Luceafarul (Eminescu, romantism)

Literatura este numită ,,tezaurul spiritual al omenirii” si contureaza un intreg fenomen

social. Mihai Eminescu a marcat decisiv lirica româneasca, fiind unul dintre cei mai important
reprezentanti ai romantismului, relevantă fiind opera „Luceafarul”.

Reperul I

DEFINITIE ROMANTISM: Romantismul este un curent literar aparut, in cultura

română, in secolul XIX si se caracterizeaza prin cultivarea sensibilităţii și a fanteziei creatoare.
In opinia mea, poemul "Luceafărul" se incadrează, fără echivoc, in această miscare,
ilustrandu-i, in mod exemplar, trăsăturile.

->primul argument

In primul rand, incadrarea poemului in romantism este sustinuta prin utilizarea antitezei,
procedeu artistic preferat de reprezentantii curentului. Aceasta este identificată atât la nivelul de
amănunt, cât și la cel de ansamblu. Din punct de vedere microtextual, se remarcă secvente
lirice scurte, ce pun faţă în față două elemente opuse ca sens. Astfel, versurile: „Cum că eu sunt
nemurior, / Și tu esti muritoare" trasează o limită fundamentală intre cele două fiinte, plasându-
le in lumi complet diferite. Totodată, este subliniată condiţia superioară a Luceafărului, entitate
care nu cunoaste limitărite temporale, in opozitie cu fata de împărat, care este supusă unui
destin inevitabil. La nivel macrotextual, se observa antiteza puternică dintre cele două planuri:
cosmic - universal si terestru – uman, bine evidentiată in partea a treia, in discursul Demiurgului,
dar si in opozitia dintre cele două instante masculine: Hyperion si Catalin .

->al doilea argument

In al doilea rand, se observa sursele de inspirație folclorica la care apelează Mihai

Eminescu. Cea dintai este reprezentata de basmul „Fata în grădina de aur” ce spune povestea
de dragoste, neimplinită, dintre un zmeu si o fată închisa intr-un castel de către tatăl său. Dorind
ca această idila să poata continua, zmeul cere Demiurgului să devină muritor, asemeni fetei,
insă, este refuzat. Cea de-a doua sursă de inspiratie este mitul Zburătorului, care este
considerat un daimon malefic, care rătăcea noaptea şi tulbura somnul fetelor. In cadrul ritualului
de seducţie, el avea capacitatea de metamorfozare in făptură umană. Astfel, cu ajutorul
acestora, Eminescu reuseste sa duca la bun sfarsit procesul de creatie al poemului.

Reperul II

La nivel tematic, aspectul central dezvoltat in opera este conditia omului de geniu.
Totusi, „Luceafarul” este o lucrare de sinteza care impresioneaza prin complexitatete, devoltand
tematici multiple. Astfel, identificam teme precum iubirea, surprinsa in doua ipostaze: dragostea
neimplinita intre doua fiinte ce apratin unor lumi diferita si cea impinita intre doi pamanten care
impart acelasi destin, cunoasterea prin eros, cosmogonia, natura. Relevanta ramane, insa,
conditia geniului ilustrata prin doua secvente esentiale in economia textului.
->prima secventa

O prima secventa ilustrativa este reprezentata de tabloul al III-lea, care infatiseaza

calatoria cosmica a luceafarului catre Demiurg si in care este dezvaluita adevarata identitate a
celui dintai: Hyperion. In drumul acesta devine „un fulger neintrerupt”, „gand purtat de dor”
pierzandu-si complet materialitatea. Totodata sunt anulate toate legile firesti ale timpului: „Si cai
de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe”. Ajuns in fata parintelui sau, Luceafarul ii cere sa il faca
muritor, asemeni oamenilor, insa primeste un refuz ferm, deoarece el este o faptura superioara,
un daimon ratacitor prin stele. Demiurgul concentreaza in discursul sau diferentele esentiale
dintre conditia umana si cea a fiintelor exceptionale: „Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de
soarte/ Noi nu avem nici timp nici loc/ Si nu cunoastem moarte”.

->a doua secventa

O alta secventa relevanta pentru tema centrala se regaseste in finalul poemului, si

concentreaza conditia omului de geniu, condamnat la singuratate. Indemnat de Demiurg sa
priveasca spre pamant, Luceafarul ii observa pe cei doi tineri care si-au implinit iubirea, iar cand
a fost chemat din nou de fata, acesta refuza sa mai coboare si ii raspunde cu o replica
emblematica: „Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Daca oi fi eu sau altul?”, si surprinde superioritatea
fiintei exceptionale. Pentru Hyperion, fata isi pierde unicitatea, devenind un banal chip de lut, a
carui existenta este compet nesemnificativa, la fel ca a celorlalti oameni. Mai mult, Catalina este
pusa sub semnul norocului, aspect care evidentiaza incapacitatea pamantenilor de a-si decide
singuri soarta: „Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece”. Ultimele doua versuri ale
poemului - „Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.” - redau esenta omului de geniu,
care este incapabil sa iubeasca sau sa fie fericit si se retrage intr-un univers al ratiunii, din care
priveste spectacolul neinsemnat al lumii.

