COMUNA SĂPĂNȚA

(JUD. MARAMUREȘ)
ELEV: ANDREESCU ALEXANDRU
CLASA: A-11-A C
Scurtă descriere
• Bun venit în Săpânța, o comună aparte din ținutul Maramureșului …. așezare
românească de pe malul stâng al Tisei, râu ce constituie frontiera dintre
România și Ucraina, râu ce desparte pe românii din stânga de românii din
dreapta Tisei, căci și pe o parte și pe alta sunt așezări românești multiseculare!
• Săpânța nu e o comună oarecare tocmai pentru că deține pe teritoriul ei o
comoară rară, greu de prețuit în bani și în cuvinte – CIMITIRUL VESEL.
Cimitirul Vesel din Săpânța – unicat mondial și monument de valoare
mondială, unde crucile nu păzesc doar morminte, ci vorbesc explicit în cuvinte.
Cimitirul Vesel din Săpânța, unde epitafurile, unice în lume, dau dovada
bogăției și originalității filozofiei românești de viață și mentalități românești de
a gândi viu și autentic chiar lucrurile de dincolo de viață. Dar, Săpânţa nu este
doar Cimitirul Vesel. Este mai mult de atât. Trebuie sa ai răbdare şi să vii în
fiecare an şi anotimp pentru a-ţi da seama de ce este aşa de specială.
Locuri Consacrate
1.Mănăstirea Bărsana
• Acesta sfântă mănăstire, plină de taina Crucii şi a Invierii lui Hristos în Biserica Sa, sinteza între
evlavie şi artă, unde rugaciunea ziditoare de suflet frumos se uneşte cu munca artistică, ziditoare
de lumină construită din piatră şi lemn, Bârsana - este o icoană a sufletului creştin ortodox
maramureşean la răscruce de milenii, o speranţă pentru un viitor binecuvântat, este un loc sfânt
unde natura se uneşte cu Biserica în Liturghie cosmică. Valea Izei este ținutul de legendă al
sufletului românesc. Este o pura minune mestesugăreasca, a zonei Maramure șului, eviden țiind
talentul si îndemănarea mesterilor maramure șeni.Pentru realizarea ansamblului arhitectural s-a
folosit ca sursă de inspirație tradiția locală. Astfel, toate construc țiile sunt realizate din lemn de
stejar și pietre de râu și au fost ridicate chiar de me șterii din satul Bârsana.
• Dincolo de coline şi păduri, există o altă geografie - mai profundă -, aceea a sentimentelor. La
temelia tuturor acestora - coline, păduri, sentimente - se află credinţa, iubirea şi nădejdea. Aici, în
aceste locuri, oamenii şi lucrurile sunt împăcate cu ele însele, împacaţi cu ei inşişi. Sfântul lăcaş
al Mănăstirii Bârsana apropie, o data mai mult, Valea Izei de Dumnezeu. O mănăstire de maici este
începutul retemeluirii a ceea ce a fost odinioară, o vatră de ortodoxie într-un autentic, „picior de
plai, pe-o gură de rai”.

