Biserica “Adormirea Maicii Domnului”

Bordeşti

I. Cadrul geo-politic. Ctitorii.

Zona Subcarpaţilor de Curburã a succitat un

interes sporit pentru istorici, datoritã importanţei
strategice şi a bogãţiei în informaţii de valoare. Ne
este cunoscutã astãzi datoritã valoroaselor
descoperiri şi relatãri despre evenimente
excepţionale: cultura Monteoru, martiriul Sf. Sava,
episcopia de Milcovia a cumanilor, campaniile
militare ale lui Ştefan cel Mare contra turcilor şi a
domnilor munteni aliaţi lor, luptele lui Ioan vodã,

5
conflictul dintre Vasile Lupu şi Matei Basarab ce a
lãsat şi dovezi trainice ale unei pãci şubrede,
mãnãstirile Soveja din ţinutul Putna şi Stelea din
Târgovişte. Au urmat rãzboaiele ruso-austro-turce
din secolele XVIII – XIX, campaniile militare din
Primul şi Al doilea rãzboi mondial, rezistenţa
anticomunistã a ofiţerilor regalişti şi a învãţãtorilor
din zona Motnãu - Bordeşti din 1949-1950, lupta
împotriva colectivizãrii forţate a ţãranilor de la Vadu
Roşca din decembrie 1957, reprimatã direct de
Ceauşescu, în calitate de general, responsabil politic
al armatei.

Situri arheologice în România

Situri arheologice - Cronica
RAN-Repertoriul Arheologic National
Situri arheologice poligoane - RAN
RAR-Arhiva "Repertoriul arheologic al Romaniei" de la
IAB

6
 Curbura Carpaţilor este însã dublatã de o salbã
de juvaeruri spirituale şi arhitectonice medievale,
ctitorite mai ales la cumpãna veacurilor XVII –
XVIII, înşiruite la marginea marilor pãduri, în zone
strategice, cu peisaje pacificatoare, legate printr-un
adevãrat drum monastic, urmat de ctitorii şi sfinţii
Vasile de la Poiana Mãrului, Paisie Velicikovski şi
numeroşii lor ucenici.
Drumul monastic lega, dinspre bazinul
Milcovului spre bazinul Râmnicului Sãrat, la
mijlocul secolului XVIII, mãnãstirile şi schiturile de
la Dãlhãuţi , Bonţeşti, Coteşti, Vãrzãreşti, Runcu,
Tercheşti, Peletic, Recea, Bordeşti spre munte, la
Poiana Mãrului sau peste dealuri, la
Trestieni/Trãistari, Rogozu/ Rãteşti.
În centrul acestei zone, Bordeştiul poate fi
principala atracţie pentru un cercetãtor avizat, pentru
cã pe valea micului pârâu Recea, afluent al Râmnei,
istoria se deapãnã, pas cu pas, din neolitic pânã în
contemporaneitate. Recea se transformã, pãstrând
proporţiile, într-o arterã principalã a continuitãţii
noastre.
De-a lungul firului sãu se aflã vechile vetre
ale satelor Bordeşti şi Cândeşti, cu aşezãri localizate
pe Valea Mare – Bordeşti şi Cetãţuia – Coasta
Rublei – Dealul Nacului din Cândeşti, cu o
continuitate de locuire din neolitic pânã în zilele
noastre.

7
 Aici sunt localizate şi cele mai importante
descoperiri arheologice, Cetãţuia fortificatã din
epoca traco-geto-dacã din Cândeşti, tezaurul de
denari romani republicani de la Vãrsãtura –
Bordeşti, ori depozitul de arme şi unelte medievale
de la Dragosloveni.
Aici sunt edificate monumentele de artã
brâncoveneascã, bisericile mãnãstirilor Bordeşti şi
Recea, ctitoriile clucerului Mãnãilã de la sfârşitul
secololui al XVIII-lea.
Aici marii proprietari din cumpãna secolelor
XIX şi XX, precum familiile Gâlculescu, Vlahuţã,
Duiliu Zamfirescu, Alecu Zamfirescu, Menelas
Chircu, Alexandru Plagino îşi transformã conacele
în centre culturale. Tot aici sunt atestate confruntãri
sângeroase în Primul Rãzboi Mondial, în preajma
Crãciunului anului 1916.
Aici, pe micul platou Podul Bordii, inima
vetrei satului Bordeşti, stãbãtut de un pârâiaş, numit
azi al Bisericii, izvor al pârâului Recea, cãpitanul
Mãnãilã şi soţia sa Mira, au ctitorit Biserica
“Adormirea Maicii Domnului”.
Un hrisov pãstrat la Arhivele Statului (ms.137,
f.375-376), ne aratã cã, încã din 1646, moşnenii din
Bordeşti, siliţi de imposibiliatea achitãrii cislei,
vindeau 5 pogoane jumãtate de vie pentru 44 unghi
şi moşia lui Dumitru Roşu – considerat fugar, practic
plecat “roş” în armatã pentru 35 unghi, domnitorului

