www.referat.

ro

FORMAREA POPORULUI ROMAN SI AL LIMBII ROMANE

Teorii privind etnogeneza romnilor. Studierea problemei etnogenezei (din greac, etnos nseamn "popor", genesis - "natere"), adic a originii oricrui popor, const n determinarea urmtoarelor aspecte: cnd, unde, din ce pri componente i n ce condiii s-a format comunitatea etnic respectiv. Aceste cerine se refer i la problema originii neamului romnesc. Etnogeneza romnilor este una din cele mai importante probleme ale istoriei noastre naionale. Ea a atras nu numai atenia istoricilor romni ci i strini. De multe ori, ns, conzluziile istoricilor, mai cu seam ale celor strini erau dictate de anumite interese geopolitice. In acest caz credem oportun s ne referim succint la cele maj importante teorii ale etnogenezei romnilor, expuse n literatura istoric. n operele autorilor medievali, ncepnd cu cei bizantini (Kekaumenos, sec. XI; Kinnamos, sec. XII) se constata c romnii, numii de ei vlahi, sunt coloniti romani adui de Traian din Italia. Cronicarii medievali maghiari constatau, c vlahii erau "pastorii romanilor", c ei locuiau n Panonia pn la venirea hunirlor (sec. V). Umanitii italieni din secolul al XV-lea (Enea Silvio Picolomini, viitorul pap Pius al Il-lea .a.) de asemnea erau de prere c romnii "sunt de neam italic". Cronicarii i savanii romni din secolele XVII-XVIII (Gh. Ureche, M. Costin, Const. Canta-cuzino, D, Cantemir, reprezentanii colii Ardelene - Petru Maior, Samuil Micu, Gh. incai) au demonstrat originea comun a romnilor din Transilvania, ara Romneasc i Moldova din "vechii romani", care au locuit n Dacia. Dimitrie Cantemir a menionat i aportul dacilor la formarea poporului romn. Reprezentanii colii Ardelene considerau, ns fr temei, c dacii au fost exterminai n timpul rzboaielor cu romanii. Cercetrile ulterioare ale istoricilor au combtut aceast afirmaie. Tot nefondate sunt i teoriile cum c romnii s-au format numai pe suportul dacic, fr o contribuie substanial a romanilor. La sfritul secolului al XVIII-lea, n condiiile expansiunii Imperiului habsburgic n Principatele Romne, unii istorici germani (Fr.Sulzer, I.Eder) scriau c romnii s-au format ca popor la sud de Dunre i au revenit la nordul ei n secolul al XII-lea. Aceast idee este

reluat n 1871 de istoricul i filologul german Robert Rosler n lucrarea "Studii asupra romnilor". Lucrarea lui a aprut n condiiile creterii micrii de emancipare a romnilor din transilvania, care evocau dreptul istoric asupra spaiului locuit de ei din vremuri strvechi. R.Rosler a ncercat s argumenteze ideea originii balcanice a romnilor, care numai n secolul al XII-lea au emigrat la nord de Dunre, adic atunci, cnd pe pmnturile Transilvaniei locuiau deja ungurii, saii i secuii. Prin aceasta se nega dreptul istoric al romnilor asupra pmnturilor unde ei locuiau. Argumentele lui Rosler erau urmtoarele: - dacii au fost nimicii n rzboaiele cu romanii; - dacii nu au putut fi romanizai n doar 165 de ani (timpul stpnirii romane n Dacia); - provincia Dacia a fost prsit n ntregime de populaie la 275; - limba romn nu conine cuvinte germanice vechi, dei pe teritoriul Daciei a staionat tribul germanic al goilor; - exist cuvinte asemtoare n limba romn i albanez, dovad a conveuirii lor la sud de Dunre; - nu exist izvoare care s ateste prezena romnilor la nordul Dunrii nainte de secolul al XlII-lea; - dialectul daco-romn cel de la nord de Dunre se aseamn cu dialectul macedonoromn de la sud de Dunre; - prezena influenei sud-slave asupra Bisericii romnilor; - romnii erau pstori nomazi. Falsitatea "teoriei rosliene" a fost amplu demonstrat de istorici strini i romni, chiar n perioada cnd ea a aprut (I.Iung, B.P.Hadeu, A.Xenopol, D.Onciul, N.Iorga .a.). Argumentele lor sunt urmtoarele: - prezena geto-dacilor este atestat de numeroase dovezi a continuitii lor dup cucerirea roman (vezi capitolul 4); - romanizarea dacilor nu s-a fcut doar n cei 165 de ani a stpnirii romane la nordul Dunrii, ci ea a fost atunci cea mai intens, desfurndu-se att nainte de cucerirea roman ct i dup evacuarea Daciei de ctre administraia roman (vezi capitolul 4);

