INTERVENȚILE PSIHOLOGICE -

MODALITATE DE DIMINUARE A
ANXIETĂȚII LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

Racu Iulia, conf. univ., dr

 Intervenţiile psihologice reprezintă un sistem de mijloace, metode,
procedee şi tehnici psihologice, care urmăreşte diminuarea anxietăţii
și a consecinţelor acesteia, prin intermediul optimizării
autocunoaşterii, prin dezvoltarea emoţională şi desigur, prin
dezvoltarea personalităţii copilului și adolescentului.
Principiile fundamentale care stau la baza elaborării unui programul de
intervenţii psihologice sunt:
 Principiul unităţii corecţiei şi diagnosticării.

 Principiul utilizării unui set de metode în cercetarea psihologică.

 Principiul experienţei „aici şi acum”.

 Principiul competenţei active.

 Principiul valorificării potenţialului personalităţii.

 Principiul orientării spre necesităţile şi solicitările copiilor și

adolescenților.
 Principiul implicării active a copilului și adolescentului.

 Principiul facilitării şi stimulării creşterii continue.

 Este binevenit ca orice program de intervenţii psihologice să
aibă 4 caracteristici esenţiale, în baza cărora copiii și
adolescenții vor fi ajutați să-şi stăpânească şi să-şi controleze
frica, neliniştile şi anxietăţile prin descărcarea tensiunilor şi
reenergizarea organismului, prin reducerea sensibilităţii
emoţionale, prin stimularea expresivităţii şi creativităţii, prin
trăirea stărilor afective pozitive și formarea unor reacţii şi
răspunsuri comportamentale, potrivite şi sănătoase, faţă de
stimulii anxiogeni, prin activarea şi optimizarea capacităţilor
de autocunoaştere, relaţionare şi comunicare interpersonală,
prin dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de sine ca o
persoană unică şi valoroasă şi prin exersarea modelelor de
comportament plin de siguranță.
Principalele 4 caracteristici sunt:
1. Activităţile au un caracter practic
2. Activităţile stimulează discuţiile
3. Activităţile sunt distractive şi au un mare
potenţial educativ
4. Activităţile pot fi adaptate
 Programul de intervenţii psihologice de obicei are o structură
metodologică:
1. Etapa de cunoaştere interpersonală şi de creare a unei
atmosfere securizante (1 – 2 activităţi)
2. Etapa reconstructivă (toate activitățile intervențiilor
psihologice)
3. Etapa consolidării, a totalizării şi evaluarea eficienţei
programului în ansamblu (1 – 2 activităţi)
Etapa de cunoaştere interpersonală şi de creare a unei
atmosfere securizante include facilitarea autocunoaşterii,
realizată în grupul de copii și adolescenți, stabilirea contactului
şi apropierea dintre participanţi. Activităţile realizate la această
etapă oferă copiilor și adolescenților posibilităţi de explorare a
caracteristicilor personale şi de exersare a diferitor modalităţi
de exprimare a personalităţii. La această etapă se valorifică
caracteristicile pozitive ale copiilor, se creează o ambianţă în
care fiecare să se simtă valoros, respectat şi apreciat, se
stabilește o atmosferă prietenoasă, de ajutor reciproc, de
încredere, bunăvoinţă şi comunicare deschisă.
La prima şedinţă formativă, se discută şi se stabilesc
împreună cu copiii și adolescenții un şir de reguli care vor fi
respectate pe parcursul întregului program de intervenţii
psihologice:
 Mostră de activitate:
Scopul activităţii:
 familiarizarea cu copiii;

 cunoaşterea reciprocă a participanţilor;

 instituirea unei atmosfere favorabile lucrului în grup prin stabilirea unor reguli ale participării;

 concretizarea intereselor şi scopurilor fiecărui participant şi ale grupului;

 dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare.

