect politic se solicitau o reorganizare

a țării. De exemplu, se cerea numirea în funcții după merit. Se mai cerea libertatea
comerțului, înființarea armatei naționale.
În urma acestei revolte a fost înlăturat regimul fanariot și s-a revenit la domniile
pământene.
Un alt proiect politic din prima jumătate a secolului al XIX a fost proiectul de
constituție redactat în 1822 de către Ionică Tăutu și se numea „Constituția
cărvunarilor„.
În această constituție se prevedea limitarea puterii domnitorului prin creearea unui
sfat obștesc. De asemenea se prevedea o anumită separare a puterilor în stat (între
puterea executivă și puterea legislativă).
În 1829 prin tratatul de la Adrianopole s-a instituit protectoratul Rusiei asupra Țării
Românești și Moldovei care se aflau sub suzeranitate otomană. De asemenea, țările
române au fost sub ocupație rusească pentru o perioadă și în această perioadă, în
1831 și 1832, au intrat în vigoare Regulamentele organice în Țara Românească și
Moldova.
După apariția Regulamentelor organice, în Țara Românească a apărut o mișcare a

boierilor cunoscută sub numele de „Partida națională„, mișcare condusă de Ion
Câmpineanu. În 1838 el a redactat două proiecte politice:
1. „Act de unire și independență„ - se cerea unirea și independența
2. „Osăbitul act de numire a suveranilor români„ - se solicitau următoarele:
monarhie ereditară
înlăturarea suzeranității otomane
înlăturarea protectoratului rusesc
unirea principatelor
În Transilvania, românii luptau pentru a avea drepturi politice egale cu cele ale
maghiarilor, sașiilor și secuilor și în acest context au fost redactate memorii care au fost
înaintate curții de la Viena unde se cereau drepturi pentru români.
Primul proiect a apărut în 1744 și se numea „Supplex Libellus„ și a fost redactat de

Ion Inochenție Micu care era episcop greco-catolic.
Al doilea proiect a fost numit „Supplex Libellus Valachorum„ și redactat în 1791 de
către membrii Școlii Ardelene (Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuil Mincu, etc).
În 1848 au avut loc revoluții în Moldova, Țara Românească și Transilvania și în

timpul acestor revoluții au fost redactate documente programatice care cuprindeau în
mare parte revendicările din perioada anterioară, din proiectele politice anterioare:
1. „Petițiunea Națională„ - apărută în Transilvania în 1848 la Blaj și a fost redactată

de Simion Bărnuțiu . În această petiție națională se cerea egalitatea națiunii
române cu maghiarii, sașii și secuii. Se mai cerea independența națiunii române și
se mai cerea desfințarea iobăgiei fără dezbăgubire.
2. “Petițiunea proclamațiune” - apărută în Moldova, la Iași și a fost redactată de
Vasile Alecsandri. În acest document se cereau următoarele:
funcții acordate după merit
reforma învățământului
îmbunătățirea situației țăranilor
3. “Proclamația de la Izlaz” - apărută în Țara Românească, la Izlaz, și a fost

redactată de Ion Heliade Rădulescu. În acest document se cereau următoarele:
domnitor ales pe cinci ani
împroprietărirea țăranilor prin dezbăgubire
În alte programe ale revoluției existau și cereri mai radicale cum ar fi:
unirea Moldovei cu Țara Românească
obținerea independenței față de Imperiul Otoman
CONSTITUIREA STATULUI ROMÂN

MODERN (UNIREA PRINCIPATELOR
ROMÂNE DIN 1859)
După revoluțiile din 1848 din țările române, mulți revoluționari au fost obligați să plece
în exil.
Acești revoluționari români au militat în străinătate pentru unirea românilor într-un

singur stat și au făcut cunoscută această problemă românească în Franța, Anglia,
statele italiene, Prusia.
Între anii 1853-1856 a avut loc Războiul Crimeei, un război între Rusia și Imperiul
Otoman. De partea Imperiului Otoman au intrat în război Austria, Franța, Anglia, Prusia
și Sardinia.
Rusia a fost învinsă și a avut loc un congres de pace la Paris în 1856 și cu acest
prilej, problema românească a fost dezbătută de marile puteri. Franța susținea unirea
principatelor române deoarece dorea un stat mai puternic în zonă care să stea în fața
Rusiei. La acest congres a fost adoptat Tratatul de la Paris care cuprindea și prevederi
referitoare la țările române, astfel:
1. Se desfința protectoratul Rusiei asupra principatelor
2. Se introducea garanția colectivă a celor 7 mari puteri
💡 Cele 7 mari puteri = Imperiul Otoman, Rusia, Austria, Prusia, Franța, Anglia,
Sardinia
3. Se menținea suzeranitatea otomană
4. Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei
5. Se hotăra convocarea unor adunări ad-hoc cu rol consultativ pentru a face

propuneri cu privire la organizarea principatelor
În 1857 s-au întrunit adunările ad-hoc care au întocmit niște rezoluții pe care le-au
înaintat marilor puteri. În aceste rezoluții se cereau următoarele:
unirea Moldovei și a Țării Românești într-un singur stat
acest stat să fie condus de un prinț străin dintr-o dinastie domnitoare în Europa și a
cărui moștenitori să fie crescuți în religia ortodoxă
În 1858 cele șapte mari puteri garante s-au întrunit într-o conferință la Paris și aici au
adoptat Convenția de la Paris care avea rol de constituție pentru principate și care
prevedea unirea parțială a principatelor. Astfel, se hotăra formarea unui stat cu numele
de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei„. Se mai prevedeau:
alegeri separate pentru funcția de domnitor
guverne separate și adunări separate
înființarea a două instituții comune - Comisia Centrală de la Focșani (avea rolul de

a unifica legislația)
- Înalta Curte de Casație și Justiție (care avea

rolul judecătoresc)
În ianuarie 1859 a avut loc alegerea domnitorilor și pe 5 ianuarie 1859 a fost ales în
Moldova Alexandru Ioan Cuza, iar pe 24 ianuarie 1859 a fost ales în Țara
Românească tot Alexandru Ioan Cuza. Astfel un obiectiv al proiectelor politice
românești a fost realizat.
CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN

MODERN ÎN TIMPUL LUI ALEXANDRU IOAN
CUZA (1859-1866)
Alexandru Ioan Cuza a avut trei mari obiective și anume:
1. Recunoașterea pe plan extern a dublei sale alegeri
2. Unificarea deplină a principatelor
3. Realizarea unor reforme care să modernizeze statul
La începutul domniei, Alexandru Ioan Cuza a acționat pe plan diplomatic pentru

recunoașterea dublei sale alegeri și în cele din urmă, în 1861, la conferința de la
Constantinopol, marile puteri au acceptat unirea, însă doar pe perioada domniei lui
Alexandru Ioan Cuza.
Pe plan intern, Alexandru Ioan Cuza a realizat unificarea mai multor instituții cum ar
fi armata, serviciile vamale, telegraful, poșta, Bucureștiul a devenit capitală. În 1862 s-a
creat un singur guvern și o singură adunare legislativă.
După realizarea acestei uniri depline, în a doua parte a domniei, Alexandru Ioan
Cuza a luat măsuri pentru modernizarea țării.
Cea mai importantă problemă atunci era situația țăranilor, adică problema
improprietăririi țăranilor cu pământ.
În perioada aceea existau două grupări politice:
gruparea conservatoare
gruparea liberală
Gruparea conservatoare îi reprezenta pe marii proprietari de pământ. Această

grupare nu susținea împroprietărirea țăranilor cu pământ.
Gruparea liberală, în schimb, care reprezenta burghezia, susținea împroprietărirea

țăranilor cu pământ.
În 1863 a fost numit prim-ministru liberalul Mihail Kogălniceanu și în timpul acestui
guvern au fost luate următoarele reforme:
Legea secularizării averilor mănăstirești

În decembrie 1863 a apărut legea secularizării averilor mănăstirești. Mănăstirile
dețineau în acel moment aproximativ un sfert din pământul arabil al țării. Prin
această lege, acest pământ al mănăstirilor a devenit proprietatea statului.
Reforma agrară
În 1864 a fost realizată reforma agrară. Mihail Kogălniceanu a înaintat un proiect

de reformă agrară adunării legislative. Adunarea era dominată de conservatori (mari
proprietari) și a respins proiectul de lege, cerând demisia lui Kogălniceanu.
Alexandru Ioan Cuza a refuzat să-l demită pe Mihail Kogălniceanu și în schimb a
dizolvat adunarea, după care Cuza a elaborat un act constituțional, și anume
Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris. Prin acest statut creștea puterea
domnitorului și scădea puterea adunării — se instaura o domnie autoritară — și în
august 1864 noua adunare legislativă a adoptat legea rurală prin care țăranii au
fost împroprietăriți cu pământ în funcție de numărul de vite deținute. De asemenea,
țăranii trebuiau să plătească o despăgubire într-o perioadă de 15 ani și în plus nu
puteau să vândă pământul timp de 30 de ani.
Reforma învățământului
În 1864 a apărut legea instrucțiunii publice, prin care învățământul primar devenea
obligatoriu și gratuit. De asemenea, în timpul lui Cuza, au apărut două universități:
1. Universitatea de la Iași (1860)
2. Universitatea de la București (1864)
Codul Civil
În 1864 a apărut Codul Civil. Prin acest cod s-a introdus căsătoria civilă și divorțul
civil.
În 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice de către o cualiție formată din
conservatori și liberali radicali. Această cualiție a fost numită „Monstruoasa cualiție„
CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN

