2.

Romanitatea românilor in viziunea istoricilor

Romanitatea românilor reprezintă un element esențial al identității lingvistice și culturale a poporului român.
Această idee a reținut de-a lungul timpului atenția cronicarilor, oamenilor politici, geografilor, însă cei cre au
dezbătut cel mai mult această temă au fost istoricii.

Romanitatea românilor este o sintagma ce cuprinde in ansamblul ei idei despre:

-descendența romană a românilor

-latinitatea limbii române

-continuitatea geto-dacilor după cucerirea romană si după retragerea aureliană, continuitatea daco-
romanilor si românilor in spatiul nord –dunarean.

-unitatea de neam a tuturor românilor

-perpetuarea unor tradiții romane în datinile poporului român.

Romanitatea românilor a fost susținută de-a lungul timpului de istorici, cu ajutorul dovezilor arheologice,
lingvistice, istorice, etnografice. Acest fenomen s-a intensificat după secolul al XVIII-lea, în contextul
lansării teoriilor imigraționiste

Românii în izvoarele medievale timpurii

Primele informații cu privire la originea romană a românilor provin de la cronicarii bizantini, turci, slavi ,
maghari din secolele VII-XIII; în scrierile lor, românii sunt desemnați cu numele de vlahi, valahi, blachi,
volohi ( adică populație de origine romanică). Numele de vlahi, valahi, dat de către străini românilor
marchează sfârşitul etnogenezei poporului român şi exprima caracterul său romanic.

Sec VII – prima atestare a elementului romanic la nord de Dunăre în izvoarele medievale - lucrarea
STRATEGIKON (tratat militar bizantin scrisă de împăratul Mauricius). În această scriere populația de la nord
de Dunăre este desemnată cu numele de romani.

Sec IX - a. Moise Chorenati în Geografia Armeană -mentionează o țară numită Balak (Valahia)

b. Cronica turcă Ogüzname -face referire la ulak ili (țara valahilor)

Sec X – a. Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea „Despre administarea

imperiului” vorbeşte despre civilizația românească străveche, pe care o numeşte populaţie romană („se numesc
romani pentru că au venit din Roma”), spre deosebire de bizantini, pe care îi numeşte romei.

b. Împăratul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul îi aminteste pe români folosind termenul

vlahi.

Sec XII -Anonymus (cronicar maghiar la curtea regelui Ungariei Bela al III-lea) în lucrarea sa „Gesta
Hungarorum” (Faptele ungurilor) admite existenţa vlahilor în bazinul Dunării, înainte de cucerirea arpadiană .
De asemenea acesta oferă informații despre formațiunile politice prestatale existente in secolul al IX-lea în
spațiul intracarpatic.
 Sec XIII – Simon de Keza in Gesta Hunnorum et Hungarorum mentiona faptul ca în vremea lui
Attila romanii, locuitori ai oraşelor, s-au înapoiat în Italia, doar “vlahii“, care erau păstorii şi agricultorii
acestora, rămânând de bunăvoie în Panonia

Toate aceste izvoare narative susţin ideea unei conştiinţe europene privind romanitatea
românilor.

Romanitatea românilor în viziunea umaniștilor italieni

Relatările călătorilor străini prin Ţările Române subliniază romanitatea românilor, ideea
descendenţei românilor din ,,coloniile romanilor”, aduse de Traian la nord de Dunăre şi permit reconsituirea
unor aspecte ale vieţii politice, economice, culturale şi sociale din spaţiul nord-dunărean. Umaniștii italieni
au fost preocupati de existența acestei insule de romanitate, la nord de Dunăre, intr-o mare slavă.

Cauzele abordării romanității românilor de câtre aceștia:

a. Declanșarea cruciadei târzii care transformă Țările Române în elemente importante ale rezistenței
antiotomane si contribuie astfel la creșterea interesului europenilor față de români, față de originea și istoria acestora.

b. apariția Reformei protestante în sec XVI , care a provocat o criză a catolicismului dar si apartenența
românilor la ritul ortodox au condus la creșterea activității misionarilor romano-catolici în spațiul românesc .

Exemple:

Poggio Bracciolini (sec XV)- secretar al Papalității.

afirma :continuitatea elementului român în Ţarile Române locuite de o populatie romana de la Traian încoace

:latinitatea limbii române (pentru prima data argumentat cu probe culese direct din spatiul românesc).

Enea Silvio Piccolomini (sec XV) a fost nunţiu papal la curtea lui Iancu de Hunedoara si papa sub numele
de Pius al II-lea:

Acesta a contribuit în mod major la răspândirea pe plan european a teoriei despre originea
romana a poporului român.

