ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Romanitatea - unui neam este dată de descendenţa sa din poporul roman

- reprezintă elementul esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român

Romanitatea românilor înseamnă:

- în primul rând, ideea despre descendenţa romană a românilor
- ideea continuităţii geto-dacilor după cucerirea Daciei
- ideea continuităţii elementului roman în Dacia postaureliană
- ideea unităţii de neam a românilor
- ideea latinităţii limbii române
- esenţa romană a unor obiceiuri şi datini
- conştiinţa românilor despre originea lor romană

Romanitatea orientală se identifică cu poporul român.

Romanitatea românilor – interpretări, viziuni în izvoarele istorice

A. Romanitatea românilor în izvoarele istorice medievale

1. Secolele VII – XIII – Evul Mediu timpuriu

- în documentele străine (cronici bizantine, slave, ungare) românii:
- sunt prezentaţi ca urmaşi ai romanilor
- reprezintă un popor care s-a aflat de la începuturile sale în spaţiul carpato-danubiano-pontic
- sunt menţionaţi sub numele – vlahi, volohi, valachus, blachi, olahi

- vlah = un străin, un neslav de limbă romanică; termenul a fost utilizat iniţial de germani şi făcea
referire la o
populaţie romanizată, fiind preluat ulterior de slavi care i-au păstrat sensul;
- apariţia acestui nume dat românilor de către străini în Evul Mediu, înseamnă sfârşitul etnogenezei
româneşti,
exprimă exact caracterul său romanic, conţinutul de bază al expresiei fiind cel etnic

- documentele bizantine sunt primele care-i prezintă pe români ca urmaşi ai coloniştilor romani; cronicile
bizantine se
referă la teritoriile locuite de români datorită politicii imperiale la Dunărea de Jos și
frecventelor atacuri ale migratorilor la sud de fluviu

- sec. VII – împăratul Mauricius – „Strategikon” – amintește elementul romanic la N Dunării

- sec. X – împăratul Vasile al II-lea Macedoneanul – documente imperiale fac referire la poporul român
sub
numele de „vlahi”
- sec. X – împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul - „Despre administrarea imperiului”se
referă la români
sub numele de „romani”, în timp ce pentru bizantini foloseşte termenul „romei”: „Aceştia se
mai numesc
şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de astăzi.”
- sec. XII – cronicarul Ioan Kynamos – vlahii sunt „coloni veniţi demult din Italia”

- alte izvoare istorice referitoare la români:

- sec. XI – geograful persan Gardizi notează în „Podoaba istoriilor” informaţii despre originea românilor
 - sec. XII - cronicarul maghiar Anonymus – „Gesta Hungarorum”/ „ Faptele ungurilor” - descrie
aşezarea ungurilor
pe teritoriul de astăzi al Ungariei la sfârşitul sec. IX şi expediţiile căpeteniilor maghiare în
Transilvania;
- „blachi, adică păstorii romanilor” – atestă prezenţa românilor în Transilvania, la venirea
ungurilor;
- termenul „blachi” demonstrează originea romană a
românilor
- sec. XIII – Simon de Keza – „Gesta Hunnorum et Hungarorum” – menţionează faptul că românii locuiau
în
Pannonia la venirea hunilor (sec. IV-V)

2. Secolele XIV - XVI:

- evenimentele care au dus în atenţie romanitatea românilor:
a. constituirea statelor medievale româneşti
b. pericolul otoman accentuat și lupta creștinătății împotriva acestuia
c. unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul

- umaniştii occidentali se ocupă de români şi originea lor deoarece:

- erau interesaţi de redescoperirea valorilor antichităţii greco-romane; studiază inclusiv popoarele și
limbile de
origine romanică
- românii erau implicaţi activ în lupta antiotomană, alături de state occidentale

• Poggio Bracciolini – primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român

- afirmă continuitatea elementului roman în Ţările Române

- argumentează latinitatea limbii române cu dovezi culese direct din spaţiul
românesc de
cunoscători ai limbii latine
- afirmă că înşişi românii se consideră descendenţi ai romanilor aduşi în Dacia
de Traian

• Enea Silvio Piccolomini – culege informaţii de la misionarii dominicani şi franciscani

- contribuie decisiv la răspândirea teoriei despre originea romană a

poporului român,
care intră astfel în circuitul ştiinţific european
• Antonio Bonfini – susține originea romanică a românilor - „românii sunt urmaşii coloniei şi ai
legiunilor

romane din Dacia; acest adevăr e dovedit de limba lor romană, pentru care românii s-au
luptat, ţinând la ea mai mult decât la propria fiinţă”

• Francesco della Valle – remarcă legătura dintre limba română şi ce a latină

- îşi bazează afirmaţiile pe cunoaşterea directă a românilor

- relatările umaniştilor italieni demonstrează că românii erau mândri de descendenţa lor romană, deci
aveau
conştiinţa romanităţii lor

- alţi umanişti:
 • Nicolaus Olahus – umanist din Transilvania – este primul român care susţine unitatea de neam,
limbă,

obiceiuri şi religie a românilor

• Johannes Honterus – umanist sas din Transilvania - realizează în 1542 o hartă pe care apare
numele Dacia

pentru tot teritoriul locuit de români

• Anton Verancsics – umanist dalmat - menţionează existenţa conştiinţei descendenţei latine a
românilor

- se bazează în afirmaţiile despre romanitatea românilor pe cunoaşterea directă a acestora

- 1600 – unirea Ţărilor Române, realizată de Mihai Viteazul, determină politizarea ideii romanităţii
românilor:
înainte de 1600 cronicarul maghiar Szamoskozy susţine faptul că românii sunt urmaşii romanilor
(descendenţa lor
a atestată de limba lor, care s-a desprins din limba latină); stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania a
generat
ostilitatea nobilimii maghiare şi i-a produs multă suferinţă lui Szamoskozy; astfel, după 1600, umanistul
îşi schimbă
afirmaţiile și susține faptul că românii nu sunt înrudiţi şi nici urmaşi ai romanilor

3. Secolul XVII:
- reprezintă apogeul culturii medievale româneşti scrise; sunt scrise primele cronici în limba română
- a marcat emanciparea definitivă de slavonism şi desprinderea de tiparele bizantine
- transformările din viaţa spirituală se vor remarca şi în evoluţia ideii de romanitate – asupra acestei idei
şi-au
exercitat influenţa decisivă cronicarii umanişti din secolul XVII

• Grigore Ureche – „Letopiseţul Ţării Moldovei” – „de la Râm ne tragem”- afirmă şi demonstrează
romanitatea

românilor şi latinitatea limbii lor; originea comună a românilor din Transilvania, Ţara
Românească
şi Transilvania e demonstrată de asemănarea dintre cuvintele româneşti şi latineşti
• Miron Costin – „De neamul moldovenilor” este primul tratat savant consacrat exclusiv analizei
originii noastre

- romanitatea e dovedită de limba noastră şi de numele pe care ni-l dăm noi şi străinii
- e de părere că istoria românilor începe cu cea a dacilor antici, cuceriţi de Traian,
care era
considerat cel dintâi descălecător

- lor li se adaugă la începutul secolului XVIII:

• stolnicul C-tin Cantacuzino – „Istoria Ţării Româneşti”- afirmă clar şi concis existenţa conştinţei
romanităţii

la români; susţine că românii cred că sunt urmaşi ai romanilor şi se mândresc cu această descendenţă
glorioasă; afirmă unitatea şi continuitatea românilor

• Dimitrie Cantemir – „Hronicul romano-moldo-vlahilor”- lucrare dedicată exclusiv problemei

 romanităţii românilor; începând cu opera lui, lumea savantă europeană
apelează la savanţi
români pentru a afla argumentarea şi dovezile romanităţii
- faţă de cronicarii anteriori, el inaugurează efortul istoriografiei române de a determina
şi fixa
locul românilor în istoria universală
- idei: descendenţa pur romană din Traian, stăruinţa neîntreruptă şi unitatea romano-
moldo-
vlahilor în spaţiul carpato-danubian
- afirmă că dacii au fost exterminaţi complet din provincia cucerită, astfel că Dacia
trebuia
colonizată cu romani; susţine ferm dăinuirea elementului roman în Dacia şi după
retragerea
aureliană

4. Secolul XVIII:
- context istoric – statutul românilor din Transilvania în secolul XVIII:
- Transilvania se află sub dominaţie habsburgică din 1699
- în fruntea Transilvaniei se află cele trei naţiuni privilegiate: nobili maghiari, fruntaşii saşilor şi ai
secuilor
(situaţie ce datează din sec. XIV)
- românii, populaţia majoritară, sunt consideraţi „naţiune tolerată”; prin urmare, ei nu au drepturi
politice şi
culturale (nu sunt implicaţi în luarea deciziilor politice, iar limba română şi religia ortodoxă nu
sunt recunoscute oficial)
- majoritatea românilor e formată din ţărani dependenţi; până în secolul XVIII nu a existat o elită
care să le
apere interesele
- la iniţiativa Vienei se înfiinţează Biserica greco-catolică / Biserica Unită cu Roma în 1701; prin
urmare, clerul
greco- catolic formează prima comunitate de intelectuali români din Transilvania şi se implică în
lupta pentru
drepturi politice pentru români
- sec. XVIII înseamnă pentru românii din Transilvania începutul luptei pentru drepturi politice –
episcopul
greco- catolic Inochentie Micu (Klein) este primul care sintetizează în scris cererile românilor şi
aduce
argumente în favoarea lor; petiţiile sale cer pentru români drepturi drepturi egale cu celelalte
naţionalităţi

- 1744 – episcopul Inochentie Micu scrie memoriul „Supplex Libellus” – cere drepturi pentru românii din
Transilvania, context în care ideea romanității devine armă în lupta politică

=> pe fondul luptei românilor din Transilvania pentru drepturi (mișcarea de emancipare
națională), este
politizată ideea romanității românilor - iau ființă teorii care denigrau etnogeneza românească, prin
care se
urmărea justificarea statutului aparte a națiunilor privilegiate din Transilvania
=> se naşte teoria imigraţionistă:

- 1781 –ofițeriul austriac Franz Joseph Sulzer publică „Istoria Daciei Transalpine” în care lansează
teoria
imigraţionistă care susţine că:
- românii nu se trag din coloniştii romani din Dacia
- toată populaţia Daciei romane părăseşte zona în contextul retragerii aureliene (rămâne un
teritoriu
nelocuit, unde se vor aşeza ungurii în sec. X)
 - românii se formează ca popor la sudul Dunării, undeva între bulgari şi albanezi, de la care
au preluat
înfluenţe în limbă şi credinţa ortodoxă
- în sec. XIII românii au emigrat în nordul Dunării şi Transilvania , unde erau deja stabiliţi
ungurii şi saşii
- obiectivele teoriei imigraţioniste – anularea argumentelor istorice ale românilor
- justificarea privilegiilor deţinute de maghiari sași și secui
- justificarea statutului de „toleraţi” pentru români
- astfel, chestiunea continuităţii românilor capătă un pronunţat caracter politic

- românii cereau egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţiuni, invocând argumente istorice precum:
- sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
- sunt urmaşii unei civilizaţii strălucite, cea romană
- în Evul Mediu au fost privaţi pe nedrept de drepturile lor de nobilimea maghiară

- 1791 – „Supplex Libellus Valachorum” – memoriu elaborat de reprezentanţii Şcolii Ardelene (Gh.
Şincai,
Petru Maior, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu) ca reacţie la ideile lui
Sulzer
- documentul adresat Curţii de la Viena urmărea obţinerea drepturilor politice pentru români,
desființarea
denumirii jignitoare de „tolerați”pentru români, egalitate în drepturi cu celelalte națiuni, numirea
în funcții
proporțional cu numărul locuitorilor
- argumente: - vechimea – românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
- latinitatea – românii sunt urmaşii coloniştilor lui Traian
- continuitatea – românii nu sunt originari din altă regiune, ci aici este vatra lor

- reprezentanţii Şcolii Ardelene susţin originea pur romană a poporului român – românii au origine
nobilă, pur
romană (pentru că dacii au fost exterminaţi în războaiele cu romanii) şi sunt cei mai vechi
locuitori ai
Transilvaniei; ei consideră că influenţele dace şi slave în etnogeneza românească sunt lipsite de
importanţă
- Curtea de la Viena a trimis documentul Dietei de la Cluj, care l-a respins invocând faptul că
amenința ordinea
constituțională a Transilvaniei

- militând pentru emanciparea românilor transilvăneni, Şcoala Ardeleană folosea ideea romanităţii ca pe o
armă
politică – urmaşi ai stăpânilor lumii antice, românii nu mai puteau accepta situaţia umilitoare de „toleraţi”;
astfel,
originea pur romană, fără nici un amestec străin, era considerată esenţială în lupta pentru emanciparea
naţională

B. Romanitatea românilor în istoriografia Epocii Moderne:

- sec.XIX - Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Gr. Tocilescu – susțin cu
ajutorul dovezilor
continuitatea daco-romanilor după retragerea aureliană

- Şcoala latinistă – reprezintă punerea în practică a concepției susținute de Școala Ardeleană, cea a
romanității pure, și
extinderea ei în Principate
- August Treboniu Laurian – considera că istoria românilor începe de la fondarea Romei
 - dorea „purificarea” limbii române pentru a o apropia cât mai mult de
latina originară
- 1871-1876 – „Dicţionarul limbii române” constituie apogeul tendinţei
latiniste;
exclude elementele nelatine şi adoptă un sistem ortografic etimologic
- tentativa de a crea o limbă artificială a discreditat definitiv şcoala latinistă

- după formarea statului naţional român (1859) şi obţinerea independenţei (1878), teza originii pur latine a
poporului
român nu mai este considerată valabilă; treptat e abandonată, fiind considerată o eroare

=> 1860 – Bogdan Petriceicu Hasdeu publică studiul „Pierit-au dacii?” – contestă purismul latin;
arată că reprezentanții Școlii Ardelene au interpretat eronat sursele antice; el susține faptul că
dacii nu au
fost exterminați, iar coloniștii nu erau romani puri, ci aveau diferite origini; astfel poporul
român este
rezultatul unei sinteze dintre mai multe elemente etnice, fără să predomine nici unul

- 1867 – realizarea dualismului austro-ungar

- Imperiul habsburgic devine Austro-Ungaria, iar imperiul se împarte în două provincii: Austria şi Ungaria
- Transilvania, Bucovina şi Banatul devin parte a Austro-Ungariei
- Transilvania este anexată la Ungaria, pierzându-şi autonomia
=> românii au protestat faţă de desfiinţarea autonomiei Transilvaniei
=> se intensifică lupta de eliberare naținală a românilor din Transilvania
=> teoria imigraţionistă este reluată de istoricii maghiari şi austrieci, pentru a justifica
drepturile Ungariei
asupra Transilvaniei și sistemul națiunilor privilegiate =>

- 1871 – istoricul austriac Robert Roesler publică „Studii româneşti. Cercetări cu privire la istoria veche a
României”
- reia şi sistematizează teoria imigraţionistă; o argumentează ştiinţific, de aceea mai este numită şi
teoria
roesleriană / teoria lui Roesler
- Roesler susține că românii s-au format ca popor în peninsula Balcanică de unde au emigrat la
N Dunării
în secolul XIII
- contestă permanenţa românilor în spaţiul nord-dunărean invocând următoarele argumente:
- dacii au fost exterminaţi în timpul războaielor cu romanii
- romanizarea nu se putea realiza în doar 165 de ani
- dispariţia toponimiei dacice ca efect al exterminării autohtonilor
- toţi locuitorii părăsec Dacia în timpul retrragerii aureliene (sec. III)
- poporul român s-a format la sudul Dunării deoarece: elementele germanice lipsesc din limba
română;
limbile albaneză şi română au elemente lexicale comune; dialectele daco-român şi macedo-
român se aseamănă; românii preiau aici influenţa slavă – devin ortodocşi, iar limba
slavonă devine limba liturgică
- românii sunt un popor de păstori nomazi
- nu există izvoare istorice care să ateste prezenţa prezenţa românilor la nordul Dunării înainte
de secolul
XIII, deci românii se stabilesc aici după unguri (Transilvania era un teritoriu pustiu la venirea
ungurilor)

- teoria lui Roesler a fost combătută în sec. XIX-XX de numeroși istorici români (precum A.D. Xenopol, B.
P. Hasdeu,
 Dimitrie Onciul, N. Iorga, Vasile Pârvan, Gh. Brătianu) și de istorici străini (Th. Mommsen, Eduard
Gibbon)

- 1884 - A. D. Xenopol – „Teoria lui Roesler” – contestă teoria lui Roesler și sistematizează dovezile
continuității
românilor la N Dunării apelând la argumente istorice , lingvistice, logice

- principalele argumente ştiinţifice care susţin teoria continuităţii:

- elementul tracic este baza etnică a poporului român
- peste elementul tracic se suprapune elementul roman
- poporul român este o îmbinare a elementelor tracic, roman şi slav, din care cel roman e
predominant şi
fundamental
- prezenţa termenilor creştini de origine latină se explică prin permanentele legături între populaţia
romanizată din
dreapta Dunării şi cea din stânga ei
- toponimele (nume de locuri) şi hidronimele (nume de râuri) de origine daco-romană existente şi azi
în limba
română nu se puteau păstra fără o continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate până în Evul Mediu
- pentru sec. IV-VIII, când marile migraţii au loc pe teritoriul nostru, au fost descoperite unelte
agricole (doar
daco- romanii le puteau folosi, fiind sedentari)
- pentru începutul Evului Mediu s-au descoperit obiecte de cult creştine (migratorii erau păgâni, deci
ele atestă
continuitatea daco-romanilor)
- romanizarea se putea finaliza în 165 de ani, deoarece aşa s-a întâmplat şi în alte foste provincii
romane (Gallia)
- cronicari medievali bizantini şi maghiari (Anonymus) atestă prezenţa românilor la nordul Dunării la
venirea
ungurilor aici (896)
- caracterul latin al limbii române nu a fost afectat de utilizarea alfabetului chirilic (până la jumătatea
sec. XIX)

- Nicolae Densuşianu – 1913 - „Dacia preistorică”

- reconstituie istoria unui presupus „imperiu pelasgic”, care s-a extins din Dacia pe un mare areal
geografic
- susţine că de la Dunăre şi Carpaţi s-a revărsat civilizaţia asupra celorlalte părţi ale lumii
- înainte de cucerirea romană, Dacia a fost centrul unei mari civilizaţii
- limba dacă şi limba latină sunt dialecte ale aceleeaşi limbi, o limbă străveche (limba pelasgă);
astfel, limba
română nu datorează nimic latinei, ea fiind transmisă din timpuri imemoriale = de aceea limba
română se
deosebeşte de limbile romanice occidentale
- istoricul susţine originea pur dacică a românilor

C. Romanitatea românilor în istoriografia Epocii contemporane:

- după Marea Unire din 1918 teoria imigraţionistă e susţinută în continuare de cei nemulţumiţi de
destrămarea Austro-
Ungariei şi unirea Transilvaniei cu România (teoria este invocată pentru a demonstra drepturile teritoriale
ale Ungariei
asupra Transilvaniei)
- istoricii şi lingviştii români studiază aprofundat etnogeneza românească, aducând noi contribuţii ştiiţifice la
susţinerea
 teoriei continuităţii: Gh. Brătianu, Const. C. Giurescu, Vasile Pârvan, Const. Daicoviciu, Al. Rosetti,
Nicolae Iorga

- Nicolae Iorga – „Istoria românilor”, „Începutul vieții românești la gurile Dunării” – invocă
dovezi științifice
în favoarea romanității românilor

- V. Pârvan – susţine continuitatea cu numeroase dovezi arheologice și literare; a demonstrat că

românii sunt atât
daci, cât și romani

- C. C. Giurescu – susține că majoritatea locuitorilor Daciei romane erau daci, iar romanizarea a avut
loc datorită
superiorității culturii romane (romanismul a biruit în Dacia fiindcă el a câștigat
pe autohtoni)

- Gh. Brătianu – „O enigmă și un miracol istoric: poporul român” - sintetizează argumentele

istorice, geografice,
etnografice şi lingvistice în favoarea continuităţii
- romanitatea și continuitatea sunt procese istorice reale, nu miracole
- demonstrează romanitatea românilor și o plasează în context european

- după 1945 – România se află în sfera de influenţă sovietică, asfel că abordarea originii românilor se
modifică esenţial
- se impun teoriile staliniste despre caracterul „imperialist” al stăpânirii sclavagiste romane şi
despre
importanţa civilizatoare a slavilor în istoria Europei => este rescrisă istoria românilor

- 1947 – Mihai Roller (istoricul oficial al regimului comunist) redactează noul manual de istorie a
României:
- diminuează importanța romanilor în etnogeneza românească
- exagerează rolul elementului slav în etnogeneză

- după 1965 – regimul Ceauşescu iniţiază o campanie de reînviere a sentimentului naţional al românilor
=> iniţial este reevaluată contribuţia limbii latine şi a civilizaţiei romane
=> ulterior sunt elaborate teorii care minimalizau contribuţia factorului roman (asupritor), în
favoarea
civilizaţiei geto-dacilor ( se insistă asupra continuităţii şi unităţii civilizaţiei locale,
neglijându-se
particularităţile locale; unele lucrări oficiale susţineau că românii erau formaţi ca popor
mult înainte de
cucerirea romană)

- după 1989 – istorigrafia revine la o imagine echilibrată asupra romanităţii românilor

- Lucian Boia – „Istorie şi mit în conştiinţa românească” – afirmă că esenţa romanică a limbii
române şi
numele de român, ar atesta romanitatea noastră

- în prezent - romanitatea românilor este acceptată de istoriografia internaţională

- unii istorici maghiari au reluat teoria imigraţionistă
- se consideră că nu mai există o miză politică majoră cu privire la continuitatea românilor,
deoarece
România şi Ungaria sunt în UE, prin urmare:
- întâietatea istorică nu mai are valoare politică
- graniţele nu se mai stabilesc pe baza argumentelor istorice
 - integrarea în UE presupune rezolvarea disputelor teritoriale

În concluzie:
- realitatea istorică este existenţa poporului român, continuator al romanităţii orientale şi făuritorul
unei civilizaţii de factură romană, parte componentă a civilizaţiei europene

- românii au avut conştiinţa originii comune, a unităţii de neam, a vechimii, continuităţii şi originii
latine pe parcursul secolelor trecute; aceste elemente au stat la baza afirmării conştiinţei naţionale şi
a făuririi statului român modern

- romanitatea românilor trebuie studiată ca realitate istorică, nu ca o ipoteză

- dezbaterea ştiinţifică poate oferi o mai bună înţelegere a modului în care s-a conturat identitatea
românească şi s-a transmis de-a lungul timpului
 SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM; IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE
ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA

1. Modelul de organizare a unui stat se numește formă de organizare politică sau formă de guvernământ:
- forme de guvernământ: a. monarhia
b. republica

2. Regimul politic este definit - de ansamblul de metode prin care se exercită puterea
- prin tipurile de relații dintre stat și cetățeni
- tipuri de regimuri politice:
a. democratice – liberale – specifice sec. XIX; promovau drepturile omului, separarea puterilor
în stat,
pluripartidismul, votul cenzitarț
- liberal-democratice – în sec. XX iau amploare; vot universal, respectarea
drepturilor omului
- statul de drept – statul e garantul libertăților și drepturilor individuale; statul
asigură securitatea
internă și externă a cetățenilor săi prin instituții democratice
- Constituția e reperul fundamental, ei i se substituie toate
legile

b. autoritare – puterea e exercitată de o persoană sau mai multe, în mod nedemocratic

- executivul are atribuții mai mari decât legislativul
- partidul unic (de cele mai multe ori)

c. totalitare – regimul impune controlul total asupra vieții politice, economice, sociale și asupra
vieții personale a
individului
- represiunea e practicată sistematic de poliția politică
- adversarii politici sunt anihilați
- drepturile omului sunt încălcate

3. Ideologia politică cuprinde idei, credințe, atitudini despre regimul politic și instituțiile politice, precum și
despre rolul
oamenilor în raport cu ele
- pe baza ideologiei acționează regimurile politice

Secolul XX este caracterizat de confruntarea dintre două regimuri politice: democraţia şi totalitarismul.

