Biserica episcopală Curtea de Argeș

„Monumentele sunt istoria vie a neamului”1

Nicolae Iorga

Secolul al XVI-lea a fost considerat, de către istorici, un punct de cotitură

pentru cultura europeană şi mondială.
În Țara Românească, a cărei moștenire arhitectonică a fost în cea mai mare
măsură distrusă de invazii și de neîncetatele lupte interne, evoluția artei de a
construi a avut un curs important.
Prima reședință a Țării Românești, Curtea de Argeș, a cunoscut gloria
începuturilor istoriei neamului. „Aici, pe cursul superior al Argeșului, se afla
vestita Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista și a tatălui său, marele rege al
confederației de triburi geto-dacice… El este cel care a sădit în inima strămoșilor
noștri de baștină conștiința că sunt un popor imens și vrednic de cinste. Nimic
surprinzător deci că și mai târziu, tot pe cursul Argeșului vom întâlni și cele dintâi
capitale ale Țării Românești. Valea Argeșului se dovedește, astfel, ca un străvechi
leagăn de viață autohtonă dacă și românească.” 2
Inițiativele ctitoricești ale domnitorilor Radu cel Mare și Neagoe Basarab,
în primele decenii ale veacului XVI, s-au concretizat în monumente de prestigiu,
cum este biserica mănăstirii Dealu sau biserica episcopala de la Curtea de Argeș,

1 Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, ed. a II- a, vol. I, Buc. 1929, p. 37.
2
http://basilica.ro/manastirea-curtea-de-arges-in-haine-de-sarbatoare/

1
ale căror inovații de ordin spațial și decorativ au exercitat o atracție specială asupra
generațiilor de meșteri care s-au succedat de-a lungul vremii.
Neagoe Basarab, fiu „legitim de mari boieri Craiovești” a primit o educație
și o cultură aleasă, în limba slavonă, specifică acelei vremi, „religioasă în primul
rând, dar nu numai religioasă”3.
„Domn ales, învățat, bun … și iubitor de pace și țară”4 Neagoe Basarab,
domnul Țării Românești între 1512 și 1521, a ctitorit Biserica episcopală de la
Curtea de Argeș, a repus în funcţiune tipografia adusă în Valahia de călugărul sârb
Macarie, este autorul primei lucrări, în limba slavonă, din spaţiul românesc:
"Învăţăturile bunului şi credinciosului domn al Ţării Româneşti Neagoe Basarab
Voievod către fiul său Teodosie Voievod”.
Biserica episcopala Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab, între
1515-1517, este și o să rămână pentru istoria noastră medievală, pentru arhitectura
veacului al XVI-lea, unul dintre monumentele cele mai de seamă, cele mai
reprezentative.
Mănăstirea Curtea de Argeș aparține, din punct de vedere arhitectonic,
stilului bizantin, în timp ce elementele decorative ce-i împodobesc exteriorul,
dezvăluie influențe ale artei armene, persane, georgiene și arabe. Cu toate acestea,
aici, totul alcătuiește o unitate perfecta și armonioasă.
Mănăstirea Curtea de Argeș, de tip triconc tradițional, este cunoscută, din
anul 1793, sub denumirea de "Biserica Episcopală" și este inclusă în ”Lista
monumentelor istorice din România”5.
Pe una din pisaniile care se află pe fațada de apus a bisericii scrie că,
ajungând Domn al Țării Românești, Neagoe Basarab, găsind acea straveche
biserică, adică vechea Catedrală a Mitropoliei de la Argeș (1359), dărâmată și
3
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/neagoe-basarab-un-inceput-de-domnie-plin-de-peripetii
4
http://www.eparhiaargesului.ro/arhieparg/index.php/viata-arhiepiscopiei-argesului-si-muscelului/viata-
5
http://www.cultura.ro/comisia-nationala-monumentelor-istorice