• Aici, ca şi-n alte locuri miraculoase din ţară, înţelegem, mai bine, locul neamului românesc, între
Dumnezeu şi bucata de pământ. Aparţinând de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi
Sătmarului, Mănăstirea „Soborul Sfinţilor celor 12 apostoli” din Bârsana este situată la 22 de km
sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, spre podul Slătioarei, unde
spaţiile dumbrăvilor largi ale Izei se strâmtează, spre localitatea Strămtura, fiind cel mai strămt
vad al Izei. De la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186, trecând pe sub o frumoasa poartă
maramureşeană, se răsuceşte în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta
propriu-zisă se face pe sub semeţul Turn - clopotniţa, dincolo de care, pe partea dreaptă, biserica
taşneste mlădioasă spre cer - până nu demult, cea mai înaltă biserica de lemn din lume .
2.Cimitirul Vesel
1. Cimitirul Vesel din localitatea Săpânța, Maramureș, este unul dintre
obiectivele turistice din România faimos pentru crucile mormintelor viu
colorate, dar și mesajele inscripționate lăsate la vederea turi știlor. . Ideea
Cimitirului Vesel i-a aparținut lui Stan Ioan Pătraș, sculptor, poet și pictor,
de asemenea. Conform ipotezelor, s-a spus că Stan Ioan s-ar fi inspirat din
cultura dacilor, acolo unde, de la Ovidiu Densușianu încoace, se cataloga
moartea ca un eveniment vesel. Lemnul folosit pentru cioplirea crucilor
este exclusiv de stejar. Imediat după tăiere, lemnul este prelucrat și lăsat
la uscat pentru 4-5 ani. Abia după ce lemnul s-a uscat foarte bine, se
începe sculptarea propriu-zisă. Modelul crucilor este gândit în totalitate
de Dumitru Pop Tincu imediat după ce acesta vizitează cimitirul. El
concepe identitatea fiecărei cruci după ce vede care este locul unde va fi
amplasată, cum va fi așezată, dar și mai ales după felul în care el l-a
cunoscut pe cel care a trecut în neființă. Culorile folosite în Cimitirul
Vesel din Săpânța sunt luminoase și intense și, pe toate crucile din
interior, fondul este albastru. Este culoarea specifică zonei, denumită
“Albastru de Săpânța”, moștenită de la generație la alta. Pe lângă fondul
albastru, alte culori predominante sunt roșu, galben, verde, negru.
Epitafurile de pe crucile din Cimitirul Vesel au rolul de a păstra vie și
nealterată amintirea celor decedați, dar într-un mod transparent și plin de
umor, pentru a fi un motiv de zâmbet pentru cei ce vizitează cimitirul.
 3.Mănăstirea Săpănța-Peri
O mănăstire din Maramureș a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru oameni din întreaga lume. Mii de
turişti vin în fiecare an la Mănăstirea Săpânţa - Peri, curioşi să vadă biserica din lemn despre care se spune
că ar fi cea mai înaltă din Europa. Lăcașul de cult a fost construit în urmă cu două decenii la initia țiva
preotului din comună și este, alături de Cimitirul Vesel, mândria localnicilor din Săpân ța. Este impresionant
cum au reușit să construiască o biserica atât de înaltă. Ar putea si interesant să în țelegem un pic mai
mult aceste aspecte arhitectonice. Impresionantă este și scara de 4 metri și jumătate, sculptată dintr-o
singură bucată de lemn. "Aceasta este scara care urcă la Paraclis. Vechimea lemnului are 300 de ani.
Meșterii au lucrat cu tesla, cu barda și, iată, că e o frumuse țe. Astfel, biserica a devenit motiv de mândrie
pentru comunitatea locală. Pe lânga Biserica Sfântul Arhanghel Mihail, Săpân ța se mândre ște și cu o altă
biserică înaltă de 77 de metri, construită din piatră și cărămidă, în incinta Cimitirului Vesel. În fiecare an, în
Săpânța, ajung până la 300 de mii de turiști veni ți din întreaga lume. La Săpân ța-Peri au fost traduse și
copiate în română pentru prima dată „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda duminicii”, „Codicele Voro țean” și
„Faptele Apostolilor”. Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783. Mănăstirea Săpân ța
Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpân ța, din dorin ța de a reînnoda tradi ția istorică a
vechii Mănăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Peri, Maramure ș, astăzi pe teritoriul Ucrainei. Ctitorită de
părintele paroh Grigore Lutai, după planurile arhitectului Dorel Cordo ș, Mănăstirea Săpân ța Peri a primit,
din anul 2005, o obște de maici, care a continuat lucrările de construc ție începute anterior. Biserica în stil
maramureșean a mănăstirii a fost placată, inițial, cu 8,5 kilograme de aur, iar crucea, înaltă de șapte metri,
la rândul ei, învelită cu patru kilograme de aur. Construcția se află pe malul Tisei și fost realizată între anii
1998 și 2003. Turla mănăstirii este vizibilă de la o distan ță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată
de românii din Transcarpatia, regiune a Maramure șului istoric rămasă în Ucraina
.