8
Matei Basarab, ce o va dãrui ctitoriei sale,
Mãnãstirea Mãxineni. În plus, dăruiau domnului
Matei Basarab “un loc de pomet, cât se va alege, să-
şi facă Măria Sa metoh. Aşijderea şi Măria Sa, cât se
va îndemna să ne facă bine”. Anii tulburi de la
sfârşitul domniei l-au împiedicat pe “domnul prea
creştin”să-şi ţină făgăduiala.
Speranţele bordeştenilor au fost îndeplinite însă
un boier buzoian, ce a avut o ascensiune contuuã în
timpul domnilor Şeban Cantacuzino, Constantin
Brânciveanu, Ştefan Cantacuzino, Nicolae
Mavrocordat. El a urcat treptat, de la rangul de ceauş
(1680 – 1684), la cel de logofăt (1685 – 1687),
căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare
căpitan (1693 – 1704), şătrar (1705 – 1715) şi mare
clucer (1715 – 1723), după cum reiese dintr-un
document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai
Racoviţă refăcea documentele Episcopiei Buzăului
pierdute în răzmeriţe la începutul secolului:
“...schitul Bordeşti care este făcut din temelie de
răposatul Mănăilă biv vel clucer şi l-au închinat
Şărban polcovnic şi Ştefan căpitan, feciorii lui, la
Sfânta Episcopie, precum arată cartea de
închinăciune...” ( Arh. Stat., fond Episc. Buzãu,
pachet XIII/ 29)
Mănăilă a fost un boier credincios
Cantacuzinilor, cu posibilitatea ridictã de a fi fost
rude, dovadã fiind misiunile de credinţã realizate de

9
el – tranportul unor mari sume de bani ale visteriei
domneşti, însoţirea haraciului spre Poartã şi
demnitatea de (mare) clucer, reponsabil cu
strângerea taxelor. A reuşit sã dobândescã o avere
însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni,
Albeşti, Bahnele, Bălţaţi Berindeşti, Bordeşti,
Cândeşti, Goniţi, Măxim, Măgura, Mărăcineni,
Opăriţi, Sineşti, Tâmboieşti în Valahia şi Mărtineşti,
Modruzeni, Mocirleni, Negoşinu în Moldova.
În spiritul epocii, el a avut şi o intensă
activitate de ctitor, de la Bucureşti, Biserica
Brezoianu, la Bordeşti, pe valea pârâului Recea,
bisericile Mănăstirilor Bordeşti şi Recea – azi în
satul Cândeşti, comuna Dumbrãveni, deşi biserica
fost ctitoritã tot pe moşia Bordeştiului, pe malul
stâng al pârâului Recea.

10
 Pe tabloul votiv al ctitorilor din pronaos apar
cãpitanul Mănăilă şi jupâneasa Mira, alături de copii
Radu, Şerban, Ştefan, Rãducanu, Maria, împreunã
cu jupan Ioniţã, Tudora şi copii Constantin şi Maria.
Tot aici sunt pictaţi şi Constantin Voievod
Brâncoveanu cu Doamna Stana şi Şerban Voievod
Cantacuzino.
Ştim cu certitudine, dintr-o inscripţie de pe
uşa din lemn sculptat a bisericii (azi dispărută), că în
ianuarie 1699, construcţia era gata, pictura
finalizându-se spre 1722. Biserica a primit hramul
“Adormirea Maicii Domnului” şi a devenit schit de
călugări, fiind înzestrată cu o parte din fosta moşie a
moşnenilor din Bordeşti, pierdutã iniţial cãtre Iane
Dumbrãveanul, apoi cãtre cãpitanul Costin şi ajunsã
în stãpânirea sa, probabil prin legãturi de rudenie:
pădure, livadă, fâneaţă, loc de moară, vad de han şi,
mai ales, peste 40 de pogoane de vie.

11
 II. Arhitectura. Sculptura.
Pictura.

Descrierea bisericii “Adormirea Maicii

Domului” de la Bordeşti nu ar fi fost posibilã dacã
nu s-ar fi pãstrat releveele realizate, la începutul
secolului XX, de arhitecţii Referendaru şi Ghica
Budeşti, în vederea înscrierii acesteia în rândul
monumentelor istorice şi a unor posibile lucrãri de
reabilitare, schiţe publicate în “Buletinul Comisiuniii
Monumentelor Istorice” 1913-1915, şi a sondajelor
realizate de arheologii Victor Bobi în 1991 şi Aurel
Nicodei în 1995, publicate în “Vrancea. Studii şi
Comunicãri.”

12
13
 Materialele de construcţie folosite par a fi
locale, cãrãmidã de bunã caliatate pentru pereţi,
lemn de stejar pentru uşi şi de tei pentru iconostas,
cum o aratã şi un mic fragment ce se mai pãstreazã
în Colecţia Muzealã localã. Piatra calcaroasã îşi are
cel mai probabil originea în carierele buzoiene, de
care Mãnãilã era intrinsec legat prin origine.
Biserica avea un plan clasic pentru perioada
sa, trilobat, cu naosul şi pronaosul lãrgite, cu abside
pe laturile naosului şi pe altar, cu douã turle, pe
pronaos şi naos. Forma treflatã a navei apare în
arhitectura românescã mai târziu de secolul XIV,
fiind de influienţã bizantinã, pe filiera sud-slavã.
Turla de pe pronaos servea şi derept clopotniţã.
Dimensiunile bisericii sunt relativ mici, armonioase
şi svelte pe plan vertical. Avea o o lungime totalã de
22m, din care 16 m pentru bisericã, 6 m pentru
pridvor şi grosimea pereţilor, iar lãţimea pãstra
raportul de 1/1 cu lungimea. Turla de pe pronaos
avea un diametru de 5,36m şi o înãlţime de la sol
pânã în vârful crucii de 22m. Turla de pe naos avea
un diametru de 4,60 m şi o înãlţime mai micã, iar
lungimea absidei altarului era de 3,20 m.
Intrarea se fãcea printr-o tindã cu origini în
arhitectura ţãrãnescã, model ce acum este cunoscutã
drept ”brâncovenesc, prin care se trecea într-un
pridvor deschis, susţinut de şase stâlpi din piatrã
peste care se arcuiau cinci arce trilobate. Fundaţia

14
pridvorului are o lãţime de 1,44m şi o adâncime de
1,22m, fiind formatã din asise de cãrãmidã şi
bolovani de râu în partea inferioarã şi din asize de
cãrãmidã, în jumãtatea superioarã. Cãrãmizile sunt
de bunã calitate, arse oxidant, de 26 cm lungime şi
13-14 cm lãţime. Mortarul de legãturã era realizat
din nisip fin şi var.