A. TOTALITARISMUL ÎN EUROPA

- totalitarismul este forma de organizare şi de funcţionare a societăţii în care statul controlează toate
aspectele vieţii
- în funcţie de ideile pe care le susţine, totalitarismul poate fi: de dreapta – fascism, nazism şi de stânga –
comunism
- ideologii totalitare: fascismul, naţional-socialismul, marxism-leninismul

- ideologia regimurilor totalitare e definită de următoarele repere:

- ideologie unică – pretinde că deţine monopolul cunoaşterii absolute, afirmând că reprezintă ultimul
stadiu al
evoluţiei umanităţii
- respinge societatea existentă ca fiind imorală şi coruptă, promovând un alt tip de societate, o nouă
„ordine socială”
- urmăreşte crearea unui „om nou”
 - principiile regimului totalitar sunt:
- statul controlează în totalitate toate activităţile sociale, economice, politice, culturale
- subordonarea totală a intereselor cetăţenilor faţă de interesele statului
- lichidarea oricărei forme de opoziţie
- încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor
- organele de represiune (poliţie, armată, poliţia politică) acţionează prin teroare
- propaganda agresivă realizată prin mijloace moderne, ce urmărea îndoctrinarea maselor
- înregimentarea maselor
- economia e controlată de stat

- practici politice totalitare:

- încălcarea principiului separării puterilor în stat
- fraudarea sau suspendarea organizării alegerilor
- desființarea partidelor politice și crearea partidului unic
- crearea poliției politice
- înființarea unui aparat de represiune împotriva societății
- promovarea cultului personalității conducătorului
- înființarea unor organizații oficiale de masă
- controlul mijloacelor de comunicare în masă prin cenzură
- promovarea ideologiei oficiale prin mass-media

Regimurile totalitare s-au afirmat în prima jumătate a secolului XX, pe fondul consecinţelor Primului Război
Mondial.

Fascismul:
- ideologie: - corporatismul
- naţionalismul fascist = are la bază trecutul glorios al statului
- promovarea religiei catolice
- rolul conducător aparține elitei
- interesele statului sunt prioritare
- crearea omului nou
- antiliberalism
- antisocialism
- antidemocratică
- militarism (la baza regimului stau militarii)

- practica politică:
- 1922 – Benito Mussolini conduce „Marşul asupra Romei” – în urma loviturii de stat, el devine
prim-ministru
- 1924 – fasciştii au majoritatea în Camera deputaţilor => Mussolini deţine întreaga putere în
Italia, iar între
1925-1926 impune legile fasciste
- măsuri: - desfiinţarea sindicatelor
- deputații opoziției au fost excluși din Parlament
- activitatea partidelor este interzisă => Partidul Naţional Fascist devine partid unic
- suprimarea libertăţii presei, instituirea cenzurii
- înregimentarea maselor în organizaţii fasciste (Ballila, Avanguardia, Dopolavoro)
- poliţia politică (OVRA)
- organizaţii paramilitare – Cămăşile negre, Ballila
- cultul personalităţii – Mussolini se proclamă Il Duce (Conducător) – deține puterea
executivă și legislativă, asistat de Marele Consiliu Fascist
- Italia devine stat corporatist, în care primau interesele „corporaţiei” din care făcea parte
individul
- propagandă intensă pentru îndoctrinarea maselor
 Nazismul:
- ideologia e cuprinsă în cartea lui Adolf Hitler – „Mein Kampf”/ „Lupta mea”
- naţionalismul – are la bază ideea superiorității rasei ariene
- rasismul – germanii reprezintă rasa superioară a arienilor, care trebuie să conducă lumea
(celelalte rase sunt
inferioare)
- spaţiul vital – rasa superioară are nevoie de un teritoriu mai mare care urmează să fie cucerit
prin război
- antisemitismul – evreii reprezintă o rasă inferioară care trebuie exterminată
- rolul conducător aparține elitei
- militarism (la baza regimului stau militarii)
- interesele statului sunt prioritare
- crearea omului nou
- antiliberalism
- antisocialism
- antidemocratică

- practica politică:
- ian.1933 – Hitler ajunge la putere în urma alegerilor din 1932 => devine cancelar al
Germaniei
- martie 1933 – Hitler primeşte puteri dictatoriale => sfârşitul Republicii de la Weimar
- 1934 – Hitler preia atribuţiile preşedintelui (Fuhrer)
- măsuri:
- desfiinţarea sindicatelor => înfiinţarea Frontului Muncii
- partidul unic – Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania – controla toată
societatea
- înregimentarea maselor (Tineretul hitlerist - Hitlerjugend)
- eliminarea opozanților potențiali – 1934 – „Noaptea cuțitelor lungi” – liderii trupelor SA
(trupe paramilitare )
sunt asasinați de trupele SS, fidele lui Hitler
- cenzura presei
- e înființată poliţia secretă (Gestapo) care controlează societatea prin teroare
- controlul asupra bisericii
- propagandă agresivă, virulentă
- politică antisemită:
- 1935 – Legile de la Nurnberg – evreii nu mai erau consideraţi cetăţeni germani (pierd
drepturile politice şi
civile, nu pot practica anumite profesii ca avocat/medic,
sunt obligați să
poarte pe haine Steaua lui David , sunt interzise
căsătoriile mixte
- evreii sunt evacuați din locuințele lor și mutați în ghetouri
- 1938 – „Noaptea de cristal” – 30.000 de evrei omorâţi; sunt vandalizate sinagogi,
magazine și locuințe
evreiești
- 1942 - adoptarea “soluţiei finale”: exterminarea evreilor - Holocaustul/ Shoah - (lagărele
de la Auschwitz,

Treblinka, Maidanek)

Comunismul:
- ideologia a avut la bază teoria marxistă:
- ideea luptei de clasă
- rolul conducător trebuie să revină maselor
 - burghezia capitalistă este considerată inamicul care trebuie eliminat
- ideea dictaturii proletariatului, care va înlocui dictatura burgheziei
- la baza regimului se află proletariatul
- statul deţine întâietatea
- propagandă antireligioasă
- preluarea puterii prin revoluţie
- eliminarea proprietății private și promovarea proprietății de stat
- societatea socialistă ca treaptă spre cea comunistă
- crearea omului nou
- antidemocratică
- antiliberală

- practica politică:
- etape:
I) prima jumătate a secolului XX:
- comunismul într-o singură ţară- URSS
• aprilie 1917 - Tezele din aprilie => teoria marxist-leninistă.
• octombrie/noiembrie 1917 - Revoluţia bolşevică, preluarea puterii către Lenin , liderul
socialiștilor
radicali => 1922 – Rusia sovietică devine URSS
• 1917-1924 – Lenin conduce statul sovietic

- măsuri: - partidul unic e impus prin Constituția din 1924 - Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
(PCUS)
- este interzisă existenţa altor partide politice
- opoziţia este înlăturată pe cale violentă, iar teroarea devine politică de stat
- controlul statului asupra vieţii economice (dirijism economic);
- proprietatea privată e înlocuită de proprietatea colectivă sau de stat (prin naţionalizare şi
colectivizare)
- poliţia secretă (CEKA, NKVD, KGB);
- cultul personalităţii

OBS. A existat o dispută între Lenin şi Troţki cu privire la exportul de revoluţie => încercări de a
exporta revoluţia
în Ungaria,
Polonia, Germania
• 1924-1953 – Stalin exercită conducerea URSS (stalinismul)
- caracteristici: - economie centralizată şi planificare rigidă (planuri anuale și cincinale)
-1929 - colectivizarea forţată – se constituie gospodării colective (colhozuri) și
ferme de stat
(sovhozuri); țăranii trebuie să predea statului
pământul și mijloacele
de producție
- industrializarea forţată, prioritară fiind industria grea
-1936-1939 - Marea teroare – arestări, procese înscenate, oameni trimişi în
închisori şi în lagăre de
muncă forţată (Gulagul sovietic) cu scopul de a
elimia opozanții
reali sau imaginari aui lui Stalin
- cenzura generalizată
- cultul personalităţii lui Stalin dus la extrem

II) a doua jumătate a secolului XX

• 1956 - Nikita Hruşciov - critica regimului stalinist
• 1985 - Mihail Gorbaciov - a lansat, în 1985, Perestroika şi Glasnosti (reconstrucţie şi deschidere)
în încercarea de a
 reforma partidul şi statul sovietic => măsurile nu au efectul scontat, ele generând în
schimb prăbușirea
regimului comunist

- comunismul în mai multe ţări

• după 1945 - comunismul se instaurează în mai multe ţări din Europa, Asia, America

- caracteristici: - a fost impus prin forţă

- a fost aplicat modelul stalinist
- a dus la divizarea Europei în două sisteme (comunist şi capitalist)
-1949 - blocada Berlinului – generează divizarea Germaniei (RDG şi RFG)
- dependenţă de Moscova ( în statele din Europa Centrală şi de E)

- elemente specifice – Albania – interzicerea religiei

- Coreea de Nord – comunism de tip dinastic
- Iugoslavia – o anumită libertate economică
- Polonia – păstrarea micii proprietăţi asupra pământului
- RP Chineză – „revoluţia culturală”

- contestări: - 1953 – revolta muncitorilor din Berlin

- 1956, 1970 – revoltele din Polonia
- 1956 – revoluţia anticomunistă din Ungaria – e înăbuşită de sovietici prin forţă
- 1968 - mişcarea de reformare a comunismului din Cehoslovacia (înăbuşită prin
intervenţia
trupelor Tratatului de la Varşovia)
OBS. România nu a participat (singura ţară din lagărul socialist)
OBS. După 1970, pe fondul accentuat al crizei, mişcările contestatare se înmulţesc:
- mişcări de disidenţă: Vaclav Havel (Cehoslovacia), Adam Michnik, Bronislaw
Geremek, Lech
Walesa şi sindicatul Solidaritatea (Polonia)
-1979-1988 - rezistenţa mujahedinilor din Afganistan (pe fondul atacului URSS)

OBS. După 1985 - declin accentuat al sistemului

- concluzie: 1989 - prăbuşirea sistemului comunist (faliment economic şi ideologic, politic)

B. DEMOCRAŢIA ÎN EUROPA

- caracteristici - principiul suveranitatății naţiunii

- reprezentativitatea (guvernare reprezentativă)
- adoptarea deciziilor pe baza principiului majorităţii
- principiul egalității cetățenilor în fața legii
- votul universal
- principiul separării puterilor în stat
- pluripartidism – existenţa mai multor partide politice
- diversitate ideologică
- neintervenţia statului (excepţii - reglementarea raporturilor civile, uneori în economie)
- drepturi şi libertăţi: civile (sec. al XVIII-lea); politice (sec. al XlX-lea); sociale (sec. XX)
- constituţionalismul – constituții democrate
- consolidarea societății civile

- practici politice democratice:

- acceptarea criticilor la adresa puterii politice; combaterea criticilor la adresa puterii se face prin
argumente , nu prin
apelul la forță
- alegeri libere pe baza votului universal, organizate periodic
- competiție electorală între partidele politice
 - respectarea principiului separării puterilor în stat
- garantarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești
- garantarea libertății de exprimare a opiniei publice
- respectarea regulilor de funcționare a statului stabilite prin constituție

OBS. Democraţia şi statul de drept sunt strâns legate de drepturile omului.

- regimurile politice democratice pot fi:

- liberale – promovau pluripartidismul, separarea puterilor în stat, drepturile individului

- votul cenzitar
- reprezintă prima formă democratică și apar în sec. XIX

- liberal-democratice – respectă toate drepturile omului

- se bazează pe votul universal
- sunt specificice secolului XX

- statul de drept – statul e garantul libertăților și drepturilor individuale

- statul asigură securitatea internă și externă a cetățenilor prin instituții democratice
- principiul separării puterilor în stat
- supremația legii - Constituția e reperul fundamental; principiile ei se regăsesc în
legislație
- e considerat stadiul cel mai avansat de organizare socio-politică

Partide politice democratice:

- de stânga: socialiste, social-democrate, laburiste
- de centru: creștin-democrate, agrariene
- de dreapta: liberale, conservatoare

Ideologii democratice:
- liberalismul – promovează libertatea individuală (libertatea asocierii indivizilor, a credinței, a cuvântului,
libertatea de
acțiune) cu condiția de a nu încălca libertatea celorlalți
- egalitatea ( ca egalitate a şanselor)
- binele public reprezintă binele fiecărui individ; interesul individual promovează binele
public
- stat minimal (nu se implică în economie)
- reducerea impozitelor
- libertatea comerțului

- conservatorismul – păstrarea tradiţiilor şi a valorilor tradiţionale

- păstrarea ordinii sociale (inegalitatea naturală între oameni)
- stat puternic, care veghează la păstrarea valorilor tradiţionale
- susține stabilitatea și arată riscurile pe care le implică progresul

- socialismul și social-democrația – susțin democrația, votul universal, pluralismul

- apără interesele claselor salariate
- susțin redistribuția veniturilor în favoarea celor lipsiți de proprietate

Etape ale evoluţiei democraţiei în secolul XX:

I) la încheierea Primului Război Mondial - democraţia victorioasă
- regimuri democratice de tip liberal se consolidează în Marea Britanie, Franţa, Danemarca, Suedia,
Norvegia
- se instaurează democraţii în state nou create în centrul şi E Europei - Cehoslovacia
II) perioada interbelică - criza democraţiei => instaurarea regimurilor totalitare
- democrația se menține în țările în care era consolidată; statele respective au depășite cu bine tensiunile
sociale, crizele
economice, amenințarea extremismului de dreapta sau de stânga; democrația parlamentară funcționează în
Marea Britanie,
Franța, Belgia, Olanda, statele nordice
- în restul statelor europene democrația e supusă unor mari presiuni:
- poziţii revizioniste faţă de tratatele de pace
- crize economice şi sociale;
- criza economică de supraproducţie (1929-1933), greve, mişcări sociale, inflaţie, creşterea lentă
de salarii;
- scindarea mişcării socialiste în partide social-democrate şi comuniste
- concluzie: în faţa tuturor acestor încercări, democraţia n-a mai găsit soluţii => declinul democraţiei

III) perioada postbelică (după 1945) - reconstrucţia democraţiei

- ordinea politică instaurată după război a fost expresia compromisului istoric făcut de democraţie URSS-
ului =>
polarizarea lumii în cele două sisteme (democrație și totalitarism)
- în Europa occidentală, democrația se menține și se consolidează
- la est de „cortina de fier” - regimul comunist

IV) după 1989 (înlăturarea comunismului):

- fostele state comuniste aleg să revină la regimul democratic

Elemente specifice ale democraţiei

Franţa
-1918-1940 - regim democratic republican (a IlI-a Republică franceză)
- instabilitate guvernamentală (număr mare de guverne)
-1926 - Franţa devine republică prezidenţială => preşedinte ales prin vot universal => progrese
sociale şi economice
- după 1945 - regim parlamentar clasic (nouă Constituţie);
- 1959 , Charles de Gaulle - ideea întăririi puterii şefului statului.
OBS. Prevederile flexibile ale constituţiei au permis coabitarea la conducerea Franţei a unui
preşedinte şi a unui prim-
ministru de orientări politice diferite -1986 - Preşedintele Mitterand (stânga) şi Jacques Chirac
(dreapta).

Germania – 1918- 1933 – Republica de la Weimar – regim democratic parlamentar (extrem de fragil, va fi
înlocuit de nazism)
- după 1949 – RFG – stat de mocratic de tip federal, membru al Comunităţii Economice Europene şi
al NATO

Marea Britanie
-1918 - monarhie parlamentară – monarhul are puteri limitate, primul ministru are un rol important
- dominată de Partidul Conservator şi Partidul Laburist
- Winston Churchill – prim-minstru conservator între 1940-1945; 1951-1955 – conduce ţara în victoria din
al Doilea
Război Mondial
-perioada postbelică: Margaret Thatcher (prim-ministru conservator) – consolidează economia, creşte
prestigiul
internaţional al Marii Britanii în
lume

C. REGIMURILE AUTORITARE ÎN EUROPA

 În regimurile autoritare puterea este exercitată în mod nedemocratic de o persoană sau de un grup de
persoane.
- caracteristici:
- controlul statului asupra societății și a economiei (controlul e redus/pronunțat, dar nu total)
- drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate
- executivul deține atribuții mai largi decât celelalte puteri în stat
- înființarea poliției politice care are rolul de a înlătura adversarii regimului
- de obicei, partidele politice sunt desființate și e creat partidul unic

- practici politice autoritare:

- încălcarea principiului separării puterilor în stat – puterea e concentrată în mâinile unei persoane sau a
unei instituții
- nerespectarea unor drepturi și libertăți cetățenești (dreptul la asociere, dreptul la liberă exprimare)
- impunerea partidului unic

- evoluția regimului politic autoritar:

- în perioada interbelică, s-au creat condiții favorabile instaurării unor regimuri autoritare:
- criza economică dintre 1929-1933
- fragilitatea noilor democrații
- ascensiunea regimurilor totalitare
=> unele state au devenit autoritare pentru a evita amenințarea totalitarismului, sau pentru a se apropia
de o putere
totalitară
- Portugalia – 1932 – regimul autoritar condus de Antonio de Oliveira Salazar
- Spania – 1936 – generalul Franco începe războiul civil împotriva comuniștilor și a republicii;
victoria din
1939 are ca rezultat instaurarea dictaturii în frunte cu Francisco Franco

C. DEMOCRAŢIE, AUTORITARISM ŞI TOTALITARISM ÎN ROMÂNIA

- regimul democratic din România:

- a început în 1866, în contextul elaborării Constituției din 1866
- s-a consolidat după Marea Unire din 1918, prin adoptarea Constituției din 1923 (care prevedea votul
universal)
- a intrat în declin după 1930, când urcă pe tron Carol al II-lea
- e înlăturat în 1938, când regele Carol al II-lea introduce monarhia autoritară

- 1938-1940 – monarhia autoritară

- sept. 1940 – ian. 1941 – regim de dictatură militar-legionară (Ion Antonescu împarte guvernarea cu
legionarii)
- ian. 1941- 1944 – dictatura militară condusă de Antonescu
- 23 aug. 1944 – lovitura de stat inițiată de regele Mihai I; revenirea la democrație eșuează deoarece URSS
își extinde sfera
de influență asupra Europei Centrale și de Est
- 1944-1947 – ascensiunea comuniștilor, cu sprijunul Moscovei
- 1947 – 1989 – regimul totalitar comunist

Caracteristicile democrației în România:

- perioada interbelică:
- lărgirea corpului electoral prin introducerea votului universal
- confruntarea dintre democrațe și autoritarism
- diversitatea mare a partidelor politice
- declinul democrației după 1930
- practici politice democratice:
- adoptarea Constituției din 1923 – consolidează democrația parlamentară
 - sistemul de vot universal – votau bărbații peste 21 de ani; nu votau femeile, magistrații,
militarii
- pluripartidismul -Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc sunt principalele forțe
politice
- după 1989:
- practici politice democratice:
- alegeri libere – 20 mai 1990 – alegerile parlamentare au fost câștigate de Frontul Salvării
Naționale
- pluripartidismul – Decretul din 31 dec. 1989 legifera înființarea partidelor politice; pe lângă
partidele istorice
(PNL și PNȚ-CD, PSD), iau ființă zeci de partide
- adoptarea Constituției din 1991 – prevede principii democratice
Etape:
I) a doua jumătate a secolului al XlX-lea – începutul sec. XX: construirea democraţiei după model
occidental, conform
prevederilor Constituţiei din 1866 – legea fundamentală are la bază principii liberale;
România este o
monarhie constituţională, bazată pe principiul separării
puterilor în stat;
Carol I este arbitrul vieţii politice
- 1895-1918 – rotativa guvernamentală: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator au
alternat la conducere
- vot cenzitar

II) secolul XX - perioada interbelică - afirmarea democraţiei (până în 1930)

- factori favorizanți: -1918 - adoptarea votului universal => partidele conservatoare îşi pierd votanţii
-1921 - reforma agrară
-1923 - adoptarea Constituţiei, care devine baza democraţiei româneşti
interbelice
- trăsături:
- dinamismul sistemului partidelor politice
- scena politică e dominată de Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc
- complexitatea vieţii politice generată de: partidele din teritoriile unite, diversificarea
mijloacelor de informare
- eliminarea rotativei guvernamentale
- organizarea periodică a alegerilor parlamentare

- limite/ neajunsuri:
- lipsa de experienţă a electoratului
- abuzuri în timpul alegerilor
- rivalitatea dintre partide
- amestecul monarhiei în viaţa politică
- 1919-1937 - parlamentul a fost dizolvat de 8 ori (de 4 ori înainte de termen).
-1926 - adoptarea primei electorale: principiul reprezentării proporţionale e înlocuit cu cel al
“primei
majoritare”
- cenzura
- abuzurile administraţiei
- ascensiunea mişcărilor extremiste => asasinate: 1933 - I.Gh. Duca, 1939 - Armand
Călinescu,
1940 - Nicolae lorga;
- după 1930, politica de discreditare a regimului democratic dusă de Carol al Il-lea (are drept
rezultat
instaurarea monarhiei autoritare în 1938 *)
- după 1938 – regimul democratic este abandonat în mod treptat, libertăţile şi drepturile
cetăţeneşti fiind
frecvent încălcate
 - curente ideologice:
a. liberalismul (se afirmă ca neoliberalism)
- reprezentanţi: Ştefan Zeletin, Mihai Manoilescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu
• Principiul neoliberalismului => stat capitalisto-industrial (progresul e condiționat de
dezvoltarea industriei
naționale, industrializarea condiționează modernizarea generală și independența
națională)
- idei:
- dezvoltarea capitalismului privat
- intervenţia statului în anumite sectoare economice
- primatul interesului general în detrimentul celui individual
- idei de teoria şi practica industrializării
- protecţionismul
- deviza liberalismului „Prin noi inşine" = statul trebuie să susțină direct industrializarea țării; la
baza dezvoltării
economice trebuie să fie capitalul românesc, nu cel străin

b. ţărănismul
- reprezentanţi: Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gheorghe Zane
• Principiul ţărănismului => stat agro-industrial
- idei:
- susține mica proprietate ţărănească în defavoarea marii proprietăți
- accent pe dezvoltarea agriculturii
- primatul ţărănimii în plan social
- politica „porţilor deschise" faţă de capitalul străin; pentru a asigura independența economică a țării,
PNȚ a încurajat
dezvoltarea industriei și investițiile străine
c. extremismul:
- de dreapta: 1923 - Liga Apărării Naţional-Creştine, creată de A. C. Cuza
1927 - Legiunea Arhanghelului Mihail, condusă de Corneliu Zelea Codreanu
- devine în 1930 - Garda de Fier
- se transformă în partid politic în 1934 - „Totul pentru ţară" (1937 - ocupă locul III în
alegeri -15,82%)
1935 - Partidul Naţional Creştin - fuziunea Ligii Apărării Naţional Creştine şi a Partidului
Naţional Agrar –
a avut un rol modest; folosit de Carol al II-lea în manevrele politice
- idei:
- naţionalism extrem, xenofob
- antisemitism, misticism, anticomunism, antidemocratism
- teoria elitelor, recurgerea la violenţă
- necesitatea educării tineretului în spirit creștin și naționalist
- organizaţii paramilitare
- adepţi ai regimului totalitar
- soluţii radicale pentru probleme de criză
- practica politică: asasinatul politic (1933 - I.Gh. Duca, 1939 - Armand Călinescu, 1940 - Nicolae
lorga)

- de stânga: 1921 – a luat ființă Partidul Comunist - a aderat la Internaţionala a III-a comunistă.
- idei:
- instaurarea dictaturii proletariatului și realizarea societății comuniste
- folosirea revoluţiei ca mijloc de acaparare a puterii politice
- promova proprietatea colectivă realizată prin naționalizare
- antagonismul şi lupta de clasă
- practica politică:
-1924 - scos în afara legii (susţinea faptul că România e stat multinaţional; susținea principiul
autodeterminării
 naționalităților până la desprinderea din stat)
-1924-1944 - activitate în ilegalitate (1000 membri)

III) în timpul războiului mondial:

- până în 1940 – monarhia autoritară condusă de Carol al II-lea
- 1940 – Ion Antonescu devine preşedinte al Consiliului de Miniştri, cu puteri sporite
- Carol al II-lea abdică în favoarea fiului său, Mihai I
- sept. 1940- ian. 1941 – Antonescu guvernează alături de legionari
- eliminarea evreilor din funcții publice
- ian. 1941 – 23 aug. 1944 – Antonescu conduce un regim militar
- din 1944 începe ascensiunea Partidului Comunist

IV) perioada postbelică:

- URSS impune regimul comunist, care se instaurează pe data de 30 dec. 1947
- 1948- 1965 – regimul stalinist, condus de Gh. Gheorghiu-Dej
- 1965-1989 – regimul național-comunist, condus de N. Ceaușescu
- practici politce: - introducerea partidului unic – Partidul Muncitoresc Român (1948)
- cultul personalității
- înființarea unor organizații oficiale de masă – șoimii patriei, pionierii etc.
- supravegherea populației prin organe represive – Securitatea (1948), Miliția
(1949)
- eliminarea opozanților regimului prin sistemul de lagăre și de închisori
(închisori de
exterminare - Sighet, Aiud, Pitești; lagăre de muncă - Canalul Dunăre-
Marea Neagră etc.)
- introducerea cenzurii – 1948 – Indexul cărților interzise (conține peste 8000
de titluri)
- 1989 – este înlăturat regimul comunist şi România revine la regimul democratic

*Regimul autoritar din România:

- introdus de regele Carol al II-lea între 1938-1940
- e adoptată o nouă lege fundamentală – Constituția din 1938
- regele a acaparat puterea executivă și cea legislativă
- au fost dizolvate partidele politice
- a fost introdusă cenzura
- regele guverna prin decrete-legi
 CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI

Evoluţia constituţională a României:

A. aşezarea instituţiilor constituţionale (24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866)

B. continuitatea şi dezvoltarea instituţiilor constituţionale (1 iulie 1866 – 20 februarie 1938)

C. instabilitate constituţională (20 februarie 1938 – 30 decembrie 1947)

D. dictatura comunistă (30 decembrie 1947 – decembrie 1989)

1. Acte cu caracter constituţional:

1821 – „Cererile norodului românesc”
1822 – „Constituţia cărvunarilor”
1838 – „Osebitul Act de numirea suveranului românilor”
1848 – „Proclamaţia de la Islaz”
1857 – Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc

2. Proiecte constituţionale:
• Regulamentele Organice:

- context: -ocupaţia militară ţaristă în Moldova şi Ţara Românească (1828- 1834)

- Principatele se află sub suzeranitate otomană şi protectorat ţarist
- 1829 – Tratatul de la Adrianopol – la solicitarea Rusiei, prevedea introducerea unor regulamente
privind organizarea internă a Principatelor
- elaborare: sunt redactate de comisii din cele două Principate, dezbătute la Petersburg, aprobate de Adunările
Obşteşti din Moldova şi Ţara Românească şi ratificate de Imperiul Otoman
- aplicare: Ţara Românească – 1 iulie 1831 – 1858; Moldova – 1 ianuarie 1832 – 1858
- prevederi: - puterea executivă – domn ales pe viață de Adunarea obștească extraordinară
- domnul e susținut de un sfat alcătuit din 6 miniștri
- puterea legislativă – Adunarea obștească (formată din boieri)
- puterea judecătorească – Înaltul Divan Domnesc
- instuirea bugetului, introducerea unui impozit unic, înființarea Arhivelor Statului
- înființarea armatei (miliție pământeană)
- importanţă: introduc principiul separării puterilor în stat
- pun bazele parlamentarismului în Principate
- prin prevederile similare, pregătesc unirea Principatelor
- introduc elemente de modernitate

• Convenţia de la Paris:

- context:- în cadrul Conferinţei de la Paris (1858) puterile garante dezbat cererile românilor
exprimate în
Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc
- textul Convenţiei reprezintă rezultatul acordului dintre puterea suzerană şi puterile
garante
- aplicare: 1858 – 1864
- prevederi: - constituirea Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti sub suzeranitate
otomană şi
garanţia colectivă a marilor puteri
- separarea puterilor în stat: puterea executivă (domni, guverne); puterea legislativă
(domni,
Adunări, Comisia Centrală de la Focşani); puterea judecătorească (Înalta Curte de Justiţie şi
Casaţie)
- unire formală ( vor fi doi domni, două guverne, două adunări, două armate etc.)
- domni aleşi pe viaţă de adunare
- vot cenzitar
- importanţă: - are rol de constituţie pentru Principatele Unite
- stabilea un nou statut juridic pentru Principate
- reprezintă un pas important în direcţia realizării unirii

• Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris:

- context: 1864 – se manifestă conflictul dintre executiv şi legislativ pe marginea reformei agrare
- Al. I. Cuza dizolvă Adunarea legislativă prin lovitura de stat din 2 mai
- prin plebiscit sunt adoptate o nouă lege electorală şi un nou act constituţional
- Imperiul Otoman şi puterile garante îşi dau acordul în privinţa schimbărilor survenite
- aplicare: 1864 – 1866
- prevederi: - se menţine separarea puterilor în stat
- este introdusă domnia personală /autoritară ce presupune preponderenţa executivului asupra
legislativului; domnul primeşte puteri sporite
- domnul: ales pe viaţă prin vot cenzitar, numea miniştri, sancţiona legile, dizolva Adunarea, emitea
decrete-legi
- pune bazele sistemului bicameral – Adunarea deputaţilor şi Senatul / Corpul ponderator
3. Constituţiile României care au promovat principii democratice:

a. Constituţia din 1866

- context: – Al. I. Cuza este obligat să abdice şi este adus prinţul străin Carol I
- apr. 1866 – este aleasă Adunarea Constituantă care elaborează şi adoptă constituţia
- 1 iulie 1866 – Carol I promulgă Constituţia

- cauzele adoptării: - dorința de a organiza România ca stat modern, bazat pe principii liberale
- intenția de a oferi stabilitate României și de a transmite astfel un semnal favorabil
puterilor garante
- caracteristici: - este prima constituţie internă românească
- este promulgată fără aprobarea marilor puteri europene
- are ca model Constituţia Belgiei din 1831
- este un act de factură liberală
- principii: - suveranitatea naţională
- guvernare reprezentativă
- separarea puterilor în stat
- responsabilitate ministerială
- monarhie ereditară și constituțională
- libertăţi şi drepturi cetăţeneşti

- prevederi: - separarea puterilor în stat

- puterea executivă: - Domnul – numeşte şi revocă miniştri, are drept de amnistie politică,
numeşte şi
confirmă în toate funcţiile publice, bate monedă, conduce
armata, poate
dizolva Parlamentul, are iniţiativă legislativă, are drept de
veto absolut,
acordă distincţii şi decoraţii
- Guvernul – prezintă proiecte de legi, aplică legile
- miniștri răspundeau pentru faptele lor în fața Parlamentului
- puterea legislativă: - Parlamentul – bicameral ( Adunarea deputaţilor, Senatul)
- atribuţii: are drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor,
are drept de
interpelare, acordă / retrage încrederea sa guvernului,
Adunarea
deputaţior discută şi votează bugetul
- Domnul
 - puterea judecătorească: este exercitată de Curţi de Judecată, Tribunale
- instanţa supremă este Înalta Curte de Casaţie
- sistemul electoral: vot cenzitar; pentru Adunare sunt 4 colegii electorale, iar pentru Senat sunt 2
colegii
- drepturi și libertăți: libertatea persoanei, libertatea întrunirilor, libertatea asocierilor, libertatea
conștiinței,
libertatea presei
- inviolabilitatea domiciliului, a proprietății,a corespondenței; libertatea
învățământului

- modificări: 1879 – modificarea articolului 7(elimină acordarea cetățeniei române doar persoanelor cu
religie creștină;
astfel, e îndeplinită o condiție a tratatului de pace de la Berlin din 1878)
1884 – noua titulatură a statului este Regatul; se reduce numărul colegiilor electorale; au loc
modificări
în sistemul de vot (se lărgește dreptul la vot prin reducerea censului)
1917 – modificarea sistemului de vot (universal); modificări în vederea reformei agrare – e
schimbat
articolul referitor la proprietate, astfel ca statul să aibă drept de expropriere

- urmările elaborării constituției: - România devine un stat modern, care funcționa pe baza principiilor
liberale
- stabilitate politică – regele este garantul ei, deoarece menține echilibrul
între forțele
politice și instuțiile statului
- importanţa: - reglementa statutul monarhiei în România
- crea cadrul necesar funcţionării instituţiilor moderne
- prevedea domnia ereditară şi atribuţiile unui domn suveran – astfel era depăşit statutul de
autonomie
prevăzut de tratatele internaţionale
- nu amintea nimic de suzeranitatea otomană şi de garanţia colectivă a marilor puteri

b. Constituţia din 1923

- context: - desăvârşirea statului naţional unitar român (România Mare) impunea elaborarea unei noi legi
fundamentale
- este elaborată în timpul guvernării liberale
- a fost contestată de Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc până la adoptare

- cauzele elaborării: - România Mare avea între granițe numeroase minorități naționale și religoase; așadar,
legea
fundamentală trebuia să reflecte aceste realități
- introducerea votului universal (1918) și reforma agrară din 1921 impuneau schimbări în
constituție
- adoptare: martie 1923 – votată de Cameră şi Senat; este promulgată şi publicată în Monitorul Oficial
- principii: - suveranitatea naţională – puterea aparţine naţiunii
- Regatul României este un stat naţional, unitar indivizibil
- teritoriul este inalienabil
- separarea puterilor în stat:
- puterea executivă: Regele
Guvernul – are răspundere politică (faţă de Parlament), penală (faţă de
instanţa
supremă) şi civilă
- puterea legislativă: Regele
Parlamentul (Adunarea deputaţilor, Senatul) – ales prin vot universal;
- puterea judecătorească: Curtea de Casaţie şi Justiţie – este instanţa supremă de judecată
 - proprietatea are funcţie socială: se admite expropierea pentru cauze de utilitate publică
- dreptul de proprietate este garantat

- prevederi legate de atribuții:

- Regele şi Guvernul conduc activităţile curente ale statului
- Regele – numeşte şeful guvernului; poate elabora regulamente pentru aplicarea legilor; este şeful
armatei; bate
monedă; conferă decoraţii şi grade miliatre; are drept de amnistie şi graţiere;
- orice act al regelui trebuie contrasemnat de ministrul de resort, care îşi asumă astfel
răspunderea
- Regele şi Parlamentul au drept de legiferare / iniţiativă legislativă; trebuie acordul ambelor instituţii
pentru ca
legile să intre în vigoare
- Parlamentul – controlează puterea executivă; minorităţile sunt reprezentate în Parlament
- Curtea de Casaţie şi Justiţie – judecă constituţionalitatea legilor; judecătorii sunt inamovibili

- drepturi şi libertăţi democratice:

- egalitatea în faţa legii
- desfiinţarea privilegiilor de clasă
- libertatea presei, libertatea muncii, liberatatea conştiinţei, a învăţământului
- garantarea libertăţii individuale

- urmările aplicării – România devine un stat democratic

- România se adaptează realităților politice, economice și sociale determinate de Marea
Unire

- importanţa: - asigură funcţionarea regimului democratic

- este cea mai înaintată constituţie din istoria de până atunci a României
- era una dintre cele mai avansate constituţii din Europa, la acea dată

Constituția din 1866 Constituția din 1923

România este un stat indivizibil
Proprietatea este un drept absolut
Cazurile de utilitate publică se stabilesc prin
constituție
Vot cenzitar
Egalitate în drepturi fără deosebire de clasă socială
Religia oficială e cea ortodoxă
România stat naţional, unitar și indivizibil
Proprietatea are funcție socială – se pot face
exproprieri în caz de utilitate publică
Cazurile de utilitate publică se stabilesc prin legi
speciale
Vot universal
Egalitate în drepturi fără deosebire de clasă socială
și fără deosebire de origine etnică, limbă și religie
Biserica Ortodoxă e biserica dominantă; Biserica
Greco-Catolică e privilegiată în raport cu celelalte
culte

c. Constituţia din 1991

- context: - înlăturarea regimului comunist în decembrie 1989
- este reinstaurat regimul democratic

- cauzele elaborării: - schimbările majore din România impuneau elaborarea unei noi legi fundamentale care
să reflecte
noua situație
- consolidarea regimului democratic necesita o nouă constituție

- adoptare: - noiembrie 1991 – este adoptată de Adunarea Constituantă

- dec. 1991- este adoptată prin referendum;
- 2003- este revizuită printr-un nou referendum
- principii – separația puterilor în stat
- suveranitatea națională
- egalitatea cetățenilor în fața legii
- pluripartidismul
- România este stat de drept, democratic și social

- prevederi:
- România este un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil
- forma de guvernământ este republica
- suveranitatea naţională: poporul român o exercită prin organe reprezentative şi prin referendum
- separarea puterilor în stat:
- Parlamentul – organ reprezentativ; este bicameral (Senat; Camera deputaților)
- este unica autoritate legiuitoare a ţării
- adoptă legi ce sunt trimise spre promulgare preşedintelui
- minorităţile sunt reprezentate
- Preşedintele – veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice
- exercită funcţia de mediere între puterile statului, respectiv între stat şi societate
- e ales prin vot universal; are dreptul la maxim două mandate
- atribuții – desemnează prim-ministrul, promulgă legile, e comandantul suprem al
armatei,
- conferă decorații, acordă grațiere, emite decrete, încheie tratate
internaționale pe care
le propune aprobării Parlamentului
- poate dizolva Parlamentul dacă acesta respinge de două ori învestitura
unui guvern
- Guvernul – asigură realizarea politicii interne şi externe; pune în aplicare legile
- exercită conducerea generală a administraţiei publice
- răspunde politic în fața Parlamentului
- instanţele de judecată şi Curtea Supremă de Justiţie exercită puterea judecătorească

- drepturi şi libertăţi:- libertatea persoanei, libertatea de exprimare, a întrunirilor, de opinie, libertatea

presei,
inviolabilitaea domiciliului, inviolabilitatea proprietății
- dreptul la informaţie, la libera circulaţie; dreptul la proprietate; dreptul la
educaţie, la vot etc.

- urmările adoptării constituției: - România redevine stat de mocratic și stat de drept

- importanța: - asigură suportul insituțional pentru revenirea la regimul democratic

- restabilește principiile fundamentale ale democrației
- introduce noi principii constituționale europene

4. Constituţii bazate pe concepţii autoritare şi totalitare:

a. Constituţia din 1938

- context: - febr. 1938 – regele Carol al II-lea înlătură guvernul condus de Octavian Goga
- regele numește un nou guvern condus de patriarhul Miron Cristea
- regele abolește Constituția din 1923
- cauze: - Carol al II-lea urmărește să dețină puteri mai largi și are nevoie de o bază legală pentru noul regim
politic
- regele introduce monarhia autoritară în locul celei constituţionale

- adoptare: februarie 1938 – regele promulgă noua lege fundamentală

- prevederi:
- menţinerea de formă a separaţiei puterilor în stat => puterea e concentrată în mâinile monarhului
 - Parlamentul este bicameral și e limitat doar la legiferare
- guvernul este numit şi revocat de rege; nu are răspundere politică faţă de Parlament, ci față de rege
- libertăţile şi drepturile democratice sunt restrânse
- atribuțiile monarhului: - regele este „capul statului”
- exercită puterea legislativă prin intermediul Parlamentului
- exercită puterea executivă prin intermediul Guvernului
- e singurul care are putere legislativă

- importanţă/urmări: - constituie baza legală a monarhiei autoritare

- pune capăt continuităţii constituţionale

b. Constituţia din 1948

- context: - Armata Roşie a ocupat România încă din 1944
- 1945 – se constituie primul guvern procomunist; 1946 – comuniștii preiau controlul asupra
Parlamentului;
1947 – abdicarea regelui Mihai I și proclamarea republicii populare
- influenţa URSS în toate domeniile se reflectă şi în elaborarea documentului (Constituţia sovietică
serveşte
drept model)

- cauze: - instaurarea regimului comunist în decembrie 1947 impune elaborarea unei noi legi fundamentale
care să
reprezinte baza legală a noilor autorități

- prevederi:
- care păstrează aparența democratică a regimului:
- egalitatea în fața legii
- se menţine formal votul universal, egal, direct, secret
- drepturi și libertăți cetățenești fundamentale (libertatea conștiinței, a presei, a întrunirilor)
- suveranitatea poporului („puterea în stat emană de la popor”)
- care demonstrează caracterul totalitar al regimului:
- nu e respectat principiul separației puterilor în stat
- se prevede proprietatea particulară, dar e precizat faptul că la baza dezvoltării economice a
României se
află proprietatea de stat („bunurile comune ale poporului”)

- forma de guvernământ este republica – Republica Populară Română (RPR)

- Marea Adunare Naţională (MAN):
- este unicul organ legislativ; e organul suprem al puterii politice
- are atribuții legislative și executive: votează bugetul și legile, formează guvernul
- e condusă de Prezidiul Marii Adunării Naționale, format din 19 membri (în frunte cu un președinte)
- prezidiul MAN este răspunzător pentru activitatea în faţa MAN
- Consiliul de Miniștri – guvernul comunist
- conduce țara din punct de vedere administrativ
- instanţe judecătoreşti – Curtea Supremă, tribunale, judecătorii populare
- se permite amestecul puterii politice în numirea și destituirea judecătorilor

- urmări: - puterea politică are drepturi nelimitate

- conţinea prevederi care deschideau calea naţionalizărilor ulterioare (naționalizarea, colectivizarea)
- transformă România într-un stat totalitar, deoarece drepturile și libertățile cetățenești nu au fost
respectate

c. Constituţia din 1952

- context: - România se află în subordinea URSS, care se amestecă în treburile interne ale țării noastre
- regimul totalitar s-a consolidat
 - cauzele adoptării: - includerea în legea fundamentală a transformărilor care au avut loc în România din
1948
- legitimarea subordonării față de URSS

- caracteristici: - e inspirată de Constituţia stalinistă din 1936

- scotea în evidenţă rolul conducător al partidului unic în stat
- principiul de bază al puterii de stat – dictatura proletariatului
- lipsesc prevederile referitoare la independența și suveranitatea statului
- prevederi:
- pune la baza existenței statului român dependența față de URSS – prietenia cu URSS este „baza politicii
noastre
externe”
- regimul politic este „regimul democraţiei populare” – reprezintă puterea oamenilor muncii
- statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului exercitată de Partidul Muncitoresc
- organul suprem al puterii de stat este MAN, unic legislator, ales pe 4 ani
- organul executiv este Consiliul de Miniştri, ai cărui membri sunt aleşi de MAN
- justiţia – Tribunalul Suprem al RPR, tribunale regionale şi populare, tribunale judecătoreşti
- pentru prima oară este amintită proprietatea socialistă

- importanță: - consfiinţea subordonarea totală faţă de URSS = consființea faptul că România nu avea politică
externă
proprie

d. Constituţia din 1965

- context: 1965 - moare Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar noul lider al partidului unic și al statului devine
Nicolae
Ceaușescu
- cauze: - venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu
- Ceaușescu afirmă independența statului față de Moscova
- noul lider de la București considera că România evoluase spre crearea unei societăți socialiste,
egalitare
- prevederi:
- noua titulatură a statului – Republica Socialistă România
- România este un stat suveran, independent și unitar, cu teritoriu inalienabil și indivizibil
- Marea Adunare Națională – organul suprem al puterii de stat; unic legiuitor
- Consiliul de Stat (înlocuise, din 1961, Prezidiul MAN) – organ executiv subordonat MAN
- proprietate socialistă
- principalele modificări:
- prevede că cea mai importanță forță politică este Partidul Comunist Român
- bogățiile de orice natură aparțin statului
- introduce limitări ale drepturilor și libertăților cetățenești
- 1974 – Constituţia este modificată – se instituie funcţia de preşedinte al RSR; astfel, atribuţiile
Consiliului
de Stat revin şefului statului
- președintele – e ales de Marea Adunare Națională
- atribuții – numește și revocă miniștri și lați funcționari publici
- acordă grade militare, conferă decorații
- comandantul suprem al armatei
- acordă grațierea, acordă cetățenia română
- încheie tratate internaționale
- emite decrete prezidențiale
 - urmări: - conferă României un caracter totalitar comunist pentru că afirmă rolul politic conducător al PCR
și faptul că
proprietatea este de stat
- modificarea din 1974 îi conferă președintelui puteri dictatoriale

Constituțiile din timpul regimului totalitar (1948, 1952, 1965) au conturat un sistem constituțional care are
următoarele
caracteristici:
- renunțarea la principiul separării puterilor în stat în favoarea principiului partidului-stat
- înlocuirea pluralismului politic cu monopolul partidului unic
- subordonarea aparatului de stat partidului unic
- puterea de decizie statală (legislativă și executivă) e deținută de o elită minoritară
- puterea politică influențează puterea judecătorească
- restrângerea unor drepturi și libertăți cetățenești
- subordonarea individului de către stat
- insituționalizarea intervenției și controlului statului asupra vieții economice și social-politice
 II. CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

A. ÎNTEMEIEREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIA

- a avut loc – prin unificarea formațiunilor prestatale din spațiul intracarpatic

- în contextul cuceririi maghiare

- sec. VIII-IX – românii și slavii conviețuiau în Transilvania și zona Tisei

- sfârșitul sec. IX – ungurii (migratori de origine asiatică) conduși de Arpad se stabilesc în Câmpia Pannonică
- sec. X – ungurii încep cucerirea spațiului dintre Tisa, Crișuri și Someș

Etapele întemeierii Transilvaniei:

a. sec. IX-XI - etapa formațiunilor politice prestatale este atestată documentar prin următoarele izvoare
istorice:
- „Gesta Hungarorum”/„Cronica lui Anonymus” :
- relatează incursiunile căpeteniilor maghiare în spațiul dintre Tisa, Crișuri și Someș, acolo unde
întâlnesc rezistența unor voievodate (de la sfârșitul sec. IX) conduse de:
- Menumorut – în zona Crișanei - Biharea
- Gelu („un anumit român”) – în centrul Transilvaniei - Dăbâca
- Glad – între Mureș și Dunăre (Banat) - Cuvin

- „Viața Sf. Gerard” – oferă informații pentru finalul sec. XI, menționând formațiunile conduse de :
- Ahtum – în Banat – se află în conflict cu regalitatea maghiară
- Gyla – în centrul Transilvaniei – refuză creștinarea în rit catolic => conflict cu
Ungaria

b. sec. XI-XIII - etapa constituirii voievodatului:

- la începutul sec. XI, ungurii își întemeiază propriul stat și se creștinează (1001) sub conducerea regelui
Ștefan
cel Sfânt; pe lângă creștinismul de rit apusean, ungurii au preluat instituțiile feudalității apusene =>
=> expansiunea ungurilor dobândește un caracter organizat și de cruciadă
- între a doua jumătate a sec. XI și începutul sec. XIII s-a derulat etapa cuceririi sistematice și efective
a
formațiunilor prestatale din spațiul intracarpatic => treptat, formațiunile prestatale sunt unite într-un
voievodat; teritoriul ocupat a fost organizat de regalitatea maghiară pentru a fi înglobat din punct de vedere
politic, economic, administrativ, religios

- mijloacele expansiunii maghiare:

- militare – campaniile de cucerire
- politice – încercarea de înlocuire a voievodatului (formă de organizare politico-statală specifică
românilor)
cu principatul (instituție preluată din feudalitatea apuseană)
- 1111 – documentele menținează pe „Mercurius princeps”
- 1176 – e atestat documentar „Leustachius voievod” => instituția voievodatului rezistă
- administrative – comitatul e impus peste vechile autonomii românești
- comitatele sunt unități administrativ-teritoriale subordonate regilor Ungariei
- 1111 – primul comitat - Bihor
- religioase – impunerea catolicismului în defavoarea ortodoxiei (la îndemnul Papei, ungurii urmăreau
să-i
catolicizeze pe creștinii de rit ortodox din interiorul arcului carpatic
- etnice – sec. XII-XIII – are loc colonizarea sașilor, secuilor și a cavalerilor teutoni
- sașii – veniți din statele germane; stimulează viața economică, crează civilizația urbană în
Transilvania medievală (Brașov, Bistrița, Mediaș, Sighișoara, Sibiu)
- secuii – au origine turcă; se așează în SE Transilvaniei și apără frontierele
 - cavalerii teutoni – aduși temporar în sec. XIII (1211 – 1225) în scopuri religioase și militare;
stabiliți în Țara Bârsei, sunt alungați în 1225