- continuitatea daco-romanilor este dovedit de numeroase descoperiri arheologice, date lingvistice, mrturii epigrafice etc.; - lipsa total a elementelor lingvistice germane n limba romn a fost combtut de numeroase studii ale lingvitilor romni; - cuvintele comune din limba romn i albanez sunt provenite din motenirea tracoiliric comun (cu rdcini n limba indoeuropean); - numeroase izvoare scrise atest prezena romnilor la nordul Dunrii nainte de secolul al XlII-lea; - cele dou dialecte (daco-romn i macedono-romn) fac parte din limba romn comun (sau protoromn), care s-a format pe ntreg spaiul Carpato-Danubiano-Balcanic; - influena sud slav asupra Bisericii romne nu neag, ci confirm prezena romnilor la nordul Dunrii, fr de care ortodoxismul nu s-ar fi rspndit aici; - pstoritul transhumant (sezonier) i nu nomad era una din ocupaiile romnilor din zonele montane. Ocupaia lor de baz era agricultura mbinat cu creterea animalelor n aezri sedentare. Nici un izvor istoric nu atest, ns, n decursul epocii medievale o imigrare n mas a romnilor de la sud la nord de Dunre, ci dimpotriv, treceri permanente ale romnilor transilvneni la sud i est de Carpai, inclusiv peste Dunre. De asemenea este lipsit de temei tiinific opinia expus de unii istorici sovietici cum c pe baza populaiei romanizate, n urma contactelor ei cu slavii, s-au format dou popoare separate: munteni, datorit contactelor cu slavii de sud, i moldovenii - cu slavii de rsrit. Aceast pretins divizare etnic ar fi servit drept baz pentru constituirea a dou limbi separate: romn i moldoveneasc. Susinute n scopuri politice, aceste viziuni nu-i gsesc o argumentare tiinific n izvoarele istorice, care i divizeaz pe romni dup provincii istorice (moldoveni, munteni, bucovineni, olteni etc.), i nu dup apartenena lor la diferite etnii. Dimpotriv, izvoarele demonstreaz c indiferent de denumirea local ei toi formeaz un neam - neamul romnesc. Izvoarele istorice nu confirm o difereniere strict a influenei slave n Moldova i ara Romneasc, precum nici rolul ei determinant. Ct privete limba, nici o coal tiinific lingvistic nu recunoate existena a unei limbi literare moldoveneti deosebit