15
 PLANUL BISERICII “ADORMIREA MAICII
DOMNULUI” ÎN 1923
DUPǍ “MONUMENTE NAŢIONALE DIN ROMÂNIA”,
EDITAT DE ŞCOALA SUPERIOARǍ DE ARHITECTURǍ-
BUCUREŞTI, VOL II, 1923 (ARHITECŢI I.D.TRAIANESCU ŞI
GHE. PLǍCINTARU)

16
 Portalul propriuzis era format din trei blocuri
de piatrã, douã verticale şi unul orizontal, lãsând loc
unei arcade pentru
spaţiul uşii.
Deasupra
portalului de aflã
arhitava în care este
înscris cartuşul pisaniei,
rãmas nescris. Se
remarcã îmbinarea
armoniaoasã între
ancadramentul de piatrã
şi uşa din lemn masiv,
probabil cea mai
valoroasã, din punct de
vedere arhitectonic,
parte a bisericii

17
 Zidul dintre pronaos şi pridvor are o fundaţie
de 1,30 m înãlţime şi 82 cm lãţime, cu aceleaşi
caracteristici de construcţie ca la pridvor. În pronaos
se aflau douã morminte, parţial decorate, cu plãcile
de piatrã rãmase nescrise, presupuse a fi ale ctitorilor
Mãnãilã şi Mira. Lucrãrile de restaurare din 1994-
1995 au surpris în partea dreaptã a pronaosului o
gropnitã de cãrãmidã cu bolta prãbuşitã, databilã
sec.XVII-XVIII, cu douã morminte de adulţi, în
poziţie secundarã, fãrã înventar. Mormintele au fost
jefuite la sfãrşitul secolului XIX, cum par a fi fost un
altul din colţul dreapta spre pridvor, de adult şi alte
trei, doi adulţi şi un copil din colţul stânga al
pronaosului. Pisania neincripţionatã, la fel ca plãcile
tombale ale mormintelor ce sunt atribuite ctitorilor,
indicã o decãdere bruscã a statului familiei, legatã
probabil de schimbãrile politice de dupã instaurarea
viguroasã a fanarioţilor, dupã moartea clucerului
Mãnãilã, menţionat ca biv vel (mare fost) clucer în
actul amintit din 1742.
Trecerea dintre pronaos şi naos se face prin 3
arce sprijinite pe 4 stâlpi, 2 compleţi în centru şi 2
încastraţi parţial de pereţii exteriori, un exemplu
valoros de artã brâncoveneascã, arhitecturalã şi
sculpturalã a bisericii.

18
 Peretele dintre pronaos şi naos, cu o fundaţie
similarã celor menţionate, de 1,10 m înãlţime şi 86
cm lãţime, a fost îngroşat pentru a ascunde în
interiorul sãu scara cãtre clopotniţã, un ingenios
detaliu prin care se renunţa la construcţia unei alte
turle sau a unei scãri exterioare.
Biserica atrage şi prin silueta sa, sugeratã de
dimnensiuni, de acoperişul supraînãlţat, de cornişa
îngustã de sub steaşinã şi de cele 3 brâie de cãrãmidã
ce încingeau pereţii exteriori, împãţindu-i în douã
registre. Registrul superior avea o înãţime de o datã
şi jumãtate mai micã decât cel inferior, ce cuprindea
toate ferestrele.

19
 Iniţial erau 8 ferestre, câte 3 pe pereţii
altarului şi câte 2 pe pereţii naosului. Contaforţii
ridicaţi la începutul secolului XIX, cel mai probabil
dupã distrugerile provocate de cutremurul din 1802,
au acoperit câte o pereche de ferestre de pe altar şi
pronaos. Ferestrele de dimensiuni mai mici au o
formã dreptunghiularã iar cele mai mari au latura
superioarã a dreptungiului înlocuitã de câtre o
arcaturã trilobatã. Toate ferestrele au încadramente
frumos sculptate cu motive vegetale, fiecare cu
model diferit.
Tradiţia folcloricã a “sacrificiului” este
ilustratã la Bordeşti prin descoperirea sub tencuiala
peretelui tindei, pe colţul dintre S şi V, sub cornişã, a
unei figurine umane feminine, cioplitã sumar.