2
neîntărită, i s-au "deschis ochii inimii"6 și a hotărât să o zidească și să o înalțe din
temelii.
Așezată pe o platformă pardosită cu lespezi de piatră, Mănăstirea Curtea de
Argeș este înălțată cu trei trepte deasupra solului, mărginită de o balustradă cu flori
de crin cioplite în piatră și un paramentul bogat decorat, săpat în piatră de Albești.
Dimensiunile bisericii sunt: lungime:18 m, lăţime: 10 metri, înălțime: 25 m .
Decorația exterioară extrem de bogată a fațadelor, amintește de arhitectura
transcaucaziană gruzină și armeană și de geamiile din Istambul. Ornamentele
geometrice constituie baza decorațiunilor arabe și persane întâlnite la cornișă, la
multe rozete, la turla mare, pe edicul. De inspirație georgiană sau armeană sunt
elementele următoare: ciubuce mici rotunde, arcaturile de deasupra brâului,
proporțiile edificiului – mai înalt în raport cu lărgimea sa.
Întâlnim în ornamentație 150 de motive diferite, 42 de rozete mari și 48 de
rozete mici. Vasile Drăguț spune în cartea sa că: ”analiza amănunțită a elementelor
decorative ale bisericii episcopale Curtea de Argeș permite numeroase referiri la
monumente din Caucaz sau din spațiul arhitecturii arabe, până departe în Egipt.
Corecte formal, comparațiile care au fost făcute aparțin categoriei analogiilor
pentru că, în fapt, nu există nici o legătură
între îndepărtatele monumente din Caucaz
și din țările arabe și ctitoria lui Neagoe
Basarab. Oficiul de intermediar a fost făcut
de arhitectura otomană care asimilase ea
însăți aceste motive utilizându-le frecvent
la propriile edificii.”7
Pereții exteriori sunt subîmpărțiți în

6
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-67950.html
7
Drăguț, Vasile, Arta românească, vol. 1, p. 239-241.

3
două registre inegale, suprapuse, demarcate printr-o torsadă răsucită și foarte
puternic reliefată. Pe fațada dinspre apus, torsada - brâul- se ridică deasupra
portalului formând un cadru dreptunghiular.
În registrul inferior se află o suită de panouri dreptunghiulare, încadrate de
chenare și străpunse de ferestre geminate cu ancadramente sculptate. Registrul
superior are aspectul unei hore de arcaturi corespunzând câte două pentru fiecare
panou din registrul inferior, în câmpul arcaturilor aflându-se plăci si rozete
decorative cu entrelacuri și motive vegetale. În punctele intretaiate ale arcelor
găsim alte discuri mai mici, ca niște paftale domnești, deopotrivă de fin realizate.
Pe ele sunt așezați cate un porumbel de piatră aurit, fiecare purtând în cioc un
clopoțel care la adierea vântului, sunau lin.
Pe fațada dinspre apus, de o parte și de alta a portalului se află cate o
fereastra geminate cu ancadramente decorate. De ambele părți ale ferestrelor sunt
Pisanii; în dreapta portalului, de la Neagoe Basarab scrise în slavonă, în stânga, de
la Șerban Cantacuzino și Carol I, scrise în română.
Cornișa puternică, foarte
proeminentă și bogat decorată este
formată dintr-un rând triplu de
stalactite și alveole, caracteristice
arhitecturii islamice și larg
răspândită în lumea otomană.
Deasupra cornișei, depășind
bordurile scurte ale acoperișului,
așezate pe mai multe rânduri
paralele de cizeluri, construcția
bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe.

4
 Turlele. Cele patru turle - două mari și două mici, au baze prismatice pe
care se sprijină. Ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief,
modele cu elemente de artă arabă și georgiană.
Turla mare de pe pronaos, susținută de cei 12 stâlpi interiori ai bisericii are,
la exterior, opt fețe cu panouri dreptunghiulare străpunse de căte o fereastră foarte
înaltă și îngustă și este acoperită cu o calotă sferică. Soclul turlei este ornat cu
arcuri ogivale. În interior, turla este cilindrică.
Cele două turle mici încununează colțurile vestice ale pronaosului. Ele se
sprijină, prin intermediul pandantivilor, fiecare pe câte un soclu. Turlele mici sunt
răsucite în spirală și dau impresia, prin podoaba lor exterioară caracteristică, de
răsucire a porțiunilor de zidărie. Turnurile sunt divizate în opt compartimente
oblice străpunse cu câte o ferestră oblică, sus cu arcată și mai multe arce suprapuse
iar în josul ferestrelor cu ciubuc orizontal care înconjoară tamburul. Sunt terminate