de cea romn. Totodat, nimeni nu neag prezena unui grai moldovenesc, de rnd cu alte graiuri romneti (muntenesc, oltenesc, ardelenesc etc.) n spaiul locuit de romni. Componentele principale ale etnogenezei romnilor, n procesul de constituire a poporului romn pot fi evideniate componentele lui fundamentale. Cel mai vechi component (numit i substrat) l prezint tracii de nord, sau geto-dacii. Aceast ramur a marelui neam al tracilor, aflat timp ndelungat n contact cu civilizaia antic (la nceput greac, apoi roman), a creat o cultur original, care a atins un nalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto-dacilor s creeze statul lor propriu. Al doilea component fundamental n etnogeneza romnilor este elementul roman (sau stratul roman). Acest strat s-a suprapus celui geto-dac: la nceput, pn la cucerirea Daciei de ctre Imperiul Roman (anul 106 d.Chr.) - numai n aspect economic i cultural, iar dup aceasta - s-a produs o sintez etno-cultural dacoromn. Datorit prezenei pariale la nord de Dunre i influenei centrelor romane de la sud de Dunre aprofundarea acestei sinteze a continuat i dup anul prsire! Daciei de ctre legiunile romane (271-275). Ca urmare, a continuat romanizarea dacilor liberi i statornicirea n spaiul vechii Dacii a unei populaii latinofone. Acest proces s-a desvrit ctre secolul al Vl-lea, avnd drept rezultat formarea unei etnii i a unei limbi romanice la nord i sud de Dunre: protoromnii (sau estromanicii) cu o limb comun (protoromn). Populaia est-romanic a nfruntat valurile migrato-rilor - a goilor, apoi a hunilor. Arheologii au constatat rspndirea n secolele IVVI (dup ncetarea stpnirii hunilor) n spaiul Carpato-Danubian a unei culturi materiale (numite cultura Brateiu) - n Transilvania, cu corespundere n Muntenia -Ipoteti, CndetiCiurel, i n Moldova - Costia-Botoana-Hansca), care aparinea unei populaii btinae sedentare de agricultori i cresctori de animale. Au fost descoperite obiecte de import romano-bizantine, tiparnie de turnat cruci. Peste aceast populaie protoromn, care ducea o modest via agrar n obti steti, s-au revrsat n secolele VI-VII triburile slave, care au migrat pe valea Tisei i n Moldova. Triburile slave au rupt n anul 602 grania bizantin (limesul) de la Dunre i sau revrsat n ntreaga Peninsul Balcanic pn n Grecia. Acest eveni-ment a avut repercursiuni serioase pentru unitatea daco-romanic sau est-romanic).

Ca urmare, populaia protoromn de peste Dunre s-a slavizat cu timpul, ori s-a retras spre sud n muni, dnd natere grupurilor etnice ale macedono-romnilor, istroromnilor .a. n alt direcie s-au dezvoltat relaiile populaiei est-romanice de la nordul Dunrii cu slavii. Aici populaia autohton era superioar numeric slavilor, ceea ce a dus cu timpul la asimilarea lor. Slavii au influenat ntr-o anumit msur etnogeneza romnilor, alctuind adstratul (sau suprastratul) procesului de desvrire n constituirea neamului romnesc (secolele VIIX). Slavii, fiind agricultori i cresctori ^de animale sedentari, au convieuit mai ndelungat cu autohtonii, lsnd n limba romn cuvinte de origine slav (plug, prieten, drag, iubire etc.), care denot multiple contacte umane. Rolul slavilor n etnogeneza romnilor este asemntor cu cel al germanicilor n constituirea popoarelor vest romanice (francezilor, italienilor, spaniolilor, portughezilor). Formarea limbii romne. Formarea limbii romne a parcurs aceleai etape ca i formarea poporului romn. O prim etap a formrii limbii romne o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor. Ca urmare, acetia au preluat treptat limba latin vorbit (sau vulgar), n perioada de pn n secolul al Vl-lea se generalizeaz pe ntreg spaiul istoric al Daciei i Moesiei o limb romanic unitar, numit de filologi limba protoromn comun. Din limba geto-dacilor dup diferite opinii s-au pstrat n cea romn 170-180 de cuvinte. Sub impactul migraiei slavilor romanitatea nord i sud-dunrean estedivizat, iar din limba protoromn comun, care avea un caracter n linii generale de o limb nchegat, se formeaz dialectul daco-romn (nord-dunrean) i dialectele sud-dunrene (aromn sau macedo-romn, megleno-romn i istro-romn). Acest proces, care se desfoar n secolele VII-IX, a cunoscut influena limbii slave. Influena slav n-a schimbat caracterul latin al limbii romne, exercitndu-se prin mbogirea ei cu circa 20% de cuvinte de origine slav. Stratul lingvistic latin, cel mai important, cuprinde circa 60% din vocabularul limbii romne. Meniuni n sursele externe despre romni, n izvoarele strine medievale timpurii romnii sunt denumii vlahi, valah, volohi, blahii etc. Acestea sunt variante ale unei denumiri, care iniial desemna un trib celt, apoi a fost dat de vechii germani romanilor i galilor romanizai; pe urm din lumea german acest termen a trecut n cea slav i