20
 Sculptura în piatrã de la Biserica “Adormirea
Maicii Domului” de la Bordeşti este însã grãitor
exemplificatã pentru stilul brãncovenesc prin stâlpii
pridvorului, portalul uşii, coloanele dintre pronaos şi
naos şi ancadramentele ferestrelor.
Stilul, formele, detaliile şi tehnica de lucru
indicã aceiaşi şcoalã a meşterilor ce au lucrat şi la
Sinaia, Colţea, Brezoianu ori Râmnicu Sãrat.
De o frumuseţe deosebitã este decoraţia
portalului, ce are în partea de jos a blocurilor
verticale câte o rozetã floralã în minuţios realizatã,
simbolizând soarele, lumina veşnicã. Decoraţia
continuã în plan vertical cu câte douã rinsouri
vegetale, spiralate, decorate în oglindã, ce se îmbinã
pe mediana verticalã într-o acoladã ce lasã spaţiu
pentru uşa din lemn. Peste acestea este aşezatã
arhitrava pe care se înscrie cartuşul pisaniei,
cuprinsã în douã rame ciubucate. Arhitrava este
situatã între douã cornişe profilate paralelipipedic,
cea inferioarã bogat decoratã cu frunze de acant iar
cea superioarã profilatã în douã trepte, fãra decor.
Intre ele sunt profilaţi doi stâlpişori, decorati cu câte
trei şiraguri, de genul spicelor de grâu, cu capetele
ascunse sub câte o frunzã de acant.

21
 Coloanele dintre pronaos şi naos pãstreazã
aceiaşi decoraţie vegetalã, cu frunze de acent,
spiralatã. Motivul spiralat, mai ales al coloanei
spiralate, cum este gãsit la Catedrala de la Curtea de
Argeş, este de origine orientalã, mulţi atribuindu-i o
influienţã musulmanã. Academicianul Rãzvan
Theodorescu susţine însã teoria cã acestã coloanã
torsionatã este preluatã de musulmani de la
georgieni şi, prin arta medievalã otomanã, a ajuns şi
la noi în ţarã. Din cele 4 coloane, 2 sunt încastrate
parţial în zidãrie iar 2, pe centru sunt întregi,
susţinând împreunã trei arce ce fac legãtura dintre
nave. Au o înãlţime de 2,70 m, cu 0,40 m bazetele şi

22
0,50 m capitelurile tronconice, decorate cu frunze şi
fructe de finic.
Pe faţa dinspre pronaos a capitelului din
stânga, într-un mic careu, sculptorul a consemnat cu
litere chirilice, pe trei rânduri, inscripţia “ Mãnãilã
cãpitan Mira”, interpretatã iniţial, pentru cã pe
tablou votiv se citise greşit numele Ilina, ca numele
ctitorului şi al sculptorului. Dovezile scrise aratã
însã cã numele soţiei lui Mãnãilã era Mira, pentru
apropiaţi Chiţa sau Csiţa.

Ferestrele prezintã ancadramente bogat

ornamentate, în acelaşi stil, spiralat, cu vreji, frunze
şi fructe de acant, smochin, dovleac ori ananas, cu
variaţiuni de la o fereastrã la alta, pãstrându-se
aceiaşi cornişã denticularã.

23
 Sculptura în lemn era reprezentatã de
monumentala uşã de la intrare şi de catapeteasmă,
ambele dispãrute.
Uşa de la intrare a fost un motiv de încântare
pentru vizitatorii de la începutul secolului XX,
ghidaţi de Alexandu Vlahuţã, stabilit în apropiere, la
Dragosloveni, ori de fiicele acestuia, Cella şi
Henrieta, precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga,
Barbu Ştefãnescu Delavrancea, Alecu Zamfirescu,
Menelaos Chircu.
Uşa era din stejar masiv şi a fost decoratã cu
18 panouri dispuse vertical pe 6 rânduri. Panourile
sunt pãtrate, cu aceleaşi dimensiuni. Ramele lor de
încadrare formeazã o reţea de carouri, cu linii de
fugã oblice din cele patru colţuri, dublând caroiajul
cu o altã reţea de romburi. Fiecare panou are în
interior câte un pãtrat mai mic, la intersecţia liniilor
oblice, decorat fiecare în mod diferit. Panourile mai
mici amintite erau decorate cu motive populare
româneşti, ca pe platca iilor, în alternanţã cu motive
geometrice, realizate din copmpas, în linii drepte,
unghiuri frânte şi curbe, într-o lucrãturã extrem de
meticuloasã.
Pe al doilea panou al rândului de sus (la
mijloc) era cioplitã inscripţia “ M(eseat) Ghe(nar) 30
leat 7207 (1699)”, data consideratã a reprezenta
finalul ridicãrii construcţiei.

24
 Pe panoul din dreapta al rândului doi, de jos în
sus, era reprezentat un cerc în care este încrisã o
cruce cu braţele triunghiulare, similarã ca formã şi
lucrãturã cu cele întâlnite pe catapeteasmã, ceea ce
indicã aceeaşi mânã de lucru pentru pãrţile de lemn.

25
 Istoria uşii ne este cunoscută datorită unei
investigaţii realizate în 1986 de gheorghe Asănache:
a fost donată de Prefectura Râmnicu Sărat boierului
mecena Alecu Zamfirescu în 10 noiembrie 1919, a
fost adăpostită de colecţia particulară a acestia de la
Râmnicu Sărat până în 1948 când a fost retrasă la

26
conacul de la Dumitreşti, unde a fost distrusă de mai
mulţi ţigani ce au vandalizat conacul, după arestarea
stăpânului.

Fragmente din catepeteasmã au fost

recuperate de arhitectul Virgil Drãghiceanu şi
prelatul Grigore Pişculescu (cunoscutul scriitor Gala
Galaction ), trimişi de Comisia Monumentelor
Istorice în 1914 pentru a evalua starea
monumentului.

