Lector univ. dr.

CRISTINA ELENA STĂRICĂ

PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

- SUPORT DE CURS –

CUPRINS:

I. Teoria personalităţii – de la observarea zilnică, la sistematizarea teoretică...................................

II. Studiul ştiinţific al persoanei: abordarea personalităţii din perspectiva diverselor teorii:

1. Personalitatea descrisă de GORDON ALLPORT, părintele psihologiei personalităţii.......................

2. Abordarea personalităţii după trăsături şi factori: EYSENCK, CATTELL, modelul celor cinci
factori (BIG – FIVE)............................................................................................................................

3. Abordarea personalităţii din perspectivă psihanalitică şi neopsihanalitică (FREUD, JUNG,

ADLER)...............................................................................................................................................

4. Abordarea personalităţii din perspectivă cognitivistă: Teoria constructelor personale (GEORGE

KELLY)...............................................................................................................................................

5. Abordarea personalităţii din perspectiva umanistă (C.

ROGERS)...................................................

1
 Observăm oamenii, facem presupuneri privind cauza comportamentelor oamenilor,
despre cum difera oamenii unii de altii şi prezicem comportamente.
Domeniul personalităţii implică studiul caracteristicilor comportamentale ale persoanei, a
explicării lor din prisma acestora şi a mediului în care trăieşte. Presupune şi evaluarea schimbării
care are loc la nivel individual şi determinarea caracteristicilor persoanei, de-a lungul întregii
vieţii.
In timp ce, în viaţa de zi cu zi pot fi acceptate teorii difuze şi fiecare dintre noi deseori
distorsionăm evenimentele pentru a ne conforma credinţelor noastre, ca cercetător în psihologia
personalităţii, conceptele utilizate trebuie să fie clar delimitate iar obiectivele cercetării sa fie
bine clarificate. In conturarea teoriile din psihologia personalităţii, specialiştii folosesc observaţia
în mod sistematic, elaborează modele explicite, definesc clar termenii utilizaţi si conduc
cercetările în mod riguros pentru a evalua calitatea predicţiilor.
"Individualul luat în sine şi absolutizat nu poate fi înţeles şi explicat; înţelegerea şi
explicarea oricărui lucru presupune raportarea lui la un cadru de referinţă, la un etalon. La
rândul său, generalul personalităţii nu există decât în forme individuale. Particularul este ceea
ce este în virtutea faptului că reprezintă o combinaţie complexă de universale. În consecinţă,
soluţia pe care trebuie s-o adopt psihologia personalităţii este cea a împletirii demersului
individual-concret cu cel general" (M. Golu, 2000, p. 536).

Cap. 1
Teoria personalităţii – de la observarea zilnică, la sistematizarea teoretică
Cum definim personalitatea?

Definirea personalităţii nu este bună, nici rea, ea poate fi mai mult sau mai puţin utilizată în aria
în care suntem interesaţi.
In abordările teoretice şi în limbajul curent se folosesc o mulţime de termeni care denumesc
personalitatea: individ, subiect, eu, sine, self, etc.

Există numeroase modalităţi de definire şi de analizǎ a personalităţii:

2
a) După metodele de cercetare care stau la baza elaborării definiţiei (Pervin, 1993):
- în limbajul comun, definirea personalităţii poate reprezenta o judecată de valoare: dacă îţi place
de cineva, deoarece persoana respectivă are o “personalitate” bună;
- în mod ştiinţific, definiţia redă domeniul de studiu în care au fost identificate tipurile de
personalitate şi precizează modul în care pot fi puse în evidenţă cel mai bine aceste tipuri de
personalitate.
Explorarea ştiinţifică a personalităţii implică efortul de a descoperi şi a explica tipare de gândire,
exprimare a sentimentelor şi modalităţi de comportament ale oamenilor, aşa cum se manifestă
frecvent în viaţa de zi cu zi şi astfel sunt elaborate predicţii despre comportamentul viitor al
persoanei. (Pervin, 1993).

b) După motivul pentru care este descrisă personalitatea:

- prin diferenţierea interindividuală: sunt cǎutate diferentele individuale care exista intre oameni
(comportamente diferite de la o persoana, la alta, interactiunea diferita intre oameni, persoane
care reactioneaza diferit la situatii stresante). Abordează persoana în mod global iar
individualitatea este ignorată. Exemplu: modelele propuse de Erickson, Freud care descriu stadii
de dezvoltare universale .

Definiţia Personalitǎţii:
- „Acel lucru care permite predicţia a ceea ce va face o persoană, într-o anumită situaţie”
(Raymond Cattell);
- „Organizarea modelelor de conduită care caracterizează o persoană, ca individualitate, într-o
diversitate de situaţii” (H. Kendler)

- centrarea pe om, ca întreg, presupune înţelegerea relaţiei complexe între diferite aspecte ale
funcţionǎrii individuale. Unele teorii ale personalitǎţii subliniazǎ modul cum diferǎ oamenii în
funcţie de percepţia lor şi cum se rǎsfrâng aceste diferente supra functionarii lor, in general.

Personalitatea este...:
- „Organizarea dinamică din interiorul individului a acelor sisteme psihofizice care determină
comportamentul şi gândirea sa caracteristicǎ (Gordon Allport);

3
- „Cea mai adecvată conceptualizare a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale”
(David McClelland, apud Carducci, 2009) ;
- „Patternul unic de trăsături al unei persoane” (J.Guilford, apud Carducci, 2009);
- „Patternurile distincte de comportament (inclusiv gândurile, sentimentele, şi acţiunile), care
caracterizează fiecare individ în timp (Walter Mischel); / pattern-uri consistente de simţire,
gândire şi comportare” (Lawrence Pervin şi Oliver John);
- „Se referă la mecanismul şi logica generală de organizare şi integrare în sistem supraordonat a
componentelor bioconstituţionale, psihice şi socio-culturale ale omului” (Mihai Golu);
- “Organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi
fizicului unei persoane, această organizare determină adaptarea sa unică la mediu”. (Eysenck
apud Carducci, 2009)

"Personalitatea este subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-socială, ca purtător a

funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice" (P. P. Neveanu)

Evaluarea Personalitătii printr-o teorie?

Nu s-a ajuns la un răspuns unanim privind structura şi cauzele exacte ale configurării
personalităţii dar...

Thoman Kuhn (1970) observă că nu există o singură paradigmă care să servească ca model
teoretic acceptat de întregul domeniu al personalităţii. Există, în schimb, direcţii de explicare a
comportamentului uman prin modele psihoanalitice, teoria învăţării, abordări ale trăsăturilor şi
psihologia umanistă. Alţi cercetători au încercat integrarea teoriilor, susţinută de cercetarea
ştiinţifică.

1. Cronbach (1957, 1975) precizează că există în psihologie “două discipline” iar Kimble (1984,
Cloninger, 1995) – “două culturi”. Una promovează experimentul şi studiul grupurilor de
persoane, pe de altă parte, unii cercetători sunt interesaţi de studiul individului, concentrându-se
pe aspectele persoanei care nu pot fi studiate experimental.

4
2. Teoriile pot avea diferite arii de utilitate. De exemplu, o teorie poate fi utilă pentru a înţelege
modul subiectiv în care o persoană percepe propriile experiente dobândite până atunci, altele
pentru a prezice modul în care oamenii se vor comporta în diferite situaţii. Unele teorii pot fi de
ajutor pentru a înţelege bolile psihice sau durerea (instabilitatea) provocată de stresul puternic pe
care-l resimt, alte teorii sunt mai utile pentru înţelegerea culmilor creative a celor care sunt
puternic dezvoltataţi. Astfel, teoriile se specializează în diferite influenţe ale personalităţii.
Dincolo de ariile de aplicaţie, unele teorii s-au centrat pe experienţa timpurie, altele pe impactul
asupra gândurilor, altele pe influentele biologice, etc. Deoarece diverse procese psihologice
influentează personalitatea individului, şi deoarece influenţele pot fi atât biologice, până la
sociale, domeniul personalitătii este mai cuprinzător decât alte teorii deoarece în teorii ale
personalitătii sunt luate în considerare şi procese cognitive, scopuri motivatorii, sentimentul de
fiinţă umană, influente datorate culturii, etniei, de gen, ereditatea şi alţi factori biologici.

Orice teorie a personalităţii trebuie să ofere descrieri, explicaţii şi predicţii asupra

comportamentului. Cercetarea şi diagnoza personalităţii, prin modelele teoretice propuse,
urmăreşte să ţină cont de trei caracteristici:

a) unicitatea individului, se referă la faptul că fiecare personalitate este unică şi irepetabilă, iar
când două persoane sunt în aceeaşi situaţie, ele vor acţiona complet diferit. Cercetătorii încearcă
să găsească bazele acestei unicităţi, fiecare în funcţie de orientarea sa teoretică.

1. Ce structură are personalitatea?

Cum poate fi descrisă personalitatea?

Prin simpla caracterizare a unei persoane, căruia îi pot fi descrise trăsăturile de personalitate prin
comparaţia cu alţi oameni sau sunt folosite unei anumite strategii pentru a studia un individ?

Structura este dată de aspecte stabile şi de durată a personalităţii, iar în definirea structurii de
personalitate s-au folosit concepte ca răspunsuri, tipuri, trăsături, deprinderi. (Pervin, 1993 )

Tipuri, trăsături şi factori

5
Cercetătorii personalitătii şi-au îndreptat eforturile spre identificarea modurilor în care
persoanele diferă unele faţă de altele, adică în descrierea diferentelor individuale, care poate fi
făcută prin utilizarea unor termeni largi (tipuri) sau din contra, prin termeni mai concişi, ce
delimitează caracteristici mai detaliate, numite trăsături.

Tipul: In mare, persoanele au fost clasificate într-un număr limitat de grupe separate, tipuri de
personalităţi.

Trăsătura: este specifică unei persoane, ceea ce favorizează un comportament mai mult sau mai
puţin consistent, descrie tipuri de comportamente mai restrânse, permiţând descrierea mai precisă
a personalitătii si face referire la un set mult mai mare de caracteristici.

In dicţionarul lingvistic (Allport şi Odbert, 1936) exista un număr de aproximativ 18000

trăsături.

De exemplu: arborii pot fi împărţiţi în tipuri: stejar, arţar, eucalipt, gingko. Fiecare arbore
aparţine în totalitate unui anume tip de arbore. Nu există gradaţii ale tipurilor. Alternativ, copacii
pot fi descrişi de dimensiuni cantitative: înălţime, tărie, esenţă.

Folosind tehnici statistice, trăsăturile de personalitate au fost combinate în factori de

personalitate.

