MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANȚĂ”
FACULTATEA PSIHOPEDAGOGIE
CATEDRA PSIHOPEDAGOGIE

REFERAT
la disciplina:
psihologia personalității

Activitate individuală cu subiectul: Identificați aplicabilitatea fiecărei teorii studiate în cadrul

Psihologiei personalității pentru proces educațional din perspectiva propriilor experiențe. Oferiți
câte un exemplu personal pentru fiecare teorie.

Realizat de studentul anului II, gr.nr.202

Solomon Ion
 TEORII ALE PERSONALITĂȚII

a. Abordarea psihanalitica a personalitatii (S. Freud)

b. Abordarea psihometrica (factoriala) a personalitatii (G. Allport,
R.B. Cattell, H. Eysenck, teoria Big Five)
c. Abordarea fenomenologica a personalitatii (C. Rogers)
În aproape toate manualele de psihologie din tara noastra insusirile de personalitate sunt
grupate in cele 3 categorii despre care am vorbit anterior: aptitudini, temperament si caracter.
Psihologii din tarile occidentale au elaborat alte teorii privind personalitatea. Acestea pot fi
grupate in 5 categorii principale:
 teorii psihanalitice;
 teorii factoriale;
 teorii fenomenologice sau umaniste;
 teorii care privesc personalitatea din perspectiva biologica;
 teorii care pun accentul pe invatarea sociala.
Despre teoriile care privesc personalitatea din punct de vedere biologic am vorbit atunci cand am
vorbit despre temperament. Teoriile care explica formarea personalitatii prin invatarea sociala
sunt studiate de psihologia sociala. In continuare vom vorbi despre celelalte trei teorii.

a. ABORDAREA PSIHANALITICA A PERSONALITATII

(S. FREUD)

Teoria psihanalitica a fost elaborata la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al

XX-lea, de catre Sigmund Freud. Desi a starnit multe controverse, totusi poate fi considerata cea
mai complexa teorie, care a avut cea mai mare influenta nu numai asupra dezvoltarii psihologiei
ci si asupra pedagogiei, medicinii, artei s.a.m.d.
Freud a fost medic neurolog si a incercat sa gaseasca metode eficiente pentru a trata
bolnavii care sufereau de diferite nevroze: isterie, fobii, anxietate etc. El a folosit la inceput
hipnoza, iar apoi a inventat metoda asociatiei libere. Freud cerea pacientilor sa spuna toate ideile
care le veneau in minte, chiar daca aceste idei pareau inutile, ciudate sau erau neplacute.
Analizand asociatiile verbale si visele bolnavilor, Freud a descoperit ca acestea de multe ori
reflecta dorinte sau anxietati neconstientizate. Pornind de la aceste observatii Freud a ajuns la
descrierea componentelor personalitatii. In conceptia sa personalitatea este compusa din trei
parti: sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).
Sinele este partea inconstienta a personalitatii care exista de la nastere si care
contine trebuintele fundamentale (foame, sete), pulsiunile sexuale si tendintele agresive. Sinele
functioneaza pe baza principiului placerii, adica nu poate sa accepte nesatisfacerea imediata a
pulsiunilor. Dar realitatea nu permite intotdeauna satisfacerea imediata a pulsiunilor: copilul
trebuie sa astepte pana cand va fi hranit, el este pedepsit daca este agresiv etc. Datorita acestor
restrictii incepe sa se formeze Eul.
Eul este acea parte a personalitatii care este in contact cu realitatea si incearca sa satisfaca
dorintele sinelui luand in considerare si situatia externa. Eul functioneaza pe baza principiului
realitatii si reprezinta viata psihica constienta si subconstienta (preconstienta).
Exemplu: in cele mai multe cazuri fratele mai mare nu se bucura de nasterea celui mic pentru
ca nu vrea sa imparta dragostea parintilor cu acesta. In conformitate cu tendintele agresive
ale sinelui si pe baza principiului placerii, el ar dori sa inlature acest rival. Dar intervine Eul
care tine seama de realitate, adica de parerile parintilor, de posibilitatea de a fi pedepsit de
parinti daca ar face ceva foarte rau celui mic. Tendintele agresive fie vor fi refulate, fie vor fi
manifestate intr-o forma atenuata (il necajeste pe cel mic, il impinge, ii ia jucariile).
In jurul varstei de 5 ani incepe sa se formeze a treia componenta a personalitatii,
Supraeul. Supraeul este inconstient ca si Sinele si are rolul de a aprecia faptele copilului ca fiind
bune sau rele. Supraeul se formeaza prin interiorizarea normelor morale si a sistemului de
valori caracteristice familiei. Parintii impun copilului anumite cerinte sau interdictii (trebuie sa
saluti, nu e voie sa arunci mancarea pe jos etc). Sinele nu vrea sa respecte aceste cerinte. Eul in
schimb isi da seama ca daca ele vor fi respectate, copilul va fi recompensat, iar in caz contrar
parintii se supara si il pedepsesc. Cea mai grava pedeapsa ar fi pierderea afectiunii parintilor.
Copilul se apara de acest pericol interiorizand aceste cerinte si interdictii. Dupa ce o cerinta a
fost interiorizata, copilul o respecta chiar daca parintii nu sunt prezenti. Daca totusi incalca
regula, devine anxios si are sentimente de culpabilitate. Aceste semne ale interiorizarii normelor
de comportament sunt si semnele formarii Supraeului.
Daca parintii impun prea multe restrictii, copilul va avea un Supraeu rigid si din aceasta
cauza la varsta adulta ar putea deveni anxios, inhibat, cu multe sentimente de culpabilitate. Daca
ei impun prea putine interdictii, Supraeul va fi slab, nu va controla eficient comportamentul.
Aceste persoane sunt dezinhibate si predispuse spre delicventa. Eul este componenta care
mentine echilibrul dintre Sine, realitate si Supraeu. Eul are si rolul de a impiedica constientizarea
unor continuturi inconstiente. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unor mecanisme de aparare care
vor fi prezentate in capitolul urmator.
O notiune mult utilizata de Freud este cea de libido. Freud considera ca fiecare persoana
dispune de o anumita cantitate de energie psihica numita libido, care are un rol esential in
motivatie. Pentru Freud libidoul are o structura predominant sexuala. Daca energia psihica nu se
poate descarca in mod direct, atunci se descarca prin actiuni compensatorii (sublimare) (Hayes,
Orrell, 1997, p. 200).
Teoriile lui Freud au fost partial modificate de neofreudisti ca C.G. Jung, A. Adler, K. Horney,
E. Fromm, E. Erikson, F. Dolto etc.