bizantin. Slavii de sud i bizantinii i numeau pe romni- vlahi, slavii de rsrit - volohi, ungurii le ziceau olahi, care era derivat de la "oslasz" -denumire dat de ei italienilor. Romnii de la bun nceput s-au numit romani, denumire care a evoluat n rumni, apoi romni. Ei i-au pstrat permanent contiina originii lor romane. Cea mai veche meniune despre romni se ntlnete n "Geografia" savantului armean Moise Chorenati (a doua jum. a sec. al IX-lea) n care se semnaleaz "ara necunoscut crei i zic Balak", (sinonim cu valach, blacht numire germanic a romanicilor), aflat la nord de ara bulgarilor. Persanul Gardizi (n "Podoaba istoriilor", secolul al Xl-lea) plaseaz ntre bulgari, rui i unguri "un popor din Imperiul Roman", care locuia ntre Dunre i "muntele mare". Cronica veche rus "Povesti vremennh let" ("Povestea anilor de demult") menioneaz pe "volohi" prin anul 898 n legtur cu micarea triburilor ungare spre est. In cronica anonim, scris de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, numit "Gesta Hungarorum", ntocmit n secolul al XlI-lea pe baza unor izvoare mai vechi, se povestete despre o populaie romneasc n Transilvania n secolele IX-X. La anul 976 n cronica autorului bizantin Kedrenos sunt menionai vlahii sud-dunreni. Recunoaterea de ctre popoarele vecine a unei comuniti etnice romneti n spaiul Carpato-Danubian mrturisete c n aceast perioad poporul romn era deja constituit. Limba romana este limba nationala a poporului roman. Ea este o limba romanica, alaturi de portugheza, italiana, spaniola, franceza, catalana, sarda, retoromana, provensala. S-a format o data cu poporul roman, dupa cel de-al doilea razboi daco-roman (105-106 D.C.) si pe parcursul colonizarii Daciei de catre romani. Cele doua populatii (romana si geto-dacica) au fost obligate sa coabiteze, sa se acomodeze in plan lingvistic si - drept urmare - s-a format un nou popor care trebuia sa-si aiba mijlocul de comunicare. Istoricii considera ca, in jurul anului 600, poporul roman si limba acestuia erau deja formate. Limba romana s-a dezvoltat din latina populara vorbita pe teritoriul vechii Dacii. Caracterul ei esential latinesc este reflectat cu deosebire in fonetica si in structura gramaticala. Din graiul stramosilor nostri daco-geti (asa-numitul substrat al limbii romanE) s-au pastrat cea 120 de cuvinte definind elemente de baza ale existentei (abur, brad, copac, copil, jumatate, mos, parau, sambure, vatra, strugure etC). Si vocabularul - cel mai deschis" compartiment al limbii catre diversele influente -este in nucleul sau (fondul principal lexicaL), ca provenienta, latinesc.

