EDUCAȚIE PLASTICĂ ȘI METODICĂ

Sinteze de curs

Lector. univ. dr. FLORICA DUMITRESCU

2018-2019

1
I. EDUCAȚIA PLASTICĂ LA PREȘCOLARI. TEHNICILE ȘI
PROCEDEELE FOLOSITE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII DE PICTURĂ.
ROLUL ARTEI PLASTICE ÎN CADRUL DEZVOLTĂRII
ARMONIOASE A PERSONALITĂȚII.

“Mai artist decât copilul cred că nu e nici un artist în lume.Să ai inimă să-l simţi şi minte să-l
pricepi”(I. Nisipeanu)

În procesul predării activităţilor practice, preșcolarii şi şcolarii îşi însuşesc unele

cunoştinţe şi îşi formează priceperi şi deprinderi simple de muncă, de la noţiuni elementare
privind diferite materiale de lucru şi proprietăţile acestora, până la instrumente de lucru şi
modul lor de întrebuinţare.
Artă este o formă a activității umane care oglindește realitatea prin imagini expresive,
totalitatea de cunoștințe și de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit
domeniu,formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini estetice .Prin artă, se
dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar şi cea artistică şi delicateţea comportamentală.
Sensibilitatea artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei, în
funcţie de măiestria educativă a adultului şi de caracteristicile mediului în care se formează.
Deşi determinată genetic, ea se modelează prin educaţie, pentru că “personalitatea copilului
este rezultanta acţiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de educaţie, iar ea nu se
poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă “.Prin artă se dezvoltă
sensibilitatea senzorială, dar şi cea artistică şi delicateţea comportamentală.Sensibilitatea
artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei, în funcţie de măiestria
educativă a adultului şi de caracteristicile mediului în care se formează .
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj
are misiunea de a echilibra şi de a armoniza relaţiile copilului cu natura, cu sine. Adultul nu
va cere copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemănarea, până la identificare, cu
înfăţişarea naturii, care oricum este, în mod permanent, alta. Dacă ar acţiona aşa, ar face din
copil un inapt în ceea ce priveşte creaţia artistică, l-ar îndepărta de artă şi l-ar înstrăina de
propriile posibilităţi creative .
Arta plastică grupează toate practicile sau activităţile care realizează o reprezentare
artistică, estetică sau poetică, prin forme sau volume .Dintre limbajele artei, limbajul plastic
este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra şi de a armoniza
relaţiile copilului cu natura, cu sine.
Rolul adultului este de încurajare, de sensibilizare a copilului în faţa frumosului, de
instrumentare a acestuia cu limbajul şi operaţiile specifice artei plastice. Procedând astfel şi
dovedind empatie şi respect necondiţionat, adultul îl ajută cu adevărat pe copil să se
autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere şi să rezolve probleme de compoziţie şi
de tehnologie artistică. Cunoscând limbajul artei plastice, precum şi particularităţile
individuale, învăţătorul poate acţiona stimulativ în vederea dezvoltării potenţialului creativ al
copilului.

2
 1. Elemente de limbaj

· punctul plastic, static sau dinamic, pe care şcolarul mic îl va multiplica,

supradimensiona, antrena în mişcare, va opera cu puncte pe care le va concentra sau
risipi, distribui egal sau inegal;
• forma plastică spontană (creată prin scurgere, stropire, pulverizare) sau elaborată (prin
analiza, asamblarea formelor naturale); aceste forme plastice vor fi supuse
descompunerii, amplificării, combinării unor elemente ale întregului;
• culorile sunt supuse operaţiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare (contrastul
culorii în sine, contrastul complementar, contrastul simultan, contrastul de cantitate);
• linia- şcolarul învaţă să exprime prin linie energie, mişcare, spaţialitate, să separe, dar
să şi unifice;
• compoziţia plastică rezultată din armonizarea relaţiilor dintre elementele
compoziţionale;
• spaţiul plastic rezultat din ordonarea unitară şi expresivă a elementelor plastice
•
Elemente tehnice
• dactilo-pictura conferă flexibilitate, abilitate în folosirea degetelor şi favorizează
armonizarea culorilor prin combinarea lor;
• tehnica tamponului îi conferă copilului libertate în alegerea materialelor şi mijloceşte
fuzionarea culorilor;
• tehnica ştampilei poate fi aplicată şi în lucrările colective; suportul ştampilei este
variat, ceea ce generează receptivitatea copilului la posibilităţile oferite de natură;
• tehnica conturului permite ordonarea elementelor compoziţionale, echilibrarea
compoziţiei; conturul şi culoarea se susţin reciproc;
• tehnica pieptenelui implică un studiu despre linii orizontale, verticale, oblice,
ondulate, totul conducând la efecte deosebite;

Materiale folosite
• bloc de desen
• acuarele
• pensulă
Desenele copiilor ilustrează specificul gândirii copiilor de vârstă şcolară mică, caracterul
intuitiv al acestora, dependenţa de imaginaţie a operaţiilor gândirii.
Tema plastică: “Cunoaşterea culorilor”, “Trenul culorilor”, “Ce putem obţine?”,
“Povestea culorilor calde şi reci”, prezentând şi planşe în acest sens, va sporit intersul şi
curiozitatea copiilor în aceste exerciţii-joc de ordonare a culorilor, de juxtapunere de pete
diverse, pe grupe de două culori (cald-rece; închis-deschis) sau culori complementare.

3
Subiecte ca: “Ploaia” sau “În cosmos” vin să sublinieze modul de folosire a culorilor semene,
calde sau reci. Subiectele propuse au fost pregătite prin material didactic adecvat: planşă cu
culori calde şi planşă cu culori reci, reproduceri după opere de artă, diapozitive.
Modificările calitative de culoare obţinute prin fuzionare, tonuri, ruperea tonurilor, oferă
copiilor multe exerciţii-joc în care imaginaţia lor este intens solicitată.
Subiecte ca: “Marea”, “Cerul înstelat”, “Poiana cu flori” etc., permit elevului asocierea lumii
realului cu lumea basmului / exerciţii-joc de fuzionare a culorilor, exerciţii de interpretare a
formelor obţinute prin fuzionare. Colajul din diverse materiale colorate- hârtie, textile, plante
uscate etc.- îmbinat cu colorarea suprafeţelor rămase albe, pune copilul în situaţia de a face
diverse exerciţii de gândire, de a recurge la brainstorming, pentru a îmbina aceste materiale
spre a ajunge la ceva util.
Jucându-se cu aceste materiale, elevul prins într-o muncă felurită spre atingerea scopului său,
investeşte imaginaţia de care dispune. Temele plastice de utilizare a liniilor şi punctelor oferă
copilului posibilitatea de a da mai multă expresivitate lucrărilor sale, de a depăşi acele clişee
stereotipe de case, pomi, cer etc., care apar frecvent în desenele lor. Posibilitatea de a le trasa
în creion, pensulă, beţişor, carioca, pix, grosimile, respectiv, dimensiunile diferite, îmbogăţesc
bagajul de cunoştinţe, priceperi, îndemânări prin care elevul poate realiza o compoziţie. Teme
plastice adecvate: “Dealurile”, “Valurile mării” dovedesc acumulările cantitative şi calitative
ale elevilor.