MODERN ÎN TIMPUL LUI CAROL I (1866-
1914)
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, oamenii politici români au acționat pentru
aducerea pe tron a unui prinț străin.
Un rol important în această acțiune l-a avut I.C.Brătianu. De asemenea, acțiunea a

fost susținută de împăratul Franței, Napoleon al III-lea, și în cele din urmă, cel care a
acceptat să vină pe tronul României a fost Carol de Hohenzollern. El a ajuns la
București și pe 10 mai 1866 a depus jurământul de credință față de țară.
În timpul lui Carol I, România a continuat să se modernizeze:
în 1866 a fost adoptată prima constituție a României, prin această constituție se

puneau bazele monarhiei constituționale în România și numele oficial al țării
devenea România.
au apărut primele partide politice — primul partid (Partidul Național Liberal în

1875), al doilea (Partidul Conservator în 1880).
Partidul Național Liberal reprezenta interesele burgheziei și avea ca obiective

dezvoltarea industriei naționale, garantarea libertăților și drepturilor cetățenești și
lărgirea dreptului de vot
Reprezentanți - I. C. Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, C. A. Rosetti, Mihail
Kogălniceanu
Partidul Conservator reprezenta interesele marilor proprietari de pământuri și ei
susțineau o modernizare treptată a societății.
Reprezentanți - Lascăr Catargiu, P. P. Carp, Titu Maiorescu
a apărut Banca Națională a României în 1880
s-au pus bazele academiei române — se numea înainte Societatea Literară

Academică
au fost luate măsuri pentru dezvoltarea învățământului în timpul ministeriatului lui

Spiru Haret
Cea mai mare realizare a lui Carol I a fost obținerea independenței. Între anii 1877-
1878 a avut loc Războiul de Independență al României. A fost un război între Rusia
și Imperiul Otoman la care s-a alăturat și România de partea Rusiei. Imperiul Otoman
a fost învins și România și-a obținut independența.
După obținerea independenței, România a devenit în 1881 regat, iar Carol I rege.
CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN ÎN

TIMPUL REGELUI FERDINAND.
CONSTITUIREA ROMÂNIEI MARI.
Între anii 1914-1918 a avut loc Primul Război Mondial. România a intrat în război în
anul 1916 cu scopul de a obține teritoriile românești aflate sub stăpânire străină, mai
precis, austro-ungară.
România a intrat de partea Antantei (Franța, Anglia, Rusia) și a luptat împotriva
Austro-Ungariei, Germaniei și Bulgariei.
Factorii care au favorizat realizarea Marii Uniri au fost:
1. Victoria Antantei în război
2. Destrămarea Imperiului Austro-Ungar
3. Destrămarea Imperiului Rus în urma revoluției bolșevice din 1917
Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918)
Basarabia se afla sub stăpânire rusească. În 1917, în Rusia a avut loc revoluția
bolșevică și regimul comunist, condus de Lenin, a proclamat dreptul popoarelor la
autodeterminare și în acest context, Basarabia și-a proclamat autonomia. De
asemenea, a organizat un organism de conducere numit „Sfatul Țării„, condus de Ion
Inculeț.
Mai târziu, Basarabia și-a proclamat independența, însă armata rusă, care se
întorcea de pe front, crea dezordine pe teritoriul Basarabiei și acesta a cerut ajutorul
României și, astfel, armata română a intrat în Basarabia, fapt ce a nemulțumit
guvernul Rusiei, care a rupt relațiile diplomatice cu România.
Pe data de 27 martie 1918, Sfatul Țării a hotărat unirea Basarabiei cu România.
Unirea Bucovinei cu România (15 noiembrie 1918)

Bucovina se afla sub stăpânire austro-ungară și la sfârșitul războiului, în contextul
destrămării Imperiului Austro-Ungaria, Bucovina și-a proclamat autonomia și a
format un organism de conducere numit „Consiliul Național„ condus de Iancu
Flondor.
Acest organism a cerut ajutorul României deoarece Ucraina dorea să anexeze
Bucovina și astfel armata română a apătruns în Bucovina.
Pe data de 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat unirea

Bucovinei cu România.
Unirea Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918)

Transilvania se afla sub stăpânire austro-ungară și împăratul austro-ungar, pentru a
salva imperiul, a propus într-un manifest intitulat „Către popoarele mele credincioase„
federalizarea imperiului, însă oamenii politici transilvăneni au respins această idee și au
cerut independența.
De asemenea, în Transilvania, românii au format un organ de conducere numit
„Consiliul Național Român„ alcătuit din reprezentanți ai Partidului Național Român și
Partidului Social Român.
Acest consiliu a convocat o mare Adunare Națională la Alba Iulia pe data de 1
decembrie 1918. La această adunare au participat aproximativ 100.000 de oameni și în
1227 de delgați din toată Transilvania. În această adunare s-a votat unirea
Transilvaniei cu România. Cel care a declarat această unire a fost Vasile Goldiș.
Până la unirea efectivă cu România, conducerea a fost asigurată de un consiliu
condus de Iuliu Maniu.
Unirea din 1918 a fost recunoscută pe plan internațional la Conferința de pace de la
Paris dintre anii 1919-1920.
Prin Tratatul de pace de la Trianon cu Ungaria, Ungaria a recunoscut unirea

Transilvaniei cu România.
Prin Tratatul de pace de la Saint Germain, Austria a recunoscut unirea Bucovinei
cu România.
Rusia nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, această unire a fost
recunoscută doar de marile puteri.
În 1922, regele Ferdinand și regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia ca regi ai
României Mari.
Consecințele Marii Uniri au fost:
a crescut teritoriul țării
a crescut populația țării
a crescut ritmul de dezvoltare a țării.
România postbelică. Stalinism,
national-comunism și desidență
anti-comunistă. Construcția
democrației post-decembriste.
INSTAURAREA REGIMULUI COMUNIST ÎN
ROMÂNIA (1944-1947)
Au fost mai mulți factori care au favorizat instaurarea regimului comunist în România:
1. prezența trupelor rusești în România în perioada 1944-1958
2. sprijinul acordat Partidului Comunist Roman (P.C.R) de către Uniunea

Sovietică; sprijinul a fost financiar, politic, dar și bazat pe trimiterea unor consilieri
sovietici în România.
3. împărțirea Europei în sfere de influență la sfârșitul celui de-al Doilea Război

Mondial, România intrând în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
4. tratatul de pace încheiat de România în cadrul Conferinței de pace de la Paris

din 1947 nu recunoștea statutul de cobeligerant faptul că România a luptat alături
de țările învingătoare) și în acest context, România a fost obligată să plătească
despăgubiri de război Uniunii Sovietice și acest lucru a accentuat controlul Uniunii
Sovietice asupra României.
Contextul istoric al instaurării regimului comunist a fost următorul:

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, România s-a alăturat Germaniei,
Italiei și Japonia (AXA) și a luptat împotriva Uniunii Sovietice. În august 1944, însă,
când trupele sovietice erau la granița României, regele Mihai i-a cerut primului-ministru,
Ion Antonescu, să renunțe la alianța cu Germania, însă Antonescu a refuzat. Regele
Mihai a ordonat pe 23 august 1944 arestarea lui Ion Antonescu și a anunțat trecerea
României în tabăra NAȚIUNILOR UNITE (Marea Britanie, S.U.A, Uniunea Sovietică)
România postbelică. Stalinism, national-comunism și desidență anti-comunistă. Construcția democrației post- 1

decembriste.
La această lovitură de stat au participat reprezentanți ai Partidului Național Țărănesc
(P.N.Ț), Partidului Național Liberal (P.N.L), dar și membri ai Partidului Comunist Român
(P.C.R)
Pe 23 august 1944 s-a format un nou guvern condus de Constantin Sănătescu. În
acest guvern a intrat și un membru al P.C.R., adică Lucrețiu Pătrășcanu.
Peste câteva luni, în decembrie 1944 s-a format un nou guvern condus de Nicolae
Rădescu. În acest guvern au intrat mai multi membri ai P.C.R. în funcții cheie unde au
preluat:
Ministerul Justiției
Ministerul de Interne
Ministerul de Război (armata)
Pe 6 martie 1946 s-a format un guvern alcătuit în întregime de comuniști condus de

Petru Groza. Acest guvern a fost impus de Uniunea Sovietică prin intermediul lui
Andrei Vîșinski care era adjunctul ministrului de externe al Uniunii Sovietice.
Regele Mihai a protestat împotriva impunerii acestui guvern de către Uniunea
Sovietică și a declanșsat ”Greva regală” — a refuzat să contrasemneze actele emise
de guvern, însă această grevă nu a avut succes, Petru Groza nu a fost îndepărtat.
În noiembrie 1946 au avut loc alegeri parlamentare. Aceste alegeri au fost falsificate
de guvernul Petru Groza și câștigate de către comuniști. Cele mai multe voturi le
avusese P.N.Ț.
În 1947, comuniștii au acționat pentru îndepărtarea partidelor de opoziție — P.N.Ț și
P.N.L.
P.N.Ț. a fost scos în afara legii în urma înscenarii de la Tămădau — mai mulți lideri
ai P.N.Ț au încercat să plece din țară cu un avion particular pe aerodromul de la
Tămădău. Ei au fost arestați și acuzați de spionaj după care conducătorii partidului —
Iuliu Maniu și Ion Mihalache — au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare.
De asemenea, P.N.L. s-a autodizolvat pentru a nu păți același lucru, însă și liderii
acestui partid au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare.
Pe data de 30 decembrie 1947, Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej l-au
obligat pe regele Mihai să abdice apoi a fost proclamată republica, iar comuniștii au
preluat întreaga putere în stat.