Factorii sunt mult mai bine delimitaţi, ca şi trăsăturile, sunt de natură cantitativă. Modul în care
sunt caracterizaţi oamenii se notează cu un scor, pe baza căruia sunt introduşi într-o anumită
categorie sau în alta. Factorii sunt adesea constituiţi astfel încât să aibă susţinere biologică.

b) consistenţa comportamentului se referă la invariabilitatea manifestărilor unei persoane de-a

lungul timpului şi în diferite situaţii.

c) conţinutul personalităţii şi determinarea comportamentului - se referă la ce este

personalitatea şi cum determină aceasta comportamentul. Unele abordări teoretice consideră că

6
un comportament este direcţionat din interior (în principal trăsături), iar altele subliniază că
mediul şi istoria personală controlează comportamentul.

Sunt două aspecte pe care le urmăresce teoriile:

1. De ce se comportă aşa un om? Care-i motivaţia persoanei? Cum poate fi înţeleasă dinamica
personalităţii? Cum gestionează persoana situaţiile din viaţă? Cum sunt influenţaţi de cultură şi
de procesul generat de propriile cogniţii?

Dinamica personalităţii se referă la aspectele motivaţionale dinamice ale comportamentului,

care descriu procesul comportamentului uman. Nevoia psihologică a organismului crează
tensiune, ceea ce il determină pe individ să urmărească să reducă tensiunea, prin satisfacerea
trebuintei.

Unele teorii abordează personalitatea ca rezultat a efortului individual de a reduce tensiunea. Alte
teorii subliniază eforturile pe care le face organismul pentru a se dezvolta şi a ajunge la
autoîmplinire. Ulterior teoriile de personalitate specifică faptul că persoana urmăreşte să crească
şi să se realizeze să îşi dezvolte potenţialul, chiar şi cu riscul cresterii tensiunii. Maslow (1954)
sintetizează cele două abordări şi precizează existenţa celor două în viaţa omului, astfel că în
general persoana este stimulată de nevoia psihologică de a se dezvolta şi de necesitatea de a
reduce tensiunea, care în context social, se transformă în nevoia de respect şi recompensă.

Alte teorii arată că există o motivaţie comună, care influenţează toţi oamenii, pe când alţi
cercetători se centrează pe diferenţele individuale.

Dinamica personalitătii este caracterizată de adaptarea şi reglarea, procese cognitive, cultura

si societatea (Cloninger, 1995).

Adaptarea şi reglarea: Adaptarea şi reglarea: personalitatea cuprinde modul individual de

coping prin care acesta face fată solicitărilor lumii, a reglării fată de cerinţele şi oportunităţile
mediului Multe teorii de personalitate au luat nastere prin urmărirea tratamentului clinic al
pacienţilor, prin observarea simptomelor şi o reglare a manifestarilor comportamentale, adica a

7
trasaturilor, prin tratament, iar invers, studiile asupra populaţiei nonclinice au avut implicaţii în
terapie (Cloninger, 1995).

Procesele cognitive (Cloninger, 1995) au urmarit rolul gândirii. Freud, din experienţa clinică
considera că gândul conştient are un rol limitat în dinamica personalitatii, fata de inconştient.
Alte abordări, din contra, pun accentul pe experienţa conştientă si investigheaza variatele
patternuri de gandire care prezic comportamentul si strategiile de coping folosite in mod curent
de fiecare persoana.

Societatea afectează personalitatea persoanei, prin mentalitatea pe care o are faţă de gen, rasă
sau clase sociale.

2. Cum s-a format şi dezvoltat personalitatea? Cum se reflectă influenţa factorilor biologici şi
experienţa vieţii de până atunci? Cum s-a schimbat personalitatea de-a lungul vieţii persoanei,
din copilărie, la viaţa adultă?

– Dezvoltarea personalităţii se referă la formarea şi schimbările survenite, prin influenţa

factoriilor genetici, ereditari sau ca rezultat a învăţării (Cloninger, 1995). Să urmărească cât de
critici sunt anii copilăriei pentru dezvoltarea personalităţii şi cum reuşeşte persoana să schimbe
personalitatea in direcţia dorită.

Exemplu: Copilul încearcă o varietate de comportamente alternative pentru a obţine ceea ce-şi
doreşte. In timp, copilul începe să înţeleagă care din aceste acţiuni sunt premise, îl avantajează şi
prin care poate evita discomfortul. Dotat cu anumite caracteristici de personalitate, energie,
temperament, abilităti, cu multe cunoştinţe primite de la adulţii din jur, prin imitare, învăţare,
copilul învaţă să discearnă care activităti sunt premise şi prin care îşi atinge totodată şi scopurile
şî care nu îi sunt premise. Urmărind această secvenţă de-a lungul timpului, se poate observa
formarea gradată a unui comportament selective, cristalizat într-un mod preferat de a interacţiona
cu alţii şi de a depăşi obstacolele vieţii. Comportamentul învăţat nu numai că persistă dar se
accentuează ca rezultat a întăririlor datorate credintelor, regulilor, modelelor oferite de mediul
social. Astfel copilul achiziţionează un set de trăsături bine formate si dificil de schimbat,

8
formând o anumită structură psihologică, caracterizându-l cu un anumit stil. (Thomas, Segal,
2006)

Strategii de cercetare a personalitǎţii

Idiografic sau nomotetic?

Distincţia dintre idiografic şi nomotetic se referea iniţial la distincţia dintre metodologia

ştiinţelor naturii, care urmăresc legi generale (nomotetic) şi ştiinţele umaniste, în special istoria,
care se concentrează mai degrabă asupra anumitor persoane celebre (idiografic).

Idiografic (gr. idios = propriu, personal): folosirea metodologiilor care se axează pe studiul
manifestărilor comportamentale individuale şi distinctive pentru fiecare persoană. (Ex. Maslow
care a studiat diverşi oameni celebri, Einstein sau Eleanor Roosevelt)

Nomotetic (gr. nomos = lege, normă):

Cercetarea care porneste de la anumite legi generale, pe care le aplică tuturor oamenilor.

Exemplu, behavioriştii au o strategie nomotetică.

Nu este necesară intotdeauna distincţia între idiografic şi nomotetic. De exemplu, Maslow este
reprezentativ pentru strategiile idiografice, însă rezultatele obţinute de el din analiza
respectivelor personalităţi au fost generalizate şi integrate într-un model ierarhic, general,
aplicabil (după el) tuturor persoanelor. Nu este tocmai o lege, dar asta a urmărit psihologul
american. De asemenea, behavioriştii şi-au formulat legile şi principiile în funcţie de rezultatele
obţinute asupra unor animale de laborator sau cazuri particulare (cum ar fi micuţul Albert, pe
care Watson l-a condiţionat să se sperie de un şoarece alb şi de alţi stimuli asemănători).

PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII:

• nu trebuie considerată nici idiografică, nici nomotetică, ci o combinaţie între cele două.

• are scopul:

(1) de a studia diferenţele dintre persoane (descoperind astfel criteriile generale de

diferenţiere) şi

9
 (2) de a studia persoana ca un întreg structurat şi unic .

STUDIUL ŞTIINŢIFIC AL PERSOANEI: ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN

PERSPECTIVA DIVERSELOR TEORII

ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA TRĂSĂTURILOR ŞI A FACTORILOR

Incǎ de timpuriu psihologii, preocupaţi de descoperirea trăsăturilor de personalitate, au examinat

limbajul folosit în mod curent de oameni, care conţine o multitudine de termeni prin care
oamenii obişnuiţi se descriu pe ei înşişi sau pe alţi oameni. Ei au observat cǎ existǎ asemǎnǎri,
atât în conţinut cât şi în formă, între descrierile unei persoane realizate de oameni obişnuiţi şi de
psihologi profesionişti (Allport, 1991).

Modalităţi de identificare a trăsăturilor

a) Ipoteza lexicală
Cercetările în domeniul trăsăturilor au fost accentuate de eforturile lui Allport şi Odbert, care în
1936, au selectat din cel mai important dicţionar al limbii engleze, 17.953 de termeni care se
refereau la trăsături de personalitate şi astfel s-a demonstrat că trăsăturile de personalitate sunt o
componentă importantă a limbajului utilizat de oameni pentru a vorbi sau gândi unii despre
ceilalţi şi tot pentru prima oară, a fost subliniată şi importanţa socială a trăsăturilor de
personalitate (Dîrţu, 2005).
După identificarea termenilor-trăsătură posibili, cercetătorii au redus mulţimea de atribute ale
personalităţii la doar câteva trăsături esenţiale. Raymond Cattell a continuat cercetările, în efortul
de a ajunge la o descriere cuprinzătoare a personalităţii. El a căutat să identifice toate trăsăturile
de personalitate descrise în dicţionare, de literatura psihiatrică şi psihologică iar după părerea lui,
sursa cea mai potrivită pentru cunoaşterea trăsăturilor de personalitate este limbajul: „De-a
lungul secolelor, prin presiunea necesităţii imediate, fiecare aspect al comportamentului fiinţei
umane care era posibil să afecteze pe un alt om a ajuns să fie manevrat printr-un anume simbol

10
verbal” (Cattell, 1957). Cattell a pornit de la lista de adjective publicată de Allport şi Odbert şi a
redus succesiv numărul de termeni, prin analiza factorială. A găsit un număr de 16 factori
importanţi, care sunt descrise ca surse primare ale personalităţii.

Această modalitate de a examina limbajul utilizat de oamenii obişnuiţi pentru descrierea

personalităţii a devenit cunoscut, în literatura de specialitate, sub numele de “ipoteza lexicală” .

b) Chestionarele
La sfârşitul secolului XX, oamenii de ştiinţă au arătat că comportamentul uman nu poate fi
explicat doar prin simpla enumerare a trăsăturilor de personalitate şi de aceea cercetări empirice
riguroase au clarificat natura, structura, originile şi consecinţele trăsăturilor de personalitate
(McCrae & Costa, 1995).
Adepţii utilizării chestionarelor (Cattell, Eysenck, McCrae şi Costa) consideră că analiza lexicală
pentru determinarea structurii de personalitate este superficială şi de aceea rezultatele lor trebuie
confirmate, adâncite şi generalizate cu ajutorul datelor obţinute prin studii ce utilizează
chestionarele ca principal instrument, date ce sunt apoi prelucrate prin intermediul unor variate şi
complexe tehnici de analiză factorială (McCrae & John, 1992).

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR

Trăsăturile sunt definite, uneori, ca dispoziţii de durată, sunt caracteristice persoanei, există o
continuitate, legături între ele şi sunt într-o oarecare măsură dinamice, putând suferi modificări
datorită unor dezvoltări interne sau prin intervenţii exterioare.

- Stabilitatea diferenţelor individuale: marea majoritate a psihologilor sunt interesaţi de

două aspecte în abordarea dezvoltării trăsăturilor:

1. stabilitatea relativă sau schimbarea trăsaturilor unei persoane, studiată individual;

2. dinamica trăsăturilor persoanei, prin comparaţie cu grupurile din care face parte.

Diferenţele intraindividuale sunt determinate, de obicei, prin măsurarea scorurilor

trăsăturilor unei persoane când are vârsta de 20 ani şi ulterior, la 30 ani. O corelaţie foarte mare

11
între aceste scoruri arată că aceste trăsături s-au conservat în timp, ceea ce a demonstrat
durabilitatea lor în timp.