Refuzul de a pune gândirea şi imaginaţia să lucreze

Aranjăm în bănci elevi care obţin lucrări reuşite, alături de cei cu rezultate slabe în acest sens,
încercând să-i ajutăm prin demonstraţii privind modul de înmuiere a pastelor de acuarele şi
întinderea culorii, prin punerea elevului în situaţia de a gândi, ce elemente ar mai putea
adăuga lucrării sale, ce culori ar mai putea folosi.
Obţinerea unor forme spontane prin pată umedă, interpretarea lor, este un alt tip de exerciţiu-
joc care dă libertate imaginaţiei copilului. Interpretarea lor prin asemănarea cu lumea reală se
bazează pe producţia divergentă a copilului, pe inteligenţa creatoare.
Pornind de la culoarea suportului cu două sau mai multe culori, balansând suportul, ele au
fuzionat. Privind forma care a luat naştere, aceasta sugerează fiinţe fantastice, obiecte, păsări,
urmând să delimiteze, completând fondul cu o culoare. Astfel, elevul ajunge la lucrări
originale, combină liber, se solicită imaginaţia, analogia, modelarea.
Exerciţiile–joc pentru realizarea unor fiinţe şi lucruri fantastice sau utile, alcătuite din
elemente disparate, dar cunoscute, cu scopul de a înfăptui o formă nouă, originală, sunt
atractive pentru copii. Exerciţiile-joc încurajează antrenarea potenţelor de exprimare a
elevilor.
Imaginaţia creatoare, ca formă a imaginației voluntare, are ca punct de plecare întrebarea-
problemă. Aceasta pune copilul în mişcare, îl face să caute, să încerce, să facă presupuneri,
care necesită o perpetuă acumulare de ipoteze, proiecte. O problemă odată formulată, devine o
cale deschisă spre acţiune, incitând curiozitatea şi contribuind la dezvoltarea independenţei în
gândire şi acţiune a elevului. Se deschide posibilitatea de a gândi imaginativ.

4
 Antrenaţi să proiecteze lumea obiectelor înconjurătoare, elevii reuşesc să stabilească noi
relaţii între fapte şi idei, noi aranjamente de elemente şi noi elemente organizaţionale.
Îndemnând copilul să cerceteze mediul înconjurător şi să descopere în contururile din preajmă
asemănări cu figură umană, elevul uită astfel de propriile nepriceperi de a desena şi va depăşi
starea de inhibiţie. Elevul descoperă cu ochiul şi cu mintea să noile feţe ale realităţii şi le
conferă o identitate nouă. Se va servi de ea pentru a exprima gânduri, sentimente, se va
îndepărta de scheme fixe, de gestul mecanic şi va învață să privească în mod creator.

II. CONCEPŢIA EDUCAŢIEI ARTISTICE – PLASTICE ÎN

ŞCOALĂ ŞI GRĂDINIŢĂ.

Procesul educaţiei artistice – plastice a elevilor a avut un parcurs evolutiv, în funcţie de

mentalităţile diferitelor perioade istorice. A fost o perioadă în care accentul cădea pe educarea
capacităţii mimetice în redarea realităţii, considerată ca fiind însuşire de bază ale talentului
artistic. În acest caz e o confuzie de valori între imaginația reproductivă şi cea artistică-
plastică productivă a formelor, creativitatea fiind neglijată. Se foloseau clişee, scheme, se
dezvoltau reţete şi se instala rutina, înăbuşind din faşă creativitatea. Masa de elevi care nu
aveau talent, aptitudini, îndemânări, urma să se demotiveze şi să piardă plăcerea orelor de
desen.
Procesul educaţiei artistico-plastice a elevilor din cadrul disciplinei educaţie artistico-
plastică, are ca obiectiv general dobândirea de către elevi a unor aspecte esenţiale ale
cunoaşterii artistice, latură importantă a cunoaşterii umane, pe de o parte şi dezvoltarea
creativităţii, a acelor procese mentale care conduc omul la inovaţii, pe de altă parte. Acest
proces educaţional înscrie ca obiective principale:
a) dezvoltarea la elevi a gândirii artistico-plastice, calitate specifică gândirii creative;
b) dezvoltarea sensibilităţii, a gustului lor artistic şi a culturii generale.
Acţiunile de realizare a acestor obiective sunt direcţionate pe traseele a trei mari căi, şi
anume:
a) familiarizarea elevilor cu gramatica elementelor de limbaj plastic;
b) iniţierea lor în problemele actului de creaţie;
c) contactul cu frumuseţile mediului înconjurător (natură, construcţii, opere de artă, creaţii
tradiţionale, etc.).
PREMISELE PSIHOLOGICE CARE STAU LA BAZA EDUCAŢIEI ARTISTICE – PLASTICE.
Psihologul elveţian Jean Piaget a demonstrat că desenul este o formă a funcţiei
semiotice care apare la copil în jurul vârstei de 2 ani, fiind o funcţie fundamentală pentru
educaţia psihică a acestuia. Desenul ca limbaj grafic, este un mijloc de “luare în stăpânire” de
către copil a lumii exterioare la care el trebuie să se adapteze şi totodată un mijloc de
armonizare a acesteia cu lumea sa proprie interioară. Din acest punct de vedere, desenul
infantil se aseamănă cu jocul simbolic, care apare aproximativ în aceeaşi perioadă de
exprimare grafică şi are ca funcţie esenţială asimilarea realului la “eul” copilului. Aceasta
trebuie să se realizeze fără constrângeri sau interdicţii dinafară. Spre deosebire însă de joc,
care-l eliberează pe copil de realitatea exterioară, desenul este şi o formă de echilibru între
lumea lui interioară şi solicitările lumii exterioare. Educaţia artistică-plastică oferă copilului

5
posibilitatea de a exprima şi ceea ce, în experienţa lui trăită nu poate fi formulat şi asimilat
numai prin mijloacele limbajului vorbit.
În acest fel copilul dă formă experienţelor sale şi îşi cristalizează ideile despre lumea
în care trăieşte şi doar după 8-10 ani el este preocupat să redea imaginea grafică a ceea ce
vede şi nu ceea ce ştie el despre obiect (formă). Evoluţia realismului desenului la copil trece
prin următoarele faze:
1.Faza realismului fortuit sau faza mâzgălelilor.
Desenul copilului între 2,5 – 3ani are un caracter involuntar, stimulat doar de urmă pe
care o lasă creionul sau pensula pe toate suprafeţele care îi apăr în cale: pereţi, mobile, garduri
etc., pentru a trage linii care nu au încă o semnificaţie stabilită dinainte.Copilul nu are
conştiinţa că mişcările mâinii sunt legate de urmele pe care le lasă creionul (pensulă). El
desfăşoară prin mişcările necontrolate ale mâinii o energie nedirecţionată, dar care îi dezvoltă
abilitatea de a face urme. Un pas înainte este marcat de momentul în care copilul descoperă că
între mişcările mâinii lui, între degetele acesteia şi urmele creionului este o legătură. Acum el
încearcă să dea nume mâzgălelii, manifestând şi intenţia de a o controla.
2.Faza realismului neizbutit sau faza de incapacitate sintetică.
Este etapa în care copilul de 3–4 ani îşi controlează mâzgăliturile, desfăşurând o
activitate imaginativă de tipul jocului. Copilul pune formele determinate ale mâzgăliturilor
sale în legătură cu formele anumitor obiecte, începând să gândească prin imagini. Astfel, el îşi
identifică mâzgăliturile cu lumea reală.În această etapă copilul are nevoie de multă încurajare
din partea pedagogului şi a părinţilor. Ei trebuie să-l stimuleze, prin apropierea treptată a
copilului de anumite tehnici de lucru .
3. Faza realismului intelectual sau faza desenului ideo-plastic.
Apare aproximativ la vârsta de 4-6 ani și ține pană la aproape 9-10 ani. Este o etapă
fluctuantă, cu regresuri și cu dezvoltări rapide, fiind considerată ca cea mai propice pentru
dezvoltarea capacității de desenare a copilului. în această etapă el își exprimă, prin desen,
propriile trăiri și folosește desenul ca mijloc de comunicare cu cei din jur.
4.Faza realismului vizual sau faza desenului fazio-plastic.
Aceasta este etapa în care copilul de 9-11 ani este preocupat să redea în imaginea
grafică aspectele vizuale ale obiectelor. Caracteristica principală a acestei perioade o
constituie faptul că în desen copilul se supune, mai mult sau mai puțin îndemânatic,
perspectivei vizuale sau relațiilor active dintre imagini. Aceasta ca urmare a sporiri
posibilităților copilului de a observa și percepe tot mai adecvat realul. Exprimarea și
transpunerea în imagine plastică a ceea ce vede și știe nu se mai realizează cu aceeași
spontaneitate și ușurință. Redarea realului văzut întâmpină dificultăți, care adeseori par greu
de trecut, mai ales acelea privitoare la stăpânirea mijloacelor tehnice de lucru adecvate și a
cunoașterii limbajului plastic necesar.
Un rol deosebit de important revine în acest scop educației artistico-plastice. Ea
înarmează elevii cu mijloacele de expresie plastică și le orientează observația de la aspectele
exterioare spre studiul structurilor interne din natură, dezvoltându-le potențialul creator. De
asemenea, ea le valorifică, la dimensiuni noi,evoluția lui psihică precum și valențele
formative ale activităților artistico-plastice.
Cunoașterea acestor stadii în evoluția desenului prezintă un deosebit interes. Ele ajută
la înțelegerea cât mai profundă a problematicii psihopedagogice a educației artistico-plastice
din școală. În înțelegerea acestor etape, esențial nu este vârsta cronologică, ci descifrarea
vieții sufletești a copilului și particularităților evolutive și individuale ale acestuia.