decembriste.
REGIMUL STALINIST ÎN ROMÂNIA.
PERIOADA LUI GHEORGHE GHEORGHIU-
DEJ (1948-1965)
Perioada lui G. Gheorghiu-Dej mai este numită și perioada stalinistă deoarece în
această perioadă au fost luate măsuri dure asemănănoare cu cele luate de Stalin în
Uniunea Sovietică. Această perioadă s-a carcaterizat prin:
eliminarea adversarilor politici
creearea unui sistem de represiune bazat pe poliție politică, un sistem de închisori

și lagăre de muncă, folosirea torturii, etc
nerespectarea drepturilor omului
centralizarea și planificarea economiei
În timpul lui Gheorghiu-Dej, în 1948, P.C.R. a înglobat Partidul Social Democrat

(P.S.D.) și astfel s-a format Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). Secretar general al
partidului era Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Gheorghiu-Dej a luat măsuri pentru a-și elimina posibilii rivali din partid.
1948
Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat, judecat și condamnat la moarte iar apoi
executat în 1954;
a apărut o nouă constituție — prin aceasta România își schimba numele în

Republica Populară România;
a fost înființată Securitatea — poliția politică care avea rolul de a-i urmări pe cei
care se opuneau regimului comunist și de a reprima orice încercare de rezistență
împotriva regimului;
a avut loc naționalizarea întreprinderilor particulare — trecerea lor în

proprietatea statului, cum ar fi: întreprinderi industriale, miniere, bănci, magazine,
cinematografe, restaurante, etc.;
a fost interzisă biserica greco-catolică. Conducătorul acestei biserici era Papa de

la Roma și regimul comunist nu dorea să existe o relație cu țările occidentale în
acest mod. Biserica ortodoxă a intrat și ea sun controlul regimului comunist.

decembriste.
1949
a apărut miliția în locul poliției — avea ca obiectiv păstrarea ordinii în țară;
a început colectivizarea agriculturii — formarea acelor colective care erau puse

sub controlul statului, numite CAPE. Procesul colectivizării s-a încheiat în 1962.
În urma naționalizării întreprinderilor, economia a devenit centralizată și economia de

piață a fost înlocuită cu economia de stat. Această economie era planificată, la
început erau erau planuri anuale și apoi planuri cincinale.
- pe plan cultural a apărut o nouă orientare numită proletcultismul — cultura

proletariatului (muncitorimii) carea idealiza viața muncitorimii.
- tot pe plan cultural au fost interzise o serie de publicații culturale și lucrări

considerate periculoase pentru regim.
- de asemenea au apărut numeroase opere ale scriitorilor sovietici și au apărut insituții
care promovau legătura cu Uniunea Sovietică.
- tot pe plan cultural a fost desființată Academia Română și apoi a fost resființată cu
membri numiți de către P.M.R.
- în învățământ limba rusă a devenit materie obligatorie și s-a introdus sistemul rusesc
de notare.
În 1956, în Ungaria a izbucnit o revoltă anti-comunistă și trupele sovietice au

intervenit pentru a pune capăt mișcării. Gheorghiu-Dej a sprijinit această intervenție
sovietică și drept urmare în 1958, sovieticii au hotărât să retragă trupele sovietice din
România.
După retragerea armatei sovietice a urmat o perioadă de distanțare a lui Gheorghiu-
Dej de Uniunea Sovietică.
Astfel, în 1964 a apărut Declarația Partidului Muncitoresc Român în care se

vorbea despre dreptul statelor de a construi comunismul în funcție de realitățiile
naționale, fără amestecul unei țări străine.
În 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit. :))

decembriste.
REGIMUL NAȚIONAL-COMUNIST.
PERIOADA LUI NICOLAE CEAUȘESCU
(1965-1989)
Regimul lui N. Ceaușescu este numit național-comunist deoarece în această
perioadă s-a afirmat ideea unei căi specific românești naționale de dezvoltare a
comunismului, punându-se accent pe valorile naționale.
După moartea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, la conducerea parditului și a statului a
venit Nicolae Ceaușescu.
Perioada lui Ceaușescu poate fi împărțită în două etape:
1. etapa liberalizării regimului (1965-1971)
2. etapa de înăsprire a regimului (1971-1989)
ETAPA LIBERALIZĂRII REGIMULUI (1965-1971)

în 1965 a apărut o nouă constituție. Prin această constituție numele țării se schimba
din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.
P.M.R. și-a schimbat numele în Partidul Comunist Român (P.C.R.)
s-a diminuat cenzura și a avut loc o deschidere către cultura occidentală.
au fost denunțate abuzurile Securității în timpul lui Gheorghiu-Dej.
În 1968 a avut loc o mișcare anti-comunistă în Cehoslovacia numită Primăvara de la

Praga. În acest context sovieticii, împreună cu alte țări comuniste care făceau parte din
alianța militară a țărilor comuniste din Europa, numită Pactul de la Varșovia au invadat
Cehoslovacia, dorind să pună capăt acestei mișcări anticomuniste.
Nicolae Ceaușescu a refuzat să participe la această invazie. Acest fapt a fost foarte
bine văzut de lumea occidentală și relațiile României cu occidentul s-au îmbunătățit.
Ceaușescu a fost în vizită în țările occidentale și mai mulți șefi de stat din occident au
venit în România:
presedintele Frantei, Charles de Gaulle
presedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon

decembriste.
De asemenea, România a devenit membră a Băncii Mondiale șI a Fondului Monetar
Internațional.
ETAPA DE ÎNĂSPRIRE A REGIMULUI (1971-1989)

În 1971 Ceaușescu a realizat o vizită în China și Coreea de Sud și a fost
impresionat de manifestările grandioase închinate conducătorilor, adică de cultul
personalității și de felul cum fusese implementat comunismul în aceste țări.
Urmarea acestei vizite a fost apariția Tezelor din iulie — apariția în iulie 1971 a unor
hotărâri prin care se introducea un control foarte sever al P.C.R. asupra societății și se
dezvolta cultul personalității — Ceaușescu era slăvit prin cântece, poezii, emisiuni la
radio, la televizor, articole în presă, spectacole, etc.
Aceste schimbări au inaugurat în societatea românească așa numita Revoluție

culturală.
În 1974 s-a schimbat și constituția și s-a introdus funcția de președinte a Republicii
Socialiste România, președinte devenind Nicolae Ceaușescu. De asemenea,
Ceaușescu a început să-și promoveze membri familiei în funcții de stat și de partid.
Ceaușescu a introdus sitemul rotirii cadrelor, dintr-o funcție în alta, astfel nimeni să
nu obțină o putere prea mare în anumite funcții.
Totodată, populația a fost înregimentată din punct de vedere politic de la vârste foarte
mici:
copiii de grădiniță - Șoimii Patriei
de la 7 ani - Organizația Pionierilor
de la 14 ani - Uniunea Tineretului Comunist
după 18 ani - Parditul Comunist Român (nu era obligatoriu)
După 1975 economia României a intrat în criză, fapt ce a dus în anii 80 la scăderea
nivelului de trai, lipseau alimentele de bază, s-a introdus raționalizarea alimentelor,
economie la energie electrică și termică, etc.
Criza s-a adâncit și deoarece Ceaușescu s-a străduit să achite complet datoria
externă a României.
În decembrie 1989 populația s-a revoltat și a fost înlăturat regimul comunist.

decembriste.
REPRESIUNE ȘI DISIDENȚĂ
ANTICOMUNISTĂ
REPRESIUNE
Regimul comunist a acționat împotriva opozanților în diverse moduri:
ÎN TIMPUL LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ

Au fost arestați și închiși oameni politici, foști demnitari, bancheri, industriași,
intelectuali și țărani care s-au opus colectivizării. Mulți dintre aceștia și-au pierdut viața
în închisoare (de ex: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu și alții)
În acest context sistemul penitenciar s-a extins; deținuții politici erau închiși la Sighet,
Aiud, Miercurea-Ciuc, Râmnicu Sărat, Pitești. Existau și lagăre de muncă (de ex:
Canalul Dunăre-Marea Neagră)
În anii 60 deținuții politici care mai erau în viață au fost eliberați la intervenția țărilor
occidentale.
ÎN TIMPUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU

În timpul lui Ceaușescu represiunea s-a manifestat prin:
impunerea domiciliului obligatoriu
închiderea opozanților sub pretextul delictelor de drept comun
închiderea opozanților în spitale psihiatrice
Un rol important în represiunea l-a a avut Securitatea, dar și miliția.
DISIDENȚĂ
În timpul regimului comunist a avut loc și o disidență. Această disidență a fost
individuală sau colectivă și s-a manifestat în diverse forme:
1. rezistența armată din munți în timpul lui Gheorghiu-Dej — această rezistență

a început încă din 1944 atunci când diferite categorii sociale s-au refugiat în
munți în zonele puternic împădurite și au luptat cu arma în mână împotriva
regimului, fiind spijiniți de țăranii din zonă. Trupele de Securitate au reușit să
pună capăt acestei rezistențe de abia în 1962. Erau mai multe grupări de
rezistență:

decembriste.
Haiducii Mușcelului
Sumanele Negre
Țepeș
2. grevele muncitorești — în 1977 a avut loc greva minerilor din Valea Jiului.
Ceaușescu s-a dus să discute personal cu minerii și greva a încetat, iar după
aceea liderii minerilor au fost arestați.
3. disidența individuală a intelectualilor români —
Exemplu 1: scriitorul Paul Goma a protestat față de încălcarea drepturilor omului

trimițând o scrisoare de protest la postul de radio Europa Liberă. În cele din urmă,
Paul Goma a fost alungat în Franța în 1977.
Exemplu 2: Doina Cornea care era profesor la Facultatea de Litere din Cluj a trimis
și ea scrisori de protest în Occident, drept urmare i s-a impus domiciliu obligatoriu,
fiind supravegheată de Securitate.
4. meeting-uri de protest — în 1987 muncitorii de la două fabrici din Brașov au