Materialele necesare: planuri pentru activitatea „Facem cunoştinţă”, hârtie, creioane colorate, carioca, foarfece, bandă
adezivă, coală de hârtie, marcatori de text, cretă colorată, casetofon şi un CD cu muzică relaxantă, o jucărie „talismanul
grupei”.
Mersul activităţii:
Cuvânt introductiv al animatorului. Scopul: informarea participanţilor grupului despre scopul şi formele activităţilor.
Exerciţiul „Facem cunoştinţă”. Scopul: copiii fac cunoştinţă unii cu alţii. Participanţii se grupează câte doi şi cu ajutorul
tehnicii „Ochi în ochi” fără cuvinte cu ajutorul privirii să se înţeleagă între ei cine cu cine va fi în pereche (în cazul unui
număr impar de participanţi, se constituie un grup din 3 persoane). Fiecare pereche primeşte un „plan al interviului”.
Peste 6 – 7 minute fiecare participant îşi prezintă partenerul.
Planul interviului:
 Numele, prenumele, clasa.
 De când învaţă în această şcoală?
 Îi place să înveţe în această şcoală?
 Obiectele preferate şi cele nepreferate.
 Hobby-uri?
 Tot ceea ce doreşte să povestească despre sine în afară de întrebările puse.

Activitatea „Cartea de vizită”. Scopul: fiecare participant să-şi aleagă un prenume pentru training. Preadolescenţii îşi
aleg un prenume pentru training pe care îl scriu pe o „carte de vizită” (cartea de vizită poate avea orice formă). În
confecţionarea ei se utilizează creioanele colorate şi carioca. În timpul activităţii este necesar de a schimba percepţia
copilului cu privire la training (deseori şedinţele sunt percepute de copii ca lecţii).
Desenul „Inscripţia pe maiou”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de autoprezentare.
Psihologul le vorbeşte copiilor despre maiouri cu diferite inscripţii şi le aduce exemple
de inscripţii care „vorbesc”. Copiii timp de 5 – 7 minute trebuie să alcătuiască şi să
desene o astfel de inscripţie pe coperta agendei activităţilor. Se discută despre faptul că
inscripţia poate fi ulterior schimbată. Este important ca ea să „spună” ceva despre elevul
„de acum” (despre activităţile lui preferate, despre atitudinea faţă de cei din jur, despre
jocurile preferate). După finisarea desenelor copiii citesc inscripţia de pe agendă. Se
iniţiază o discuţie pe tema: despre ce ne vorbesc inscripţiile de pe maiouri şi ce mesaj
dorim să transmitem celor din jur prin intermediul lor. În final animatorul poate arăta
copiilor un maiou propriu cu o inscripţie (e de dorit ca inscripţia să fie hazlie).
Stabilirea regulilor după care se vor desfăşura şedinţele. Scopul: reglementarea
activităţilor conform regulilor acceptate benevol. Se efectuează un brainstorming. Ideile
copiilor se înscriu pe tablă. Grupul discută regulile propuse şi elaborează altele folosind
materialele rezultate mai sus:
 Să se respecte reciproc.

 Vorbeşte doar o singură persoană, iar ceilalţi privesc şi ascultă atent.

 Fiecare are dreptul să păstreze tăcerea şi să nu ia parte dacă nu doreşte la discutarea unei
probleme.
 Reţine că poate fi mai mult decât un singur răspuns „corect”.

 Să nu se discute personalitatea, ci doar activităţile ei.

 Regulile se consemnează pe o coală de hârtie care întotdeauna va fi afişată pe un perete