6
 Activitățile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vieții psihice a
copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, volitive și motivaționale. Viziunea în care se
realizează educația artistico-plastică a elevilor, în cadrul disciplinei desen, obligă institutorul să
cunoască temeinic particularitățile de vârstă și individuale ale acestora, stimulând la fiecare
dintre ei resursele proprii și lăsându-le sentimentul unei depline libertăți. Creând un climat
afectiv propice, cu ajutorul unor metode și procedee adecvate, institutorul trebuie să-i conducă
cu tact și competență pe calea căutărilor și descoperirilor de natură estetică, dezvoltându-le în
acest fel personalitatea creativă.
PREVEDERI DE TEHNOLOGIE ARTISTICĂ ÎN PROGRAMA DE EDUCAȚIE
PLASTICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ȘCOLAR ȘI PREȘCOLAR
Educația plastică are un rol important în dezvoltarea armonioasă a copilului, de aceea
schimbările actuale din sistemul de învățământ au avut în vedere și actuala disciplină.
Curriculum-ul de educație plastică este destinat atât profesorilor, institutorilor, elevilor
și părinților, cât și a altor membrii ai comunității, interesați de educația artistică a copiilor.
Modificarea debutului preșcolarității implică schimbări în ceea ce privește obiectivele, cadru
de referință, precum și conținuturile, schimbări care se reflectă la nivelul strategiilor didactice.
Derularea activităților în sala de grupe va solicită echipamente minime specifice și o bază de
documentare. Totodată, obiectivele sunt astfel elaborate încât copiii să nu își însușească
noțiunile abstracte din domeniu, ci să opereze cu tehnici de lucru, să își cultive gustul pentru
frumosul artistic, să își exprime liber, prin compoziții plastice, propriile gânduri și sentimente
în legătură cu spațiul perceput sau cu cel imaginar. De asemenea, prin conceperea
conținuturilor, a obiectivelor și a activităților de învățare se facilitează dezvoltarea
legăturilor interdisciplinare, relațiile dintre educația plastică și celelalte discipline pe care le
studiază copiii.

METODE CLASICE ȘI METODE EURISTICE, ACTIVITĂȚI PARTICIPATIVE

FOLOSITE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ. TEHNICI PLASTICE DE LUCRU,
MATERIALE ȘI INSTRUMENTE. TEHNICI DE LUCRU FOLOSITE ÎNAFARA
ORELOR DIN SALA DE CLASĂ
 
Problemele privind metodologia organizării și desfășurării activităților artistico-
plastice la clasele I-IV ,ținând seama de particularitățile de vârstă și individuale ale
elevilor,sunt strâns legate de diferitele metode de cunoaștere și de transformare a
personalităților.Prin aplicarea acestora se urmărește atingerea scopului inițial:dezvoltarea
sensibilității,a gândirii artistico-plastice și a gustului estetic și artistic al elevilor.
Prin funcțiile pe care le îndeplinesc, metodele de învățământ se afirmă că unul din
elementele de optimizare a activității instructiv-educative. Ele deschid copiilor căile de acces
spre cultura, contribuie la sporirea eficienței formative a conținutului învățământului, prin
antrenarea acestora la o participare activa în procesul instruirii. Alegerea și utilizarea
metodelor nu se face ola întâmplare, ci întotdeauna trebuie să se tonă cont de anumite criterii
bine determinate.
Astfel, metodele și procedeele folosite în cadrul activităților de educație artistico-
plastica variază în funcție de:
· natura obiectivelor atinse;
· caracteristicile conținutului nou predat;

7
 · particularitățile de vârstă și individuale;
· materialul didactic și mijloacele de învățământ disponibile
În cadrul activităților desfășurate se folosesc metode variate și atractive, găsind
combinația optimă între diferitele metode.
Jocurile didactice nu constituie mijloc de divertisment în sine, ci având un caracter
practic, nemijlocit aplicativ, asigură aprofundarea elementelor teoretice care fundamentează și
orientează activitatea artistico-plastica, dezvoltă spiritul de inițiativă, răbdare, îndrăzneala,
etc.
Jocul pune în fața copiilor situații noi pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de
inițiativă, fantezie, voința, spontaneitate,etc. El oferă copiilor posibilitatea de a-și afirma
personalitatea, în raport cu atingerea unui anumit scop și să se bucure de plăcerea jocului ca
activitate-joc, cât și de starea interioară de autoafirmare.
Metoda explicației - presupune redarea de către educator a notelor esențiale proprii
problemei noi puse în discuție și integrarea acesteia în sistemul cunoștințelor anterioare. De
exemplu, unele probleme de compoziție, felurile compoziției plastice (compoziție închisă,
compoziție deschisă, compoziție dinamică etc.) centrul de interes, probleme de forma și
culoare și relațiile dintre acestea, spațiul plastic, culori, etc.
Metoda demonstrației - se folosește pin excelentă de materiale intuitive precum
ilustrarea temei abordate, evitându-se astfel neînțelegerile , precum și pentru clarificarea
scopului urmărit. Ea devine eficienta dacă educatorul se organizează astfel încât copiii să fie
puși concomitent în situația aplicării în practică a celor demonstrate.

III. CREATIVITATEA PRACTICĂ. STUDII ASUPRA CREATIVITĂȚII.

Elaborarea unor programe cu antrenament creativ. Etapele creativităţii

Stimularea creativității la vârsta preșcolară
“Fără creativitate, nu există progres!” Edward de Bono
Creativitatea constă într-o structură a psihicului, care face posibilă realizarea unor
producţii, opere. Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenţie sau descoperire
cu ajutorul imaginaţiei creatoare a unor idei, teorii sau produse noi, originale, de mare valoare
socială şi cu aplicabilitate în diferite domenii de activitate.
Termenul de creativitate îşi are originea în latinescul creare = a naşte, a zămisli, a făuri. În
psihologie, termenul a fost introdus de G. Allport, desemnându-se capacitatea unică și
originală de de personalitate, în urma înţelegerii faptului că ,,substratul psihic al creaţiei este
ireductibil la aptitudini” (Popescu Neveanu). Creativitatea este latura transformativ-
productivă a personalității. Creativitatea reprezintă ansamblul factorilor subiectivi și
obiectivi, care duc la realizarea de către indivizi sau grupuri a unui produs original și de
valoare pentru societate.
Nivelurile și stadiile creativității
Potrivit lui C.W.Taylor pot fi diferențiate cinci niveluri ale creativității:
a)     creativitatea de expresie, ținând de mimică, gesticulații și vorbire și care este
valorizata, mai ales, în arta teatrală și actorie ;

