Mânăstirea Curtea de Argeş

Aşezată pe ţărmul stâng al Argeşului, unde acesta, ieşit din munţi, îşi lărgeşte valea printre
dealurile subcarpatice, oraşul Curtea de Argeş, a fost odinioară, în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, «
cetate de scaun», reşedinţa voievozilor Ţării Româneşti1, dintre aceştia Negoe Basarab „Domn ales,
învăţat, bun... şi iubitor de pace şi ţară", a înfrumuseţat viaţa poporului român, ctitorind două mari
creaţii de valoare universală: una artistică — Mănăstirea Argeşului, iar alta literară –
„Învăţăturile către fiul său Teodosie”.2 Dintre cele două ne vom opri asupra creatiei artistice a
Mânăstirii Argeşului a cărei zidire a fost şi rămâne monumentul istoric şi de artă cel mai
valoros, proiectându-i în rândul popoarelor înfăptuitoare de creaţii unicate în lume.
Vremea în care a trăit Neagoe Basarab a fost caracterizată de istorici ca o epocă de
stabilizare internă, de importantă creaţie culturală şi de o curajoasă orientare în relaţiile
internaţionale. Ea a coincis în chip armonios cu valoroasele înnoiri de natură socială,
economică şi politică, prevestitoare naşterii unei noi epoci istorice în toată lumea civilizată.3
După toate izvoarele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai
vechi, care nu fusese altul decît sediul primei Mitropolii a Ţării Romaneşti. Pe aceasta,
Neagoe găsind-o "dărâmat şi neântărita .. a zidit-o şi înălţat-o din temelii", fapt pe care un
cronicar al faptelor marelui voievod, Gavril Protul, îl întareşte. În această formă, biserica
Manastirii Curtea de Arges cunoscuta din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când
a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea,
dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcţii al sale.4
Arhitectura
Aşa cum se înfaţişează în prezent, biserica este alcatuită dintr-un pronaos, contopit
organic cu constructia propriu-zisă, ai cărui stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc cu doua
turnuleţe laterale care încununează faţada de apus a bisericii. Acestea din urmă, prin podoaba
lor exterioara, rasucite ca o mare împletitura din fibre groase de zidariei. Restul bisericii şi
altarul - cu abside care îi implinesc forma de cruce - sustin de asemenea o turla înaltă, a carei
îmbinare cu ansamblu se face prin bolţi, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă. În
faţa intrării se află un aghismatar deschis, sprijinit de patru coloane, lucrat din marmura de
1
Emil Lăzărescu „Biserica Mânăstirii Argeşului” Editura Meridiane Bucuresti 1967, pag 5
2
Nicolae Moisescu „Biserica manastirii Argeşului”,Ed. Coresi Bucuresti 1998, pag 10
3
Idem pag. 5
4
Emil Lăzărescu „Biserica Mânăstirii Argeşului” Editura Meridiane Bucuresti 1967, pag 5
felurite tonuri şi desene. Precum întreaga biserică, şi acestea reprezintă o admirabilă opera de
artă. Vazut dinspre apus, aghiasmatarul cu învelitoarea de plumb şi crucea aurită se
proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrare în sfântul locaş şi pe rama care o îmbracă,
asemeni unui portal aplicat.
În ansamblu biserica este asezata pe o puternica temelie: un vast pavaj orizontal din
blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu
un fel de împrejmuire din floroni (crini) sculptaţi în piatră. Pereţii exteriori sunt împarţiţi în
două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, impletit în suviţe, care înconjoară biserica. În
partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea
sunt înrămate în chenare cu ornamentaţii dintre cele mai felurite care, ca şi cele ale portalului
de la intrare, amintesc de intersectarea geometrica de la Manastirea Dealu. În registrul de sus,
de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora
sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca niste paftale domneşti, la întretăierea
arcurilor, se află alte discuri mai micişi ele fin realizate. Pe acestea sunt aşezaţi porumbeiiar
fiecare puarta în cioc un clopoţel ca la adierea vântului, acesti clopoţei să sune lin. Deasupra,
depăşind bordurile scurte ale acoperişului aşezate pe mai multe rînduri paralele de cizeluri,
construcţia bisericii creşte într-o suită de volume şi suprafeţe, pe care se înalţă cele patru
turle; de o rara bogăţie ornamentală, ele aduna în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în
relief, aceleaşi modele prin care se străvăd, armonizate specific de meşterii băştinaşi, o seama
de elemente de artă arabă şi georgiană. Acoperişul turlelor, bogat împodobit, pare ieşit din
mîna unor aurari, iar lanţurile care susţin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii.5
Lucrări de restaurare

