Poporul român s-a format într-o perioadă foarte remarcabilă simbioză între slavi și străromâni, din care s-
îndelungată, în mileniul I, din amestecul a trei
componente etnice: daci, romani şi slavi, elementul
principal fiind cel roman. Fiecare dintre limbile acestor
trei popoare au contribuit la sinteza din care a rezultat o
limbă nouă - limba română, individualizată in jurul
secolului VIII. Formarea poporului român înseamnă de
fapt formarea limbii române. Structura gramaticală şi
majoritatea vocabularului limbii române sânt de origine
latină. Cele mai vechi cuvinte provin din limba dacă:
copil, moş, băiat, brad, brânză, brâu, mågar, buză etc. În
secolele XI-XIX limba română a înglobat un număr uriaş
de cuvinte maghiare (oraș, a mântui, a birui, a gândi etc),
turceşti (ciorbă, cioban, ciorap, sarmale, haide, puşti,
derbedeu, musafir, etc) greceşti (plictis, ieftin etc),
germane (tort, şnițel etc) şi, mai mult decât toate,
franceze!
Românii sânt moştenitorii şi continuatorii întregii
romanități răsăritene, adică a romanilor care în primele
secole ale erei creștine ocupau cea mai mare parte a
peninsulei Balcanice şi a fostei Dacii romane. Românii s-
au format astfel ca popor atât la sudul, cât şi la nordul
Dunării, iar între cele două componente a existat un
permanent contact și schimb. Resturile romanității de la
sudul Dunării îl constituie astăzi aromânii - vorbitori ai
unui dialect al limbii române - care trăiesc răsfirați în
regiuni din Grecia, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.
SECOLUL II
- Războaiele dintre Decebal şi Traian, în urma cărora
romanii cuceresc Dacia (anul 106) - eveniment care
constituie punctul de pornire al etnogenezei românilor.
SECOLUL III -in urma atacurilor devastatoare ale
popoarelor migratoare, Imperiul roman (sub împăratul
Aurelian)
abandonează provincia Dacia, retrăgând de acolo o
parte a populației, armata şi administrația (aşa
numita retragere aureliană"). O parte din locuitorii
romani rămân pe loc, alături de daci, în zona
munţilor Apuseni şi a Carpaților Meridionali, zone
care constituie ,,leagănul poporului român".
SECOLELE III-XIII (Mileniul migratiilor)
- în acest interval de peste 1000 de ani, numit
şi ,,mileniul întunecat", asupra spațiului țării noastre s-a
revărsat un torent de popoare migratoare deosebit de
violente şi sălbatice, majoritatea venite din imensa stepă
euro-asiatică (ce începea în Bărăganul nostru și continua
neîntrerupt, pe la nordul Mării Negre şi al Marii Caspice,
până în Asia Centrală și până la Marele Zid Chinezesc!).
Cele mai importante astfel de popoare migratoare au fost:
goții, hunii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecenegii,
cumanii, mongolii (sau tătarii). Aceste popoare au produs
distrugeri pustiitoare, ucigând, înrobind și jefuind
populația autohtonă daco-romană, devenită timpul romant
românească.
Unul singur dintre toate aceste popoare s-a integrat în
final autohtonilor, anume slavii, realizându-se o
au format poporul român şi limba română. Aproximativ o
treime din cuvintele limbii române actuale sânt de origine
slavă, ceea ce denotă influenţa profundă pe care a
exercitat-o acest popor asupra strămoşilor noştri.
[substantive comune precum; dragoste, iubire, nevastă,
voievod, cneaz, zmeu, vrajă, iad, rai, izvor, plug, tárg,
duh, sfânt, popă, babă, zăpadă, a vorbi etc. - dar şi nume
proprii: lalomița, Dâmbovita, Bistrița, Toplita, Sibiu,
Craiova, Braşov, Nanov, Prahova, Târgovişte, Siliştea,
Târnave, Vâlcea etc.] lodinx
SECOLUL XV
-caracteristica izvoarelor istorice care abordează
romanitatea românilor în sec. XV este aceea că ideea
originii romane a românilor este descoperită și prezentată
în scrierile lor de către umaniştii italieni. Aceştia erau
mari cărturari din epoca Renaşterii, pasionați de istoria
Romei antice. Ei au descoperit in sec. XV faptul că în
Estul Europei trăiește un popor - românii despre care până
atunci nu știau practic nimic! Contactul direct dintre
români şi italieni a transmis umaniştilor italieni
informația că românii se considerau urmaşii romanilor
care au cucerit Dacia în timpul lui Traian. Studierea
limbii române de către umaniştii italieni i-a convins pe
aceştia de caracterul latin al limbii române şi de originea
romană a poporului român. Cel mai important umanist
italian din sec. XV care a analizat romanitatea românilor
şi a limbii române a fost Silvio Piccolomini,
contemporanul lui Ștefan cel Mare, care a devenit papă
sub numele de Pius al II-lea
SECOLUL XVI
- apar primele scrieri româneşti (dar nu în limba
română, încă] în care se subliniază romanitatea poporului
român și a limbii române, precum și originea comună a
tuturor românilor (munteni, moldoveni, ardeleni):
operele, în latină, ale umanistului român din Transilvania,
Nicolaus Olahus.