b. ABORDAREA PSIHOMETRICA (FACTORIALA) A PERSONALITATII (G.

ALLPORT, R. B. CATTELL,

H. EYSENCK, TEORIA BIG FIVE)

Multi psihologi sustin ca oamenii nu pot fi impartiti in tipuri cum ar fi cele 4 tipuri
temperamentale. Ei sustin ca personalitatea este formata dintr-un anumit numar de
dimensiuni (trasaturi). Oamenii se deosebesc din punctul de vedere al intensitatii dimensiunilor
cat si al modului in care sunt grupate (ierarhizate). Astfel de trasaturi sunt inteligenta,
creativitatea, agresivitatea, stabilitatea emotionala s.a.m.d. In continuare vom vorbi despre 4
teorii factoriale : teoria lui Allport, Eysenck, Cattell si teoria Big Five.
G. Allport intelege prin dimensiune sau trasatura tendinta de a reactiona asemanator in
numeroase situatii mai mult sau mai putin asemanatoare.
Exemplu: daca la cineva agresivitatea este o dimensiune (trasatura) dominanta, el va fi
agresiv in familie, isi va critica frecvent subalternii, se va certa cu vanzatoarea daca i se pare
ca nu e servit cum ar trebui etc.
Fiecare personalitate poate fi descrisa printr-un mare numar de dimensiuni. Dimensiunile
nu au toate aceeasi importanta; unele influenteaza mai puternic comportamentul, altele mai
putin. Dimensiunile care au rolul cel mai important in determinarea comportamentului se
numesc trasaturi dominante. Fiecare om are una - doua trasaturi de acest fel. Oamenii mai au 5-
10 trasaturi centrale, care se exteriorizeaza in multe situatii, si numeroase trasaturi secundare,
care se manifesta numai in cazuri deosebite.
Exemplu: un om care are ca trasaturi dominante sociabilitatea si altruismul poate fi foarte
ironic in relatiile sale cu o singura persoana. Aceasta dimensiune secundara se manifesta
numai in relatiile cu acest om.
Allport si-a pus problema: care sunt cele mai importante trasaturi prin care se deosebesc
oamenii. El a presupus ca acestea se regasesc in vocabularul limbii engleze. Studiind dictionarul,
a gasit 18 000 de cuvinte care descriu insusiri psihice sau comportamentale. Eliminand
sinonimele a ajuns la o lista cu 4 500 cuvinte.
Psihologul R.B. Cattell a grupat notiunile din lista lui Allport, a prelucrat dimensiunile
obtinute prin metoda analizei factoriale si a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi descrisa
cu ajutorul a 16 factori de personalitate. El a elaborat un chestionar cu care se poate realiza o
descriere complexa a personalitati (chestionar cu care veti face cunostinta in anul III, la
Psihodiagnostic).
H. Eysenck, utilizand de asemenea metoda analizei factoriale, a restrans si mai mult numarul
dimensiunilor. El, in urma cercetarilor realizate, a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi
descrisa cu ajutorul a doua dimensiuni: extraversiunea - introversiunea si stabilitatea -
instabilitatea emotionala sau neuroticismul. Notiunile de extraversiune - introversiune au fost
folosite prima data de Jung. Aceasta dimensiune indica masura in care cineva se orienteaza spre
lumea externa (extravertitii) sau spre interior, spre viata psihica (introvertitii). Persoanele
puternic introvertite sunt mai retinute, mai putin sociabile si comunicative. Cele extravertite sunt
sociabile, comunicative, interesate de tot ce se intampla in jur.
Neuroticismul este o trasatura emotionala. Cei stabili emotional sunt calmi si se adapteaza
usor chiar si in situatiile dificile. Cei labili emotional sunt capriciosi, nelinistiti, anxiosi, se