8
 b)    creativitatea procesuală, ținând de notele originale în dezvoltarea proceselor
psihice, în felul cum percepe subiectul lumea, în modul său de gândire și simțire și
prin care se caracterizează o personalitate ca fiind mai mult sau mai puțin distinctă;
c)     creativitatea de produs, care este obiectivă și dăinuie, depășind existenta
subiectului;
d)    creativitatea inovatoare, care presupune recombinarea ingenioasă de elemente
cunoscute, astfel încât se compune o nouă structură a unui obiect său proces
tehnologic;
e)     creativitatea inventivă, ce ține de compatibilitatea parților între ele, generarea de
noi modele și îndeplinirea artificială a unor funcțiuni;
f)      creativitatea emergentă, care constă în descoperirea și punerea în funcțiune a unui
domeniu întreg al cunoașterii, tehnicii, artei sau existenței sociale.
La vârsta preșcolară, singurul nivel ce poate fi atins este acela al creativității
expresive.
Acest tip de creativitate se caracterizează printr-o exprimare liberă și spontană a
persoanei, fară ca aceasta să fie preocupată că produsul activității sale să aibă un anume grad
de utilitate sau valoare. La această vârstă, creația, chiar dacă nu are valoare pentru "omenire",
este extrem de importantă pentru "devenirea umană. Pentru a pune în valoare potențialul
creativ al copiilor, educatoarea trebuie să folosească acele metode active, asociative, care pun
accentul pe libertatea asociațiilor, în care copiii devin participanți la găsirea răspunsurilor, pot
avea inițiativă, pot pune întrebări, pot discuta și pot propune soluții. Acest lucru se poate
realiza aproape în fiecare tip de activitate, cu condiția ca educatoarea să nu pună bariere între
ea și copil sau să elimine răspunsul uneori fantezist- al copilului, numai pentru că ea are în
minte un anumit răspuns și insistă până îl obține, celelalte fiind catalogate drept răspunsuri
greșite.
Este bine de știut, că la această vârstă copilul își face mai întâi "ucenicia" deprinderii
lucrului cu instrumentele și abia după aceea se afirmă pe sine prin rezultatul muncii sale. El
este capabil să producă ceva nou, original doar în raport cu sine însuși, iar creația sa este
marcată de o mare discrepanță între dorințe și posibilități. Ca factor intelectiv al creativității,
imaginația cunoaște la vârsta preșcolarității o adevărarată "explozie", ea fiind acum la apogeu
și pentru că gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii
importante.
Imaginația completează astfel, într-un anume fel, slăbiciunile gândirii și chiar dacă ea se
află la apogeul manifestării sale nu se află și la apogeul calității sale. Prin joc copilul învață,
dobândește experiență, combină și recombină propriile reprezentări de care dispune la un
moment dat, experimentează lucruri noi, fabulează,își formează deprinderi de lucru,
colorează, pictează, împrumută prin imitație etc, într-un cuvânt creează fară a mai imita în
totalitate, iar, uneori, chiar foarte puțin. Prin joc, copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri,
își pot antrena capacitățile lor de a acționa creativ pentru că strategiile jocului sunt, în fond,
strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa,
îndrăzneala,
Creativitatea este un obiectiv fundamental al întregului nostru învățământ, al întregului
proces educaţional din grădiniţă şi din afara acesteia. Artă este, prin excelenţă, creaţie.
Artistul nu numai că reflectă realitatea, dar o recrează, sau după expresia unui critic ,,creează
o realitate nouă’’. Imaginaţia creatoare, gândirea divergentă, sensibilitatea profundă îşi dau
concursul în făurirea operei de artă. Activităţile de educaţie plastică sunt foarte îndrăgite de
copii. Ei sunt atraşi de culoare, de varietatea instrumentelor tehnice, îşi dovedesc

9
spontaneitatea, dând frâu liber imaginației .Permite măsurarea nivelului performanţei creative
prin intermediul a unor variabile.

TESTUL DE GÂNDIRE CREATIVĂ TORRANCE – FIGURAL (TTCT)

Ele reprezintă variabile operaţionale şi se definesc în sfera proceselor cognitive.

Fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea şi elaborarea sunt variabile ce se definesc în sfera
gândirii pe axa convergent – divergent şi sunt denumite de Guilford „factori intelectuali”.
Factorul rezistenţă la închidere prematură este definibil la nivelul percepţiei.
Creativitatea reprezintă vârful construcţiei psihologice a individului. Ea nu este o realizare
supraadăugată sistemului psihic uman, ci este rezultatul organizării optime a unor factori de
personalitate foarte diferiţi: cognitivi, afectivi, motivaţionali, aptitudinali şi atitudinali. Cu alte
cuvinte, creativitatea este o rezultantă a funcţionării întregii personalităţi. Vorbind de
profesorul creativ, se poate afirma că acesta asigură climatul favorabil pentru exprimarea
ideilor proprii, creează oportunităţi pentru autoînvăţare, încurajează gândirea divergentă.
Creativitatea elevilor din ciclul primar este o premiză esenţială şi necesară pentru
activitatea de creaţie autentică a omului matur, care reprezintă momentul final al unui lung
proces de valorificare a resurselor existente şi consolidate pe parcursul formării individului, în
care şcoala are un rol hotărâtor. Interpretarea datelor experimentului.
Etapele creativității – G.Wallas
1. Prepararea, faza pregătitoare care constă în informare, documentare și experimentare, fiind
o fază obligatorie a actului creator, conștientă și de lungă durată.
2. Incubaţia, care se desfășoară la nivel subconștient sau inconștient şi e de lungă/scurtă
durată (minute, ore, zile, luni sau chiar ani de zile). Este o perioadă pasivă (efort redus) din
punct de vedere al implicării conştiente în rezolvarea problemei, dar în care inconştientul
realizează conexiuni noi şi elimină ipotezele formulate anterior pentru a genera noi ipoteze
sau pentru a găsi noi legături între datele problemei.
3. Iluminarea (inspiraţie, intuiţie), unde este vorba de apariția în conștiință a soluției, ceea ce
se produce după o activitate intense, dar și după pause îndelungate sau chiar în somn, pe baza
etapelor anterioare. Există şansa de a găsi soluţia la o problemă atunci când ea nu polarizează
explicit atenţia creatorului. Pasteur avertiza asupra faptului că întâmplarea ajută numai o
minte pregătită (prin căutări, îndoieli, frământări vis-a vis de o problemă sau un aspect).
4.Verificarea, respectiv faza finală a procesului creativ. Materializarea ideii într-un fapt,
punerea în aplicare a soluţiei care a apărut în etapa de iluminare (poem, tablou, model
ştiinţific etc.), testarea acesteia prin eliminarea unor posibile erori sau lacune.
ELABORAREA UNOR PROGRAME CU ANTRENAMENT CREATIV

Noile sisteme educaţionale din majoritate ţărilor lumii consideră că educaţia oferită
şcolarilor este este prea ancorată în vechile principii ale societăţii industrializate, care ignoră
activităţile ceative. Cercetările psihologice au demonstrat faptul că şcolarul trebuie să-şi

10
dezvolte aceea parte, necesară pentru relaţionarea cu ceilalţi, pentru creşterea imaginaţiei, dar
şi pentru o inteligenţă emoţională.

CĂI DE EDUCARE A CREATIVITĂŢII LA ŞCOLARI

· Predarea unor cursuri de creativitate, care să aibă ca scop dezvoltarea la copii a unui
set de deprinderi şi abilităţi cognitive fundamentale, pe care să le poată aplica la
diferite obiecte de învăţământ.
• Restructurarea fiecărei discipline în parte, astfel încât să stimuleze creativitatea
şolarului.
• Unele cadre didactice care au dezvoltat latura creativă, să desfăşoare activităţi care îi
încurajează pe copii să fie mai inventivi şi mai siguri pe propiile forţe.

IV.DIVERSITATEA ABILITĂȚILOR PRACTICE. IMPORTANȚA

FORMĂRII DEXTERITĂȚILOR , ABILITĂȚILOR LA NIVELUL
ȘCOLAR ȘI PREȘCOLAR.