SECOLUL XVII
Apar primele cronici în limba română din istorie! Sânt
cele ale cronicarilor moldoveni, Grigore Ureche şi Miron
Costin, ambele intitulate Letopisețul Țării Moldovei, în
care se subliniază romanitatea poporului român și a limbii
române, precum și originea comună a tuturor românilor.
Miron Costin, cel mai profund gânditor din literatura
română veche, a compus primul tratat românesc despre
etnogeneza românilor, intitulat ,,De neamul
moldovenilor". El a subliniat unitatea românilor, adică
faptul că și muntenii, şi moldovenii, şi ardelenii sânt toți
români, proveniți din romanii care au cucerit Dacia. În
acea epocă în care erau foarte puține cărți, 99% din
români erau analfabeți iar oamenii nu călătoreau aproape
deloc dintr-o tară în alta; de aceea pentru românii din
Țara Românească, Moldova și Transilvania locuitorii
celorlalte țări române erau practic un popor străin și
aproape complet necunoscut! Conștiința națională a
poporului român încă nu apăruse! De aceea, Grigore
Ureche sau Miron Costin nu au avut nicidecum ideea
unirii muntenilor cu moldovenii. Ei se considerau înainte
de toate creştini și moldoveni, şi numai pe un plan secund
se considerau și români.
SECOLUL XVIII
În jurul anului 1720, cel mai mare cărturar român al
secolului, Dimitrie Cantemir, redactează o amplă lucrare
despre originea poporului român, intitulată Hroniconul
vechimii romano-moldo-vlahilor, în care susține printre
altele ideea originii pur romane a românilor precum şi
continuitatea lor pe străvechea vatră a Daciei. Ideea unirii
românilor nu apare însă în opera sa. Încă nu apăruse deci
conștiinţa națională românească, iar muntenii, moldovenii
și ardelenii își păstrau o identitate regională încă extrem
de puternică. Din păcate lucrarea sa (bazată pe o vastă
documentație) a rămas neterminată şi netipărită, dar a
constituit baza lucrărilor de istorie elaborate o jumătate de
secol mai târziu de către Şcoala Ardeleană.
În secolul XVIIII apare constiinta națională a
românilor, mai ales prin operele cărturarilor Școlii
Ardelene, Samuil Micu, Gh. Şincai şi Petru Maior, care
elaborează Supplexul din 1791 şi care combat teoria lui
Sulzer. Spre deosebire de vechii cronicari, cei trei
cărturari ai Școlii Ardelene prezintă în operele lor istoria
întregului popor român, nu doar a uneia dintre cele trei
țări române!
Teoria imigrationistă a fost elaborată de istoricul
austriac F. Sulzer la sfârşitul sec. XVIII pentru a justifica
stăpânirea Imperiului Habsburgic (Austriac) asupra
Transilvaniei prin ideea că ungurii şi saşii (germanii) s-au
stabilit în această provincie în sec. IX-X iar românii abia
în sec. XIII. Ea susţinea că poporul român s-a format la
sudul Dunării, în Peninsula Balcanică, de unde a migrat la
nordul Dunării în sec. XIII. Scopul acestei teorii era să
demonstreze că primii sosiți în Transilvania au fost
ungurii, secuii şi saşii (cele trei națiuni privilegiate ale
Transilvaniei), iar românii sânt doar emigranți târzii
veniți din Peninsula Balcanică. De aceea românii din
Transilvania nu puteau cere egalitate în drepturi cu cele
trei națiuni privilegiate.
Istoricii români din ,,Școala Ardeleană" (sfârşitul sec.
XVIII şi începutul sec. XIX) au combătut în operele lor
teoria imigraționistă creată de Sulzer, demonstrând că
este o teorie falsă. Mai mult, acesti istorici au transformat
ideea romanității românilor într-o armă de luptă politică.
Ei au redactat în 1791 memoriul de cereri ale românilor
(,,Supplex Libellus Valachorum"), înaintat împăratului
austriac, prin care cereau egalitate în drepturi pentru
români cu cele trei națiuni privilegiate. Împăratul a
respins Supplexul!
SECOLUL XIX
- R. Roesler elaborează o nouă versiune a teoriei
imigraționiste. Al. Xenopol o combate în carte ,,Teoria lui
Roesler" (1884)
Robert Roesler - Istoric şi geograf austriac din sec.
XIX (profesor de geografie la Universitatea din Graz) a
dezvoltat teoria imigraționistă, elaborând o variantă mai
abilă și mai complexă decât cea a lu Sulzer din sec.