în încăperea unde se vor realiza activităţile.
 Jocul „Figurile geometrice”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului;
formarea motivaţiei pentru lucrul în grup; dezvoltarea empatiei. Copiii se
deplasează prin clasă cu ochii închişi zumzăind. La semnalul psihologului
participanţii se opresc şi trebuie să se aranjeze în cerc. Nici într-un caz nu
se deschid ochii. Jocul se încheie atunci când copiii formează un cerc. Se
acordă 7 – 10 încercări. Jocul se opreşte la cea mai reuşită încercare.
Psihologul fixează formele „cercurilor” primite pe tablă. După finisare se
discută activitatea şi se subliniază importanţa lucrului în grup. (Dacă
cercul nu se primeşte atunci nici un participant nu a respectat cerinţele
jocului).
Înviorarea „Energia înaltă”. Scopul: încărcarea cu energie şi folosirea
optimă a ei. Participanţii se aşează în cerc. Animatorul cu o voce plăcută le
spune copiilor: „Imaginaţi-vă cerul noaptea, alegeţi cea mai strălucitoare
stea şi acum înghiţiţi-o. Ea explodează în voi împlându-vă cu energie.
Energia pătrunde în toate celulele organismului şi doriţi să faceţi ceva”.
Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, discutarea
concluziilor. Pe cerc copiii povestesc despre ce a fost nou şi important
pentru ei. Se elaborează un ritual de încheiere a şedinţei, care să conţină
elemente ale reflexiei. Toţi copiii se iau de mâini şi cântă un cântec.
Tema pentru acasă: Participanţilor li se propune să îndeplinească exerciţiul „Universul meu”. Pe o
foaie copiii trebuie să deseneze un soare. În centrul soarelui să scrie pronumele „eu”. Apoi din centrul
acestui „eu” – centrul universului propriu să traseze linii la stelele şi planetele (care trebuie
completate):
Ocupaţia mea preferată … .
Culoarea mea preferată … .
Animalul meu preferat … .
Prietenul meu cel mai bun … .
Sunetul meu preferat … .
Aromatul meu preferat … .
Jocul meu preferat … .
Hainele mele preferate … .
Muzica mea preferată … .
Anotimpul meu preferat … .
Cel mai mult îmi place să fac … .
Locul unde îmi place cel mai mult să fiu … .
Cântăreţul (cântăreaţa) / trupa mea preferată … .
Personajele mele preferate … .
Am capacităţi pentru … .
Omul pe care îl admir cel mai multe este … .
Cel mai bine mi se primeşte … .
Ştiu că voi putea … .
Am încredere în mine pentru că … .
 Etapa reconstructivă Din punct de vedere psihologic, acest
compartiment al programului poate fi alcătuit din tehnici şi
exerciţii orientate spre destinderea anxietăţii, accentul
punându-se pe dezvoltare şi pe autoreglare, precum şi pe
optimizarea comportamentului, ce include dezvoltarea sau/şi
ridicarea încrederii în sine, a respectului de sine, a asertivităţii,
comunicării verbale şi nonverbale, a cooperării, iniţiativei,
creativităţii, spontaneităţii şi umorului, precum şi pe
îmbunătăţirea capacităţilor de relaţionare şi integrare socială.
Toate acestea pot fi realizate prin:
 stimularea deschiderii, a dezvoltării, a structurării unui
complex unitar integrativ de calităţi, capacităţi şi emoţii
pozitive;
 extinderea sferelor şi a domeniilor de activitate de sine
stătătoare şi cointeresate a copiilor și adolescenţilor, a
formelor de comunicare, a pasiunilor şi a interacţiunilor;
 plasarea, în „câmpul luminos” al conştiinţei, a
cunoştinţelor, reprezentărilor şi experienţei ascunse;
developarea potenţialului latent şi inhibat;
 îmbunătăţirea părerii individului despre sine şi despre
mediul social de existenţă, potenţarea reprezentărilor, a
gândirii şi a conştiinţei;
 modelarea situaţională; elaborarea scenariilor posibile sau
reconstructive de dezvoltare a situaţiilor şi interpretarea lor pe
roluri „ca în viaţa reală” de către copii și adolescenți;
 stimularea şi exersarea diferită, de către copii și adolescenți, a
modelelor interne de comportament, de acţiune, de reacţie;
 reidentificarea pozitivă a personalităţii ca un complex nou şi
valoros de cunoştinţe despre sine, despre evenimente,
necesităţi, interese şi valori; elaborarea unui model de sprijin
interior în încercările de a depăşi obstacolele şi de a obţine