5
 în calote sferice. În exterior dar și în
interior, turlele sunt cilindrice.
Cea de-a doua turlă mare care se ridică
deasupra naosului domină edificiul. Turla
decorată cu arcaturi străpunse fiecare de
ferestre înguste și înalte, este octogonală,
atât la exterior cât și la interior. La baza
turlei, pe soclul acesteia, se repetă motivul
cornișei principale, compusă din alveole și
stalactite.
Semicupolele și turlele sunt învelite în plumb cu ornamente lucrate în
ciocan. Toate turlele au câte o cruce tripla din aramă aurită.
Ediculul din fața intrării bisericii servește ca aghiasmar. Este suspendat pe 4
coloane din marmură, adusă din Constantinopol, cu capiteluri în stil arab, din
marmură de Carara. Cupola este
învelită cu plumb și este împrejmuită
cu o galerie de flori sculptate în piatră.
Pardoseala este un mosaic cu
ornamente bizantine în diverse culori
iar în mijloc, o cruce formată din
împletituri.
Văzut dinspre apus,
agheasmarul se proiectează pe cele 12
trepte care urcă spre intrarea în sfântul
locaș și pe rama care îl îmbracă,
asemeni unui portal aplicat.

6
 Portalul. Intrarea în
biserică se găsește pe fațada
dinspre apus. Douăsprezece
trepte de marmura conduc catre
portalul fastuos împodobit,
încadrat cu un chenar
dreptunghiular. Intrarea propriu-
zisă, ușa, este din 2 canaturi din
bronz lucrate în stil bizantin.
Deasupra, în timpanul circular
este icoana, în mozaic, a Maicii Domnului cu Pruncul. Intrarea este prevăzută cu o
arcadă semicirculară ornamentată cu flori de crin traforate în motiv reciproc -
negativul repetă pozitivul, compoziție care este reluată la îngrăditura decorativă de
piatră care înconjoară monumentul.
Planul de interior al bisericii respectă tradiția cultului ortodox care
cuprinde: altar, naos și pronaos. Privită atât din interior cât și din exterior, clădirea
are formă de trilob - cu trei abside egale ce cuprind altarul și naosul și o formă
dreptunghiulară a pronaosului, supralărgit față de naos, aceasta reprezentând
partea originală a clădirii.
Pronausul. În interior a fost adoptată soluția pronausului supradimensionat
în lărgime cu intenția de a realiza un lăcaș care să îndeplinească și rolul unei
necropole domnești. Pronaosul cuprinde patru părți distincte: un vestibul
dreptunghiular în fața intrării, un spațiu central pătrat, delimitat de cele 12 coloane,
și lateral, între coloane și zidurile mărginașe, doua compartimente destinate
necropolei.

7
 Pronaosul e încununat
cu trei turle: una mare - în ax,
dar nu deasupra mijlocului
încăperii, ci la limita ei estică,
și două turle mai mici, laterale,
care încununează colțurile
vestice ale pronaosului.
Grupul celor 12 coloane
din piatră, reprezentând pe cei
12 Sfinți Apostoli, atrag atenția cu o originală realizare sculpturală și ornamente
florale. Coloanele sunt împodobite cu baze - soclu – și capiteluri cu ornamentație
în stil persan și sunt lucrate în mod diferit: sunt cilindrice, în formă de spirală sau
octogonale cu ornamente vegetale.
Întreaga încăpere a pronaosului e luminată de 16 ferestre geminate, înguste,
ce străpung pereții iar de sus, prin ferestrele turlelor.
Specific Mănăstirii Curtea de Argeș este că naosul și pronaosul sunt
despărțite de un ”chenar” de marmură, montat între doua coloane octogonale.
Deasupra porții de marmură este o inscripție cu versuri compuse de Vasile
Alecsandri, iar pe partea dinspre naos este o
inscripție, în slavonă, care arată că zugravirea
bisericii s-a terminat în anul 1526.
Naosul este format din 2 abside fiecare cu
câte 7 strane de bronz. În dreapta naosului se află
tronul regal, de bronz aurit, cu sticle colorate, iar
alături scaunul episcopului. Pe partea stânga se
află tronul reginei și jilțul unui demnitar al