Abilităţile practice contribuie nemijlocit la dezvoltarea din toate punctele de vedere a

personalităţii copiilor, împreună şi în strânsă legătură cu celelalte activităţi ce se desfăşoară
îngrădiniţă. Valoarea educativă a abilităţilor practice se situează pe acelaşi plan cu celelalte
domenii curriculare , ele contribuind la dezvoltarea personalităţii copilului cu condiţia să
respecte cerinţele psiho-pedagogice în organizarea lor, să creeze un mediu stimulativ,
interesant pentru copil.
Preşcolarul manifestă interes spre nevoia de mişcare, spre manipularea obiectelor şi el
trebuie îndemnat spre creaţia contructivă şi dezvoltarea capacităţilor de confecţionare a unor
obiecte, jucării, fapt ce va trezi stări afective pozitive. Caracterul practic- aplicativ al acestor
activităţi de abilităţi practice permite îmbinarea muncii fizice, practice cu cea intelectuală.
Rolul abilitaților practice se concretizează în dezvoltarea psiho-motorie, intelectuală, afectivă
şi estetică a copilului. Prin aceste activităţi de abilităţi practice copilul învaţă să-şi
coordoneze mişcările, capătă pricepere şi îndemânare, îşi formează unele deprinderi practice
de a opera cu diverse materiale şi instrumente, toate cunoştinţele însuşite în alte discipline îşi
găsesc cadrul de exprimare şi se adâncesc, se educă simţul estetic, se îmbogăţeşte sfera
afectivă prin educarea în spiritul dragostei pentru muncă şi a respectului pentru ceea ce a creat
el şi cel din jurul lui.
Abilităţile practice, prin caracterul lor recreativ- creativ- atractiv, vin să canalizeze
eforturile de învăţare ale copiilor, de la alte discipline. Abilităţile practice, prin caracterul lor
recreativ- creativ- atractiv, vin să canalizeze eforturile deînvăţare ale copiilor, de la alte
discipline, fiind că un „decantor” al tuturor cunoştinţelor acumulate. De exemplu, dacă s-a
parcurs perioada studierii animalelor sălbatice şi domestice de la noi şi din alte ţări,copilul va
realiza un leu pentru o machetă -el va ştii că locul lui nu este lângă o gazelă, dar nici încurtea
omului sau în preajma animalelor polare sau a peştilor-deci îl va așeza în preajma maimuțelor
și a tigrilor.

11
 Abilităţile practice se îmbină armonios cu toate celelalte domenii din grădiniţă, le sprijină
în organizarea, desfăşurarea şi evaluarea atractivă a rezultatelor obţinute de copii.În grădiniţă
preşcolarii desfăşoară o activitate variată; în cadrul activităţilor de observare ei privesc cu
multă curiozitate obiectele şi fenomenele realităţii, îşi lărgesc treptat cercul de reprezentări şi
participă în mod activ la viaţa care îi înconjoară. Cunoştinţele multiple şi variate despre
obiectele şi fenomenele din mediul înconjurător, despre muncă, despre transformările
diferitelor materiale în procesul muncii, sunt însuşite în marea lor majoritate de copii în cadrul
activităţilor de observare, în convorbiri după imagini,etc.
Mânuirea materialelor şi a obiectelor în diferite acţiuni practice influenţează exactitatea şi
rofunzimea percepţiilor şi reprezentărilor copiilor, iar participarea mâinilor determină o
percepţie mai clară şi o cunoaştere mai temeinică. În procesul abilităţilor practice,
cunoştinţele dobândite se adâncesc. Astfel în procesul execuţiei unei flori de primăvară
copilul îşi consolidează cunoştinţele privind forma, mărimea, culoarea şi aşezarea petalelor, a
codiţei, a frunzei, mărimea şi proporţia lor.Lucrând cu diferite materiale: hârtie, carton, lipici,
pânză,materiale din natură, etc. şi propunându-şi să realizeze ceva din ele, aşa cum îşi
imaginează sau le indică modelul, copilul are prilejul să cunoască însuşirile acestora, să le
compare şi să generalizeze calităţi ale lor, calităţi pe care au posibilitatea să le constate în mod
direct.
În timpul reproducerii concrete a unui obiect din mediul înconjurător, copilul este
învăţat,solicitat şi pus în situaţia de a executa o serie de mişcări care cu timpul devin din ce în
ce mai precise,coordonate, şi sistematizate( să lipească, să aşeze într-o anumită ordine
conform părţilor componente ale obiectului, în prealabil analizat), să taie, să înşire, să coase
uşor, să surfileze după contur, să combine diferite materiale din natură,să înfigă seminţe,
beţişoare, chibrituri în plastelină pentru a face ariciul, berze sau alte animale învăţate în
timpul observărilor.
Executarea mişcărilor se face cu ajutorul mâinii. Mâna copilului, la intrarea lui în
preşcolaritate nu este suplă în mişcări, nu poate să-şi coordoneze şi nici să- şi
proporţionalizeze efortul în funcţie de greutatea actului ce-l are de executat,el nu are dibăcie şi
îndemânare. Prin educaţia adecvată de mânuire a diferitelor instrumente de lucru, copilul
ajunge treptat în stadiul precizării şi coordonării mişcărilor, acestea devenind mai corecte, mai
sigure, mai fine, ca urmare a exersării lor.
Perfecţionarea mişcărilor şi supleţea lor sunt condiţionate de dezvoltarea muşchilor mici ai
mâinii. Mâna, care constituie un important analizator tactilo- motric, are o deosebită
importanţă pentru întreaga dezvoltare a copilului, dat fiind faptul că dintre toţi analizatorii,
mâna are cea mai întinsă arie corticală de proiecţie.Motivaţia pe care educatoarea o crează
copiilor îi determină să înţeleagă necesitatea efortului prelungit în executarea acţiunilor de
reproducere concretă a unui obiect din mediul înconjurător.
Cunoscând destinaţia obiectului pe care îl realizează, copilul este stimulat şi interesat să-şi
ducă la bun sfârşit lucrul început. În acest sens el trebuie să- şi concentreze atenţia, treptat
devine perseverent, învaţă să se stăpânească şi să învingă greutăţile care se ivesc în timpul
efectuării operaţiunilor necesare. Se constată o anumită evoluţie de ordin superior: copiii
depun eforturi în vederea realizării unor lucrări care nu au o importanţă directă pentru ei. De
pildă ei pot confecţiona semne de carte pentru mame sau pentru fraţii lor din clasele mai
mari ,cărucioare pentru jocurile cu păpuși,unelte sau scule tematice-dimmateriale
neconvenționale,tablouri,rame pentru poze,coșuri,flori din hârtie ,animale realizate
printehnica origami,colaje din materiale reciclabile,împletituri din fire naturale,legume și

12
fructe hazlii,coroniţe, măşti, etc. Toate aceste situaţii create în cadrul abilităţilor practice
influenţează în mod pozitiv educarea copiilor din punct de vedere caracterial, în spiritul
dragostei faţă de muncă, al respectului faţă de bunurile create de ei şi de ceilalţi
Abilităţile practice asigură confecţionarea unor obiecte care pot fi utilizate în aranjarea
vitrinelor,în înfrumuseţarea sălilor de clasă, în expoziţii pentru părinţi. Această utilitate
măreşte interesul copiilor pentru realizarea frumosului. Abilităţile practice au un loc bine
precizat în cadrul procesului instructiv- educativ, conţinutul fiind stabilit după criterii exacte,
care îi asigură un caracter ştiinţific, accesibil şi stabil. Studii asupra meterialelor şi tehnicilor
folosite în cadrul orelor dedicate abilităţilor practice.

