Dacii, strămoșii românilor de astăzi, au fost un popor care a locuit pe teritoriul actual al

României, în Europa de Est, între: Tisa, râul Nistru, Marea Neagră, Dunăre și Carpaţii Păduroşi. Aceştia s-
au desprins din marea masă a triburilor indo-europene.

Etimologia numelui „daci” vine de la cuvântul „daos”, din străvechea limbă frigană, care se traduce prin
lup. ACestia au fost frecvent asociati cu lupii datorita stindardului lor, care era usor de recunoscut in
lupte.

Strămoşii noştri se pricepeau să îşi creeze singuri cele necesare, de la unelte, arme,
obiecte de gospodărie până la îmbrăcăminte şi podoabe. Cam tot ce aveau nevoie obţineau din
materiile prime pe care le aveau din belşug. Printre inovațiile create de daci putem număra
„falxul”, un fel de seceră, mai mică decât săbiile lungi tipice perioadei respective. Aceasta era
arma lor de luptă a carei Lovitura era atât de puternică, încât putea reteza cu ușurință un braț, un
picior, un cap. Munții Carpați au fost cea mai importantă componentă a sistemului de apărare în
timpul războaielor. Cetățile lor se numeau ,,dave” şi erau înglobate în cunoscutul lanţ montan.
Legătura cu natura a reprezentat un adevărat mod de viață pentru strămoşii noştri, iar cel mai
bine conservat ansamblu este Sarmizegetusa Regia, o contrucție-sanctuar similară faimosului
Stonehenge, amplasată în mijlocul naturii.   

Se bucurau de prezenţa unei clime temperat-continentale, care îi determina să poarte două

feluri de îmbrăcăminte: haine uşoare, pentru perioadele calde, şi haine mai groase, pentru
perioadele reci ale anului. Portul dacilor se diferenţia, deci, în primul rând, în funcţie de anotimp,
apoi în funcţie de ocazii, vârsta, sex, fiind adaptat, bineînţeles, şi ocupațiilor fiecăruia. Aceştia
purtau îmbrăcăminte ţesută din lână, in, cânepă sau îmbrăcăminte croită şi cusută din piei de
animale pentru anotimpul rece, deci vestimentaţia lor are corespondent astăzi în portul popular
tradiţional românesc specific.

Dacii aveau numeroase îndeletniciri, precum agricultura, apicultura, cresterea animalelor,

pescuitul, olaritul, arhitectura si prelucrarea metalelor pretioase pentru obtinerea bijuteriilor.

Acestia au avut 4 conducatori importanti; Dromihete, Burebista, Cotiso si Decebal.

Dromihete a fost in conflict cu Lisimah, conducatorul Macedoniei, care a vrut sa

cucereasca pamunturile Daciei in acea perioada. Planul nu i-a reusit, a fost capturat de
Dromihete, care, in loc s ail omoare, l a tratat regeste, pentru a avea de castigat apoi. Modul in
care capetenia daca a rezolvat conflictual a avut un puternic rasunet in antichitate.

Burebista a unificat triburile dacice, s a impus prin diplomatie si a purtat razboaie grele
pentru stabilirea si asigurarea granitelor regatului sau. Asadar, Dacia a avut parte de cea mai
mare expansiune teritoriala pe vremea acestuia. Căpetenia dacă a fost înlăturată și ucisă în urma unei
revolte, iar Regatul construit de el s-a destrămat în patru și mai apoi în cinci părți.

Dacii sub stapanirea lui Cotiso erau atat de barbari incat nu intelegeau ce e aceea pace si nimeni
nu se putea apropia de ei. Erau un popor de temut, care nu a fost infrant in urma vreunui razboi, ci doar
izolat si respins de celelalte popoare. Singurii care si au droit sa se alieze cu el au fost 2 pretendenti la
puterea suprema a Romei, in scopul castigarii unui razboi civil.
 Regele Decebal, cel mai cunoscut dintre conducaorii Daciei, a prtat cele mai multe si grele
razboaie cu romanii, care erau sub conducerea Imparatului Traian. Acesta a reusit s ail invinga pe rege,
care s a sinucis pentru a nu fi capturat viu, iar lui traian I a reveni o suprafata de 25% din Dacia. Lui
Decebal I-a fost taiat capul si aruncat pe scarile forumului roman, dovedind o mare lipsa de respect.

Dacii erau mari artisti, iar zona, fiind una unde s au incrucisar foarte multe curente culturale a fost
una favorabila in sensul dezvoltarii acestui domeniu. Totusi, dovezile existentei muzicii, dansului, poeziei
sau literaturii religioase sunt complet inexistente, arta fiind restrains ala putinele domenii despre care se
cunosc detalii: arhitectura, ceramic, arta metalelor si sculptura.

Cele mai cunoscute constructii ale dacilor erau fortificatiile si constructiile cu character religios,
adica sanctuarele. Multe dintre ruinele acestora exista si astazi.

Ceramica geto-dacica posedă o frumuseţe şi o eleganţă remarcabilă, fiind de o

originalitate absolută. Aceasta era lucrată fie cu mâna, fie la roată. Ceramica lucrată cu mâna,
fabricată în general din lut negru, mai rar brun, era lustruită si se caracteriza printr o varietate de
forme , iar ceramica lucrată la roată era fabircată, preponderant, din lut brun. Ornamentarea
vaselor nu este foarte variată, cele mai multe fiind doar pictate.

Piesele sculptate în piatră găsite până acum sunt puţine şi extrem de simple, ceea ce
determină concluzia că geto-dacii nu au dezvoltat o artă sculpturală monumentală, ci ,mai
degrabă, una cu rol decorativ.

Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Aşadar arta argintului era favorizată, fiind,
astfel, găsite tot felul de podoabe lucrate cu o mare măiestrie şi fineţe de meşteri. Aveau de la
simple lanturi din fibre impletite pana la bratari complexe cu capete de sarpe.

Pe baza datelor colectate până în momentul de față, unele lucruri fiind încă nedescoperite
sau neexplicate, se poate concluziona că dacii aveau varii resurse, ocupaţii şi talente, pe care le
exploatau pentru a crea piese măreţe, originale de artă, unele dintre ele conservate chiar până în
prezent.

Copii din familiile aristrocrate beneficiau de educatie, process care se manifesta individual, sub
forma de ucenicie. Nu exista termenul de scoala, copiii cei mai dotati luand lectii de la invatatorii din
cadrul tribului sau unitatii de trib, care ii invatau medicina, filosofie, despre Soare si aster, in functie de
inclinatiile fiecaruia. Cea mai atragatoare ramura pentru tineri era, totusi, armata. Familiile de
agricultori, crescători de animale, vânători sau meşteşugari, asigurau educaţia copiilor şi a
rudelor apropiate transmiţând doar cunoştinţele specific şi secretele ocupaţiilor lor.

De-a lungul anilor, s-a încercat să se afle ce limbă vorbeau, de fapt, dacii. Acest lucru a
fost foarte greu de identificat deoarece se crede că dacii nu foloseau scrierea. S-au descoperit,
totuşi, mai multe cuvinte din limba română care au fost lăsate moştenire de ei. În prezent, circa
160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deși multe informații din
vremea strămoșilor nu s-au păstrat sau sunt contestate. Mare parte dintre aceste cuvinte au fost
identificate, de către istorici, ca fiind folosite de populațiile antice băștinașe, de pe actualul
teritoriu al țării noastre, iar acestea pot fi găsite în limba albaneză, care ar fi avut origini comune
cu cea a tracilor.