27
 Decoraţia catapetesmei era foarte bogatã,
realizatã într-o împletiturã complicatã de rinsouri,
vreji împletiţi de acant sau viţã-de-vie, realizându-se
acceaşi alternanţã de panouri cu motive vegetale şi
geometrice, în interiorul cãrora sunt pictate chipurile
de sfinţi şi patriarhi. Foarte interesant era bandoul
dominat în exclusivitate de viţa-de-vie, delimitat pe

28
orizontalã de spirale de vreji de viţã în alternatã de
5/1 cu simbolul heraldic cantacuzin, acvila coronatã
cu aripi semideschise. Pe catapeteasmã se întâlneau
şi simbolurile paleocreştine ale peştelui şi cornului
abundendenţei, cum le regãsim, de exemplu, în
mormintul tomitan cu hipogeu de secol IV.
Pentru pictura muralã, ctitorii au apelat la cea
mai bunã echipã de zugravi ai epocii, creatori de
şcoalã, echipa lui Pârvu Pârvescu zis Mutu ce a
realizat şi frescele bisericilor de la Mãrgineni,
Filipeştii de Pãdure, Fundenii Doamnei ori Râmnicu
Sãrat.
Cea mai detaliatã descriere a iconografiei de
la Bordeşti îi aparţine lui Mircea Iilescu, “Pictura
bisericii din Bordeşti” în “Glasul Bisericii”, nr. 5-6,
1976. Acesta remarcã respectarea canoanelor
vremurilor în ordonarea frescelor, trãsãturile
specifice şcolii lui Pârvu Mutu, linii puternice, desen
anatomic, personaje expresive şi chiar diferenţa de
mânã de lucru dintre maestru, la frescele principale
şi ucenici, la scenele mai mici, din zone mai puţin
expuse.

29
TABLOUL VOTIV ASTǍZI

30
 Cum am mai amintit, pe peretele vestic al
pronaosului sunt reprezentaţi ctitorii, cãpitanul
Mănăilă şi jupâneasa Mira, alături de copii Radu,
Şerban, Ştefan, Rãducanu, Maria, împreunã cu
jupan Ioniţã, Tudora şi copii Constantin şi Maria.
Tot aici sunt pictaţi şi Constantin Voievod
Brâncoveanu cu Doamna Stana şi Şerban Voievod
Cantacuzino. Prezenţa domnitorilor pe tabloul votiv
este pusã pe seama posibilei înrudiri a lui Mãnãilã
sau a soţiei sale cu ei sau din pricina respectului fatã
de cei doi domnitori ce i-au acordat lui Mãnãilã
încredere şi ranguri şi, implicit, avere.
Cea mai interesantã realizare din pronaos o
reprezintã autoportretul lui Pârvu Mutu Zugravul,
alãturi de calfa sa Radu Zugravul, realizat în glaful
uşii de la intrare. Scena a fost decupatã şi ridicatã de
specialişti în 1954 şi a intrat în colecţia de artã
medievalã a Muzeului Naţional de Artã al României,
alãturi de alte fresce reprezentative, precum
“Adormirea Maicii Domnului”, scenã ce l-a
impresionat şi pe Nicolae Iorga, vizitator al bisericii,
care consemna în “Icoana Românescã”, “ Anuarul
Comisiei Monumentelor Istorice”, Ian-Mart. 1933 :
”... figura Maicii Domnului, întinsã în sicriu, mai
pãstreazã ceva din farmecul mistic, care de acum se
împrãştie”.

31
 PÂRVU MUTU ŞI
RADU ZUGRAVUL, MUZEUL
NAŢIONAL DE ARTǍ AL
ROMÂMIEI

FRESCA “ADORMIREA MAICII DOMNULUI”, IMAGINE

INTERBELICǍ

Decoraţia naosului este realizatã în trei

registre, inferior, intermediar şi superior, cel mai
distrus de cutremure şi surpãri. Registrul inferior,
începând cu hora de sud, cuprinde frescele cu Deisis,

32
Iisus Domnul Domnilor, Marele Arhiereu între
Maria şi Ioan, apoi sfinţii militari, Gheorghe,
Dumitru, Nestor, Procopie, urmaţi pe absida de nord
de frescele cu Iacov Persul, Mina, Eustaţie,
Mercurie, Teodor Stratulat, Teodor, Tiron. Deasupra
lor este registrul intermediar, îngust, decorat cu
medalioane de sfinţi. În registrul superior sunt
zugrãvite scene din Evanghelia lui Ioan.
Pe pereţii absidei altarului sunt reprezentaţi
sfinţii Grigore, Vasile, Ioan, Iacob şi Anton iar în
proscomedie Viziunea sfântului Petru şi Iisus
Împãratul Slavei.
Valoarea deosebitã a picturii lui Pârvu Mutu
devine model şi exemplu de artã brâncovenescã, prin
reperele sale majore: “Cina de la Mavri” de la Sinaia
şi “Adormirea Maicii Domnului”de la Bordeşti. El
este cel ce va marca desprinderea din canoanele
bizantine clasice şi va conduce treptat arta muralã
ecleziasticã ortodoxã româneascã spre expresivitate
şi desen anatomic, pãstrând toate rigorile
canoanelor. Conştienţa fatã de valoarea operei sale
reiese şi din celebrul autoportret de la Bordeşti, prin
expresivitatea privirii şi atitudinea cu care ţine
uneltele de lucru, vasul cu vopsea şi pensula.