Antonio Bonfini ( sec XV) – a fost istoriograful lui Matei Corvin:

-face dese referiri la români in scrierile sale - „românii sunt urmasii coloniei si ai legiunilor romane din
Dacia; acest adevar e dovedit de limba lor romana".

- acesta își argumentează ideile cu ajutorul inscriptiilor romane, toponimelor și al numelui poporului nord-
dunărean.

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din spatiul românesc

Cronicarii și cărturarii români - misionari nationali ai romanitatii românilor - au realizat lucrari ample
referitoare la acest subiect, având drept obiective:
 ♦ sădirea conștiinței naționale în rândul locuitorilor spațiului românesc

♦ în afara cadrului politico-geografic românesc, urmarind combaterea teoriilor gresite aparute în strainatate.
(Szamoskozy Istvan într-o lucrare din 1593, susţinea că românii sunt urmaşii coloniştilor romani.
după domnia lui Mihai Viteazul şi-a schimbat radical părerea afirmând că românii nu pot fi urmaşii
coloniştilor romani deoarece au fost mutaţi la sudul Dunării în vremea împăratului Gallienus)

Cronicarii români au realizat în letopisețele lor cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre.

Nicolaus Olahus (1493 -1568) a fost primul român care a sustinut unitatea de neam, limba, obiceiuri si
religie a românilor.Una din cele mai importante lucrari scrise este lucrarea Hungaria. '

Grigore Ureche (c 1590-1647) a fost primul cronicar umanist moldovean din secolul XVII care în
Letopisetul Ţarii Moldovei a afirmat si demonstrat romanitatea românilor, latinitatea limbii române. (toți de la
Râm se trag)

Miron Costin (1633-1691) - cronicar moldovean; a acordat o atentie deosebita originii românilor, a
scris primul tratat savant consacrat originii neamului – „De neamul moldovenilor” în care afirma ca:

1. istoria românilor începea cu cea a dacilor antici, cuceriti de romanii lui Traian considerat
descalecatorul cel dintâi.

2.dupa retragerea romanilor din Dacia a ramas pe loc multa populatie care a rezistat navalirilor
barbare si din aceste elemente s-a format poporul român;

3. originea poporului român era atestata de:

♦ numele pe care ei si strainii l-au dat populatiei care locuia în toate tinuturile române;

♦ latinitatea limbii române;

♦ urmele lasate de romani în Dacia.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) - scrie Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor,cea mai întinsa lucrare
istorica de analiza a originii românilor, care inaugureaza efortul istoriografiei române de a determina si fixa
locul românilor în istoria universala. Pentru scrierea lucrării a consultat peste 150 de izvoare scrise române și
străine.

Cele mai importante idei ale lucrării sale fac referire la

♦ descendenta pur romana din Traian {„saditorul si rasaditorul nostru");

♦ locuirea neîntrerupta si unitatea romano-moldo-vlahilor în spatiul carpato-dunarean;

♦ păstrarea elementului roman în Dacia si dupa retragerea aureliana

 Sec XVIII-XX - Disputa dintre adepții teoriei imigraționiste și adepții teoriei continuității (autohtoniei)

Teoria imigraționistă

Această teorie imigraționistă a fost dezvoltată în secolul XVIII, în contextul luptei pentru emancipare națională
a românilor din Transilvania. Cu toate acestea, documente care negau romanitatea românilor au apărut încă din
secolul XVI (Istvan Szamoskozy).

Context - În secolul al XVIII-lea se afirmă lupta pt emancipare naţională a românilor din Transilvania.
Evenimentele derulate îşi au punctul de plecare în 1699, când Transilvania a intrat oficial sub
stăpânirea Imperiului Habsburgic, prin pacea de la Karlowitz. În 1698 s-a întrunit Sinodul de la Alba
Iulia, format din 38 de protopopi români ortodocşi care acceptă unirea cu Biserica Romei şi astfel ia
fiinţă Biserica Greco-Catolică. În 1699, împăratul emite nişte diplome prin care recunoaşte drepturile
protopopilor iar în 1701 le extinde aceste patente asupra celorlalti români greco-catolici. Maghiarii
se opun aplicării acestor norme..

Episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein susţine obţinerea de drepturi pentru români în „Supplex
Libellus” (1744). Prin argumente legate de romanitate şi întâietate, acesta revendica recunoaşterea naţiunii
române alături de celelalte naţiuni privilegiate şi înlăturarea denumirii jignitoare de „tolerat”, recunoaşterea
limbii române şi a religiei ortodoxe.

