Cultura și

Civilizația Geto-
Dacilor
Geto-Dacii sunt cei mai viteji și mai drepți dintre
traci. Respect Dacilor!
 Cin erau Dacii, teritoriul acestora...
Dacii, numiți și geți, au trăit pe teritoriul României de astăzi: Muntenia, Moldova, Banat, Transilvania, Maramureș. Aceștia au fost
numiți de marele istoric grec Herodot „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. În ceea ce privește numele lor, există mai multe
variante discutate de istorici; unii au adoptat denumirea de geto-daci sau daco-geți, deci îi consideră un singur popor, pe când alții
susțin că dacii și geții au fost, de fapt, două grupuri etnice distincte, chiar și aria lor de locuire fiind diferită. Astfel, dacii locuiau în
principal în Transilvania, iar geții la Dunăre și în Dobrogea
 Cultura Geto-
Dacilor
Cultura geto-dacilor constituie un fenomen foarte complex prin radacinile sale istorice, prin varietatea
formelor si prin teritoriul in care s-a manifestat. Reconstituirea sa este un proces anevoios, pe de o parte
datorita complexitatii fenomenului, imposibil de cuprins in toate amanuntele sale, iar pe de alta parte
datorita saraciei izvoarelor scrise si marturiilor arheologice. Iata de ce in randurile noastre ne vom opri
asupra acelor aspecte despre care se poate spune ceva cu o oarecare certitudine, plecand si de la ideea ca
cultura atunci, ca si acum, constituie elementul cel mai insemnat pentru felul de a fi al unui popor, in
ultima instanta cultura fiind cea care individualizeaza popoarele, le face sa fie sau sa nu fie in istorie.
 Artă
Dacii au excelat in acest domeniu, asa cum ne dovedesc sapaturile arheologice.
Podoabele lor erau de o rara frumusete, sculptura in lemn avea o veche traditie
transmisa pana in timpurile noastre pe intreg teritoriul tarii, casele erau
impodobite cu fel de fel de ornamente, pentru care foloseau scule fine, in genul
toporaselor miniaturale etc. Tesatoria la razboi era cunoscuta inca din perioada
culturii Cucuteni
 Artă
S-au stabilit in total 111 localitati in care s-au gasit piese de argint daco-getice ce fac parte din tezaure sau alcatuiesc
descoperiri singulare. Asa cum s-a aratat si in articolele precedente, toate realizarile isi au izvorul in timpuri foarte
indepartate. Cele mai vechi opere de arta dateaza din paleolitic ne-au ramas opere ca "Ganditorul" si "sotia" sa decoperite la
Cernavoda etc. Frumusetea sculpturilor si ceramicii de atunci nu avea comparatie decat cu cea a produselor din bazinul Marii
Egee. Asa apare "zeita fertilitatii" de la Cucuteni, realizata in perioada 3600-3400 i.e.n., altarul din teracota de la Trusesti-
Botosani, modelele din teracota ale celor patru sanctuare de la Cascioarele - Ilfov, datate 3600-3400 i.e.n. si care prezinta un
rafinament arhitectonic, pe care templele elene il vor atinge dupa mai bine de 2200 de ani, femeia care duce un vas pe cap de
la Oltenita (de unde putem deduce ca purtatul vasului si a altor sarcini pe cap nu e un imprumut extern, ci un obicei
autohton), minuscula vulpe de la Pietrele, a carei siretenie artistul a surpins-o magistral, precum si celelalte opere pline de
originalitate si rafinament ale culturii Cucuteni (3600-3400 i.e.n.) si in special vestita si tipica ceramica pictata, arsa la
temperaturi inalte si egala in rafinament cu aceea din Atica arhaica, ca si nu mai putin originalele opere descoperite la
Habasesti
 Medicina
Nu s-a pastrat nici o planta medicinala din limba latina, dacii fiind cei mai mari specialisti ai antichitatii in
cunoasterea, cultivarea si folosirea plantelor medicinale si neavand ce imprumuta de la romani. La Sarmizegetusa
Dacica, s-a gasit o trusa medicala ( o cutie de lemn ferecata in alama si cu maner de fier, ce continea: un scapel, o
penseta, pulbere de piatra ponce si vase miniaturale pentru poduse farmaceutice), dovada a nivelului ridicat al practicii
medicale in timpul lui Decebalus. Tot atat de importanta este si metoda lor de a trata si sufletul odata cu trupul.
 Agricultura
Asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob si mai multe varietăt
de grâu. Baza economiei o formau agricultura si cresterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar si cutit de fier încă din sec. III
î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru
tăiatul vitei de vie, târnăcoape, securi, greble cu sase colti, etc.
Geto-dacii cultivau intensiv si vita de vie. Câtiva termeni dacici legati de aceasta ocupatie au rămas până azi în limba română
(butuc, strugure, curpen). Practicau tot atât de intens albinăritul si, bineînteles, pescuitul. Cresteau vite cornute, mici si mari;
iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumită. Dacia era vestită si prin bogătiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane
era foarte căutat de greci pentru constructia corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar numai cea găsită
la suprafată (căci dovezi privind extractia păcurii nu există decât din epoca romană). Cu sarea gemă (mult folosită atât pentru
conservarea pestelui si a cărnii, cât si la argăsitul pieilor) geto-dacii făceau un comert intens, mai ales cu grecii
 Port
Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii, aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa
lucrata cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor
romane ca stil si arta in toalete (camase cu decolteu, ie, fusta cu clos, fote, bazma etc, pe care - de asemenea - femeile romane nu le cunosteau).