33
 III. Viaţa monasticã. Evoluţia
istoricã.

Mãnãstirea Bordeşti a fost orânduitã de

ctitorul sãu cu cele necesare întreţinerii sfintei
biserici şi a micului sobor de cãlugãri: moşia
Bordeşti, cu silişte, vad de cârciumã, moarã pe apa
Râmnei, livadã şi 40 de pogoane de vie; moşia
Obileşti, fãrã silişte; moşia Bahnele, cu o sfoarã de
sat, moarã şi vad de cârciumã; moşia Bãlţaţi cu o
sfoarã de moşie, fãrã silişte.
Viaţa comunitãţii monahale de la Bordeşti se
poate desluşi cu greu pentru cã, unul dintre puţinii
stareţi pe care-l cunoaştem dupã nume, Samoliã, a
fugit de frica turcilor, la începutul Rãboiului Crimeii
în 1853, cu toate cãrţile şi documentele, cu odoarele
bisericii, spre Rusia, unde s-a pierdut, ca tezaurul
României în 1916.
Ştim din documente indirecte, de la Episcopia
Buzãului şi mãnastirea Bãbeni, din surse post 1853
şi din sondajele arheologice, cum era organizatã
mãnãstirea. Zidul de incintã, din cãrãmidã, ce se mai
pãstreazã în micã parte şi astãzi, adãpostea chiliile
cãlugãrilor, dependinţele şi pivniţa pentru vin,
principala sursã de venit. Chiliile par sã fi fost
situate în parte de sud a incintei, care adãpostea şi un
cimitir.

34
 NICOLAE IORGA LÂNGǍ ZIDUL DE INCINTǍ CE
ADǍPOSTEA CHILIILE, IMAGINE ANTE 1915

Inventarul din 1823 consemna “o pereche de

case de zid cu trei odãi, cu pridvor, cu cãmarã.
Dedesupt pivniţa de zid boltitã, cu scarã de lemn
stricatã ... 25 de pogoane de vie la Bordeşti paraginã,
cu cramã de lemn bunã, învelitã cu şindrilã”.

35
Inventarul din 1857 menţiona faptul cã un incendiu a
distrus casele schitului în noiembrie 1856 şi cã
schitul mai are doar 2 pogoane de vie, restul de 26
fiind luate, în urma unui preoces la Divan, de
vornicul Alexandru Plaginos.
Bunã parte din forţa de muncã necesarã
exploatãrilor viticole a fost asiguratã de robi ţigani.
Nu ştim cine şi când a dãruit mãnãstirii sãlaşul de
robi, cunoaştem însã, dintr-o catagrafie din timpul
lui Cuza, cã pe moşia mãnastirii Bordeşti, înainte de
împroprietãrirea din 1864, erau 16 dezrobiţi vechi (
prin legea lui Barbu Ştirbei din 1847) şi 4 dezrobiţi
noi ( prin legea lui Alexandru Ghica din 1857).
Cunoştem un aspect important al vieţii
monahale, faptul cã la mãnãstirea Bordeşti, în 1759
funcţiona o şcoalã de dascãli, dupã cum reiese dintr-
o însemnare dintr-o cazanie a lui Popa Mihai din
Tâmboieşti.
Mai cunoaştem câteva nume de stareţi, un
Petroniu primeşte ca danie de la un bordeştean,
Manea, o sfoarã de pãdure, în 1710; Senie are
numele scris pe peretele sudic al pronaosului la
1722; în 1818 este menţionat un Doroftei.
Fuga lui Samoilã cu sineturile bisericii ne
lipseşte de posibiliatea de a analiza cãrţile şi
obiectele de cult. Zona Valea Mare – Valea Bisericii
din Bordeşti oferã însã vizitatorului avizat multe
surprize “istorice”. Aici s-au descoperit întâmplãtor

36
un topor din piatrã cioplitã de culturã Monteoru, o
minunatã sulitã de fier geto-dacã ori piese de
harnaşament din bronz. Aici s-a descoperit şi o micã
cruce din bronz, circa 5 cm X 3 cm, pierdutã din
pãcate, cu tortiţe ce aratã folosirea ei probabilã la o
cãdelniţã, cu o decoraţie ce aminteşte de
engolpioanele bizantine de secol X-XII. Prin turnare,
era reprezentat Iisus crucificat purtând perizom.
Chipurile apostolilor înscrise în medalioane perlate
de la capetele cruciuliţei indicã forma kieveanã a
decorului, specificã secoleleor XIII-XIV, pentru
engolpioanele ce au circulat şi în sudul Moldovei.
Fãrã indoialã, meşterii din secolului XVIII au
moştenit tipologia bizantinã, puternic influienţatã şi
de şcoala kieveanã.
Secolul XVIII a fost extrem de dificil din
punct de vedere economic, politic şi pentru
românism, în general, dupã instaurarea fanarioţilor,
domni consideraţi practic slujbaşi de rang înalt ai
Porţii. Grecizarea instituţiilor şi a marilor dregãtorii
a fost însoţitã şi de o reaşezare a metocurilor
închinate spre spaţiul elen şi de o încercare de
generalizare a închinãrilor locaşurilor de cult spre
Athos şi Elada.
Mãnãilã a încercat, pentru ctitoriile sale de la
Bordeşti, sã împace spiritul vremii, închinând
Mãnãstirea Recea cãtre Mãnãstirea Vela din Ioanina

