Romanitatea românilor

Romanizarea - proces istoric, complex și îndelungat în urma căruia geto-dacii

au preluat de la romani civilizația materială și spirituală, limba latină fiind
factorul esențial al romanizării .

Etapele romanizării

➔ Etapa preromană ( cucerirea romana ) - în această etapă s-au

manifestat influențele romane, în domeniul civilizației materiale și
viciilor spirituale .

➔ Etapa decisivă ( 106 - 271/275 ) - cea mai importantă etapă a romanizării,

întrucât are loc intervenția statului roman în Dacia, care este
organizată după modelul roman .

➔ Etapa finală - stăpânirea romana ( 271/275 - 602 ) : în anul 271/275

Împăratul Aurelian retrage administrația și armata romana din Dacia,
dar cea mai mare parte a populației romanizate își continuă traiul la N
de Dunăre .

Factorii romanizării

➔ colonizarea : masivă și organizată, datorită importanței pe care o avea

Dacia pentru Imperiul Roman . În timpul lui Traian, au fost aduși 40.000
de coloniști, după afirmația lui Eutropius „ pentru a popula orașe și a
cultiva ogoare ” . ( coloniștii = latinofoni, purtători ai culturii materiale și
spirituale romane )

➔ urbanizarea : orașele din Dacia au fost organizate după modelul roman,

având statut de „ colonia ” ( Ulpia Traiana Sarmizegetusa , Napoca și
Apulum ), dar și de „ provincia ” ( Potaissa ) .
 ➔ armata : pentru a proteja Dacia, ( provincie de graniță ) romanii au adus
aproximativ 50.000 de soldați organizați în legiuni ( soldați care aveau
cetățenie română ) și trupe auxiliare ( soldați fără cetățenie romana ) .
Soldații staționau în tabere militare numite castre , unde formau
adunări civile, numite „ canabe ” . După 25 ani de serviciu militar
obligatoriu, soldații își încheiau stagiul militar, fiind lăsați la vatră și
primind anumite drepturi . Primeau numele de veterani și pământ în
proprietate .

Etnogeneza românească

Poporul român și limba latină sunt rezultatul a 2 sinteze :

● între geto-daci și romani pe baza formării poporului român

● între daco-romani și migratori ( slavii au avut cea mai mare influență )

La N de Dunăre poporul daco-roman era bine organizat, urmând ca dacii să-i

integreze pe slavi, iar la S de Dunăre populația era mai puțin numeroasă,
pentru că poporul daco-roman era cucerit de sclavi . Astfel la S se formează
aromânii, meglenoromânii și istroromânii .

Limba română este o limbă latină, alcătuită din 3 straturi :

substratul traco-getic ( 10 % )
stratul latin ( 60 % )
adstratul slav ( 20% )
împrumuturi din alte limbi ( 10 % )
 Romanitatea românilor în secolele medievale
( VII - XV )

Sintagma „ romanitatea românilor ” se referă la descendența medievală a

romanilor, la unitatea de neam, de tradiții și obiceiuri a tuturor românilor .
Romanitatea este legată de continuitatea geto-dacilor ( după 106 ) și cea a
daco-romanilor, după retragerea aureliană ( 271/275 ) . Dovezile continuității
sunt de ordin logic, arheologic și lingvistic . Denumirea sub care apar românii
în Evul Mediu este de vlahi - blachi cu variantele : valachi și blachi,
desemnand o populație nonslavă .

Izvoare despre români în Evul Mediu ( sec VII - XV )

1. Izvoare bizantine

● Secolul VII - „ Strategikon ” : tratat militar bizantin, ce denumește

populația de la N de Dunăre cu termenul de „ romani ”

● Secolul X - Împăratul Bizantin Vasile al II - lea Macedoneanul , afirmă

într-o scrisoare că îi desemnează pe români cu termenul de „ vlachi ”

2. Izvoare maghiare

● Secolul XII - „ Gesta Hungarorum ” ( Faptele Ungurilor ) : cronică a

notarului regelui Ungariei Bel al II lea, ce oferă informații despre romani
din spațiul intracarpatic ( Transilvania ), românii fiind desemnați cu
termenul de „ blachi ”
 3. Izvoare occidentale - umaniștii italieni

Cauzele abordării romanității românilor de către umaniști :

➔ interesul lor pentru valorile culturale greco-romane

➔ formarea statelor medievale românești Moldova și Țara Românească

➔ participarea țărilor române la „ Cruciada târzie ” ( sec XIV - XVII )

● Flavio Biondo - ( umanist italian ) - afirmă despre românii cu care se

întâlnește la Roma că „ invocau cu mândrie originea lor romană ” .

Izvoare interne despre români în sec XVI - XVIII în Evul Mediu care
au abordat problema romanității românilor

Secolul XVIII

➔ Grigore Ureche, cronicar moldovean, în lucrarea „ Letopisețul Țării

Moldovei ”, afirmă originea latină a românilor „ toți de la Râm se trag ” ,
și susține originea comună a muntenilor, moldovenilor și ardelenilor .