Voievodatul Transilvaniei:
- era vasal Ungariei
- beneficia de autonomie în cadrul Ungariei
- românii din voievodat locuiau în structuri autonome în zonele de margine ale statului; vechile autonomii
se
numeau „țări”: Țara Bârsei, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Oltului, Țara Hațegului etc.
- sec. XIII – Ungaria a suspendat autonomiile „țărilor românești”, impunându-și autoritatea directă în Țara
Oltului și Țara Hațegului
 ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

I. Etapa formaţiunilor politice prestatale:

- 1247 – „Diploma cavalerilor ioaniţi” – este semnată de regele ungar Bela al IV-lea cu acazia colonizării
cavalerilor ioaniţi
- oferă informaţii despre formaţiunile politice existente în sec. XIII la sud de Carpaţi:
- Ţara Severinului /Banatul de Severin
- voievodatul lui Seneslau
- voievodatul lui Litovoi
- cnezatul lui Ioan
- cnezatul lui Farcaş
- cu excepţia voievodatului lui Seneslau, celelalte formaţiuni politice erau sub stăpânirea Ungariei,
exercitată prin
banul de Severin

II. Etapa întemeierii statului medieval:

- Țara Românească a luat ființă - prin unificarea formațiunilor prestatale dintre Carpați și Dunăre
- în etape derulate între sfârșitul sec. XIII și prima jumătate a sec. XIV
- în cazul Ţării Româneşti, există două variante: cea susţinută de tradiţia istorică şi cea bazată pe mărturii
istorice
a. prima etapă:
- procesul de unificare e inițiat în dreapta Oltului, de Litovoi
- 1272-1279 – Litovoi refuză suzeranitatea maghiară şi urmăreşte unificarea formaţiunilor politice dintre
Carpaţi şi
Dunăre; astfel, intră în conflict cu Ungaria
=> în conflictul armat cu Ungaria, Litovoi moare, iar fratele lui, Bărbat, e luat prizonier; acesta
plăteşte o răscumpărare pentru a fi eliberat şi apoi conduce voievodatul în calitate de vasal
al Ungariei

b. a doua etapă:
- conform tradiţiei istorice, întemeierea e rezultatul „descălecatului” lui Negru-Vodă – în 1291 el
„descalecă” din Ţara
Făgăraşului la Câmpulung şi Argeş, astfel că întemeiază Ţara Românească prin unirea cnezatelor şi
voievodatelor
- „descălecatul” nu este atestat documentar, de aceea istoricii nu-l consideră întemeietor pe Negru-Vodă
- „descălecat” – termen prin care cronicarii medievali se refereau la întemeierea unei ţări;
„descălecatul” presupune
trecerea munţilor dinspre Transilvania spre est sau sud; evidențiază implicarea
românilor din
Transilvania în procesul întemeierii Țării Românești

c. a treia etapă:
- mărturiile istorice atestă faptul că procesul de unificare este asumat de voievozii din stânga Oltului, la
acţiune contribuind
şi români din Transilvania (cnezi, voievozi cu oamenii lor)
- Basarab I (1310? – 1352) – desăvârşeşte întemeierea Ţării Româneşti, unind formaţiunile politice dintre
Carpaţi şi
Dunăre sub autoritatea sa
- devine „mare voievod şi domn”
- 1324 – un document maghiar îl numeşte „voievodul nostru transalpin”, ceea ce demonstrează
că a recunoscut
suzeranitatea regelui ungar
- ocupă Banatul de Severin, fapt ce declanşează ostilitatea regelui Carol Robert de Anjou
=> 1330 – Carol Robert de Anjou conduce expediţia pentru lichidarea statului condus de
Basarab
- oferta de pace a lui Basarab I este respinsă de rege
 - 9-12 noiembrie – lupta de la Posada – este relatată de „Cronica pictată de la
Viena”; oastea
Ungariei suferă o grea înfrângere într-o bătălie în care oastea română a surprins
inamicul într-o
vale îngustă între munți (românii, aflați pe înălțimi, au aruncat cu bolovani și
săgeți)
=> Ţara Românească dobândeşte independenţa politică faţă de Ungaria; astfel, înceta
suzeranitatea maghiară

III. Consolidarea statului:

- urmaşii lui Basarab I Întemeietorul au creat instituţii necesare tânărului stat, contribuind la afirmarea lui
- Nicolae Alexandru (1352 – 1364)
- ca răspuns la presiunile politice și religioase ale Ungariei =>
=> 1359 – îşi ia titlul de domn autocrat (singur stăpânitor)
- întemeiază Mitropolia ortodoxă a Ţării Româneşti /Ungro-Vlahiei – avea sediul la Curtea
de Argeş şi era
dependentă de Patriarhia de la Constantinopol
- Vladislav Vlaicu (1364-1374)
- se confruntă cu presiunea Ungariei, doritoare să controleze statul dintre Dunăre şi Carpaţi; respinge
aceste tentative
- întemeiază cancelaria domnească
- bate primii bani de argint în Ţara Românească
- 1370 – întemeiază a doua Mitropolie ortodoxă – cu sediul la Severin

ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI

I. Etapa formaţiunilor politice prestatale (sec. XI-XIII):

- la estul Carpaţilor, documentele menţionează formaţiuni prestatale:
- „Cronica rusă” – sec. XI –XIII – „Ţara bolohovenilor” ( N Moldovei)
- documente papale şi ungare – sec. XI-XIII – „Ţara brodnicilor” (S Moldovei)
- sec. XIII – „Ţara volohilor” (S Moldovei)
- sec. XII-XIII – „Ţara românilor” (N Moldovei – Baia)
- cronici ruseşti – sec. XIII – „Ţara berladnicilor”
- codri – Codrii Cosminului, Codrii Herței; câmpuri: Câmpul lui Dragoș; cobâle: Dorohoi, Vaslui

II. Întemeierea statului:

- statul medieval s-a constituit ca urmare a unirii formațiunilor prestatale de la est de Carpați
- în cazul Moldovei, teoria descălecatului poate fi demonstrată

a. prima etapă - „descălecatul” lui Dragoş:

- la mijlocul sec. XIV, Regatul Ungar organizează expediţii împotriva tătarilor la est de Carpaţi =>
- 1352-1353 – regele Ludovic I de Anjou înfiinţează o marcă de apărare pe valea Moldovei, probabil
cu sediul la Baia
- marca era condusă de Dragoş, voievod originar din Maramureş
- din dezvoltarea acelei mărci, se va naşte ulterior statul independent Moldova
- Dragoş şi urmaşii săi, Sas şi Balc, au condus marca de apărare în calitate de vasali ai regelui maghiar;
situaţia a
generat nemulţumirea populaţiei locale, care s-a răsculat împotriva dominaţiei maghiare

b. a doua etapă – „descălecatul” lui Bogdan:

- Bogdan era un voievod maramureşan, cu reşedinţa la Cuhea, care a intrat în conflict cu regele
Ungariei
 - voievodul, considerat „infidel” s-a revoltat şi a trecut Carpaţii spre răsărit în 1359, în contextul în care
aici avea loc
răscoala localnicilor împotriva stăpânirii Ungariei
- ajutat de localnici, îi înlătură pe Sas și Balc
- domneşte sub numele de Bogdan I (1359-1365)
- întemeiază statul feudal Moldova, stabilind capitala la Baia
- extinde hotarele statului prin includerea altor formaţiuni prestatale de la est de Carpaţi
- conform „Cronicii lui Ioan de Târnave”, Bogdan se opune cu succes armatelor trimise de
Ludovic I de Anjou
între 1364-1365, astfel că pune bazele unui stat independent
- pune capăt temporar suzeranităţii ungare asupra Moldovei
- victoria împotriva Ungariei a consacrat caracterul ireversibil al existenţei noului stat

III. Consolidarea statului:

- Laţcu I (1365-1375)
- pentru a rezista presiunilor Ungariei, iniţiază legături cu papalitatea => 1370 – acceptă înfiinţarea
Episcopiei
catolice de la Siret, în schimbul recunoaşterii titlului de „duce” al Moldovei

- Petru I Muşat (1375 – 1391)

- întemeiază Mitropolia Moldovei cu sediul la Suceava (nerecunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol până în
1401)
- bate monedă de argint
- organizează cancelaria domnească
- 1387 – recunoaşte suzeranitatea regelui Poloniei – depune jurământul de vasalitate pentru a rezista
presiunilor
Ungariei => inaugurează o tradiţie urmată şi de alţi domnitori ai Moldovei

- Roman I (1391 – 1394)

- realizează unificarea teritoriilor dintrre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Mare => „Moldova Mare”
- 1392 – îşi ia titlul de „mare singur stăpânitor”
- „stăpânind Ţara Moldovei”, de la munte până la mare”

ÎNTEMEIEREA DOBROGEI

A avut loc în secolul XIV, ca urmare a unificării formațiunilor prestatale dintre Dunăre și Marea Neagră,
în jurul unui nucleu reprezentat de Țara Cavarnei.

I. Etapa formaţiunilor politice prestatale (sec. X –XIII)

- sec. X – „jupan Dimitrie” (943) – menţionat în inscripţia de la Mircea Vodă
- Gheorghe – conduce o formaţiune prestatală
- sec. XI – Ana Comnena menţionează în „Alexiada” liderii locali: Tatos, Seslav, Saccea
- 1230 – e menţionată „Ţara Cavarnei” situată între Mangalia şi Varna

II. Întemeierea statului:

- în sec. XIV, în contextul slăbirii autorităţii Imperiului Bizantin, statul dobrogean se poate constitui
- Dobrotici (1354 – 1386) - unește zona dintre Dunăre și Marea Neagră
- Bizanțul îl recunoaște ca strateg, apoi ca despot
- 1388 – Ivanco moare în luptele cu turcii otomani
- Mircea cel Bătrân intervine şi include Dobrogea în componenţa Ţării Româneşti
 - 1417 – otomanii cuceresc Dobrogea, pe care o stăpânesc până în 1878

STATUL ASĂNEȘTILOR

- se mai numește Țaratul româno-bulgar al Asăneștilor

- 1085 – vlahii sud-dunăreni și bulgarii se revoltă împotriva I. Bizantin din cauza fiscalității excesive
- răscoala e condusă de Petru și Asan
- victoria răsculaților duce la întemeierea Țaratului româno-bulgar al Asăneștilor
- la începutul sec. XIII, sub conducerea lui Ioniță cel Frumos, statul adoptă catolicismul
- ulterior se revine la ortodoxie, iar statul va căpăta treptat un caracter bulgar
 INSTITUŢII CENTRALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

INSTITUŢIILE CENTRALE DIN TRANSILVANIA

Instituţiile Transilvaniei au evoluat în funcţie de statutul politic al acesteia, de dominaţiile străine exercitate
asupra ei.
Astfel, Transilvania a fost: - 1176 – 1541 – voievodat autonom sub suzeranitatea Regatului Ungar
- 1541 – 1688 /1699 – principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman
- 1688/1699 – 1867 – principat autonom sub dominaţia Imperiului Habsburgic

1. Conducerea politică a Transilvaniei a fost reprezentată de:

a. Voievodat (1176 – 1541)
- voievodul – era numit de regele Ungariei, deci era vasalul acestuia
- atribuţii: militare, administrative, juridice
- alege vicevoievodul, are cancelarie şi curte proprii
- 1176 – este atestat primul voievod, Leustachius
- sfârşitul sec. XIII – începutul sec. XIV, voievozii Roland Borşa şi Ladislau Kan au deţinut
prerogative largi
b. Principat (1541 – 1688/1999)
- principele – ales de Dietă şi confirmat de sultan
- politica internă: deţine importante atribuţii
- politica externă: amestecul Porţii îi limitează prerogativele
c. Principat (1688/1699 – 1867)
- împăratul austriac avea şi titlul de principe al Transilvaniei (conform „Diplomei leopoldine”din
1691)
- conducerea propriu-zisă era încredinţată unui guvernator militar –ales de Dietă şi confirmat de
Curtea de la Viena

Voievodul, respectiv principele Transilvaniei au fost ajutaţi în guvernare de adunările stărilor privilegiate
astfel:
a. Adunarea generală a nobililor (atestată în 1288)
- cuprinde: nobilimea maghiară, clerul superior, reprezentanţii orăşenilor şi ai ţărănimii libere
- iniţial avea în componenţă şi reprezentanţii românilor *
- atribuţii: judecătoreşti, fiscale şi administrative
* 1366 – regele Ludovic I de Anjou emite diplome care condiționau calitatea de nobil de aparteneța la
catolicism;
astfel, ortodoxia nu mai este religie oficială (receptă), iar accesul românilor la viața politică
este limitat;
excluderea totală a românilor din viața politică are loc în 1437, după răscoala de la Bobâlna

b. Congregaţiile generale ale nobilimii:

- 1437- Unio Trium Nationum (= uniunea stărilor privilegiate: nobilimea maghiară, patriciatul
săsesc, fruntaţii
secuilor); acestea erau singurele care aveau acces la putere => românii erau excluşi din
viaţa politică

c. Dieta: funcţionează după 1541 şi cuprindea reprezentanţii naţiunilor privilegiate şi ai religiilor recepte

2. Biserica:
- Biserica Ortodoxă: - români
- se afla sub egida Mitropoliei Ţării Româneşti şi se confrunta cu ofensiva catolică
- Biserica Catolică: - unguri, saşi, secui
- Episcopia Transilvaniei – era dependentă de Scaunul Papal
- 1366 – Ludovic I de Anjou condiţionează calitatea de nobil de aparteneţa la catolicism => catolicismul
devine unica
religie receptă a Transilvaniei, deci Biserica Ortodoxă nu este recunoscută oficial, devenind o
instituţie
 tolerată
- sec. XVI – Reforma protestantă => religii recepte: catolicismul, calvinismul, luteranismul,
unitarianismul
- 1699, 1701 – „Diplomele Leopoldine”- este înfiinţată Biserica Greco-Catolică, subordonată papei –
instrument pentru
atragerea românilor spre catolicism

3. Administraţia:
- comitate maghiare
- scaune şi districte săseşti
- scaune secuieşti
- districte româneşti

4. Armata: era alcătuită din trupele marilor nobili şi ale episcopului catolic
5. Justiţia: - sec. XVI – sunt adoptate primele legi scrise
 INSTITUŢII CENTRALE ÎN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ

1. Domnia:
- este instituţia politică centrală specifică societăţii româneşti
- succesiunea la tron era ereditar-electivă (ereditară – domnul face parte dintr-o dinastie, dintr-o familie
domnitoare;
electivă – domnul era ales de marea nobilime)
- era viageră = domnul era ales pe viaţă
- titulatura domnitorului:
- Io – prescurtare de la Ioannes („cel ales de Dumnezeu”)
- mare voievod – comandant al armatei
- domn – stăpânul întregului teritoriu al ţării
- de sine stătător/ autocrat – afirmarea suveranităţii externe şi interne; conducător al unui stat
indepedent
- din mila lui Dumnezeu – puterea domnului este de origine divină
- atribuţiile domnului:
- conduce administraţia (numeşte dregători, stabileşte privilegiile boierilor)
- bate monedă
- stabileşte impozitele
- comandant suprem al armatei
- instanţă supremă de judecată
- confirmă episcopii şi Mitropolitul
- are drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor
- semnează tratate, încheie pace, declară război
- trimite şi primeşte solii
- elaborează politica externă şi internă în colaborare cu Sfatul domnesc
- evoluţia instituţiei domniei:
- sec. XIV-XVI – „statul domnesc” = domnia este o instituţie puternică, care domină marea boierime
- domnia coordonează eforturile pentru păstrarea autonomiei
- are un rol esenţial în lupta antiotomană, pe care o conduce
- domnii sunt aleşi dintre Basarabi (Ţara Românească) şi Muşatini (Moldova)

- sec. XVI-XVII – „statul nobiliar”= creşte rolul marii boierimi în defavoarea domniei
- după instaurarea dominaţiei otomane - domnul trebuie confirmat de sultan
- există situații în care domnii sunt numiți de
otomani

- sec. XVIII- începutul sec. XIX - domniile fanariote

- în 1711 (Moldova) și 1716 (Țara Românească) sunt desființate domniile pământene în
favoarea celor fanariote
- în contextul intensificării dominației otomane, autonomia este limitată, iar instituția domniei
se degradează
- domnul – provine din cartierul Fanar din Constantinopol (din familiile greceşti, în
special)
- e numit de sultan, deci e considerat funcţionar otoman
- cumpără tronul cu mari sume de bani
- plăteşte mari sume de bani pentru menţinerea tronului
- domneşte o perioadă scurtă de timp
- păstrază atribuţiile de politică internă (cele mai importatnte erau cele
fiscale)
- nu poate duce o politică externă proprie
- nu are armată

2. Biserica:
- reprezenta puterea supremă în plan spiritual
- evoluţia şi organizarea ei au urmat modelul bizantin
 - a fost în relaţii de colaborare şi interdependenţă cu domnia
- a sprijinit domnia în efortul de consolidare a statului
- are un important rol cultural
- Ţara Românească – 1359 – Mitropolia de la Curtea de Argeş (Nicolae Alexandru)
- 1370 – Mitropolia de la Severin (Vladislav Vlaicu)
- Moldova – 1401 – Mitropolia de la Suceava este recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol (fusese
înfiinţată în
1387 de Petru I Muşat)

- atribuțiile Mitopolitului:
- proteja ortodoxia în eparhia sa
- era al doilea demnitar ca importanţă în stat
- înlocuieşte domnul dacă tronul este vacant
- ia parte la alegerea domnului, îl încoronează şi îl unge cu mir (astfel îi conferă putere absolută)
- conduce solii de pace şi de alianţă
3. Sfatul domnesc:
- la început îi grupa pe marii boieri, apoi reunea boierii cu mari dregătorii/funcţii
- cuprindea dregători precum: vornic, logofăt, vistiernic, spătar, comis, paharnic etc.
- cea mai înaltă dregătorie – ban al Olteniei (Ţara Românească)
- portar al Sucevei (Moldova)
- instituţie cu rol consultativ, ce avea atribuţii politice, administrative, judecătoreşti
- la sfârşitul sec. XVI, Sfatul domnesc se numea divan

4. Adunarea țării:
- cuprindea reprezentanţii stărilor privilegiate
- era convocată în cazuri speciale
- aproba – alegerea domnului, stabilirea impozitelor, semnarea tratatelor, declaraţii de război, încheierea
păcii
- uneori era convocată Marea Adunare a țării formată din reprezentanţii boierilor, clerului, orăşenilor,
ţăranilor liberi

5. Armata:
- era alcătuită din - „oastea cea mică”- armata permanentă, formată din reprezentanţii boierilor
- „oastea cea mare” – era convocată în caz de mare pericol pentru ţară, fiind formată din
toţi bărbaţii
capabili să lupte
- se baza pe un puternic sistem de fortificaţii reprezentat de cetăţi: Giurgiu, Turnu, Brăila, Suceava, Hotin,
Chilia etc.

6. Administraţia:
- Ţara Românească era organizată în judeţe
- Moldova era organizată în ţinuturi
 STATUL ROMÂN MODERN – DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA ROMÂNIEI MARI
(sec. XVIII-XX)

Formarea statului român modern a depins de transformările din societatea românească şi contextul politic
internaţional între secolul XVIII şi prima jumătate a secolului XIX.

Situaţia politică a Ţărilor Române în secolul XVIII:

- „problema orientală”  agravarea declinului Imperiului Otoman
 concurenţa dintre Rusia şi Austria pentru teritoriile otomane
 numeroase războaie, modificarea graniţelor
 eforturile Angliei şi Franţei de a menţine echilibrul european

- Principatele – devin obiectul disputei puterilor vecine

- Transilvania se află sub dominație habsburgică (din 1688)
- suferă însemnate pierderi teritoriale
- în Moldova și Țara Românească se instaurează regimul fanariot => accentuarea
dominației otomane;
pătrunderea
influenţelor orientale
- fac parte din planurile de împărţire a Imperiului Otoman
- creşte interesul marilor puteri pentru spaţiul românesc
- apariţia şi dezvoltarea conştiinţei naţionale => afirmarea ideii de redeşteptare naţională
a românilor
- acţiuni iniţiate de elita politică românească => conturarea proiectului politic româmesc

Înainte de a lua fiinţă, statul român modern a fost imaginat ca proiect politic.