Există şi critici aduse acestor observaţii, care atrag atenţia că aceste rezultate pot reflecta o
imagine de sine cristalizată, care nu permite schimbări de personalitate deşi au apărut schimbări
importante în mediul înconjurător (McCrae & Costa, 2003)

In urma numeroaselor cercetări, există două aserţiuni care vin în sprijinul stabilităţii
trăsăturilor:

- gradul de stabilitate scade, în funcţie de creşterea intervalului de timp după care au fost
măsurate trăsăturile, prin retestare. Ceea ce arată că testele de personalitate nu sunt instrumente
perfecte pentru măsurarea trăsăturilor de personalitate.

- stabilitatea coeficienţilor este mai redusă la copiii şi creşte o dată cu înaintarea în vârstă. De
exemplu, coeficientul de stabilitate pentru un interval de vârstă de aproximativ 4 ani, pentru un
copil de 12 ani a fost de 0.38, pe când, pentru aceeaşi perioadă, în cazul unui elev de liceu, a fost
de 0.60 (McCrae & Costa, 2003). Ambele valori sunt mai mici decât în cazul în care la
experiment participă persoane cu vârste cuprinse între 25-57 ani, conform studiilor întreprinse de
Costa şi McCrae (1992b).

Cu toate acestea, sunt încă controverse cu privire la vârsta in care trăsăturile au un punct
culminant al stabilităţii: unii cercetători argumentează că apare o fluiditate substanţială între
trăsăturile de personalitate, înainte ca persoana să împlinească 50 ani, iar alte studii arată că
personalitatea este deja stabilă la 30 ani (Roberts şi DelVecchio’s, 2000)

Variaţia dezvoltării trăsăturilor de personalitate de-a lungul vieţii

Cercetările realizate de Costa şi McCrae (2002) au încercat să reprezinte dezvoltarea trăsăturilor

de personalitate, în funcţie de vârstă, după un grafic prezentat în Figura 1, astfel, de la vârsta de
12 ani, stabilitatea trăsăturilor de personalitate nevrotismul şi extroversiunea încep să scadă, în
timp ce a trăsăturilor de agreabilitate şi conştiinciozitate creşte. Continuă evoluţia lor până la
vârsta de 20 ani, după care încep să scadă din nou. După vârsta de 30 ani apare o stagnare, sub

12
forma unei faze de platou, a dezvoltării trăsăturilor agreabilitate şi conştiinciozitate, iar cercetări
mai recente (Terracciano et al., 2004) sugerează că, de-a lungul perioadei de maturitate,
agreabilitatea continuă să se mai dezvolte puţin, ca apoi să scadă la bătrâneţe. Toate aceste
schimbări sunt destul de mici în mărime după vârsta de 30 ani.

Cercetările realizate de Cattell confirmă aceste rezultate. De exemplu: stabilitatea

factorului C (stabilitate emoţională) din chestionarul 16 PF, creşte de la adolescenţă, până la
vârsta maturităţii mijlocii, în conformitate cu reprezentarea dinamicii factorului nevrotism,
măsurat cu ajutorul chestionarului Big-Five.

- la fel, factorul Perfecţionism (Q3 în 16 PF) este conţinut de factorul conştiinciozitate în Big-
Five – creşte de la adolescenţă, spre vârsta de 40 ani.

- Deschiderea spre imaginaţie (O) sau Abstractizarea (M) creşte spre vârsta de 40 ani şi apoi
începe să scadă.

Figura 1

13
 ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA TRĂSĂTURILOR
GORDON ALLPORT (1897-1967)

Gordon Allport este considerat “părintele psihologiei personalităţii” deoarece, prin

studiile sale, recunoaşte psihologia personalităţii ca disciplină de sine stătătoare, într-o perioadă
în care America este dominată de teoria structuralistă şi behavioristă, care negau existenţa
personalităţii. Scrie, în 1937, prima carte, în care sunt definite clar obiectul şi direcţiile de
cercetare a noii discipline, unde subliniază că structura personalităţii are la bazǎ trăsături de
personalitate.
Această perspectivă a structurii de personalitate va fi preluată de alţi cercetători şi va marca
dezvoltarea disciplinei psihologiei personalităţii.

 Momente semnificative din viaţa lui Allport, care încearcă să demonstreze motivele
care l-au determinat să-şi definească propria concepţie despre personalitate: întâlnirea cu Freud şi
apoi cu Titchener.
a) în 1919, la vârsta de 22 de ani, Allport fiind în trecere prin Viena unde se afla în acel moment
fratele său, a decis să-l întâlnească pe deja celebrul Freud, fapt care l-a determinat să-i ceară
acestuia fixarea unei întâlniri. Marele psihanalist a acceptat întâlnirea, dar în drum spre cabinetul
particular al lui Freud, Allport şi-a dat seama că nu s-a gândit la nici un subiect de discuţie şi a
înjghebat unul în grabă. Astfel, ajuns în faţa lui Freud, Allport i-a relatat acestuia un caz
întâmplat în mijlocul de transport în comun cu care venise la cabinet. El a văzut un băieţel de
doar patru ani a cărui manifestări trădau o clară fobie faţă de murdărie. Acest băieţel se plângea
mereu mamei sale: "Nu vreau să stau acolo… Nu-l lăsa pe acest om murdar să stea lângă mine".
După câteva clipe de gândire Freud l-a surprins pe tânărul Allport cu următoarea frază: " Şi acel
mic băieţel erai tu?" (Dîrţu, note de curs).
Intrebarea lui Freud se datorează ipotezei formulate de acesta: un act sau proces psihic are
o cauză, iar adevăratele cauze ale comportamentelor noastre sunt inconştiente. Astfel că tânărul
Allport nu ar fi acordat atenţie acestui caz dacă în inconştientul său nu ar fi existat reminescenţe
refulate ale unei fobii asemănătoare cu cea a copilului din întâmplarea relatată. De aceea, a
crezut Freud, sensibilitatea determinată de aceste reminescenţe inconştiente l-a determinat pe

14
tânărul din faţa lui să reţină şi să-i relateze acel caz. principalele presupoziţii ale psihanalizei
(Dîrţu, note de curs).
Această interpretare a cazului cuprinsă implicit în întrebarea lui Freud se deosebea total
de cea la care se gândea Allport. Acesta din urmă a fost înclinat mai degrabă să interpreteze
cazul relatat ca pe o situaţie clară în care preocuparea obsesivă a părinţilor pentru curăţenie (în
cazul nostru al mamei), se transferă printr-un proces de învăţare socială asupra copilului.
b) în 1922, în America, la Clark University, Allport, care studia trăsăturile de
personalitate, se confruntă cu dezaprobarea lui Titchener în privina acestei cercetǎri. Titchener
era adeptul teoriei lui Wundt a abordǎrii personalitǎtii din perspectiva structuralistă, prin care
procesele psihice superioare nu pot fi cercetate experimental

 Concepţia despre personalitate a lui G. Allport

In elaborarea teoriei despre personalitate, Allport a pornit de la inventarierea teoriilor despre
personalitate existente, la care a adăugat experienţa sa de cercetare, pe subiecţi maturi şi normali
psihic (Luca, 2003).

 Dezvoltarea personalităţii:
Personalitatea se dezvoltă prin învăţare. Aspectul somatic, temperamentul, inteligenţa şi
aptitudinile constitue materii prime ale personalităţii, care sunt ulterior modelate prin educaţie. In
timp, aptitudinile formează o structură individualizată sub acţiunea factorilor sociali, care
modelează interesele şi trăsăturile dobândite, în funcţie de caracteristicile înnăscute. (Luca,
2003). Procesul de dezvoltare a personalitătii are loc pe tot parcursul vieţii.

 Factorii sociali cu cel mai mare impact sunt: cultura, situaţia de viaţă şi rolurile
asumate în viaţă:
a) cultura influenţează personalitatea prin valorile pe care le promoveazǎ, regulile şi modelele
de comportament, modalităţi de rezolvare a situaţiilor conflictuale, modul cum este valorizat un
anumit aspect, etc.. Astfel persoana alege să fie, să se comporte, să respecte aceleaşi reguli
asemenea celor din societatea în care trăieşte. De exemplu, precizează Allport, un vienez nu
poate semăna cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. In cazul unei eclipse totale

15
de soare, de exemplu, cultura detemină modul cum va fi considerat fenomenul, dacă va fi o
orientare superstiţioasă sau una ştiinţifică (Allport, 1981).
Copilul asimilează modelele culturale treptat, preluându-le iniţial prin imitaţie, iar ulterior
îl incorporează într-un mod personal, în funcţie de structura de personalitate constutuită în acel
moment.
b) situaţia de viaţă poate declanşa un anumit mod de comportament, care arată o anumită
structură de personalitate. Reacţia la situaţie diferă în funcţie de vârstă.
c) rolurile asumate în viaţă, manifestate ca o serie de comportamente învăţate, formează latura
socială a personalităţii.
Conturarea treptată a conştiintei de sine, adică elaborarea Eului, pe măsura dezvoltării
capacităţilor cognitive constitue nucleul personalităţii. Cunoştinţele despre sine şi lume, trăirile
afective şi comportamentele aferente determină formarea Eului şi nu conflictul generat între
pulsiunile instinctuale şi restricţiile sociale (subliniate de psihanaliză) (Allport, 1981). Astfel,
copilul recunoaşte la inceput persoanele din jurul său dar nu se recunoaşte pe sine, când se vede
în oglindă sau în poze. Ulterior, pe măsură ce creşte imaginea de sine se diferentiază de imaginea
altuia.

 Personalitatea matură este caracterizată de: păstrarea simţului Eului de-a lungul întregii
vieţi (extensiunea simţului Eului), se raportează cu căldură la ceilalti, manifestă sautoacceptare
sau echilibru emoţional, percepţie realistă, îşi cunoaşte abilităţile şi îşi propune sarcini, are
intuiţie şi umor, o filosofie unificatoare despre viaţǎ, simţul responsabilităţii, curajul de a fi.
O personalitate matură îşi spune: “Eu ar trebui să fac tot ce pot pentru a deveni persoana care în
parte sunt şi sper în întregime să fiu.” (Allport, 1981)
Allport, fără a-şi propune să stabilească stadii de dezvoltare specifice, a studiat personalitatea
adultului normal şi a încercat o descriere a diferitelor aspecte ale Eului:
Eul corporal,
Identitatea de sine,
Respectul de sine şi spiritul de competiţie
Extensia Eului şi Imaginea Eului
Imaginea Eului
Eul raţional

16
Efortul personal central
Proprium
Dezvoltarea personalităţii are loc până la vârsta tinereţii, când potenţialul uman este
deplin actualizat (proprium). După trecerea prin cele şapte stadii ale Eului, conflictele copilăriei
nu mai perturbă funcţionarea personalităţii mature. Oamenii sunt astfel liberi să decidă in funcţie
de scopurile şi idealurile lor.