succes; lărgirea perspectivelor de manifestare, etc.
 Mostră de activitate:
Scopul activităţii:
 dezvoltarea încrederii în sine;
 diminuarea şi destinderea agresivităţii;
 exersarea tehnicilor pentru relaxarea musculară;
Materialele necesare: coală de hârtie, talismanul, perne.
Mersul activităţii:
Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Exerciţiul „Scaunul fierbinte”. Scopul: dezvoltarea încrederii
în sine. Participanţii pe rând se aşează pe un scaun amplasat în centru („scaunul fierbinte”) unde timp de 1 minut
se laudă. La finisare se iniţiază o discuţie.
Repetarea teoriei. Se pun în discuţie un set de întrebări: „Ce este agresivitatea?”, „Este caracteristică tuturor?”, „La
ce ne serveşte agresivitatea?”, „Cum agresivitatea ne poate deranja?”, „Ce reprezintă tehnicile de reducere a
agresivităţii?”, „Ce tehnici de destindere a furiei cunoaşteţi?”
Tehnica „I–A”. Scopul: destinderea agresivităţii. În realizarea activităţii este nevoie de o masă cu perne pe ea. Copiii
trec pe rând la masă şi bat cu pumnul în pernă. Lovitura este însoţită de un strigăt puternic „I–A”, „I” se pronunţă
la inspirare şi „A” la expirare. Unii copii se ruşinează să îndeplinească activitatea. Este binevenit suportul grupei
şi a moderatorului.
Discutarea temei realizate acasă.
Exerciţiul „Haltera”.
Varianta I. Scopul: relaxarea muşchilor spatelui. Copiii ascultă şi îndeplinesc instrucţiunea animatorului: „Acum veţi
fi sportivi. Imaginaţi-vă că pe podea este o halteră grea. Inspiraţi adânc, luaţi haltera şi ridicaţi-o. Haltera este
foarte grea. Inspiraţi. Aruncaţi haltera pe podea. Odihniţi-vă. Încercaţi încă o dată”.
Varianta II. Scopul: relaxarea muşchilor mâinilor şi spatelui; acordarea copilului posibilitatea de a se simţi câştigător.
Instrucţiunea psihologului: „Luaţi haltera uşoară şi ridicaţi-o deasupra capului. Inspiraţi. Fixaţi haltera deasupra
capului. Arbitrul anunţă ca aţi câştigat. Închinaţi-vă tuturor. Sunteţi aplaudat de toată lumea. Închinaţi-vă încă o
dată ca un adevărat campion.”
Exerciţiul poate fi repetat de câteva ori.
Jocul „Vaporaşul”. Scopul: dezvoltarea autoaprecierii, încrederea în sine şi a
independenţei. Doi adulţi ţin de colţuri o cuvertură, pe ea un copil. La cuvintele:
„Timpul e liniştit, soarele luceşte”, adulţii clatină din plapumă, ceilalţi copii imită acest
timp prin mişcări, gesturi. „Începe furtuna” copiii provoacă zgomote, strigăte, sunete,
vaporaşul se clatină mai tare, iar copilul din vaporaş spune: „Eu sunt cel mai curajos
marinar, nu mi-e frică de furtună”.
Activitatea „O mână de calităţi”. Scopul: facilitarea cunoaşterii de sine şi dezvoltarea
abilităţilor de autoreglare şi control emoţional.
 Rugaţi elevii să formeze grupuri mici şi distribuiţi-le câte o foaie mare. Propuneţi
grupurilor să deseneze pe o foi o mână şi să noteze pe fiecare deget câte o calitate, o
trăsătură umană care este foarte utilă în viaţă. Invitaţi grupurile să prezinte opiniile
lor şi să le argumenteze.
 Reuniţi grupurile mici şi spuneţi-le să realizeze acelaşi exerciţiu, doar cu defecte,
trăsături care fac viaţa dificilă viaţa oamenilor. Oferiţi posibilitate grupurilor să facă
schimb de păreri.
 Iniţiaţi o discuţie cu participanţii în baza următoarelor întrebări: „Toate calităţile pe
care le-aţi enumerat se pot regăsi într-o persoană?”, „De ce credeţi asta
?”, „Dar cele negative?”, „Care dintre trăsăturile menţionate de voi credeţi că vă
caracterizează?” „Cum pot fi dezvoltate unele calităţi?”
 Propuneţi grupurilor mici sau întregului grup să alcătuiască o listă de paşi pe care
trebuie să-i întreprindă persoana care vrea să-şi formeze anumite trăsături. Dacă se
lucrează în grupuri, invitaţi-le să-şi împărtăşească rezultatele.
 Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei;
ieşirea din activitate. Toţi copiii se iau de mână şi zâmbesc
unul altuia.
Tema pentru acasă: Discutarea acasă a trăsăturilor / însuşirilor
pozitive care coincid şi la rudele acestora.
Completarea fişei propuse.
Eşti bucuros când