1. Proiectul politic românesc:

- începe să fie elaborat în secolul XVIII
- treptat devine tot mai complex
- e cuprins în memorii şi proiecte de reformă
- ţine cont de realităţile interne şi de raportul de forţe dintre marile puteri
- iniţial a fost elaborat ca alternativă la regimul fanariot (în Moldova și Țara Românescă)
- de-a lungul timpului, susținătorii ideilor de modernizare au fost: boierimea, elita intelectuală, elita
greco-catolică,
statul

Etapele proiectelor reformatoare românești au fost:

2. Reformismul între 1711-1821:

- este expresia necesităţii introducerii unor elemente de modernitate

a. reformismul domnesc:
- sec. XVIII – Constantin Mavrocordat – domn fanariot ce iniţiază reforme, fiind influenţat de
Iluminism
- reforma socială – desfiinţează şerbia în Ţara Românească (1746) şi Moldova (1749);
foştii şerbi nu mai
sunt legaţi de glie; ei devin ţărani clăcaşi – au libertate personală, dar
nu au pământ, de
aceea depind de boieri;
- reforma fiscală – sunt desfiinţate dările multiple; e introdusă o taxă fixă ce se achita în 4
rate anuale
- reforma administraţiei – judeţele urmau să fie conduse de ispravnici; dregătorii urmau să
fie plătiţi
- reforma judecătorească – în fiecare județ se înființează instanțe de judecată
 - Alexandru Ipsilanti – 1780 – „Pravilniceasca condică” – cod de legi

- sec. XIX – Scarlat Calimachi – codul de legi intitulat “Codul Calimachi”

- Ioan Caragea – codul de legi “Legiuirea Caragea” (1818)

b. reformismul boieresc:
- proiectele politice iau forma memoriilor prin care se caută soluții pentru modernizare cu sprijin extern

- boierimea pământeană – contesta regimul fanariot; se grupează în “partida naţională”

- era receptivă la modelul civilizaţiei occidentale
- elaborează proiecte de reformă (în ele e cuprins proiectul politic în
Principate)
- trimite memorii marilor puteri, solicitând modificarea statutului politico-
juridic internaţional
al Principatelor
- revendicări – redobândirea autonomiei şi independenţei
- Unirea Moldovei cu Țara Românească
- abolirea dominaţiei turco-fanariote
- modificarea formei de guvernământ
- reforme economice
- reorganizarea administrativă
- libertatea cuvântului, a tiparului; egalitatea în faţa legii

-1769 – partida naţională condusă de mitropolitul Gavril Calimachi al Moldovei redactează un proiect
care propunea
organizarea Moldovei ca republică aristocratică condusă de 12 mari boieri

- 1772 – memoriu adresat delegaţilor austrieci la Congresul de pace de la Focşani;

- elaborat de o delegație comună de boieri din Moldova și Țara Românească
- se cerea: domnii pământene; unirea Moldovei cu Ţara Românească sub garanţia Austriei, Rusiei, Prusiei;
respectarea autonomiei

- 1791 – memoriu redactat de Divanul Ţării Româneşti şi adresat diplomaţilor ce participau la

negocierile de la Şiştov;
solicitări: restabilirea hotarului pe Dunăre; desfiinţarea raialelor; domnii pământene;
neutralitate şi independenţă
sub protectoratul Prusiei şi Austriei; alegerea domnului de către marii boieri; asigurarea
libertăţii comerţului

- 1802 – memoriu adresat lui Napoleon Bonaparte de boierii munteni care cereau: înlăturarea regimului
fanariot;
autonomie

- 1802 – Moldova – Dimitrie Sturdza redactează “Plan sau o formă de oblăduire republicească
aristodemocraticească”:
propune o republică în care boierii să deţină puterea politică; introducerea principiului separării
puterilor în stat

- 1817-1818 – marele vistier Iordache Rosetti-Rosnovanu scrie 8 proiecte de reformă în care propune ca
domnia să
deţină rol de supraveghere şi control, iar puterea reală să aparţină Adunării obşteşti şi
Divanului dominat
de boieri

c. reformismul din Transilvania:

 - împăratul austriac, Iosif al II-lea – desființa iobăgia în urma răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan din
1784
- 1781 – Edict de toleranță – prevedea libera exercitare al religiilor
necatolice

- proiectele care au în vedere aspecte naționale sunt elaborate de reprezentanți ai clerului greco-catolic
(primii
intelectuali români din regiune):
- 1744 – Supplex Libellus – memoriu elaborat de episcopul Inochetie Micu Klein
- e adresat Curții de la Viena și solicită emanciparea românilor
(includerea lor în
rândul națiunilor privilegiate și anularea legilor care îi discriminau
pe români)
- Curtea de la Viena a respins documentul

- 1791 – Supllex Libellus Valachorum – elaborat de reprezentanții Școlii Ardelene

- e trimis Curții de la Viena; cerea emanciparea națiunii române pe baza unor argumente
istorice,
numerice, economice
- revendica – înlăturarea denumirii odioase și jignitoare de „tolerați” pentru români
- reprezentarea proporțională a românilor în Dietă și în funcții
- împăratul trimite documnetul Dietei de la Cluj, care l-a respins invocând pericolul
răsturnării ordinii
constituționale în Transilvania (dacă solicitările ar fi fost admise)

3. Proiectul politic la 1821:

- este formulat în contextul mişcării revoluţionare din Ţara Românească, condusă de Tudor
Vladimirescu
- acțiunea lui Tudor avea drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot, pe care o parte a boierimii
pământene („partida
națională”) nu îl agrea

- este cuprins în “Cererile norodului românesc”, cel mai important document programatic al revoluţiei
(este o
combinație de program politic și constituție, care prevede reforme pentru modernizarea statului)
- revendicări:
- principiul suveranităţii poporului  voinţa suverană în stat trebuie să fie reprezentată de
Adunarea norodului
- desfiinţarea privilegiilor de clasă
- accesul la funcţii după merit
- înființarea unei armate naționale
- consolidarea autonomiei  îndepărtarea dregătorilor greci
- domn numit de sultan, care să respecte voinţa celor conduşi
- libertatea comerţului (desfiinţarea vămilor interne)
- modernizarea statului prin reforme în administraţie, justiţie, armată, învăţământ, finanţe
- consecinţa revoluţiei – restabilirea domniilor pământene în 1822

4. Proiectul politic între 1821-1848:

- 1822 – Moldova – „Constituţia cărvunarilor” elaborată de Ionică Tăutu prevedea:
- drepturi şi libertăţi
- egalitatea în faţa legii
- apărarea proprietăţii
- reforme politice, administrative, juridice şi fiscale
- domn pământean
- autonomia faţă de Înalta Poartă

- 1831 – Țara Românească, 1832 – Moldova – Regulamentele Organice:

 - sunt acte cu rol de constituție influențate de puterea protectoare și puterea suzerană (I. Țarist și
I. Otoman)
- sunt elaborate de comisii formate din boieri (au la bază recomandările Rusiei, puterea
protectoare și au ținut
cont de memoriile boierești)
- elemente de modernizare: - separarea puterilor în stat (puterea executivă – domnul; puterea legislativă –
Adunarea obștească; puterea judecătorească – Înaltul Divan domnesc)
- reforma administrației, a justiției;
- nouă organizare fiscală
- înființarea arhivelor statului, a unei armate naționale
- introducerea scrierii cu alfabet latin
- limite: menținerea privilegiilor boierești; absența drepturilor și libertăților cetățenești

- 1838 – Ţara Românească – „partida naţională” condusă de Ion Câmpineanu elaborează documente prin
care critică
regimul regulamentar:
- „Act de unire şi independenţă” ce solicita: - înlăturarea suzeranităţii otomane şi a
protectoratului ţarist
- Unirea Principatelor şi formarea unui „regat al
Daciei”
- domn ereditar ales
- „Osebitul act de numire a suveranului românilor” – proiect de constituţie ce avea la bază
principiile
liberalismului politic şi economic

- 1843 – se înfiinţează Societatea secretă „Frăţia” în Ţara Românească

- obiective – unirea Moldovei cu Ţara Românească
- independenţa
- emanciparea clăcaşilor
- egalitatea cetăţenilor în faţa legii

5. Proiectul politic paşoptist:

- este elaborat de intelectualii liberali și de mica boierime
- a fost promovat în cadrul Revoluţiei de la 1848
- continuă proiectele politice anterioare
- reprezintă punctul culminant al proiectului politic românesc deoarece sintetizează revendicările
formulate până atunci
- e cuprins în următoarele documente programatice:
- „Petiţiunea-proclamaţie” – Moldova
- „Petiţia naţională” – Transilvania
- „Proclamaţia de la Islaz” - Ţara Românească
- „Petiţia ţării” – Bucovina
- „Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat” – Banat
- „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”; „Dorinţele Partidei Naţionale din
Moldova”

- obiective – autonomia; independenţa

- unirea românilor într-un singur stat
- reforme cu caracter burghez în toate domeniile; reforma agrară
- drepturi şi libertăţi cetățenești
- modernizarea instituţiilor (o nouă organizare a instituţiilor în stat)
- revoluția din spațiul românesc face parte din revoluția europeană, care reprezintă o continuare a
Revoluției franceze din
1789

- desfășurarea revoluției:
 a. Moldova:
- 27 martie 1848 – Iași – revoluționarii se reunesc la Hotelul Petersburg, iar Vasile Alecsandri
elaborează
„Petițiunea-proclamație”, document moderat
- domnitorul Mihail Sturdza respinge documentul și începe arestarea revoluționarilor
- din exil, revoluționarii moldoveni elaborează:
- „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” – mai 1848, Brașov
- „Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova” – august 1848, Cernăuți
- revoluționari: V. Alecsandri, C. Negri, M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza

b. Transilvania:
- este influențată de revoluția ungară care urmărea anexarea Transilvaniei
- 3-5 mai 1848 – Blaj – Adunarea națională a românilor – Simion Bărnuțiu elaborează
documentul „Petițiunea
națională” în care respingea anexarea Transivaniei la Ungaria
- mai 1848 – Dieta de la Cluj adoptă anexarea Transilvaniei
- sept.1848 - prin urmare, are loc convocarea unei noi adunări naționale la Blaj – aici se
respinge anexarea
Transilvaniei, iar românii încep să se înarmeze și să se organizeze politic
- se desfășoară conflicte militare între români și unguri; Avram Iancu coordonează rezistența în
Apuseni
- 1849 – au loc tratative între revoluționarii români și maghiari, dar au eșuat
- ofensiva habsburgilor e susținută de trupe țariste; în aceste condiții au loc noi negocieri
- Proiectul de Pacificare de la Seghedin – semnat de Lajos Kossuth și Nicolae Bălcescu –
ungurii
recunosc unele drepturi pentru români
- august – în lupta de la Șiria revoluția maghiară e înfrântă de trupele habsburgice

c. Țara Românească:
- revoluția a fost pregătită de un comitet revoluționar
- 9 iunie 1848 – Islaz – începe revoluția și este adoptat documentul programatic „Proclamația de
la Islaz”
elaborat de Ion Heliade Rădulescu
- 11 iunie – revoluția începe la București
- 13 iunie – domnitorul Gh. Bibescu fuge, iar puterea e preluată de un guvern revoluționar
- 13 septembrie – trupele otomane și țariste intervin și înfrâng revoluția
- revoluționari: Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Brătianu, Gh. Magheru

d. Bucovina:
- 20 mai 1848 – Cernăuți – Eudoxiu Hurmuzachi elaborează „Petiția țării”

e. Banat:
- 15 iunie 1848 – Lugoj – Eftimie Murgu redactează „Petiţia neamului românesc din Ungaria şi
Banat”

- revoluţia a fost înfrântă => demonstrează faptul că aplicarea programului depindea de realizarea
unităţii statale
=> programul rămâne valabil, fiind îndeplinit în deceniile următoare

- revoluția e importantă deoarece:

- accelerează dezvoltarea de tip capitalist a societății românești
- a intensificat eforturile pentru unirea Moldovei cu Țara Românească
- a impulsionat mișcarea de emancipare națională a românilor din Transilvaia
Programele revoluţiei române de la 1848

Programe Aspecte naţionale Modernizarea statului. Obiective sociale

revoluţionare Drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti
Petiţiunea- - „Sfânta păzire a - desfiinţarea cenzurii - „grabnica
proclamaţie Regulamentului Organic” - funcţii acordate după merit îmbunătăţire a
- reforma învăţământului locuitorilor săteni”
Iaşi – 27 martie - desfiinţarea pedepselor
1848 corporale
- siguranţa personală
V. Alecsandri
- românii cer - oficializarea limbii române - desfiinţarea iobăgiei
Petiţia Naţională independenţa naţională - școli românești fără despăgubire
- egalitate în drepturi cu - asigurarea libertăţii
Blaj – mai 1848 națiunile conlocuitoare personale
- la Blaj s-a strigat Noi - independenţa bisericii
Simion Bărnuțiu vrem să ne unim cu ţara! - române
se respinge anexarea
Transilvaniei la Ungaria

- „Unirea Moldovei şi - egalitatea în drepturi civile - desfiinţarea clăcăşiei

Prinţipiile noastre Valahiei într-un singur şi politice şi împroprietărirea fără
pentru reformarea stat neatârnat românesc” - desfiinţarea tuturor despăgubire
patriei privilegiilor
- libertate, egalitate,
Braşov – mai 1848 frăţietate 
întemeierea instituţiilor pe
Costache Negri, baza acestor principii
V. Alecsandri
- autonomia Bucovinei - autonomia Bisericii - desfiinţarea clăcii
Petiţia Țării Ortodoxe
- libertatea persoanei
Cernăuţi – mai - Dieta – formată din
1848 reprezentanţi ai tuturor
stărilor
Eudoxiu - conducere proprie în
Hurmuzachi administraţie, justiţie,
politică

- menţinerea autonomiei - egalitatea drepturilor - emanciparea

Proclamaţia de la politice clăcaşilor şi
Islaz - adunare generală împroprietărirea cu
reprezentativă despăgubire
Islaz – 9 iunie 1848 - domn responsabil, ales pe - dezrobirea ţiganilor
5 ani
I. Heliade - libertatea tiparului
Rădulescu - desfiinţarea rangurilor
- instrucţie egală
- contribuţie generală
 Petiţia neamului - respectarea naţiunii - oficializarea limbii române
românesc din române - autonomia Bisericii
Ungaria şi Banat - autonomia provinciei Ortodoxe

Lugoj – iunie 1848

Eftimie Murgu

Dorinţele Partidei - „unirea Moldovei cu - desfiinţarea privilegiilor - emanciparea

Naţionale din Muntenia este cheia de - egalitate în faţa legii clăcaşilor prin
Moldova boltă fără de care s-ar - libertatea cuvântului despăgubire
prăbuși tot edificiul - instrucţie egală şi gratuită
Cernăuţi – aug. național” - libertatea întrunirilor
1848
M. Kogălniceanu

6. Unirea Principatelor - constituirea statului român modern:

- 1849 – Convenţia de la Balta Liman – se încheie între Rusia şi Înalta Poartă

- restabilea dominaţia efectivă a puterilor suzerană şi protectoare
- urmărea stoparea răspândirii ideilor liberale şi naţionale

- după înăbuşirea Revoluţiei paşoptiste din spaţiul românesc, lupta pentru unire este continuată de românii
aflaţi în exil
(emigraţia română va aştepta vremuri prielnice îndeplinirii idealurilor naţionale)

- acțiuni care au contribuit la constituirea statului român modern:

- 1853 – izbucneşte o nouă criză în cadrul „problemei orientale” 

 1853-1856 – Războiul Crimeei:
- are loc între Rusia şi I. Otoman (care e susţinut de Anglia, Franţa şi Sardinia/Piemontul)
- e generat de rivalitatea marilor puteri privind dominaţia în Balcani şi Marea Neagră
- determină intensificarea acţiunilor emigraţiei române pentru a atrage diplomaţia europeană şi
opinia publică
internaţională de partea unirii
- Rusia e înfrântă => influenţa ei în regiune scade în favoarea Franţei
=> sunt create condiţii favorabile Unirii Principatelor

- 1856 – Congresul de pace de la Paris în cadrul căruia e semnat Tratatul de pace de la Paris – în
privinţa
Principatelor documentul prevedea:
- menţinerea suzeranităţii otomane
- înlăturarea protectoratului ţarist
- plasarea Principatelor sub garanţia colectivă a şapte mari puteri (I. Otoman, Rusia,
Austria, Anglia,
Franţa, Prusia,
Sardinia)
- dreptul la armată naţională
- Rusia retroceda sudul Basarabiei către Moldova
- libertatea navigaţiei, a comerţului, a cultelor
- revizuirea statutului de organizarea internă
- convocarea Adunărilor Ad-hoc (după ce Franţa a propus Unirea Principatelor , iar
o parte din
 puterile garante s-au opus)

- 1857 – Adunările Ad-hoc = adunări speciale, reprezentative şi consultative rezultate în urma unor
alegeri desfăşurate
în Moldova şi Ţara Românească (Ad-hoc = pentru împlinirea unui scop)
 Rezoluţiile Adunărilor Ad-hoc solicitau puterilor garante:
- unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat cu numele România
- prinţ străin dintr-o familie domnitoare europeană
- neutralitatea şi inviolabilitatea teritoriului noului stat
- respectatrea autonomiei
- Adunare legislativă şi Guvern constituţinal reprezentative
- plasarea noului stat sub garanţia colectivă a puterilor europene
- aceste decizii luate la Iaşi şi Bucureşti au fost comunicate puterilor garante

- 1858 – Conferinţa Marilor Puteri garante de la Paris ==> se semnează Convenţia de la Paris ce
prevedea:
- constituirea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei sub suzeranitate otomană şi
garanţia colectivă
a marilor puteri

- separarea puterilor în stat: puterea executivă (domni, guverne); puterea legislativă (domni,
Adunări
legiuitoare, Comisia Centrală de la Focşani); puterea judecătorească (Înalta Curte de
Justiţie şi Casaţie)
- unire formală ( vor fi doi domni, două guverne, două adunări, două armate etc.)
- domni aleşi pe viaţă de adunare
- vot cenzitar
- Comisia Centrală urma să elaboreze legile de interes comun
- armata – organizată pe principii unice în frunte cu un şef suprem ce era ales prin rotaţie din
ambele state
- desfiinţarea privilegiilor de clasă
- egalitatea în faţa legilor
- drepturi politice pentru creştini
- libertatea individuală
- responsabilitatea ministerială
- importanţa documentului – înlocuieşte Regulamentele Organice
- a fost Constituţia Principatelor Unite până în 1864
- reprezintă o etapă în realizarea unirii
- evidenţiază susţinerea Franţei

- au loc alegeri pentru formarea Adunărilor elective

- 5 ianuarie 1859 – Moldova – în Adunarea electivă, dominată de unionişti, e propusă candidatura lui
Alexandru Ioan
Cuza => este ales cu unanimitate de voturi domn al Moldovei
- 24 ianuarie 1859 – Al. I. Cuza e ales şi domn al Ţării Româneşti (acţiune posibilă şi cu sprijinul
populaţiei capitalei,
care face presiuni asupra Adunării elective de la Bucureşti) => Unirea
Principatelor
=> e aplicată în premieră tactica/politica faptului împlinit (puterile garante nu sunt consultate
anterior)
=> Unirea Principatelor e posibilă prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza şi pune bazele statului
român modern

7. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866):

- obiective – interne - unirea deplină
 - adoptarea reformelor necesare modernizării statului
- externe – recunoaşterea dublei alegeri
- consolidarea autonomiei

a. recunoaşterea dublei alegeri:

- se realizează prin Conferinţa marilor puteri de la Paris (martie – august 1859) – puterile garante
acceptă alegerea
lui Cuza în ambele Principate

b. unirea deplină:
- 1861 – Conferinţa Puterilor Europene de la Constantinopol – sultanul recunoaşte unirea pe timpul
domniei lui Cuza
=> 11 decembrie 1861 – Cuza proclamă unirea şi naşterea naţiunii române
=> se adoptă măsuri prin care se realizează unificarea administrativă şi politică:
- 22 ian. 1862 – ia fiinţă primul Guvern unic (condus de Barbu Catargiu)
- 24 ian. 1862 – se constituie Parlamentul unic (Adunarea legislativă)
- unificarea serviciilor vamal şi telegraphic
- unificarea cursului monetar
- unificarea armatei; înfiinţarea Ministerului de Război
- capitala unică e stabilită la Bucureşti

c. marile reforme:
- oct. 1863 – ian. 1865 – Guvernul e condus de Mihail Kogălniceanu (cel mai important dintre cele care
au condus ţara
în timpul lui Cuza)
- 1864 – Adunarea legislativă dominată de conservatori respinge proiectul reformei agrare propus de
Guvern
=> Adunarea dă un vot de neîncredere Guvernului => Kogălniceanu îşi prezintă demisia, dar
Cuza o respinge
=> 2 mai 1864 – lovitura de stat iniţiată de Cuza - Adunarea legislativă este dizolvată
- Cuza - lansează două proclamaţii către armată şi popor
- propune spre aprobare prin plebiscit – Statutul dezvoltător al Conveţiei de la
Paris
- Legea electorală
=> se instaurează monarhia autoritară
=> votul cenzitar este menţinut, dar creşte numărul alegătorilor

- principalele reforme:
- 1863 – Legea secularizării averilor mănăstireşti:
- erau vizate mănăstirile închinate şi cele pământene, ceea ce reprezenta 25,6 % din suprafaţa
agricolă a statului
=> suprafeţe agricole întinse, deţinute anterior de Biserica Ortodoxă, trec în proprietatea statului
- iniţial, legea a fost contestată de I. Otoman şi Rusia
- puterile garante o considerau “un pas premergător proclamării Independenţei”

- 1864 – Legea instrucţiunii publice:

- pune bazele învăţământului primar obligatoriu şi gratuit (4 clase)
- se extinde învăţământul secundar prin înfiinţarea de gimnazii în principalele oraşe ale ţării
- a fost una dintre primele legi de acest fel din Europa, fiind valabilă 34 ani

- 1864 – Legea rurală:

- elibera ţăranii clăcaşi de sarcinile de tip feudal ( cu răscumpărare plătibilă în 15 ani)
- împroprietărea ţăranii în funcţie de numărul de vite posedat, împărţindu-i în trei categorii:
fruntaşi, mijlocaşi,
pălmaşi (fără vite)
- pământul acordat ţăranilor nu putea depăşi 2/3 din moşie şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de
ani
 - au fost împroprietărite 463.554 de familii de ţărani cu peste 1.800.000 de hectare
=> proprietatea ţărănească ajunge la cca. 30% din suprafaţa arabilă şi păşuni
- limitele legii – pământul insuficient
- dificultăţile financiare ale ţărănimii
- abuzuri
- din punct de vedere economic, consecinţele imediate au fost negative
- creşte decalajul social în lumea satului prin defavorizarea ţăranilor fără vite
- importanţa – este prima împroprietărire a ţăranilor
- pune în aplicare revendicări formulate în documentele paşoptiste
- serveşte ca model viitoarei legislaţii rurale
- contribuie la consolidarea proprietăţii ţărăneşti

- 1864 – Legea electorală:

- împărţea corpul electoral în două categorii: alegători primari şi alegători direcţi
- mărea numărul alegătorilor prin micşorarea censului
- se menţinea votul cenzitar
- favoriza burghezia

- 1864 – Legea pentru organizarea puterii armate:

- pune bazele armatei moderne
- toţi românii, bărbaţi între 20 şi 50 de ani, puteau fi chemaţi la arme în caz de război
- Domnul era comandantul suprem al armatei

- 1864 – Legea prin care se stabilea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române:

- era introdusă conducerea de sine stătătoare a bisericii române
- Mitropolitul era ales de un Sinod bisericesc, compul din ierarhi români
- legătura cu Patriarhia din Constantinopol e valabilă doar în domeniul religios

- alte măsuri legislative – Codul Civil, Codul Penal, Legea introducerii sistemului de unităţi şi măsuri
metrice

d. politica externă:
- 1862 – este înfiinţat Ministerul de Externe
- sunt înfiinţate agenţii diplomatice româneşti în străinătate
- Cuza susţine mişcările de eliberare a popoarelor din Europa Centrală şi de Est
- coordonează propaganda românească din străinătate

e. sfârşitul domniei:
- 1863 – ia fiinţă “monstruoasa coaliţie” ce grupa conservatorii şi liberalii radicali, adversarii politici
ai lui Cuza;
urmărea înlăturarea lui Cuza şi instalarea unui prinţ străin
 11 februarie 1866 – lovitura de stat – Al. I. Cuza abdică şi pleacă în străinătate

 se formează o locotenenţă domnească

- importanţa domniei – se pun bazele României moderne

- are loc modernizarea instituţiilor
- consolidarea autonomiei în raport cu I. Otoman şi marile puteri

8. Domnia lui Carol I (1866-1914):

- contextul aducerii prinţului străin – abdicarea lui Al. I. Cuza generează o situaţie complicată
deoarece:
- unirea deplină fusese recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza
- Rusia şi I. Otoman solicitau separarea Principatelor şi ocupaţie militară
- puterile garante erau preocupate de tendinţele republicane şi de independenţă ale României
 - cauzele necesităţii instaurării dinastiei străine:
- menţinerea şi dezvoltarea statului naţional
- atragerea sprijinului politic, diplomatic şi economic în favoarea României
- consolidarea autonomiei
- asigurarea stabilităţii politice
- reglementarea statutului monarhiei în România

- iniţial, tronul este oferit lui Filip de Flandra, dar el refuză

- ulterior, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen acceptă să conducă România, opţiune sprijinită şi de
împăratul Franţei,
Napoleon al III-lea, respectiv, regele Prusiei şi cancelarul Otto von Bismarck
- 10 mai 1866 – Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen intră în Bucureşti, e proclamat domn de
Adunare şi depune
jurământul de credinţă
- principalele realizări politice:
- promulgarea Constituţiei – 1 iulie 1866
- continuarea reformelor – modernizarea statului
- proclamarea independenţei – 9 mai 1877
- Războiul de Independenţă – 1877-1878
- proclamarea regatului – e încoronat rege al României la 10 mai 1881
- România aderă la Tripla Alianță - 1883
- România devine putere regională în urma celui de-al doilea război balcanic din 1913

9. Obţinerea Independenţei României:

- era necesară deoarece – România era vasala I. Otoman şi plătea anual tribut
- statul român nu putea iniţia o politică externă proprie
- ar fi încurajat dezvoltarea economiei
- Dobrogea şi gurile Dunării erau sub ocupaţie otomană

- atitudinea faţă de obţinerea independenţei:

- Carol I – favorabil independenţei; considera că dispariţia statului otoman ar rezolva „problema
orientală”
- liberalii – optau pentru alianţa cu Rusia împotriva otomanilor
- conservatorii – independenţa depinde de relaţiile diplomatice cu Germania şi Austro-Ungaria; se
tem de Rusia

- contextul internaţional:
- 1875 – mişcări antiotomane în Bosnia şi Herţegovina => se redeschide „problema orientală”
- 1876 – răscoală antiotomană în Bulgaria
- războiul sârbo-muntenegreano-otoman (cu sprijinul tacit al Rusiei pentru slavi)
- revoluţia junilor turci

- pe fondul acestor evenimente, România alege tactica expectativei şi a neutralităţii pentru a evita
transformarea în
teatru de război – ian. 1876 – notă diplomatică în care se afirmă neutralitatea României
- iun. 1876 – în memoriul guvernului liberal către I. Otoman şi puterile garante se
solicitau
următoarele: recunoaşterea individualităţii României, a numelui de
România, a
paşapoartelor româneşti (cererile nu au fost luate în seamă)