Trăsăturile de personalitate: exprimǎ ceea ce face persoana în general, în multe situaţii şi nu

ceea ce va face în orice situaţie. Pentru a înţelege un comportament este necesar sǎ fie cunoscute
atât trǎsǎturile de personalitate, cât şi situaţiile de manifestare a acestor trǎsǎturi.
Personalitatea este un sistem de trăsături şi dispoziţii personale, care se manifestă relativ
constant în timp şi determină comportamentul.
Trăsăturile de personalitate au caracteristicile:
- sunt structuri stabile din punct de vedere psihic şi sunt reale,
- determină comportamente, nu apar doar ca reacţie la anumiţi stimuli.
- pot fi demonstrate empiric, prin evaluarea consistenţei şi coerenţei comportamentelor în timp,
în situaţii diferite, chiar dacă trăsăturile nu pot fi văzute. Sunt luate în considerare acele
comportamentele care se repetă cu regularitate, în diverse situaţii.
- trăsăturile sunt organizate în configuraţii consistente caracteristice (ex. ostilitatea si
agresivitatea sunt trăsături distincte dar au tendinţa să se asocieze; emotivitatea- timiditatea).
Predicţia comportamentelor se face prin urmărirea permananţei, duratei în timp şi a coerenţei
trăsăturilor, chiar în situaţii diferite.
Relativa constantă a personalitătii se datorează atât unui ansamblu de caracteristici ereditare
(temperament, aptitudini înnăscute), cât şi factorilor sociali, care modelează acest potential prin
învăţare şi modelare şi generează trăsături de personalitate, ca predispoziţii relativ constante
(Luca, 2003).

Trăsăturile sunt măsurate cu ajutorul chestionarelor sau inventarelor de personalitate, a căror

itemi descriu manifestările trăsăturilor. Itemii sunt astfel formulaţi încât să specifice frecvenţa cu
care apar comportamentele aferente fiecărei trăsături, diversitatea de situaţii în care ele apar şi
intensitatea cu care se manifestă.

17
Există două feluri de trăsături: comune şi trăsături individualizate (dispoziţii personale).
a) Trăsăturile comune: sunt generalizări ale comportamentelor mai multor indivizi, care au
aceeaşi cultură, apreciază aceleaşi valori, norme, convenţii sociale, ceea ce îi face să aibă câteva
puncte comune în descrierea personalităţii. De exemplu, s-a observat că există caracteristici
comune ale moldovenilor, ardelenilor, etc. cu grade diferite de manifestare.
- trăsăturile comune sunt caracteristici superficiale ale personalităţii, mu derivǎ din deosebirile
naturale ale personalitǎţii, pentru cǎ indivizii construiţi similar, în medii asemǎnǎtoare, vor
dezvolta aceleaşi scopuri şi aceleaşi metode de obţinere a lor.
- sunt generate, oarecum forţat, ca urmare a necesitǎţii de a forma anumite categorii de persoane.
- sunt stabilite în mod empiric, atunci când testele de personalitate sau alţi indicatori indicǎ faptul
cǎ oamenii rǎpuns constant, pe o perioadǎ de timp şi cu o intensitate a rǎspunsului caracteristicǎ.
- nu sunt dominante în situaţiile de adaptare specifică a persoanei în mediul social, iar în
condiţiile schimbării mediului social, sunt primele care se vor schimba.
Toate studiile comparative care cerceteazǎ personalitatea, majoritatea încercǎrilor de mǎsurare se
bazeazǎ pe aceste trǎsǎturi comune.

b) Dispoziţii (trăsături individuale): sunt structuri neuropsihice generalizate (specifice

persoanei), care au capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţionali echivalenţi şi de a iniţia şi
orienta forme constante de comportament adaptativ şi stilistic (Allport, 1981).
- reflectă cu precizie structura de personalitate, spre deosebire de trăsăturile comune care sunt
categori în care “individul este introdus cu forţa”.
Cunoaşterea reală a persoanei se poate face doar prin identificarea trăsăturilor individuale
deoarece ele se manifestă caracteristic pentru fiecare în parte, faţă de trăsăturile comune, care
sunt aprecieri largi prin faptul că persoana face parte dintr-un grup cu caracteristici
asemănătoare. De exemplu românul este primitor (trăsătura comună = primitor). Dar cum este
caracterizat un anumit român (care sunt trăsăturile individuale)?

- Dispoziţiile, în funcţie de intensitatea cu care se manifestă şi de importanţă, pot fi:

a) dispoziţia cardinalǎ - este dominantǎ şi este recunoscutǎ în majoritatea comportamentelor
unei persoane. Persoana poate fi cunoscutǎ prin ea şi poate deveni celebrǎ datoritǎ ei şi de aceea
a fost denumitǎ uneori ca: trǎsǎturǎ eminentǎ, pasiune conducǎtoare, sentiment unitar.

18
b) dispoziţii centrale ( 10 – 15): sunt dispoziţii care sunt exprimate în situaţii mai restrânse decât
cele cardinale, au un grad mai redus de generalitate. Ex. onestitatea, bllndeţea.
c) dispoziţii secundare - sunt periferice, mai puţin evidente, sunt numeroase, apar în funcţie de
situaţie şi de aceea sunt mai puţin constante, mai puţin generalizate, şi mai puţin active decât
dispoziţiile centrale.
- Caracteristici ale dispoziţiilor:
 interdependente în determinarea comportamentului,
 prezintă o constantă relativă,
 sunt organizate în focare, adică persoana are interese, valori, modalităţi de comportament,
prin care răspunde similar la o gamă largă de stimuli.
Studiul personalităţii prin analiza dispoziţiilor este de natură ideografică, pe când studiul
trăsăturilor comune este de natură nomotetică.

Factorii de personalitate
Urmărind cuvintele care descriu personalitatea Allport a observat că acestea se pot grupa,
formând termeni cu un grad de generalitate mai mare decât cel al comportamentelor sau al
trăsăturilor – factorii de personalitate. Analiza empirică a fost susţinută de prelucrări statistice.

Allport, spre deosebire de psihanaliză, pune accent pe aspectele conştiente ale

personalitătii, pe prezent şi individualitate, pe normalitate. Conştientul este cel care domină
adaptarea, nu inconştientul.

ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA TRĂSĂTURILOR ŞI A FACTORILOR

R. B. CATTELL (1905 – 1998)
ŞI DETERMINAREA PERSONALITĂŢII PRIN

ANALIZA FACTORIALĂ

Născut în Anglia, format ca psiholog la Londra,

- din 1938 devine profesor universitar al Universităţii Clark din Massachusetts, apoi al
Universităţii Harvard,

19
 - din 1945, îşi dedică întreaga viaţă cercetărilor în psihologia personalităţii, fiind primul care a
analizat sistematic trăsăturile şi a oferit o clasificare detaliată a acestora.
- cercetările sunt nomotetice.
A publicat 35 de cărţi şi consideră că a dezvoltat instrumente care să permită măsurarea
personalităţii şi a motivaţiei umane, tehnică de măsurare care permite psihologiei să acţioneze ca
ştiinţă.

Obiectivele teoriei:
- sa determine cele mai importante trǎsǎturi, utilizând tehnica analizei factoriale;
- sǎ identifice trǎsǎturile care sunt în mare mǎsurǎ influenţate de ereditate;
- sǎ transforme psihologia într-o disciplinǎ ştiinţificǎ, prin apropierea de matematicǎ.

Personalitatea, în viziunea lui R.Cattell este văzută ca un lucru ce poate fi diagnosticat

pentru a permite realizarea unei predicţii pentru a ceea ce va face persoana într-o anumită
situaţie.
Reacţia comportamentului este determinată de structura personalităţii şi de situaţia în car
ese află persoana sau a stimulului care acţionează asupra ei.
R = f (P, S)
Teoria lui Cattell cu privire la personalitate porneşte de la date strict ştiinţifice pe care le
obţine din cercetarea comportamentului subiecţilor, utilizând chestionare, teste, observaţii
directe, cotarea conduitelor în situaţii reale de viaţă. Datele obţinute sunt prelucrate prin analiză
factorială, iar factorii obţinuţi sunt chiar trăsăturile personalităţii responsabile de variaţia
comportamentului acestor subiecţi (Minulescu, 1996).
Variaţia variabilelor comportamentale care corelează în analiza factorială, determină
diferenţele individuale între oameni (Cattell, 1957).
Pentru Cattell, analiza factorială aplicată în psihologia personalităţii are două obiective:
1) să determine factorii, ca aspecte funcţionale a personalităţii
2) să ofere o estimare a măsurii fiecărui factor, a unei persoane, ca mijloc de predicţie pentru
diferite situaţii.
Identificarea trăsăturilor de personalitate prin analiza factorială

20
Continuă experimentul de evaluare cu cei 53 de clusteri, pe un lot de 208 subiecţi evaluaţi fiecare
de câte doi evaluatori independenţi şi obţine, în urma analizei factoriale a datelor, o reducere a
acestui număr la 16 trăsături. Acestea sunt descrise ca surse primare ale personalităţii
(Minulescu, 2004).
Trăsăturile sunt tendinţe de a reacţiona, relativ permanente, care formează unitatea
fundamentală a personalităţii individului.
În descrierea personalităţii, Cattell, prin observaţii sistematizate asupra comportamentului
persoanei, clasifică trăsăturile (Minulescu, 1996):
1. între trăsături comune şi trăsături unice, distincţie pe care a făcut-o şi Allport
- Trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om într-un anume grad de
dezvoltare (inteligenţa ca abilitate mentală generală, introversia-extraversia, spiritul gregar ca
dimensiuni comportamentale etc.) deoarece, după cum precizează Cattell, pe de o parte, toţi
oamenii au în comun un anume fundal genetic ereditar, mai mult sau mai puţin similar şi, pe de
alta, toţi oamenii sunt supuşi unor modele similare de presiuni sociale (cel puţin la nivelul
aceleiaşi culturi).
- Trăsăturile unice sunt cele care sunt împărtăşite rar de alţii şi apar mai ales în
sfera intereselor şi atitudinilor. Exemplu: cineva are o pasiune faţă de o anume specie de fluturi.
2. O altă taxonomizare propusă de Cattell grupează trăsăturile, conform formei de manifestare în:
- capacităţi sau abilităţi care determină cât de eficientă este persoana în a acţiona în vederea unui
anumit scop (de exemplu, inteligenţa);
- trăsături temperamentale care definesc stilul sau tempoul de acţiune (de exemplu, nivelul de
iritabilitate, rapiditatea în acţiune etc.) şi
- trăsături dinamice, care sunt acele modalităţi sau forţe care activează şi conduc
comportamentele (de exemplu motivaţiile şi trebuinţele).
3. Pentru înţelegerea comportamentului şi a dezvoltării personalităţii, Cattell deosebeşte
trăsăturile de suprafaţă, de trăsăturile- sursă.
- trăsăturile de suprafaţă (factori externi), care se exprimă directă în comportamentul
verbal, formează personalitatea aparentă deoarece sunt descrise de către subiect şi constitue doar
acele trăsături de personalitate pe care le observă ceilalţi. Termenul "de suprafaţă" indică faptul
că apariţia acestor aspecte nu este una constantă, ci variază în situaţii diferite sau la populaţii
diferite şi corelează între ele fără a forma propriu-zis un factor. Au o valoare descriptivă, sunt