ieșit în stradă să protesteze împotriva regimului și în cele din urmă, liderii
acestor muncitori au fost arestați.
5. opoziția apărută în cadrul P.C.R. — în 1989 șase membri ai P.C.R. i-au

adresat lui Nicolae Ceaușescu o scrisoare numită Scrisoarea celor șase în
care era condamnat cultul personalității și încălcarea drepturilor omului.
6. disidența externă — manifestată prin activitatea secției românești de la postul

de radio Europa Liberă care difuza scrisorile de protest ale disidenților români
și vorbea despre situația din țară.
CONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI
POSTDECEMBRISTE
În 1985 conducător al Uniunii Sovietice a devenit Mihail Gorbaciov. El a realizat
o reformare a regimului comunist, adică a acordat libertatea de exprimare și a
introdus proprietatea privată limitată.
În 1987 Gorbaciov a realizat o vizită la București și s-a întâlnit cu Nicolae
Ceaușescu. Gorbaciov a abordat problema reformării regimului comunist din

decembriste.
România, însă Ceaușescu era împotriva oricărei reforme.
În 1989 regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit pe cale pașnică. În

schimb, în România, regimul comunist s-a prăbușit în 1989 în urma unor
manifestații începute pe 16 decembrie la Timișoara și continuate pe 21 decembrie
la București când Ceaușescu a organizat un meeting prin care condamna
manifestațiile din Timișoara.
Pe 22 decembrie 1989 populația din București a ieșit în stradă și Nicolae
Ceaușescu împreună cu soția lui, Elena, au fugit din București și au fost prinși
lângă Târgoviște. Au fost judecați foarte sumar, condamnați la moarte și executați
la Târgoviște pe 25 decembrie 1989.
Puterea a fost preluată de un organism revoluționar numit Frontul Salvării
Naționale (F.S.N.) condus de Ion Iliescu.
Pe 31 decembrie 1989 F.S.N. a emis un decret prin care se revenea la pluralismul
politic. Astfel, au reapărut partidele istorice — Partidul Național Liberal și Partidul
Național Țărănesc. De asemenea au apărut și alte partide, iar F.S.N s-a transformat
într-un partid politic.
În mai 1990 au fost organizate primele alegeri libere de după căderea
comunismului. Acestea au fost câștigate de F.S.N. iar Ion Iliescu a devenit
președinte.
Tot în 1990 s-a revenit la proprietatea privată.
În 1991 a fost adoptată o nouă constituție bazată pe principiul separării puterilor în

stat și pe principiul pluripartidismului. De asemenea, erau garantate drepturile și
libertățile cetățenești.
În 1992 au fost organizate noi alegeri pe baza noii constituții și președinte a fost
ales tot Ion Iliescu.
De abia în 1996 a avut loc alternanța la putere — alegerile au fost câștigate de
opoziția reprezentată de Convenția Democratică și președinte a devenit Emil
Constantinescu.

decembriste.
Spațiul românesc între
diplomație și conflict în Evul
Mediu și la începuturile
modernității
INTRODUCERE
În secolele XIV-XV, pe plan extern se confruntau trei mari puteri și anume: Imperiul
Otoman, Ungaria și Polonia. Toate trei aveau interese în zona tărilor române.
Cel mai mare pericol pentru țările române îl reprezenta Imperiul Otoman care la
sfârșitul secolului XIV cucerise teritoriile bulgarilor și sârbilor și astfel ajunsese în
vecinătatea țărilor române.
Principalul obiectiv al țărilor române în Evul Mediu a fost menținerea autonomiei
statale și a ființei naționale.
Tactica folosită de țările române a fost defensivă, adică de multe ori s-au folosit de
diplomație pentru a face față Imperiului Otoman, dar în anumite cazuri au avut
confruntări militare cu Imperiul Otoman.
Deoarece armata otomană era mult mai numeroasă și mai bine pregătită decât
armata românilor, domnitorii români au căutat să evite confruntările cu otomanii în câmp
deschis și de obicei ei au folosit avantajul terenului și au folosit atacul surpriză și tactica
pământului pârjolit.
Pe de altă parte, domnitorii români au participat la cruciadele împotriva Imperiului
Otoman alături de țările creștine pentru a stopa înaintarea Imperiului Otoman în
Europa.
Evul Mediu s-a caracterizat prin relații de suzeranitate-vasalitate între state. Exista o
practică ca statele mai slabe să accepte protecția unor state mai puternice.
Statul care oferea protecția se numea stat suzeran.
Statul care primea protecția se numea stat vasal.
Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității 1

Țările române pentru a face față expansiunii țărilor vecine au acceptat să fie state
vasale ale altor state și de obicei Țara Românească s-a orientat către acceptarea
suzeranității Ungariei și a Imperiului Otoman, iar Moldova s-a orientat să accepte
suzeranitatea Poloniei și a Imperiului Otoman.
MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386-1418) - Țara

Românească
ACȚIUNI MILITARE
Bătălia de la Kosovopolje (1389)
între forțele creștine conduse de cneazul Lazăr și Imperiul Otoman
otomanii doreau să cucerească Serbia
la această luptă au participat și oștașii trimiși de Mircea cel Bătrân.
turcii au câștigat lupta
după această luptă, popoarele de la sud de Dunăre au început să plătească

tribut otomanilor
Lupta de la Rovine (1395)
între Mircea cel Bătrân și Baiazid, sultanul otoman
Baiazid a trecut în Țara Românească cu o armată numeroasă
Mircea cel Bătrân avea o armată mai puțin numeroasă și de aceea a folosit
tactica pământului pârjolit și a atras armata otomană într-un loc mlăștinoș unde
armata otomană nu se putea desfășura
Baiazid a fost învins
Cruciada anti-otomană de la Nicopole (1396)
au participat mai mulți principi europeni, cum ar fi regele Ungariei, Sigismund

de Luxembourg, cavaleri germani, englezi, francezi și Mircea cel Bătrân
lupta s-a dat la Nicopole, la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei

lupta a fost câștigată de Imperiul Otoman deoarece cruciații nu prea s-au
înțeles între ei
Campanie împotriva Țării Românești (1417)
campanie organizată de sultanul Mehmed I
Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană și a fost transformată în pașalâc

turcesc
ACȚIUNI DIPLOMATICE
Tratatul de la Lublin (1390)
s-a încheiat un tratat între Mircea cel Bătrân și Vladislav Igello, regele
Poloniei. Prin acest tratat cei doi își promiteau ajutor în caz de atac din partea
Ungariei.
Tratatul de la Brașov (1395)
s-a încheiat un tratat între Mircea cel Bătrân și regele Ungariei, Sigismund de
Luxembourg. Acest tratat a fost încheiat deoarece Mircea cel Bătrân se temea
de Imperiul Otoman, iar Polonia nu era interesată de lupta anti-otomană.
Acesta era un tratat anti-otoman și este primul tratat de acest gen din sud-estul
Europei.
ALEXANDRU CEL BUN (1400-1432) -

Moldova
ACȚIUNI MILITARE
Lupta de la Grunwald (1410)
Alexandru cel Bun a ajutat Polonia în lupta sa împotriva cavalerilor teutoni

(ordin militaro-călugăresc de origine germană care se stabiliseră pe teritoriul
Moldovei unde creeau probleme).
Atacurile turcilor în Moldova (1420)
turcii au atacat pentru prima dată Moldova

au atacat cetățile Chilia și Cetatea Albă
Alexandru cel Bun a reușit să respingă atacul turcilor
Lupta de la Marienburg (1422)
Alexandru cel Bun i-a sprijinit pe polonezi împotriva cavalerilor teutoni. Acesta
a sprijinit Polonia deoarece el depusese jurământ de vasalitate în fața regelui
Poloniei, Vladislav Iagello.
Tratatul de la Lublau (1412)
Polonia și Ungaria au încheiat acest tratat care se referea și la Moldova
cele două țări hotărau ca în cazul în care Moldova le oferea sprijin în lupta anti-
otomană, Moldova să fie împărțită între Polonia și Ungaria
—Alexandru cel Bun nu a încheiat tratate cu alte state.—
IANCU DE HUNEDOARA (1441-1456) -

Transilvania
ACȚIUNI MILITARE
Campania cea lungă (1443-1444)
în 1443 Iancu de Hunedoara a trecut la sud de Dunăre și a declanșat o amplă

campanie anti-otomană numită Campania cea lungă.
el a cucerit mai multe cetăți otomane de la sud de Dunăre, însă venirea iernii l-
a făcut să se retragă
Lupta de la Varna (1444)
regele Ungariei, Vladislav Iagello (era rege și al Ungariei și Poloniei) a

hotărât să reînceapă lupta cu otomanii
regele a murit în luptă
turcii au câștigat