adapteaza greu.
Eysenck a incercat sa gaseasca baza fiziologica a personalitatii, adica particularitatile
anatomice si fiziologice ale sistemului nervos care determina diferentele comportamentale dintre
cei stabili / instabili emotional, respectiv dintre cei introvertiti si extravertiti.
Stabilitatea - instabilitatea emotionala pare sa fie in legatura cu functionarea sistemului
nervos vegetativ. Ramura simpatica este responsabila de producerea modificarilor fiziologice
care alcatuiesc starea de alerta (inima bate mai repede, tensiunea creste etc.); acestea sunt mai
frecvente la cei instabili emotional. Ramura parasimpatica produce modificarile opuse.
Extraversiunea - introversiunea este in legatura cu modul de functionare a substantei
reticulate. Creierul functioneaza bine daca nivelul de activare al scoartei cerebrale este mediu. La
cei introvertiti substanta reticulata amplifica impulsurile nervoase care ajung la ea si in
consecinta scoarta cerebrala atinge cu usurinta un nivel ridicat de activare. La cei extravertiti
substanta reticulata nu intensifica atat de mult impulsurile si de aceea scoarta cerebrala se gaseste
la un nivel mai scazut de activare. Extravertitii, pentru ca sa ajunga la nivelul optim de activare,
cauta stimulari externe: distractii, compania altora, situatii care implica riscul. Cei introvertiti,
pentru a reduce nivelul de activare al scoartei cerebrale, evita stimularea excesiva. De aceea ei
evita distractiile zgomotoase si se simt mai bine singuri sau cu un numar redus de prieteni.
Introvertitii avand un nivel mai ridicat de activare al scoartei cerebrale, la ei reflexele
conditionate se formeaza mai repede. Din aceasta cauza ei memoreaza si invata mai repede, dar
tot din acelasi motiv la ei intalnim mai frecvent simptome nevrotice de tipul obsesiilor sau
fobiilor. Acestea se pot forma in urma asocierii unor stimuli neplacuti cu niste reactii afective
exagerate. (Ex. un obiect produce o sperietura puternica ceea ce poate sa stea la baza unei fobii).
Persoanele extravertite nefiind asa de usor conditionabile si fiind in cautarea senzatiilor
puternice, ajung mai usor la tulburari de comportament (consum de droguri, delicventa). Din
acelasi motiv reeducarea lor este foarte dificila.
Particularitatile anatomo-fiziologice care stau la baza celor doua dimensiuni fundamentale
ale personalitatii sunt innascute. Aceasta inseamna ca insusirile fundamentale ale personalitatii
nu pot fi modificate prin educatie sau autoeducatie(Eysenck, 1998).
Teoria Big Five Cercetarea personalitatii este ingreunata de lipsa unui consens privind
dimensiunile sale fundamentale. In urma studierii unui mare numar de teorii factoriale,
psihologii au observat ca 5 dimensiuni pot fi regasite in majoritatea acestor teorii. Acest model al
personalitatii, care sustine ca acestea sunt trasaturile esentiale, a fost numit Big Five (Marele
Cinci). Cele 5 dimensiuni sunt (dupa Zlate, 1997, p. 240):
 extraversia: tendinta personalitatii de a se orienta spre exterior, de a fi sociabil, de a se
implica in actiune;
 agreabilitatea: tendinta de a fi amabil, prietenos in societate;
 constiinciozitatea se refera la modul in care isi indeplineste cineva sarcinile;
 stabilitatea emotionala se refera la tendinta de a fi calm sau nelinistit, labil emotional;
 cultura sau intelectul reprezinta nivelul de inteligenta si creativitate.

c. ABORDAREA FENOMENOLOGICA (UMANISTA)

A PERSONALITATII (C. ROGERS)

Fenomenologia este studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se

manifesta ele in timp si spatiu (DEX, p. 374). Cei care abordeaza personalitatea din punct de
vedere fenomenologic sustin ca psihologii trebuie sa studieze modul in care individul intelege,
simte, interpreteaza evenimentele vietii.
Acest curent se deosebeste mult de behaviorism, care studiaza numai comportamentul, dar
si de psihanaliza sau psihologia cognitiva, care studiaza modul in care fenomenele psihice - fie
inconstiente, fie constiente - influenteaza comportamentul.
Unii reprezentanti ai acestui curent denumesc teoriile lor "teorii umaniste" deoarece ei pun
accentul pe acele aspecte ale vietii psihice prin care omul se deosebeste de animale.
Reprezentanti ai acestui curent sunt Carl Rogers, A. Maslow (despre teoriile caruia am vorbit la
motivatie), G. Kelly.
In centrul teoriei lui C. Rogers despre personalitate se afla ideea ca fiecare om are o nevoie
(trebuinta) innascuta de autorealizare, de autoactualizare, adica de a-si valorifica potentialitatile
si de a se dezvolta. Evenimentele vietii sunt evaluate prin raportarea lor la aceasta trebuinta.
Evenimentele care ajuta autoactualizarea sunt apreciate ca fiind pozitive, placute, cele care o
impiedica sunt resimtite ca fiind neplacute (dupa Hayes, Orrell, 1997, p. 210).
 O alta trebuinta fundamentala a omului este necesitatea de a fi pretuita de alte persoane.
Pretuirea se poate manifesta prin dragoste, afectiune, apreciere, respect.
Un om este pretuit de cei din jur daca are anumite calitati si comportamente (ii ajuta, ii
intelege pe cei din jur s.a.), deci pretuirea este legata de anumite conditii. Dar pentru ca cineva sa
se poata dezvolta si sa-si poata valorifica la maximum potentialitatile, aceasta pretuire
conditionata nu este suficienta. El are nevoie de pretuirea neconditionata a catorva persoane care
tin la el indiferent de comportamentul sau. Fiecare om trebuie sa stie ca exista cateva persoane
(parinti, frati, sotul / sotia, copiii) care tin la el, il inteleg, il apara, il ajuta in orice situatie. Aceste
persoane ofera un sprijin pe care se poate baza oricand, chiar si in situatia in care face unele
greseli. Aceasta convingere ii da siguranta de care are nevoie pentru a face incercari si pentru a
progresa.
Exemplu: Unii parinti fac greseala de a conditiona tot timpul afectiunea, dragostea lor de
comportamentul copilului. ("daca nu esti cuminte, nu te mai iubesc"). Acesti copii sunt foarte
preocupati de efectele comportamentelor lor asupra parintilor. Ei nu au curajul sa faca
incercari, pentru ca le este teama ca in caz de esec ar putea sa piarda afectiunea parintilor.
Din aceasta cauza ei nu vor putea reusi sa progreseze.
Pentru Rogers doua notiuni fundamentale pentru intelegerea personalitatii sunt "sinele" si
"sinele ideal".
Sinele cuprinde toate ideile, parerile pe care o persoana le are despre propria persoana
(este imaginea pe care o are cineva despre sine). Aceasta imagine influenteaza atat
comportamentul, cat si modul in care interpretam lumea. (daca o persoana se considera foarte
inteligenta se comporta altfel decat daca se considera mai putin inteligenta).
Sinele nu reflecta in mod necesar realitatea. Cineva se poate considera mai putin
inteligenta si poate avea esecuri din cauza aceasta, desi in realitate poate ca este foarte
inteligenta, dar abordeaza problemele fara incredere in sine. Oamenii incearca sa mentina o
concordanta intre comportamentul lor si imaginea de sine. Discordantele creeaza sentimente de
culpabilitate, anxietate, tensiune interna. (Ex. daca cineva se percepe ca fiind un om bun si din
greseala produce suferinta unei alte persoane, atunci va avea sentimente de vinovatie).
Sinele ideal este imaginea despre ceea ce dorim sa devenim. Daca sinele ideal se
deosebeste foarte mult de sinele real, persoana devine nemultumita de sine, anxioasa, nefericita.
Teoria lui Rogers a avut o mare influenta asupra psihoterapiei, cat si asupra activitatilor
de consiliere psihologica si educationala.