8
statului.
Naosul este luminat de 6 ferestre simple de la abside.
Absidele, identice ca formă și dimensiune, sunt străpunse de câte trei
ferestre. Ancadramentele ferestrelor sunt decorate cu vrejuri florale delicate sau cu
motive din familia palmetei.
Altarul este compus dintr-o absidă semicirculară la interior și în cinci laturi
la exterior, precum și dintr-o mică porțiune dreptunghiulară ce face legatura cu
naosul. Trei ferestre înalte, înguste, ușor lărgite spre interior, luminează încăperea
altarului. Deasupra fiecărei ferestre se află câte o deschidere cilindrică de
aerisire. Despărțirea între altar și naos e făcută printr-o tâmplă – catapeteasma.
Catapeteasma este datată în anul 1682, din timpul domnului Şerban
Cantacuzino, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii.
Are un soclu de marmură albă încrustat cu plăci de cupru aurit și ochiuri de
sticlă, cu stâlpișori de onix la bază și capiteluri aurite. Icoanele sunt încadrate în
bronz aurit cu sticle colorate, toate aplicate pe lemn.

9
 Pictura bisericii este în stil bizantin. A fost terminată în anul 1526, prin grija
lui Radu de la Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab. Zugravul Dobromir, alături
de echipa sa de meșteri, a împodobit cu pictură biserica episcopală din Curtea de
Argeș.
Scena Deisis - rugăciunea - care cuprinde trei chipuri: Maica Domnului,
Iisus și Sfântul Ioan Botezatorul, este zugrăvită în absida dreaptă din naos. Toate
chipurile sunt pictate pe un fond albastru, ce reprezentă cerul, presărat cu stele.
Maica Domnului este zugravită rugându-se la scaunul Mântuitorului.
Fecioara, cu chip rugător, poartă veșmint roșu și albastru. Are aureolă în jurul
capului ușor înclinat înainte.

Iisus Hristos este infățișat așezat în scaun cu spătar înalt, pe o pernă cu

alesături naționale, binecuvântând cu dreapta și ținând cu stânga, pe genunchi, o
carte deschisă.