Secolul XVII

➔ Miron Costin, cronicar moldovean „ de neamul moldovenilor ” , aduce în

discuție problema originii românilor și ne aduce argumente
arheologice, istorice și etnografice, în sprijinul „ Tezei originii latine a
poporului român ” .
 Teoria continuității și teoria imigraționistă

- Contextul și cauzele politizării ideii romanității

românilor în Epoca Modernă -

Secolul XVIII aduce apariția unor idei ce contestă romanitatea românilor,

deoarece români din Transilvania ( 1699 ) și Banat ( 1718 ) se aflau sub stăpânire
Habsburgică, astfel începe lupta românilor pentru drepturi politice și
naționale, prin elaborarea memoriului „ Supplex Libellus Valachorum ” ( 1791 )
prezentat la Curții de la Viena .

Este lansată „ Teoria imigraționistă ” , care contestă originea latină și

lingvistică a poporului român .

Susținătorii teoriei imigraționiste

Secolul XVIII : Franz Sulzer, căpitan în armata habsburgică, în lucrarea

„ Istoria Daciei transalpine ” . Poporul român și lb. româna s-au format la S de
Dunăre, între bulgari și albanezi, iar de aici au trecut în Transilvania (sec XVII),
unde i-au găsit pe maghiari și pe sași . Aceasta teorie imigraționistă voia să
justifice stăpânirea teritoriilor românești .

Secolul XIX : Se instaurează dualismul austro-ungar ( 1867 ), Transilvania și

Banatul trec la Ungaria până în 1918, astfel lupta lupta românilor pentru
drepturi crește în intensitate . În acest sens austriacul, Robert Roesler
concepe ideile imigrationiste în lucrarea „ Studii românești ” ( 1871 ) .

Teoria Roesleriană a încercat să demonstreze stăpânirea asupra Transilvaniei

și Banatului, pe baza argumentului dreptului istoric .
Trăsăturile Teoriei Roesleriene

în urma războaielor daco-romanii, dacii au fost ecterminați

după retragerea aureliană , Dacia a rămas un teritoriu pustiu

poporul român și limba latină s-au format la S de Dunăre, unde a primit

influență slavă

Teoria continuității

- Susținătorii teoriei continuității în sec XVIII -

Teoria continuității a fost contestată de istoricii români și poartă numele de

teoria imigraționistă și susține originea latină, poporul român și lb. română cu
argumente istorice, lingvistice și arheologice .

Școala Ardeleană - nucleu iluminist, ce susținea originea latină a poporului

Reprezentanții Școlii Ardelene - Gheorghe Șincai și Petru Maior au

demonstrat în lucrările lor originea latină a poporului român, negând rolul
substratul dacic .

Susținătorii teoriei continuității în sec XIX

În a doua jumătate a secolului XIX, Bogdan Petriceicu Hașdeu și A.D. Xenopol

susțin în lucrările lor originea latină a poporului român și combat teoria
imigraționistă . În a doua jumătate a secolului XIX, Bogdan Hașdeu, filolog și
istoric în lucrarea „ Pierit-au dacii ” , apărută în 1860, susține că dacii nu au
fost exterminați, iar poporul român este rezultatul unei sinteze dintre daci și
romani .
A.D. Xenopol, istoric român ce aduce argumente istorice lingvistice și logice
pentru a combate teoria lui Roesler în lucrarea „ Teoria lui Roesler . Studiu
asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană ” , susținând argumentele teoriei
continuității .

Idei expuse de A.D. Xenopol :

➔ migrațiile au împins populația daco-romană spre munți

➔ elementul traco-dac peste care se suprapune elementul roman

constituie partea etnică a poporului român

➔ poporul reprezintă o îmbinare a elementelor tracic, roman și slav, dintre

care cel romane este predominant și fundamental

Susținătorii teoriei continuității în secolul XX

Vasile Pârvan, Nicolae Iorga și Gheorghe Brătianu în lucrările lor, aduc

argumente în favoarea latinității poporului român și combat teoria
imigraționistă .

Vasile Pârvan - istoric român care organizează săpături arheologice în

baza căruia scrie lucrarea „ Getica ” ( 1926 ) , susținând continuitatea
populației daco-romane la N de Dunăre și demonstrează sinteza
daco-romană din punct de vedere arheologic

Gheorghe Brătianu - istoric român, în lucrarea „ O enigmă și un miracol

istoric - poporul român ” , evidențiază că romanitatea și continuitatea
nu sunt miracole, ci fapte reale .
 Romanitatea românilor în perioada regimului comunist
- Exagerarea rolului slavilor -

În perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej se exagerează rolul slavilor în

etnogeneză, romanii erau considerați „ cotropitori ” , retragerea aureliană era
văzută ca pe o eliberare .
În perioada 1965 - 1989, perioada național-comunistă, trecutul istoric a fost
folosit în scop politic și propagandistic, Românii sunt considerați „ asupritori ”
și apar lucrări care susțin că dacii sunt primul popor din lume, iar Ceaușescu
este descendentul lui Burebista .

Concluzii :

● se formează argumente despre unitatea limbii române

● apar primele observații despre latinitatea limbii

● rol esențială în trezirea și dezvoltarea conștiinței naționale