Reperul III

Caracterul romantic al poeziei si viziunea artistica a lui Eminescu se concretizeaza in

text prin intermediul unor elemente de structura si continut semnificative, dintre care atrag
atentia titlul si compozitia.

->titlu

Titlu este un element paratextual simbolic anticipativ, prin care cititorul pătrunde într-o
lume imaginara în curs de constituire si parcurge un traseu de receptare a mesajelor lucrarii.
Aceata este sintetic, format dintr-un singur substantiv reluat pe parcursul textului sub forma unui
substantiv comun. Scrierea cu minuscula este datorata faptului ca "luceafarul" este doar
identitatea pe care fiintele inferioare i-o atribuie, cea reala fiind Hyperion. Comparand titlul
poemului cu cel al basmului folosit ca sursa de inspiratie, accentul se muta de pe instanta
feminina asupra celei masculine. Totodata, titlul anticipeaza componenta filosofica a poemului,
dar si semnificatiile pe care Eminescu i le-a oferit in intentia sa de a prezenta condiția geniului in
lume.
->elemente de continut

La nivel compozitional, textul este alcătuit din 98 de catrene, organizate in patru tablouri.
Cel dintai prezinta inceputul idilei dintre Catalina si Luceafar, care isi doreste sa se
casatoreasca, dar tanara il refuza din cauza diferentei dintre lumile din care provin. Al doilea
tablou zugraveste iubirea terestra, dintre Catalin si Catalina, in anitetza cu cea ideala. Al treilea
ilustrează călătoria interstelară a geniului şi dialogul acestuia cu demiurgul, care este prezentat
ca o formă a absolutului. Ultima parte descrie fericirea omului prin iubire şi revelaţia
protagonistului – şi-a dat seama că lumea din care provine este foarte diferită de cea a
Cătălinei.

Incheiere

Asadar, Mihai Eminescu proiecteaza, cu ajutorul operei ,,Luceafarul”, un univers liric

surprinzator, devenit emblematic pentru romantismul romanesc si pentru intreaga sa creatie.
 Plumb (Bacovia, simbolism)
Literatura este numită ,,tezaurul spiritual al omenirii” si contureaza un intreg fenomen
social. George Bacovia a marcat decisiv lirica româneasca, fiind unul dintre cei mai important
reprezentanti ai simbolismului, relevantă fiind opera ,,Plumb”.

Reperul I

DEFINITIE SIMBOLISM: Simbolismul este un curent literar aparut, in cultura

romana, la inceputul secolului XX, ca reactie impotriva romantismului. In opinia mea, poemul
"Plumb" se incadrează, fără echivoc, in această miscare, ilustrandu-i, in mod exemplar,
trăsăturile.

->primul argument

In primul rand, incadrarea poemului in simbolism este sustinuta prin utilizarea eufoniei si
a sinesteziei. La nivel fonetic se remarca aliteratia lui „s” in structuri precum „Stam singur” prin
care este accentuat sentimentul solitudinii, dar si asonanta lui „u” – „Amorul meu de plumb” -
care ofera o senzatie sumbra si face referire la o dragoste stinsa. In egala masura imaginile
auditive „scartaiau coroanele”, respectiv „am inceput sa strig”, accentueaza discomfortul si
muzicalitatea sinistra a versurilor generand, stridente la nivel sonor. Tonalitatea stranie este
sustinuta si de elementele de prozodie, remarcandu-se in acest sens rima imbratisata,
masculina, ritmul predominant iambic si masura constanta, de 10 silabe. Totusi „Plumb” este un
text care, ca orice poezie simbolista, poate fi receptat cu ajutorul simturilor, sinestezia fiind
evidenta. Astfel elementele auditive intra in relatie cu cele vizuale, senzoriale si statice: „funerar
vestmant”, „flori de plumb”, „era vant”, „era frig”, „dormeau […] sicriele”.

->al doilea argument

In al doilea rand, se observa valorificarea corespondentelor si a sugestiei. Astfel, in ceea

ce priveste structura interna, poemul bacovian dezvolta doua planuri lirice intre care se
stabileste o legatura vizibila. Planul exterior domina strofa intai si ofera imaginea unei naturi
incremenite peste care se lasa plumbul mortii. Cadrul este, mai degraba, unul artificial, in care
majoritatea elementelor constituie metafore explicite ale sfarsitului: „sicriele”, „funerar vestmant”,
„cavou”. Planul interior, al trairilor, isi face simtita prezenta cu precadere in strofa a doua,
legatura dinte cele doua lumi facandu-se prin reluarea verbului „a dormi”. Lectorului are
senzatia ca patrunde in interioirul unei fapturi bolnave , singure, guvernare de neputinta si
teama. Solitudinea domina intregul enivers liric, fiind dublata de tristetea unei iubiri
neimpartasite, versul „Dormea intors amorul meu de plumb” ilustrand dragostea care i se refuza
eului liric.

