III.

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

şi la începuturile modernităţii

3. Diplomaţie şi conflict în sec. XVII și începutul secolului al XVIII-lea

A. Context european

• Debutul „crizei orientale”.

• Imperiul Habsburgic – politică expansionistă.
• 1683 – turcii otomani atacă pentru ultima dată în istorie Viena; atac eșuat.
• 1686 – bătălia de la Buda şi 1687 – bătălia de la Mohàcs turcii pierd Pașalâcul de la
Buda.
• 1699 – Pacea de la Karlowitz: Transilvania este cedată oficial de otomani habsburgilor.
• 1718 – Pacea de la Passarowitz: Banatul şi Oltenia sunt cedate habsburgilor; Oltenia revine
Ţării Româneşti în 1739.
• 1775 – Bucovina („Ţara de Sus a Moldovei”) este cedată habsburgilor.
• Imperiul Rus:
- scop: de a-şi impune influența politică sau de a se extinde teritorial;
- pretext: protejarea creștinătății ortodoxe din Balcani.
• 1774 – Tratatul de la Kuciuk-Kainargi; Imperiul Rus obține, neoficial, dreptul de stat protector în
Moldova şi Ţara Românească.
• Ţările române – zone de conflict între cele trei imperii.
• Imperiul Otoman accentuează regimul dominației în Moldova şi Ţara Românească; 1711,
1716 – impune regimul fanariot:
- impunerea domnitorilor străini (cartierul Fanar al Constantinopolului);
- monopol comercial otoman;
- înăsprirea obligaţiilor economice;
- desființarea armatei Ţărilor Române.
• În acest context, orice acţiune românească în relaţiile internaţionale poate fi considerată un succes.

B. Situaţia internaţională a Țărilor Române în secolul XVII - începutul secolului

al XVIII-lea

• 1683 – după asediul Vienei, clasa politică românească încearcă modificarea statutului internaţional al
principatelor prin mijloace aproape exclusiv diplomatice.
• Scopul: înlăturarea suzeranităţii otomane, evitarea pretențiilor pe care marile puteri creştine vecine le
puteau avea asupra Ţărilor Române.
• În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, diplomația românilor – extrem de activă: caută alianţa
Poloniei, Austriei, Rusiei (plurivasalitatea).

Principalele personalități ale vremii:

• Vasile Lupu (1634-1653) – Moldova;
• Matei Basarab (1632-1654) – Ţara Românească;
• Dimitrie Cantemir (1710-1711) – Moldova;
• Șerban Cantacuzino (1678-1688) – Ţara Românească;
• Constantin Brâncoveanu (1688-1714) – Ţara Românească.
 C. ACȚIUNI DIPLOMATICE

➢ Constantin Brâncoveanu (1688-1714) - domn al Ţării Româneşti

• vastă activitate diplomatică
• stabilește contacte cu Polonia împotriva turcilor;
• cu Moldova – relaţiile încordate;
• acordă o mare atenție relaţiilor cu Poarta (1699, otomanii îl recunosc ca domn pe viaţă);
• trimite la Curtea Imperiului Rus un emisar diplomatic – stabilirea unei alianţe antiotomane;
➢ 1714 – Constantin Brâncoveanu a fost mazilit (înlăturat din domnie), fiind executat în acelaşi an.

➢ Tratatul de la Luţk (1711)

- încheiat între Petru cel Mare, țarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei;
- scopul: lupta comună antiotomană.

D. ACȚIUNI MILITARE/ CONFLICTUALE

➢ Asediul Vienei (1683)
• domnitorul Ţării Româneşti, Șerban Cantacuzino participă la asediul Vienei la cererea
otomanilor;
• pe ascuns, i-a încurajat pe asediați şi le-a transmis mișcările trupelor otomane
• politică externă activă (tratative secrete cu habsburgii).

➢ Bătălia de la Stănilești, pe Prut (1711)

• 1711 – între armatele ruse şi otomane;
• participă şi domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir ca aliat al Rusiei;
• Dimitrie Cantemir pierde tronul Moldovei şi se refugiază în Rusia;
• a fost ultima domnie pământeană din secolul al XVIII-lea.

CONCLUZII
➢ Statele medievale româneşti – înconjurate de mari puteri creştine şi de Imperiul Otoman, care
manifestă tendințe de hegemonie asupra spaţiului românesc.
➢ Domnii români opun o puternică rezistență în faţa otomanilor.
➢ Începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române utilizează mai mult soluţia diplomatică.
➢ Secolul al XVI-lea – modificări ale raporturilor Ţărilor Române cu Imperiul Otoman (preferă
varianta dependenței economice faţă de o dependenţă politică).
➢ Secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea – confruntarea intereselor a trei mari
puteri: Imperiul Habsburgic, Rus şi Otoman.
➢ Consecinţă: integrări teritoriale (Transilvania, Banatul, Oltenia, Bucovina) în Imperiul Habsburgic
şi introducerea domniilor fanariote în Moldova şi Ţara Românească.
➢ Situaţie de instabilitate – Ţările Române reușesc să reziste ca state pe harta Europei.