Mehedinți: Comoara lui Constantin

Brâncoveanu de la Baia de Aramă

“De Mănăstirea de la Baia de Aramă, înălțată de Constantin Brâncoveanu, se leagă

mitul comorii brâncovenești, despre care se spune că ar fi fost ascunsă între zidurile
sfântului lăcaș.
Istoria confirmă teza vehiculată în epocă, la începutul secolului al XVIII-lea, că
voievodul muntean, supranumit „prințul aurului din Carpați”, era unul dintre cei mai
bogați principi ai Europei, însă nu există indicii asupra împrejurărilor în care acesta a
decis să-și protejeze imensa bogăție, îngropând-o.
Baia de Aramă este situată la altitudinea de 300 metri, la 80 de kilometri nord-est de
Drobeta Turnu Severin. Cercetările arheologice efectuate în ultimii 100 de ani pe
aceste meleaguri au scos la iveală urme de locuire neolitică continuate în epocile
bronzului și fierului, în perioada cuceririi romane în zonă au fost dezvoltate câteva
exploatări miniere.În anul 1392 în câteva zapisuri ale cancelariei domnești se fac
mențiuni despre extracția cuprului, prima atestare documentară ca sat datând din
1581.
Istoricul Cornel Boteanu susține că a descoperit izvoare scrise care indică faptul că,
în perioada 1671-1863, Baia de Aramă avea statut de târg, iar între 1864 și 1892 a
devenit comună urbană.
„Aceasta avea să capete o importanță deosebită în timpul domnitorilor Mircea cel
Bătrân, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. De fapt, cel din urmă voievod
avea să-i dea o strălucire de invidiat de către celelalte localități ale vremii din Țara
Românească”, a istorisit Boteanu.
El este de părere că urbea avea să capete o rezonanță istorică aparte după 1806, când
vătaf al Plaiului Cloșani este ,,așezat’ Tudor Vladimirescu, iar boierii Glogoveni,
prințul Bibescu și pitarul Drăghicescu Hergot, își construiesc aici câteva „acareturi
spre odihna trupului și a minții”, în cula celui din urmă fiind găzduit revoluționarul
maghiar în exil Kossuth.
„Atât de mult au fost atrași de zona montană a județului Mehedinți negustorii și
boierii încât le dau o mână de ajutor marelui ban Cornea Brăiloiu, vameșului Milco
Băieșul și, bineînțeles, lui Brâncoveanu, să înalțe, pe ruinele unui vechi așezământ,
aparținând se pare lui Nicodim cel Sfânt de la Tismana, o mănăstire în stil
brâncovenesc, în formă de treflă, cu scară exterioară, clopotniță peste pronaos și
pridvor și pictură bizantină”, a spus Boteanu.
În jurul mănăstirii cu hramul ,,Sfinții Voievozi’ din Baia de Aramă s-a creat un
adevărat mit, în interiorul ei sau sub talpa zidurilor bănuindu-se că domnitorul
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), considerat de turci „prințul aurului din
Carpați”, ar fi ascuns o comoară.
„Am putea admite că tezaurul voievodal, provenind de la daci, este doar o legendă,
dar localnicii susțin că un preot ar fi descoperit în zidul bisericii un document emis
chiar de Constantin Brâncoveanu care ar face aluzie la locul unde a fost depozitat
aurul domnesc”, a afirmat Boteanu.
În unele medii frecventate de așa-numiții căutători de comori circulă chiar și câteva
copii ale unor hărți sumare, întocmite rudimentar, în care sunt însemnate, într-adevăr,
câteva presupuse locuri în care s-ar ascunde aurul, lucru care i-a determinat pe mulți
amatori să sape în toiul nopții, ani de-a rândul, în altarul bisericii, iar în toamna
anului 2013, cu un acord al Ministerului Culturii, la temelia exterioară dinspre nord a
acesteia, punând monumentul în pericol.
„Dacă ar fi să dăm crezare unor înscrisuri, însuși Brâncoveanu manifesta un interes
deosebit pentru comorile lui Decebal. Se spune că la curtea sa, Cantacuzino înființase
chiar și o „cancelarie secretă”, unde se colectau informații și se studiau și se
interpretau hărți vechi achiziționate sau pur și simplu sustrase de agenți deghizați care
umblau în țară să afle povești despre comori ascunse. Nu este exclus ca bogăția
etalată la curtea domnească să-i fi atras acestuia moartea, în 1714, cunoscută fiind
lăcomia turcilor și teama că dacă voievodul muntean posedă comori fără sfârșit și le
va folosi pentru înzestrarea armatei”, a explicat Boteanu.
Cât este realitate, cât este fantezie nu se știe. Cert este că taina comorii nu a putut fi
până acum dezvăluită, ea fiind dusă probabil în mormânt de cele șapte slugi devotate
care, după ce au ascuns-o, au fost omorâţi.
Aurul brâncovenesc a stârnit și curiozitatea lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul ceruse
Securității să scormonească pământurile domeniilor brâncovenești.
„Mirajul comorii lui Brâncoveanu nu va înceta să-i determine pe aventurieri să
continue să o caute la Mânăstirea din Baia de Aramă, chiar dacă Episcopia
Severinului și Strehaiei a decis să supravegheze video acest valoros lăcaș monahal”, a
fost de părere profesorul și istoricul Cornel Boteanu.”[1][2]