10
 Sfântul Ioan Botezătorul este
înfătișat în forma tipică a
Înaintemergătorului, cu figura slabă și
cu două aripi simbolice.
Pe bolta absidei altarului este
zugrăvită Maica Domnului cu Pruncul
în brațe, în stare de rugăciune.
Tabloul votiv. Impresionante
sunt picturile care decorează
necropola pronausului, figurile
domnitorilor din marele ansamblu votiv. Sunt reprezentați înaintașii Basarabești -
Nicolae Alexandru, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Radu cel Mare, iar dintre
stămoșii doamnei Despina este înfățișat cneazul Lazăr.
În tabloul votiv Neagoe Basarab, Doamna Despina şi cei şase copii, trei
băieţi şi trei fete - grupaţi după vârstă - băieţii sunt de partea tatălui, fetele de
partea mamei. Toți se prezintă din față.
Neagoe Basarab şi Despina susţin
cu câte o mână biserica oferind-o cu
cealalta Maicii Domnului şi lui Iisus -
aşezaţi deasupra într-un semicerc şi
zugrăviţi cu mâinile întinse, făcând
gestul primirii. Copiii stau cu mainile la
piept în aceeași atitudine rugătoare.
Capetele ctitorilor sunt împodobite cu
cununi bogate, lucrate în aur şi bătute cu
pietre preţioase. Cununile copiilor sunt
mai simple. Pletele lui Neagoe sunt lucrate după moda vremii, răsucite în forma
11
unor drugi, ce cad pe umeri. Veşmântul e de modă bizantină, din stofă înflorată,
garnisit cu un guler lat, de aur. Spre poalele vesmântului se observă vulturul
bizantin brodat în aur şi purtând coroană. Doamna Despina poartă costum naţional:
fotă roşie cu dungi verticale şi ie cu râuri, cu mânecă bufantă. Cingătoarea foarte
sus aşezată, arată moda vremii. Pe umeri poartă o haină de culoare verde cu auriu,
cu guler lat de blană. Lângă Doamna Despina stau cele trei fete: Stana, soţia lui
Ştefăniţă, domnul Moldovei, călugărită sub numele de Sofronia, îngropată în
biserică, Ruxandra, soţia lui Radu de la Afumaţi, Anghelina, moartă de tânără şi
îngropată în biserică, sub aceeaşi lespede de piatră cu fraţii ei Pătru şi Ion.
Costumele fetelor sunt asemănătoare cu ale mamei.
În Tabloul votiv Domnitorul Radu de la Afumaţi, domnitorul este
prezentat din profil, tot în ipostază de ctitor dar mai simplu îmbrăcat decât ctitorii
principali. Susține biserica pe care a ctitorit-o cu Ruxanda, prezentată de cealaltă
parte a tabloului. Domnitorul poartă plete bogate ce-i cad pe umeri, mustaţa lungă
spre bărbie, iar pe cap poartă coroană domnească împodobită cu perle şi rubine.
Haina este lungă, cu un
guler lat de blană.
Doamna Ruxanda este
infățișată ca Doamnă a
țării, cu coroană pe cap
și imbrăcată cu mantie
de brocart cu mult aur.
Între Radu de la Afumați
și între doamna
Ruxanda, sub biserica pe
care o susțin, este o
inscripție în slavonă scrisă de Dobromir zugravul în 1526.
12
 Mircea cel Bătran este singurul dintre voievozii
pictați care poartă costum de cavaler dupa moda apuseană,
toți ceilalți domnitori adoptând costumul bizantin cunoscut.

Necropola. În pronaosul bisericii se află

mormintele ctitorilor principali ale căror lespezi sunt în
același timp opere de artă și documente istorice: piatra de
mormânt a lui Neagoe Basarab, decedat în 1521; piatra de
mormânt a monahiei Platonida - Doamna Despina, soţia lui
Neagoe Basarab decedată în 1554; piatra de mormânt a
Doamnei Stana (Sofronia) - fiica lui Neagoe Basarab şi
soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei. Tot aici se află şi piatra de mormânt a
voievodului Radu de la Afumaţi, soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe
Basarab.
Dacă mormântul lui Neagoe este împodobit cu simboluri biblice, cel al lui
Radu de la Afumați consemnează toate cele 20 de bătălii pe care le-a dus
domnitorul, majoritatea împotriva pretendenților la tron.
Pe peretele dinspre mormântul voievodului Neagoe Basarab și a familiei sale
se află tabloul votiv al acestuia împreună cu Doamna Despina și copiii lor. De
cealaltă parte, lângă mormântul lui Radu de la Afumați se află tabloul votiv al
voievodului în care apare alături de soția sa Ruxanda.
În timpul lui Carol I, catedrala a devenit necropolă și pentru familia regală
a României. Aici se se află piatra de mormânt a regelui Carol I, decedat în 1914;
piatra de mormânt a reginei Elisabeta, decedată în 1916 - care se retrage, după
moartea lui regelui Carol I chiar la Mănăstirea Curtea de Argeş; piatra de mormânt
a regelui Ferdinand, decedat în 1927; piatra de mormânt a reginei Maria, decedată
în 1938 - trupul său este înmormântat aici, inima Reginei se află în Salonul de Aur
13
din Castelul Pelișor. Separat, într-o criptă special amenajată în paraclisul
mănăstirii, se găsește sicriul cu rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea
(1930-1940), aduse în 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost înhumat
în 19538.
În august 2016, regina Ana a României, soția regelui Mihai, trece în
eternitate și este înmormântată într-o criptă din Noua Necroplă Regală, aflată în
vecinătata mănăstirii. Tot aici este înmormântat regale Mihai, decedat în anul
2017.

Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută, în formă de astăzi, la

inițiativa lui Carol I, între anii 1875-1886, după planurile arhitectului francez
André Lecomte du Noüy. Această refacere, absolut necesară, a avut însă parte şi
de critici, mai ales datorită faptului că a modificat ansamblul mănăstirii, prin
înlăturarea zidului fortificat de la exterior şi prin demolarea marii clopotniţe
ridicată de Matei Basarab. Au refăcut în parte sistemul de boltire, au modificat
acoperişul, au înlocuit ornamentele faţadelor cu copii corect executate şi au hotărât
refacerea întregii picturi şi îndepărtarea frescelor originale9, diminuând valoarea
istorică a monumentului10. Din vechea pictură a secolului XVI se păstrează la
Muzeul Naţional de Artă al României, doua fragmente de pictura murala: tabloul
votiv ”Neagoe Basarab, Doamna Despina şi cei şase copii” și tabloul votiv
”Domnitorul Radu de la Afumaţi”, considerate capodopere ale patrimoniului
istoric şi artistic pentru secolului XVI din Ţara Românească.

8
https://radioromaniacultural.ro/documentar-manastirea-curtea-de-arges-500-de-ani-de-la-sfintire/
9
O parte din pictură este prezervată în Muzeul de Artă din București.
10
Direcția Monumentelor Istorice, Biserica Mănăstirii Argeșului, 1968, Editura Meridiane, București.

14
 Legenda Meșterului Manole, de care este legat numele Mănăstirii Curtea
de Argeș, spune că domnitorul
tocmise pe cei mai mari meșteri
pentru a ridica lăcașul de cult. Dar
ceea ce ei construiau ziua se dărâma
noaptea. Într-o noapte, Manole a visat
că dacă își zidește soția în unul dintre
ziduri, construcția va rezista. A doua
zi, când nevasta sa, Ana, a venit să-i
aducă de mâncare, Manole a zidit-o pe
latura sudică. Când totul a fost gata și
Neagoe Basarab a rămas impresionat
de frumusețea Mănăstirii, a poruncit
slujitorilor să ia scările care duceau la
acoperiș pentru ca meșterii să nu poată
cobori și să facă altă biserică mai
frumoasă. Atunci, Manole își face aripi
din sită pentru a putea zbura, dar se
prăbușețte. Se spune ca în locul unde a
atins pământul a ieșit un izvor ce
reprezintă lacrimile lui Manole. De
altfel, izvorul se află chiar în apropierea
mănăstirii cunoscut ca Fântâna lui
Manole.
Pe peretele sudic al mănăstirii
găsim o inscripție ce reprezintă presupusul mormânt al Anei, soţia Meşterului
Manole.
15
 Popularizarea bisericii Curtea de Argeș, pe plan internațional, în
secolul al XIX-lea. Pentru prima data, în secolul al XIX-lea, biserica episcopală
Curtea de Argeș a fost văzută ca o operă specifică întregului popor român, de la
acea vreme, din Valahia și Moldova11.
Asupra mănăstirii au existat, de-a lungul vremii, o serie de enigme care, pe
de o parte, i-au intrigat pe cercetătorii care au emis multiple ipoteze, pe de altă
parte, pe enoriașii care au creat nenumărate legende drept răspuns la aceste
întrebări. O bună parte din misterul și faima mănăstirii se datorează puținelor
informații pe care istoricii le dețin despre monument. ”Nu se știe nimic despre cel
care a a construit-o, de ce în acest fel, care a fost sursa de inspirație și cum s-au
adus materialele - unele foarte scumpe, cum ar fi marmura. Tot ce se știe cu
siguranță despre mănăstirea Curtea de Argeș stă scris în câteva inscripții, pisanii,
sculptate în piatră, pe pereții bisericii și în cele două scurte descrieri din
manuscrisele medievale, ale lui Gavriil Protu și Paul din Alep”12.
Se poate presupune că biserica a fost concepută de o echipă de meșteri-
arhitecți, veniți din lumea musulmană și din lumea ortodoxă, exemplu excelent de
colaborare ecumenică, de multiculturalism medieval. Arhitectul Horia Moldovan13
remarcă asemănarea portalului de intrare al bisericii cu cel al moscheii lui Baiazid
din Istanbul și asemănarea aghiazmarului cu cea a fântânilor din curtea moscheilor
musulmane, iar Grigore Tocilescu14 descoperă, cu ocazia vizitei din 1887, în bolta
turlei principale, într-un loc accesibil doar constructorilor, o cărămidă pe care scrie
în arabă „Alah”. Pe de altă parte, planul triconc al bisericii, cu trei abside, una