Latinitatea, unitatea si continuitatea limbii romane

Formarea poporului roman, precum si formarea limbii romane constituie un proces unitar (disociat numai in analiza stiintifica). Caracterul romanic al limbii romane este determinat de faptul ca structura, morfologia, sintaxa si elementele fundamentale ale lexicului, cele de circulatie intensa, sunt latine. Influentele aparute ulterior n-au putut modifica acest caracter initial si fundamental al limbii noastre. Pentru toate categoriile esentiale ale vietii omenesti intrebuintam termeni latini. Este cazul denumirilor folosite pentru a exprima notiunile generale de om, barbat si femeie (homo, barbatus, familia; cf. mulier din care a rezultat, in romaneste, muierE), precum si al celor care privesc familia: parinte (parinteM), fiu (filiuS), sora (soroR), frate (frateR), cumnat (cognatuS), socru (soceR), ginere (genereM), nepot (neposteM). Multe dintre insusirile trupesti si sufletesti precum si varsta se exprima tot in termeni latini: bun (bonuS), frumos (formosuS), tanar (teneR), batran (veteranuS). Daca luam in considerare acum indeletnicirile, vom constata, de pilda, in agricultura, ca operatiile mai insemnate precum si cerealele au denumirile de aceeasi origine: aara(ararE), a semana (seminarE), a treiera (tribularE), a secera (sicilarE), a culege (colligerE), a intoarce semanatura nerasarita sau rasarita rau (intorquerE). Apoi, grau (granuM), secara (secolE), mei (miliuM), orz (hordeuM), alac (alicA), acesta din urma fiind un termen pastrat numai in nordul Dunarii, perpetuarea sa dovedind continuitatea daco-romana. in acelasi sens, putem aminti spic (spicuM). paie (paleA), neghina (nigellinA), pamant (pavimentuM), ca si batran (veteranuS), camp (campuS), arie(area), falce(falx, falceM), moina (moisau molliuS). in sfarsit, cateva unelte: jug (juguM), furca (furca), secere (sicilis, sicilieM) si macedo-romanul arat (aratuM) in locul plugului nostru. Caracteristic e faptul ca, si in cele doua forme superioare de agricultura, in viticultura si gradinarit si, mai ales, contrar asteptarilor, in ceea ce o priveste pe ultima, care e considerata de obicei o specialitate a vecinilor slavi, marea majoritate a termenilor sunt tot latini. Astfel, pentru viticultura, notam: vieivineD), vita(viteD), poama(pomA), must(mustuM), vin(vinuM), vinat (vinaceuS), poasca, adica vin prost, acru (posca inseamna, in latineste, oteT), apoi coarda (cordD) si laurusca sau vita salbatica (labruscA). Dintre obiectele casnice intrebuintate, amintim calcatorul (calcatoriuM), cada {cadA). in fine, in legatura cu vinul, beat (bibituS), betiv (bibitivuS) si a imbata (imbibitarE). in ce priveste gradinaritul, si acesta cuprinde denumiri latine: ceapa CeapA), aiul sau usturoiul (aliuM), varza (virida, viridiD) sau curechiul(cauliculuS), ridichea (radiculA), napul(napuS),pepenele(pepa, peponeM), laptucaQactucA), linteadens, lenteM). Tot latin e cuvantul leguma (legumeN) care inseamna nu numai fruct in forma de pastaie, dar si tot ce insoteste mamaliga sau painea, adica branza, carnea, pestele etc. Evolutia semantica a acestui cuvant e semnificativa - aratand importanta pe care au avut-o intotdeauna legumele in alimentatia romanilor, de vreme ce s-a ales tocmai acest cuvant pentru a se denumi orice se adauga la masa mamaligii sau painii.