Iancu de Hunedoara a devnit guvernator al Ungariei
Cruciada de la Belgrad (1456)
în 1453, Mehmed al II-lea cucerise Constantinopolul, adică Imperiul Bizantin
turcii doreau să cucerească Belgradul, considerat „cheia Europei centrale”

pentru a le fi mai ușor să cucerească Viena
Iancu de Hunedoara a apărat Belgradul
turcii au fost învinși
Iancu de Hunedoara a murit de ciumă după luptă în tabăra de lângă Belgrad
Tratatul de la Seghedin (1444)
în 1444 turcii au acceptat Tratatul de la Seghedin prin care se obliga să nu mai

atace în zonă timp de 10 ani
VLAD ȚEPEȘ (1456-1462) - Țara

Românească
ACȚIUNI MILITARE
Campania militară a lui Mehmed al II-lea (1462)
cu câțiva ani înainte, în 1459, Vlad Țepeș a refuzat să mai plătească tribut
turcilor.
turcii au încercat să-l prindă pe Țepeș și l-au chemat la Giurgiu, însă Vlad
Țepeș le-a dejucat planul
în iarna dintre anii 1461-1462 Vlad Țepeș a atacat cetățile otomane de la

sud de Dunăre
în 1462 însuși sultanul Mehmed al II-lea a învadat Țara Românească,

aducându-l pe fratele lui Țepeș, Radu cel Frumos, pentru a-l pune pe tron

deoarece armata otomană era numeroasă, Vlad Țepeș a refuzat o
confruntare directă și a adoptat tactica hărțuirii inamicului prin atacuri
surpriză în anumite zone
Atacul de noapte (16-17 iunie 1462)
Vlad Țepeș a organizat acest atac lângă Târgoviște
a intrat noaptea în tabăra turcilor împreună cu câțiva oșteni îmbrăcați în

haine turcești și au încercat să ajungă la cortul sultanului pentru a-l omorî
însă au dat greș.
Sultanul Mehmed al II-lea și-a continuat înaintarea către Târgoviște și l-a pus pe tron
pe Radu cel Frumos în locul lui Vlad Țepeș. Vlad Țepeș a trecut în Transilvania
pentru a cere sprijin de la Matei Corvin, regele Ungariei, cu care avea un tratat de
alianță. Matei Corvin l-a acuzat pe Vlad Țepeș de trădare și l-a închis aproximativ 13
ani.
În 1476 Vlad Țepeș a fost eliberat la insistențele lui Ștefan cel Mare care dorea să
reia lupta anti-otomană. Acesta a revenit pe tronul Țării Românești însă a domnit
aproximativ două luni pentru că a murit într-o luptă cu turcii.
ȘTEFAN CEL MARE (1457-1504) - Moldova

ACȚIUNI MILITARE
Lupta de la Baia (1467)
a avut loc între Stefan cel Mare și Matei Corvin
lupta a fost cauzată de faptul că Ștefan a cucerit cetatea Chilia, care se afla
sub stăpânire maghiară și a lipit-o Moldovei și atunci Matei Corvin a intrat
cu o oaste în Moldova
Matei Corvin a fost învins
Lupta de la Vaslui (1475)
a avut loc între Ștefan cel Mare și Imperiul Otoman
deoarece Ștefan a refuzat să mai plătească tribut turcilor, sultanul Mehmed

al II-lea a dat ordin ca turcii să atace Moldova și aici au intrat aproximativ

120.000 de turci, în timp ce Ștefan avea 40.000 de oșteni
pentru a putea face față acestei armate numeroase, Ștefan cel Mare a ales
un loc mlăștinos lângă Vaslui pentru a purta bătălia cu turcii și astfel a reușit
să îi învingă pe turci.
Lupta de la Războieni (1476)
a avut loc între Ștefan cel Mare și Imperiul Otoman
în 1476 sultanul a condus chiar el campania din Moldova
în același timp cu atacul turcilor a avut loc și un atac al tătarilor din Moldova
și Ștefan a fost nevoit să lase o parte din țărani acasă pentru a-și apăra
gospodăriile în fața tătarilor
Ștefan cel Mare a fost învins
Lupta de la Codrii Cosminului (1497)
a avut loc între Ștefan cel Mare și Ioan Albert, regele Poloniei
regele Poloniei dorea să-l înlăture de pe tron pe Ștefan și a intrat cu o oaste

în Moldova
Ștefan cel Mare l-a învins pe regele Poloniei la Codrii Cosminului
Tratatul de la Overchelăuți (1459)
încheiat între Ștefan cel Mare și regele Poloniei, Cazimir al IV-lea
prin acest tratat Ștefan recunoștea suzeranitatea Poloniei și regele

recunoștea domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova
cei doi își promiteau ajutor militar reciproc în caz de nevoie
Scrisoarea adresată principilor europeni (1475)
după victoria de la Vaslui Ștefan a adresat o scrisoare principilor europeni
Ștefan cel Mare era conștient că turcii vor ataca din nou și prin această
scrisoare cerea sprijin militar

el arăta în această scrisoarea cât de importantă este apărarea Moldovei - o
numea „poarta creștinității”.
la acest apel a răspuns numai regele Ungariei și astfel cei doi au încheita un
tratat de alianță în 1475
Tratatul de la Colomeea (1485)
încheiat între Ștefan cel Mare și Cazimir al IV-lea
în 1484 turcii reușiseră să cucerească cetățile Chilia și Cetatea Albă
deoarece Ungaria semnase pace cu turcii și Ștefan cel Mare nu se mai

putea baza pe Ungaria, el și-a îndreptat atenția către Polonia, încercând să
elibereze aceste cetăți cu ajutorul Poloniei
regele Poloniei a condiționat însă sprijinul acordat împotriva turcilor de

prestarea jurământului de vasalitate de către Ștefan cel Mare și acesta a fost
nevoit să se ducă personal la regele Poloniei și a depus jurământul de
vasalitate la Colomeea în 1485 unde s-a încheiat și un tratat de alianță între
cei doi.
Tratatul de la Hârlău (1499)
a fost încheiat între Ștefan cel Mare și Ioan Albert după lupta de la Codrii
Cosminului
cei doi s-au împăcat și în 1499 au încheiat un tratat de alianță la Hârlău prin
care cei doi își făgăduiau ajutor reciproc în caz de război și promiteau „liniște
și pace veșnică” între cele două țări
MIHAI VITEAZUL (1593-1601) - Țara

Românească
SITUAȚIA INTERNAȚIONALĂ ÎN SECOLELE XVI-VII
În secolul XVI Imperiul Otoman a reușit să-și extindă teritoriul - sultanul Soliman
Magnificul a cucerit în 1521 Belgradul. În 1541 a cucerit o parte a Ungariei și a
transformat-o în pașalâc. Tot în 1541 Transilvania a intrat sub stăpânire otomană. În
acest context, Imperiul Habsburgic a intrat să se opună expansiunii otomane și a

cucerit și el o parte a Ungariei. Polonia, în schimb, a avut o politică truco-filă (de
apropiere a Imperiului Otoman).
Astfel , în secolul XVI, țările române au devenit mult mai dependente față de
Imperiul Otoman, domnitorii erau aleși în țară, dar trebuiau confirmați de sultan, iar
apoi, tot mai des, sultanul a început să-i numească direct pe domnitori, fără să mai
consulte boierimea din țară. De asemenea au crescut obligațiile economice ale țărilo
române față de Imperiul Otoman.
În acest context a avut loc domnia lui Mihai Viteazul.
Liga Sfântă
după ce a devenit domnitor, Mihai Viteazul a aderat la o alianță anti-otomană

numita „Liga Sfântă”
aceasta s-a format la inițiativa Papei de la Roma
era alcătuită din Imperiul Habsburgic, Spania, statele italiene, câteva state
germane, Moldova și Țara Românească
Tratatul încheiat cu Sigismund Bathory (20 mai 1595)
o delegație de boieri din Țara Românească a încheiat la Alba Iulia un tratat

cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory.
fără acordul domnitorului, boierii au acceptat, prin acest tratat, ca Sigismund

Bathory să devină suzeranul Țării Românești
Bathory urma să acorde spijin Țării Românești împotriva Imperiului Otoman
Tratatul de la Târgoviște (1598)
Mihai Viteazul a înfiat un tratat de alianță cu împăratul habsburgic, Rudolf al

II-lea, încheiat la Târgoviște
prin acest tratat, Rudolf al II-lea recunoștea domnia ereditară a lui Mihai
Viteazul și îi promitea ajutor financiar
în schimb, Rudolf al II-lea devenea suzeranul Țării Românești — Mihai

Viteazul se recunoștea ca vasal al împăratului.

ACȚIUNI MILITARE
LUPTELE CU TURCII
Imediat după ce a preluat domnia, Mihai Viteazul a aderat la Liga Sfântă și a pornit
lupta anti-otomană. A atacat cetățile otomane de la sud de Dunăre și astfel, în 1595
o armată otomană condusă de Sinan Pașa a trecut în Țara Românească și a avut
loc o luptă între Mihai Viteazul și Sinan Pașa la Călugăreni. Mihai a obținut o
victorie momentană aici, deoarece, după aceea, turcii și-au continuat înaintarea
către București. Mihai avea nevoie de întăriri și s-a retras către munți, așteptând
ajutor de la Sigismund Bathory cu care încheiase un tratat. Bathory i-a oferit acest
ajutor, însă, între timp, oastea otomană a ajuns la București și la Târgoviște și a
început organizarea țării în pașalâc.
În octombrie 1595, cu ajutorul lui Sigismund Bathory, turcii au fost învinși la
Giurgiu și alungați peste Dunăre.
UNIREA ȚĂRILOR ROMÂNE

Către sfârșitul secolului XVI, în Transilvania, Sigismund Bathory a fost înlocuit cu
Andrei Bathory. Acesta ducea o politică favorabilă otomanilor și dorea să-l înlăture
de pe tron pe Mihai Viteazul. În Moldova domnea Ieremia Movilă, apropiat de
Polonia și care dorea și el înlăturarea lui Mihai.
Mihai Viteazul a hotărât să acționeze primul și în octombrie 1599 a intrat în
Transilvania și l-a învins pe Andrei Bathory la Șelimbăr. După, Mihai a intrat în Alba
Iulia unde i s-a recunoscut autoritatea asupra Transilvania. În 1600 Mihai a intrat și
în Moldova care i s-a predat fără luptă și astfel, Mihai Viteazul a reușit în anul 1600
să unească cele trei țări române pentru prima dată.
Nobilimea din Transilvania s-a revoltat împotriva lui Mihai Viteazul și în septembrie
1600 l-a învins pe Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău. De asemenea, în
Moldova, Ieremia Movilă a revenit pe tron cu sprijinul Poloniei, iar în Țara
Românească, tot cu sprijinul Poloniei a fost pus pe tron Simion Movilă.
Mihai Viteazul a pierdut toate cele trei țări și a plecat la Viena pentru a cere ajutor
împăratului Habsburgic, Rudolf al II-lea, cu care încheiase un tratat de alianță în
1598. Împăratul i-a oferit ajutor, adica i-a oferit armata condusă de generalul
Gheorghe Basta și împreună cu această oaste imperială, în 1601, Mihai Viteazul a
obținut o victorie importantă în lupta de la Guruslău împotriva lui Sigismund

Bathory care revenise la conducerea Transilvaniei. După luptă Mihai Viteazul a fost
ucis din ordinul lui Basta care voia să-i ofere Transilvania împăratului.
SITUAȚIA INTERNAȚIONALĂ LA
SFÂRȘITUL SECOLULUI XVII-ÎNCEPUTUL
SECOLULUI XVIII
La sfârșitul secolului XVII puterea Imperiului Otoman a început să scadă și în
acest context, Imperiul Habsburgic și Rusia au acționat pentru a restrânge teritoriile
Imperiului Otoman în Europa. Imperiul Otoman a intrat într-o perioadă de criză după
1683. În acest an turcii au încercat să cucerească Viena însă nu au reușit și după au
pierdut pașalâcul de la Buda în favoarea Imperiului Habsburgic.
În 1699 Transilvania a fost cedată în mod oficial Imperiului Habsburgic de către
Imperiul Otoman.
În urma războaielor duse între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, Imperiul

Habsburgic a mai obținut în 1718 Banatul și în 1775 Bucovina.
Rusia a profitat de slăbiciunea Imperiului Otoman pentru a-și extinde stăpânirea în
estul Europei.
În contextul acestor lupte dintre Imperiul Habsburgic, Rusia și Imperiul Otoman s-au
remarcat câțiva domnitori.
ȘERBAN CANTACUZINO (1678-1688) -

Țara Românească
El a participat la asediul Vienei în 1683 la cererea turcilor, însă, pe ascuns, el a
oferit informații asediaților. De asemenea el a dus tratative secrete cu Imperiul
Habsburgic.

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688-
1714) - Țara Românească
A avut o amplă activitate diplomatică și în 1709 a încheiat o convenție secretă anti-
otomană cu Rusia. A dus tratative și cu Imperiul Habsburgic.
DIMITRIE CANTEMIR (1710-1711) -

Moldova
Tratatul de la Luțk (1711)
tratat încheiat între țarul Rusiei, Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir
prin acest tratat, Petru cel Mare recunoștea domnia ereditară a lui Dimitrie
Cantemir
tratatul prevedea ca Moldova să treacă sub protectorat rusesc și mai

prevedea ca cei doi să-și ofere ajutor împotriva Imperiului Otoman
ACȚIUNI MILITARE
Lupta de la Stănilești (1711)
a avut loc între Rusia și Imperiul Otoman și Dimitrie Cantemir a sprijinit

militar Rusia
lupta a fost câștigată de Imperiul Otoman
Dimitrie a fost nevoit să se refugieze în Rusia, iar Imperiul Otoman, deoarece

nu mai avea încredere în domnitorii români, a impus în 1711 primul domnitor
fanariot în Moldova, Nicolae Mavrocordat, iar în 1716 a impus primii
domnitori fanarioți în Țara Românească.
În felul acesta s-a accentuat dominația otomană în țările române și domniile

fanariote au fost înlăturate în urma revoluției lui Tudor Vladimirescu, în 1821.

România și “concertul
european”; de la criza orientala
la marile alianțe ale secolului XX
Concertul european se referă la marile puteri europene: Franța, Anglia, Rusia,
Austria, Prusia, Imperiul Otoman.
Criza orientală se referă la criza Imperiului Otoman, la declinul Imperiului Otoman.
Acest declin a început la sfârșitul secolului XVII, după 1683 când Imperiul Otoman a
încercat să cucerească Viena însă nu a reușit. Imperiul Otoman s-a prăbușit în 1918.
Criza orientală s-a manifestat în secolul XVIII prin mai multe războaie între Imperiul
Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia (războaiele ruso-austro-turce) și în urma acestor
războaie, Imperiul Otoman a pierdut teritorii în favoarea Austriei și Rusiei.
În secolul XIX și la începutul secolului al XX-lea criza orientală s-a adâncit și s-a
manifestat și prin lupta popoarelor aflate sub stăpânire otomană care doreau să înlăture
această stăpânire.
RĂZBOAIELE RUSO-AUSTRO-TURCE ȘI
ȚĂRILE ROMÂNE
O mare parte din aceste războaie s-au purtat pe teritoriul Țărilor Române care au suferit
pierderi teritoriale:
în 1639 Imperiul Otoman a recunoscut pierderea Transilvaniei în favoarea

Imperiului Habsburgic
în 1718 Imperiul Habsburgic a obținut Banatul și Oltenia
în 1739 Oltenia a revenit la Țara Românească
în 1775 Bucovina a intrat sub stăpânire habsburgică
în 1812 Rusia a obținut Basarabia
România și “concertul european”; de la criza orientala la marile alianțe ale secolului XX 1

în 1829 după un război între Imperiul Otoman și Rusia s-a încheiat Tratatul de la
Adrianopole prin care s-a impus protectoratul Rusiei asupra Țării Românești și
Moldova
între 1853-1856 a avut loc Războiul Crimeei între Rusia și Imperiul Otoman. De
partea Imperiului Otoman au intrat în război Franța, Anglia, Austria, Prusia,
Sardinia. Prin Tratatul de la Paris din 1856 s-a înlăturat protectoratul Rusiei și s-a
introdus garanția colectivă a celor 7 mari puteri. De asemenea, Moldova a primit
partea de sud a Basarabiei.
un alt război între Rusia și Imperiul Otoman a avut loc între 1877-1878, de partea
Rusiei a intrat și România care, în urma acestui război și-a obținut independența.
RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ A
ROMÂNIEI (1877-1878)
În 1875 problema orientală s-a manifestat în zona balcanică unde au izbucnit răscoale
împotriva Imperiului Otoman. Astfel, în 1875 au apărut răscoale în Bosnia,
Herțegovina, Bulgaria.
În 1876, Serbia și Muntenegru au declarat război Imperiului Otoman. Rusia a început
să se pregătească de război, susținând că dorește să protejeze creștinii din Balcani.
Pentru ca trupele rusești să ajungă în Balcani, ele trebuiau să treacă prin România și în
acest context, primul-ministru I.C.Brătianu și ministrul de externe, Mihail
Kogălniceanu au purtat tratative cu Rusia și pe 4 aprilie 1877 s-a încheiat convenția
militară româno-rusă care prevedea următoarele:
1. Trupele rusești urmau să treacă pe teritoriul României pentru a ajunge la sud de

Dunăre
2. Trupele rusești trebuiau să ocoloească Bucureștiul
3. Rusia se angaja să respecte și să mențină integritatea teritorială a României
Pe 12 aprilie 1877 Rusia a declarat război Imperiului Otoman și apoi trupele rusești au
intrat în România. Turcii au reacționat și au bombardat localitățile românești de la
Dunăre cum ar fi: Giurgiu, Calafat, Bechet. Armata română a ripostat și a bombardat
zona de la sud de Dunăre.

Pe 9 mai 1877 ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu a declarat în Parlament
independența României față de Imperiul Otoman.
La început, Rusia nu a acceptat ca armata română să i se alăture, însă trupele rusești
au fost oprite în înaintarea lor la Plevna. Aici era un sistem de fortificații redute greu de
cucerit. De aceea, marele duce Nicolae, care comanda armata rusă, i-a cerut ajutorul
lui Carol I și astfel armata română a trecut la sud de Dunăre și forțele militare româno-
ruse au fost puse sub comanda lui Carol I și armata română a cucerit mai multe reudte
din jurul Plevnei: Grivița, Prahova și în cele din urmă a cucerit Plevna.
După aceea, trupele rusești au înaintat în Imperiul Otoman și în ianuarie 1878 Imperiul
Otoman a cerut armistițiu. În februarie 1878 s-a încheiat un tratat de pace la San
Stefano însă marile puteri au fost nemulțumite de hotărârile luate aici și în vara anului
1878 a avut loc un alt congres de pace la Berlin și s-a adoptat Tratatul de pace de la
Berlin care privea următoarele în ceea ce privește România:
1. Se recunoștea independența României, însă cu condiția ca România să modifice

Articolul 7 din constituție care spunea ca pot fi cetățeni români numai creștinii.
2. Prin acest tratat România trebuia să cedeze Rusiei partea de sud a Basarabiei și în
schimb România primea de la Imperiul Otoman Dobrogea, Delta Dunării și Insula
Șerpilor.
CONSECINȚELE OBȚINERII INDEPENDENȚEI
a crescut prestigiul României în Europa
în 1881 România a devenit regat și Carol I rege
diplomația românească a putut să se concentreze pe următorul mare obiectiv și

anume realizarea României Mari
ADERAREA ROMÂNIEI LA TRIPLA ALIANȚĂ

La sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX s-au format două mari
alianțe politico-militare
1. Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria și Italia)
2. Tripla Înțelegere / Antanta (Franța, Anglia și Rusia)

