Partea a III-a

SURSE MEDIEVALE TIMPURII

 Sec. al VII-lea
Strategikon (Arta militară)

- tratat militar bizantin ce denumește populația de la nord de

Dunăre cu termenul de romani.

 Sec. al IX-lea
Geografia armeană

- a lui Moise Choremati menționează ,,Țara (...) căreia îi zice

Balak (Valahia)”.

 Sec. al X-lea
Despre administrarea imperiului
- tratat scris de împăratul bizantin, Constantin al VII-lea ,
relatează așezarea slavilor în Balcani, prezentând
întrepătrunderea lumii slave cu cea românească străveche,
numindu-i pe cei din urmă ,,romani”, în timp ce pentru
bizantini folosește denumirea de ,,romei”.
  Sec. al XI-lea
Podoaba istoriilor
- tratatul geografului persan, Gardizi, oferă informații despre
români, situându-I pe aceștia ,,între Dunăre și un munte mare”.

 Sec. al XII-lea
GESTA HUNGARORUM (Faptele ungurilor)

- este o cronică a notarului (secretarului) regelui Ungariei Bella al

II-lea, Anonymus, care oferă informații despre români și
formațiunile politice prestatale existente în sec. al IX-lea în
spațiul intracarpatic. Îi desemnează pe români cu numele de
,,blachi”.

 Sec. al XIII-lea
Gesta Hunnorum et Hungarorum(Faptele hunilor și ungurilor)
-scrisă de către cronicarul maghiar, Simon de Keza, relatează că
romanii erau în Panonnia la venirea hunilor, că o parte dintre ai lor s-au
împrăștiat în Italia, iar vlahii, care erau păstori și agricultori, au rămas să
trăiască în continuare.

!!! Caracteristica acestor izvoare din secolele VII-XIII ( EVUL

MEDIU TIMPURIU )este dată de faptul că provin din diverse
zone, fiind scrise în diverse limbi, menționând o populație
de origine romană care se află la nordul Dunării.
De asemenea, o altă caracteristică este aceea că românii
apar sub diverse denumiri: vlahi, valahi, blahi.

CRONICARI STRĂINI ( UMANIȘTI

OCCIDENTALI )

 Sec. XV
- Flavio Biondo afirmă despre românii cu care se întâlnise la
Roma că ,,invocau cu mândrie originea lor romană”.

- Poggio Bracciolini, secretar al papalității, este printre primii

umaniști italieni care susține cu dovezi originea latină a
poporului roman. Acesta semnalează elemente comune limbii
latine și române și constată la românii nord-dunăreni existența
unei tradiții referitoare la descendența lor dintr-o colonie
fondată de Traian.

- Antonio Bonfinius, umanist Italian care a trait la curtea regelui

Matia Corvin, a amintit de originea romană a neamului
românesc, argumentând cu inscripții romane, toponime și chiar
numele poporului roman.
 a) CRONICARI ROMÂNI ( UMANIȘTI )

 Sec. al XVI-lea
-Nicolaus Olahus,umanist transilvănean de faimă europeană, el
însuși de origine română, în lucrarea sa ,,Hungaria”(1536), este primul
care susține unanimitatea de neam, limbă, obiceiuri și religie a
românilor.
-Johannes Honterus, învățat umanist originar din Brașov, înscrie
în harta sa numele de ,,Dacia” pentru întreg teritoriul locuit de români.

!!! Caracteristicile izvoarelor scrise din secolele XIV-XVI sunt:

- ele aparțin umaniștilor, îndeosebi celor italieni ( sec.
XV ),
- vorbesc despre origine romană a poporului român,
- demonstrează latinitatea limbii române.
 b) CRONICARI ROMÂNI ( UMANIȘTI )

 Sec. XVII
-Grigore Ureche scrie ,,Letopisețul Țării Moldovei” și într-un
capitol intitulat ,,Pentru limba noastră moldovenească”remarcă
influența altor limbi. Afirmă descendența romană și face unele
apropieri etimologice între cuvintele românești și cele latinești.

- Miron Costin scrie lucrarea,,De neamul moldovenilor și din ce

țară au ieșit strămoșii lor”, aducând în discuție problema
originii românilor, oferind argumente arheologice, lingvistice
și etnografice în sprijinul tezei originii latine a poporului
român.

 Sec. XVIII
-Stolnicul Constantin Cantacuzino, istoric și geograf din Țara
Românească, în ,,Istoria Țării Românești dintru început”(1716),
analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând autori antici,
bizantini și occidental și formulează, cu deosebită claritate, originea
comună a tuturor românilor.

- Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, istoric, lingvist și om

politic român, în ,,Hronicul vechimei a romanomoldo-vlahilor”,
cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare și
susține originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea
lucrării, a consultat peste 150 de izvoare romane și străine, în
limbile latină, greacă, polonă și rusă.

!!! Caracteristicile izvoarelor scrise din secolul XVII și

începutul sec. XVIII sunt: aparțin umaniștilor români, sunt
scrise în limba română, abordează originea romană a
poporului român și a limbii române, contribuie la dezvoltarea
conștiinței de neam.