Reperul II

La nivel tematic, aspectul central dezvoltat in opera este tema mortii solitare. Totusi,
„Plumb” este o lucrare de sinteza care impresioneaza prin complexitatete dezvoltand tematici
multiple. Astfel, identificam teme precum esecul esential si moartea. Relevanta ramane insa
tema mortii solitare ilustrata prin doua secvente esentiale in economia textului.
->prima secventa

O prima secventa ce sustine tematica abordata este reprezentata de strofa I a poeziei,

care contureaza un spatiu simbolic al somnului si al mortii. Sicriele si cavoul sunt trimiteri la
sfarsitul inevitabil si la incapacitatea fiintei umane, care nu isi poate controla destinul. Cele doua
metafore ar putea sugera camera de lucru a poetului, orasul mic de provincie in care e nevoit sa
creeze sau trupul sau bolnav. Acest somn „de plumb” ia sub stapanire toate componentele
realitatii: viata fragila – „flori de plumb”, fiinta umana devenita absenta – „funerar vestmant” si
creatiile omenesti ajunse derizorii – „coroanele de plumb”. Ultimul vers se constituie într-o
imagine auditivă de o stridenţă deranjantă, iar simbolul coroanelor ar putea desemna, în egală
măsură, ofrandele care se aşază  pe morminte si crengile încremenite ale arborilor.
->a doua secventa

O alta secventa este reprezentata de strofa a doua, care este o oglindire a celei dintai, o
prelungire a atmosferei apăsătoare impuse inițial. Aici, “amorul de plumb” transpune cititorul
într-o realitate sortită eșecului și neimplinirii iubirii, în timp ce sintagma “si-am început să-l strig”
nuanteaza resemnarea in fata destinului tragic, eul liric renuntand la lupta launtrica si la cea cu
universul. Florile “de plumb” apar și în aceasta strofa pentru a evidentia efemeritatea vieții și
incapacitatea umană de a modela existența după propriile reguli. Ambiguitatea lucrării lirice este
sustinuta aici de imaginea vizuala din ultimul vers, iar oximoronul “aripile de plumb” este un
simbol al imposibilității de a visa, a iubi și a trai în adevăratul sens al cuvântului

Reperul III

Caracterul simbolist al poeziei si viziunea artistica a lui Bacovia se concretizeaza in text

prin intermediul unor elemente de structura si continut semnificative, dintre care atrag atentia
titlul si compozitia.

->titlu

Titlu este un element paratextual simbolic anticipativ ce prezinta instanta principala a

poemului. Acesta este sintetic alcatuit din substantivul comun nearticulat „plumb”, conferind
astfel banalitae si monotnie prin continua repetitie a termenului in text, lipsa articolului si
cromatica termenului pe care metalul o ofera cadrului prezentat: griul, cenusiul galbui care
acopera diversitatea lumii, anuland celelalte culori din spectru. Totodata metalul alchimistilor
ajunge in poemul bacovian o metafora absoluta a unui extistenta apasatoare, mediocre. Se
contureaza un spatiu care apartine regnului avand drept atribute esentiale: incremenirea, inertia
dezolanta, lipsa oricarei forme de vitalitate si insasi fiinta umana pare sa impietreasca si sa fie
stapanita de frica. Metalul este unul toxic, de neatins, fapt care descrie atat starea de spirit a
eului iric cat si personalitatea mediului in care traieste. Greutatea metalului creioneaza
greutatea pe care acesta o are in suflet, care il apasa si care nu il lasa sa zboare, sa fie liber.
Nu in ultimul rand termenul „plumb” are o sonoritate sumbra, acesta fiind format din patru
consoane care incoltesc vocala „u”, o vocala inchisa, apasatoare si ea la rantul ei. Sonoritatea
cuvantului ofera o stare de discomfort, asfel creeaza in jurul poeziei in din titlu o energie
apasatoare,stresanta.

->elemente de continut
 La nivel compozițional, poemul este alcatuit din doua catrene perfect simetrice. Atrage
atentia repetitia aproape obsesiva a termenului plumb care apare de 6 ore in text in pozitii
identice. Se creeaza astfel o senzatie profunda de monotonie melancolie, de spleen, trairi
emblematice pentru simbolism. Verbul "a dormi" care deschide ambele strofe anunta
alunecarea lenta în moarte si incremenirea deplina a materiei. Structura "stam singur" vine in
completarea acestuia pentru a pune in lumina izolarea completa a fiintei umane, solitudinea
resimtita aproape fizic si redata in catremul al doilea prin strigat. Chiar si semnele de punctuatie
cu încărcatura afectiva sustin tonalitatew sumbra a pomului oferindu-i totodata un un moment
de respiro lectorului.Eul liric este coplesit si constrans de reperele realității absurde in care e
nevoit sa creeze, iar sentimentul de claustrare, de sufocare e accentuat de repetarea
conjunctiei "Si" care are efect
Incheiere

Asadar, George Bacovia proiecteaza intr-un poem de mare profunzime povestea unui
artist bolanv atat sufleteste cat si fizic, aceste devenid emblematic pentru simbolismul romanesc
si intreaga sa creatie.