Eşti trist când

Te simţi mândru când

Te simţi supărat când

Te miri când
Etapa consolidării, a totalizării şi evaluarea eficienţei
programului în ansamblu este o etapă fundamentală a
programului de intervenţii psihologice Se poate efectua prin
modalităţile prezentate în continuare:
 consolidarea activă a deprinderilor, prin transferarea şi
utilizarea lor în viaţa practică a copiilor și adolescenţilor (în
situaţiile de familie, şcoală, clasă şi grup de semeni);
 discutarea în grup a rezultatelor, elaborarea (deducerea) unor
concluzii comune;
 elaborarea cât mai concisă a concluziei finale (rezumatul);

 aprecierea activităţii grupului şi anunţarea rezultatelor la care

s-a ajuns (pentru program în ansamblu)
 Mostră de activitate:

Scopul activităţii:
 Stimularea încrederii în sine;
 înlăturarea încordării psihomusculare;
 verificarea rezultatelor trainingului.
Materialele necesare: talismanul.
Mersul activităţii:
Energizer „Într-un picior”. Scopul: crearea unei atmosfere plăcute de lucru. Toţi copii încearcă să stea într-un
picior, menţinându-şi echilibrul. Cine poate să-şi menţină echilibrul mai multă vreme.
Jocul „Mă iubeşti, dulceaţă?” Scopul: facilitează destinderea, implicând imaginaţia şi concentrarea. Participanţii
se aşează, formând un cerc. Participantul care începe, spune vecinului din dreapta „Mă iubeşti, dulceaţă?”
Acesta spune, da, dar acum nu pot să râd”. Respectiv, primul încearcă să provoace râsul vecinului său, acesta
continuând jocul. Jocul se termină când ajunge din nou rândul să întrebe prima persoană.
Discutarea temei realizate acasă.
Jocul „Dimineaţa în junglă”. Scopul: eliberarea de tensiune, descărcarea energiei. Fiecare preadolescent îşi
alege un animal. Animatorul roagă jucătorii să-şi imagineze că e noapte şi toţi dorm. Cu primele raze ale
dimineţii, ei încep să se trezească, mişcându-se, întinzându-se etc. În acelaşi timp, „animalele” se salută,
emiţând sunetul respectiv, de la început foarte încet, apoi tot mai tare. Cea mai mare intensitate sunete o au la
amiază şi după masă, apoi începând să descrească.
Jocul „Peretele”. Scopul: stimularea încrederii în sine însuşi şi în grup; dezvoltarea încrederii în alte simţuri
decât cel al vederii, în special în dimensiunea spaţiu-timp. Participanţii se plasează la vreo 2 metri de la
obstacol, formând un rând, la distanţă mică unul de altul (pentru a acoperi tot spaţiul peretelui, pe cât e
posibil). Voluntarul e dus la o anumită distanţă de grup (cu ochii închişi) şi trebuie să alerge cu cea mai mare
viteză posibilă (fără exagerări) înspre obstacol. Grupul va trebui să-l prindă, fără a înainta, pentru ca persoana
să nu se lovească de perete. În final se apreciază emoţiile triste, temerile, alte impresii.
 Relaxarea „Călătoria”. Scopul destinderea musculară, încărcarea cu energie
pozitivă. Rugaţi copii să se aşeze pe scaunele lor. Începeţi călătoria cu cuvintele:
„Aţi lucrat mult şi aţi obosit. Trebuie să vă relaxaţi. Acum aveţi posibilitatea să
călătoriţi în locul cel mai plăcut pe care să vi-l imaginaţi. Închipuiţi-vă că sunteţi
acolo şi că vă simţiţi bine. Simţiţi o mare plăcere”. După câteva minute, readuceţi
participanţii la realitate, spunând: „Acum sunteţi plini de energie şi sunteţi
bucuroşi să reveniţi în grupul nostru. Deschideţi ochii”.
Desenul „3 autoportrete”. Participanţilor li se propune să deseneze 3 autoportrete:
1) „Eu până la training”, 2) „Eu în timpul trainingului” şi 3) „Eu acum”. Urmează
să se observe schimbările sale.
Activitatea „Succesul înregistrat”. Scopul: evidențierea reuşitei programului. Toţi
copii stau în cerc. Pe cerc sunt rugaţi să continue afirmaţiile:
 „Eram bucuros (oasă) sa vin …”.

 „Eram veselă când eram la grup …”.

 „Am învățat … ”.

 „Grupul m-a făcut să mă simt …”.

 „Am învăţat lucruri bune …”.

 „Am înţeles că …”.

 „Nu le mai vorbesc părinţilor …”.

 „Nu le mai vorbesc prietenilor …”.

Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea
din şedinţă. Psihologul propune să alcătuim niște reguli după care trebuie
să ne conducem în viaţă. Întâi se propune copiilor și adolescenţilor să-şi
expună variantele sale, apoi psihologul întocmeşte regulile:
 Fii încrezut în sine, totul se poate rezolva dacă te vei strădui tu.

 Fii curajos. Cine e fricos – pierde, curajosul – câștigă.