37
şi înzestrând Mãnãstirea Bordeşti cu suficiente
venituri pentru a-i asigura liniştea mormântului.
Dupã cum am constatat din documentul emis
de Miahil Racoviţã în 1742, prin care refãcea o serie
de hrisoave distruse, fii clucerului Mãnãilã, Şãrban
polcovnic şi Ştefan cãpitan, au închinat schitul
Bordeşti Episcopiei Buzãului. În starea de metoc de
gradul I, cu moşia administratã de Episcopie, schitul
Bordeşti a functionat fãrã dificultãti, dovadã şi
însemnarea Popii Mihai din Tâmboieşti ce aminteşte
cã a învãţat carte la Bordeşti. Eoiscopia s-a mulţumit
sã conserve biserica şi sã exploateze moşiile dãruite
de Mãnãilã dar nu a continuat lucrãrile, dovadã
pisania şi piatrele tombale ale ctitorilor rãmase
nescrise.
Evanghelia de la Recea, pãstreazã însemnarea
lui Iordache logofãt ce aratã trecerea schitului
Bordeşti în starea de metoc de gradul II, fiind
închinat de Episcopia Buzãului Mãnãstirii Bãbeni,
ctitoritã în 1703, azi în comuna Topliceni, judeţul
Buzãu, închinare datatã post 1756.
Stareţii mãnastirii Bãbeni nu s-au preocupat
foarte mult de întreţinerea bisericii, a chiliilor şi a
anexelor ci au dorit doar o exploatare cât mai
eficientã a moşiei, a celor 40 de pogoane de vie
dãruite de Mãnãilã, vinul fiind o sursã de venit
importantã.

38
 Pentru a pãstra viaţa de cult la Bordeşti,
administratorii de la Bãbeni au autorizat totuşi
ridicarea contraforţilor în zona altarului dupã
cutremurile din 1802 şi 1804, refacerea unei singure
turle şi contruirea unei clopotniţe deasupra porţii, cu
douã clopote. Şi dupã cutremurul din 1838 s-au
realizat lucrãri de refacere, în anii 1846-1847.
Degradarea stãrii bisericii şi a anexelor,
pierderea unor pãrţi din moşiile moştenite,
degradarea viilor, este consemnatã în inventarele
Episcopiei Buzãului din 1823, 1829, 1832, 1834,
1857. Dacã în 1823 biserica era “crãpatã de
cutremure prin toate pãrţile”, cu “acoperişul de
şindrilã stricat” şi mai avea “ 25 de pogoane de vie
la Bordeşti, paraginã” cu “cramã de lemn, bunã”, în
1829 degradarea este mai avansatã, “ biserica boltitã
cu douã turle crãpate”, “învelitoarea prãpãditã de tot,
plouã şi înãuntru”, “clopote mici, fãrã clopotniţã” iar
viile sunt “pogoane 28, paraginã, fãrã cramã, fãrã
garduri”. Aceeaşi situatie o întâlnim şi în 1832 şi
1834, cu biserica şi mai ruinatã şi “ din 28 pogoane
de vie numai 11 muncite iar restul sunt paraginã,
fãrã gard, cu cramã bunã de bârne, fãrã înveliş”.
Preocupaţi doar de vie, şi acesta prost
exploatatã, stareţii de la Bãbeni sunt reclamaţi în
1855 cãtre Protoeria plasei Focşani, de preotul
Alexandru şi fiul sãu cântãreţul Meletie pentru cã nu
primesc nicio platã, nici numerar, nici în moşii pe

39
care sã le muncescã iar biserica “se aflã în cea mai
mare lipsã de spre cele trebuincioase înlãuntrul ei
precum de untdelemn, lumânãri, tãmâie şi odãjdii”.
În inventarul din 1857, biserica este într-o
stare mai bunã, cu o turlã, douã clopote şi
învelitoarea de şindrilã bunã, fãrã chilii, arse în 1856
şi cu doar 2 pogoane de vie, restul de 26 fiind luate
de vornicul Plagino.
Secularizarea şi împroprietãrirea clãcaşilor din
timpul lui Cuza au fost practic nişte acte de dreptate
peste timp. Foştii moşneni bordeşteni, siliţi de
povara fiscalã sã-şi vândã şi sã dãruiascã moşia în
secolele XVII-XVIII, cãtre Iane Dumbrãveanul şi
cãpitanul Costin, moşii ce intrã în proprietatea
clucerului Mãnãilã ce la dãruieşte ctitoriilor sale,
Bordeşti şi Recea, primesc înapoi pãmântul, în
funcţie de capacitatea de muncã. De la foştii
proprietari din Bordeşti, Mãnãstirea Recea, metoc al
Mãnãstirii Vela din Grecia, Mãnãstirea Bordeşti,
metoc al Mãnãstirii Bãbeni, Mãnãstirea Mãxineni,
împroprietãritã de Matei Basarab la Bordeşti şi de la
vornicul Plagino, care a acaparat terenuri de la
mãnãstirile Recea şi Bordeşti, clãcaşii cu patru boi
au primit câte 9 pogoane şi 16 prãjini, cei cu doi boi
câte 5 pogoane şi 3 prãjini, pãlmaşii câte 4 pogoane
şi 9 prãjini, iar bãtrânii şi nevolnicii locuri de casã.
Dupã 1863, biserica “Adormirea Maicii
Domnului” devine bisericã de mir. Au loc lucrãri de