Flori de mucegai (Arghezi, modernism)

 Literatura a fost numită tezaurul spiritual al omenirii, conturând astfel un intreg fenomen
social. Tudor Arghezi a marcat-o decisiv pe cea română, fiind unul dintre cei mai important
reprezentanti ai simbolismului, relevantă In acest sens rămânând opera „Flori de mucigai”.

Reperul I

DEFINITIE MODERNISM: Modernismul este o miscare culturara conturata inca de la

sfarsitul secolului XIX cand reprezenranrii s-au revoltat fata de traditiile academice si istorice
impue pana atunci. In literarua romana reoreticeniul acestui curent a fost Eugen Lovinesc.
Astfel, poemul "Flori de mucigai" se incadrează, fără echivoc, in această miscare, fiind ilustrate
trăsăturile sale.

->primul argument

In primul rand curentul modernist se individualizeaza prin sensurile criptice, discursul

fiind narat cu ambiguitate fapt pentru care textul devine dificil de interpretat de catre un lector
neavizat. La nivel stilistic se opteaza pentru oximoron, metonimie si metafora profunda care
sustin complexitatea textului arghezian. Astfel "Flori de mucigai" prezintă asumarea completa a
actului creator desemnată prin tipla aparitie a metonimiei unghiei: "le-am scris cu unghia pe
tencuiala", "s-a tocit unghia ingereasca" "m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga".
Scriitura devine in acest fel parte din creatura, fiind evidenta trimiterea la mitul jertfel deoarece
implica, pentru Arghezi, durere suferinta sacrificiu. Metonia este prezenta si in secventa "Nici de
taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul/ Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan" unde
are o puternica valoarea simbolica deoarece reda animalele totem regasite in iconografia
romaneasca si asociate evanghelistilor. acestea semnifica inspiratia divina cu ajutorul careia
parintii textelor sacre si-au desavarsit lucrarea, dar care ii este inaccesibila eului liric nevoit sa
creeze in singuratate. Simbolurile biblice sunt folosite de Arghezi din perspectiva laica si nu
exprima credinta sau smerenie, ci dimpotrivă, indepartarea de Dumnezeu. O alta figura de stil
specifica modernismului este oximoronul regasit atat in titlu cat si in "unghia ingereasca", in care
un element asociat profanului este asociat unuia care reprezinta divinitatea.

->al doilea argument

In al doilea rand la nivelul limbajului poetic se remarca variatia stilistica specifica

modernismului. Arghezi exploreaza dimenstiuni sau zone evitate, de obicei, in textele lirice si
foloseste termeni din diverse registre. Astfel se regăsesc cuvinte populare si regionale precum
"perete" "m-am silit" "mucigai" dar si termeni arhaici precum "firida" "stihuri". Prin valorificarea
lor, autorul se dovedeste un inoitor al poeziei romanesti deoarece foloseste cuvinte aflste la
periferia limbajului si propune o sintaxa poetica absolut originala. Acest aspect este incurajat de
topica afectiva- schimbarea ordinii obisnuite a cuvintelor pentru a pune in lumina o anumita
idee: "sau nu o mai am cunoscut". De asemenea se remarca si termeni apoetici precum
"unghia", "tencuiala", "groapa", al caror rol este de a sublinia revolta specific argheziana si
permanenta lupta a fiintei umane aflata intre credinta si indoiala. In acest fel se contureaza si
astetica uratului, conceptie conform careia frumosul se poate gasi si in fomrule grotesti ale
existentei. Universul astfel conturat pare a fi dominat de urat si de suferinta.

Reperul II
 La nivel tematic, aspectul central dezvoltat in opera este creatia si rolul creatorului.
Totusi, „Flori de mucigai” este o lucrare de sinteza care impresioneaza prin complexitatete
devoltand tematici multiple. Astfel identificam si alte aspecte generale care se completeaza
reciproc: credinta, necredinta, smerenia, revolta, suferinta. Relevanta ramane insa tema
creatiei si rolul creatorului ilustrata prin doua secvente esentiale in economia textului.

->prima secventa

Mai întâi tema creatiei este dezvoltata in secventa „Sunt stihuri fără an,/ Stihuri de
groapă,/ De sete de apă/ Şi de foame de scrum,/ Stihurile de acum.”. Stihurile "fara an" situează
intr-un prezent etern setea de viata a omului si "foamea" lui de ardere pana la mistuire. Prin
simbolul gropii, metafora a conditiei umane, sugereaza apartenenta la teluric, existenta intr-un
spatiu degradat si nu in ultimul rand, moartea. Prin apelul la sfera senzoriala care accentueaza
imaginea omului ca fiinta biologica, este subliniata menirea poetului de a canta nu numai lumina
spirituluu omenesc, ci mai ales limitele condiției sale, umbrele din aminitirile si din constiina
fiintei imperfecte, vinovate.