V. MATERIALE UTILE LECȚIILOR DE ABILITĂȚI PRACTICE.

Firele textile

Constituie materiale numai bune de utilizat pentru obţinerea multor lucrări. În cele mai
multe cazuri, ele sunt refolosibile sau sunt resturi de materiale folosite în casă, aşadar,
necostisitoare. Indiferent de însuşirile individuale, firele textile au o calitate comună: sunt
uşor de modelat, prin modelare înţelegând împletire, lipire, coasere, rulare, tăiere, aceste
operaţii ducând la dezvoltarea abilităţilor manuale, a deprinderilor de utilizare a unor
instrumente (ace, foarfece), a imaginaţiei şi a creativităţii elevilor.
Din firele obişnuite, poate fi realizată, prin lipire, o mare diversitate de planşe
reprezentând flori, nori, chipuri de copii, copaci sau pot fi realizate compoziţii.
Împletiturile constituie o altă tehnică de prelucrare a firelor textile. Împletirea a două sau trei
fire înseamnă realizarea şnurului pentru mărţişor, a corzii de sărit, a codiţelor păpuşii.
Lucrări interesante pot fi obţinute prin tăierea firelor cât mai mărunt. Acestea se lipesc, apoi,
pe desene, realizându-se o diversitate de imagini: flori, animale.
Cusăturile dau posibilitatea elevilor să-şi dezvolte abilităţile practice, dar şi capacitatea de a
refolosi materialele, realizând obiecte noi, valoroase.

Textile de pânză

În orice gospodărie se pot găsi resturi de materiale textile cu modele florale. Aplicările
pe hârtie cu ajutorul aracetului, ele pot fi decupate, apoi ordonate , conform imaginaţiei
fiecărui elev, în colaje deosebit de frumoase. Aranjarea florilor în funcţie de mărime, de
culoare, e o chestiune de educaţie plastică, educaţie ce completează, în mod fericit, abilităţile
practice dezvoltate în cadrul obiectului cu aceeaşi denumire.

Hârtia

Este un material la îndemâna oricui. Ea poate fi refolosită (un ziar citit), constituind un
material didactic puţin costisitor şi accesibil tuturor copiilor.
Există mai multe feluri de hârtie, deosebirile constând în rezistenţă, densitate, grosime,
transparenţă, netezime sau asprime etc.
Exemple:
-hârtie de ziar;
-hârtie de scris;
-hârtie de desen;
-hârtie glace;

13
 -hârtie creponată.
Indiferent de nivelul clasei, utilizarea hârtiei este prezentă.
Avionul, racheta, coiful şi foarte multe obiecte se obţin din hârtie de culori diferite, mărimi
diferite. Toate aceste obiecte se obţin pe baza îndoirilor, care dezvoltă muşchii degetelor şi
abilitatea utilizării acestora.
Mototolirea înseamnă realizarea unor biluţe de hârtie, care vor fi aplicate pe planşe
colorate

Frunzele și semințele

Pot constitui materiale excelente pentru realizarea unor planşe artistice, a unor colaje
cu efect plastic şi educativ deosebit. Cele mai frumoase planşe se realizează toamna şi
primăvara când arămiul, roşul, galbenul, verdele crud sau închis dau nuanţe plăcute
compoziţiilor. Pentru a putea fi utilizate, este bine ca frunzele să fie uscate, tehnica realizării
planşelor fiind lipirea, combinată cu elemente învăţate în cadrul orelor de educaţie plastică.
Seminţele, indiferent de la ce plantă provin, sunt des utilizate în lecţiile de abilităţi
practice.

VI. MATERIALE NATURALE. MATERIALE TEXTILE. MATERIALE

SINTETICE ȘI RECICLANTE

1. Materiale textile naturale

Catifea raiata
Bumbac
Denim
Flanel
Pânza de cânepă
Piele
Pânza de în
Bumbac seersucker
Mătase
Material de prosop (engl. terrycloth)
Catifea
Lână
Atât materialele natural, cât și cele sintetice au calități pozitive. Cele sintetice, de
exemplu, sunt foarte rezistente și nu se deteriorează repede dacă sunt expuse mult timp la
soare. Asta nu înseamnă că materialele naturale sunt mai puțin bune. Rezistența materialelor
depinde, de cele mai multe ori, de calitatea țesăturii și de eventualele tratamente aplicate
ulterior. Bumbacul, de exemplu, are fibre mai groase și o țesătură mai densă, astfel că se va
comporta mai bine în timp.
În unele cazuri, un amestec de sintetic cu natural poate fi cea mai bună soluție pentru
tapiserii, pentru acoperirea podelelor și/sau a ferestrelor. Amestecurile de fibre sunt calitativ
superioare, pentru că au rezistența materialelor sintetice și calitățile celor naturale. Din puctul
de vedere al tendințelor, sunt la modă materialele naturale, poate și ca o reacție la multele
aspecte artificiale din lumea care ne înconjoară. Se pare că acum are loc un proces de

14
redescoperire a naturalului, iar în ceea ce privește materialele, este important cum ''cad''
acestea în interior
Țesăturile naturale sunt confecționate din fibre de blănuri animale, ouă de viermi de
mătase și semințe, frunze sau tulpini de plante.

Catifeaua raiată
Catifeaua reiată nu se referă propriu-zis la un anumit tip de material, ci la o anumită
structura de țesătură. Asta înseamnă că poate fi confecționată din fibre naturale sau sintetice,
însă de cele mai multe ori este produsă din bumbac. Catifeaua reiată este disponibilă în
diferite consistente, însă de obicei este groasă și oarecum rigidă. Absoarbe și eliberează
umiditatea rapid, oferind materialului calitatea de a “respira” .Este foarte călduroasă și
rezistența
Instrucțiuni de întreținere

Catifeaua reiată poate fi utilizată pentru diferite materiale textile, așadar instrucțiunile de
întreținere variază în funcție de țesătură. De cele mai multe ori, catifeaua reiată este
confecționată din bumbac, care poate fi spălat și călcat la temperaturi înalte. Atunci când ai de
scos o pată, șterge cu o cârpă umedă și evită periajul dur.
Bumbacul - Caracteristici
• Ușor, moale și confortabil , absoarbe și eliberează transpirația rapid, fiind un material
care respire, rezistent, se mototolește cu ușurință.
• Există mai multe soiuri de bumbac. Fiecare are o structură distinctă, care ține de felul
în care bumbacul este țesut, acest lucru conferind trăsături unice materialului. Soiurile
menționate în acest ghid sunt: catifea reiată, denim, flanel, bumbac seersucker,
material de prosop (terrycloth) și catifea.
• Poate fi spălat în mașina de spălat automată
• Substanțele de înălbire pe bază de clor pot fi folosite pentru a restaura strălucire
țesăturilor albe, însă în același timp ele pot îngălbeni bumbacul tratat chimic.
• Poate fi călcat la temperaturi relativ ridicate
Denim - Caracteristici
· Este confecționat din bumbac țesut strâns.
• Lasă pielea să respire.
• La fel de absorbant ca bumbacul, însă mai greu și mai rezistent Poate fi spălat la
mașina de spălat automată
•
Instrucțiuni de întreținere

• Poate fi călcat la temperaturi relativ ridicate

15
• Denimul este vopsit astfel încât culoarea să stea la suprafața materialului, lucru care
face ca aceasta să se estompeze destul de ușor. Întoarce pe dos hainele din denim
înainte de a le băga în mașina de spălat.

Flanel – Caracteristici
· Nu se referă la un anumit material, ci la o structură de țesătură.
• Este de obicei fabricat din bumbac, însă poate fi realizat și din lana
• Flanelul se simte moale și pufos
• Gros, izolează de frig, fiind unul dintre cele mai călduroase materiale.
• Absoarbe și eliberează rapid transpirația (respiră).
• Foarte rezistent.
• Instrucțiuni de întreținere
• Flanelul poate fi confecționat din bumbac sau din lana. Urmărește instrucțiunile
specifice fiecărui articol de îmbrăcăminte în parte (vezi eticheta).

