1.

2 Dezvoltarea aptitudinilor creative prin studiul artelor plastic

Predispoziţia creativităţii existentă în fiinţa umană poate şi trebuie să devină capacitate

efectivă de creaţie prin educaţie şi cultură. Stimularea capacităţilor creative este eficientă atunci
cînd se practică consecvent de la cea mai fragedă vîrstă sub îndrumarea adulţilor, părinţi şi
educatori.
Aptitudinile artistice, ca de altfel orice aptitudine, se dezvoltă prin exersare. De aceea
sarcina școlii consta în inițierea elevilor de timpuriu cu tehnicile diferitelor arte, antrenarea lor la
exercițiile de creație, studierea manifestărilor fiecarui elev și stimularea inițiativelor artistice, iar
în cazul unor semne promițătoare îndrumarea elevilor spre școlile speciale de artă. La vârsta
adolescentei, când elevii devin constienți de aptitudinile lor și de rolul exercițiilor în dezvoltarea
capacitatilor lor, ei vor fi îndrumati și stimulați treptat spre un proces de autoeducație în
domeniul artistic preferat. Antrenarea elevilor în exercitii sistematice, specifice domeniului
artistic pentru care ei dovedesc aptitudini și conducerea lor, cu tact, reprezintă o dovada a
maiestriei pedagogice.
A dezvolta capacităţile creative ale gândirii, înseamnă a cultiva flexibilitatea, abilitatea de
a gândi abstract, originalitatea, fluiditatea expunerii ideilor, capacitatea de a stabili asemănări şi
deosebiri, disponibilităţile de elaborare, organizare, reordonare.”1.Erika Landau2 spune că sunt
tot atâtea forme sau tipuri de creativitate câte ocupații diferite sunt.
În cadrul creativității artistice, după modalitatea de expresie și alte criterii putem vorbi
despre creativitate muzicală, vizual-plastică, gestic-corporală, literară, teatrală sau, chiar mai
specific, despre creativitate în arhitectura, pictură, grafică, film, fotografie, ceramica, design de
obiect, grafic-design, design ambiental, etc. Se știe de mult faptul că, în special, activitățile
artistice constituie mijlocul cel mai adecvat de stimulare, dezvoltare a creativității generale. 3 Una
din explicațiile majore este prezența masivă a imagisticii în momentele de maximă creativitate,
indiferent de specificitatea acesteia. Imaginile mintale se combină relativ liber - haotic,
imprevizibil, spontan, fapt care facilitează obținerea produsului creativ.

1
Roșca, Al.. Creativitatea generală și specifică. Ed. Academiei, București, 1981, p. 46
2
Landau, E., Psihologia creativităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 15.
3
Cioca Vasile, curs Educația artistică-plastică și didactica practică
 În activitatile artistice-plastice, imaginea, inclusiv cea mintală, jocul combinatoriu al
imaginilor, al fragmentelor de imagini etc. desfasurându-se fără opreliști.Desigur, în fiecare act
de creație intuiția spontană și strategia elaborată sunt deopotrivă prezente în varii proporții. Dar,
în momentele de maximă creativitate și savanții, nu numai artiștii, apelează la experiențe
imaginare: „toți oamenii de știință, marturisește Jacques Monod4, au trebuit să devină constienți
că, la nivel profund, nu gândesc în cuvinte: e vorba de o experiență imaginară, simulată cu
ajutorul formelor, forțelor, interacțiunilor care alcătuiesc doar cu greu o imagine în sensul vizual
al termenului.”5Un argument ar fi relațiile complexe ale demersului artistic-plastic cu
personalitatea în întregul ei, nu pe felii. „Nu e gest care să nu fie legat de corpul artistului, de
gândirea sa, de sufletul său și care să nu devină pentru celălalt mesaj și stil”6.
Vizualuleste implicat în mai toate activitățile umane, dar în artele vizuale componenta
vizuală are o pondere mare atât în realizarea cât și în contemplarea
produselor artistice. Activitățile vizual-plastice, care sunt inițiate cu elevii în cadruleducației
plastice, pot avea un rol important în activarea și dezvoltarea potențelor creative, mai ales în
perioada timpurie 2-12 ani.
Ca cerinţă a unei învăţări de tip creativ este problematizarea intensivă şi sistematică,
crearea unei motivaţii superioare care să propulseze activitatea intelectuală a elevului, să îi anime
curiozitatea, să caute situaţii pline de tensiune intelectuală. Elevul este stimulat şi dirijat în aşa
fel încât efortul sau intelectual în procesul învăţării să depăşească un anumit set format, să
întrevadă posibilitatea de rezolvare mai interesantă, mai atractivă, mai eficientă. El va ajunge la o
eliberarea de stilul habitual, la abordările stilului creator de învăţare.
Cultivarea gândirii inovatoare devine o sarcina importantă a şcolii comtemporane.
Stimularea creativităţii trebuie să apară alături de educarea imaginaţiei, a gândirii.Prin
artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar şi delicateţea comportamentală.
Sensibilitatea artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei, în funcţie
de măiestria educativă a adultului şi de caracteristicile mediului în care se formează. Deşi
determinată genetic, ea se modelează prin educaţie, pentru că, așa cum precizează I. Neacşu 7,