->a doua secventa

Mai apoi, creaţia este pusă în valoare ca temă centrală in ultimul catren al poeziei. „Era
intuneric" trimite la singurătate, la lipsa de siguranta si inspiraţie, sugerând astfel o confruntare
interioară a eului cu proprii demoni. Verbele la imperfect : era", " bătea", "durea șterg limitele
temporale şi dau senzatia lectorului că univerisul ostil dăinule pentru totdeauna. Comparaţula,
mă durea mâna ca o ghiara denota acult de revolta al eului lric, prin jertfa pentru creaţie "m-am
silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă". Întreaga secventă finală proiectează cadrul
conturat pe tot parcursul poemului intr-o eternitate nefericita, din care nu putem scăpa, in care
cel ce dorește să creeze trebuie să-şi sacrifice nu numai mintea, dar şi corpul.

Reperul III

Caracterul simbolist al poeziei si viziunea artistica a lui Arghezi se concretizeaza in text

prin intermediul unor elemente de structura si continut semnificative, dintre care atrag atentia
titlul si compozitia.

->titlu

Titlu este un element paratextual simbolic anticipativ ce prezinta instanta principala a

poemului. Acesta este analititc, format din substantivul comun "flori", prepozitia "de" si
substantivul comun "mucigai", cel din urma fiind i forma a cuvantului "mucegai" cu valenta
popular-arhaica. Sintagma "Flori de mucigai" face o trimitere intertextuala la volumul „Florile
raului” de Charles Baudlaire si este totodata un oximoron, florile fiind un simbol al frumosului,
vitalitatii, al imacularii iar mucegaiul reprezentand dezumanizarea, descompunerea, creandu-se
astfel o imagine emblematica pentru estetica uratului.

->elemente de continut

Poezia este organizata in spirit modernist in doua strofe, prima avand 16 versuri, a doua
fiind un catren atipic. In text se pot identifica trei secvente lirice de o putenica profunzime .
Prima strofă sugerează dorința puternică a artistului de a se exprima în versuri, fiind dominat de
setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă și lipsit de uneltele scrisului,
încearcă să zgârie cu unghia pe tencuială, versurile născute din nevoia de a comunica. În
acestă lume, părăsită de divinitate poetul pare a fi blestemat. Versurile sale sunt eterne („stihuri
fără an”), devenind, astfel, general valabile.A doua strofă amplifică deznădejdea eului liric prin
atmosfera sumbră, iar instrumentul folosit pentru scris devine generator de suferință. Nevoia de
comunicare cu lumea, setea de a-și exprima trăirile, îl silesc să scrie cu unghiile de la mâna
stângă. O simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forțele demonice, în opoziție totală
cu puterea divină a creației.

Incheiere

Asadar, Tudor Arghezi proiecteaza intr-un poem de mare profunzime povestea unui
creator care isi ofera opera drept jertfa, aceste devenid emblematic pentru modernismul
romanesc si intreaga sa creatie.
Riga Crypto si lapona Enigel (Barbu, modernism)
Balada
Literatura a fost numită tezaurul spiritual al omenirii, conturând astfel un intreg fenomen
social. Ion Barbu a marcat-o decisiv pe cea română, fiind unul dintre cei mai important
reprezentanti ai simbolismului, relevantă In acest sens rămânând opera „Riga Crypto si lapona
Enigel”.

Reperul I

DEFINITIE MODERNISM: Modernismul este o miscare culturara conturata inca de la

sfarsitul secolului XIX cand reprezenranrii s-au revoltat fata de traditiile academice si istorice
impue pana atunci. In literarua romana reoreticeniul acestui curent a fost Eugen Lovinesc.
Astfel, poemul " Riga Crypto si lapona Enigel " se incadrează, fără echivoc, in această miscare,
fiind ilustrate trăsăturile sale.

->primul argument

Un prim argument care sustine apartenenta la modernism vizeaza universul liric barbian
intemeiat pe baza unor simboluri profunde cu caracter filozofic, ce fac trimitere la cunoastere, la
creatie si la rolul creatorului in lume. Astfel primele patru strofe ce reprezinta rama baladei
cuprind toate alementele specifice unei arte poetice. Cantecul desemneaza creatia literara iar
faptul ca acesta poate fi interpretat „cu foc” sau „strans, incetinel”, refleca complexitatea operei
si echilibru pe care ea trebuie sa-l aduca. Menestrelul este creatorul iar valoarea sa,
superioritatea spirituala si profunzimea sunt sugerate prin comparatia cu „vinul vechi”. Cuscrul
mare desemneaza receptorul neavizat care observa doar dimensiunea estetica a artei si il
trateaza pe artist ca pe un bufon oferandu-i „pungi, panglici, beteli cu funda”. Lecctorul avizat
este nuntasul fruntas cel care cunoaste povestea si-i poate intelege sensurile ascunse, iar
precizare „La spartul nuntii, in camara.”, locul in care cei doi se afla, sugereaza un spatiu
privilegiat, intim, o apropiere necesata intre creator si receptorul arte sale

->al doilea argument

Un al doilea argument care susine apartenenta la modernism vizeaza folosirea

procedeelor artistice preferata de modernisti printre care se enumera: oximoronul, metonimia si
metafora revelatorie. Oximoroanele prezente in text surprind in totalitate antiteza dintre Crypto
si Enigel. Lapona se afla la „lampi de gheata”, fapt care subliniaza puterea ei de cunoastere
lipsita de afecte, lampa duce cu gandul la o lumina calda, difuza iar gheata este intepatoare,
rece. Riga are „visuri sute de macel”, expresie care pune in evidenta neputiinta de a avolua,
forma de plural „visuri” semnifica idealurile, telurile inalte, scopurile iar macelul este o actiune
sumbra, intunecata plina de suferinta. Structura „Greu taler scump cu margini verzi” constituie o
metafora profunda si face referire la aureola boreala de la polul nord care este un elemnt
specific pentru originile laponei. Intregul cadru prezentat duce cu gandul la „rece” si creioneaza
modul de gandire a fetei: pragmatica si logica. Crypto si Enigel traiesc o dragoste neimplinita
tocmai datorita diferentelor dintre cei doi care sunt evidentiate in text prin figurile de stil prezente
in poezie.