Multi arbori fructiferi poarta de asemenea denumiri latine. Mai intai insusi cuvantul generic pom (pomuM), apoi marul (melum sau maluM), parul (piruS), ciresul (ceresius, in loc de ceraseus, din cerasuS), prunul (prunuS), piersicul (persicuS), nucul (nucis, nuX), alunul (abellana, alunA), gutuiul (cutoneuS) si cornul (cornuS). Unele nume colective terminate in -et au aceeasi origine: Nucet (nucetuM), vechiul nume al Coziei, cornet (cornetuM), adica padure de corni (cf. numele Manastirii Cornet, pe Valea OltuluI), prunet (prunetuM), peret (piretuM), ulmet(ulmetuM). Este si cazul termenului genericpometsau pomat, care deriva din pometum. Iunie, luna in care se coc ciresele, a fost denumita, din acest motiv, si ciresar, dupa cum lunii septembrie i se zice in unele parti si vinicer, adica luna vinului. Interesanta de urmarit, sub raportul termenilor de origine latina, este operatiunea transformarii graului in paine. Graul se macina (machinarE) la moara (molD) sau se piseaza (pinsarE) in piua (pilla, din pilula, diminutiv al cuvantului pillD), prefacandu-se in faina (farinA). Aceasta se cerne (cernerE) cu ciurul (cibrum, prin disimilare din cribuM), amestecandu-se cu apa(aquD), rezulta un aluat (allevatuM), se framanta (fermentarE), se scage (subigerE), adica se da forma de paine si se pune pe carpator (coopertoriuM) sau in test (testuM). Urmeaza apoi coacerea (coquerE) in cuptor (coctoriuM) pana cand painea (panis, paneM) e gata. Din faina de grau se mai pot face placinta (placentA) si varzare (viridiariD), iar din cea de mei, pasat (quassatuM). Insistenta cu care am staruit asupra termenilor ce au legatura cu agricultura are menirea de a arata limpede caracterul sedentar, legat de pamant, pe care l-au avut stramosii nostri in cursul evului mediu. Daca am fi fost niste pastori nomazi", ratacind cu turmele prin toata Peninsula Balcanica si invatand tarziu agricultura de la slavi, asa cum vor sa ne prezinte adversarii - multi interesati - ai continuitatii in Dacia Traiana si unii istorici neinformati, o asemenea terminologie agricola, viticola, pomicola, nu s-ar putea explica. Ea este dimpotriva foarte naturala daca admitem ca daco-romanii si-au vazut inainte de agricultura sub toate formele. Alaturi de aceasta indeletnicire insemnata care le asigura painea cea de toate zilele, s-au ocupat de pastorit si de cresterea vitelor. Si in acest domeniu avem un important volum de cuvinte latine. Notam astfel: oaie(oveM), miel(agnelluS), berbece (vervex, verveceM), arete (arieteM), capra (capra), ied (haeduS), bou (bos, boviS), vaca (vaccA), vitel (viteluS), taur (tauruS), cal (caballuS), iapa (equD), armasar (admissariuS), porc (porcuS), scroafa (scrofa). in legatura cu cresterea vitelor, consemnam termenii turma (turmA), pacurar (pecorariuS), pastor (pastoR), staul (stabuluM) si pasune (pastioneM). Din laptele (lac, lacteM) muls (mulgerE), fiert (ferverE) si strecurat (strecorarE), se pregateste, cu ajutorul chiagului (coaguluM), casul (caseuM). Unt (unctuM), corastra sau colastra (colastra, colastruM), fruct (fructuS) sunt, la randul lor, termeni de origine latina. Si in apicultura termenii Fundamentali au aceeasi origine: albina (albinA), miere (mele, meT), ceara (cerA), fagure (favulus, favuS) si pastura (posturA). in domeniul militar, am pastrat cuvintele oaste, al carui etimon hostis a insemnat la inceput dusman, strain, adversar, apoi cetate, din civitas, spata (spatha), arc (arcus) si sageata (sagittA), fusti (fustiS), un fel de sulita (de aici fustasii din vechea armata romana) si maciuca (matteucD).

in domeniul organizarii sociale si al vietii de stat, termenii de origine latina sunt mai putin numerosi. Avem, in primul rand, domn din dominus, apoi jude sau judec, care au in primele documente romanesti intelesul, cel dintai, de stapan al rumanilor, cel de-al doilea, de om liber si deriva ambele din judex, apoi ruman si vecin, intrebuintate amandoua pentru a desemna pe taranii neliberi. Ruman (care e totodata si numele etnic al poporului nostrU), deriva de la romanus, vecin din vecinus, vicinus, adica megias, vecin cu proprietatea. Cum a ajuns numele etnic sa capete acceptiunea intalnita in toate acele documente interne romanesti este o problema de cea mai mare insemnatate pentru istoria neamului nostru in evul mediu. in ce priveste religia, terminologia, foarte bogata, este de asemenea de origine latina. Exemplele aduse pana acum, exemple care sunt tot asa de numeroase si in celelalte domenii, neamintite de noi, ale vietii omenesti, dovedesc, credem, cu prisosinta, adevarul afirmatiei de mai sus cu privire la bogatia si insemnatatea elementelor latine in limba romana. Ele formeaza baza acestei limbi si-i confera, impreuna cu morfologia si sintaxa, caracterul de limba romanica. Tot romanii au dat si numele poporului nostru. Ruman (forma roman este mai noua) deriva direct din numele fostilor stapanitori ai Daciei. El este numele general si cel mai vechi al poporului nostru. Strainii - slavii, germanii si, dupa ei, turcii - ne-au zis vlahi (vlasi, ulaghi, olahI); noi insine ne-am numit unii pe altii - avand in vedere unitatile e geografice - munteni, moldoveni, olteni, ardeleni, banateni etc. insa numele generic al poporului nostru, acela care cuprinde pe toti cei de o limba, a fost si ramane cel de roman sau ruman. Probabil ca tot de la romani avem spiritul politic, acel spirit care ne-a ingaduit sa pastram necontenit, de la intemeiere pana azi, fiinta statului nostru si care explica realizarea statului national unitar in rastimpul 1821-1918.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate