Liceul Teoretic” Mihail Sadoveanu”

s.Fîrlădeni,r-ul Căuşeni

la tema:

Psiholog:Costeţchi Liuba

Adaptarea copilului preşcolar la regimul activităţii

şcolare
 Astăzi,în epoca calculatoarelor,a schimbărilor rapide la nivelul
tuturor segmentelor,copilul trebuie educat să anticipeze schimbarea,să o
dorească,să se pregătească pentru schimbare.Copilul trebuie să-şi
însuşească acele instrumente intelectuale necesare schimbărilor rapide,o
atitudine pozitivă faţă de schimbare.
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar,cu
sarcini instructiv-educative pentru pregătirea preşcolarilor în vederea
integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar.În grupa mare
pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat
să-şi însuşească literele şi numeraţia,şcoala – mai exact clasa I – fixând
noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare
psiho-fizică.Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea
unor capacităţi,abilităţi şi deprinderi.Copilul are aptitudine pentru
şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor
şcolare,evitându-se astfel eşecul.
Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen
complex,în analiza căruia trebuie să se ţină cont de:
-vârsta cronologică
-maturitatea şcolară
-conţinutul instruirii în clasa I
Pentru realizarea maturităţii şcolare este necesară pregătirea copilului
preşcolar în plan :
- cognitive-ceea ce cunoaşte copilul iniţial;
- afectiv-cît este de stabil în exprimările sale comportamentale;
- volitiv- doreşte să înveţe la şcoală;
ADAPTAREA ŞCOLARĂ exprimă calitatea şi eficienţa realizării
concordanţei dintre personalitatea elevului şi cerinţele şcolare.Statutul şi
rolul de elev va impune copilului noi îndatoriri.Un copil care nu poate să
realizeze o sarcină şcolară în acelaşi timp cu colegii săi va determina o
aversiune faţă de şcoală,îi va crea complexe de inferioritate şi manifestări
agresive faţă de colegi.
Integrarea şcolară a preşcolarului presupune deja integrarea
într-un regim de muncă.Elementele de joc se estompează,munca fiind
organizată,solicitând un efort susţinut.
Grupa pregătitoare are scopul de a finaliza dezvoltarea psihică
(gândirea,memoria,imaginaţia,…)

Jocul didactic fiind cel prin care se realizează sarcini de

învăţare,modalităţile de învăţare a silabelor şi literelor fiind
atractive,recreative,dezvoltând la copii interesul şi motivaţia pentru
activitatea de învăţare.Competiţia,dar şi surpriza îi atrage,iar copiii
iniţiază chiar ei jocuri,iar prin regulile dezvoltate în cadrul jocului
didactic,copilul învaţă că acestea trebuie respectate,dezvoltând conduite
disciplinate.
Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se realizează sub
aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaştere
(gândirea,memoria,imaginaţia),al formării structurilor cognitive şi
comportamentelor necesare în activitatea de învăţare: să audieze o
expunere,să urmărească o explicaţie,să poarte o conversaţie etc.La baza
acestor capacităţi stau cunoştinţele dobândite şi instrumentele de muncă
intelectuală.
Particularităţile psihice ale preşcolarului sunt evaluate nu după
volumul informaţional,ci după nivelul operaţional la sfîrsitul grupei
pregătitoare.
Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în activitatea desfăşurată la
nivelul grupei pregătitoare,în care activitatea se împleteşte cu jocul şi
manipularea obiectelor.Dacă jocul este o activitate liberă, spontană,
bazată pe comunicarea nemijlocită şi pe simpatie interpersonală,
învăţarea este o activitate obligatorie, cu un program bine stabilit şi cu o
dozare susţinută a efortului,cu operaţii măsurate prin raportare la un
etalon (calificative), asistată de adult care intervine, supraveghează,
observă.
Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o dezvoltare intensă a
vieţii interioare a copilului, printr-o gamă largă de emoţii şi
sentimente.Acestea se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi
observare, de satisfacerea curiozităţii.Etapa preşcolarităţii înseamnă
dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea sentimentelor de ataşament,
simpatie, admiraţie.Acum se conturează sentimentele
intelectuale,estetice, educatorul creând situaţii care să favorizeze
conturarea acestor sentimente.Copilului preşcolar trebuie să i se dezvolte
capacitatea de adaptare afectivă.
La intrarea în şcoală copilului i se solicită să se încadreze în
activităţi comune care solicită stăpânirea de sine, autocontrol, maturizare
psiho- socială.Lecţiile presupun putere de concentrare şi mobilizare a
atenţiei, rezistenţă la factori perturbatori.Copilului i se solicită la intrarea
în şcoală capacitatea de autoreglare şi autocontrol, interiorizarea
comenzii verbale.Formarea deprinderilor de comportare civilizată şi de
adaptare socială, rezolvarea sarcinilor care necesită perseverenţă,
cooperare, dezvoltarea motivaţiei pozitive faţă de şcoală şi muncă,
educarea sentimentelor morale şi estetice, a deprinderilor de conduită
moral-civică sunt sarcini care revin chiar în etapa grupelor pregătitoare
din grădiniţă.
Deşi sarcinile ce revin grupei pregătitoare sunt de importanţă
covârşitoare pentru viitoarea adaptare şcolară, părinţii trebuie să se
implice în formarea copilului lor.
Există mai multe stiluri parentale ce pot fi catalogate în efortul
educaţional.
Stilul indulgent, având drept deviză „ Copiii vor înflori singuri la
timpul potrivit”, elimină restricţiile, dezvoltă creativitatea copilului şi
capacitatea acestuia de a lua decizii, uneori rezultatul acestui tip de
educaţie fiind copilul- problemă, adultul putând fi „depăşit” de situaţii.
Opus acestui stil este cel autoritar.”Nimic nu e mai presus de lege” ar
suna deviza acestui stil.Acest stil îl învaţă pe copil ordonat, disciplinat,
perfecţionist, dar şi inhibat,lipsit de iniţiativă,cu o stimă de sine scăzută.
În stilul indiferent copilul se simte lipsit de importanţă, neglijat,
lipsa de afecţiune conducând la stilul copilului de a fi : fie insensibil,fie
apatic, fie pragmatic, cu un suflet de gheaţă.
Stilul protector oferă copilului securitate, învăţându-l pe copil
să fie precaut, neîncrezător în ceea ce vine din afara mediului familial.La
aceşti copii crescuţi într-un stil hiperprotector pot să apară stări de
nelinişte sau frică nejustificate, treptat având tendinţa să scape de acest
mediu care îl sufocă.
Stilul democratic are drept reper respectarea drepturilor copilului,
fără a omite stabilirea unor reguli.Părintele este suficient de deschis
noului, dar şi autoritar, protector, dar şi înţelegător, iar copilul va trăi
într-un echilibru emoţional, va dezvolta deprinderi de comunicare
eficientă, va avea un nivel ridicat al stimei de sine.
Fiecare stil parental are avantaje şi dezavantaje.Unori stilul
parental al mamei se completează cu al tatălui,alteori sunt incompatibile.
Sunt foarte mulţi părinţi care consideră că numai grădiniţei sau
şcolii îi revine sarcina de a instrui şi educa copilul.Sau există o categorie
de părinţi care spun că mai importantă este „şcoala vieţii”.Alţi părinţi se
implică prea mult în activitatea instructiv-educativă, exagerând.
 Grădiniţa, şi apoi şcoala, nu sunt simple laboratoare în care se
formează copilul, ci sunt nişte instituţii specializate şi competente în
domeniul educaţiei, care urmăresc atingerea unor obiective prin metode
şi mijloace specifice conform unor principii.

Şcoala, ca principal factor de educare şi formare a personalităţii copilului şi a viitorului adult,

poartă răspunderea realizării pregătirii sale, astfel încât acesta să se poată adapta condiţiilor
mereu schimbătoare ale mediului sociocultural.

Perioada de trecere de la nivelul de preşcolar la mediul şcolar este considerată ca o schimbare

majoră în viaţa copilului care produce efecte marcante. Noua viziune curriculară, prin
implementarea ciclurilor curriculare, propune o ameliorare în sensul trecerii graduale spre un
mediu specific şcolii.