Reperul II

La nivel tematic, aspectul central dezvoltat in opera este iubirea imposibila dublata de
cunoasterea prin eros, analizand textul prin prima asemanarii cu „Luceafarul” . Totusi, „Riga
Crypto si lapona Enigel” este o lucrare de sinteza care impresioneaza prin complexitatete
devoltand tematici multiple. Astfel identificam teme precum creatia si rolul creatorului.
Relevanta ramane insa tema cunoasterii ilustrata prin doua secvente esentiale in economia
textului.

->prima secventa

O prima secventa care ilustreaza tema centrala a cunoasterii este constituita de

monologul laponei, faptura arhetipale ce reprezinta constiinta umana in aspiratia sa catre
cosmic si universal , catre lumina, ordine. Eroina reprezinta planul medial al lumii boreale
condusa de puterea ratiunii. Cuvintele fetei constituie al treilea raspuns la chemarile lui Crypto.
Ea concentreaza intr-o replica ampla de inalta profunzime crezul omului superior care triumfa
asuptra limitelor sale biologice. Relevanta in acest sens este repetitia „Ma-nchin la soarele
intelept” care ilustreaza optiuea ferma a laponei pentru acest ideal cognitiv . Enigel aseaza in
opozitie doua tipuri de cunoastere abolut incompatibile, unul ii apartine lui Crypto si defineste
existenta sa inferioara. Aspect subliniat de metafora umbrei de care, in calatoria ei, fata lege sa
se detaseze „din umbra deasa, desfacuta”. La randul sau termenul apoetic „carnea” reprezinta o
metonimie pentru trup si materialitate. In opozitie se defineste o lume a luminii si a intelegerii
profunde specifice spiritului uman si redata exemplar prin metafora „sufletul fantana”.

->a doua secventa

O a doua secventa relevanta pentru tema amintita se regaseste in ultima parte a

poeziei. Lapona reuseste sa depaseasca momentul chemarii dezi exita „-Plangi, preacuminte
Enigel!” si intra definitiv sub semnul soarelui. Asocierea astrului cu un inel sugereaza o logodna
cosmica, o nunta necesara intre fata dominata de ratiune si cunoasterea absoluta. Pentru
Crypto, insa, aspiratia catre inalt, cosmic, constiinta la superlativ este destructiva, iar intalnirea
cu soarele il ca face sa involueze transformandu-l intr-o ciuperca otravitoare: „sucul dulce
inacreste”, „venin si rosu untdelemn/ Mustesc din funduri de blestem;”. Protagonistul nu are
capacitatea de a cuprinde metafora absoluta si este pedepsit pentru indrazneala de a fi aspirat
la depasiea propriilor limite. Mai mult, el este condamnat la dezradacinare, la o ratacire eterna
fara a-i mai fi ingaduita intoarcerea acasa: „De a ramas sa rataceasca/(...)/Cu Laurul-Balaurul”.
Totodata eroul plateste pretul de a fi visat o iubire peste puterile sale ajungand sa-si piarda
mintile –„nebunul riga Crypto”- si sa-si inpleteasca destinul cu „masalarita-mireasa” intr-o nunta
blestemata cu care povestea se incheie.

Reperul III

Caracterul simbolist al poeziei si viziunea artistica a lui Arghezi se concretizeaza in text

prin intermediul unor elemente de structura si continut semnificative, dintre care atrag atentia
titlul si compozitia.
->titlu

Titlu este un element paratextual simbolic anticipativ ce prezinta instanta principala a

poemului. In ce il priveste pe cel al operei noastre „Riga Crypto si lapona Enigel” se poate
observ asemanarea cu titulatura marilor povsti de dragoste precum „Romeo si Julieta” sau
„Tristan si Isolda”. La fel ca-n textele din literatura universal, si cel al lui Barbu reda o idila
nefericita in care iubirea se dovedeste imposibila. Mai multa, in balada barbiana
incompatibilitatea eroilor este sugerata inca de la acest nivel prin precizarea conditiei
protagonistilor despre care aflam ca sunt un rege („riga”) si o lapona. Primul termen are o
sonoritate si trimite la un spatiu in timp ce al doilea anunta provenienta fetei ce apartine lumii
boreale, zapezilor si frigului. La randul lor, numele celor doi joaca un rol esential in
caracterizarea acestora, anticipand nepotrivirea dintre ei. Daca in cazul lui Crypto, asocierea cu
termenul „cryptos” din greaca este clara, sugerandu-se caracterul ascuns, intunecat al regelui,
in ce o priveste pe Enigel, numele i-ar putea fi asociat atat cu „angel” cat si cu raul Ingel care
curge in nord. Indiferent de interpretare, fetei ii sunt atribuit particularitati precum iluminare,
imaculare. Subtitlul „balada” avertizeaza lectorului in privinta componentei epice a textului si
anunta specia carei ii apatine desi lucrarea are elemente evidente de legenda, basm sau chiar
poem.