Mănăstirea Argeşului ar fi avut mai multă strălucire dacă asupra sa nu s-ar fi abătut în
evul mediu numeroase calamităţi. Timpul şi desele nenorociri de tot felul nu au cruţat-o.
Astfel, Radu Şerban, văzând mănăstirea „stricată şi neântărită", arată prin hrisovul din 9
februarie 1608 că la mănăstirea Argeşului a fost distrusă partea superioară a turnului
clopotniţă şi a fost jefuită mănăstirea, de la plumbul de pe acoperiş, până la podoabele din
mormintele ctitorilor.6

Dintr-o inscripţie pictată afară, pe peretele absidei, ştim că zugravii Stan şi lacov, fii
popii Radu din Răşinari, terminau la I septembrie 1761, nişte lucrări pe care le considerăm
mai degrabă la exteriorul monumentului decât la interior. De aici înainte, stricăciunile şi

5
Emil Lăzărescu „Biserica Mânăstirii Argeşului” Editura Meridiane Bucuresti 1967, pag 17-28
6
Nicolae Moisescu, idem pag 25
reparaţiile se ţin lanţ. Mănăstirea a avut de suferit mult de pe urma războiului dintre ruşi şi
turci din anii 1769-1774, fiindcă egumenul ei de atunci, Damaschin, trecuse făţiş de partea
celor dintâi.

Mănăstirea a fost din nou prădată de ostile otomane în urma ocupaţiei austriece a ţării
(1788—1790), dar de astă dată grija pentru reparaţii a revenii Episcopiei Argeşului care s-a
înfiinţat la 18 octombrie 1793.7
În vremea lui tudor Vladimirescu alt mare cutremur (23 ianuarie 1838) disloca
pietrele turlei de pe naosul bisericii şi ruina o parte din clădirile mănăstireşti.
Arhitectul Burelli a alcătuit în anul 1864 un vast proiect de reparaţii, pe care urma lă-1
aducă la îndeplinire anteprenorului Montoreanu, dar la 23 uprilie 1867, un incendiu distrugea
o parte din clădirile monastice - aripa ce adăpostea episcopia şi biblioteca - precum şi din
nou, turnul-clopotniţă şi la 2 decembrie în acelaşi an, cade pradă flăcărilor chiar interiorul
bisericii.
După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului său, vătămată şi de un
puternic incendiu în anul 1874, ministrul Cultelor de atunci, Titu Maiorescu îngrijorat de
Biserica Episcopală Curtea de Argeş contractează pe arhitectul francez Andre Lecomte du
Nouy şi pe arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, care
aduc biserica Mînăstirii Argeş la înfăţişarea actuală. A fost ispravită în anul 1885 şi sfiinţită
la 12 octombrie 1886.
Creaţie izvorâtă din efort şi suflet, din legendă şi adevăr istoric, Biserica Mănăstirii
Argeşului se ridică falnică şi mândră, demnă şi puternică, impresionând prin proporţii şi
veşmântu-i ornamental. Faima zidirii monumentului a atras numeroşi călători români şi
străini, care fascinaţi de frumuseţea, grandoarea şi perfect iu nea construcţiei s-au întrecut în
elogierea ei. Mănăstirea este „un prilej de uimire... şi este fără pereche între mănăstirile din această
ţară" (Paul de Alep) „cea dintâi din România" (Alexandru Pelimon) şi „pentru a cuprinde totul într-
un singur cuvânt, această biserică este un giuvaier" (Paul de Alep).8

7
Ibidem.
8
Nicolae Moisescu, idem pag 10