4
Jacques Lucien Monod (1910 - 1976), biochimist francez, a câștigat Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină
în 1965, împărțindu-l cu François Jacob și Andre Lwoff "pentru descoperirile lor privind controlul genetic al sintezei
enzimelor și virusurilor“
5
Cioca Vasile, curs: Educația artistică-plastică și didactica practică
6
Cioca, V., Imaginea si creativitatea vizual-plastica, Ed. Limes, 2007, p. 27.
7
Neacşu i. Motivaţie şi învăţare, Editura didactică și pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 56.
„personalitatea copilului este rezultanta acţiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de
educaţie, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă.” În ceea
ce privește aptitudinile artistice, educația estetică urmărește atât depistarea acestora de la vârsta
cea mai fragedă, cât și asigurarea condițiilor și mijloacelor necesare pentru dezvoltarea lor.
Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba - muzicale, literare, coregrafice, plastice etc., toți
copiii, cu mici excepții, sunt capabili să asculte muzică, să recite, să deseneze sau să danseze. Nu
toti desfașoară aceste activități în același grad, între ei existând deosebiri calitative
evidente.Cunoașterea acestor deosebiri este indispensabilă pentru desfășurarea educației estetice
în cadrul școlii.
Activităţile artistico-plastice, prin specificul lor, oferă nenumărate posibilităţi de
stimulare a creativităţii.Îngemănarea cu celelalte domenii ale artei, muzica şi literatura, asigură
posibilitatea transferului de stimuli şi de cunoştinţe, de capacităţi, priceperi şi deprinderi dintr-un
domeniu în altul.
Se impune, cu obligativitate, descoperirea şi exersarea predispoziţiilor artistice care sunt
aproape generale:
- simţul culorii, actualizat treptat în prezenţa atributelor cromatice ale naturii - culori
calde/culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plane, se manifestă la toţi copiii; la
cei real înzestraţi se manifestă printr-o voluptate ieşită din comun, pentru culori în
acorduri strălucitoare, neaşteptate;
- simţul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a o aprecia mental sau cercetînd
cu mîna înainte de a o fixa pe hîrtie;
- simţul ritmului se manifestă prin respingerea energică a uniformităţii, ritmul liniilor,
culorilor, formelor, va reflecta ritmul demersurilor psihice.8
Deşi nu este un artist, elevul elaborează plastic, cu o plăcere imensă. Lucrînd cu pensula
sau cu creioane colorate, manifestă o atitudine de uimire în faţa realităţii şi în faţa produselor
proprii. Adultul îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic şi îl va
stimula să le reproducă, să le transforme - prin modificări, disocieri, omisiuni, deformări,
alungiri, exagerări și să le asocieze - prin juxtapunere, multiplicări, asamblări, suprapuneri.