->elemente de continut

La nivel compozitional, lucrarea insemneaza 27 de strofe inegale, numarul de versuri

variind de la patru la sapte, particularitate a modernismului. Textul respecta structura povestii in
rama, isoria lui Crypto si Enigel fiind spusa in cadrul unei nunti in taina. Astfel primele patru
catrene alcatuiesc rama baladaei prezentand un scurt ritual al povestirii in care un menestrel ii
canta nuntasului fruntas despre iubirea neimplinita dinre regele ciuperca si fata venita de la pol.
Creioneaza lumea intunecata in care Crypto locuieste si schiteaza portretele protagonistilor.
Intalnirea dintre cei doi are loc in vis, element ce amitnteste de poemul eminescian „Luceafarul”.
Regele incearca sa o convinga pe lapona sa ii raman alaturi oferindu-i fragi, „somn fraged si
racoare” si chiar pe sine. Fata refuza pentru ca sa alfa in cautarea cunoasterii superioare
reprezentate de soare. In cele din urma astrul se va oglindi in Crypto transformandu-l in
ciuperca otravitoare, acesta ramanand sa rataceasca nebun prin lume pentru totdeauna.

Incheiere

Asadar, Ion Barbu proiecteaza intr-un poem de mare profunzime povestea unei iubiri
neimplinite impachetata intr-o metafora de mare profunzime, acesasta devenid emblematica
pentru modernismul romanesc si intreaga sa creatie.
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(Blaga, modernism)
Literatura este numită ,,tezaurul spiritual al omenirii” si contureaza un intreg fenomen
social. Lucian Blaga a marcat decisiv lirica româneasca, fiind unul dintre cei mai important
reprezentanti ai modernismului, relevantă fiind opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Reperul I

DEFINITIE MODERNISM: Modernismul romanesc este un curent literar aparut la

inceputul secoulului XX, ce se caracterizeaza prin negarea traditiei si impunerea unor noi
principii de creatie. In opinia mea, poemul " Eu nu strivesc corola de minuni a lumii " se
incadrează, fără echivoc, in această miscare, ilustrandu-i, in mod exemplar, trăsăturile.

->primul argument

În primul rand, universul liric blagian se intemeiaza pe baza unor aspecte profunde, de
natura filosofică, temele abordate avand caracter specific: creatia si rolul creatorului in lume,
respectiv cunoașterea. Se remarca ambiguitatea lucrării, sensurile fiind criptice, ceea ce face
poezia greu de interpretat de către un lector neavizat. Astfel, scriitorul își proiectează sistemul
filosofic în poem și reda modul în care fiinta umana se raporteaza la mister, pe care dorește să-l
desluseasca. Se conturează, astfel, doua forme de cunoaștere: cea rationala/paradisiaca, ce
are adesea valențe distructive, și cea sensibilă/luciferică, prin care artiștii imbogatesc tainele
lumii. Imaginarul poetic capătă astfel o trasatura bipolară, ce ilustrează doua viziuni antinomice
asupra existenței: “lumina altora sugruma vraja nepatrunsului”, “eu iubesc/ și flori și ochi și buze
și morminte”.

->al doilea argument

În al doilea rand, la nivel stilistic, Blaga optează pentru procedeele preferate de

modernisti, printre care se numara oximoronul, metonimia și metafora profunda, “revelatorie”,
asa cum o numea însuși scriitorul. Prin intermediul oximoronului “întunecata zare” este
desemnat misterul pe care fiinta umana încearcă să-l descopere, artistul imbogatindu-l prin
propria creație. Printre metaforele revelatorii se numără “adâncimi de întuneric”, “corola de
minuni”. Atrage atenția secvența “nu ucid/ cu mintea tainele”, ce ilustrează exemplar
cunoasterea luciferica, definind, totodată, atitudinea protectoare a eului liric, care încearca sa
ocroteasca misterele. Sintagma “calea mea” ar putea desemna, metaforic, o calatorie initiatica,
un drum pe care creatorul îl parcurge în întreaga sa existență și în care are revelatia
necunoscutului, care îmbracă diferite forme. Acestea se concretizează în poem prin intermediul
unor metonimii- “în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Florile fac trimitere la regnul vegetal,
sugerand prima etapa a cunoașterii, cea senzorială. Ochii desemnează toate ființele vii, sunt un
spațiu de intalnire intre om si univers și reprezinta cunoasterea prin contemplare. Buzele
simbolizeaza atat sărutul, prin urmare, cunoașterea prin eros, dar și logosul, cuvântul creator.