Teoria imigrationistă

Sec XVIII- istoricul austriac Franz Joseph Sulzer a elaborat o teorie gresita despre formarea poporului
român, ( Istoria Daciei transalpine) afirmând că românii s-au format ca popor în peninsula Balcanică de unde
au trecut Dunărea în sec XIII si s-au stabilit în spațiul nord-dunărean.

Teoria latinismului pur

Această ipoteză a fost combătută de membrii Scolii Ardelene (sec XVIII): Samuel Micu , Petru Maior,
Gheorghe Șincai, Ion-Budai Deleanu, aceștia considerând-o fără bază istorică. „Supplex Libellus
Valachorum” , document elaborat de Scoala Ardeleana în 1791, reia ideile lui Inochentie Micu
referitoare la romanitate, majoritate, întâietate.Acestia au lansat ideea originii pur latine a poporului român,
aceasta fiind insa o exagerare voită, menită sa sublinieze noblețea românilor.

Sec XIX – după realizarea regimului dualist austro-ungar in 1867, teoria imigraționistă a fost reluată de Robert
Roesler în lucrarea Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a României (Leipzig, 1871). Teoria
roesleriană a avut un caracter interesat si nestiintific; a încercat sa demonstreze ca stapânirea austro-ungară în
Transilvania se baza pe argumentele dreptului istoric.

Teoria roesleriana aducea argumente ca:

1. dacii au fost exterminaţi ca popor în timpul războiaelor cu romanii.În această afirmatie, Roesler se bazează pe o
idee care apare la Eutropius: Dacia a fost secătuită de bărbați.

2.dispariţia vechii toponimii dace;

3.romanizarea nu s-a putut realiza în cei 165 de ani de stăpânire romană;

4.toţi locuitorii Daciei au părăsit provincia prin retragerea aureliană;

 5. poporul român şi limba română s-au format la sud de Dunăre unde a dobândit influența slavă și a devenit ortodox.
Ideea este sustinuta cu argumente referitoare la faptul ca lipsesc din limba română elementele germanice; și există
elemente lexicale comune în limba română şi albaneză; ;

6. nu există istorice care să ateste existenţa românilor la nord de Dunăre înainte de secolul al XIII-lea;

Teoria autohtoniei (sec XIX)

Teoria roesleriană a fost combătută de :

Bogdan Petriceicu Haşdeu - Acesta susţine în lucrarea sa (Pierit-au dacii) supravieţuirea elementului autohton
geto-dac în urma cuceririi Daciei,

continuitatea daco-romanilor şi apoi a românilor în tot cursul Evului Mediu la nord de Dunare.

Evidentiază faptul că membrii Scolii Ardelene au interpretat fortat izvoarele istorice si substratul dacic al
poporului român nu poate fi contestat.

A.D.Xenopol în Teoria lui Roesler. Studii asupra staruintei românilor în Dacia Traiana( 1884,.Iasi).

Lucrarea a aparut într-o epoca de intense dispute politice si nationale în legatura cu.drepturile românilor
din.Transilvania.

Lucrarea lui a sistematizat dovezile continuitatii românilor la nordul Dunarii folosind argumente
istorice, lingvistice si logice

♦ Ideile esentiale referitoare la etnogeneza. românilor în conceptia lui A.D.Xenopol:

- Elementul tracic reprezinta baza etnica a poporului român;

- Peste aceasta bază se suprapune elementul roman;

-dintre migratori, slavii au avut influența cea mai mare asupra românilor;

- Astfel, poporul român este o îmbinare a elementelor tracic roman si slav din care cel roman este predominant
si fundamental

- romanii le-au înlesnit dacilor dobândirea cetățeniei romane și cu toate că îi foloseau la muncă, îi făceau să se
bucure de toate foloasele.

- Acesta invocă mărturiile arheologice descoperite pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, pentru a
demonstra continuitatea daco-romană.

Combaterea teorei imigrationiste in sec XX

Arheologul Vasile Pârvan a organizat numeroase săpături sistematice în baza cărora și-a redactat
operele.
 Lucrările sale reprezentative au fost Getica și Începuturile vieții romane la gurile Dunării. Prin intermediul
acestora a reusit sa fixeze sinteza daco-romana într-un echilibru perfect - românii sunt în cel mai înalt grad si
daci si romani.

El aduce drept dovadă numeroase izvoare arheologice in sprijinul continuității.

Nicolae Iorga - afirmă in operele sale sinteza daco-romană în cadrul romanității orientale.

Gheorghe Brătianu în lucrarea O enigmă și un miracol istoric: poporul român demonstrează fără drept de
apel ca romanitatea românilor si continuitatea acestora în spațiul nord-dunărean sunt procese reale și nu
miracole.

În perioada comunistă

-În perioada stalinistă: romanitatea trebuia să facă faţă, la început, teoriilor despre caracterul „imperialist” al
stăpânirii romane şi rolul civilizator al slavilor. Mihai Roller, în manualul de istorie a românilor (1947), a
incercat sa evidentieze rolul statului kievean in formarea statelor medievale românesti.

-Perioada național-comunistă: în epoca lui Nicolae Ceauşescu, teoria imigraţionistă a fost combătută
constant, de data aceasta argumentele care au fost invocate priveau mai ales civilizaţia dacilor. Regimul
comunist a evidentiat elementul dac în comparaţie cu cel roman deoarece în propaganda comunistă romanii
erau consideraţi asupritori.

Istoriografia de după 1989 - a readus echilibrul în problema romanității românilor.

Un exemplu relevant este cel al istoricului Lucian Boia în lucrarea Istorie și mit în conștiința românească.
Acesta susține că limba este cea care indică originile unui popor, iar în cazul poporului român, esența romanică
a limbii " înclină într-un sens balanța spre romani.”

Model PDV Referitor la studierea romanității românilor, acesta este un lucru necesar si important deoarece
oferă informații despre originea, formarea și continuitatea poporului român și a limbii române.

Arg În epoca modernă, ideea romanității românilor a stat la baza argumentelor folosite de românii din
Transilvania in demersul lor pt câștigarea drepturilor lor naționale, transformându-se într-o veritabilă armă
politică. În consecință, acest concept a însoțit națiunea română în toate demersurile sale de la 1848, 1859, 1877,
1918, ce au avut drept scop constituirea și consolidarea statului român modern.

In concluzie, realitatea istorică atesta existenta poporului român, continuator al romanităţii orientale şi făuritorul
unei civilizaţii de factură romană, parte componentă a civilizaţiei europene.

Combaterea teoriei roesleriene

dispariţia vechii toponimii dace

· Toponimele (numele de locuri - asezari cu numele Apulon, Napoca, Buteridava, Capidava) şi
hidronimele (numele de râuri - Aluta, Maris, Samus) de origine dacică existente până azi în limba
română nu ar fi putut fi păstrate fără o continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate până în evul
mediu.
toţi locuitorii Daciei au părăsit provincia prin retragerea aureliană
· Pentru perioada secolelor IV-VIII, când au loc marile migraţii pe teritoriul României, au fost
descoperite unelte utilizate în muncile agricole. Cum migratorii nu se ocupau cu agricultura, singura
populaţie sedentară de aici nu putea fi decât cea daco-romană.
· Pentru aceeaşi perioadă de început a evului mediu pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de cult
creştine .Cum migratorii erau păgâni, aceasta este o altă dovadă arheologică a continuităţii daco-
romanilor.
· Prezenta termenilor crestini de origine latina (Domine Deus, crux,baptisare, angelus, basilica) se explica
prin permanentele legaturi între populatia romanizata din dreapta Dunarii cu ceea din stânga
ei.Crestinismul daco-romanilor este, ca și limba lor, de caracter latin, fapt dovedit și de existența unei
tablițe votive (donariu) ce datează din sec IV, descoperit la Biertan, cu inscriptia Ego Zenovius votum
posui. (donariul atestă deci existenta unei populații crestine, vorbitoare de limba latină, după retragerea
aureliană
romanizarea nu s-a putut realiza în cei 165 de ani de stăpânire romană
· Romanizarea nu se produce doar în etapa stăpânirii efective romane ci și prin contactele anterioare
dintre daci și romani și prin cele ulterioare cuceririi.
lipsa izvoarelor istorice care să ateste existenţa românilor la nord de Dunăre înainte de
secolul al XIII-lea;
· Mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali maghiari sau bizantini arată că poporul român a
existat la nordul Dunării la venirea maghiarilor aici (în sec.al IX-lea).
poporul român şi limba română s-au format la sud de Dunăre deoarece: lipsesc din limba lor
elementele germanice; există elemente lexicale comune în limba română şi albaneză;
Chiar dacă românii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jumătatea secolului XIX), caracterul latin al
limbii române nu a fost cu nimic afectat. structura gramaticală a limbii române şi vocabularul de bază
sunt de origine latină.
În ceea ce priveste asemănarea dintre limbile română și albaneză, acestea provin dintr-un fond arhaic
comun, traco-iliric.