XVIII. (,,Teoria Imigrationistă 2.0") Printre argumentele
aduse în sprijinul teoriei sale au fost: - nu există nici un
fel de ştiri despre prezența românilor în Transilvania
înainte de sec. XIII (argumentul tăcerii ,, impresionante"
a izvoarelor istorice despre români înainte de anul 1200);
- în sec. III, abandonarea provinciei Dacia de către
Imperiul Roman (aşa-numita ,,Retragere aureliană") a
însemnat retragerea tuturor locuitorilor romani din
provincia Dacia la sudul Dunării.
- există cuvinte comune în limba română şi limba
albaneză (,,moş", ,,vatră", ,,buză" etc), care demonstrează
astfel că românii s-au format la sudul Dunării, în
vecinătatea albanezilor. Teoria continuității – elaborată de
istoricii români, susține că poporul român s-a format în
esenţă la Nordul Dunării și a continuat permanent să
locuiască pe acest teritoriu. Primul istoric român care a
combătut teoria imigraționistă în noua versiune a lui
Roesler (deşi numai în treacăt) a fost cel mai mare
poliglot din istoria culturii române, Bogdan P. Haşdeu
(care ştia circa 20 de limbi străine!) Cel mai mare istoric
român din sec. XIX, Al. Xenopol, a scris o carte specială
dedicată în întregime combaterii teoriei imigraționiste,
numită ,,Teoria lui Roesler" (1884). Xenopol a demontat
toate argumentele lui Roesler, arătând falsitatea acestei
teorii. Argumentele lui Xenopol:
1. Există izvoare istorice vechi care îi atestă pe români
la nordul Dunării înainte de sec. XIII, precum cronica
maghiară ,,Faptele Ungurilor" (,,Gesta Hungarorum" în
latină) scrisă în sec. XII, care atestă voievodatele lui Gelu
Românul, Glad şi Menumorut - existente încă din secolul
IX. 2. Argumentul toponimiei: numele de locuri, munți,
ape din Transilvania (ex. ,,Mureş") sânt de origine daco-
romană, ceea ce arată că ele au fost preluate de cuceritorii
unguri de la populația românească, găsită de ei acolo în
sec. IX-X. Obs: Cuvântul ,,Mureş" demolează singur
întreaga teorie imigraționistă! El este de origine dacică,
numele său antic ,,Maris" fiind pomenit pentru prima dată
de cel mai vechi istoric grec, Herodot, acum 2.500 de ani.
Apoi a fost preluat de romani când aceștia au cucerit
Dacia. Populația daco-romanică, devenită cu timpul
poporul român, a continuat să folosească aceeași
denumire pentru cel mai mare râu al Transilvaniei. Când
ungurii au început cucerirea Transilvaniei în sec. X, au
preluat de la românii găsiți acolo denumirea râului,
zicându-i Maros (pronunție ungurească - Moros). Dacă nu
ar fi existat români pe malurile Mureșului, atunci ungurii
ar fi dat un nume pur maghiar acestui fluviu. Faptul că
ungurii îl denumesc cu un nume daco-roman străvechi
este cea mai puternică dovadă cã atunci când au pătruns
în Transilvania, au găsit acolo români! Altfel, nu se poate
explica de ce ungurii folosesc pentru acest râu un nume
românesc! Același lucru se poate spune şi despre alte
râuri mari din Transilvania, precum Criș sau Someș -
nume străvechi dacice, însușite de romani și apoi preluate
ca atare şi de unguri de la românii găsiți pe malurile lor!
3. Dovezi arheologice - ceramică, așezări, morminte,
obiecte de metal, locuințe, care atestă prezența continuă a
populației romanizate pe teritoriul de la nordul Dunării,
din care au provenit românii.
PRIMA JUMĂTATE A SEC. XX (1901-1950) -
continuă disputa între istoricii români și cei maghiari,
susținători ai teoriei imigraționiste.
- Istoricii români care combat teoria imigraționistă în
această perioadă: Nicolae Iorga, cel mai mare istoric
român din toate timpurile, (a scris mai mult decât orice
om din lume, autor a peste 1.300 de cărți!!!) şi Vasile
Pârvan, primul arheolog român de talie mondială și
fondatorul şcolii româneşti de arheologie. Pârvan este
primul istoric care aduce dovezi arheologice masive în
favoarea teoriei continuității și contra teoriei
imigraționiste.
PERIOADA COMUNISTĂ (1945 - 1989) Trăsătura
generală: istoricii comunişti oficiali au minimalizat
componenta romană a poporului român, exagerând
componenta slavă (în timpul perioadei staliniste) sau pe
cea dacică (în perioada national-comunistă). Astfel s-a
politizat problema romanității românilor, încercând-se în
perioada stalinistă apropierea de URSS prin ideea
înrudirii strânse între români și ruși (ruşii sânt popor slav)
sau - în perioada național-comunistă - distanţarea de
URSS sau Occident prin exagerarea vechimii românilor,
considerat popor dacic, unul dintre cele mai vechi din
Europa. - În aproape tot timpul perioadei comuniste au
continuat controversele dintre istoricii maghiari
susținători ai teoriei imigraționiste-şi istoricii români, care
au combătut-o.