De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica, fiind grefat pe cuvantul dac braca "pantaloni", cuvant care a evoluat in limba
româna sub forma de bracinari "itari" si bracinar "curea, sfoara, cingatoare pentru strans pantalonii„ . Pana in prezent nu s-a gasit nici un
monument in care sa fie reprezentat un dac in toga romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu "crapa" iarna de frig,
asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc mitos, ca si cel de la
Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor, in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica
pe care o mai poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale pelsagilor dunareni si carpatici si ale lui "Mithras genitor
luminis" reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga, cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de
genunchi si caciula traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe columna lui Traian. Imaginea taurului este
simbolul unei bogatii a dacilor stravechi: cresterea vitelor si agricultura.
 Administrație
Dacii aveau o organizare tribală, numele a peste douăzeci de astfel de triburi apărând în Geographia, opera lui
Ptolemeu (90-168). După cum menționează autorii antici, aceste triburi erau în război aproape permanent între
ele. Încercarea de a le uni și de a le controla devenea astfel o aventură anevoioasă, reușind doar prin mijloace
religioase și, bineînțeles, militare.
Totuși, față de restul statelor barbare, dacii nu erau o simplă uniune de triburi cu caracter mai mult sau mai
puțin permanent, adunate laolaltă vremelnic cu ocazia unei ofensive sau defensive a teritoriului. Din sursele
antice reiese ideea că Regatul Dac era un stat condus de un rege, care era stăpânul unei administrații. Criton,
medicul împăratului Traian, scrie despre această administrație din vremea lui Decebal, spunând că unii
subalterni ai regelui erau responsabili cu agricultura, alții (cei din jurul regelui) cu construirea și mentenanța
fortificațiilor.
 Administrația
Alții erau cu siguranță responsabili cu administrarea minelor de unde se scoteau aurul, fierul
și alte metale, de construcțiile militare și religioase, paza granițelor etc. Simpla privire
asupra fortificațiilor, templelor și diverselor clădiri, lucrărilor de terasare și aducțiuni de
apă din munții locuiți de daci ne duce cu gândul la o administrație eficientă, probabil
impusă cu forța, căci tăierea pădurilor, extragerea pietrelor din cariere, transportarea lor
și construirea efectivă nu puteau fi făcute decât de un număr important de oameni, care
aveau organizare și disciplină funcționale.
Poetul roman Horatius scrie despre proprietatea comună asupra terenului, aceasta ducându-
ne cu gândul la un drept al regelui asupra întregului pământ din regat, pe care putea să-l
împartă oamenilor săi după bunul plac. La fel, monopolul regal putea exista și asupra
aurului sau a altor bogății.
 Armata
Romanii au imprumutat de la daci vestitul stindard reprezentand lupul si
sarpele, unic in lumea antica si care va fi insusit de toate legiunile romane.
Insasi organizarea de lupta a fost la inceput de origine traco-macedoneana
sub forma bine cunoscutei falange. Dacii invinsi nu au mai avut ce prelua,
deoarece armata lor a fost desfiintata. In schimb romanii nu au reusit sa
invete niciodata sa lupte calare folosind totodata arcul, ceea ce explica
rapida lor capitulare in fata partilor, a carpilor si a popoarelor migratoare.
 Viața spirituala
Religia geto-dacilor a fost politeistă, încadrându-se în politeismul tracic de tip indoeuropean. Astfel, în fruntea
pantheonului geto-dacic se plasează divinitatea supremă, Zamolxis, de caracter chtonian (gr. „pământ”, denumire
dată diferitelor divinităţi ale pământului, întruchipate la început de zeiţa Gaia. Extinsă apoi asupra tuturor
divinităţilor care locuiesc sub pământ), cu atribute de zeu al pământului, pe baza indicaţiilor lui Herodot şi a
etimologiei numelui său, pus în legătură cu cuvântul tracic zamol care înseamnă, nu altceva decât pământ.
Religia a fost un factor important, care a influenţat în mare măsură viaţa social-politică a geto-dacilor. Credinţa în
nemurire îi făcea să înfrunte cu mare bărbăţie încercările şi să lupte cu un deosebit eroism împotriva duşmanilor.
Lui Traian îi sunt atribuite cuvintele:
„Am subjugat chiar şi pe geţi, cei mai războinici dintre toate neamurile câte au existat vreo dată, nu numai din
cauza puterii corpului lor, dar şi din aceea a învăţăturilor lui Zalmoxis... Acesta le-a întipărit în inimă că ei nu mor,
ci numai cât îşi schimbă locuinţa şi de aceea merg la moarte mai vesel decât la orice călătorie.” Religia geto-
dacilor a avut mai târziu, în secolul I î. Ch. un rol în unificarea triburilor geto-dacice.
 Sfârșit
Poiect realizat de Albina și
Arina Delendrea