Pânza de cânepă - Caracteristici

• Confecționată din fibrele plantei Cannabis Sativa
• Similară cu pânză de în ca aspect și senzație.
• De trei ori mai rezistentă decât bumbacul.
• Nu la fel de moale ca alte fibre.
• Rezistenta natural la mucegai și putregai.
• Se colorează ușor.
• Absoarbe și eliberează rapid transpirația, permițând materialului să “respire”.
• Rezistent la razele UV.
• Se șifonează ușor.
• Instrucțiuni de întreținere:
• Devine mai moale după fiecare spălare, fără ca fibrele să se degradeze.
• Spălare cu apă rece.
• Pânză de cânepă se va micșora în apa caldă sau la uscare cu aer cald, dacă articolul de
îmbrăcăminte nu a fost micșorat în prealabil.

Pielea - Caracteristici
• De origine animală – cel mai frecvent porc, oaie sau vaca.
• Sunt necesare multe produse chimice în procesul de fabricație.
• Absoarbe și eliberează rapid transpiratia– este extrem de călduroasa iarna.
• Foarte rezistentă – dificil de rupt sau înțepat.
• Flexibilă.
• Cunoaște o varietate de finisaje, dintre care: netedă; lustruita sau nubuc; cu aspect mat,
de piele de căprioară; dură, încrețita.
• Rezistența la foc.
• Instrucțiuni de întreținere
• Articolele din piele trebuie lăsate să respire. Nu le depozita în pungi de plastic sau în
locuri încălzite puternic.
• Dacă se udă, lăsa-o să se usuce în mod natural. Evită căldura sau umiditatea excesivă.
• Ridurile se estompează de obicei singure, dacă agăți haina pe umeraș; însă dacă este
totuși necesară calcarea, acoperă pielea cu hârtie groasă și setează fierul de călcat la
cea mai mică temperatura (fără aburi).
• Cele mai multe articole din piele au nevoie de curățare specială, așa că ar fi bine să
apelezi la curățătorii ori de câte ori este nevoie.

16
BUMBAC SEERSUCKER - Caracteristici
• Bumbacul seersucker nu se referă la un anumit material, ci la o anumită structura de
țesătură.
• Este de obicei confecționat din bumbac, însă poate fi fabricat și din mătase sintetică
sau alte materiale sintetice.
• Are un textura încrețită, așa că păstrează o oarecare distanță de piele, lăsând aerul să
circule.
• Este foarte răcoros vara.
• Instrucțiuni de întreținere
• Bumbacul seersucker nu necesită călcare

Mătasea - Caracteristici

• Este faimoasă pentru versatilitatea și finețea să, precum și pentru confortul oferit.
• Este cea mai puternică fibra naturală.
• Absoarbe umiditatea, fapt care o face ideală atât pentru vară, cât și pentru iarnă. De
fapt, articolele din mătase pot fi purtate cu succes în orice anotimp.
• Datorită absorbției ridicate, este ușor de vopsit în multe culori puternice.
• Se așează foarte frumos pe corp și are un luciu deosebit.
• Fabricată din fibre naturale proteinice, cum ar fi părul uman sau din coconul viermelui
de mătase.
• Se degradează prin expunerea la soare sau transpirație.

Instrucțiuni de întreținere
• În funcție de felul în care a fost tratată în procesul de fabricație, mătasea va fi curățată
prin spălare manuală, curățare uscată sau spălare la mașina automată. Este important
să citești eticheta cu instrucțiuni de îngrijire.
• Se poate îngălbeni sau își poate pierde din culoare în urma calcării la temperaturi
ridicate. Se recomandă folosirea unei pânze intre material și fierul de călcat, setat pe
modul cu aburi.

Materiale de prosop - Caracteristici

• Nu se referă la un material, ci la o structură de țesătură

• Se fabrică de obicei din bumbac, însă poate fi realizat și din pânză de în. Acesta este
fie țesut, fie tricotat.
• Este foarte gros și absorbant.
• Se folosește în special pentru prosoape, și mai puțin pentru haine.
• Instrucțiuni de întreținere
• Urmărește intructiunile de pe etichetă.
• Nu este necesară calcarea.

Catifea
• Caracteristici:
• Nu se referă la un anumit material, ci la o structură de țesătură
• Este fabricată de obicei din bumbac sau mătase (naturală sau sintetică).
• Este durabilă, cu aspect plusat și călduroasă.
• Instrucțiuni de întreținere

17
• Trebuie tratată și depozitată în mod corespunzător, deoarece pliurile și cutele pot
aplatiza permanent textura materialului. Pentru a scoate cutele din material, utilizează
un vaporizator.
• Citește instrucțiunile de întreținere de pe etichetă. Unele articole de catifea pot fi
spălate la mașina automată, însă cele mai multe necesită curățare uscată.

Lâna - Caracteristici

• Poate fi aspră, fapt care le da senzația multor oameni că ar fi alergici la lana. Însă cum
lana provine de la o multitudine de animale, se poate să nu fie aspră – lana Angora
este extrem de fină.
• Absoarbe umiditatea până la 30% din greutatea să, fără să dea senzația de umed.
• Absoarbe și eliberează umiditatea rapid.
• Este rezistentă la murdărie, flăcări, uzura.
• Este mai rezistentă în stare uscată.
• Acționează ca izolator, așadar este extrem de călduroasă.
• Instrucțiuni de întreținere:
• Fibrele se vor lipi mai bine între ele atunci când materialul este spălat
necorespunzător, provocând micșorarea articolului de îmbrăcăminte.
• Nu necesită curățare după fiecare utilizare.
• Se recomandă curățarea uscată, însă există multe tipuri de lână care pot fi spălate.

Tipuri de lână -Alpaca, Angora, Cașmir, Mohair, par de cămilă

Materiale de lână sintetice

• Acetat
• Acril
• Nailon
• Lâna polară
• Poliester
• Mătase sintetică
• Spandex
Acetat - Caracteristici
• Îl găsești într-o gamă largă de culori, deoarece se lasă vopsit ușor.
• Se așează bine pe corp.
• Rezistent la micșorare, molii și mucegai.
• Are o mică problemă cu energia statică.
• Instrucțiuni de întreținere:
• De obicei necesită curățare uscată, însă în ultimii ani au apărut pe piață și
articole vestimentare din acetat ce pot fi spălate manual.

Acril - Caracteristici
• Material ușor, fin și călduros
• Se vopsește extrem de ușor în culori luminoase.
• Absoarbe și eliberează rapid umiditatea, permițând materialului să respire.
• Este elastic, luând forma corpului și este rezistent la mototolire.
• Poate avea aspect de lână, bumbac sau mixt.
• Energia statică poate fi o problemă.

18
 • Instrucțiuni de întreținere
• Poate fi spălat și uscat în mașina automată. Se usucă rapid.

Nailon - Caracteristici
• Elastic și rezistent.
• Cântărește mai puțin decât orice altă fibra folosită în mod obișnuit.
• Fibrele de nailon sunt netede și se usucă rapid.
• Nu se murdărește ușor.
• Nu absoarbe bine umezeala – purtat la temperaturi înalte, da senzația de căldură
și umezeala.
• Instrucțiuni de întreținere
• Cele mai multe articole fabricate din nailon pot fi spălate la mașina automată, la
temperaturi medii și uscate cu aer rece.
• Scoate articolul de nailon din mașina de spălat imediat ce mașina a terminat de
spălat. Nailonul se usucă rapid și devine rigid.
• Dacă este necesară calcarea, folosește fierul de călcat la o temperatură cât mai
joasă, pentru a evită topirea.

Lână polară - Caracteristici

• Lana polară este o structură de țesătură fabricată din poliester și acril.
• Izolează la temperaturi extrem de scăzute.
• Rezistenta la mucegai și foarte durabilă.
• Lasă pielea să respire și se usucă rapid.
• Foarte fină, pufoasă și groas.
• Instrucțiuni de întreținere
• Spălare manuală sau automată cu apă rece.
• Se usucă pe umeraș sau în mod automat cu aer rece, timp de câteva minute.