•
Traditii si obiceiuri
•1.Obiceiuri de Iarna
• In seara de 24 decembrie, copiii si tinerii pornesc la colindat. In Maramures, acest

. ritual are ca scop rodnicia holdelor, implinirea prin casatorie a tinerilor si cresterea
copiilor. Cei mici merg din casa in casa cu Steaua sau cu Capra, primind in schimbul
urarilor de bine mere, nuci, colaci si bani. Colindatorii pornesc de la casa preotului si
nu se opresc pana nu trec pragul fiecarei gospodarii pentru a reface drumul magilor
vestitori. Casele trebuie sa fie luminate in toata noaptea de Ajun, iar portile deschise,
pentru a le arata colindatorilor ca sunt bine primiti de gazde. Un obicei foarte vechi
pastrat in aceasta zona este cel al Brondoşilor, practicat in orasul Cavnic. Cetele
sunt formate din 7-15 baieti imbracati in costume traditionale, ornate cu clopotei si
talangi; pe fata poarta masti din piele de oaie. Batranii spun ca imbratisarea
brondosilor te fereste de spiritele rele si iti aduce noroc in anul viitor. In seara de
Craciun, pe Valea Izei se umbla cu Viflaimul, datina care pune in scena momentul
nasterii lui Iisus. Maramuresenii au anumite superstitii legate de aceasta sarbatoare.
De pilda, in prima zi de Craciun nu se da cu matura pentru ca astfel se risipeste
norocul. De asemenea, nu se spala rufe si nu se da nimic cu imprumut; in schimb,
animalele din gospodarie sunt hranite pe saturate si li se da o bucatica de aluat
dospit care sa le fereasca de boli. Vitele si usile grajdurilor se ung cu usturoi pentru a
alunga spiritele rele.
Dupa Craciun, incep pregatirile pentru Anul Nou. In Ajun, colindatorii schimba portile
satenilor cu care s-au certat in timpul anului pentru a-i determina sa le vorbeasca si
sa se impace. Prima zi din an corespunde sarbatorii Sfantului Vasile, cand se spune ca
cerul se deschide de trei ori. Dimineata, maramuresenii se spala pe fata cu apa
proaspata, in care pun un banut, un fir de busuioc si o crenguta de brad. In acest timp,
rostesc un descantec: “Sa fiu frumos si tanar ca bradul, iubit ca banul, curat ca apa si
sa am noroc cat semintele din busuioc.” Copiii merg cu Plugusorul si cu semanatul,
urand gazdelor un an bun si prosper, sanatate, fericire si belsug .
 .

•
2.Obiceiuri de Paste
• Pentru locuitorii din Sapanta, Pastele este cea mai mare sarbatoare religioasa si cea mai importanta zi a
primaverii, prilej cu care sunt urmate atat obiceiurile crestine ale locului, cat si cele cu origini pagane.
Maramuresenii respecta cu strictete Postul Pastelui, perioada in care se dedica rugaciunii si se abtin de la
pacate. Batranii spun ca nu e bine sa porti haine noi sau colorate in post, ci vesminte modeste, in nuante
inchise. In Joia Mare, crestinii impart mancare, pomenindu-i pe raposati; tot in aceasta zi, gospodinele
vopsesc ouale, iar barbatii sacrifica mieii. Pe vremuri, dupa slujba, copiii aruncau cu pietre in casele
evreilor, ocarandu-i in acest fel pentru ca l-au rastignit pe Iisus. In noaptea de Inviere, credinciosii merg
la biserica si iau lumina sfanta. In prima zi de Paste, toti membrii familiei poarta haine noi si se spala pe
fata cu apa in care pun un ou rosu si un ban de argint. Dupa trei zile, moneda este daruita unui copil, ca
talisman care sa-i poarte noroc. Barbatii duc la sfintit bucatele care se servesc la masa. Capul familiei
este cel care ciocneste primul ou; cojile se pastreaza pana la Rusalii si sunt folosite ca medicament pentru
animale. Fetele si femeile nu pleaca de acasa; exista superstitia ca vei avea noroc in gospodarie doar daca
primul musafir este un barbat.