21
mai puţin stabile , “arată faptele dar nu le explică” de exemplu: nevrotismul (ca trăsătură de
suprafaţă) este alcătuită din anxietate, indecizie, temeri iraţionale. Se aseamănă "trăsătură
secundară" (implicată într-un număr redus de comportamente) propusă de Allport.
- trăsături-sursă (factori interni) care constituie, de fapt, tiparul comportamental al
persoanei, pe baza căruia extrage informaţiile privind conduita unui individ într-o anumită
situaţie. Sunt stabile, permanente, fiecare constitue sursa unui aspect a comportamentului. In
clasificarea făcută de Allport, factorii-sursă corespund trăsăturilor centrale, găsite în majoritatea
comportamentelor.
 La rândul lor, trăsăturile sursă pot fi clasificate în două tipuri: trăsături
constituţionale şi trăsături care ţin de mediu.
- Trăsăturile sursă constituţionale îşi au originea în condiţiile interne ale organismului (deşi nu
sunt în mod necesar înnăscute) şi deci depind de fiziologia organismului.
- Trăsăturile sursă care ţin de mediu sunt influenţate de cadrul sociofizic. Cattell grupează acele
caracteristici învăţate care formează un model în personalitate. De exemplu, un cântăreţ de jaz
este diferit ca trăsături sursă formate de mediul său, de un ofiţer de carieră.

Pentru a înţelege dinamica personalităţii se iau în considerare forţele dinamice sau

motivaţionale. Cattell precizează că în psihicul uman se manifestă două tipuri de trăsături
dinamice: ambele acţionează la nivelul atitudinilor. Acestea sunt denumite sentimente şi ergi
(înlocuieşte conceptul prea vag de impuls sau instinct). Un erg este energia sursă pentru întreg
comportamentul, unitatea de bază a motivaţiei. Ergul este direcţionat spre scopuri precise.

Aplicaţii ale teoriei lui Cattell: construcţia chestionarului - 16 PF (Sixteen Personality Factors)
– pentru vârsta adultǎ:
Chestionarul este alcǎtuit din 187 de itemi (întrebǎri) care urmǎresc evidenţierea a 16 trǎsǎturi de
personalitate de prim ordin şi prin calcul a încǎ 4 factori de ordinul 2. Intrebǎrile sunt formulate
astfel încât sǎ permitǎ trei variante de rǎspuns (afirmativ, negativ şi indecis).
Prezentarea factorilor (Minulescu, 1996, Ewen, 2012):
Factorii evaluaţi prin analiză factorială sunt constructe bipolare care descriu manifestări
comportamentale specifice dimensiunii, în mod gradat, de la unul dintre polii acesteia

22
caracterizat printr-o maximă exprimare în comportament, spre celălalt, caracterizat printr-o
maximă exprimare a opusului.
Testul evaluează poziţia individului de-a lungul unui continuum, notat, de exemplu, în sistemul
de normare în 10 clase standard.
Pentru interpretare, se ia în considerare acel factor a cărei valoare (nota brutǎ se transformǎ în
notǎ standard, prin utilizarea etalonului, iar aceastǎ notǎ se ia în considerare pentru interpretare)
depăşeşte într-un sens sau altul zona de semnificaţie medie şi este consideratǎ ca fiind
semnificativǎ şi activ în comportamentul real al persoanei.
Cu cât trăsătura este mai activă, cu atât nota standard (obţinutǎ dupǎ compararea cu etalonul) este
situatǎ spre extremele scalei (deci notele 10 şi 0 şi indică faptul cǎ factorul este puternic activ în
structura de personalitate a persoanei şi cu cât se apropie de limitele 4-6, trǎsǎturile scad în
intensitatea manifestǎrii)
Factorii Q sunt derivaţi pe baza analizei factoriale a celorlalţi factori.

FACTORUL A – Schizotimie vs. ciclotimie (Detaşare - cǎldurǎ)

Persoanele detaşate (schizotimie) sunt caracterizate ca fiind rezervate, critice, distante. Se simt
confortabili în lumea ideilor, aşa cum sunt oamenii de ştiinţǎ, scriitorii, artistii. Sunt închise în
sine, hipersensibile, aparent reci şi indiferente, cu spirit critic.
Polul opus (cota standard 7 spre 10), indică un comportament caracterizat prin ciclotimie
(cǎldurǎ): indivizii sunt buni, amabili, prietenoşi, serviabili, cu interes pentru ceilalţi, încrezători,
le place sǎ intre în contact cu oamenii, cum este cazul agenţilor comerciali, asistentilor sociali,
psihoterapeuţilor de succes.
Un grup format din persoane de tip ciclotimic este activ, mai puţin axat pe critică, cu indivizi mai
generoşi în raporturile interpersonale. Persoanele de la polul opus sunt mai puţin conciliante,
preferă lucrurile, cuvintele, viaţa solitară; sunt introspectivi, apar serioşi, preferă o camaraderie
intelectuală. În acelaşi timp, sunt mai profunzi în aprecierea altora, mai siguri într-o activitate
care cere precizie, uneori mai inventivi, mai atenţi în a-şi respecta promisiunile şi în satisfacerea
obligaţiilor ce le revin.

FACTORUL B – Abilitate rezolutivă generală (inteligenţa)

23
Scala nu are corelaţii semnificative cu testele de abilităţi mentale obişnuite care tipic sunt probe
psihologice în timp limitat.
Factorul B măsoară, din perspectiva teoriei lui Cattell, acel factor general denumit inteligenţă.
Cattell distinge între inteligenţa fluidă, definită ca o capacitate înnăscută care poate fi aplicată la
toate tipurile de conţinuturi şi inteligenţa cristalizată, ca formă care depinde mult de educaţia
formală, exprimând tipurile de abilităţi învăţate în şcoală. Inteligenţa fluidă afectează inteligenţa
cristalizată, prin faptul că influenţează cât de mult beneficiem din învăţarea şcolară. Evaluarea
inteligenţei fluide se poate realiza doar prin teste care nu fac în conţinutul lor referinţe la cultură.
Cotele standard scăzute la factorul B indică o slabă abilitate mentală care atrage după sine şi o
moralitate inferioară, tendinţa de a abandona cu uşurintă, lipsa de interes pentru subiecte
intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, de la 7 spre 10, în creştere, indică inteligenţa
vie, conştiinciozitatea şi perseverenţa în rezolvarea problemelor, tendinţa de a fi cultivat şi de a
gândi în plan abstract, logic.

FACTORUL C – Instabilitate emoţională vs. stabilitate emoţională (Forţa eului)

Polul caracterizat prin instabilitate reprezintă caracteristici ale unui eu slab: emotivitate,
imaturitate afectivă, instabilitate; individul reacţionează la frustraţie într-o manieră emoţională,
este inconstant în atitudini şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsa-bilităţi,
abandonează uşor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat şi în
accidente.
La polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. Individul este stabil, constant în
interese, echilibrat emoţional, chiar flegmatic sau placid; realist, se adaptează faptelor; nu se
manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecă în conflicte.
Forţa eului definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoţional nu este
pentru Cattell, ca şi pentru Eysenck, o problemă care să ţină preponderent de formare şi mediu.
Tendinţele constituţionale fac ca formarea controlului emoţional să fie mai dificilă pentru unele
persoane.
Persoana cu un eu slab tinde să fie cu uşurinţă contrariată de lucruri şi oameni, trăind un
sentiment de insatisfacţie în familie, şcoală sau profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului, să
se bucure; se descurajează lesne. În acest sens, la acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice
generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de somn) sau temeri

24
iraţionale şi comportamente obsesive. Categorii profesionale care coreleazǎ cu diferite nivele a
forţei eului, dupǎ opinia lui Cattell:
- scor scǎzut a forţei eului: contabili, funcţionari, artişti, profesori;
- scor ridicat a forţei eului: piloţi, administratori, asistente medicale
Dupǎ cum susţine şi teoria freudianǎ, o forţǎ a eului redusǎ este caracteristicǎ tuturor formelor de
psihopatologie, în multe cazuri de tulburări de personalilate şi de nevroze.

FACTORUL E – Supunere vs. dominanţă

Polul comportamentului supus, blând, cu note T între 0 şi 3, indică dependenţa, dar şi o
naturaleţe şi o bunăvoinţă caracteristice. O persoană conformistă şi uşor de dominat, suficientă
sieşi.
Polul opus, notele între 10 şi 7, indică un comportament agresiv, combativ, încăpăţânat, sigur de
sine, afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster, cu o gravitate afectată. Nonconformist, dar
dornic să capteze atenţia.
Datele empirice indică faptul că această dimensiune comportă o relativă diferenţiere în funcţie de
sex: la femei se manifestă printr-o nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinţa de a atrage
atenţia, dar şi de echilibru social, care diferă de ansamblul orientat mai agresiv la bărbaţi. La
ambele sexe însă este specific faptul că o dominantă puternică poate conduce la un tip de voinţă
obstinată şi chiar spre un comportament antisocial, rebel.
Unele date de cercetare indică faptul că dominanţa tinde să coreleze cu statutul social, fiind mai
ridicată la liderii recunoscuţi. În grupele de persoane formate din indivizi dominanţi se notează o
interrelaţie de roluri mai eficientă, precum şi dominarea unor procedee de tip democratic; astfel
de persoane se simt libere să participe, se angajează fără eforturi sau ezitări în problemele de
grup, critică deschis imperfecţiunile.
Notele ridicate se asociază de asemenea cu comportamentele de tip delictual din perioada
adolescenţei.
Supunerea este caracteristicǎ femeilor, preoţi, fermieri, funcţionari
Dominanţa: este des întllnitǎ mai ales la bǎrbaţi, sportivi de performanţǎ, ingineri, psihologi,
scriitori.
Notele scăzute se întâlnesc adesea la nevrotici.
FACTORUL F – Expansivitate vs. nonexpansivitate

25
Factorul F este un constituent important al extraversiei - introversiei, ca factor secundar dar
Cattelllconsiderǎ cǎ este o formǎ diferitǎ de comportament.
Polul nonexpansiv, cu note T între 0 şi 3, indică un comportament moderat, prudent, taciturn,
introspectiv cu tendinţa spre deprimare şi reverie. În general necomunicativ, mulţumit de sine,
legat de valori personaIe, lent, reflectant. Nonexpansivii apar visători, îşi rod unghiile.
Persoanele expansive : agreabilitate, entuziasm, vesel, direct, plin de viaţă. Individul este guraliv,
expresiv, legat de grup, spontan în reacţii, pare sǎ uite uşor pedeapsa.
Expansivitatea corelează cu preferinţa pentru aglomerări urbane, dar şi cu poziţia în familie: cel
mai în vârstă tinde spre nonexpansivitate, cel mai tânăr spre a fi şi cel mai expansiv. După
perioada adolescenţei, expansivitatea prezintă o descreştere, cu un declin mai marcat pentru
perioada între 17 şi 35 ani.
De asemenea, sunt date care indică corelativ că nonexpansivitatea este asociată cu creşterea
încărcăturii de anxietate.
Este unul dintre factorii care suportă influenţa mediului de formare în măsura în care datele de
cercetare arată că cei expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de
optimism, dar şi cu aspiraţii mai puţin exigente. Nonexpansivii sunt, în general, crescuţi după
norme mai severe şi tind spre un plus de moderaţie.
Corelaţii cu profesii :
- expansivitatea sportivi, personal militar, piloţi ;
- nonexpansivitatea : contabili, administratori, artişti, profesori, scriitori.