Poliester - Caracteristici
• Puternic, elastic, durabil.
• Nu se șifonează.
• Se usucă repede.
• De obicei, poliesterul nu absoarbe umiditatea, fiind destul de greu de purtat la
temperaturi înalte.
• Microfibrele de poliester absorb umezeala (de exemplu, lana).
• Instrucțiuni de întreținere
• Cele mai multe articole confecționate din poliester pot fi spălate la mașina
automată, la o temperatură călduță și uscate la temperatură joasă.
• Se topește la temperaturi medii-inalte.
• Calcarea se poate face la temperaturi cât mai mici.

Mătase sintetică - Caracteristici

• Rezistenta și cu o putere mare de absorbție.
• Fină și confortabilă.
• Se așează bine și nu are probleme cu energia statică.
• Variază gradul de calitate și greutatea materialului – poate semăna cu materiale
naturale.
• Se șifonează ușor.
• Instrucțiuni de întreținere
• Mătasea sintetică nu se topește, dar arde la temperaturi înalte.

19
 • Unele tipuri de mătase pot fi spălate, altele au nevoie de curățare uscată.
• Spălarea manuală este cea mai bună variantă de curățare.
• Instrucțiuni de întreținere:
• Mătasea sintetică nu se topește, dar arde la temperaturi înalte.
• Unele tipuri de mătase pot fi spălate, altele au nevoie de curățare uscată.
• Este important să urmezi întocmai instrucțiunile de pe etichetele hainelor, pentru
a evită degradarea materialului – mătasea își poate pierde între 30% și 50% din
rezistența în urma curățării inadecvate.
• Spălarea manuală este cea mai bună variantă de curățare.

Spandex - Caracteristici
• Caracteristici:
• Fibra elastică, ce poate fi întinsă de multe ori dimensiunea să și apoi revine la
forma inițială.
• Ușor și puternic.
• Permite o libertate mare de mișcare.
• Rezistent la abraziune și deteriorarea provocată de transpirație sau detergenți.
• Instrucțiuni de întreținere
• La prima spălare, folosește apa rece cu ½ cana de sare (sarea fixează culoarea).
• Usucă hainele pe umeraș.
• Nu folosi înălbitor sau oțet.
• Nu calcă.
• Spală materialul în mod regulat și lasă-l să se usuce în mod natural.

Materiale reciclante - Carton,hârtie:

Colectarea separată a deșeurilor din hârtie și carton trebuie să se extindă și la nivelul

populației nu doar la nivelul agenților economici, deoarece o foarte mare cantitate de hârtie și
carton poate fi recuperată. Principalele tipuri de deșeuri din hârtie și carton reciclabil: hârtie
mixtă, ziare și reviste, carton gofrat. Reciclând hârtia salvăm pădurea, iar pentru fiecare tonă
de hârtie reciclată se economisesc 30.000 litri apa, consumul de energie este redus cu aprox
25% iar poluarea atmosferică cu 80%, motiv pentru care reciclarea hârtiei și a cartonului este
foarte importantă.
Informații șocante: O tonă de hârtie reciclată înseamnă pentru noi circa 17 copaci salvați
și am vorbit doar de o tonă de hârtie.

Polietilena de mare (înaltă) densitate HDPE:

Acest material se folosește în special la inbutelierea de  cosmetice, șampon, detergent
lichid pentru vesela și lenjerie, înălbitor, recipiente iaurt și margarina, cutii cereale, carne,
navete, pungi, saci și sacoșe.
Deșeuri LDPE - Polietilena de mică (joasă) densitate
-Pungi  alimentare , pungi  pentru lăzi/cutii haine.

Deșeuri PP –POLOPROPILENA
Deșeuri PS - Polistiren
Materiale feroase : fier ,tablă ,oțel. fontă

20
Bibliografie obligatorie
XXX - Programa activităţilor instructiv – educative din grădiniţă, Bucureşti, 2000
XXX - Predarea lucrului manual meşteşugăresc-artistic în şcoala Waldorf. Ed. Triade 2002
XXX - Mega activităţi. Ed. RAO 2005
Alexandrina Dumitru, Viorel-George Dumitru – Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul
primar. Ed. Paralela 45, 2005
Barff Ursula, Burkhardt Inge – Carte de construit pentru copii . vol. I, II , Ed.VOX 1997
Tancred Bănăţanu – Arta populară în Bucovina.
Bejat Marian – Talent, inteligenţă, creativitate, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975
Cartea micului artist – Activităţi practice pentru dezvoltarea aptitudinilor şi creativităţii copiilor, Ed.
Teora 2007
Cojocia Elena – Fii creativ şi îndemânatic. Ed. Sigma 2004
Comşa Ghe., Mihai Claudia – Cunoaşterea copilului la intrarea în clasa întâi,
Constantin-Stoica Ana – Creativitatea pentru studenţi şi profesori, Institutul European, Iaşi, 2004
Dickinson Gill, Goodwin Julia – Ghidul părinţilor. Pentru cele mai reuşite petreceri ale copiilor. Ed.
Vox 2006
Du cote des loisirs – Creer avec leș enfants. Hachette Collections 2005
Stoica-Constantin, Anca – Creativitatea pentru studenţi şi profesori,
Dumitru A., Dumitru V. G. – Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar,
Glava Adina, Glava Cătălin – Introducere în pedagogia preşcolară
Ray Gibson - Marea carte a celor mici . Ed. Enciclopedia RAO, 2004
Debesse Maurice – Etapele educaţiei - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
Rafailă Elena – Educarea creativităţii la vârsta preşcolară
Şuşală I. – Dicţionar de artă. Termeni de atelier – Ed. Sigma, Bucureşti, 2000
Roşca Adriana, Marcu Vasilică - Aplicaţii cu materiale din natură. Ed. Aramis 2003
Stan L., Stan I. - Abilităţi practice. Ghid metodologic clasele I-IV – Ed. Aramis, Bucureşti, 2002
Slătineanu B. – Studii de artă populară – Editura Minerva, Bucureşti, 1972
Rafailă Elena - Educarea creativităţii la vârsta preşcolară – Ed. Aramis, - Bucureşti, 2002
Roco Mihaela - Creativitatea individuală şi de grup, Ed. Academiei, Bicureşti, Stoica-Constantin,
Anca – Creativitatea pentru studenţi şi profesori. Ed.Institutul European, Iaşi, 2004
Traian Florian - Mici îndeletniciri practice . Ed. Tineretului, Bucureşti, 1964
Zulal Ayture-Scheele – Origami. Ed. M.A.S.T. Bucureşti 1988, 2000, 2001,2006
Watt Fiona – Artă şi îndemânare. Grupul editorial RAO 2005
Watt Fiona - Artă şi imaginaţie. Grupul editorial RAO 2005, 1979
Watt Fiona, Rebecca Gilpin – Trucuri pentru activităţi de vacanţă. Ed. RAO 2007
Watt Fiona, Rebecca Gilpin –, Surprize de Crăciun. Cele mai frumoase idei pentru decoraţiuni,
felicitări şi reţete. Ed. RAO 2006
Wilkes Angela – Activităţi pentru tot anul. Ed.Aquila, Oradea 2007
XXXX Mega activităţi. Ed. RAO 2005

Bibliografie facultativă

21
Truşcă Sorin – Să construim singuri jucării – Editura Ceres, Bucureşti, 1979
Du cote des loisirs – Creer avec leș enfants,Ed. Hachette Collections, 2005
Fiona Watt - Artă şi imaginaţie, Grupul editorial RAO, 2005
Barff Ursula, Burkhardt Inge – Carte de construit pentru copii vol. I, II, Ed.VOX 1997
Florian Traian - Mici îndeletniciri practice – Ed. Tineretului, Bucureşti, 1964
Zulal Ayture-Scheele - Origami – Ed. M.A.S.T., 2000
Ray Gibson - Marea carte a celor mici – Ed. Enciclopedia RAO, 2004
Neagu Draga - Fantezie şi îndemânare – Ed. Tineretului, Bucureşti, 1968

ANEXE

22
23
24