Geto –dacii sunt consideraţi ca formând o grupã deosebitã în marea

familie a triburilor tracofone, avand un rol important in procesul etnogenezei

românilor. Cu numele de geţi romanii şi grecii desemnau principala ramurã

de nord a tracilor (geţii sunt cei mai viteji şi drepţi dintre traci – Herodot)

locuind între Muntii Haemus(Balcani), Marea Neagrã şi Dunãre pânã la râul

Osma(Osem),

Dacii erau organizati în triburi si aveau cetati numite dava. Din

agricultura obtineau: grau, vin, miere, cresteau vite si cai, dar si pescuiau.

Îmbracamintea era facuta din lana de oaie si din canepa. Daca la ses

locuintele erau facute din nuiele împletite pe pari si zidite cu pamant, la deal

si la munte ele erau facute din lemn, folosindu-se barnele încheiate.

Infãţişarea geto-dacilor
Deoarece anticii nu nascocisera antropometria, masuratorile facute pe

corpul omenesc, in vechile izvoare literare nu exista descrieri precise,

stiintifice, ale infatisarii geto-dacilor; doar cateva menţiuni fugare,

controlabile prin imaginile de pe Columna lui Traian, de pe monumentul

trimfal de la Adamclissi si prin cateva statui de daci (produse ale artei

romane) ingaduie reconstituirea apesctului fizic al geto-dacilor, dar nu cu

amanunte si exactitatea de dorit.

Marturiile literare antice ii aseamana pe geto-daci, ba chiar si pe traci,

cu popoarele locuind in tinuturile de miaza-noapte ale Europei : sciti, celti,

germani. Inalti si robusti, barbatii daci aveau, in general, pielea de culoare

deschisa, ochii albastrii si parul blond-roscat. Oamenii de rand purtau parul

retezat pe frunte si lasat in plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a si adus

numele de comati—„pletoşii”; la dacii nobili (tarabostes, pileati) e mai greu

de stabilit portul parului din pricina caciulitei de lana (pileum) pe care o

purtau ca semn distinctiv al rangului. In orice caz, si unii si altii purtau

mustati si barba bogata, potrivite cu foarfecele

Femeile dace par sa fi fost frumoase, de o frumusete severa, aspra

chiar, dar expresiva. Columna lui Traian le infatiseaza, poate idealizandu-le

intrucatva, zvelte, inalte, aparent puternice, purtand parul pieptanat pe

tample, cu carare la mijloc si strans la spate intr-un coc.

Asemănarea dintre daci şi românii de astăzi

Privind Columna lui Traian, vedem obiceiuri care au rămas în tradiţia

poporului nostru pâna astazi: construcţia caselor de la munte, portul nostru

popular - care este acelaşi astăzi ca şi cel dăltuit în piatră, pe columnă.

O istorioară foarte interesantă este aceea a lui Badea Cârţan, un cioban

din Cârţişoara. După o lungă călătorie pe jos, din satul său pâna la Roma,

ajunge sa-şi vadă visul - "Columna lui Traian" -, depune la baza ei o traistă

cu pământ şi un săculeţ cu grâul Daciei, apoi se culcă şi doarme la umbra

Columnei. A doua zi, (Martie 1896), ziarele din Roma publică uimite, la

vederea românului ardelean: "Un Dac a coborât de pe columnă". Chipul şi

portul său neobişnuit pentru ei, dar semănând aidoma cu Dacii de pe

basoreliefuri i-au uimit peste măsură pe cetaţenii Romei.

Este ştiut că ţăranii noştri mai poartă şi azi, în multe zone ale ţării,

aceeaşi îmbrăcăminte ca dacii de pe columna lui Traian (iţari, cămaşă lucrată

cu flori pe poale şi mâneci, cojocele lucrate cu flori, căciulă - pe care

romanii nu le aveau) şi că femeile dace erau net superioare celor romane ca

stil şi artă în toalete

Asemănarea la port a dacilor cu românii înseamna, de fapt, o

recunoaştere implicită a continuităţii daco-geţilor în Dacia şi după cucerirea

şi colonizarea romană.

Cultura spiritualã a daco-geţilor

Cunoasterea unui popor presupune neaparat si cunoasterea culturii

sale spirituale. Astãzi lucrul acesta nu e greu caci literatura si arta sunt larg
difuzate cu ajutorul mijloacelor moderne: cartea tipãritã , presa, emisiunile

radio si de televiune, turneele teatrelor, expoziţiile. Dar pentru antichitate

istoricii se gasesc adesea in fata unor mari dificultati, mai ales in ceea ce

priveste popoarele de la periferia lumii greco-romane.

De obicei, cele mai multe stiri antice despre cultura spirituala a

popoarelor barbare se refera la religia lor. Neputinta de a explica rational,

stiintific, multe dintre fenomenele naturii si ale vietii sociale, precum si

interesele de dominatie ale claselor exploatatoare faceau ca religia sa joace

un rol important in societate.

Un text istoric de-al lui Halicarnas, destul de limpede a dat nastere unor inversunate

dispute in jurul problemei religiei geto-dace. Despre Zamolxis si Gebeleizis,

ca si despre credinta getilor in nemurire s-au scris zeci si sute de pagini, in

care s-au infruntat opiniile cele mai diverse (unii invatati credeau ca

Zamolxis a fost un om, un vrajitor, indiferent de realitatea sau nereleatitatea

legaturilor sale cu Pitagora; altii afirmau despre credintele getilor dobrogeni

ca nu s-ar potrivi si pentru dacii din tinuturile muntoase ale Transilvaniei) in

care informatiile lui Herodot ocupau, prea adesea, un loc secundar.

Incetul cu incetul, lucrurile s-au lamurit, exagerile au fost abandonate.

Dar pana intr-o epoca relativ recenta a ramas in discutie problema principala

a credintelor geto-dace: era aceasta religie monoteista(avand, deci, un singur

zeu) sau politeista?