1.

Definirea Personalităţii
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "personalitate" derivă din latinescul persona, făcând
referire la masca pe care o purta actorul în timpul reprezentaţiilor de teatru.
1.1. Gordon Allport (1981) grupa definiţiile personalităţii astfel:
a. Definiţii prin efectul extern, potrivit cărora personalitatea este „suma totală a efectului
produs de un individ asupra societăţii; deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes
alţi oameni; răspunsuri date de alţii, unui individ considerat ca stimul; ce cred alţii despre
tine” (Allport, 1981, p. 35).
Cei care definesc personalitatea din această perspectivă se apropie foarte mult de accepţiunea
sociologică a acesteia, ca deţinătoare a unui set de rol-statusuri, înţelegându-se că individul
care îndeplineşte şi exercită prin urmare mai multe roluri şi ocupă mai multe statusuri are o
personalitate mai puternică.
b. Definiţii prin structura internă - aceste definiţii de tip introduc în conţinutul personalităţii o
multitudine de elemente de la impulsuri, dorinţe până la tendinţe dobândite prin învăţare şi
experienţă.
Poate printre cele mai faimoase definiţii pe care le putem integra în această categorie este cea
formulată de G. Allport (1981):
Personalitatea reprezintă organizarea dinamică în interiorul individului a acelor sisteme
psiho-fizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.
c. Conceptele din această definiţie sunt următoarele:
 organizare dinamică relevă faptul că personalitatea este în continuă schimbare, ea se transformă
mereu, păstrându-şi totuşi identitatea.
 Termenul de organizare implică însă şi procesul reciproc, cel de dezorganizare, prezent mai ales
la persoanele cu tulburări de personalitate;
 sistem psiho-fizic este o expresie care „ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv
mentală, nici exclusiv nervoasă” (Allport, 1981, p. 40), ea implicând operări atât la nivelul
corpului cât şi al minţii.
 Toate sistemele care alcătuiesc personalitatea sunt considerate tendinţe determinante.

1.2. O definiţie tipică oferea în acest sens David McClelland (1951, apud Golu, 2002, p. 657):
„personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în
toate detaliile sale, pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat”.
- Sumarizând, putem spune că fiecare are o personalitate unică, compusă dintr-o multitudine de
caracteristici diferite, care rămân stabile o anumită perioadă de timp.

1.3. Carver şi Scheier (2000) sistematizează ideile despre personalitate astfel:

- personalitatea este organizare şi nu juxtapunere de piese (trăsături) diferite;
- personalitatea este un proces dinamic în interiorul individului;
- personalitatea este un concept psihologic ale cărui baze sunt fiziologice;
- personalitatea este forţa internă care îl determină pe individ să se comporte într-un anume fel;
 - personalitatea este constituită din pattern-uri de răspunsuri recurente şi consistente;
- personalitatea se relevă în direcţii diferite: comportamental, în modul de gândire, sentimente.

d. Dezvoltarea Personalităţii
Dezvoltarea personalităţii are de regulă la origine trei categorii de factori:
 factori eredo-constituţionali;
 experienţele din copilărie;
 raporturile şi factorii sociali.

2. Clasificarea abordărilor
2.1. Teoriile psihodinamice
= pun accentul asupra inconstientului: multe aspecte importante ale personalitatii de afla in
afara sferei noastre constiente si, daca sunt vreodata aduse la suprafata, acest lucru se realizeaza
doar cu mare dificultate.
- Sigmund FREUD –Psihanaliza
- Carl Gustav JUNG –Psihologia analitica
- Alfred ADLER –Psihologia individuala
- Karen HORNEY –Nevroza si dezvoltare umana
- Erich Fromm –Frica de libertate
- Harry Stack SULLIVAN –Teoria interpresonala a Psihiatriei
- Erik ERIKSON –Psihologia Eu-ului

2.2. Perspectiva behaviorista

=Behaviorismul cauta sa faca din psihologie o disciplina mai stiintifica, studiind numai ce poate
fi observat si masurat. Redefinieste deci psihologia ca studio al comportamentului manifest,
eliminand, din sfera interesului, tot ceea ce teoreticienii personalitatii considerau a fi important:
cause interioare ale comportamentului, dorinte, trebuinte, amintiri, credintii, expectatii,
perceptii de sine, procese inconstiente, viseetc.–este mai degraba o alternativa la teoria
personalitatii
-B.F.SKINNER–Behaviorismul radical

2.3. Perspectiva cognitivista

=Subliniaza importanta gandirii. Comportamentul este determinat de modul in care interpretam,
prezicem si evaluam evenimentele, si nu de pulsiuni innascute sau derealitate.
-GeorgeA.KELLY-Psihologia constructelor personale
-Albert BANDURA–Teoriasocial-cognitiva

2.4. Perspectiva trasaturilor de personalitate

=Teoriile trasaturilor reliefeaza o abordare a personalitatii orientate spre expresiile acesteia. Ele
descriu aspect constiente si concrete ale personalitatii in termini directi, in timp ce muta
accentual de la explicatiile inconstiente si abstracte ale comportamentului uman. Se bazeaza pe
cercetare empirica, nu pe observare clinica.

-Gordon W. ALLPORT –Teoria trasaturilor de personalitate

-Raymond B. CATTEL –Teoria analitic-factoriala a trasaturilor
-Hans J. EYSENCK –Teoria celor 3 factori
 2.5. Perspectiva umanista
=Teoriile umaniste reliefeaza potentialul nostru innascut pentru crestere si dezvoltare sanatoasa.
Psihopatologia apare atunci cand potentialitatile noastre sanatoase sut blocate de parentajul
patogen sau de alte forte exterioare daunatoare. Simptomele obisnuite cuprind o incapacitate a
individului de a sti ce doreste cu adevarat si de a se bucura de viata

-Rollo MAY –Psihologia existentiala

-Carl ROGERS –Teoria actualizarii sinelui (I)
-Abraham H. MASLOW –Teoria actualizarii sinelui(II)

2.6. Abordarea psihometrică. Teoria lui H.Eysenck, Modelul Big_Five

3. Structura Personalităţii
a. Subsistemele Personalităţii

4. Relaţiile dintre elemente: Temperament, Caracter, Abilităţi

5. Abordări/ Teorii
Teoria personalitatii–o“supozitie”asupra unor aspect importante ale comportamentului
uman, care poate fi bazata pe observarea clinica sau cercetarea empirica(sau
amandoua).In mod ideal,o teorie a personalitatii trebuie sa satisfaca 4 criterii: descriere,
explicatie, predictie si control

5.1. Abordarea Psihanalitică

a. Teoria Psihanalitică/ Psihanaliza clasică- S. Freud
. Caracteristicile stadiilor de dezvoltare a personalităţii în viziune psihanalitică
b. Abordarea psihanalitică post-freudienă/Psihologia analitică- Teoria lui Jung
 c. Adler

5.2. ABORDAREA COMPORTAMENTALĂ A PERSONALITĂŢII

Abordarea behavioristă clasică s-a concentrat doar asupra comportamentelor observabile, asupra răspunsurilor
subiecţilor la stimulii externi, rolul forţelor inconştientului şi conştientului fiind negat. Această perspectivă a fost foarte
populară în anii 1920, fiind şi azi o forţă în psihologie. Pentru behavioriştii ortodocşi, personalitatea este doar o
acumulare de răspunsuri învăţate la stimuli, desemnând prin urmare doar comportamentele observabile şi manipulabile.

Cu toate că atât Skinner, cât şi Bandura sau Rotter sunt reprezentanţi ai curentului behaviorist, modul lor de
înţelegere a personalităţii diferă. Skinner urmează îndeaproape tradiţia deschisă de Watson, considerând rolul forţelor
interne ca fiind irelevant, Bandura şi Rotter, deşi se concentrează la fel ca şi Skinner asupra comportamentelor
observabile, recunosc în acelaşi timp existenţa unor variabile cognitive interne, cu rol de mediatori între stimul şi răspuns.

a. Watson/ b. Burpast….
 c.Skinner

d.Bandura
5.3. ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA TRĂSĂTURILOR
- Termenul trăsătură semnifică o caracteristică sau calitate specifică unei persoane. În viaţa de zi cu zi,
utilizăm adesea trăsăturile pentru a descrie o persoană, luând de obicei în considerare calităţile care ies
în evidenţă. Putem afirma de exemplu despre cineva că este agresiv, aceasta înseamnă că deja am făcut
o categorizare. Organizarea indivizilor pe baza trăsăturilor pare a fi simplă, mai ales pentru că face apel
la experienţa cotidiană. Primele încercări teoretice de clasificare a persoanelor pe baza trăsăturilor au
fost realizate cu mai bine de 2500 de ani în urmă, de către medicul grec Hipocrate.
- Contribuţiile lui Gordon Allport şi Raymond Cattell sunt cele care definesc abordarea modernă a
trăsăturilor. Spre deosebire de psihologii despre care am discutat în capitolele anterioare, Allport şi
Cattell au studiat persoane normale, sănătoase, în condiţii de laborator. Ideile lor nu sunt bazate pe
studiul indivizilor cu probleme clinice şi nu au practicat nici un fel de psihoterapie (Schultz, 1986).
- Pe de altă parte, metodele de lucru ale celor doi diferă destul de mult, Allport poate fi încadrat de
exemplu şi ca reprezentant al curentului umanist în psihologie, pentru că s-a axat asupra fiinţei umane în
totalitatea ei şi asupra potenţialului înnăscut de dezvoltare şi autorealizare.

a. Allport
 b. Catell-Trăsăturile de personalitate din perspectiva lui Cattell

Deşi au existat şi alţii care au dezvoltat teorii ale personalităţii bazate pe conceptul de trăsătură (ne
referim mai ales la Gordon Allport), doar Cattell a oferit o analiză şi o descriere detaliată a acestora. Cattell
numeşte trăsături factorii de personalitate obţinuţi pe baza analizei factoriale şi le defineşte ca tendinţe relativ
permanente de a reacţiona specifice unei persoane; doar prin cunoaşterea trăsăturilor individului putem să
prezicem comportamentul lui în anumite situaţii. Prin urmare, personalitatea poate fi văzută ca un pattern, ca o
configuraţie de trăsături. Spre deosebire de Allport, nu a considerat că trăsăturile au o existenţă reală în fiecare
persoană, ci le-a văzut ca fiind construcţii ipotetice, inferate pe baza observării obiective a comportamentului
manifest.
Cattell făcea distincţie între trăsăturile comune şi cele unice.
O trăsătură comună este posedată de toată lumea, într-o anumită proporţie, inteligenţa sau introversia sunt de
exemplu astfel de trăsături. Existenţa acestora la toate fiinţele umane se datorează moştenirii ereditare comune.
Ceea ce îi diferenţiază pe oameni sunt trăsăturile specifice, posedate doar de o persoană sau de un grup de
persoane, ele sunt vizibile în interesele şi activităţile preferate de fiecare individ (Schultz, 1986).
O altă modalitate de a clasifica trăsăturile este prin a le diviza în trăsături aptitudinale (acestea
determină cât de eficientă va fi persoana în urmărirea unui scop – de exemplu inteligenţa), trăsături
temperamentale (determină stilul şi ritmul comportamentului – de exemplu iritabilitatea) şi trăsături dinamice
(care privesc motivaţia sau forţa care stă la baza comportamentului – de exemplu ambiţia).
Trăsăturile mai pot fi clasificate făcând diferenţa dintre trăsăturile de suprafaţă şi cele de origine (sursă).
Trăsăturile de suprafaţă sunt caracteristici ale personalităţii care sunt în corelaţie una cu alta, dar nu formează
un factor de personalitate pentru că la baza lor stau mai multe surse. La personalitatea bolnavă, ele pot forma un
sindrom. De exemplu, anxietatea, indecizia şi temerile iraţionale pot forma neuroticismul. Trăsăturile de
suprafaţă sunt mai puţin stabile şi Cattell le consideră ca fiind mai puţin importante în înţelegerea personalităţii.
Trăsăturile sursă sau de origine sunt stabile, permanente, fiecare fiind sursa unică a unui comportament. Sunt
factorii unici şi invarianţi care pot explica trăsăturile de suprafaţă (Wiggins, 1984). Trăsăturile sursă pot să fie
de natură constituţională (depinzând de fiziologia organismului, înnăscută sau nu) sau pot să aibă originea în
mediu (fiind derivate pe baza influenţelor mediului social).
 Cattell a identificat în peste douăzeci de ani de muncă şaisprezece factori de bază sau trăsături sursă; cea mai
cunoscută formă de prezentare a lor este chestionarul 16PF (Sixteen Personality Factors). În ciuda faptului că
este un instrument des folosit în practica psihologică, pentru Cattell era important faptul că îi permitea să pună
în evidenţă rezultatele analizei factoriale, el recunoscând că nu prea este interesat de testarea psihologică în
general. Fiecare factor este exprimat pe un continuum care se întinde de la scoruri scăzute la scoruri ridicate
(Cattell, 1956).

5.4. ABORDAREA UMANISTĂ

Abordarea umanistă a personalităţii este doar o parte dintr-o mişcare mai amplă care a încercat să pună
întreaga psihologie pe baze noi. Psihologia umanistă aduce obiecţii principalelor forţe ale psihologiei
(psihanaliza şi behaviorismul), afirmând că ambele prezintă o imagine limitată şi degradantă a naturii umane.
Psihanaliza este acuzată că studiază doar partea bolnavă a personalităţii, ceea ce lasă puţin loc pentru
caracteristicile umane pozitive. Behaviorismul, cu accentul exclusiv pe observarea obiectivă a
comportamentului manifest, este considerat de umanişti îngust şi steril. Imaginea pe care o oferă behaviorismul
asupra naturi umane este una în care persoanele sunt doar nişte organisme mecanice, asemănătoare unui robot.
Umaniştii susţin că oamenii nu sunt nici şoareci uriaşi şi nici computere ineficiente şi deplasează accentul pe
virtuţile şi aspiraţiile umane, voinţa liberă conştientă şi îndeplinirea potenţialului. Imaginea umanistă asupra
naturii umane este una optimistă, oamenii fiind văzuţi ca activi, creativi, preocupaţi de scopuri precum
dezvoltarea personală.

a. Carl ROGERS –Teoria actualizarii sinelui (I)

b. Abraham H. MASLOW –Teoria actualizarii sinelui(II)

 5.5. ABORDAREA COGNITIVĂ A PERSONALITĂŢII.
A. George Kelly (1905-1967)

Abordarea cognitivă ia în calcul fenomenele psihice şi comportamentale din perspectiva mecanismelor

informaţionale care stau la baza lor. George Kelly a încercat să definească şi să înţeleagă toate aspectele
personalităţii în termenii proceselor cognitive, care nu sunt văzute ca elemente ale acesteia ci ca fiind
personalitatea în sine. Teoria lui Kelly, aceea a constructelor personale, nu este doar una dintre cele mai recente
perspective, ci şi una dintre cele mai originale. Din ea lipsesc termeni precum inconştient, ego, nevoie,
pulsiune, stimul, răspuns, întărire, motivaţie sau emoţie.
După Kelly, oamenii sunt capabili să creeze constructe cognitive despre mediul lor, interpretând într-o
manieră unică obiectele fizice şi sociale. Predicţiile pe care le pot realiza pe baza interpretărilor sunt utilizate
pentru a-şi orienta comportamentul. Prin urmare, pentru a înţelege individul, trebuie să-i înţelegem configuraţia
de constructe personale. Modul în care individul interpretează evenimentele este important, şi nu evenimentele
în sine.
Kelly s-a bazat pe experienţa sa cu persoanele cu tulburări psihice; modelul naturii umane pe care l-a
formulat se deosebeşte de al altor teoreticieni. Fiinţele umane sunt asemănate cu oamenii de ştiinţă, deoarece
construiesc teorii şi ipoteze, pe care încearcă să le testeze în viaţa de zi cu zi şi cu ajutorul cărora speră să
dobândească un anumit grad de control asupra mediului.

TEORIA „CONSTRUCTELOR PERSONALE”

G. Kelly (1905-1967) a introdus termenul sugestiv de „ constructe personale ”, care se elaborează în baza
experienţei proprii şi sunt implicate în decizii.

1. Constructe personale (trăsături, structuri, factori de personalitate) - sunt formaţiuni integrate,

sintetice, care reunesc diferite funcţiuni şi procese psihice. De exemplu: Dispoziţia spre comunicare
implică nu numai limbaj, dar şi motivaţia, trebuinţa de a comunica şi totodată un mod de a gândi şi
simţi.
2. Constructele personale dispun de o relativă stabilitate, se manifestă constant în conduită, neputând fi
radical modificaţi în situaţii accidentale. De exemplu: Cine este înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine
şi calm, de cele mai multe ori dovedeşte aceste calităţi şi numai excepţional abdică de la ele.
3. Constructele personale tind spre generalitate şi caracterizează pe om în ansamblul său şi nu numai
într-un anumit raport concret. De exemplu: Inteligenţa generală, modalitatea temperamentală,
fermitatea în atitudini se manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de acestea
4. Constructele personale dispun totuşi de o oarecare plasticitate, oamenii nu sunt rigizi,ei își pot restructura şi
perfecţiona concepțiile sub presiunea condiţiilor de mediu. De exemplu: mentalitatea conservatoare trebuie să
cedeze în faţa forţei transformărilor revoluţionare.
5. Constructele dominante în sistemul de personalitate al subiectului sunt definitorii pentru. Totalitatea
structurată a factorilor de personalitate, la care prin dezvoltarea sa subiectul a ajuns, reprezintă o stare de fapt,
este însăşi „substanţa” personalităţii, ce se confruntă cu lumea.
 6. Tulburările de personalitate- definiţie
 Tulburările de personalitate reprezintă o clasă de tulburări mentale caracterizate
de pattern-uri durabile de comportamente, gânduri şi experienţe interne
dezadaptative, manifestate în contexte diferite şi deviind puternic de la ceea ce este
general acceptat în cultura respectivă.
 În decursul anilor, ceea ce a atras atenţia asupra tulburărilor de personalitate a fost
dezvoltarea relativ satisfăcătoare a funcţiilor intelectuale, fără a se altera
discernământul asupra propriei persoane şi interrelaţiilor sociale, dar cu un
comportament anormal sub aspect social şi în special moral-social.

6.1. Categoria A
Primul grup surprinde persoane cu înclinații de idei false (paranoide) referitoare fie la
fidelitatea sau bunele intenții ale apropiaților, fie cu evitare a interacțiunilor sociale.

a. Personalitatea paranoidă
Pacientul cu personalitate paranoidă ar putea fi descris prin suspiciune și ranchiună, duse
la extrem. Suspectează permanent un comportament incorect din partea celorlalți, în
sensul că aceștia ar încerca să îl înșele, să îi facă rău. Interpretează situații sociale neutre
ca fiind jignitoare, înjositoare pentru el, la acestea de regulă reacționând rapid, prin acuze
lipsite de fond. Poartă ranchiună și pune la îndoială fidelitatea partenerului de viață sau
de muncă. Prevalență: 2,3-4,4% (SUA). Tratament: tehnici de psihoterapie. Diagnostic
diferențial: schizofrenia paranoidă [7,12].
b. Personalitatea schizoidă
Aceste persoane au un grad de anhedonie și retragere socială mai mare decât media din
societate; sunt detașați emoțional și relativ indiferenți la critici și la laude. Pacientul nu
dorește relații interumane apropiate, alegând meserii și activități solitare. De obicei,
aceste persoane nu au prieteni apropiați, cu excepția rudelor foarte apropiate. Prevalență
estimată: 3,1-4,9% (SUA). Tratament: psihoterapie. Diagnostic diferențial: personalitatea
schizotipală, tulburarea de anxietate socială [4,12].
c. Personalitatea schizotipală
Aceste persoane au un comportament ciudat sau excentric, precum și un mod ciudat de a
vorbi și a gândi. La fel ca cei cu personalitate schizoidă, au un număr redus de prieteni
apropiați, cu excepția rudelor foarte apropiate. Este prezentă o ideație paranoidă, alături
de credințe ciudate și/sau gândire înclinată spre experiențe paranormale (superstiții, vrăji,
OZN-uri, experiențe din vecinătatea morții). Prevalență estimată: 3,9-4,6% (SUA).
Diagnostic diferențial: celelalte tulburări de personalitate din grupul A [7,8].

6.2. Categoria B
Al doilea grup de tulburări de personalitate cuprinde patru tipuri care au în comun o
personalitate înclinată spre interacțiuni sociale de nivel normal sau peste medie ca frecvență
și intensitate, desfășurate în condiții de presiune și anormalitate. Un studiu din 2013 pe 1440
de adolescenți spanioli a găsit o prevalență de 20,4% a tulburărilor de personalitate din grupul
B între aceștia [6]. Datele despre riscul suicidar la aceste persoane variază, în diverse studii, de
la 10% până la 30% [1,8].
a. Personalitatea antisocială (disocială)
 - Aceste persoane desfășoară, în mod constant, activități la limita legii sau în afara legii.
- Aceste activități apar de regulă înainte de vârsta de 15 ani, denumite tulburări de
conduită.
- Acești oameni dau dovadă de o lipsă a remușcărilor, falsitate și impulsivitate, fiind parcă
în razboi continuu cu societatea, în ansamblul ei.
- Pe lângă iresponsabilitatea constantă, remarcăm o nesăbuință în a urmări siguranța
proprie și a celorlalți.
- Personalitatea antisocială ridică numeroase probleme etice, nefiind însă motiv de lipsă a
discernământului.
- În mediul spitalicesc este bine a fi reperate aceste persoane, explicându-se a priori
toleranța zero pentru eventualul comportament infracțional și pentru orice fel de presiune
inutilă asupra personalului medical.
b. Personalitatea borderline
- Se remarcă prin instabilitate afectivă, însoțită de o percepție instabilă asupra sinelui.
- Relațiile personale sunt intense, dar instabile.
- De asemenea, se observă sentimente cronice de gol afectiv, împreună cu un efort
constant de a evita abandonul.
- Adesea, aceste persoane dau dovadă de o impulsivitate dăunătoare propriei persoane
(șofat iresponsabil, cheltuieli impulsive inutile).

c. Personalitatea narcisistă
- Aceste persoane cer o admirație excesivă, în ideea principală că ea/el este o persoană
foarte importantă și deci este necesar să aibă de-a face cu oameni speciali.
- Comportamentul este marcat de o atitudine arogantă, în paralel cu o preocupare excesivă
pentru un succes personal deplin în multe domenii, cu preponderență pentru relațiile
amoroase, frumusețe, carieră, avere.
- Ele cer admirație excesivă din partea celorlalți, dar și drepturi care nu li se cuvin, în
virtutea statutului special pe care îl pretind.
- Narcisistul se folosește de celelalte persoane, dând dovadă de lipsă de empatie.

d. Personalitatea histrionică
- Aceste persoane doresc cu orice preț sa fie în centrul atenției, folosind limbajul, aspectul fizic
sau vestimentația pentru a atrage atenția.
- Exprimă dramatic și exagerat emoțiile, afișând seductivitate sexuală neadecvată.
- De obicei, consideră anumite relații mai intime decât sunt în realitate, fiind cu ușurință
influențaţi de ceilalți.
6.3. Categoria C
Persoanele cu tulburare de personalitate inclusă în grupul C au o idee exagerată despre sine
precum că ar avea anumite defecte, în comparație cu ceilalți oameni. Această percepție pare a
fi cauzată de evenimente negative din viață, care au întărit aceste convingeri. Se remarcă o
toleranță scăzută față de dezacordul și oprobiul celorlalte persoane. Un studiu recent, datat
2018, asupra a 822 de persoane diagnosticate cu minimum una dintre tulburările de
personalitate din grupul C, a arătat o incidență mai mare a anxietății și depresiei, comparativ cu
datele din literatură referitoare la grupurile A și B sau persoanele fără tulburări de personalitate.
Persoanele cu aceste tipuri de personalitate sunt mai susceptibile la depresie și tentative de
suicide.

a. Personalitatea evitantă
- La acești oameni se poate observa o preocupare legată de eventuala evaluare negativă sau
respingere socială, de aceea se angrenează rar în activități noi.
- În general, evită relaționarea cu alte persoane, acceptând puține relații, de teama exagerată că
vor fi respinși, ridiculizați, dezavuați. Au adesea un complex de inferioritate față de ceilalți și
au o slabă preocupare pentru relații intime.
- Societățile occidentale pun în discuție sintagma emotional bullying și limitarea acestui
comportament în spațiul public, pentru a nu se pune presiune pe persoanele vulnerabile [4,12].

b.Personalitatea dependentă
- Are ca trăsătură specifică tendința sistematică de a lăsa majoritatea deciziilor la latitudinea
altor persoane, împreună cu o atitudine de supunere pasivă și cu teama de a fi abandonat.
- Acest comportament apare din cauza unei lipse de încredere în propriile forțe și abilități,
manifestându-se de obicei față de persoane apropiate din familie.
- După finalul unor relații, aceste persoane caută pe altcineva care să asigure același sprijin.

c. Personalitatea obsesiv-compulsivă
- Acest tip de personalitate este caracterizat printr-o preocupare excesivă față de detalii, față de
ordinea impecabilă a obiectelor și acțiunilor, ajungând până la scrupulozitate, rigiditate,
încăpățânare.
- Acest perfecționism ajunge prin el însuși să fie o piedică importantă în fața funcționalității
sociale a individului.
- Foarte devotate muncii și profesiei, de obicei cu un set bine conturat de valori morale, aceste
persoane ajung adesea să fie prizonierele propriilor standarde, față de care manifestă un
atașament neproductiv, în dauna comunicării cu colegii sau adaptabilității.
- Astfel, în ciuda interesului și meticulozității în activitățile zilnice, indivizii cu acest tip de
personalitate sunt puşi în situația de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor, cum spune o
zicală românească.
- Sunt descrise activități repetitive ritualistice: verificarea excesivă a încuierii ușilor, frica
nejustificată de incendiu, planificarea cu strictețe a banilor, până la zgârcenie, dificultatea de a
se debarasa de obiecte comune.