Manastirea din Baia de Arama, inchinata Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil, se afla

in localitatea omonima, in judetul Mehedinti, in partea nord-vestica a Olteniei. Zidita
intre anii 1694-1703, de ctitori de seama ai vremii, biserica din Baia de Arama s-a
pastrat bine pana astazi.

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Baia de Arama este strabatuta de raul Brebina, care insufleteste natura si fostele mine
de cupru (arama). In acest loc, domnitorul Mircea cel Batran a adus mesteri sasi.
Datorita asezarii lui pe un drum comercial ce traversa Tara Romaneasca, spre sfarsitul
secolului al XVII-lea, satul a devenit targusor (oras).
Manastirea Baia de Arama - scurt istoric
Manastirea din Baia de Arama a fost zidita in aproximativ noua ani, aceasta durata
intinsa nefiind inca deslusita. Mai inainte de aceasta, in Baia de Arama a functionat
un schit smerit. In anul 1694, la indemnul Sfantului Constantin Brancoveanu, s-a pus
piatra de temelie a bisericii, lucrarile de zidire fiind terminate in anul 1703.

 
In randul ctitorilor, precum marturiseste pisania originala a bisericii, se afla Sfantul
voievod Constantin Brancoveanu, banul Cornea Brailoiu si Milco Baiesul. Biserica
cea noua din Baia de Arama, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, zidita in
stilul brancovenesc, stil specific vremeii respective, a fost imprejmuita mai apoi cu un
zid din bolovani de piatra. La putin timp dupa ce a fost construita, manastirea a fost
inchinata Manastirii Hilandar, din Sfantul Munte Athos.
Pisania bisericii consemneaza urmatoarele: "Cu vrerea Tatalui si cu indemnarea
Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, au facut aceasta sfanta biserica dumnealui
jupanul Cornea Brailoiul Ban, dimpreuna cu dumnealui jupanul Milco Baiasul, nepot
de frate, Pozanu Capitanul, cu toata cheltuiala dumnealor si fiind igumen Kir Vasile
arhimandrit, in zilele prea luminatului crestin domn Io Constantin Basarab voievod.
Inceputu-s-au a se zidi aceasta sfanta biserica la maiu 22, leat 7202 (1694) si au
savarsit cu toata podoaba ei la maiu 7, 7211 (1703). Eu, mana pacatoasa, pictorul
bisericii Neagoe si Partenie ieromonah, de la Tismana."
  