8
Cioca, V., Imaginea si creativitatea vizual-plastica, Ed. Limes, 2007, p. 44.
 Textele din literatura clasică, din literatura contemporană şi din creaţia populară, de o
autentică valoare, contribuie atît la educaţia estetică a elevilor, cît şi la formarea unor atitudini
creatoare. Textele literare servesc drept model de exprimare literară, iar bogăţia şi expresivitatea
imaginilor plastice sunt menite să stimuleze imaginaţia vizuală.
Activitatea extraşcolară oferă, de asemenea, numeroase prilejuri pentru cultivarea
imaginaţiei, creativităţii - cercurile, vizitarea expoziţiilor, muzeelor, excursiile lărgesc orizontul.
Profesorii vor trebui să cunoască, în primul rând, trăsăturile comportamentului creator,
caracterizat prin nivelul de inteligenţă generală, gândirea divergentă, fluenţa gândirii,
receptivitate faţă de probleme, curiozitate ştiinţifică, spirit de observaţie dezvoltat, imaginaţia
creatoare, originalitatea, ingeniozitatea, independenţa gândirii, capacitatea de a gândi abstract, de
a efectua raţionamente în lanţ, perseverenţă, intuiţie etc.
Un bun prilej de descatușare a capacitatilor creative este caracterul ludic accentuat al
activităților artistice-plastice, procesualitatea demersului vizual-plastic putându-se transforma în
joc, ca placere exuberantă a descărcării emoționale. Desigur, creația nu se reduce la joacă. La
întrebarea „în creație simți mai degrabă că muncești sau te joci?”, cei mai mulți creatori răspund:
totul este și seriozitate și joacă. Latura ludică este cea care produce plăcere, care poate seduce
elevii, studenții, creatorii. Motivația intrinsecă are o rădăcină și în placerea/bucuria care se
resimte din combinația de muncă și joacă.
Lucrarea plastică nu apare din senin.În elaborarea mentală și concomitent concret-
obiectuală a unei lucrări plastice pot fi antrenate, activate, o serie de elemente - reprezentări în
sens cognitiv, procesări/operații sau o parte dintre acestea:9
- elemente idei - viață, armonie, melancolie, complexitate, muzicalitate etc.;
- elemente formă - unghiulare, rotunde, mixte, ramificate, plane, spațiale,
figurative, abstracte etc.;
- elemente culoare - mai multe, mai puține, tonuri, nuanțe, în diverse contraste sau
desfășurări armonice etc.;
- elemente structurale și structurante - grupări de puncte, de linii, de pete, grupări
de elemente stropite, pulverizate, presate, repetiții ritmice, desfățurări fractate etc.;

9
Cioca, V., Imaginea si creativitatea vizual-plastica, Ed. Limes, 2007, p. 56.
 - structuri de suprafață - texturi inspirate din natură, prelucrate sau pur și simplu
inventate prin jocul elementelor de limbaj plastic și al tehnicilor plastice, care vor
sugera senzații vizual-tactile: moale, aspru, lucios, mat, zgrunțuros, uscat, umed
etc.;
- structuri de adâncime, organizări interne la nivel macro și microscopic care
sugerează organizări existente și posibile ale datului și creatului, dar și ale
posibilului;
- combinații de structuri, texturi, idei;
- motive intrate în circuitul artistic - motive mai mult sau mai puțin arhetipale,
simboluri, semne, teme etc.;
- combinații, configurări de culori, forme, motive, simboluri, idei, sentimente,
semne iconice, semne pur plastice, emoții, stări etc.;
- combinații, asocieri diverse ale celor înșirate mai sus etc.
Cantitatea de elemente din care se poate constitui, naște, o lucrare plastică este
considerabilă; posibilitățile de alegere a anumitor elemente și combinarea lor, tinde spre infinit.
Noul, originalul poate lua naștere, uneori la dimensiuni surprinzătoare, dacă sunt puse la lucru
cât mai multe resurse și mecanisme psihice ale subiectului, implicate în creativitate și dacă se
creează un climat favorabil.