Adapatarea scolara reprezinta un proces complex proiectat si dirijat de profesor in

vederea realizarii unor raporturi optime intre elev si mediul educativ/didactic
Din punct de vedere psihologic, adaptarea scolara marcheaza tendinta de echilibru
necesar intre procesele de asimilare si cele de acomodare. tendinta realizata, in mod
obiectiv, la nivelul interactiunii permanente existente intre om si realitate ( Piaget, Jean,
1973).
Din punct de vedere social, adaptarea scolara marcheaza tendinta de integrare a
obiectului educatiei intr-o anumita comunitate, in cadrul unui proces care incepe in
familie si continua in gradinita, scoala, societate etc. in aceasta acceptie adaptarea
scolara constituie o parte integranta a unui proces mai complex, care este procesul de
a-daptare sociala.
Continutul conceptului de adaptare scolara este interpretat uneori in sens restrictiv prin
raportare la actiunile pedagogice necesare in anumite imprejurari concrete: intrarea
elevului in clasa I (sau intr-un nou ciclu de instruire), pregatirea elevului in conditiile
unei noi discipline de studiu; sprijinirea elevului cu deficiente sau insuficiente in
activitatea de invatare etc.
in sens larg, continutul conceptului de adaptare scolara defineste ansamblul actiunilor
proiectate de profesor pentru realizarea corelatiei optime intre posibilitatile elevilor si
necesitatile mediului educativ/didactic. Aceasta corelatie priveste activitatea didactica
dar si procesul de integrare psihosociala a elevului in diferite colective, grupe,
microgrupe, conform finalitatilor asumate la nivel macro si microstructural.
Criteriile de evaluare a adaptarii scolare vizeaza capacitatea elevului de integrare in
activitatea didactica si in viata comunitatii. Aceasta capacitate valorifica urmatoarele
categorii de factori favorizanti: a) reusita scolara, care reprezinta un indicator cu o sfera
mai larga decat adaptarea scolara (adaptarea scolara fiind premisa reusitei scolare); b)
acomodarea scolara la cerintele comunitatii scolare (colectiv didactic, clasa de elevi,
microgrupuri formate etc), aflate in continua ascensiune; c) maturitatea scolara, care
presupune valorificarea deplina a nivelului de dezvoltare biologica, psihologica, sociala
si culturala specific varstei si treptei de invatamant respective; d) orientarea scolara
adecvata resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) si externe (cerintele familiei si
ale mediului social) existente sau aflate intr-o anumita linie de evolutie; e)
(re)orientarea scolara speciala, determinata de imposibilitatea rezolvarii pedagogice a
unor cauze obiective: debilitate mintala, intelect de limita, tulburari instrumentale
(dislexie, disgrafie, discalculie, mutism electiv etc), instabilitate psihomotrica, tulburari
comportamentale (conduita agresiva, perversa etc) - Coasan. Aurelia; Vasilescu, Anton,
1988.
Câteva din probleme care pot conduce la eşec
şcolar
Întârzierile în apariţia,organizarea şi dezvoltarea limbajului
pot conduce la probleme în adaptarea şcolară.Copilul cu acest diagnostic
are până la vârsta de 3 ani însuşite un număr redus de cuvinte,alterate ca
pronunţie,deşi are organele fono-articulatorii,nivelul intelectual şi auzul
normal dezvoltate.Factori răspunzători de acest diagnostic pot fi :
-neurogeni (leziuni micro sau macro-sechelară în
timpul sarcinii,la naştere sau post-natal)
-somatogeni
(boli
cronice
cu
evoluţie
îndelungată,boli infecţioase)
-psihogeni (abandonul,lipsa de stimulare,mediu
defavorabil)
-constituţionali (dizabilitatea de limbaj)
Dislaliile(monomorfe,polimorfe,audiogene,de
tip
rinolalic)Pot exista anomalii în structura aparatului
fono-articulator care pot conduce la alterarea aspectului sonor.Dislalia
înseamnă alterarea sonorităţii sunetului,moghilalia înseamnă omiterea
sunetului,paralalia înseamnă înlocuirea sunetului.În dislaliile de tip
rinolalic există tulburări de rezonanţă.Dislalia audiogenă reprezintă
deficitul auditiv congenital sau dobândit precoce.Tulburările de auz
fonematic nu se confundă cu hipoacuzia,ci
7 este doar incapacitatea de a distinge sunetele
sonore de cele surde.
Tulburările activităţii grafice pot conduce la
tulburări ale însuşirii scrisului.
Actul lexic solicită mecanisme auditive, vizuale,senzorio-
motorii, organizare si structurare spatio-temporala.
În toate aceste situaţii este necesară o solidă cooperare între
logoped-cadrul didactic-familie şi doctorii
neuro-
psihiatrii,orelişti,oftalmologi,pediatrii,endocrinologi.
profesor logoped,
Cioaca Beti-Ana
CLI Nr.4 – sector 3
8