FACTORUL G – Supraeu slab vs. forţa supraeului

Există doar o asemănare superficială cu factorul C pentru că factorul G este legat, în principal, de
energie şi perseverenţă.
La polul unui supraeu slab, caracteristică pentru comportament este lipsa de toleranţă la frustrare;
un individ schimbător, influenţabil, cu o emotivitate generalizată, oboseală nervoasă, inconstanţă
şi nesiguranţă, care neglijează obligaţiile sociale. În general, cu dezinteres faţă de normele
morale colective. Polul opus, cu note între 10 şi 7, atrage după sine atitudini de conştiinciozitate,
perseverenţă, responsa-bilitate personală; insul e ordonat, consecvent, atent la oamenii şi
lucrurile din jur.

26
Conform denumirii, factorul corespunde în viziunea lui Cattell supraeului psihanalitic prin
accentul pus pe consideraţia faţă de normele morale, tendinţa de a susţine eul şi a frâna
impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emoţională măsurată de factorul C prin faptul
că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.
Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasă, metodică, cu o bună capacitate de
concentrare, reflectând înainte de a vorbi, preferând de asemenea compania celor eficienţi. Acest
pol indică reuşita în activităţi variate, dar care impun perseverenţă, regularitate şi o bună
organizare mentală, fiind în genere un prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea
pentru rolurile de lider, popularitate. Polul scăzut se asociază cu tendinţa spre disimulare,
vagabondaj, dis-trugere şi încălcare a legii, spre accese de furie nestăpânite.
FACTORUL H – Threctia vs. parmia (precaut - îndrǎzneţ)
Cele două denumiri ascund manifestările opuse ale dimensiunii responsabile de timiditate şi
sensibilitate la ameninţare, pe de o parte, faţă de curaj şi lipsă de sensibilitate, pe de alta.
Polul threctia, cu note T între 0 şi 3, indică un comportament dominat de tendinţa de repliere
asupra propriei persoane; prudent, rezervat, distant, contemplativ, cu tendinţa de a apare acru,
rece, dezinteresat de sexul opus, moderat şi conştiincios, dar cu interese limitate Se remarcă o
absenţă a interesului artistic sau afectiv, o tendinţă spre perceperea rapidă a pericolului.
Polul parmia, indică o sociabilitate gregară, o persoană îndrăzneaţă, căreia îi place să întâlnească
oameni, este activ, curajos, cu interes pentru sexul opus. Impulsiv, frivol, neliniştit, nu vede uşor
semnele pericolului, cu interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională.
La nivelul acestui factor puternic dominat de ereditate, întâlnim ceea ce Cattell considera a fi un
temperament constituţional schizotim, leptosom. Replierea pe propria persoană, grija pentru o
„bună conduită” pot fi la schizoizi prepsihotici o trăsătură diferenţială. Se remarcă totuşi că un
astfel de comportament poate fi considerat normal în circumstanţe traumatizante pentru individ.
Un ins excesiv de temător, lent, cu greutăţi în exprimare care fuge de profesiuni sau de situaţii
care îi cer contacte sociale; este meticulos, evită marile reuniuni, preferă unul sau doi amici
intimi; îi e teamă de situaţiile noi sau competiţiile publice, relativ maliţios, dar atent la
sentimentele altora, trăieşte un sentiment de relativă inadecvare faţă de tot ceea ce se întâmplă în
jur.
Persoanele parmia, în grup, tind spre remarci de ordin personal mai degrabă decât legate de
problema în cauză.

27
Termenul de threctia vine de la englezescul threat, ameninţare, indicând o corelaţie cu
reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom faţă de ameninţare; opus temenului parmia,
care indică predominanţă parasimpatică.
Profesii:
- Precaut: preoţi, fermieri; pentru scoruri extreme - nevrotici obsesivi - compulsivi, sinucigaşi.
- Îndrǎzneţ: agenţi comerciali insistenti, sportivi de performanţǎ, muzicieni, psihologi practicieni;
pentru scoruri extreme - sociopaţi
FACTORUL I – Harria vs. premsia (Realist, încrezǎtor în sine - sensibil, ataşat)
Polul harria indică un comportament realist, dar dur; tipul de persoană care nu se aşteaptă la
lucruri extraordinare de la ceilalti, se bazează pe sine, are spirit practic şi relativă insensibilitate
faţă de alţii, matur emoţional, aspru, chiar cinic, fără simţ artistic, reacţionează prea puţin la
aspecte estetice (fără ca în mod necesar să fie şi lipsit de gust) şi nu ia în seamă incomodităţile
fizice.
Polul premsia indică un comportament sensibil la estetic, exigent, dar nerăbdător, relativ imatur
emoţional; insul caută ajutorul şi simpatia altora, este prietenos, blând, indulgent cu sine şi
ceilalţi, dificil de satisfăcut în probleme de artă, introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă
interioară, acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o relativă frivolitate, dornic
să atragă atenţia, este neliniştit, chiar ipohondru. Datele empirice corelează polul premsia cu
plăcerea pentru călătorii şi experienţe noi, cu tendinţa spre o imaginaţie labilă, gustul pentru
teatru şi o relativă incapacitate practică în modul de a-şi conduce afacerile în general. Artiştii
prezintă adesea cote ridicate la acest factor. Factorul este însă sensibil la modele culturale,
normele europene fiind mai ridicate decât cele americane. De asemenea, există o diferenţiere
sexuală: femeile şi fetele prezintă în genere cote mai ridicate decât bărbaţii sau băieţii. Există o
relaţie invers proporţională între rezultatele muncii în grup şi nivelul cotei factorului I:
rezultatele tind să fie cu atât mai scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicată, membrii
fiind descrişi ca lenţi în munca de grup, în decizii, acţionând inutil, cu tendinţa spre remarci de
natură emoţională şi socială, negativişti.
Un nivel ridicat al factorului premsia poate fi întreţinut de pǎrinţii care sunt exagerat de
protectori şi de indulgenţi, astfel cǎ pot fi cauze ale nevrozelor.
Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii, masculinităţii şi a spiritului practic.
Comportamentul este matur social, generează solidaritate de grup şi realism.

28
Factorul este din categoria celor formaţi prin influenţa mediului şi a culturii. Termenul de
premsia vine de la expresia engleză protected emotional sensitivity, deci o sensibilitate
emoţională protejată, ceea ce echivalează cu a implica formarea în interiorul unei culturi rafinate,
care protejează sensibilitatea şi gustul estetic. Termenul harria vine de la hardness and realism,
indicând aspectul de duritate şi realism în mediul de formare.
Studii comparative şi longitudinale indică pentru cotele ridicate la acest factor, asemănări cu
sindromul isteriei de conversie, angoasei şi ipohondriei; de asemenea, o tendinţă mai marcată
spre forme de angoasă la copiii cu cote înalte la I. Specialiştii în psihiatrie, artiştii şi femeile în
genere tind să prezinte cote mai ridicate. La polul opus, găsim oamenii politici, cei care conduc
şi direcţionează, electricienii, mecanicii şi contabilii.
FACTORUL L – Alexia vs. protension (tolerant - suspicios)
Comportamentul la polul alexia cu note T între 0 şi 3 apare caracterizat prin încredere,
adaptabilitate, cooperare; absenţa geloziei sau invidiei, o gravitate amabilă, dar plină de spirit,
interesul faţă de ceilalţi. Polul protension cu note T între 10 spre 7 reprezintă tensiunea: un mod
de a trăi neîncrezător, înclinat spre gelozie, îndărătnic, suspicios şi timid; relativ rigid, dur şi
indiferent faţă de alţii.
Nota joasă caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută rivalitate, se preocupă de
tot soiul de oameni, excelează în munca de echipă. În general suspicios, individul caracterizat
printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid în interelaţii, cu interes mai degrabă pentru
viaţa sa interioară decât faţă de oameni. În general circumspect, este un element tensionant în
cadrul unui grup/echipe.
FACTORUL M – Praxernia vs. autia (practic,cu picioarele pe pǎmânt - cu imaginaţie,
distrat)
Dimensiunea defineşte un factor care cuprinde de asemeni trăsături dificil de integrat într-o
formulă din limbajul obişnuit. Astfel, de exemplu, polul cotelor scăzute, praxernia, defineşte un
comporta-ment practic şi conştiincios; este insul care ţine la formă, este capabil sa-şi păstreze
sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de imaginaţie. În acelaşi timp, este un spirit logic,
expresiv, deschis ca interese, cu sânge rece în caz de urgenţă sau pericol. Polul autia defineşte
ceea ce am putea numi nonconvenţionalul excentric: imaginativ, boem, mai puţin preocupat de
conştiinciozitate, cu un aspect exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură isterică.