11
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei
12
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei
13
Horia Moldovan, născut la Sibiu în 1978, licenţiat al Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii de
arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, cu un masterat în conservarea monumentelor istorice, şi-a luat
doctoratul în 2008 şi este arhitect practicant şi cadru didactic în cadrul Departamentului de Istoria şi Teoria
Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit din cadrul UAUIM.
14
Grigore Tocilescu (n. 26 octombrie 1850, Fefelei, Prahova - d. 18 septembrie 1909, București) a fost un istoric,
arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890).

16
pentru altar și încă două în stânga și dreapta lui, în pronaos, aparține lumii
ortodoxe.
Primul care a scris un studiu istoric și arhitectural asupra bisericii de la
Curtea de Argeș a fost neamțul Ludwig Reissenberger, din Hermanstadt – Sibiul de
astăzi. El a publicat la Viena, în 1860, studiul „Biserica episcopală a mânăstirii din
Curtea de Argeș, în Valahia”, o analiză complexă, de 50 de pagini, cu 25 de
gravuri în lemn și 4 în metal, cu descrieri detaliate ale arhitecturii, cu planuri și
istoricul mănăstirii.
Gravurile, descrierile și analiza istorico-arhitecturală erau adevărate inovații
ale vremii, care făceau din studiul
lui Reissenberger o lucrare
modernă, publicată în anuarul
Comisiei pentru studierea și
protecția monumentelor istorice.
Studiul lui Ludwig
Reissenberger a stârnit admirație,
dar și stupoare printre români.
Acesta a fost primul care arată că
biserica este în stil bizantin, lucru
apreciat și promovat de români.
Însă părerea lui Reissenberger
despre Bizanț era una mai degrabă
negativă.
În descrierea interiorului bisericii de la Curtea de Argeş, spune: „totul este
estompat, fără nicio varietate, niciun detaliu, iar pe ziduri abia se zăresc niște

17
fresce în chip de schițe palide”15. Despre planul interior al bisericii spune: „La
intrare, privirea este tulburată de cele două părți - pronaosul și naosul, se simte o
nepotrivire; apoi lumina foarte slabă se opune parcă spiritului libertății și te simți
mai mult opresat în această semi-umbră”16.
Arhitectul Dimitrei Berindei și omul de știință Alexandru Odobescu se
folosesc de lucrarea acestuia pentru a-l contrazice dar și pentru a defini ce
înseamnă arta românească. Astfel Dimitri Berindei17 publica în 1862 textul
„Rapidă ochire asupra architecturei bizantine”, în care se concentrează pe două
aspecte: să demonstreze că arta bizantină are valoare și că biserica din Curtea de
Argeș este expresia artei românești, pe lângă apartenența la stilul bizantin. Pe de
altă parte, Alexandru Odobescu18 a tradus în franceză atât lucrarea germanului, cât
și pe cea a lui Berindei, la care a adăugat propriul studiu privind obiectele artistice
din bisericile și mânăstirile românești, inclusiv cea din Curtea de Argeș.
Biserica episcopală Curtea de Argeș a fost, astfel, primul monument de
arhitectură ce a beneficiat de o descriere aplicată, de schițe cu detalii arhitecturale,
de transcrierea inscripțiilor existente, de un istoric și de o caracterizare stilistică.
Prin aceste prime studii, Curtea de Argeş a devenit rapid cel mai cunoscut
monument din România. La Expoziția Universală de la Paris, din 1867, România a

