DRAFT din conspectele de pe grup

PERSONALITATEA ŞI DIMENSIUNILE EI
PSIHOLOGICE

MODELE CLASICE ALE PERSONALITĂŢII

1. Modelul Freudian
2. Modele neofreudiene
3. Teoriile trasaturilor
4. Teoriile umaniste
5. Abordarea behaviourista
6. Teoria constructelor personale ( teoria învăţării sociale ? )

Ce este personalitatea
Nu exista o definitie universal acceptata a personalitatii.
Definitie de lucru: personalitatea se referă la acele caracteristicile cele mai importante, relativ stabile ale unei
persoane care justifică consecvenţa paternurilor sale comportamentale.
Ultimele decenii accentul a trecut de la teoriile globale spre cercetari de subiecte particulare cu scopuri limitate

1 Modelul Freudian
Teoria psihanalitică este o teorie motivaţională a comportamentului uman, comportamentul uman reflecta
compromisul dintre dorinte si temerile individului. A dezvoltat pe rand doua modele pe care le foloseste integrat
ulterior.

1 Modelul topografic: A explorat analitic calităţile proceselor inconştiente şi le-a relevat importanţa majoră pe care
acestea le au în derularea experienţelor cotidiene.
Constientul: toate fenomenele de care suntem constienti
Preconstientul: fenomenele care pot deveni constiente daca ne focalizam pe ele
Inconstientul: fenomenele inacesibile constientei
- “spaţiu” psihic în care totul devine posibil.
- este ilogic (ideile contrare pot cohabita fără conflict aici),
- atemporal (evenimente din perioade diferite de timp coexistă şi se suprapun)
 - aspaţial (relaţiile spaţiale şi de mărime sunt eludate aşa încât obiecte imense pot fi găzduite de cele
minuscule, iar cele obiectiv distanţate se pot regăsi în acelaşi loc

2 Modelul structural id, ego şi supraego ele se îmbină precum secţiunile unui telescop sau culorile unui paste, nu
pot fi tratate separat, ci doar în inter relaţie.
Id-ul
- prezentă încă de la naştere. (in concepţia lui Freud, originea personalităţii este una biologică)
- “adăposteşte” instinctele şi întreaga energie psihică a individului
- conţinutul său este în întregime inconştient.
- rolul său este de a transforma trebuinţele biologice în tensiune psihică, adică în dorinţe si de a obţine cu
orice preţ plăcerea
Ego-ul
- in jurul vârstei de 6-8 luni, desprinzându-se din Id
- formarea ego-ului este ajustată de experienţele corporale care îl ajută pe copil să diferenţieze între “eu”
şi “non-eu
- singura componentă a personalităţii capabilă să interacţioneze nemijlocit cu mediul
- înţelept şi raţional, elaborându-şi planuri realiste, menite să satisfacă nevoile id-ului, poate suspenda
placerea in favoarea principiului realitatii ( delayed gratification)
Supraego-ul.
- până în jurul vârstei de 3 ani, copiii nu au sensul binelui şi al răului.
- functie moralizatoare initial realizata de parinti.
- recompenseaza anumite comportamente prin afectiune, sau pedepsesc cand greseste, amenintand
astfel cu pierderea dragostei, izolarea etc…

2. Modele neofreudiene
(Jung, Adler, Horney, Fromm, Sullivan, Erickson, Murray)
Dorind să-şi transmită ideile cât mai eficace şi să sublinieze diferenţele faţă de Freud, neofreudienii au introdus
numeroase concepte noi, încât studiul fiecărei teorii în parte e comparabil cu încercarea de a învăţa o nouă
limbă, de asta li se acorda si mai putina atentie, comparativ cu Freud.

3.Teoria trăsăturilor de personalitate

(Allport, Eysenck, Cattel) - reactie la Freud
Gordon Allport a început să lucreze la ceea ce acum este cunoscută ca fiind “teoria trăsăturilor”
- a sustinut ca suntem motivati de planurile de viitor si ca fiecare personalitate e unica.
- a încercat să descrie şi să explice personalitatea folosind trăsături familiare, precum: prietenos,
ambiţios, entuziast, timid, punctual, vorbăreţ, dominant, generos.
- a estimat ~4000 de trasaturi si 18000 de nume de trasaturi
- el a diminuat importanţa primilor ani din viaţa individului asupra dezvoltării sale psihice ulterioare.
- a susţinut existenţa unor diferenţe calitative între sistemele motivaţionale ale copilului şi, respectiv, ale
adultului
- trăsăturile sunt unităţile de bază ale personalităţii a accentuat în mod repetat unicitatea fiecărui
individ

Hans J. Eysenck a pus accent foarte mare pe claritatea conceptuală şi pe măsurare

- se bazeaza pe o metodă statistică numită analiza factorială care ne permite să le detectăm structurile
naturale din personalitate, numite tipuri, factori majori identificati:
- factorul introversiune-extroversiune –masura in care o persoana este orientata spre exterior
- factorul neuroticism- (in)/stabilitatea emotionala
- Termenul de tip desemnează o dimensiune cu două valori extreme care delimitează un continuum
de-a lungul căruia persoanele, prin particularităţile lor, ocupă diverse poziţii.
Raymond B. Cattell sustine ca lista lui Allport e greuulte neologisme; multi psihologi i-au ignorat munca
gestionabila si ca trebuie să existe un număr mai mic de trăsături, care reprezintă miezul personalităţii
- pe aceeaşi tehnică statistică pe care a folosit-o şi Eysenck – analiza factorială.
- a încercat să dezvolte un model de clasificare a variabilelor personale, un fel de “sistem periodic”.
- Analiza factoriala fiind dificila plus ca a folosit m

4 Teoriile umaniste ale personalităţii

Cu toate că tulburările isterice păreau să fie mai puţine decât în vremea lui Freud, tot mai mulţi oameni apelau
acum la psihoterapie cu probleme noi: gol interior, departare de sine, etc..
Umanistii considera ca definirea unei personalități mecanic, fragmentat si malign, nu ajuta si au preferat sa
abordeze personalitatea intr-un mod mai integrat si optimist.
Acceptarea de sine neconditionata: definesc trasaturi, observ cat de bine sunt dezvoltate, sunt atent la valorile
despre mine, perceptiile mele se mai schimba

Carl Rogers era foarte optimist în privinţa naturii umane

- a fost primul care a pus accent pe notiunea de sine
- credea că noi suntem motivaţi de o forţă pozitivă unică, o tendinţă înnăscută de a ne dezvolta abilităţile
constructive şi sănătoase – actualizarea sinelui.
- a evidenţiat importanţa interacţiunilor părinte – copil, în mod special acele tipuri de interacţiuni care duc
la psihopatologie

Abraham H. Maslow s-a dedicat în primul rând studiului indivizilor foarte echilibraţi
- a enumerat 15 trăsături comune ale acestor aşa-numiţi “superior adaptaţi”, printre care a inclus: o
percepţie mai acurată a realităţii, o cunoaştere de sine mai bună şi relaţii interpersonale mai profunde şi
pline de dragoste.
- Abordarea ierarhica a nevoilor umane; un nivel ramane neimportant pana cand nivelurile inferioare nu
au fost satisfacute
5. Alternativa behavioristă
J. B. Watson căuta să discrediteze astfel de teorii personalitatii din acea vreme (Freud), demonstrând că o fobie
poate fi indusă doar prin forţe externe, exemplu experimentului controversat cu Albert ( copil de 11 luni,
conditionat sa ii fie frica de animalele cu blana)

B.F.Skinner a susţinut, însă, că psihologia poate fi considerată disciplină ştiinţifică doar dacă îşi
restrânge atenţia asupra comportamentului observabil şi asupra operaţiilor vizibile, care se fac asupra
organismului din afară.
- majoritatea actelor de invatare depinde de ce se intampla dupa comportament - conditionarea
operanta

Albert Bandura sustine ca multe procese umane de învăţare au loc într-un mod destul de diferit.
- dacă şobolanii din experimentele lui Skinner ar fi avut de-a face cu pericole reale, cum ar fi înecarea
sau electrocutarea, limitele condiţionării operante ar fi devenit mai repede evidente
- se centrează asupra motivaţiei umane şi a implicaţiilor autoeficacităţii (competenţei personale) asupra
sentimentului de confort fizic şi psihic (well-being).
- susţine că noi învăţăm adesea doar observând ceea ce fac ceilalţi şi care sunt consecinţele
comportamentului lor. Acest tip de învăţare a fost denumită învăţare socială sau observaţională
- A accentuat rolul cauzelor interioare ale comportamentului uman, cum sunt gândurile, credinţele şi
aşteptările.

6. Teoriile cognitive
Epictet afirma :“nu evenimentele sunt cele ce ne tulbură, ci interpretarea pe care noi o dăm acestora”.

George A. Kelly a susţinut că noi toţi ne comportăm asemănător oamenilor de ştiinţă.

- comportamentul e influentat de interpretarea pe care o dam realitatii
- fiecare dintre noi îşi creează propriile concepte, “predicţii” şi “ipoteze experimentale”, pentru a înţelege
şi a se descurca în lumea în care trăieşte = constructe personale.
- psihologii ce concentreaza pentru a intelege constructele mai degrabă decât să încerce să-şi impună
propriile seturi conceptuale asupra întregii umanităţi
- A fost cercetător şi clinician deopotrivă şi a elaborat un instrument psihometric pentru evaluarea
constructelor personale.
 INTELIGENŢA CA APTITUDINE GENERALĂ

Unii sustin ca nu exista inteligenta reala ci e doar o eticheta ceea ce masoara testele de inteligenta.
Altii ca implica capacitatea de a invata din experienta, gandirea in termeni abstracti si tratarea efectiva a
diferitelor cirscumstante din mediu

Evaluarea capacităților intelectuale

Fidelitatea
Dacă testul sau metoda de evaluare are o bună fidelitate, el va produce rezultate consistente și reproductibile.
Fidelitatea este evaluată, în general, prin corelarea a două grupuri de scoruri.

Fidelitate Test-Retest
- scorurile din prima testare trebuie să coreleze foarte bine cu cele din a doua testare.
- in practică nu se dorește utilizarea aceluiași test, de două ori, cu același grup de persoane, ci se
folosesc forme paralele.
Fidelitatea formei alternative presupune ca rezultatele la cele două forme ale testului să coreleze semnificativ.
Consistenta interna
- gradul în care întrebările sau frazele separate dintr-un test măsoară același lucru.
- evaluată prin corelarea scorurilor obținute de un grup de indivizi pentru fiecare item cu scorul total. Itemii
care nu corelează cu scorul total sunt eliminați, astfel creste fidelitatea
Fiedelitate Inter-evaluator
- utilizată când scorarea este subiectivă, și se corelează scorurile date de doi evaluatori.
- asocierea este ridicată, atunci afirmăm că testul are o fidelitate inter-evaluator ridicată.

Un test de capacitate intelectuală bine construit și scorat cu obiectivitate, trebuie să aibă un coeficient de .90.
Pentru aprecierile subiective, coeficienții de .70 pot fi satisfăcători.

Validitatea
Validitatea se referă la faptul că testul măsoară ceea ce își propune să măsoare.
Validitate de criteriu
- În unele situații, validitatea unui test poate fi testată prin corelarea punctajului testului cu un criteriu
extern
- Un exemplu de validitate de criteriu este corelația strânsă între scorurile la bacalaureat și notele din
primul an de facultate.
Validitatea de construct
- Scorurile de la teste coreleaza cu rezultatele despre care teoria spune ca ar trebui sa fie prevazute

Primele teste de inteligenta

Francis Galton 1884
- inteligența este o chestiune de abilități senzoriale și perceptive excepționale, care trec de la o
generație la alta.
- aplica măsurători precum dimensiunea capului, timpul de reacție, acuitatea vizuală, pragul auditiv sau
memoria formelor vizuale. Însă, acesta a observat că oamenii de știință străluciți nu pot fi diferențiați de
oameni obișnuiți.
Alfred Binet 1905- Primele teste asemănătoare celor moderne
- Guvernul francez i-a cerut acestuia să creeze un test care să diferențieze între copiii cu un nivel
intelectual care le permitea să facă față cerințelor școlare și cei cu un nivel intelectual scăzut.
- a presupun că inteligența poate fi măsurată pe baza raționamentelor și rezolvării de probleme, nu pe
baza abilităților perceptive sau motrice.
 - A observat si definit conceptul de varsta mentala: ca cu cât copilul era poziționat mai sus pe scală în
funcție de corectitudinea răspunsurilor, cu atât vârsta sa mentală era mai înaintată, si invers

Teste individuale
Binet si Wechsler vedeau inteligența ca pe capacitatea generală de înțelegere și raționare, care se manifestă în
diferite moduri.

Scala Standford-Binet - adaptata de Terman

- a standardizat administrarea testului și a dezvoltat norme în funcție de vârstă
- a reținut conceptul de vârstă mentală
- a adoptat coeficientul de inteligență, care este exprimat ca raportul dintre vârsta mentală și cea
cronologică, înmulțit cu 100. IQ= VM/CA x100
- distributia scorurilor tinde sa fie de forma normala in jurul lui 100
- cea mai recentă revizuire a testului Stanford-Binet folosește scoruri standard pentru vârste, în loc de IQ.
- testul este grupat în patru zone mari – raționament verbal, raționament abstract sau vizual, raționament
cantitativ și memoria de scurtă durată.

Scala David Wechsler (WAIS) a considerat că testul Stanford-Binet depinde prea mult de aptitudinile lingvistice.
- pentru adulți este formată din două secțiuni, o scală verbală și una de performanță
- mai târziu, acesta a dezvoltat și un test pentru copii, cu unele modificari

Teste aplicate in grup

Exemple din Statele Unite:: Testul de evaluare scolara SAT(Scholastic Assesement Test) si Testul american de
admitere la colegiu ACT ( American College Test). Acestea se actualizeaza si sunt analize pe ele, de exemplu:
44% din elevii din prima cincime a scorurilor SAT vor fi si in topul primei cincimi la finalizarea liceului.

Alti psihologi se întreabă dacă există inteligența generală, sau un număr de aptitudini mentale relativ
independente unele de celelalte.

Analiza factoriala este o tehnică statistică ce examinează inter-corelațiile între o serie de teste și, le grupează
pe acelea care prezintă cel mai înalt coeficient de corelație. Astfel, ajunge la un număr mai redus de itemi, de
dimesiuni independente, numite factori.

Charles Spearman
- a initiat analiza factoriala
- a propus teoria că indivizii posedă un factor general de inteligență (g) în diferite proporții care sta la
baza performantelor de diferite tipuri si factori speciali (s), specifici pentru aptitudinile sau testele
particulare (exemplu teste matematice, relatii spatiale).

Thurstone a sugerat că inteligența poate fi separată într-o serie de aptitudini primare prin folosirea analizei
factoriale.
- a identificat șapte factori, și a construit un test numit „Test de aptitudini mentale primare”, o versiune
revizuita e inca folosita dar puterea predictiva nu e mai mare decat scalele Wechsler
Nu a reusit ce si-a propus datorita limitarilor:
- aptitudinile primare descoperite de el nu sunt complet independente, inter-corelațiile semnificative dintre
ele susținând conceptul unui factor general de inteligență care stă la baza aptitudinilor specifice.
- numărul de aptitudini de bază identificate depinde de natura itemilor testului.
- alți cercetători au folosit itemi diferiți și metode alternative de analiză, identificând între 20 și 150 de
factori, consecventa scazuta ridica dubii asupra folosirii analizei factoriale.
Influenta culturala
Testele de inteligență sunt percepute ca favorizând americanii, europeni din clasa de mijloc și din cea înstărită:
Aceștia pot rezolva mai ușor testele de inteligență, fiind mai familiarizați cu tipul de raționamente evaluate în
testele de inteligență iar cei care construiesc testele sunt adesea la același nivel.
Exemplu: Testul cu fermieri in Asia Centrala legat de silogisme a violat o norma social conform careia nu vei face
niciodata afirmatii despre ceva ce nu cunosti prin experienta directa.
Un test corect din punct de vedere cultural ar trebui să includă itemi care pot fi aplicați tuturor grupurilor indiferent
de cultură. In general aceste incercari s-au dovedit dezamagitoare.

Teoriile contemporane ale inteligenței

Howard Gardner a creat teoria inteligențelor multiple
- nu există o singură capacitate mentală generală, ci o varietate de inteligențe care lucrează în
combinație.
- inteligența este un potențial ce ne ajută să ne îndeplinim rolurile
- propune șapte tipuri de inteligențe, care nu depind una de cealaltă, fiecare funcționând în creier ca
un sistem separat, după reguli proprii, sunt dezvoltate diferit: inteligența lingvistică, muzicală, logico-
matematică, spațială, corporal kinestetică, intra-personală și interpersonală.
Inteligența lingvistică se referă la capacitatea de a vorbi, împreună cu mecanismele dedicate fonologiei,
sintaxa, semantica și pragmatica limbajului.
Inteligența muzicală se referă la aptitudinea de a crea, comunica și înțelege sensul sunetelor, înălțimii, ritmului
și timbrului.
Inteligența logico-matematică este aptitudinea de a folosi și evalua relațiile în absența acțiunii sau a obiectelor,
angajarea în gândirea abstractă.
Inteligența spațială cuprinde aptitudinea de a percepe informații vizuale sau spațiale, de a le modifica și de a
recrea imagini vizuale fără referire la stimulul inițial. Include și capacitatea de a crea imagini 3D și de a le deplasa
și roti.
Inteligența corporal-kinstetică este aptitudinea de a folosi o parte sau întreg corpul pentru a rezolva probleme
sau de a adapta produse, precum controlul asupra motoarelor de acțiune rafinate.
Inteligența interpersonală se referă la abilitatea de a recunoaște și a face distincție între sentimentele,
credințele și intențiile celorlalți
Intra-personală se referă la distincția între propriile sentimente, credințe și motivații.

Critici - niveluri ridicate ale oricăror dintre inteligențe corelează cu niveluri ridicate în alte dimensiuni, deci nicio
capacitate intelectuală specifică nu este în întregime distinctă.

Psihologul Mike Anderson arată și că inteligențele multiple nu sunt corect definite, uneori referindu-se la
comportamente, alteori la procese cognitive sau structuri ale creierului, susținând că diferențele individuale de
inteligență rezultă din diferențele induse de
Mecanismul de procesare de bază, ce implementează gândirea, functioneaza prin procesori specifici
- Implementeaza gandirea si produce cunoasterea
- Indivizii diferă astfel în viteza de procesare a informației
Module pentru dobandirea cunostintelor, ce functioneaza independent
- fiecare modul acționează independent, efectuând operații complexe.
- maturizarea acestor module explică creșterea aptitudinilor cognitive în cursul dezvoltării
- Exemplu: persoanele cu sindromul Down nu pot aduna 2 cu 2, dar pot recunoaște că ceilalți au credințe
și să acționeze conform acestora.
Doua aptitudini specifice
- gândirea propozițională
- funcționarea vizuală și spațială
- Spre deosebire de module, care execută funcții foarte concrete, fiecare dintre procesorii specifici se
ocupă de o gamă largă de probleme și sunt afectați de mecanismul de procesare de bază.
Cercetari de ultima ora

Daniel Goleman
a popularizat termenul de inteligență emoțională, considerând că înțelegerea și controlul emoțiilor sunt
elemente cheie pentru sănătate și succes în viață.
Patru componente ale inteligenței emoționale.
Percepția și exprimarea exactă a emoțiilor.
- Exemplu: atunci când este posibilă perceperea emoțiilor celorlalți, se pot anticipa comportamentele lor
- această abilitate ajută indivizii să empatizeze cu cei din jur.
- Reacțiile proprii pot fi modificate în funcție de persoane, făcându-i pe ceilalți să se simtă înțeleși.
Perceperea și exprimarea propriilor emoții este la fel de importantă.
Capacitatea de a accesa și genera emoții pentru rezolvarea problemelor.
- Exemplu pentru a lua o decizie în alegerea carierei ne gândim la emoții viitoare, legate de o activitate
profesională.
Ințelegerea emoțiilor și a semnificațiilor emoționale.
- Lipsa acestei componente poate duce la atribuiri greșite.
- Exemplu, un student care, după ce o săptămână a dormit foarte puțin pentru a își termina proiectele, se
simte trist și iritabil și ar putea atribui această stare alegerii unei cariere greșite, nu lipsei acute de somn.
Reglarea emoțiilor
- capacitatea de gestionare și reglare a emoțiilor.
- Exemplu, în cazul furiei, modul în care aceasta este canalizată este esențial pentru succesul relațiilor
personale și pentru propria stare de sănătate. Oamenii care își exprimă prea ușor furia își pot pierde
prietenii, în timp ce cei care o suprimă pot fi exploatați de ceilalți.

Teoria triarhica lui SternBerg

Teoriile anterioare nu sunt gresite doar incomplete. El se referă la experiență și context ca fiind mecanismele de
bază ale procesării informației. Teoria are trei părți.
Componențială, care se ocupă de procesele de gândire, de mcanismele interne de procesare
- aceste componente sunt interconectate, fiecare intervenind în timpul procesului de rezolvare a
problemelor. Niciunul nu poate opera independent.
- postulează existența a trei componente ale gândiri:
Meta-componentele
- componentele de performanță și componentele de dobândire a cunoașterii
- folosite pentru a planifica, controla, monitoriza și evalua procesarea în timpul rezolvării
problemelor
- acestea sunt numite aptitudini analitice.
Componentele de performanță
- realizează strategiile de rezolvare a problemelor.
- acestea sunt numite aptitudini creative.
Componentele de dobândire a cunoașterii codifică,
- combină și compară informațiile în timpul rezolvării de probleme.
- acestea se numesc aptitudini practice.
- Exemplu: când citim o carte și decidem ce să rețineți din informația prezentată, folosim
aptitudinile practice.
Experiențială, care tratează efectele experienței asupra inteligenței
- este necesară pentru a explica rolul experienței în performanța inteligenței.
- Experiența individului cu o sarcină sau problemă se înscrie pe un continuum de la total nou la complet
automat.
- O persoană care nu a mai operat cu un concept, va avea mai multe dificultăți decât cineva care are deja
experiență cu el.
Contextuală, care analizează efectele mediului și culturii individului
- se ocupă de activitatea cognitivă necesară pentru adaptarea în anumite contexte de mediu.
- individul caută mai întâi moduri de adaptare integrate în mediu.
- dacă nu este posibil să se adapteze, acesta încearcă să selecteze un mediu diferit sau să modeleze
mediul existent pentru a se încadra mai bine în el.
Teoria bio-ecologică a lui Ceci extinde teoria lui Sternberg prin examinarea mai profunda a contextului si
propune ideea că există multiple potențiale cognitive și nu o singură inteligență generală.
- contrazice ideea tradițională conform căreia inteligența este legată de capacitatea de a gândi abstract,
indiferent de aria subiectului (IQ) sau printr-o notiune biologica generala
- Sustine ca inteligența depinde de interacțiunea dintre multiple potențiale cognitive cu baza
biologica și o bază de cunoștințe bogată și bine organizată.
- apariția aptitudinilor este modelată de provocările și oportunitățile din mediul individului. Prin context
Ceci înțelege domenii de cunoaștere, dar și factori precum personalitatea, motivația și educația.
Contextele pot fi mentale, sociale sau fizice.
- aptitudini multiple se bazează pe substratul biologic și impun limite proceselor mentale.
- aptitudinea de angajare în gândire complexă este legată de cunoașterea dobândită în contexte sau
domenii particulare.
Exemplu un individ care pare lipsit de abilități, atunci când este imersat într-un mediu interesant și motivant, va
demonstra un nivel mai ridicat de performanță.
Exemplu, în studiul longitudinal al lui Terman, un IQ mai ridicat este corelat cu un nivel de realizare mai ridicat.
Uitându-ne mai atent, observăm că participanții veniți din familii mai înstărite, aveau tendința de a deveni mai
realizați decât cei cu venituri mai mici. În plus, cei care au devenit adulți în timpul recesiunii au avut mai puțin
succes decât cei care au devenit adulți mai târziu.

Comparatie intre teorii

Toate teoriile iau in calcul baza biologica, mecanism de procesare de baza sau set de inteligente multiple,
module sau potentiale cognitive.
3 din ele au pus accent pe contextul in care indivizii functioneaza, astfel se continua studierea interacțiunii factori
biologici si cei de mediu

Perspective interculturale asupra inteligentei

Multe culturi pun un accent mai mare pe inteligenta sociala. In Zimbabwe inteligenta inseamna sa fii prudent si
atent in special in relatiile sociale.
Genetica și inteligența
Măsura în care inteligența este moștenită genetic reprezintă încă un subiect de dezbatere.
Heritabilitate
- procentul varianței pentru orice trăsătură pusă în seama diferențelor genetice dintre indivizii unei
populații
- cu cât diferențele individuale între trăsături se datorează mai mult trăsăturilor genetice, cu atât
heritabilitatea este mai aproape de 100%.
Studiile genetice se fac pe gemeni monozigoți
- heritabilitatea inteligenței, aceasta a fost estimată ca aflându-se între 60-80%.
- perechile de gemeni pot avea o ofertă de mediu foarte similară, ceea ce poate duce la o mai mare
asemănare a personalității lor.
- Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota astfel s-au decis să studieze gemeni care au fost crescuți
separat. Gemenii crescuți separat sunt la fel de asemănători unul cu celălalt în privința unei largi serii de
aptitudini ca și gemenii crescuți împreună.
Aspecte ale heritabilitatii
- se referă la o populație, nu la indivizi.
- heritabilitatea unei trăsături se referă la diferențele dintre indivizii din cadrul populației, nu la procente
din trăsătura respectivă la nivelul unui individ. Exemplu: dacă înălțimea are o heritabilitate de 90%,
acest lucru înseamnă că diferențele de înălțime observate în cadrul unei populații se datorează
diferențelor genetice între acei indivizi.
- nu este un număr simplu, fix, ci un atribut al unei trăsături, la o anumită populație și într-un anumit
moment. Exemplu: Dacă intervine ceva care să schimbe varianța unei trăsături a populației,
heritabilitatea trăsăturii se va modifica și ea.
- nu ne spune nimic despre sursa diferențelor dintre grupuri. Exemplu: Una din dezbaterile cele mai
aprinse în societatea americană ține de întrebarea dacă diferențele medii în scorurile testelor de
inteligență ale diferitelor grupuri etnice se datorează diferențelor genetice între grupuri. Diferențele în
media IQ-urilor a diferitelor populații umane s-ar putea datora în întregime diferențelor de mediu, chiar
dacă în cadrul fiecărei populații, toate variațiile se datorează diferențelor genetice.
- nu indică efectele schimbării de mediu asupra nivelului mediu al unei trăsături. Exemplu, multă vreme
s-a susținut că este inutil să se folosească programe de intervenție preșcolară pentru a îi ajuta pe copiii
dezavantajați să își consolideze capacitățile intelectuale, pentru că acestea au un nivel ridicat de
heritabilitate. Cu toate acestea, între 1948 și 1982, înălțimea tinerilor adulți de sex masculin din Japonia
a crescut cu aproximativ 8 cm, în mare parte datorită îmbunătățirii nutriției. În mod asemănător, scorurile
la testele IQ au crescut semnificativ în ultimul secol în multe culturi.
- Heritabilitatea, este, deci, legată de varianță, nu de nivelurile medii.