Tripla Alianță s-a format în 1882. România a aderat la Tripla Alianță în 1883 cu scopul
de a consolida independența nou obținută.
Tratatul de aderare la Tripla Alianță a fost ținut secret, adică a fost cunoscut doar de
rege și de câțiva oameni politică. Tratatul acesta prevedea sprijin militar reciproc în
cazul unei agresiuni armate.
RĂZBOAIELE BALCANICE (1912-1913)

În 1912 a avut loc primul război balcanic — adică statele balcanice (Serbia,
Muntenegru, Bulgaria și Grecia) au intrat în război împotriva Imperiului Otoman cu
scopul de a înlătura dominația otomană din Balcani și Imperiul Otoman a fost învins.
Însă, Bulgaria a fost nemulțumită de deciziile luate la conferința de pace de după

război și în 1913 a început al doilea război balcanic — adică Bulgaria a declarat război
foștilor aliați. În acest război a intrat și România împotriva Bulgariei și Bulgaria a fost
învinsă. Tratatul de pace a fost semnat la București în 1913 și prin acest tratat
România obținea de la Bulgaria Cadrilaterul.
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1914-1916)

Războiul a început în 1914 după ce un student sârb l-a asasinat pe prințul moștenitor al
Austro-Ungariei, Franz Ferdinand la Sarajevo (Bosnia).
Austro-ungaria a declarat război Serbiei și cele două alianțe au intrat în conflict și s-au
format două tabere:
1. Tabăra Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia)
2. Tabăra Antantei (Franța, Anglia, Rusia, Italia, România, Grecia , Serbia, S.U.A.,
Japonia)
După ce a început războiul, regele Carol I a convocat un consiliu de coroană pentru a

discuta despre cum să se situeze România în centrul războiului. Carol I, care era de
origine germană, ar fi dorit ca România să susțină în continuare Tripla Alianță, însă
oamenii politici au fost majoritatea de partea menținerii neutrașității și România a rămas
neutră între anii 1914-1916.
De asemenea, în 1914 regele Carol I a murit și pe tron a venit Ferdinand care,

asemenea reginei Maria, era adeptul susținerii Taberei Antantei.

În perioada neutralității, primul-ministru Ion I.C. Brătianu a purtat tratative cu Antanta în
vederea intrării României în război de partea Antantei și pe 4 august 1916 România a
semnat două documente cu Antanta: o convenție politică și o convenție militară.
Prin convenția politică, România se obliga să declare război Austro-Ungariei și în

schimb Antanta recunoștea drepturile României asupra teritoriilor românești aflate sub
stăpânire austro-ungară — Transilvania, Banat și Bucovina. Deci scopul României a
fost recuperarea acestor teritorii
Pe 14 august 1916 România a intrat în război, adică armata română a trecut Carpații și
a intrat în Transilvania, însă în septembrie 1916 trupele bulgare și germane aflate la
sud de Dunăre au trecut Dunărea și au învins armata română la Turtucaia. De
asemenea, aramatele austro-ungare și germane au început o contra-ofensivă în
Transilvania și au învins armata română peste Carpați.
În noiembrie 1916 trupele Puterilor Centrale au ocupat Bucureștiul. Regele Ferdinand,

Guvernul, autoritățiile, armata și o parte a populației s-au retras în Moldova. Tezaurul
României a fost trimis în Rusia.
În 1917 armata română a fost reorganizată cu ajutorul misiunii militare franceze

condusă de Henri Berthelot și regele Ferdinand pentru a mobiliza soldații a promis în
această perioadă ca după război să realizeze două reforme: cea agrară și cea
electorală
În vara anului 1917 trupele Partidelor Centrale au încercat să cucerească și Moldova
însă armata română a rezistat și a obținut trei victorii importante la Mărăști, Mărăsești
și Oituz.
Însă în octombrie 1917 a izbucnit revoluția bolșevică și Rusia a ieșit din război, lăsând
România singură pe frontul de est. Din acest motiv România a fost nevoită să încheie
pace separată cu Puterile Centrale la București în aprilie 1918.
Tratatul de pace încheiat cu Puterile Centrale prevedea:
1. Dobrogea urma să fie ocupată de Puterile Centrale
2. Austro-Ungaria obținea un teritoriu de-alungul Carpaților
3. Germania urma să-și impună controlul asupra economiei românești, în special

asupra petrolului care urma să fie exploatat de germani timp de 90 de ani.
Tratatul de pace nu a fost promulgat de regele Ferdinand.

În toamna anului 1918 România a reintrat în război de partea Antantei, astfel încât
sfârșitul războiului a găsit România de partea Antantei.
CONSECINȚE ALE PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA RĂZBOI
1. În 1918 Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România
2. Marile Puteri au recunoscut după război noile granițe ale statului român.
POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN PRIMA

JUMĂTATE A SECOLULUI XX (PERIOADA
INTERBELICĂ)
După război a avut loc un congres de pace la Paris între 1919-1920 și aici s-a
recunoscut la nivel internațional noile granițe ale României.
prin Tratatul de la Saint Germain Austria recunoștea unirea Bucovinei cu România
prin Tratatul de pace de la Trianon Ungaria a recunoscut unirea Transilvaniei cu

România
prin Tratatul de pace de la Neuilly Bulgaria a recunoscut trecerea Cadrilaterului în

România.
Rusia nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, însă această unire a fost

recunoscută de marile puteri europene printr-un tratat semnat la Paris în 1920.
Politica externă a României în perioada interbelică a avut două mari obiective:
— menținerea granițelor existente

— menținerea păcii
Astfel, în 1919 România a aderat la Societatea Națiunilor.
💡 Societatea Națiunilor: o organizație realizată în 1919 care avea ca scop

menținerea păcii. Între 1930-1931 președinte a Societății Națiunilor a fost un
român, Nicolae Titulescu.
De asemena, România a aderat la o serie de înțelegeri internaționale

1. Pactul de la Paris / Pactul antirăzboi - încheiat în 1928 și prin acest pact statele
semnatare se obligau să mențină pacea, să rezolve conflictele pe cale pașnică
În ceea ce privește menținerea granițelor existente, România a dezvoltat un sistem de

securitate colectivă regional.
2. Mica Înțelegere - s-a format în 1921 și era o alianță politico-militară defensivă

alcătuită din România, Cehoslovacia și Iugoslavia și care avea ca scop acordarea
de ajutor militar reciproc în cazul unui atac al Ungariei. Un rol important în creearea
acestei alaințe l-a avut omul politic român Take Ionescu.
3. Înțelegerea Balcanică - s-a format în 1934 și era o alianță politico-militară

defensivă alcătuită din România, Iugoslavia, Grecia și Turcia și avea ca scop
acordarea de ajutor militar reciproc în cazul unui atac provocat de Bulgaria. Un rol
important în constituirea acestei alianțe l-a avut Nicolae Titulescu.
În perioada interbelică, România a încheiat tratate de alianță și anume a încheiat în

1926 un tratat de alianță cu Franța.
Pe de altă parte, în perioada interbelică relațiile cu Uniunea Sovietică au fost încordate.

În 1918 Rusia a rupt legăturile diplomatice cu România atunci când trupele române au
intrat în Basarabia. Diplomația românească a acționat în perioada interbelică pentru a
obține recunoașterea de către Uniunea Sovietica a unirii Basarabiei cu România. Însă,
sovieticii în 1924 au încercat să desprindă Basarabia de România fără să reușească.
În 1934, ministrul de externe Nicolae Titulescu a reușit să ajungă la un acord de
restabilire a relațiilor diplomatice dintre România și Uniunea Sovietică fără a se ridica
problema Basarabiei.
După 1930 a avut loc o degradare a relațiilor internaționale, astfel:
Italia fascistă a ocupat Etiopia
Japonia a atacat China
Germania a anexat Austria
Cehoslovacia a fost dezmembrată
Itlia, Japonia, Germania au constituit o alianță militară: Pactul Tripartid / Axa.
Pe 23 august 1939, între Germania și Uniunea Sovietică s-a încheiat un pact de

neagresiune numit și Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin acest pact cele două state

hotărau să nu se atace reciproc. Pactul avea o anexă secretă în care Uniunea Sovietică
își exprima interesul pentru Basarabia, iar Germania pentru Polonia.
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1939-1945)

Războiul a început la 1 septembrie 1939 atunci când Germania a atacat Polonia și s-
au format două tabere:
Tabăra Axa (Germania, Italia, Japonia)
Tabăra Națiunilor Unite / Aliații (Marea Britanie, S.U.A., Uniunea Sovietică)
România a rămas neutră la începutul războiului, însă în 1940 țările vecine (Uniunea
Sovietică, Bulgaria și Ungaria) i-au solicitat României să cedeze teritorii. Astfel, în iunie
1940 Uniunea Sovietică a cerut Basarabia și nordul Bucovinei. România a decis să nu
lupte pentru aceste teritorii iar Uniunea Sovietică a ocupat aceste teritorii.
În august 1940, prin Tratatul de la Craiova, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul.
Pe 30 august 1940 Germania și Italia au impus României Dictatul de la Viena prin
care România a fost nevoită să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei.
Consecința acestor pierderi teritoriale a fost abdicarea lui Carol al II-lea. Carol pentru a
stăvili nemulțumirea populației l-a numit ca prim-ministru pe Ion Antonescu. Ion
Antonescu i-a cerut lui Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, Mihai.
Ion Antonescu dorea să recupereze teritoriile pierdute și s-a aliat cu Germania. Astfel,
în noimebrie 1940 România a aderat la Pactul Tripartid.
Germania se pregătea să atace Uniunea Sovietică și acest atac a avut loc la 22 iunie
1941, moment în care România a intrat în război. Armata română a participat la
invadarea Uniunii Sovietice și a eliberat Basarabia și nordul Bucovinei. După aceea,
armata română a participat la lupte pe teritoriul Rusiei (Odesa, Catul Donului, Caucaz,
Stalingrad)
În 1943 România a început negocieri cu Națiunile Unite pentru că sovieticii trecuseră la
contra ofensivă, iar Germania nu mai era așa de puternică.
În august 1944 armata sovietică a ajuns la granița României și în acest context, pe 23

august 1944 regele Mihai i-a cerut lui Antonescu să întoarcă armele împotriva
Germaniei, însă acesta a refuzat și regele a ordonat arestarea lui Antonescu după care

a emis o proclamație prin care anunța întoarcerea armelor împotriva Germaniei și
trecerea României de partea Națiunilor Unite.
În septembrie 1944 a fost semnată convenția de armistițiu între România și Uniunea
Sovietică. Această convenție prevedea:
1. Alăturarea României la Națiunile Unite
2. România trebuia să plătească o sumă mare de bani însă în produse Uniunii