 Ocoleşte oamenii răi.

 Învaţă-te să te priveşti faptele tale sub alt aspect – aşa cum doreşti tu să
le realizezi, cum vor să te vadă pe tine părinţii.
 Fii isteţ şi vei obţine ceea ce îţi dorești.

 Respectă-te, iubeşte-te aşa cum eşti şi în fiecare zi aspiră la ceva mai

mult.
 Depune fort în obţinerea succesului, caută noi soluţii în rezolvarea
problemelor.
 În final copii pot hotărî ce vor face cu desenele şi cu toate produsele
realizate de ei pe parcursul şedinţelor (pot fi împărţite între ei, sau
dăruite psihologului).
Este binevenit ca fiecare activitate a programului de intervenţii
să respecte o anumită structură care corespunde următoarelor
etape:
Etapa introductivă (7 – 10 minute) cuprinde ritualul salutului
şi/sau înviorarea psihologică. Activităţile propuse la această
etapă sunt scurte şi distractive. Utilizate cu entuziasm, ele
permit restabilirea atenţiei, concentrarea, relaxarea şi
ridicarea dispoziţiei, stabilirea contactului între copii și
adolescenți, diminuarea atmosferei de monotonie. Selectate şi
adaptate riguros la o temă anume aceste tehnici pot fi folosite,
ca evocare, pentru introducerea copiilor și adolescenţilor în
subiect.
Etapa fundamentală (1 – 2 ore) include exerciţii şi tehnici
de bază, configurate într-un cadru bine determinat şi
orientate spre realizarea obiectivelor caracteristice etapei
reconstructive a intervenţiilor psihologice, dar şi la
eliminarea multitudinii de reacţii emoţionale negative (frică,
nelinişte, anxietate) a comportamentelor nedorite, la
elaborarea modelelor de comportament eficient, sigur,
pozitiv, care să permită copilului și adolescentului să facă
faţă sarcinilor cotidiene, să interacționeze adecvat cu cei din
jur: profesori, semeni, părinţi în diverse situaţii. Această
etapă mai cuprinde şi tehnici de relaxare, meditaţie, care sunt
utilizate atât pentru eliminarea încordării, oboselii, calmarea
şi crearea unui fundal psihoemoţional pozitiv, cât şi pentru
dezvoltarea, cultivarea şi consolidarea practică a
deprinderilor individuale de relaxare şi a abilităţii de a le
folosi în viaţa cotidiană, în situaţii ce provoacă anxietate.
Etapa finală (7 – 10 minute) reprezintă încheierea sesiunii,
determinarea şi evidenţierea liniei centrale, sistematizarea şi
rezumarea. Se finisează anunţarea încheierii activităţii şi cu
propunerea temei de acasă.
Temele pentru acasă (7 – 10 minute), pe care copilul și
adolescentul le realizează în afara activităţilor, alcătuiesc o
parte componentă a procesului de diminuare a anxietăţii. În
acest mod lucrul de combatere şi reducere a anxietăţii
continuă şi în afara activităţilor de intervenție psihologică,
accelerând progresele. Sarcinile propuse pentru „activitatea
independentă” pot fi extrem de variate, oferind copiilor și
adolescenţilor oportunităţi de a-şi explora lumea interioară
(autocunoaşterea şi autoaprecierea), relaţiile cu ceilalţi,
scopurile în viaţă, prejudecăţile, atitudinile defensive,
neliniştile şi temerile, adaptându-se necesităţilor şi situaţiilor
particulare.
 Bibliografie
1. RACU IU. Anxietatea la preadolescenţi: abordări teoretice, diagnostic, modalităţi
de diminuare: ghid pentru studenţi şi masteranzi. Chişinău: Totex-Lux SRL. 2013.
154 p. ISBN 978-9975-4201-8-1.
2. RACU, IU. Anxietatea la preadolescenți și modalități de diminuare. Monografie.
Chișinău: UPS „Ion Creangă”. 2019. 291 p. ISBN 978-9975-46-425-3.
3. RACU, IU. Anxietatea la preadolescenți și modalități de diminuare. Teză de doctor.
Chișinău. 2011. 328 p. CZU 159.923:37.015.3 (043.3).
4. RACU, IU. Psihologia anxietății la copii și adolescenți. Monografie. Chișinău:
UPS „Ion Creangă”. 2020. 331 p. ISBN 978-9975-46-433-8.