- Rusia decide să intervină de partea răsculaţilor din Balcani, invocând refuzul Porţii de a accepta
medierea marilor
puteri în criza balcanică =>
 => guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu urmărea să pregătească o posibilă participare a
României la un conflict
cu otomanii – aug. 1876 – Sibiu – întâlnirea lui Brătianu cu Franz Josef, împăratul Austro-
Ungariei
- sept. 1876 – negocieri cu Rusia la Livadia
- 1876 – noua Constituţie otomană considera România „provincie privilegiată”

- 4 aprilie 1877 – Convenţia româno-rusă:

- este semnată pentru a evita confruntări ruso-otomane pe teritoriul românesc
- prevederi – Rusia respecta şi meţinea integritatea teritorială a României
- trupele ţariste traversau România ca armată prietenă
- Rusia suporta cheltuielile legate de deplasarea trupelor sale
- traseul trupelor ţariste era stabilit în detaliu
- erau numiţi comisari ruşi pentru a reglementa relaţiile cu instituţiile româneşti

- semnificaţie – conţinutul exprima poziţia de egalitate între părţile contractante

- suveranitatea României luată în considerare de Rusia, deşi nu fusese proclamată
independenţa
- Rusia a refuzat să coopereze cu armata română (nu dorea o colaborare militară efectivă) deoarece
urmărea reocuparea
sudului Basarabiei şi spera să câştige rapid războiul cu otomanii

- 12 aprilie 1877 – Rusia declară război Înaltei Porţi => trupele ţariste trec Prutul şi traversează România fără
a întâmpina
rezistenţă
 armata otomană bombardează malul stâng al Dunării

 armata română bombardează Vidinul => se instalează starea de război între România şi I. Otoman

- 29 aprilie 1877 – moţiunea Parlamentului cere ruperea legăturilor de dependenţă şi declararea războiului
- 9 mai 1877 – la interpelarea deputatului Nicolae Fleva, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu răspunde
prin declararea
Independenţei României
- 10 mai 1877 – Parlamentul adoptă moţiunea prin care declara independenţa de stat a României

- participarea României la război:

- iunie 1877 – armata rusă trece la sudul Dunării; înaintarea ei este oprită de complexul de fortificaţii de
la Plevna
(„cheia” operaţiunilor din Balcani)
=> iulie 1877 – arhiducele Nicolae, comandantul trupelor ţariste, cere sprijinul lui Carol I  România
solicită
încheierea unei convenţii militare, dar Rusia nu este de acord; în schimb, se constituie
frontul român
sub comanda lui Carol I
- 30 aug. 1877 – atac asupra Plevnei; doar reduta Griviţa I e cucerită de ostaşii români
- 28 noiembrie 1877 – Plevna capitulează
- războiul continuă – ruşii atacă spre Munţii Balcani, iar românii acţionează în zona Vidin –Belogradcik
- în acest război trupele române sunt victorioase în luptele de la Plevna, Rahova, Vidin, Smârdan,
Belogradcik
- febr. 1878 – se încheie un armistiţiu ruso-otoman

- Tratatul de pace de la San Stefano – febr. 1878

- este semnat de Rusia şi I. Otoman
- prevederi – independenţa României, Serbiei, Muntenegrului
- autonomia Bosniei-Herţegovina
- neutralitatea Dunării
 - otomanii cedau Rusiei – Dobrogea, Delta Dunării şi ins. Şerpilor; Rusia îşi rezerva dreptul
de a schimba
aceste teritorii cu S Basarabiei
- trupele ruseşti din Bulgaria fac legătura cu Rusia prin România
=> tratatul nemulţumeşte România, dar şi mari puteri ca Anglia şi Austro-Ungaria deoarece Rusia
devenea prea
puternică în această parte a continentului =>

- Congresul de pace de la Berlin – iunie – iulie 1878

- a fost organizat la iniţiativa Germaniei
- delegaţia României solicita – garantarea integrităţii teritoriale
- dreptul la despăgubiri de război
- recunoaşterea independenţei şi neutralităţii
- interzicerea trecerii trupelor ruse pe teritoriul românesc
- Tratatul de pace semnat la 1 iulie 1878 prevedea:
- independenţa României, Serbiei, Muntenegrului
- România primea Dobrogea, Delta Dunării şi ins. Şerpilor
- recunoaşterea indepedenţei României era condiţionată de – modificarea art. 7 din Constituţie şi
acceptarea
schimbului teritorial făcut de Rusia la San Stefano
- Bosnia-Herţegovina trecea sub “administrare” austro-ungară
- Principatul Bulgariei era redus teritorial până la Balcani; în sudul acestuia se înfiinţa Rumelia
Orientală
- Anglia primea ins. Cipru
- 1878 – independenţa era recunoscută de I. Otoman, Rusia, Serbia, Austro-Ungaria
- 1880 - independenţa era recunoscută de Anglia, Franţa, Germania

- importanţa obţinerii independenţei:

- consolidarea regimului politic
- accelerarea modernizării statului
- crearea condiţiilor necesare desăvârşirii unităţii naţionale
- România devine stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente
10. România în Primul Război Mondial:
a. neutralitatea (1914-1916)
- 15/28 iunie 1914 – atentatul de la Sarajevo (reprezintă pretextul declanşării conflictului)
- 15/28 iulie 1914 – Austro-Ungaria declară război Serbiei =>
- implicarea marilor puteri în conflict => războiul ia amploare, devenind mondial
- tabere combatante – Puterile Centrale /Tripla Alianţă – Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia
- Antanta / Tripla Înţelegere – Anglia, Franţa, Rusia, Italia, Serbia, SUA, Grecia
etc.

- din 1883 România aderase la Tripla Alianţă pentru a ieşi din izolara politică şi pentru a contracara
politica agresivă a
Rusiei; tratatul a rămas secret deoarece românii nu puteau fi de acord cu apropierea de Austro-
Ungaria
- alianţa cu Puterile Centrale, poziţia geografică a României, potenţialul uman şi militar al României
făceau inevitabilă
implicarea ţării nostre în război

- 21 iulie/3 aug. 1914 – Consiliul de Coroană de la Sinaia decide poziţia României faţă de război –
neutralitate cu
expectativă armată (Carol I şi conservatorii susţinuseră intrarea imediată în război de
partea Puterilor
Centrale)
- 27 sept./10 oct. 1914- moare regele Carol I
- 28 sept.1914 – Ferdinand I devine rege
 - responsabilitatea politicii externe este asumată de primul-ministru Ion I. C. Brătianu  iniţiază
tratative cu Antanta
pentru a găsi soluţia optimă pentru ţară

b. participarea României la război (1916- 1918)

- 1916 – după ce România amânase în mai multe rânduri intrarea în război, Franţa şi Rusia cer insistent
acest lucru
- 4/17 aug. 1916 – Bucureşti – sunt semnate convenţiile militară şi politică cu Antanta prin care se
stabileau
condiţiile intrării României în război
- convenţia politică:
- România se obliga să declare război şi să atace Austro-Ungaria
- Antanta garanta integritatea terotorială a României
- Antanta recunoaşte României dreptul asupra teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria
- România va fi acceptată la tratattivele de pace în condiţii de deplină egalitate
- convenţia militară:
- România va ataca Austro-Ungaria până pe 15/28 august 1916
- Rusia se obliga să atace pe frontul austriac şi să trimită trupe în Dobrogea pentru a ne oferi
ajutor
- alianţa urma să declanşeze o ofensivă la Salonic
- Antanta trebuia să furnizeze României muniţie şi armament
- 14/27 august 1916 – Consiliul de Coroană aprobă oficial convenţiile => România intră în război
pentru
realizarea unității naționale
- campania din 1916:
 campania din Transilvania:

- în noaptea de 14 spre 15 august , trupele române intră în Transilvania => sunt eliberate
mai multe localităţi
- în paralel, Antanta nu-şi respectă obligaţiile militare asumate: ofensiva română nu e
susţinută de Aliaţi în
Galiţia, zona Salonic şi Dobrogea
- trupele române se retrag deoarece situația se degradează în Dobrogea și pe linia Dunării în
contextul
atacului Puterilor Centrale => armata română din Transilvania e retrasă pentru a apăra
sudul ţării

 campania din Dobrogea:

- este un eșec din cauza lipsei de coordonare a trupelor române și a absenței ajutorului din partea Antantei
- Puterile Centrale se impun și forțează linia Dunării la Zimnicea

 aug. 1916 – românii pierd lupta de la Turtucaia în faţa trupelor bulgaro-germano-turce

 România luptă pe două fronturi în paralel, fiind atacată din N şi S

- armata austro - germană atacă trecătorile Carpaților în zona Jiului Superior, iar trupele române sunt înfrânte
- trupele inamice se îndreaptă spre București => rezistența românilor pe Neajlov – Argeș este înfrântă
 Puterile Centrale pătrund în Muntenia şi Oltenia

 23 noiembrie/ 6 decembrie – generalul german von Mackensen ocupă Bucureştiul

- consecinţe – 2/3 din ţară sunt ocupate de Puterile Centrale  ocupaţie militară
- familia regală, Guvernul , armata, autorităţile şi o parte din populaţie se retrag în
Moldova
- stabilizarea temporară a frontului în S Moldovei
 - capitala provizorie este stabilită la Iaşi, unde se formează un guvern de uniune naţională
- iarna 1916-1917 – este foarte grea pentru populaţie
- permite refacerea armatei române şi dotarea ei cu armament modern (cu sprijin
francez acordat de o
misiune militraă condusă de generalul Henri Berthelot)
- martie 1917 – regele Ferdinand I remite o proclamaţie către armată promiţând: reforma agrară şi
reforma electorală

- campania din 1917:

- iulie – reluarea războiului pe frontul din Moldova
- germanii urmăreau scoaterea României din război
- românii urmăreau apărarea teritoriului rămas și continuarea războiului
- iulie-aug. – bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – victoriile armatei române condusă de
generalul Al.
Averescu și generalul Eremia Grigorescu împiedică ocuparea Moldovei de către trupele
inamice
=> ofensiva Puterilor Centrale e oprită, iar România nu poate fi scoasă din război

- 25 oct. 1917 – lovitura de stat bolşevică din Rusia => armata rusă de pe frontul din Moldova se
dezorganizează;
ruşii duc tratative de pace
- anul 1918:
- Rusia semnează pacea separată cu Puterile Centrale (martie 1918) și iese din război
=> România rămâne singură pe frontul de Est, deci a negociat ieșirea din război
=> 24 apr./ 7 mai 1918 – Tratatul de pace de la Bucureşti/ Buftea:
- a fost negociat și semnat de guvernul condus de Al. Marghiloman; subordona politic și
economic țara noastră
față de Puterile Centrale
- prevedea:
- demobilizarea armatei române
- Dobrogea era ocupată de trupele Puterilor Centrale
- Austro-Ungaria îşi măreşte teritoriile de-a lungul Carpaţilor
- monopol german asupra resurselor şi comerţului românesc timp de 90 de ani
- este recunoscută unirea Basarabiei cu România
- regele Ferdinand I nu a sancţionat tratatul

- victoriile Antantei din vara și toamna anului 1918 au creat condiţii favorabile pentru reintrarea
României în război
- Turcia, Bulgaria și Austro-Ungaria capitulează
=> noiembrie - regele Ferdinand I mobilizează armata şi reintră în război de partea Antantei
- Guvernul român cere trupelor germane să părăsească ţara
- România declară război Germaniei
- pacea de la Bucureşti este anulată
- 11 noiembrie 1918 – Germania se recunoaște înfrântă => se încheie războiul mondial;
- armata română încheie războiul de partea Antantei
- 18 noiembrie/1 decembrie 1918 – regele intră în Bucureşti în fruntea trupelor sale

11. România Mare:

- s-a realizat prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat
- factori favorizanţi:
- Antanta câștigă Primul Război Mondial, iar România face parte din alianța învingătoare
- prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi a Imperiului Ţarist
- afirmarea pe plan internaţional a principiului autodeterminării (lansat de Lenin) şi a principiului
naţionalităţilor
(lansat de W. Wilson)
- acţiunile românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul Primului Război Mondial
 a. Unirea Basarabiei cu România:
- este favorizată de prăbușirea Rusiei în 1917 =>
- martie 1917 – este înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc – coordonează mişcarea de emancipare
naţională
- oct. 1917 – Chişinău – Congresul ostaşilor moldoveni – proclamă autonomia Basarabiei
- este înfiinţat Sfatul Ţării, organ reprezentativ, condus de Ion Inculeţ
- se constituie Consiliul Directorilor Generali, ca organ executiv
- 2 dec. 1917 – proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti în cadrul Federaţiei Ruse – Ion
Inculeț este ales
președinte
- pe fondul anarhiei din armata rusă, situaţia din Basarabia se agravează; trupele rusești în retragere
provoacă distrugeri
și anarhie; bolșevicii urmăreau preluarea puterii în zonă => autorităţile cer Guvernului României
sprijin militar
=> 12 ian. 1918 – armata română trece Prutul, intervine şi restabileşte ordinea =>
=> 13 ian. 1918 – Rusia sovietică întrerupe relaţiile diplomatice cu România şi confiscă
tezaurul acesteia
=> 24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării proclamă independenţa R. D. Moldoveneşti

- 27 martie/9 apr. 1918 – Chişinău – Sfatul Ţării votează hotărârea de unire a Basarabiei cu
România
- aprilie 1918 – regele Ferdinand I promulgă Unirea Basarabiei cu România

b. Unirea Bucovinei cu România:

- a fost favorizată de dezmembrarea I. Austro-Ungar
- după semnarea păcii de la Brest-Litovsk (martie 1918), Ucraina ridică pretenţii asupra Bucovinei
- oct. 1918 – împăratul Austro-Ungariei, Carol I, lansează manifestul „Către popoarele mele
credincioase” în încercarea
de a salva imperiul prin federalizare
=> oct. 1918 – deputaţii români din Parlamentul de la Viena constituie Consiliul Naţional Român
(C.N.R.)
- C.N.R. cere în numele naţiunii române dreptul la autodeterminare şi exprimă dorinţa
de secesiune

- 14 oct. 1918 – Cernăuţi – Adunarea Naţională se proclamă Adunare Constituantă care a decis:
- unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti din Austro-Ungaria într-un stat
independent
- înfiinţarea – Comitetului Executiv condus de Iancu Flondor
- Consiliului Naţional Român– organ reprezentativ
- Adunarea Ucraineană acţionează pentru a încorpora Bucovina => C.N.R. cere sprijinul armatei române
=> ordinea
este restabilită

- 15/28 noiembrie 1918 – Cernăuţi – Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate unirea
necondiţionată
a Bucovinei cu România

c. Unirea Transilvaniei cu România:

- a fost favorizată de dezmembrarea I. Austro-Ungar
- sept. 1918 – „Declaraţia de la Oradea”, este citită de deputatul Al. Vaida Voevod în Parlamentul de
la Budapesta
- este elaborată de Partidul Naţional Român şi Partidul Social-Democrat
- cereri: libertatea națiunii române, separarea politică de Ungaria, asumarea suveranității
românilor în
teritoriul național
 - reprezintă anunţul oficial al autodeterminării românilor => documentul are valoarea
unei declaraţii de
independenţă
- se urmărea separarea politică de Ungaria

- oct. 1918 – se constituie Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C):

- cuprindea câte 6 membri din PNR şi PSD
- era organul politic al românilor din Transilvania şi coordona mişcarea naţională
- noiembrie 1918 – după modelul CNRC se constituie consilii şi gărzi naţionale locale care preiau
controlul politic şi
administrativ în Transilvania (în contextul prăbuşirii administraţiei statului austro-
ungar)

- 9 noiembrie 1918 – CNRC adresează Guvernului maghiar o notă ultimativă prin care solicita
„întreaga putere de
guvernare” => urmează negocieri româno-maghiare care au eşuat

- 18 XI /1 XII 1918 – Alba-Iulia –are loc Marea Adunare Naţională, cu scopul stabilirii statutului
Transilvaniei
- participă 1228 de delegaţi şi peste 100.000 de oameni veniţi din Transilvania, Banat,
Crişana şi Maramureş
- Adunarea este deschisă de Gheorghe Pop de Băsești
- adoptă „Rezoluţia de Unire a Transilvaniei , Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu
România”, care
a fost citită de Vasile Goldiș
- se constituie – Marele Sfat Naţional – organ legislativ
- Consiliul Dirigent – organ executiv, condus de Iuliu Maniu
- propunea reforme pentru dezvoltarea ulterioară a ţării

- 29 dec. 1919 – Parlamentul României Mari ratifica unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu
România

- urmările Marii Uniri:

- duce la formarea României Mari, astfel se desăvârșește statul național unitar român
- se mărește suprafața statului: Vechiul Regat avea 137.000 kmp, iar România Mare însuma 295.049
kmp
- crește populația: de la 7.250.000 la cca.18.000.000 de locuitori
- crește potențialul economic al țării
- 15 oct. 1922 – Alba-Iulia – Ferdinand I şi Maria sunt încoronaţi ca regi ai României Mari
 ROMÂNIA POSTBELICĂ. STALINISM, NAŢIONAL-COMUNISM ŞI DISIDENŢĂ
ANTICOMUNISTĂ.

CONSTRUCŢIA DEMOCRAŢIEI POSTDECEMBRISTE

1. TRANZIȚIA SPRE COMUNISM – PAȘI SPRE INSTAURAREA REGIMULUI COMUNIST

a. contextul intern și internațional:

- 23 august 1944 – are loc lovitura de stat în urma căreia este arestat Mareşalul Antonescu
=> statutul Partidului Comunist Român se modifică de la o grupare politică
nesemnificativă, la un
partid influent în România (reprezentanţi ai PCR fac parte din guvernele conduse
de generalii
Sănătescu şi Rădescu)
- exista speranța revenirii la regimul democratic din perioada interbelică, dar ea a
fost anulată de
ocuparea României de către trupele Armatei Roșii, ocupație care s-a încheiat în
1958
- 12 septembrie 1944 – semnarea Convenţiei de armistiţiu între România și Națiunile Unite – este
cadrul legal
utilizat de Stalin pentru a-şi atinge obiectivele politice şi economice în
România
- octombrie 1944 – e semnat Acordul de la Moscova, încheiat între W. Churchill (premierul britanic)
şi Stalin
- delimitează zonele de interes în Europa de SE
- conform “Acordului de procentaj”, URSS urma să deţină în România o influenţă
de 90% =>
=> Occidentul recunoaşte dominaţia sovietică în România
- Armata Roşie ocupă România din august 1944
- e considerată “armată eliberatoare”; deţine rolul principal în instaurarea regimului
comunist
- interzice legătura cu armata română aflată pe front
- metode utilizate – abuzuri, presiuni, violenţe asupra populaţiei, înlăturarea unor lideri
politici anticomunişti
- susţine comuniştii locali => PCR e propulsat pe scena politică
- febr. 1945 – Andrei Vîşinski , adjunctul ministrului de externe sovietic, e trimis de Stalin în
România și cere regelui
Mihai I înlocuirea guvernului Rădescu cu unul prosovietic
- febr. 1947 – Tratatul de pace de la Paris reflectă interesele URSS și îi permite să-și consolideze
controlul asupra
României

b. factorii favorizanți ai instaurării regimului comunist:

- prezența armatei sovietice pe teritoriul României începând cu 1944
- împărțirea Europei în sfere de influență după Al doilea Război Mondial (Convenția de
armistițiu, Acordul de
procentaj)
- prevederile Tratatului de pace din 1947, dintre România și coaliția Națiunilor Unite (confirmă
intrarea
României sub tutela URSS, accelerează schimbarea regimului politic)

c. etapele instaurării regimului comunist:

- 23 aug. 1944 - constituirea guvernului gen. Sănătescu – pentru prima dată în istoria statului român,
guvernul
cuprinde un membru al Partidului Comunist – Lucrețiu Pătrășcanu
- 6 dec. 1944 – formarea guvernului condus de gen. Rădescu – comuniștii dețin 6 ministere
 - 6 martie 1945 – instaurarea guvernului dr. Petru Groza, ca urmare a presiunilor sovietice
(Vîșinski)
- noul guvern e impus de URSS  e instaurat primul guvern procomunist din
România
- PCR preia controlul puterii executive
- PNŢ şi PNL nu au reprezentanţi în guvern
- comuniştii deţin ministerele-cheie

- guvernul P.Groza nu este recunoscut de SUA şi Marea Britanie şi încalcă legea în mod repetat
=>
=> regele Mihai I cere demisia lui Petru Groza, dar acesta nu se conformează deoarece era
susţinut de URSS
=> august – dec. 1945 – Regele Mihai I protestează prin greva regală - se retrage din viaţa
politică şi nu mai
semnează legile elaborate de guvern pentru a determina căderea guvernului
- 8 noiembrie 1945 – Bucureşti – are loc o mare manifestaţie de susţinere a regelui care a fost
organizată de
partidele politice istorice și de organizațiile studențești
- dec. 1945 – Conferinţa trilaterală de la Moscova, la care participă URSS, SUA, Marea
Britanie  se
stabileşte ca în guvernul României să fie acceptaţi doi miniştri din partea
opoziţiei
=> ia sfârşit greva regală (este ineficientă, deoarece nu a fost susţinută de statele
democratice)

- 19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor

- organizarea primelor alegeri parlamentare de după război a permis realizarea următorului
obiectiv vizat de
comuniști – desființarea sistemului pluripartidist
- oficial, Blocul Partidelor Democratice (alianţă condusă de PCR) câştigă alegerile cu ~ 70%
din voturi
- în realitate, rezultatul alegerilor a fost falsificat în favoarea comuniştilor
=> PCR obţine controlul asupra legislativului
=> influenţa occidentală încetează (SUA şi Marea Britanie au denunţat rezultatul
alegerilor, dar nu au
susţinut partidele istorice)
=> se accelerează ritmul sovietizării României

- 1947 – anihilarea opoziţiei democratice:

- este interzisă presa ţărănistă şi liberală
- iulie 1947 – înscenarea de la Tămădău e pretextul interzicerii PNȚ( liderii PNŢ sunt arestaţi
când se
pregăteau să plece din țară)
- august 1947 – PNL se autodizolvă

- 1947 - înlăturarea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române:

- eliminarea regelui a devenit necesară deoarece putea deveni un simbol al rezistenţei
anticomuniste; Monarhia
devenise ultimul obstacol în calea comunizării, de aceea nu mai putea fi tolerată
- 30 decembrie 1947 – regele Mihai I este obligat să abdice de Petru Groza și Gh. Gheorghiu-
Dej
=> Monarhia este abolită
=> este proclamată Republica Populară România
=> comuniştii preiau controlul total asupra României
Proclamarea Republicii Populare Române a pus bazele statului totalitar comunist, iar țara noastră a fost
integrată în
blocul sovietic/lagărul socialist
2. REGIMUL STALINIST

- 1948-1965 – regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej/regimul stalinist - prin aplicarea modelului stalinist

se pun bazele
statului totalitar şi a controlului deplin asupra societăţii
- caracteristicile regimului stalinist:
- 1948-1960 – supunere totală faţă de Moscova 
- pe plan intern are loc sovietizarea ţării după modelul preluat de la Stalin, liderul
URSS
- pe plan extern, promovăm interesele URSS (sunt condamnate acțiunile de
independență față de
Moscova) și întrerupem legăturile cu statele occidentale
- 1960-1965 – relativă îndepărtare de URSS
- pe plan intern – are loc eliberarea deținuților politici (1962-1964); viața culturală
și învățământul
cunosc o oarecare liberalizare; se menține controlul partidului
unic
- pe plan extern – reluarea legăturilor cu Occidentul, cu Iugoslavia; intenția de a
construi
socialismul ținând cont de realitățile naționale, conform
Declarației din aprilie
1964
a. politica internă:
- consolidarea partidului unic, ca partid de masă:
- Congresul din februarie 1948 – PSD e “înghiţit” de PCR => crearea partidului unic: Partidul
Muncitoresc
Român
(PMR)
- Gh. Gheorghiu-Dej:
– este ales secretar general al PMR din 1948
- devine preşedinte al Consiliului de Miniştri din 1952
- urmărea să înlăture din partid rivalii politici; în PMR existau două grupări – linia
„moscovită” (Ana Pauker,
Emil Bodnăraș, Vasile Luca) și linia „națională” (Gh. Gheorghiu-Dej, Lucrețiu Pătrășcanu)
=> în 1948
Pătrășcanu e arestat și apoi executat, iar în 1952 – înlătură “gruparea moscovită” ( comuniştii
care activaseră
până în 1944 în URSS)