40
consolidare, atestate şi de sãpãturile realizate de
Aurel Nicodei în 1995. El relevã o consolidare
interioarã, în zonele arce între pronaos şi naos, naos-
catapeteasmã, în altar şi masa din altar, lucrãri
efectuate dupã 1867, lucrare atestatã documentar in
1878.
Au urmat, din pãcate, alunecãri succesive de
teren, 1899-1911, ce au ruinat biserica. Dupã 1911,
bordeştenii sunt nevoiţi sã meargã la slujbe la
Biserica « Adormirea Maicii Domnului » de la
Recea.
Valoarea artisticã a bisericii « Adormirea
Maicii Domnului » de la Bordeşti, popularizatã de
Alexandru Vlahuţã şi aleşii sãi oaspeţi, au
sensibilizat autoritãtile ce au trimis misiuni oficiale
la Bordeşti, în 1910 a venit arhitectul N. Ghica –
Budeşti iar în 1814 din partea Comisiei
Monumentelor Istorice, au vizitat biserica Arhitectul
V. Drãghicescu şi prelatul Gr. Pişculescu ( Gala
Galaction). În urma raportului acestora, la 10 martie
1915, prin decret semnat de regele Ferdinand,
Biserica « Adormirea Maicii Domnului » de la
Bordeşti este declaratã monument istoric.

41
 ALEXANDRU VHAHUŢǍ ŞI NICOLAE IORGA
BARBU ŞI CELLA DELAVRANCEA ŞI AL. VLAHUŢǍ
IMAGINI ANTEBELICE

Incrierea în patrimoniul naţional nu a

însemnat însã şi refacerea bisericii a cãrei stare s-a
degradat constant datoritã cutremurelor, apelor
freatice, alunecãrilor de pãmânt şi a vizitatorilor
« educaţi » ce au desluşit tainele scrierii pe pereţii
pictaţi de Pârvu Mutu !
Vremurile tulburi ale Rãzboaielor Mondiale,
ridicarea de cãtre bordeşteni a unei noi biserici în
1942, au abãtut atenţia de la starea bisericii –
monument. În 1954, Ministerul Culturii de atunci, a
trimis o echipã de experţi la Bordeşti. Pentru a salva

42
de la distrugere sau dispariţie, cum s-a întâmplat cu
uşa de la intrare, frescele valoroase, acestea au fost
decupate de pe pereţi şi au intrat în colecţia de artã
medievalã a Muzeului Naţional de Artã de la
Bucureşti. Acolo sunt expuse şi freca cu “Adormirea
Maicii Domnului” şi autoportretul lui Pârvu Mutu.

43
 ÎNVǍŢǍTORUL GHEORGHE ASǍNACHE

În noiembrie 1980, la iniţiativa învãtãtorului

Gheorghe Asãnache, pasionat de istoria localã şi
conştient de valorile ei, a avut loc la Bordeşti un
Simpozion ştiinţific, legat în principal de valoroasele
descoperiri de culturã Monteoru de pe Valea Mare.
Cu acestã ocazie Biserica « Adormirea Maicii
Domnului » a reintrat în atenţia cercurilor ştiinţifice
din ţarã, dar totul a rãmas în stadiul de proiect.
Eforturile lui Gheorghe Asãnache au fost reluate
dupã 1989 şi au avut iniţial un ecou limitat. În 1991
ruinele au fost acoperite cu o structurã din lemn cu
acoperitoare de carton asfaltat, iar arheologul Victor
Bobi a realizat 4 casete în jurul zidurilor bisericii
pentru a constata starea lor şi a fundaţiei. Lucrarile
de refacere au început în 1994 şi au fost dublate de
cercetarea arheologicã a lui Aurel Nicodei, începută

44
în 1995. Între anii 2004 şi 2010, SC DEDAL-
BAHAMAT Galaţi, firmã specializatã în lucrãri de
consolidare a monumentelor istorice a reuşit sã
refacã în totalitate biserica. Lucrãrile s-au încheiat la
11 decembrie 2010, când beneficiarul, Arhiepiscopia
Buzãului, reprezentatã de preotul paroh Burducea
Dan, a semnat procesul-verbal de recepţie a lucrãrii.
Astãzi, Biserica « Adormirea Maicii
Domnului » are o formã uşor diferitã de ctitoria
clucerului Mãnãilã. S-a renunţat la turla de pe
pronaos iar învelitoarea este din tablã de cupru. Uşa
de la intrare a fost refãcutã dupã desenul publicat de
arhitecţii I.D Traianescu şi Ghe. Plăcintaru în 1923.
S-a refãcut şi zidul de incintã ce cuprinde şi o micã
parte a celui iniţial, din cãrãmidã. În interior, pictura
este într-o stare avansatã de degradare, datoritã
distrugerii pereţilor, prãbuşirii cupolelor şi
scrijeliturilor de pe pereţi, pãstrându-se circa 30-
40% din suprafaţa pictatã, exceptând frescele de la
Muzeul de Artã din Bucureşti.
Pe 10 martie 2015, în ctitoria brâncovenescă
de la Bordeşti, s-a tinut prima slujbă religioasă după
1911, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la
delararea Bisericii cu hramul “Adormirea Maicii
Domnului “ ca monument istoric- Cod LMI (Lista
Monumentelor Istorice): VN-II-m-A-06499.

45
46
 CUPRINS

I. Cadrul geo-politic. Ctitorii. ............................. 5

II. Arhitectura. Sculptura. Pictura. .................... 12
III. Viaţa monasticã. Evoluţia istoricã. ............. 34

47