• Incepand cu a doua zi de Paste, se organizeaza din nou jocuri, petreceri si nunti. Se obisnuieste ca baietii
sa mearga acasa la fete si sa le stropeasca cu apa. In unele sate se celebreaza si Udatoriul, ocazie cu care
este desemnat si laudat gospodarul satului; el este insotit de un alai format din tarani imbracati in straie
festive. Sarbatorile pascale ofera plaiurilor maramuresene o aura fascinanta, dominata de legatura omului
cu divinitatea.
 3.Traditii din timpul anului
• Buna Vestire sau Blagoveştenia se sarbatoreste pe 25 martie si marcheaza
momentul in care Arhanghelul Gavriil a instiintat-o pe Fecioara Maria ca il va
naste pe Iisus. In aceasta zi, cantecul cucului se aude pentru prima oara in
an. Oamenii il asteapta imbracati in haine curate, veseli, satui si cu bani in
buzunar; altfel vor avea ghinion. Satenii din Maramures aduna lucrurile
nefolositoare din gospodarii si le dau foc.

• Copacul cu oale. In curtile maramuresenilor vei vedea un copac ale carui

ramuri sunt impodobite cu oale. Batranii spun ca atunci cand oala din varful
pomului este rosie, inseamna ca in acea familie exista o fata care doreste sa
se marite. Dupa ce fata se casatoreste, in varf se asaza o oala de o alta
culoare. Numarul de oale semnifica bogatia familiei si disponibilitatea de a
primi petitori.
.
•
Gastromia locala
• (Fig 1: Balmos Marumuresan)
• Bucătăria din Maramureş este un melanj de preparate savuroase strămoşeşti
româneşti, săseşti şi ungureşti. Nicăieri nu vei mai găsi o diversitate atât de mare,
de la zămuri (supe şi ciorbe), până la tocăniţe, papricaş, balmoș şi gomboţi (găluşte
cu prune). Pentru maramureşeni, masa reprezintă un act cultural, cu valenţe sociale,
desfăşurat după cutume străvechi. Musafirul trebuie să consume toate alimentele și
băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat
în blid sau în pahar. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă,
pe care păcurarii o instalează vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi.

• Obiceiurile gastronomice ale moroşenilor sunt scoase la iveală la bâlci. Pieţele de

alimente sunt practic invadate de produse din lapte, mai ales lapte de oi şi brânză de
vacă, între luna mai şi sfârşitul lunii septembrie. Brânza moale de casă (cu zer) sau
urda şi brânza proaspătă din oaie sau caşul sunt mâncate în timpul sezonului
călduros. Un alt produs principal în alimentaţia din Maramureş este carnea de porc.
La fiecare casă, cu o săptămână înainte de Crăciun, se taie un porc, eveniment la
care participă toată familia. După măcelărire, porcul este pârlit, tăiat în bucăţi din
care se fac numeroase specialităţi (cârnaţi, şuncă etc.), toate afumate pentru a se
păstra în timpul iernii. În Maramureş se mănâncă multă ceapă, usturoi, varză şi
cartofi, legume cultivate în regiune. Bineînţeles, alimentaţia zilnică variază de la un
anotimp la altul.

• Distileria pentru horincă reprezintă o operă de artă a metalurgiei tradiţionale.

Distilatorul este aşezat în vârful vetrei deschise, unde focul este mereu aprins,
necesar la distilarea fructului pentru obţinerea băuturii. Sunt două perioade şi,
implicit, două tipuri de băutură care pot fi obţinute: horinca, făcută la sfârşitul verii