Reperul II
 La nivel tematic, aspectul central dezvoltat in opera este rolul creatorului în lume. Totusi,
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o lucrare de sinteza care impresioneaza prin
complexitatete, devoltand tematici multiple. Astfel, identificam teme precum cunoașterea și
iubirea. Relevant ramane, insa, rolul creatorului în lume, ilustrat prin doua secvente esentiale in
economia textului.

->prima secventa

Mai intai, secvența “Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric” include metafora centrala și laitmotivul poemului: “lumina”. Se conturează astfel
cunoașterea paradisiaca, pronumele nehotarat “altora” desemnand mulțimea celor care aleg să
distrugă misterul și de care eul liric se detașează complet. De altfel, întreaga secvență e
formulată la persoana a III-a, remarcandu-se prin obiectivitate și contrastand evident cu restul
poeziei, care e profund subiectiva, textul fiind un monolog liric. Verbul “sugruma” are valente
metaforice si trimite la o atitudine distructiva, careia eul liric i se opune vehement, căci el
încearca sa ocroteasca tainele lumii. Se observa și la nivel gramatical antiteza dintre forma
negativă, respectiv utilizarea persoanei I, a verbelor “nu strivesc”, “nu ucid”, respectiv persoanei
a III-a a celui menționat anterior. Referentul poetic ramane misterul, desemnat prin fiecare
dintre cuvintele construcției metaforice ample “vraja nepatrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric”.

->a doua secventa

Mai apoi, se contureaza in antiteza secventa poetica următoare, care se deschide prin
conjunctia adversativa “dar”, plasand în opozitie cele doua lumi. Se remarca din nou metafora
centrala, a luminii, ce capata acum o nuanta subiectiva, prin care este redata aventura
cunoașterii artistice, subtilă și, in egala masura, privilegiata. Versurile se concentrează asupra
unei comparații între strălucirea lunii, care mărește taina nopții, și actul creator, care
imbogateste “întunecata zare”. Astfel, prin intermediul astrului selenar, se creioneaza ideea ca,
pentru Blaga, creația este iluminare și revelare a misterelor esentiale. Campul semantic
dominant rămâne, în continuare, cel al enigmei, regasindu-se termeni sau structuri precum
“taina nopții”, “întunecata zare”, “sfant mister”.

Reperul III

Caracterul simbolist al poeziei si viziunea artistica a lui Blaga se concretizeaza in text

prin intermediul unor elemente de structura si continut semnificative, dintre care atrag atentia
titlul si compozitia.

->titlu

Titlu este un element paratextual simbolic anticipativ, prin care cititorul pătrunde într-o
lume imaginara în curs de constituire si parcurge un traseu de receptare a mesajelor lucrarii.
Acesta are o structura ampla, fiind format dintr-o propozitie enutiativa, ce se deschide cu
pronumele “eu”. Verbul la modul indicativ, timpul prezent, cu forma negativa (,,nu strivesc”),
exprima inclinatia poetului catre cunoasterea luciferica, iar metafora revelatorie -“corola de
minuni”- creeaza o imagine a perfecțiunii, prin ideea de cerc.. Titlul este reluat și în incipitul
textului, fiind îmbogățit cu noi semnificații: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/[...]/ căci eu
iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”. Metaforele-simbol enumerate surprind elementele-
cheie ale existenței conturate: ochii - poarta spre cunoaștere, florile - expresie a frumosului, dar
și a efemerului, buzele - sugestie a logosului poetic și a iubirii, mormintele - finalul vieții, dar nu
neapărat și al spiritului.

->elemente de continut

În ce privește compoziția, în spirit modernist, textul este astrofic, fiind reprezentat de o

unitate monobloc, alcatuita din douăzeci de versuri. Coerenta este data de utilizarea
ingambamentului, care ofera cursivitate discursului, remarcandu-se redactarea cu minuscula la
început de rand. Poemul este organizat riguros, ideile ample alternand în funcție de tipul de
cunoaștere ilustrat. Secventa intai, profund subiectiva, defineste succint cunoasterea luciferica,
pentru care eul liric optează firm. A doua reflecta cunoașterea paradisiaca, într-un enunț
obiectiv, semn ca fiinta creatoare se detașează definitiv de “lumina altora”. Ultima parte
desemneaza asemanarea dintre creatia artistului si lumina lunii. Versurile finale au valoare
concluziva și explicativă, accentuata de prezenta conjunctiei “căci”. Eul poetic își justifica prin
iubire atitudinea și rolul său de ocrotitor al misterului- “căci eu iubesc”. Enumeratia din incipit,
reluata acum într-o formă ușor diferită- “și flori, și ochi, și buze și morminte”- arată faptul ca
toate componentele lumii își au rostul lor, iar distrugerea oricareia dintre ele ar sărăci existența.
Poemul se încheie, astfel, circular, într-un echilibru perfect, amintind el însuși prin forma de o
corola de minuni.

Incheiere

Asadar, Lucian Blaga proiecteaza, cu ajutorul operei ,,Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”, un univers liric surprinzător, devenit emblematic pentru modernismul romanesc si pentru
intreaga sa creatie.