- înfiinţarea instituţiilor cu rol represiv:

- obiective: controlul populaţiei; înăbuşirea oricărei opoziţii
- 1948 – este înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului / Securitatea:
- poliţie politică, considerată “braţul înarmat al partidului”
- scopul urmărit: anihilarea “duşmanilor poporului”
- e condusă de agenţi sovietici (Al. Nikolschi, P. Bodnarenko, Gh. Pintilie) şi
organizată după modelul
poliției politice sovietice - NKVD
- temută din cauza membrilor ei, a informatorilor şi a metodelor utilizate
- Securitatea este intrumentul terorii și al represiunii politice care a acționat împotriva
oricărui opozant
al regimului comunist
- 1949 – sunt înfiinţate Miliţia şi Trupele de securitate
- represiunea politică - eliminarea opozanților regimului comunist:
- preluând puterea, regimul comunist a acţionat împotriva opoziţiei democratice recurgând la teroare
şi represiune
- represiunea vizează „duşmanii de clasă”/„duşmanii poporului”:
 - foştii demnitari interbelici – Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. Brătianu, C-tin Argetoianu
etc.
- membri ai elitei culturale: Mircea Vulcănescu
- clerici, adversarii din PCR, bancheri, industriaşi, membrii PNL şi PNŢ, ţăranii
- teroarea este directă şi generalizată
- Securitatea, Miliţia şi Trupele de Securitate sunt instrumentele terorii – anihilează adversarii
regimului
- teroarea directă a presupus: arestări, anchete, privarea de libertate, tortură fizică şi psihică,
deportări, execuţii
- 1948 – 1964 – ia fiinţă sistemul concentraţionar – închisori, colonii de muncă forţată, lagăre
(Gherla, Sighet,
Pitești, Aiud, Jilava, Galați, Râmnicu-Sărat, șantierul de la Canalul Dunăre –
Marea Neagră etc.)
- deportările încep în 1951 – numeroși cetățeni sunt deportați din Banat în Bărăgan

- adoptarea constituţiilor (pentru legitimarea și consolidarea regimului totalitar) :

- Constituţia din 1948; Constituţia din 1952 – inspirate de constituţiile staliniste, prevedeau:
- toate instituţiile sunt subordonate PMR
- statul deţine controlul asupra tuturor sectoarelor din societate
- Prezidiul Marii Adunări Naţionale este principala instituţie de conducere a statului
- drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt limitate

- viaţa economică:
- este reorganizată după modelul stalinist, ce impunea industrializarea şi colectivizarea
- sovromurile = companii mixte româno-sovietice ce au funcţionat între 1945-1956
- au fost create în cele mai importante sectoare economice româneşti
- au permis URSS să exploateze resursele României
- au contribuit la integrarea economică a României în blocul sovietic
- 1948 - Legea naţionalizării întreprinderilor industriale, de transport, de asigurări şi
bancare - în
proprietatea statului au trecut întreprinderile industriale, băncile, minele, firmele de
asigurări, firmele de
transpoturi, restaurantele, cinematografele, magazinele
- naţionalizarea a avut caracter de confiscare și a generat desființarea proprietății private
- 1949-1962 – colectivizarea agriculturii = ţăranii pierd pământul, utilajele agricole şi animalele
de tracţiune
- metode: arestări, confiscări, brutalităţi, campanii de presă, propagandă, constrângere
- obiective: - desființarea micii proprietăți
- creșterea producției agricole
- a fost îndreptată împotriva ţăranilor înstăriţi (chiaburii)
- a avut loc după modelul sovietic în care țăranii făceau parte din colhozuri
- consecinţe:
- controlul statului asupra mediului rural
- desfiinţarea satului tradiţional românesc
- desfiinţarea chiaburimii
- exodul rural
- modernizarea limitată a agriculturii, productivitate scăzută
- rezistenţa ţăranilor (refuzul de a preda cotele, revolte, răscoale)
- se înfiinţează forme asociative de muncă: inițial GAC (Gospodării Agricole
Colective) și GAS
(Gospodării Agricole de Stat); ulterior - CAP (Cooperative Agricole de Producţie)
- industrializarea forţată - investiţii masive în industria grea (industria constructoare de
mașini, industria
chimică, industria siderurgică etc.)î
- caracteristici ale industrilizării forțate: subordonarea industriei față de URSS și creșterea
extensivă, nu din
punctul de vedere al calității
 - organizarea economiei centralizate, pe bază de plan:
- planuri anuale: 1949 și 1950
- planuri cincinale – primul e aplicat între 1951-1955

- controlul asupra culturii:

- distrugerea elitelor politice şi intelectuale (prin intermediul represiunii)
- 1948 - desfiinţarea Academiei Române => e înlocuită de Academia RPR (subordonată PMR şi
politizată)
- 1948 – Legea cultelor – desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice; cultele religioase sunt
supravegheate de autorităţi:
Biserica Romano-Catolică e tolerată, Biserica Ortodoxă e subordonată
regimului
- cenzura – în 1948 e publicat Indexul Publicaţiilor Interzise (în librării și biblioteci sunt
interzise mai multe
opere și o serie de autori)
- autoritățile statului întrerupt contactele cu Occidentul și promovează o nouă orientare culturală –
proletcultismul,
care are în centru clasa muncitoare (muncitorul și țăranul)
- 1948-1958 – campanie de rusificare a culturii:
- falsificarea istoriei naţionale
- instituţii româno-ruse (biblioteci, muzee, edituri)
- proletcultismul
- transformări în învăţământ (noi manuale şi programe şcolare, inspirate de modelul
sovietic;
obligativitatea studierii limbii ruse; interzicerea predării religiei; accesul la
învăţământul superior e
condiţionat de originea “sănătoasă” şi dosarul politic)
- falsificarea istoriei naţionale în conformitate cu interesele Moscovei (Mihai Roller rescrie
istoria românilor)
- 1958-1965 – “linia naţională” determină un proces de derusificare în cultură

b. politica externă:
- 1948-1960 - ne aliniem la politica Moscovei şi întrerupem relaţiile cu statele occidentale
- după 1948 – România condamnă disidenţa iugoslavă a lui Tito (în contextul conflictului dintre Stalin
și Tito, liderul
Iugoslaviei)
- România este integrată în blocul statelor comuniste prin:
- 1949 – aderarea la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc/CAER
- România este stat fondator CAER
- CAER – organizaţie iniţiată de URSS ca reacţie la Planul Marshall lansat de SUA
- reglementa colaborarea economică între statele socialiste
- facilita dependenţa totală a statelor comuniste faţă de URSS
- 1955 – aderarea la Organizaţia Tratatului de la Varşovia
- alianța politico-militară e înfiinţată ca reacţie la NATO
- România este stat fondator
- 1956 – România condamnă revoluţia anticomunistă din Ungaria
 România - insistă pentru o intervenţie militară fermă
- denunţă “contrarevoluţia” maghiară
- aprobă intervenţia militară sovietică

- 1958 – trupele sovietice se retrag din România

=> după 1960 se remarcă o oarecare distanţare faţă de Moscova
- 1964 – “Declaraţia din aprilie” – PMR îşi rezerva dreptul de a edifica socialismul în funcţie
de specificul
naţional
- România proclama principiile suveranităţii şi independenţei naţionale, neamestecului
în treburile
 interne, avantajului şi respectului reciproc
- documentul – exprimă tendinţa de distanţare faţă de URSS
- reflectă dorinţa de înlăturare a modelului stalinist
- 1964 – România respinge planul Valev ce fusese lansat de URSS
- planul urmărea transformarea României, Bulgariei şi sudului URSS într-un spaţiu
interstatal axat pe
dezvoltarea agriculturii  România ar fi trebuit să furnizeze produse agricole pentru
ţărrile CAER
- aplicarea planului venea în contradicţie cu politica de industrializare a regimului de la
Bucureşti

3. REGIMUL NAŢIONAL-COMUNIST

- după moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej în 1965, liderul PMR a devenit Nicolae Ceaușescu
- 1965-1989 – național-comunismul/regimul Nicolae Ceauşescu se împarte în două etape: 1965-1971;
1971-1989
- național-comunismul = partidul unic a promovat ideea că socialismul în țara noastră trebuie să adopte o
cale specifică,
care presupunea apelul permanent la valorile naționale; în acest context, a fost
promovată
independența față de URSS pe cale militară și economică

a. politica internă:
- perioada 1965-1971: liberalizarea regimului
- continuă politica lui Gheorghiu-Dej de destalinizare a vieţii sociale şi culturale

- preluarea și consolidarea puterii puterii:

- 1965 – Congresul al IX-lea al PMR – se revine la denumirea Partidul Comunist Român
- Nicolae Ceauşescu este ales secretar general al PCR
- Ceauşescu pune bazele principiului conducerii colective (încălcat ulterior)
- reforma administrativă – se revine la organizarea în judeţe
- sunt criticate abuzurile şi ilegalităţile vechiului regim
- continuă relativa liberalizare a regimului  politică de destindere şi de promovare a unor segmente
sociale precum
intelectualii, tehnocraţii
- Ceauşescu îşi consolidează autoritatea acaparând funcţii importante – lider al PCR, preşedinte al
Consiliului de Stat
din 1967, conducător al Consiliului Economic, lider al
Consiliului Apărării
- viața politică:
- 1965 – adoptarea Constituției din 1965 - România devine republică socialistă (RSR)
- PCR este legitimat ca unică forţă conducătoare în
România
- nu menționează vreun aspect legat de URSS
- sunt denunțate abuzurile Securității din timpul regimului stalinist

- viaţa economică:
- dirijism economic accentuat
- susține industrializarea rapidă, se realizează mari investiţii în industria grea
- se accelerează procesul de electrificare

- viața culturală:
- diminuarea cenzurii
- deschidere spre Occident: românii au acces la filme, presa și literatura occidentale
- limba rusă nu se mai studiază obligatoriu în școli
 - e introdusă în școli studierea limbilor engleză și franceză

- viaţa socială:
- se amplifică procesul de urbanizare
- se construiesc locuințe, crește numărul de autoturisme particulare
- este interzis avortul în 1966 => creştere artificială a natalităţii

- perioada 1971-1989:
- consolidarea puterii, reinstaurarea autoritarismului politic:
- 1971 – Ceauşescu vizitează Coreea de Nord şi China – e impresionat de cultul personalitățiilui Mao
Zedong în
China și Kim Ir Sen în Coreea de Nord, de aceea preia acest model
=> se încheie perioada de relativă liberalizare
=> este impus regimul personal
=> este promovat neostalinismul
=> se adoptă “Tezele” din iulie 1971 – iniţiază “revoluţia culturală” prin care se
urmărea:
- ideologizarea tuturor sectoarelor vieţii sociale
- educația comunistă mai eficientă a maselor
- creșterea rolului partidului unic nu doar în domeniul politic, ci și în cel al
educației, prin
consolidarea învățământului politico-ideologic
- Ceauşescu deţine toate funcţiile importante în stat: secretar general al PCR; preşedinte al
Consiliului de Apărare
Naţională; preşedinte al RSR din 1974
- rotirea cadrelor – trebuia să evite consolidarea influenţei vreunuia dintre colaboratori
- grupurile contestatare din partid sunt marginalizate
- rudele familiei Ceauşescu sunt promovate în funcţii de conducere în stat și în partid ( =
comunismul de
familie/socialismul dinastic)
- cultul personalităţii ia amploare
- este promovat naţionalismul => naţional-comunismul (regimul combină naţionalismul cu ideile
comuniste pentru
a câştiga popularitate şi pentru a abate atenţia populaţiei de la
problemele economice)
- represiunea:
- continuă, dar se renunţă la teroarea directă
- Securitatea își continuă activitatea, dar cu alte metode
- teroare difuză: - impunerea domiciliului obligatoriu
- ascultarea convorbirilor telefonice
- internarea opozanţilor în azile şi spitale psihiatrice
- opozanții sunt arestați, anchetați, izolați și condamnați pentru delicte de drept
comun
- supravegherea foştilor deţinuţi politici
- ascultarea telefoanelor
- interdicția de a avea legături cu cetățenii străini aflați în România, fără a anunța
autoritățile

- viaţa economică:
- Ceauşescu se implică direct în politica economică
- sunt realizate proiecte costisitoare, cu scop propagandistic – Canalul Dunăre – Marea Neagră, Casa
Poporului,
Transfăgărăşanul, metroul din Bucureşti, bulevardul Victoria Socialismului
din Bucureşti
- se intensifică industrializarea forţată - continuă investiţiile masive în industria grea (metalurgică,
petrochimică)
 - sunt construite complexe economice mamut, mari consumatoare de energie, nerentabile (Slatina,
Călăraşi)
=> creşterea datoriei externe, secătuirea resurselor ţării
- achitarea datoriei externe, în martie 1989, s-a realizat în defavoarea nivelului de trai

- viaţa socială:
- este organizat programul de sistematizare urbană şi rurală => sunt distruse satele şi centrele
istorice din oraşe
- control asupra vieți private: sunt interzise contactele cu cetăţenii străini, ascultarea telefoanelor,
întocmirea
dosarului personal
- anii 1980 - penurie de alimente => se introduc cartelele la alimentele de bază (raţionalizarea
alimentelor)
- anii 1980 - scade nivelul de trai în mod dramatic
- drepturile omului sunt încălcate

- viața culturală:
- deschiderea spre țările occidentale este abandonată
- arta și literatura trebuie să promoveze subiecte cu caracter național, revoluționar și militant
- control strict asupra mass-media, învățământului și a vieții culturale

b. politica externă:
- perioada 1965 – 1971:
- continuă politica de independenţă faţă de URSS:
- România e vizitată de lideri occidentali: 1968 - Charles de Gaulle (preşedintele Franţei), 1969 -
Richard Nixon
(liderul SUA)
- relaţii bune cu Iosip Broz Tito, liderul Iugoslaviei
- 1967 – stabileşte relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania
- menţine relaţii bune cu Israelul
- 1968 – condamnă invazia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia
- relaţii bune cu statele arabe
=> cresc prestigiul şi popularitatea lui Ceauşescu pe plan extern
=> Ceauşescu devine pentru Occident un lider regional important, statele democratice văzând în
România o breşă
importantă în blocul comunist

- perioada 1971-1989:
- România aderă la organisme internaţionale:
- 1972 – Fondul Monetar Internaţional; Banca Mondială
- 1973 – acord de cooperare economică cu Comunitatea Economică Europeană
- instaurarea regimului personal, cultul personalităţii, încetarea liberalizării regimului => Occidentul îşi
schimbă
atitudinea faţă de România => izolare diplomatică
- cooperare cu statele africane şi latino-americane
- după 1985, Mihail Gorbaciov promovează în URSS politica de reforme (glasnost şi perestroika)
=> Ceauşescu respinge politica reformistă, astfel că şi Moscova se distanţează de regimul de la
Bucureşti

4. DISIDENŢA ANTICOMUNISTĂ

- disidenţa = poziţie activă a celor ce se opun unui sistem totalitar

- s-a manifestat în ţară şi în străinătate
- a fost individuală sau colectivă
- forme ale disidenţei anticomuniste:
- rezistenţa în munţi
 - răscoale ţărăneşti
- proteste ale muncitorilor – greve, manifestaţii de stradă
- activitatea disidenţilor

a. rezistenţa armată în munţi: 1944-1959

- realizată de grupuri înarmate de partizani
- centre de rezistenţă: Munţii Apuseni, Munţii Făgăraş, Gorj, Mehedinţi, Banat, Vrancea, Bucovina,
Maramureş,
Dobrogea
- grupuri de rezistenţă: Haiducii Muncelului(condus de colonelul Arsenescu şi fraţii Arnăuţoiu),
Sumanele Negre,
Graiul Sângelui, Haiducii lui Avram Iancu, Mişcarea Naţională de Rezistenţă
- în Bucovina - grupurile lui Dimitrie Rusu, Gavril Vatamaniuc, Vladimir
Macoveiciuc
- erau formate din ţărani, muncitori, studenţi, foşti legionari, foşti ofiţeri în armata
regală
- acţiunile nu au fost coordonate la nivelul ţării => anihilarea a fost facilitată (s-a realizat prin trădare)
=> unii membri
sunt ucişi, iar alţi membri sunt arestaţi şi ajung în închisori sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră

b. răscoale ţărăneşti:
- au loc în Vlaşca, Arad, Bihor, Suceava, Vrancea, Teleorman, Gorj etc.
- se desfăşoară ca urmare a colectivizării forţate
- ţăranii refuzau să se înscrie în gospodăriile colective şi să predea cotele obligatorii de produse agricole
- oamenii atacau şi devastau sediile locale ale PCR
- în urma intervenţiei au loc arestări, deportări

c. disidenţa intelectualilor:
- 1977 – Paul Goma se alătură mişcării reformatoare din Cehoslovacia (“Carta 77”)
- emigrează – Paul Goma, Vlad Georgescu, Ion Caraion
- mişcări de protest împotriva cultului personalităţii şi încălcării drepturilor omului: Doina Cornea,
Mircea Dinescu,
Ana Blandiana, Gh.
Ursu
d. mişcări muncitoreşti:
- oamenii protestează împotriva scăderii nivelului de trai
- 1977 – greva minerilor din valea Jiului; liderii grevei au fost arestați
- 15 noiembrie 1987 – manifestaţia muncitorilor din Braşov
- autorităţile înăbuşă aceste acţiuni în forţă (arestări şi deportări)

e. mişcări studenţeşti:
- 1987 – manifestaţia din Iaşi

f. disidenţa în cadrul Partidului Comunist:

- martie 1989 – “Scrisoarea celor şase” – redactată de foşti activişti ai PCR (Gh. Apostol, Silviu Brucan,
Al. Bârlădeanu,
Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, C-tin Pârvulescu)
- critică politica lui Ceauşescu şi nu regimul politic
- cerea : sistarea “sistematizării” teritoriului şi a exportului de alimente
- respectarea drepturilor omului şi a Constituţiei
- restabilirea prestigiului internaţional al României
- documentul reprezintă momentul apariţiei disidenţei în cadrul PCR

5. CONSTRUCŢIA DEMOCRAŢIEI POSTDECEMBRISTE

- contextul internaţional:
 - 1985 – Mihail Gorbaciov devine liderul URSS şi iniţiază o politică de reforme şi destindere
- 1989 – regimul comunist este înlăturat paşnic în Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG

- cauzele crizei regimului național-comunist (încep să se manifeste în anii `80):

- creșterea prețului petrolului și a materiilor prime importate
- investițiile în proiecte costisitoare care au fost realizate cu mari sacrificii din partea populației
- obiectivele planurilor cincinale nu mai puteau fi realizate
- degradarea accentuată a nivelului de trai
- sistematizarea satelor
- politica de reforme inițiată de Mihail Gorbaciov (perestroika și glasnost) e refuzată de N. Ceaușescu

- cauzele Revoluției din 1989:

- dorința lui Ceaușescu de a achita datoria externă a României cât mai repede, a influențat populația
prin
raționalizarea alimentelor, bunurilor de consum, energiei
- scăderea dramatică a nivelului de trai
- încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale
- izolarea României pe plan internațional
- Revoluţia din 1989:
- 16 decembrie – începe mişcarea de protest la Timişoara, prin mari manifestații de stradă
- 21-22 decembrie – Bucureşti – protestele iau amploare
- manifestațiile au loc și în Sibiu, Brașov, Cluj etc.
- 22 decembrie – regimul comunist este înlăturat => conducerea statului este preluată de Frontul
Salvării Naţionale
(FSN), care anunţa: - revenirea la democraţie
- revenirea la pluralismul politic
- organizarea de alegeri libere
- 22 dec. - Ceaușescu fuge din București sub presiunea manifestanților; este prins ulterior și executat
(25 dec. )

- obiectivele principale ale României după 1989:

- realizarea statului de drept
- edificarea unei economii de piaţă funcţionale
- constituirea societăţii civile
- aderarea României la UE şi NATO

- politica internă după 1989:

- revenirea la pluralismul politic:
- 1990 – sunt reînfiinţate partidele politice interbelice – Partidul Naţional Ţărănist – Creştin-
Democrat;
Partidul Naţional Liberal; Partidul
Social Democrat
- apar noi partide: Frontul Salvării Naţionale; Partidul România Mare; Partidul Unităţii
Naţionale a
Românilor, UDMR etc.

- organizarea de alegeri libere:

- 1990 – primele alegeri libere postdecembriste sunt câştigate de FSN, iar Ion Iliescu devine
preşedinte
- 1992 – alegeri câştigate de FDSN; I. Iliescu e reales preşedinte
- 1996 – alegeri câştigate de Convenţia Democratică – Emil Constantinescu e ales preşedinte
=> este prima alternanţă la guvernare după 1989
- 2000 – Partidul Social Democrat din România câştigă alegerile parlamentare; Iliescu redevine
preşedinte
- 2004 – coaliţia DA (PNL şi PDL) câştigă alegerile parlamentare; Traian Băsescu devine
preşedinte
- alte alegeri parlamentare au avut loc în 2008, 2012, 2016
 - alegeri prezidenţiale: 2009, 2014
- adoptarea noii legi fundamentale:
- 1991 – este adoptată Constituţia  a fost revizuită în 2003
- oferă cadrul legislativ al regimului politic postdecembrist

- manifestarea societăţii civile:

- a fost realizată prin organizaţii nonguvernamentale (ONG): Alianţa Civică, Grupul pentru
Dialog Social,
Societatea Timişoara; ONG-urile susțin drepturile omului

- tensiuni şi conflicte politice au marcat evoluţia României:

- mineriade – febr. 1990, iunie 1990, 1991, 1999 => afectează cursul vieţii politice interne şi
scad prestigiul
extern al ţării
- manifestaţii la Timişoara şi Bucureşti (“Piaţa Universităţii”)

- adoptarea a numeroase legi, în toate domeniile, pentru reformarea ţării

- politica externă după 1989:

- a avut drept obiective prioritare integrarea în structurile euro-atlantice şi europene
- 2004 – România devine membră NATO
- 2007 – România aderă la Uniunea Europeană

ROMÂNIA ŞI CONCERTUL EUROPEAN; DE LA „CRIZA ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANŢE

ALE SECOLULUI XX

SPAŢIUL ROMÂNESC ŞI PROBLEMA ORIENTALĂ (sec. XVIII-XIX)

Problema orientală/chestiunea orientală/criza orientală:

- I. Otoman se află în declin accentuat de la finele sec. XVII (1683), situaţie de care vor să profite Austria
şi Rusia care îşi dispută moştenirea teritorială otomană

Efectele problemei orientale asupra spaţiului românesc:

- Ţările Române devin teatru de război pentru numeroasele războaie ruso-austro-turce (1711; 1716-1718;
1736-1739;

1768-1774; 1787-1791/1792; 1806-1812 )

- importante pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale

- ocupaţii străine

- pierderi teritoriale – 1718 – Pacea de la Pasarowitz – Austria ocupă Banatul şi Oltenia (revine în 1739
Ţării

Româneşti)

- 1775 – Tratatul de la Constantinopol – Austria ocupă NV Moldovei (Bucovina)

- 1812 – pacea de la Bucureşti – Rusia ocupă E Moldovei (Basarabia)

 - instaurarea regimului fanariot în Moldova (1711) şi Ţara Românească (1716)

- modificarea statutului juridic internaţional – la suzeranitatea otomană se adaugă protectoratul ţarist

(neoficial din

1774, oficial din 1829)

- în secolul XIX, problema orientală continuă să se manifeste şi să influenţeze evoluţia spaţiului românesc:

- este înlăturat regimul fanariot (1822)

- creşte influenţa Rusiei în zonă:

- 1826 – Convenţia de la Akkerman – limita amestecul sultanului în Principate

- creştea amestecul Rusiei în treburile interne

- scutirea de tribut pe doi ani

- 1829 – Tratatul de la Adrianopol – I. Otoman recunoştea oficial protectoratul ţarist asupra

Principatelor

- se menţinea suzeranitatea otomană

- Turnu, Giurgiu, Brăila (foste raiale otomane) revin Ţării

Româneşti

- domnia pe viaţă a principilor aleşi în Principate

- conţine un Act separat cu privire la Prinţipaturile Moldova şi

Valahia

- ocupaţia militară ţaristă (1828-1834)

- la iniţiativa Rusiei sunt elaborate Regulamentele Organice – 1831- Ţara Românească; 1832 –
Moldova

- implicarea Rusiei în înăbuşirea Revoluţiei de la 1848

- 1849 – Convenţia de la Balta Liman – domni aleşi de Rusia şi I. Otoman pe timp de 7 ani

- Adunările Obşteşti sunt înlocuite cu divane (otomanii şi

domnii numesc

membri)

- reconfirma suzeranitatea otomană şi protectoratul ţarist în

Principate

- 1856 – Congresul de pace de la Paris � Tratatul de pace de la Paris - problema românească intră în
atenţia

Europei, iar documentul cuprinde prevederi referitoare la Principate

- 1857 – convocarea Adunărilor Ad-hoc în Principate

- 1859 – Unirea Principatelor – politica „faptului împlinit”

 ROMÂNIA - DE LA „CRIZA ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANŢE ALE SECOLULUI XX

Secolul XIX:

- 1859-1861 – activitate intensă a diplomaţiei româneşti pentru recunoaşterea dublei alegeri a lui Al.I. Cuza şi
a unirii depline

- acţiuni diplomatice ale României înainte de obţinerea independenţei (prin care se manifesta ca stat
independent):

- 1862 – este înfiinţat Ministerul Afacerilor Străine al Principatelor

- legături speciale cu alte ţări (convenţii, tratate) – Serbia, Franţa etc.

