0

Patrimoniul cultural UNESCO

3. Satele cu biserici fortificate din Transilvania - partea întâi
 Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)
a propus un plan de protejare a bunurilor culturale și naturale din lume,
prin Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural,
aprobată în 1972.

România deţine multe minuni: locuri frumoase, ascunse de civilizație;

monumente istorice, antice sau medievale, dar și monumente ale naturii,
neschimbate de secole.
Ele sunt multe, dar doar câteva au fost00 incluse până acum pe lista Patrimoniului
mondial UNESCO, o recunoaștere a caracterului aparte și a importanței lor.
Cele opt locuri sau monumente românești recunoscute de UNESCO sunt:
Bisericile pictate din nordul Moldovei,
Bisericile de lemn din Maramureș,
Satele cu biserici fortificate din Transilvania,
Fortărețele dacice din Munții Orăștiei,
Mănăstirea Horezu,
Cetatea Sighișoara,
Delta Dunării
Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei
 Satele cu biserici fortificate din Transilvania

Satele transilvane cu biserici fortificate oferă o imagine plină de viață a

peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Satele din această zonă sunt caracterizate de
un sistem specific de cultivare al terenului, un model de așezare și organizare a
gospodăriilor țărănești, păstrate încă din Evul Mediu. Listate ca patrimoniu mondial
UNESCO, satele cu biserici fortificate din Transilvania sunt în număr de șapte (șase
saxone și unul săsesc) înființate de sașii transilvăneni. Acestea sunt dominate de biserici
fortificate și caracterizate de un model specific de așezare care a fost păstrat încă din
Evul Mediu târziu. UNESCO a clasificat pentru prima oară biserica fortificată din Biertan
într-un sit protejat sub egida sa. Ulterior, situl a fost extins cu mai multe biserici,
schimbându-și ca atare denumirea. În afara bisericii din Biertan, mai sunt protejate în
cadrul acestui sit și bisericile fortificate din Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Câlnic și Valea
Viilor.
Mai mult de 300 de biserici fortificate au fost construite în Transilvania, din care mai puțin
de jumătate se mai pastrează si astăzi. Cea mai mare parte a bisericilor păstrate au fost
construite de către localnici în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, în centrul localităților și în
locuri relativ ușor de apărat de atacatori. Astfel, biserica îndeplinea atât un rol religios, cât
și unul militar, având fortificații, turnuri de clopotniță transformate în donjon, ziduri
prevăzute cu drumuri de strajă, sau fiind înconjurate de ziduri de apărare, asemeni unei
mici cetăți.
Bisericile fortificate transilvane formeaza unul dintre cele mai dense sisteme de fortificații
medievale bine păstrate de pe continentul european.
000
000
000
Satele cu biserici fortificate din Transilvania - partea întâi
00
 Biserica evanghelică fortificată din Biertan

Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal fiind cuprins în
cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica) în Diploma Andreeană (Andreaneum) din anul 1224.
Localitatea Biertan este atestată documentar în 1283, într-un document alături de Mediaș și Moșna.
Localitatea era un puternic centru economic în secolul XVI, lucru care o făcea vulnerabilă în fața
năvălitorilor. A fost nevoie, astfel, de ridicarea unei biserici și a unor fortificații impunătoare.
Complexul arhitectural medieval este alcătuit din biserica și centura de fortificații, fiind amplasat
în centrul așezării, pe un deal. Biserica de tip hală, ocupa partea centrală a complexului, fiind
construită între anii 1490 și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălțată în acest
stil. Construcție monumentală, de mari dimensiuni, are trei hale de înălțimi egale. Intrarea se face
prin trei porți: de vest, de nord și de sud. Meșterii din Viena și Nürnberg sunt părinții spirituali ai celor
care au realizat între 1483 și 1513 splendidul altar poliptic al bisericii de aici, cel mai mare din țară,
cu cele 28 de panouri pictate ale sale. Amvonul, sculptat în piatră, din 1500, operă a meșterului
Ulrich din Brașov, trădează puternica influență sud-germană.
Ușa sacristiei a fost construită în anul 1515, iar sistemul de închidere este unic. Ca să-l actionezi,
trebuie să folosești o cheie pentru patru din cele 19 încuietori și o manivelă pentru celelalte. Odată
acționate, toate aceste mecanisme pătrund în niste suporți metalici care sunt prinși în zid.
Ingeniozitatea acestui sistem de închidere, împreună cu designul ușii masive de stejar, au fost
premiate în anul1910 la expoziția mondială de la Paris.
Puțini știu însă că în clădirea din interiorul ansamblului fortificat a funcționat timp de 300 de ani așa
numita închisoare matrimonială, destinată soților care doreau să divorteze. Cei doi soți care se
certau și intenționau să divorțeze erau închiși într-o incăpere în care exista doar un pat, o masă, un
scaun, o lingură, pâine și apă și ținuți acolo până cand le trecea “pofta” de divorț. Istoricii spun că
metoda a dat roade, pentru că timp de trei secole a existat un singur divorț în localitate.
Lângă biserică se poate vedea un bolovan mare, pe care, duminica erau așezați cei care făceau rele
în cursul săptămânii, spre a fi văzuți de întreaga comunitate. Era un mijloc eficient de a-i educa și
integra în colectivitatea așezării.
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
00
000
000
28
 Cetatea țărănească Câlnic

Spre deosebire de restul siturilor rurale cu biserici fortificate din Transilvania care au fost
incluse în Patrimoniul UNESCO, la Câlnic nu iese în evidenţă biserica, ci turnul-donjon. La parterul
acestuia sunt amplasate cu scop decorativ butoaie de stejar imense, de 5.000-6.000 de litri, amintind de
viile renumite din împrejurimi. La etajele superioare este amenajat un muzeu etnografic, spre care duce o
scară exterioară. Din turnul de poartă, se vede satul frumos aşezat între dealuri. Casele rânduite cândva
de saşi îşi păstrează în centru un aspect demn şi îngrijit.
Construită iniţial la mijlocul anilor 1200 ca reşedinţă pentru greavul sas Chyl de Kelling, cel care a dat şi
numele satului, cetatea din Câlnic a fost concepută cu un turn-donjon masiv, folosit ca locuinţă, înconjurat
cu ziduri ce formau o incintă ovală, cu un turn spre Sud şi un turn de poartă pe latura nordică. Sistemul
de apărare era întregit de un şanţ cu apă ce înconjura cetatea.
Reşedinţă nobiliară până în 1430, cetatea a fost vândută atunci ţăranilor din Câlnic, care în prima
jumătate a secolului al XVI-lea au început înălţarea unei noi centuri de ziduri, au întărit turnul porţii, iar în
curtea interioară au ridicat capela. Tot în curtea interioară, lipite de zid, au fost construite cămări pentru
provizii. La finalizarea acestor lucrări masive de extindere şi întărire, cetatea a primit înfăţişarea de azi.
Fortificaţia a fost restaurată în anii 1961-1964. În 1998, obiectivul a fost inclus în Patrimoniul Mondial
UNESCO. Acum, aici funcţionează un centru cultural internaţional, sub patronajul Institutului de
Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi al Asociaţiei „Ars Transsilvaniae”.
În interiorul cetăţii se pot admira expoziţii de artă populară şi medievală, icoane pe sticla şi lemn,
costume populare, covoare, obiecte decorative din ceramică, expoziţie de viticultură.
Dat fiind că majoritatea covârşitoare a monumentelor UNESCO din România sunt biserici sau ruine,
Cetatea Câlnic se numără printre puţinele locuri din ţară de pe prestigioasa listă unde este posibilă
cazarea. În interiorul cetăţii, chiar lângă turnul de poartă, unde altădată se aflau cămările de alimente ale
saşilor, au fost amenajate două camere de câte trei paturi, pentru cazarea turiştilor.
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
00
00
 00

Imagini de pe Internet Franz Schubert - Ave Maria - Ellens Gesang III Op. 52
000
00