Sovietice ca despăgubire de război.
3. Se anula Dictatul de la Viena — nord-vestul Transilvaniei trebuia să revină

României
România a participat în continuare la război alături de Națiunile Unite și armata română

a eliberat mai întâi Transilvania după care a participat la eliberarea Ungariei și la lupte
în Cehoslovacia, Austria.
CONSECINȚELE PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA RĂZBOI
1. Prin Tratatul de pace de la Paris din 1947 România a redobândit nord-vestul

Transilvaniei
2. Basarabia și nordul Bucovinei a rămas la Uniunea Sovietică
3. Cadrilaterul a rămas la Bulgaria
4. Trupele sovietice au intrat în România și au sprijinit instaurarea regimului comunist (

au rămas până în 1958).

România în timpul Războiului
Rece
Războiul Rece reprezintă un conflict politic economic și ideologic pentru dominarea
lumii între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii sau între statele comuniste
reprezentate de Uniunea Sovietică și statele democratice reprezentate de Statele Unite
ale Americii.
Războiul Rece s-a numit asa, deoarece nu a fost un conflict militar direct între Statele
Unite ale Americii și Uniunea Sovietică.
Despre această situație a vorbit în 1946 Winston Churchill care a spus că o Cortină
de Fier s-a așezat deasupra continentului european și a împărțit continentul în două —
țările democratice în vest și țările comuniste în est.
Uniunea Sovietică a contribuit la instaurarea regimurilor comuniste în următoarele țări:

România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și
Republica Democrată Germană. Deci, România a intrat în sfera de influență sovietică.
În 1948, România a semnat un tratat de prietenie și asistență mutuală cu Uniunea
Sovietică prin care se accentua dependența României de Uniunea Sovietică.
POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN

PERIOADA LUI GHEORGHE GHEORGHIU-
DEJ (1948-1965)
În 1947, Statele Unite ale Americii au lansat Planul Marshall. Era un plan prin care
țările europene afectate de război urmau să primească un ajutor financiar în valoare de
aproximativ 12 miliarde de dolari.
Uniunea Sovietică nu dorea ca acest ajutor să vină cu influența americană și atunci
țările comuniste au respins acest ajutor.
În 1949 a fost înființată o organizație numită Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
(CAER) în care intrau țările comuniste din Europa și prin care aceste țări își ofereau
ajutor economic.
România în timpul Războiului Rece 1

Tot în 1949 s-a format NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) care era o
alianță politico-militară și din care făceau parte Statele Unite ale Americii, Canada și
țări din Europa de Vest.
Uniunea Sovietică a răspuns în 1955 prin înființarea Tratatului de la Varșovia / Pactul
de la Varșovia care era o alianță politico-militară a țărilor comuniste și din care făcea
parte și România.
În 1956 a avut loc o mișcare anticomunistă în Ungaria și trupele sovietice au intervenit
și au pus capăt mișcării. România a sprijinit această intervenție și consecința a fost că
în 1958 trupele sovietice s-au retras din România și după această dată, Gheorghiu-Dej
a început să se îndepărteze de Uniunea Sovietică.
Astfel, în 1964 a apărut Declarația Partidului Muncitoresc Român prin care se
respingea amestecul sovietic în problemele interne ale statelor comuniste.
POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN

PERIOADA LUI NICOLAE CEAUȘESCU
(1965-1989)
Nicolae Ceaușescu a continuat să se distanțeze de Uniunea Sovietică și s-a apropiat
de țările occidentale.
În 1967 România a recunoscut Republica Federală Germană și a stabilit relații
diplomatice cu acest stat.
În 1968, în Cehoslovacia, are loc o mișcare anticomunistă numită Primăvara de la

Praga și împotriva acestei mișcări au intervenit trupele Tratatului de la Varșovia.
România, însă, a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei și Nicolae Ceaușescu
a criticat această invazie în cadrul unei mari manifestații care a avut loc la București pe
21 august 1968. Această acțiune a lui Ceaușescu i-a crescut popularitatea în occident
și el a realizat multe vizite în țările occidentale și șefi de stat din occident au venit la
București
Charles de Gaulle (președintele Franței)
Richard Nixon (președintele Statelor Unite ale Americii)
De asemenea, România a fost acceptată în Fondul Monetar Internațional și în Banca

Mondială.

În 1975 România a participat la o Conferință pentru securitate și cooperare în Europa la
Helsinki și aici s-a semnat un acord final în care țările își propuneau să coopereze între
ele.
În 1979 România a criticat războiul Uniunii Sovietice împotriva Afganistanului.
După 1980, în contextul în care pe plan intern Ceaușescu a introdus măsuri dure pentru
că dorea să platească datoria externă, popularitatea lui Ceaușescu în occident a
scăzut.
În 1887, Mihail Gorbaciov a realizat o vizită la București și i-a cerut lui Ceaușescu să
reformeze regimul comunist. Ceaușescu, însă, a refuzat și a dus la o izolare pe plan
extern, până la prăbușirea regimului comunist în 1989.

Portofoliu Istorie BAC

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Portofoliu Istorie BAC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istorie Bacalaureat

Au avut doi mari conducători

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 1

💡 romanizare = geto-dacii au adoptat limba latină, cultura romană,

Factorii care au favorizat romanizarea au fost

administrația romană - în administrație se vorbea limba latină

armata romană - romanii au adus în Dacia o armata numeroasa pentru a apăra

urbanizarea - întemeierea de orașe. Romanii au întemeiat doua tipuri de orașe

💡 sincretism religios = contopirea religie dacice cu religia romană

creștinismul - a fost răspândit în această zonă de către misionari în limba

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 2

Există dovezi arheologice care atestă răspândirea creștinismului în limba latină.

În sec. III, în 275, împăratul roman, Aurelianus, a retras armata și administrația

De asemenea, Dobrogea a rămas sub stăpânire romană până în anul 602.

Slavii au participat la procesul de formare a poporului român.

💡 etnogeneză = formarea unui popor

aprox. 60% cuvinte de origine latină,

aprox. 20% cuvinte de origine slavă

aprox. 10% cuvinte de origine dacică

aprox. 10% sunt alte influențe.

La începutul Evului Mediu, românii au fost menționați în izvoarele istorice sub

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 3

În Evul Mediu timpuriu, românii sunt menționați în următoarele documente scrise

în sec. VII datează tratatul militar intitulat Strategikon scris de împăratul

în sec. X un alt împărat bizantin, Constantin al VII-lea, a scris lucrarea

În timpul Evului Mediu și cronicarii români, scriitorii umaniști au scris despre

În sec. XVII, Constantin Cantacuzino a scris în lucrarea Istoria Țării Românești

Ex. în sec. XVIII a apărut teoria imigraționistă promovată de F.I. Sulzer.

De asemenea, această teorie imigraționistă contesta romanitatea românilor.

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 4

Teeoria imigraționistă a fost combătută de reprezentanții Școlii Ardelene (Samuil

dezvoltă teoria imigraționistă, numită Teorie roesliană. Roesler susținea că

susținea că Dacia nu ar fi putut fi romanizată în perioada scurtă în care a fost

susținea că toți locuitorii Daciei au părăsit Dacia în timpul împăratului

susținea că poporul român și limba română s-au format la sud de Dunăre și

Roesler contesta romanitatea românilor și continuitatea lor în zona țării noastre.

Teoria lui Roesler a fost combătută de doi istorici români

dacii nu au fost exterminați după cucerirea romană din 106 deoarece

sunt multe dovezi arheologice, numismatice (monede) și lingvistice care

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 5

există izvoare istorice care atestă prezența românilor la nord de Dunăre

Vasile Pârvan - Getica

Gheorghe I. Brătianu - O enigmă și un miracol istoric: Poporul român

Studiul romanității românilor este important deorece oferă informații despre

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR - SINTEZA 6

FORME DE GUVERNARE (DE STAT)

La începutul secolului XX, în Europa predominau monarhiile, însă după Primul

— În România, monarhia a fost înlăturată în anul 1947.

În cadrul republicii, statul este condus de un președinte ales prin vot și el

votul este liber

alegerile sunt organizate periodic

exista mai multe partide politice

există separarea puterilor în stat

Puterea legislativă - Parlamentul

Puterea judecătorească - instanțele de judecată

drepturile și libertățile cetățenești sunt respectate

Acestea sunt caracteristici și practici politice într-un regim democratic.

REGIMURI POLITICE TOTALITARE

alegerile nu sunt libere, ele sunt fie falsificate, fie suspendate

există un singur partid politic (monopartidism)

nu există separarea puterilor în stat, toată puterea este concentrată în

drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate

înființarea poliției politice și al unui aparat de represiune împotriva populației