- 1875 – convenţie comercială şi de navigaţie cu Austro-Ungaria şi Rusia

- 1875 – 1876 – redeschiderea „problemei orientale”

=> cucerirea independenţei de stat – eforturi diplomatice

- Convenţia româno-rusă (4 apr. 1877)

- proclamarea independenţei (9 mai 1877)

- participarea la războiul ruso-turc (1877-1878)

- tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin (1878) –

recunoaşterea

internaţională a independenţei

- consecinţele obţinerii independenţei: - creşte prestigiul internaţional

- evoluţia economică este stimulată

- proclamarea Regatului în 1881

- 1883 – aderarea României laTripla Alianță:

- a fost precedată de vizitele prim-ministrului Ion C. Brătianu şi ale regelui Carol I în Germania şi
Austro-Ungaria

- alianţa a avut caracter defensiv şi secret, fiind reînnoită în 1892, 1902, 1912

- România s-a aliat cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia

- tratatul de aderare prevedea sprijin reciproc în cazul unui atac desfăşurat împotriva unui stat
membru

- tratatul a avut caracter secret și nu a fost pus în discuţia Parlamentului de teama de a nu fi respins

- cauze: - Rusia a încălcat convenţia din 4 apr. 1877 => ia naştere o atitudine antirusească; relațiile
româno-ruse se

deteriorează
 - necesitatea ieșirii României din izolarea politică și diplomatică (o alianţă ar fi anulat
situaţia nefavorabilă)

- necesitatea consolidării independeței României

- urmări: - scoate România din izolarea politico-diplomatică

- consolidează poziţia României în SE Europei

- aduce României unele avantaje economice pe piaţa Europei Centrale

Secolul XX:

A. Războaiele balcanice (1912-1913) – au loc pe fondul redeschiderii „Crizei orientale” la începutul

secolului XX

1. Primul Război Balcanic (1912 - 1913):

- Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru luptă împotriva I. Otoman

- în urma victoriei aliaţilor, otomanii pierd majoritatea teritoriilor europene

- Bulgaria (susţinută de Austro-Ungaria) e nemulţumită de bilanţul războiului şi declanşează un

nou conflict

2. Al doilea Război Balcanic (1913):

- Bulgaria atacă foştii aliaţi

- România se implică în război alături de Serbia, Grecia și Turcia, deoarece dorea menţinerea
stabilităţii în

Balcani şi nu putea accepta ascensiunea Bulgariei în regiune

- participarea trupelor române restabileşte echilibrul de forţe la sud de Dunăre, iar Bulgaria
este înfrântă

=> Tratatul de pace de la Bucureşti – 1913:

- este primul tratat din regiune în care nu intervin marile puteri

- Bulgaria ceda României – Cadrilaterul (sudul Dobrogei); statul român primește acest
teritoriu ca

recunoaștere a rolului jucat ca factor de stabilitate în zonă

=> România devine putere regională

=> România se distanţează de Tripla Alianță

B. participarea României la Primul Război Mondial:

- 1914-1916 – România alege neutralitatea cu expectativă armată

- 1916-1918 – participarea la război alături dde Antanta

- Convenţiile cu Antanta – 1916

- campania din 1916

 - campania din 1917

- pacea separată cu Puterile Centrale – 1918

- consecinţele/importanţa războiului

C. politica externă a României în prima jumătate a sec. XX:

- relațiile internaționale în perioada interbelică (1919-1939)

- sunt influențate de – politica revizionistă (care urmărea revizuirea/modificarea tratatelor de pace)

- conciliatorism (îngăduință excesivă față de statele agresoare, mai ales față

de Germania)

- ascensiunea regimurilor totalitare

- obiectivele politicii externe româneşti:

- menţinerea integrităţii teritoriale

- apărarea independenţei naţionale

- contracararea revizionismului

- menţinerea păcii şi stabilităţii pe continent

- colaborarea cu toate statele

- afirmarea internaţională a României

- instituirea unui climat de încredere şi colaborare internaţională

- mijloacele politicii externe:

- încheierea unor alianţe politico-militare

- activarea diplomaţiei româneşti la scară europeană

- reluarea legăturilor cu foşti adversari de război

- Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920):

- reprezintă contextul recunoaşterii internaţionale a României Mari

- România participă în calitate de membră a Antantei (stat secundar aliat şi beligerant) şi urmăreşte
recunoaşterea

noilor frontiere

- România semnează tratate de pace cu statele învinse în război:

- 1919 -Tratatul de la Versailles, cu Germania – prevedea anularea Tratatului de la Bucureşti

şi despăgubiri

de război achitate de statul german

- 1919 -Tratatul de la Saint-Germain, cu Austria: recunoaşte unirea Bucovinei cu România

 - 1919 - Tratatul de la Neuilly, cu Bulgaria – recunoaşte graniţa dintre cele două ţări stabilită
în anul 1913

- 1920 -Tratatul de la Trianon, cu Ungaria: recunoaşte unirea Transilvaniei, Banatului,

Crişanei,

Maramureşului cu România

-în 1920 semnăm Tratatul de la Paris cu Anglia, Franţa, Italia, Japonia – recunoaşte unirea
Basarabiei cu România

- 1919 – România aderă la Liga Naţiunilor (organizație mondială ce urmărea menținerea păcii în lume)

- susţine securitatea colectivă şi urmăreşte apărarea „sistemului Versailles”

- contribuie la eforturile depuse pentru creşterea rolului organizaţiei

- diplomatul Nicolae Titulescu, viitor ministru de externe, este ales președintele Adunării Ligii
Națiunilor în 1930, 1931

- România aderă la înțelegeri internaționale menite să consolideze securitatea colectivă și care denunțau
războiul ca mijloc

de soluționare a conflictelor dintre state:

- 1928 – Pactul Briand-Kellogg – interzicea războiul ca mod de soluţionare a disputelor dintre state

- 1932 – Conferința de la Geneva – definește agresorul și agresiunea

- 1929 – Protocolul de la Moscova – este semnat de URSS şi vecinii ei; prevedea: eliminarea
războiului în relaţiile

dintre ele; discuţiile referitoare la inviolabilitatea graniţelor

eşuează

- România inițiază alianțe regionale cu scopul apărării integrității teritoriale:

- 1921 – Mica Înţelegere: realizată de România, Cehoslovacia, Iugoslavia

- alianţă regională realizată datorită eforturilor ministrului de externe, Take Ionescu

- are drept scop acordarea ajutorului militar reciproc în cazul unui atac din partea
Ungariei

- 1934 – Înţelegerea Balcanică /Antanta Balcanică – România, Grecia, Turcia, Iugoslavia

- alianţă regională iniţiată de ministrul de externe, Nicolae Titulescu

- prevedea garanţia securităţii frontierelor; urmărea prevenirea acţiunilor revizioniste ale

Bulgariei

- România stabilește alianțe bilaterale:

- 1926 – Tratat de alianţă cu Polonia

 - 1926 – Tratat de amiciţie cu Franţa – confirma sprijinul Franţei în cazul unui conflict împotriva
României

- 1926 – Tratat de amiciţie şi colaborare cu Italia – statele semnatare promit să-şi acorde sprijin
reciproc pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate

- relaţiile cu vecinii:

- cu Polonia: legături strânse prin intermediul alianțelor din 1921 și 1926

- cu Ungaria: relaţii tensionate de problemele teritoriale

1919 – ofensiva maghiară pe Tisa determină contraofensiva armatei române; Budapesta e

ocupată

- cu Bulgaria: relaţii tensionate din cauza problemelor teritoriale (Cadrilaterul)

- cu URSS: tensiuni generate de nerecunoaşterea unirii Basarabiei cu România

- după ce Rusia rupe legăturile diplomatice cu România în 1918, autoritățile române aveau
drept obiectiv

recunoașterea de către Moscova a frontierei de est

- 1934 – încercări de restabilire a relaţiilor diplomatice (tratative între Titulescu şi Litvinov)

- 1936 – se negociază un tratat, dar demiterea lui Titulescu anulează toate eforturile
anterioare

D. politica externă a României în preajma și în timpul celui de -Al Doilea Război Mondial:

1.consecinţele unor evenimente internaţionale asupra României:

- după 1933, sub conducerea lui Hitler, Germania încalcă prevederile Tratatului de la Versailles, se
apropie de Italia

fascistă și de Japonia (formând Axa Berlin – Roma -Tokyo) și se înarmează

- 1938 – Acordul de la Munchen – Germania iniţia dezmembrarea Cehoslovaciei, ocupând regiunea

sudetă

- consecințe pentru statul român:

=> destrămarea Micii Înţelegeri

=> se prăbuşeşte sistemul de alianţe

=> reorientarea politicii externe spre Germania - martie 1939 – tratat economic în termenii
impuşi de Berlin

=> se menţin relaţiile cu Marea Britanie şi Franţa – 1939 – ne acordă garanţii pentru
contrabalansarea

tratatului cu Germania ( promit ajutor în cazul unei agresiuni)

 - 23 aug. 1939 – Pactul Ribbentrop-Molotov- pact de neagresiune între Germania şi URSS, însoţit de un Act

adiţional secret în care cele două state îşi împart sferele de influenţă în Europa –
URSS primea

diverse teritorii, printre care şi Basarabia, în schimbul neutralității

=> ulterior, URSS va contribui la dezmembrarea României Mari prin revendicările ei

teritoriale

- 1 sept.1939 – începe Al Doilea Război Mondial prin atacul german asupra Poloniei

=> România este complet izolată pe plan extern deoarece:

- îşi vede anulat întregul sistem de alianţe

- era plasată între state revizioniste, potenţial inamice (Bulgaria, Ungaria, URSS)

=> România se apropie mai mult de Germania

2.pierderile teritoriale din 1940:

- au loc în contextul desfăşurării războiului mondial

- sunt favorizate de acordul germano-sovietic din 1939

- au loc în condițiile în care prin capitularea Franței din 22 iunie 1940, România pierde un aliat
tradițional

- au loc deoarece statele vecine revizioniste solicită cedări teritoriale statului român

- pierderi teritoriale în favoarea URSS:

- 26 -27 iunie 1940: note ultimative ale URSS adresate României prin care solicita cedarea
Basarabiei şi a

nordului Bucovinei

- România încearcă să negocieze, dar fără succes

- România nu are sprijin internaţional

=> 28 iunie 1940 – România acceptă cedările teritoriale

=> trupele sovietice ocupă Basarabia, N Bucovinei şi ţinutul Herţei

- urmările cedărilor teritoriale în favoarea URSS:

- renunţăm la garanţiile anglo-franceze

- Carol al II-lea îi cere lui Hitler să trimită o misiune militară germană în România

- se intensifică acţiunile revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei

- pierderi teritoriale în favoarea Ungariei:

 - negocierile româno-ungare eşuează, iar Germania şi Italia intervin, propunând un arbitraj

- 30 aug. 1940 – Dictatul de la Viena – României i se impune să cedeze NV Transilvaniei

- pierderi teritoriale în favoarea Bulgariei:

- 7 septembrie 1940 – Tratatul de la Craiova: România ceda Cadrilaterul

- consecinţe:

- România pierde 1/3 din teritorii şi 1/3 din populaţie => destrămarea României Mari

- prăbuşirea sistemului politico-diplomatic realizat în 1918

- reducerea capacităţii de apărare a ţării

- abdicarea regelui Carol al II-lea, în locul său domnind Mihai I

- instaurarea regimului antonesciano-legionar (sept. 1940 - ian. 1941), statul fiind condus de
Ion Antonescu;

ulterior (ian. 1941 – 23 aug. 1944), Antonescu impune dictatura militară

- noiembrie 1940 – România aderă la Pactul Tripartit – intră în sistemul de alianţe al Axei
Roma-Berlin-Tokyo

3.România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial:

a. sept. 1939 – iun. 1941: neutralitate (nonbeligeranţă, cu aderarea la Axă)

- 6 sept. 1939 – regele Carol al II-lea proclamă neutralitatea României

- 1940 – destrămarea României Mari

- reorientarea politicii externe – 23 nov. - România aderă la Pactul Tripartit, pentru

recuperarea

teritoriilor pierdute anterior

b. 22 iun. 1941 – 23 aug. 1944: implicarea în războiul împotriva URSS, pe frontul de Est

- cauza: recuperarea teritoriilor pierdute în anul 1940 și mai ales eliberarea Basarabiei, N
Bucovinei și a ținutului

Herței

- 22 iunie 1941 – România intră în război alături de Germania împotriva URSS

- armata română eliberează Basarabia, N Bucovinei și ținutul Herței în primele săptămâni ale
campaniei

- la solicitarea lui Hitler, România continuă luptele dincolo de Nistru => Aliaţii occidentali ne
declară război

- 1941-1942 – luptăm la Odessa, Sevastopol, Cotul Donului şi în Caucaz

- febr. 1943 – se încheie bătălia de la Stalingrad cu înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor ei

 => moment de cotitură a războiului; Germania intră în defensivă, iar URSS
declanșează în 1943

contraofensiva

=> România începe tratativele cu Națiunile Unite (doream să evităm ocupaţia

URSS)

- 23 august 1944: are loc lovitura de stat inițiată de regele Mihai I prin care e înlăturat regimul
Antonescu

- cauze – ofensiva armatei sovietice pe teritoriul României

- pierderile uriașe ale armatei române

=> România iese din războiul antisovietic, întoarce armele împotriva Germaniei şi
se alătură

coaliției Naţiunilor Unite, continuând războiul

c. 23 aug. 1944 – 8 mai 1945: participarea la război alături de Naţiunile Unite

- luptele pentru alungarea trupelor germane din ţară se încheie pe 25 oct. 1944

- Armata Roşie ocupă România

- contribuim la eliberarea Ungariei, Austriei, Cehoslovaciei

- 12 sept. 1944 – Armistiţiul de la Moscova cu Naţiunile Unite:

- nu e recunoscut statutul de cobeligeranţă – România e considerată stat învins

şi nu unul care a

ieşit din războiul antisovietic prin efort propriu

- stabilea să plătim către URSS despăgubiri de război uriaşe

- confirma ieşirea din războiul împotriva URSS

- anula Dictatul de la Viena

- frontiera de est rămânea cea stabilită în iunie 1940

d. Conferinţa de la Paris (1946):

- febr. 1947 – Tratatul de pace de la Paris, semnat cu Naţiunile Unite, prevedea:

- România e declarată stat învins (tratatul nu recunoştea statutul de cobeligeranţă)

- anula Dictatul de la Viena => România redobândea NV Transilvaniei

- Basarabia şi N Bucovinei rămâneau sub ocupaţie sovietică

- România plătea URSS-ului reparaţii de război

- URSS păstra trupe pe teritoriul românesc

- nu recunoştea statutul de cobeligeranţă

 Tema 3

A. CADRUL GENERAL

În secolele al XVI-lea
raporturile dintre marile puteri vecine;
obiectivele politice

Mijloacele folosite de domnitorii români au fost:

militare
diplomatice

Statutul politico-

se aflau la extremitatea Viena.

La baza raporturilor româno- care prevedeau respectarea autonomiei

plata tributului;
daruri pentru reconfirmarea domniei;
produse (cereale, turme de oi, lemn).

zone.

prin implicarea în -au integrat ca un factor important în

cruciadele târzii;
B. VOIEVOZII ROMÂNI

-1418)

a domniei orientarea moldo-

A .
- Cauze:
-
-
1389.
-1395:

-În 1395: Baiazid I întreprinde o e

mai 1395 :
-
-

-
-
La începutul secolului al XV-

(1400).

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

-
într-
- - - -lea

1438 Iancu de Hunedoara (descendent al unei familii de mici nobili români din Transilvania)
devine ban de Severin
1441 Vladislav al III-

1442:
-
-
1443 1444:
- Iancu (sept.

Iulie 1444 tratatul de pace de la Seghedin

înfrângerea de la Varna (noiembrie 1444).

1448 Câmpia Mierlei
1451

20
 1453

Belgrad în iulie 1456

august 1456

-1462; 1476)

Într-
papalitate):
1459
1460
1461-1462
-
-
:
mai-iunie:
- Imperiul Otoman întreprinde o campanie de pedepsire;
-
16/17 iunie 1462
-
-
Cauze:
-
- Matei Corvin nu-
-

-1504)

Obiectivele politicii externe:

- emanciparea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine:
-

-
- ;
1465 lia

- deteriorarea raporturilor moldo-maghiare;

- 1467
în care Matei Corvin este învins.

-
-
- pentru punerea unor domnitori favorabili luptei
antiotomane;
-
21
 - organizarea unor campanii de pedepsire împotriva Moldovei:
- Moldova;
- 10 ian. 1475,
1504)
Imperiul Otoman:
-
-
- vara 1476
- iulie

1484 Imperiul

-
-
1487:
-
-

- or cu Polonia;
-
- 1497
- 1499 ndependent;
-
un prestigiu recunoscut.

Mihai Viteazul (1593-1601)

-
-
-
- Europei.

-
-
În iarna 1594 1595 prin uciderea
.

-
- Putineiu
- turci
- Mihai încheie un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei la Alba Iulia (20 mai 1595)
prin care:
* Mihai Viteazul:
22
 -
- tor al lui Sigismund Bathory.
*

- ogeul în 12/13 august 1595 o

-
- în oct. 1595 Giurgiu.
- În anii 1597 1598
- ;
-
- încheie cu Rudol

:
Prin campaniile din anii 1599 -un sistem
politic coordonat de Mihai Viteazul.
-

acord cu politica acestuia.

-
- în oct. 1599
Transilvaniei.
-

-
-
-
- Rudolf II nu avea încredere în Mihai;
- 16 septembrie 1600; Mihai este înfrânt la
-
- Rudolf II;
- 3 august 1601; ;
- 9 august 1601;

Secolele al XVII-XVIII-lea

Secolul al XVII- lea a

urmare
Habsburgic, Polonia,
-au Basarab,
Constantin Brâncoveanu.
În timp ce Transilvania se remarca în politica
ani (1618-
lui Matei Basarab (1632- -

23
decenii ale secolului al XVII-lea, culminând cu asediul Vienei (1683). Înfrângerea turcilor la Viena a avut

Ungariei
Domnia lui (1678-
la

domnii, a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714),

a.
cu
- El a

În Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711)

ruso- Timp de

C. MODEL P

vezi

- 1389). În

nelocalizat (probabil râul

Lupta s-

Cruciada de la Nicopole (1396)

24
 opene. În acest context, în 1394, Papa
Bonifaciu al IX-lea a proclamat organizarea unor noi cruciade împotriva turcilor. La apelul Papei au

(francezi), englez

primul ataca fost efectuat de caval

omanilor.

-1444)
Formarea unei

sofia. În acest context, popoarele din Balcani în

Urmarea acestei campan

. nu a fost de acord cu ruperea

-a dat l

Înfrângerea de la Varna a avut ca rezultat reafirmarea puterii ot

Române au fost numeroase. Acestea demonstre

-lea a pornit o

25
 -
Transilvan -se

-
Belgrad în 1456 de Iancu de Hunedoara oprind pentru 70 de ani ofensiva turcilor spre centrul
Europei.

În anul 1462, sultanul Mahomed al II-

-un atac de noapte, va

un
sultanului. În ciuda acestui atac, mahomed al II-
-o pustie.
- -a atins scopul: prinderea lui Vlad

interesele comerciale ale Ungariei.

La Baia,

de sub suzeranitatea Ungariei.

Pentru a scoate din lupt

sultanul Mahomed al II- -
Fiind într- ustiit.

lea Bârladului, într-

-a

fost în

ionale diplomatice de amploare.

În -lea, cuceritorul Constantinopolului, a condus o

1475.
26
 Pentru a-

-
domn, iar Moldova nepierzând niciun teritoriu.

-au îndreptat spre Suceava, scaunul de

-XVII

În august 1595, o oaste otom -

ei, în

atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul

- Sigismund
Bathory. În acest timp, oastea lui Sinan-
-au
-au înlocuit

27
antiotoman.

În contextul
-
lii, Mihai pierde Transilvania.

-lea.

Basta s-
eazul a fost ucis de
oamenii acestuia.

- începutul secolului al XVIII-lea

Asediul Vienei (1683)

asediul Vienei, dar, pe ascuns, i- -

-au garantat domnia ereditar -au acordat titlul de Baron

- -
-
1688.

-
Moldovei, Dimitrie Cantemir ca aliat al Rusiei.
- ar.

-ea, Imperiul Otoman impunând,

28
 DIPLOMATICE

Tratatul de la Radom / Lublin (1390)

în 1390).
e

comun - regele Ungariei -

fiind puse în

Maghiar, condus de Sigismund de Luxemburg.

Tratatul este semnat între cei doi, la 7 martie 1395,
antiotoman; este primul tratat antiotoman din sud-estul Europei.

secolul XV

Tratatul de la Lublau (1412)

-a
onorat întotd
-maghiare. Oastea moldovenilor s- Grünwald

-a orientat la începutul domniei spre cu Polonia, care asigura Moldovei

protec Regatului Ungar; ea i- -
Ungariei, Chiliei
regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, în aprilie

29
 -
a acest rivalului .
Acest t

lui s-
monarhii vremii s-

a
în

acesta începe negocierile pentru încheier

gere

Tratatul de la Colomeea (1485)

484, în favoarea Imperiului Otoman însemna o mare

sprijinul

-lea.
Tratatul nu s-a dovedit prea folositor, domnitorul Moldovei respingându-i pe turci în continuare

Baiazid al II-

moartea regelui Cazimir al IV-

du-

30
 sale.

-XVII

Clement al VIII-

Tratatul de la Alba Iulia (1595)

-a determinat pe

lia, în numele lui Mihai Viteazul, un

Ortodoxe din Transilvania

-lea.

devene -
ajute pe ardeleni împotriva acestora.

principele de atunci al Transilvaniei, Sigismund Bathory, prin tratatul din 1595.

- începutul secolului al XVIII-lea

-1714)

31
otomanilor. A

, fiind ex

Acest tratat a fost încheiat în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman. Întreg textul

confirme acest text ce i- lor stipulate în Tratatul

Prevederi:
-
-
-
-

-
-
- u, iar integritatea hotarelor Moldovei este

-se pe cea
m

32