Ctitorii bisericii sunt zugraviti in tabloul votiv, pastrat pana astazi in biserica. Sfantul
Constantin Brancoveanu si doamna Maria; jupanul Cornea Brailoiu, Cornea Velu
Bonu si jupanita Stanca, nascuta Buioceasca Cernea, care tine pe maini macheta
bisericii; Milea Batesu, batran, imbracat in dulama rosie, incins cu brau rosu, tinand
pe maini modelul bisericii; datorita faptului ca acestia tin pe maini modelul bisericii,
se crede ca acestia sunt principalii ctitori ai bisericii. In tabloul votiv mai apar si
urmatorii: Milco Baiesul, jupaneasa Mara, si fiii lor, paharnicii Gheorghe Nicolcea si
Semenu. Alaturi de acestia mai apare si Chir Vasile arhimandritul, intaiul staret al
manastirii.
Biserica a fost zugravita in fresca de zugravii Neagoe si Partenie, ieromonah de
la Tismana. Lucrarile de pictura s-au terminat in data de 7 mai 1713, ctitor de seama
al acesteia fiind Sfantul Constantin Brancoveanu, care, in perioada lunilor martie-
aprilie, daruieste Manastirii Baia de Arama suma de 300 de taleri.
  
Datorita inchinarii acestei manastiri catre lavra sarbeasca din Sfantul Munte, precum
si datorita originii sarbesti a unuia dintre ctitori, in pictura acesteia apar mai multe
chipuri de sfinti sarbi: domnitorul Stefan Dusan (1331-1353); Sfantul Sava al
Serbiei; Sfantul Eftimie cel Mare; Sfantul Chiric si Sfanta Iulita, mama lui; Sfanta
Petka etc.
Din anul 1703, pana la secularizarea averilor manastiresti, biserica brancoveneasca
din Baia de Arama a slujit ca biserica de manastire. Trecand anii, chiliile de zid, care
ocupau partea dinspre deal a incintei manastiresti, s-au daramat. La randul ei, staretia,
dupa secularizare, devenita casa parohiala, a dainuit pana la jumatatea secolului al
XX-lea. De asemenea, din zidul inconjurator al manastirii, ridicat spre sfarsitul
secolului al XVIII-lea, nu s-au mai pastrat decat temeliile.
  
Biserica este zidita in forma de cruce, din caramida si blocuri confectionate din zgura
de arama. Sfantul Altar, avand sapte laturi in exterior, iar in interior pastrand forma
de absida simpla, este luminat de o fereastra mica. Absidele laterale ale naosului sunt
pentagonale in exterior si rotunde in interior. La randul sau, pronaosul este
dreptunghiular, bolit si luminat de o fereastra asezata pe latura sudica. Pridvorul
bisericii, dreptunghiular si el, este amplasat pe toata latimea bisericii, arcadele
acestuia fiind zidite in forma de potcoava stranse in barne de stejar.
Catapeteasma bisericii, zidita in stil brancovenesc, ca si biserica, avand icoanele
asezate pe niste rame sculptate minutios in forma vitei-de-vie, este singura care se
mai pastreaza in judet, cea de la Manastirea Strehaia fiind asezata (partial) in muzeu.
In exterior, biserica este incinsa de un brau decorativ (zimti din caramida aparenta).

 
In biserica se afla urmatoarea inscriptie: "Prin credinta, speranta si armonie, vom
dobandi imperiul ceresc. 1870, octombrie, 10," De asemenea, in incinta manastirii se
afla si cateva morminte: doua lespezi de piatra, aflate in pridvorul bisericii, fara
inscriptii, acopera mormintele lui Milco si Mara; alte doua morminte se afla in curte,
acestea fiind ale lui Ioan si Draghicanu Hirgot, doi boieri de sama din Baia de Arama.
In data de 29 ianuarie 2008, in urma unei sedinte a Sinodului Mitropolitan al
Mitropoliei Olteniei, s-a aprobat reinfiintarea Manastirii Sfintii Voievozi, din Baia de
Arama, ca manastire de calugarite, sub jurisdictia Episcopiei Severinului si Strehaiei.
Teodor Danalache