Abordarea cognitivistă a psihopatologiei a început cu odată cu anii ‘ 60 și vizează

explicarea tulburărilor mintale, având în vedere  procesele prin care un individ dobândește
informații despre mediu, dar și despre sine, iar pe baza acestora își reglează comportamentul.
Neisser, psiholog cognitivist, în 1976, definește cogniția ca dobândirea, organizarea și utilizarea
cunoștințelor. 
Abordarea cognitivistă a dus la elaborarea unor serii de teorii, dintre care amintim: teoria
“constructelor personale” a lui Kelly (1952), terapia relațional - emotivă a lui Ellis (1962), teoria
cognitivă privind depresia a lui Aaron Beck (1967). 
Abordarea cognitivă a căpătat o largă audiență și un număr sporit de adepți, după ce a
abordat problema depresiei.
Sunt două teorii care explică problema depresiei.  
Prima teorie este teoria mai sus menționată, a lui Aaron Beck, cel care a avut o
contribuție majoră la dezvoltarea psihopatologiei cognitiviste. Studiile acestuia au fost făcute pe
pacienții deprimați, dar și pe visele acestora. În urmă cercetărilor efectuate de Beck, s-a ajuns la
elaborarea unui ansamblu de tehnici de intervenție psihoterapeutică, dar s au găsit și explicații cu
privire la apariția depresiei. Aaron Beck, susținea că gândurile negative ce apar în urma
convingerilor disfuncționale sunt principala cauză a apariției simptomelor depresive . Acesta
susținea că ar fi chiar o legătură între gradul și severitatea depresiei și numărul și profunzimea
gândurilor negative. 
Conform teoriei lui Aaron Beck, există trei direcții care ar domina gândirea individului depresiv:
- Sunt insuficient sau incapabil;
- Toate acțiunile mele au avut că rezultat înfrângeri sau eșecuri;
- Viitorul este lipsit de speranța.
Aceste trei convingeri alcătuiesc triada cognitivă negativă. Aceste direcții sunt judecăți
pesimiste, implică gândirea negativistă asupra propriei persoane dar și a mediului înconjurător.
Prezența acestor puncte de vedere negative este însoțită și de simptomele depresive, menționate
de Aaron Beck, și anume : culpatibilitate, auto-reproș și dependența crescută.
A două teorie, care explică problema depresiei, este cea elaborată de Abramson,
Seligman, Teasdale. Această teorie poarta denumirea de  teoria disperării, iar anterior s-a numit
anterior teoria neajutorarii și depresiei. Aceaasta se referă la o secvenţă care începe prin două
cauze contributive distale:
- apariţia unor evenimente de viață negative sau neapariția unor evenimente pozitive;
- o diateză legată de atribuire (stil depresogen de atribuire). Se referă la acele persoane care
atribuie evenimente negative unor factori interni, stabili şi globali şi care consideră aceste
evenimente foarte importante. Cauza contributivă proximală o reprezintă faptul că, pe de o parte,
acest individ atribuie evenimentele de viață negative unor factori stabili şi globali, în același timp
acordând o importantă majoră acestor evenimente.
Conform teoriei lui Abramson (1978), cauza suficientă proximală este disperarea însă nu este
și cauza  necesară depresiei.  
Depresia, conform teoriei disperării, este caracterizată de trei simptome majore:
- simptom motivațional
- simptom cognitiv
- simptom emoțional
Ar mai exista și un al patrulea simptom, conform teoriei lui Abramson, acela fiind scăderea
stimei de sine. Conform celor care au studiat acest tip de deprresie, ar mai există și alte
simptome: lipsa energiei, apatia, scăderea motivației (Beck 1967), ideile suicidale (Beck 1975,
Minkoff 1987, Petrie & Chamberlain 1983).
Cu toate că, cele două teorii cognitiviste, ce fac referire la depresie, prezintă diferențe majore,
acestea prezintă și asemănări. Astfel, Abramson a conceptualizat aceste două teorii că fiind
modele cognitive diateză-stres ale depresiei.
Paradigmă tratamentului informației este, actualmente, demersul conceptual dominant în
psihologia cognitivă.  Există o serie de cercetări, ce sunt consacrate tratamentului inconştient al
informaţiei, problematică importantă pentru psihopatolog.

Bibliografie:

14 abordari in psihopatologie – Serban Ionescu, ed. Polirom

Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi – Florin Tudose, Catalina Tudose,
Letitia Dobranici, ed.Trei