15 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei
16
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei
17
Dimitrei Berindei (n. 6 decembrie 1831 – d.28 mai 1884) a studiat arhitectura la Şcoala de Arte Frumoase din
Paris, pe care a absolvit-o în anul 1897. Din ansamblul creaţiei sale care se desfăşoară pe parcursul a trei decenii,
cele mai cunoscute clădiri sunt: Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino -astăzi, Muzeul George Enescu, Casa
George G. Assan - astăzi, Casa Oamenilor de Ştiinţă, Sindicatul Ziariştilor - astăzi, Teatrul Foarte Mic, casa şi
observatorul Vasile Urseanu, casa Toma Stelian, în Bucureşti, Palatul Cantacuzino de la Floreşti, hipodromul de la
Băneasa, Palatul Culturii din Iaşi. Ion D. Berindey este unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi arhitecţi români din
primele trei decenii ale secolului al XX-lea, cunoscut mai mult pentru numeroasele locuinţe luxoase construite
pentru elita politică a acelor vremuri şi pentru Palatul Administrativ din Iaşi.
18
Alexandru Odobescu (n. 23 iunie 1834, București - d. 10 noiembrie 1895, București) a fost scriitor, arheolog și
om politic român. A fost ministru al monumentelor și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este
autorul unui tratat de istorie a arheologiei.

18
fost reprezentată de Biserica
Curtea de Argeș în trei moduri:
prin pavilionul național, inspirat
direct din biserică;
printr-o machetă uriașă a
bisericii realizată de sculptorul
Karl Stork și expusă în centrul
expoziției românești; și prin cele
trei publicații, traducerile în
franceză ale studiilor lui
Reissenberger, Berindei și
Odobescu.
Macheta manăstirii executată de sculptorul Karl Stork, din lemn de tei si de
mesteacan aurit, de 2,5 m înălțime, pentru Expoziția Universală de la Paris este de
o fidelitate impresionantă pentru acele timpuri; se poate vedea și astăzi la muzeul
„Frederic şi Cecilia Cuţescu Storck” din București.
Mănăstirea Curtea de Argeș a fost reprezentată și la Expoziția Universală de
la Paris, din 1900. În ghidul vizitatorului acestei expoziții se remarcă sinteza
reușită dintr-o multitudine de tradiții și stiluri arhitecturale românești: „Pavilionul
României concentrează și evocă toate tipurile de arhitectură românească din
secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, această arhitectură bizantină atât
de elegantă, atât de vie, de un lux decorativ foarte orientalˮ19.
Prin infățișarea cu totul nouă și măreață a monumentului, ctitoria lui Neagoe
Basarab este întâmpinată cu multă admirație de către contemporanii săi și devene,
în timp, un model pentru multe lăcașuri importante ce s-au construit în deceniile și
în secolele următoare.
19
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei

19
 Bibliografie

1. Drăguț, Vasile, Arta românească, vol. 1, București, Editura meridiane, 1982.

2. Drăguț,Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească,
București, 2000;
3. Gelan-Olaru, Cristina, Curs: Arta românească în secolul al XVI-lea:
arhitectura, sculptura, pictura, artele decorative;
4. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor,
vol. I, București, 1929;
5. Gheorghescu, Chesarie, Mănăstirea Curtea de Argeș în:
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-
67950.html;
6. http://www.eparhiaargesului.ro/arhieparg/index.php/viata-arhiepiscopiei-
argesului-si-muscelului/viata-monahala-eparhia-argesului/2012-10-14-16-
07-34/manastirea-argesului;
7. Minea, Cosmin, Cum a devenit catedrala Curtea de Argeș simbolul
României în: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-devenit-
catedrala-de-la-curtea-de-arges-simbolul-romaniei;
8. https://www.scribd.com/doc/219133441/Biserica-Episcopala-a-Manastirei-
Curtea-de-Arges.

20
21