29
Datele de cercetare converg spre imaginea unei persoane preocupate de a face orice lucru „cum
trebuie”, care acordă importanţă aspectelor practice, nu acţionează hazardat, este atentă la detalii.
Per-soana autia este un imaginativ centrat în întregime pe instanţele interioare, prea puţin
preocupat de contingenţe, adesea original şi ignorând realităţile cotidiene îşi urmează calea
proprie. Dotat însă cu imaginaţie creatoare şi preocupat de marile idei. Dezinteresat faţă de
valorile materiale, motivaţiile interioare îl aduc uneori în posturi extravagante acompaniate de
reacţii emoţionale violente. Conştient de propria personalitate, se poate întâmpla să evite
activităţile colective.
FACTORUL N – Naivitate vs. subtilitate
Polul naivităţii, respectiv al cotelor joase, indică un comportament direct, naiv, sentimental,
natural, uneori stângaci şi neîndemânatec; se interesează de alţii şi este uşor de satisfăcut. Polul
opus indică pers-picacitate şi luciditate în opinii, un mod de a fi rafinat, civilizat şi subtil în
general, dar rece, indiferent faţă de alţii şi dificil de satisfăcut.
Datele indică corelaţii cu un comportament politicos, experi-mentat, modern, subtil, cu spirit
analitic şi cel mai adesea rece; o alură intelectuală, o viziune nesentimentală asupra lucrurilor şi
vieţii, uneori frizând cinismul. Aspectele caracteristice polului opus indică lipsa de afectare,
naturaleţe şi spontaneietate, uneori stângăcie şi bruscheţea reacţiilor.
Acest al 11-lea factor nu afectează însă decisiv comportamentul.
FACTORUL O – încredere vs. tendinţa spre culpabilitate
Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere în sine, senin, liniştit, rezistent la
stres, eficient, viguros, uneori chiar brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi simple.
Polul cotelor înalte indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta la
existenţă; fără încredere în ceilalţi, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate.
S-au obţinut date care îndreptăţesc definirea sa ca tendinţă de-presivă, sensibilitate emoţională,
depreciere de sine, chiar nevrotism. Persoana apare obosită de situaţiile excitante, se simte
incapabilă să înfrunte exigenţele existenţiale cotidiene, se descurajează cu uşurinţă, este plină de
remuşcări şi este deprimată, descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenţi faţă de
aspectele importante; este înclinată spre milă, lecturi, liniştea semenilor. Reacţionează viu la
dificultăţi, se descurajează. La copiii cu note ridicate (9 sau 10) apar temeri, sentiment de
solitudine şi insuficienţă. Experimentele privind dinamica grupului demonstrează că astfel de
persoane nici nu se simt acceptate de grup sau liberi să pariticipe, sunt foarte sensibile la normele

30
de grup; de altfel nici nu sunt acceptate uşor de ceilalţi, iar din punct de vedere social sunt prost
adaptate. Clinic, O ridicat apare în toate formele de nevroză, psi-hoză, în tulburări de
personalitate şi infirmităţi psihice.
Următorii 4 factori denumiţi Q sunt mai puţin exprimaţi şi cla-rificaţi, dar au o contribuţie în
comportament atunci când sunt activi. Au fost derivaţi din analiza factorială realizată asupra
celorlalţi factori. Mai ales validitatea prognostică, privind tendinţele specifice de com-portament,
le-a asigurat locul în cadrul chestionarului.
FACTORUL Q 1 – Conservatorism vs. lipsa de respect pentru convenţii
Polul conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a normelor; polul opus reprezintă
un comportament deschis spre nou, inovator, critic, cu un ascuţit gust pentru analiză.
FACTORUL Q 2 – Dependenţa de grup vs. independenţa personală
Nu este un factor clar stabilit în variaţiile comportamentale, manifestându-se mai ales la nivelul
atitudinilor interioare. De fapt, nici unul dintre aceşti factori Q - 2, 3 & 4 nu au fost găsiţi cu
maximă certitudine în validările empirice, apărând mai ales în răspunsurile la chestionare.
Factorul Q2 contribuie la factorul secund introversie.
Persoana cu cote Q 2 ridicate este raţională, capabilă să se decidă singură. La polul opus, este
tipul de individ care merge o dată cu grupul, caută aprobarea socială, urmează moda. Datele de
cercetare indică corelarea comportamentului Q 2 ridicat cu profesii din sfera cercetării, cadrelor
de conducere şi decizie, în general indivizi care gândesc mult prin ei înşişi.
Cercetări privind dinamica grupului indică, de asemenea, că cei cu Q 2 ridicat trăiesc insatisfacţii
legate de integrarea în grup, fac remarci care cel mai adesea sunt soluţii, iar grupul tinde să-i
refuze. În colectivul şcolar astfel de copii sunt ţinuţi la distanţă, par să aibă interese mai mature
decât ceilalţi şi ating uşor succesul academic.
FACTORUL Q 3 – Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic
În comportament se manifestă prin lipsa de control spre deosebire de polul opus, respectiv
disciplina de sine, exigenţa, voinţa dezvoltată.
Factorul se pare că exprimă gradul în care individul a acceptat o imagine de sine ideală prin care
îşi dirijează comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu în sensul dependenţei de
încurajare, stimularea valorilor constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q 3
ridicată prezintă un bun autocontrol, încearcă să aplice şi aprobe normele etice acceptate, doreşte
să facă bine, are consideraţie pentru alţii, este prevăzător şi dispus să-şi controleze exprimarea

31
emo-ţiilor. Factorul prezintă empiric o corelaţie substanţială cu sentimentul de sine, cu integrarea
pulsională care vizează menţinerea unei adecvate imagini de sine.
Opus, Q3 scăzut prezintă în principal o emotivitate necontrolată, care se aseamănă cu factorul D
din H.S.P.Q., factor care dispare practic ca atare la vârsta adultă. O cotă scăzută Q3 este asociată
cu de-lincvenţa juvenilă.
Factorul Q 3 contribuie semnificativ la factorul secund anxietate.
În cercetările privind dinamica de grup, Q 3 ridicat caracteri-zează de obicei pe cei aleşi ca lideri
eficienţi: sunt stăpâni pe sine, fac multe judecăţi în legătură cu grupul, nu apar ca jenanţi sau
inoportuni. Q 3 ridicat indică de asemenea reuşita în profesiuni mecanice, în matematică, în
activităţi de organizare, ca directori şi funcţionari în servicii publice. Uneori a fost numit şi factor
„giroscopic” al perso-nalităţii, indicând stabilitatea şi orientarea acesteia.
FACTORUL Q4 – Tensiune ergică slabă vs. tensiune ergică ridicată
Comportamentul Q4 la polul cotelor joase indică un mod de a trăi destins, calm, nonşalant,
satisfăcut de sine. Polul opus este caracterizat prin încordare, tensiune, excitabilitate şi
sentimente de frustrare. Q4 ridicat caracterizează un comportament neliniştit fără motiv,
încordat, iritabil, agitat.
Datele clinice indică pentru factorii O şi Q4 capacitatea de a diferenţia normalul de nevrotic,
fiind una dintre dimensiunile semnificative pentru contribuţia la indicele de anxietate generală.
În acelaşi timp, clinic, se relevă Q4 ridicat în tulburările de personalitate, infir-mităţile fizice şi în
psihoze.
Cattell interpretează acest factor în sensul nivelului de excitaţie şi tensiune datorate pulsiunilor
nedescărcate sau frustraţiei.
Factorii de ordina secundar (de suprafaţă)
Factorii de ordin secundar au semnificaţia de trăsături de suprafaţă şi sunt definiţi şi determinaţi
experimental de Cattell. Ei sunt calculaţi în funcţie de ponderea contribuţiei fiecăreia dintre
componentele primare în clusterul factorial; la calculare se utilizează cotele standard (nu notele
brute), iar ceea ce se obţine are semnificaţia unei cote standard, de la 0 la 10. În mod obişnuit se
utilizează un sistem mai rapid, pe care îl vom prezenta, care admite rotunjirea notei finale şi a
contribuţiei cotelor componente; acest sistem suferă de o relativă imprecizie în sensul că pot
apare situaţii când nota finală este mai mică de 0 sau mai mare de 10, ceea ce se rectifică prin

32
aproximarea ei la nivelul cotei celei mai apropiate, respectiv 0 sau 10. Valorile scăzute ale
intercorelaţiilor dintre factorii secunzi indică independenţa acestora.
FACTORUL I – Adaptare vs. anxietate
O cotă ridicată la factorul secundar I indică o anxietate ridicată, în sensul obişnuit al denumirii.
Persoana nu este necesar nevrotică, anxietatea poate fi reactivă la o situaţie, dar indicaţia de
neadaptare este precisă. Este persoana nesatisfacută de capacitatea sa de a răs-punde cerinţelor
vieţii şi a-şi realiza dorinţele. Anxietatea puternică perturbă randamentul şi atrage tulburări
psihosomatice.
FACTORUL II – Intraversie vs. extraversie
Cota scăzută la acest factor secund indică tendinţa spre timiditate şi inhibiţie în relaţiile cu
ceilalţi. Acest lucru poate fi defavorabil pentru profesii care cer contacte sociale multiple, dar
poate fi un indice sensibil şi favorabil pentru o muncă care cere precizie.
Extraversia, la celălalt pol, indică lipsa de inhibiţie socială şi o satisfacţie generală faţă de propria
persoană. Favorabilă în predicţia pentru activităţi care cer contacte sociale multiple, este
nefavorabilă, de exemplu, în ecuaţia reuşitei academice.
FACTORUL III – Emotivitate vs. dinamism
Cotele scăzute la acest factor indică o emotivitate difuză care poate fi de tip depresiv şi frustrant
pentru persoană. Acest gen de om este sensibil la rafinamentele existenţei, cu un temperament
artistic, plăcut; în gama dificultăţilor are tendinţa de a reflecta prea mult, examinând situaţia pe
toate feţele înainte de a trece la acţiune, acţiune care apare din acest motiv prea întârziată.
Polul opus reprezintă un comportament dinamic, întreprinzător şi decis, competent. Există riscul
ca astfel de persoane să acţioneze orientându-se predilect după ceea ce le apare clar şi
indiscutabil, fără să examineze aspecte mai subtile, sau relaţiile umane implicate. În faţa
dificultăţilor, tendinţa trecerii la acţiune primează, nu cea de reflecţie.
FACTORUL IV – Supunere vs. independenţă
Cotele scăzute indică un comportament moderat, pasiv, dependent de ceilalţi; cu tendinţa de a
căuta aprobarea şi sprijinul celor de care are nevoie şi de a-şi orienta conduita în funcţie de cei ce
acordă această susţinere.
Independenţa, la polul opus, se manifestă prin tendinţa spre agresivitate, îndrăzneală, un mod
tranşant de a acţiona, iniţiativă. O astfel de persoană chiar caută situaţiile în care se tolerează sau
se încurajează o astfel de atitudine.

33
Factorii lui Cattelll au fost identificaţi prin analiza factorială a trei tipuri de date:
- date L (Life-record) – consemnarea informaţiilor despre viaţa subiectului inclusiv cele
referitoare la notele onţinute la şcoală, absenţele de la lucru, etc.
- date Q (Questionnaire) obţinute din chestionare cu întrebări referitoare la obiceiurile şi
sentimentele personale ale subiecţilor.
- date T (Tests) obţinute din rezultatele subiecţilor la testele obiective, cum ar fi cele de
inteligenţă.
Critici aduse teoriei:
- datele utilizate în elaborarea teoriei şi în construirea testelor de personalitate erau superficiale
- modelul de personalitate elaborat este prea simplu
- factorii propuşi de Cattell sunt descrişi prea rigid. Unii factori sunt lipsisţi de relevanţă pentru a
înţelege personalitatea unei persoane, clasificarea nu determină diferenţele dintre oameni.
Concluzii:
Rezultatele studiilor lui Cattell au condus la un model mai obiectiv de organizare a miilor de
termeni ce descriu diferenţele individuale şi au fost utilizate ca punct de plecare pentru
numeroase alte cercetări bazate pe tehnica analizei factoriale. Astfel, în 1961 Tupes şi Christal,
analizând intercorelaţiile dintre cele 35 de trăsături selectate de Cattell ca fiind reprezentative
pentru domeniul personalităţii, au obţinut doar 5 factori (Tupes & Christal, 1961/1992).

ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA TRĂSĂTURILOR ŞI A FACTORILOR

DESCRIEREA PERSONALITĂŢII CU AJUTORUL MODELULUI CELOR CINCI FACTORI
(BIG-FIVE)

Obiective ale teoriei „Big - Five” (Ewen, 2012):

- sǎ delimiteze dintre miile de trǎsǎturile de personalitate pe acelea care sunt mai importante, prin
utilizarea analizei factoriale;
- sǎ arate cǎ aceste trǎsǎturi sunt fundamentale în structura personalitǎţii, urmǎrind stabilitatea lor
de-a lungul vieţii.
De-a lungul timpului au existat numeroase preocupǎri pentru a determina structuri de
personalitate care sǎ defineascǎ cât mai concret persoana. In acest sens, cercetǎrile au continuat
pe douǎ linii distincte: analiza limbajului (ipoteza lexicalǎ), cât şi prin analiza factorialǎ.

34
 Rezultatele studiilor lui Cattell au condus la un model mai obiectiv de organizare a
miilor de termeni care descriau diferenţele individuale, aspect de la care au plecat, în 1961
cercetǎtorii Tupes şi Christal. Ei au analizat intercorelaţiile dintre cele 35 de trǎsǎturi selectate de
Cattell, ca fiind reprezentative pentru domeniul personalitǎţii şi au obţinut doar cinci factori
(modelul Big Five) între care nu mai există corelaţii semnificative, deci sunt independenţi intre
ei.
Din perspectiva ipotezei lexicale, universalitatea factorilor este evidentă deoarece
paradigma penta-factorială îşi are originea în răspunsurile la cinci tipuri de întrebări pe care orice
om şi le pune atunci când intră în contact cu un necunoscut. Goldberg (1981) susţine că aceste
întrebări se referă la:
- dacă acel necunoscut este activ şi dominant sau pasiv şi conformist (Factorul I -
Extroversiune).
- dacă are în societate o prezenţă agreabilă şi caldă sau dimpotrivă este rece şi distant
(Factorul II - Agreabilitate).
- dacă este responsabil şi conştiincios sau delăsător şi neglijent sau, pe scurt, dacă se
poate conta pe el (Factorul III - Conştiinciozitate).
- dacă este impredictibil (data să depăşească limita normalităţii) sau este stabil (sănătos
mintal) (Factorul IV - Nevrotism).
- dacă este inteligent şi cult sau prost şi ignorant (Factorul V – Deschiderea spre
experienţǎ) (McAdams, 1992, p. 331).
Ulterior, Costa şi McCrae au delimitat, prin analiza factorialǎ, trăsături de personalitate care au
caracteristica de a oferi o descriere a structurii de personalitate, care să reziste schimbărilor de
vârstă ale persoanelor, situaţiilor diverse de adaptare, în care sunt activate mecanismele de
apărare, de adaptare, care intervin în viaţa subiecţilor (Costa & McCrae, 1980). Ei pun bazele
unei teorii sistematice privind semnificaţia celor cinci dimensiuni pentru înţelegerea
personalităţii şi comportamentului uman (1994, Costa şi McCrae).

Doi dintre factori au fost corect extraşi şi bine definiţi cu aproape patruzeci de ani în
urmă de psihologul englez H. Eysenck. Studiile pe care acesta le-a întreprins cu privire la bazele
biologice ale personalităţii l-au condus la concluzia că există două dimensiuni de bază ale

35
personalităţii, numite de el Extroversiune/Introversiune (devenită Factorul I în modelul Big Five)
şi Nevrotism/Stabilitate Emoţională (Factor IV). (Dîrţu, 2005)
Factorul I (Extroversiune/Introversiune) a suscitat numeroase discuţii deşi a fost pus în
evidenţă mult mai devreme decât alţi factori şi a fost mult mai mult timp utilizat (exemplu,
contribuţia lui Jung în impunerea termenilor de extro- şi introversiune).
Factorul II, Agreabilitatea (Agreeableness), reuneşte caracteristicile: grijă faţă de
ceilalţi, altruism, susţinere afectivă la polul pozitiv al dimensiunii şi indiferenţă faţă de ceilalţi,
egoism, chiar ostilitate la polul negativ.
- la prima vedere, pare a se suprapune cu factorul Extroversiune/Introversiune şi de
aceea cercetătorii penta-factorialişti au subliniat faptul că Factorul Agreabilitate cuprinde mai
degrabă aspecte interpersonale, în timp ce Factorul E/I se referă preponderent la caracteristici
care, în acord cu concluziile lui Eysenck, au determinanţi biologici. Într-o altă încercare de a
sublinia independenţa Factorului E de Factorul A, Watson şi Clark asociazǎ Factorul E, cu
emotivitatea pozitivă. Aceşti cercetători consideră că emotivitatea negativă (care constituie
conţinutul Factorului N) şi emotivitatea pozitivă (care dă sens Factorului E) nu sunt opuse, ci
sunt dimensiuni independente ce alcătuiesc un plan afectiv complex (McCrae & John, 1992, p.
196). Observăm că se fac eforturi de a sublinia apartenenţa Factorului E la componenta
temperamentală a personalităţii, în timp ce Factorului A îi sunt atribuite aspecte ce ţin de
dimensiunea ei caracterială. (Dîrţu, 2005)
Factorul III, Conştiinciozitate (Conscientiouness), considerându-l prea ambigu, alţi
autori propun denumirea termenului de voinţă orientată spre auto-realizare (will to achieve) sau
simplu voinţă (will). Multe studii leagă acest factor de realizarea prin educaţie (Dîrţu, 2005)
Factorul IV, Nevrotism, a mai fost numit şi Emotivitate Negativă şi se referă la
prezenţa şi efectele stărilor afective negative, tendinţele diferite ale indivizilor de a experimenta
durerea sau suferinţa şi la stilurile cognitive şi comportamentale ce rezultǎ din această tendinţă
(1992, Costa & John).
Factorul V, Deschidere spre experienţă (Openness to Experience) cuprinde
caracteristici subordonate precum: flexibilitate a gândirii, originalitate, curiozitate, un spectru
larg, (Costa & McCrae, 1985). Factorul V nu trebuie confundat cu inteligenţa aşa cum este ea
măsurată de teste precum Stanford-Binet sau W.I.S.C, deoarece factorul V este considerat ca
fiind o dimensiune a personalităţii şi nu o simplă aptitudine. De aceea, penta-factorialiştii atrag

36
atenţia că mulţi oameni pot obţine scoruri ridicate la acest factor fără ca aceste scoruri să
corespundă cu Q.I.-ul lor. Structura complexă a factorului V conţine termeni legaţi nu doar de
inteligenţă ci şi de creativitate (Dîrţu, 2005).
In determinarea unei structuri de personalitate, psihologii urmǎresc modul cum, o
persoanǎ, şi-a dezvoltat tendinţele de bazǎ şi le foloseşte in interacţiunea cu influenţele interne
sau externe, cu alte cuvinte, pentru a adaptǎri specifice.
Cercetǎtorii McCrae & Costa specificǎ, în încercarea de a determina un model
explicative a diagnozei trǎsǎturilor unei persoane, faptul cǎ psihologul nu poate schimba
trăsăturile de bază ( se referǎ la cei cinci factori) ale subiectului sau pacientului, dar poate sǎ
reducă la un minim dificultăţile şi incongruenţele, prin explicarea sau cunoaşterea corectă a
acestora şi a felului cum ele intervin în problemele existenţiale ale persoanei. de aceea,
explicaţiile trebuie căutate la diferite nivele, şi anume prin intermediul aşa-numitelor procese de
intermediere (↔), nivele care apar explicitate în figura 1 (1994, apud Minulescu, ...; Caspi şi al.,
2003).

Figura 1.* Modelul explicativ al persoanei în diagnoza trăsăturilor

Din model, se observă că trăsăturile bazale (nevrotism, extraversie, deschidere,

agreabilitate, conştiinciozitate) sunt dispoziţii psihice fundamentale, influenţate de factori
biologici (baze biologice) (Costa & McCrae, 1992). Intre tendinţele bazale, caracterizate de

37
trǎsaturile de personalitate şi comportamentele specifice (biografia obiectivă) ale persoanei nu
există o legătură directă. Trăsăturile măsurate conform modelului Big Five pot fi înţelese cel mai
bine dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice, denumite de
autori „adaptări caracteristice”, care pot furniza, la rândul lor, explicaţiile pentru
comportamentele observabile (Minulescu).
Personalitatea, aşa cum se constituie sau s-a constituit, este supusă unor influenţe endogene,
denumite de autori tendinţe bazale (concepte ipotetice, care nu pot fi direct observate de
psiholog, dar pot fi inferate) şi influenţe exogene, sau externe. Trăsăturile de personalitate apar
ca subdviziune majoră a tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de alte
materiale primare ale psihismului.
Influenţele externe, reunind în model cadrul socio-cultural în care se formează persoana,
dar şi sistemul de evenimente de viaţă, cu întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a
lungul vieţii personale, operează asupra individului în dezvoltarea sa ontogenetică. Aceste
influenţe externe pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.
Biografia obiectivă: comportamentele şi trăirile care formează viaţa individului şi sunt
evaluate, de obicei, de ceilalţi.
Modalitatea de adaptare a fiecǎrei persoane are loc în funcţie de personalitate, de cultură, care
definesc obiceiurile, atitudinile, deprinderile, valorile, motivele, rolurile, relaţiile care formeazǎ
„identitatea contextualizată” - contextul în care s-a persoana s-a format şi evoluează.
Imaginea de sine, apare, în viziunea autorilor, ca o subdiviziune a adaptărilor caracteristice
persoanei. Răspunsurile la chestionarul de personalitate sunt legate cel mai mult de acest nivel al
imaginii de sine. Tendinţele bazale trec prin transformǎri dinamice, în cazul situaţiilor de
adaptare.
Astfel, persoana, care are la naştere dispoziţii particulare, acestea se contureazǎ, se transformǎ în
funcţie de educaţie şi culturǎ, prin intermediul proceselor de dezvoltare.
Costa şi McCrae prin cercetǎri elaborate în aceastǎ direcţie au construit un instrument de
mǎsurare a celor cinci factori de personalitate, la care a identificate câte 6 faţete pentru fiecare
factor.
Aplicaţii practice ale teoriei (Ewen, 2012):

38
- scor ridicat la factorul « Deschidere » - poate fi consiliat pentru a se orienta spre a urma o
carierǎ ce presupune exprimarea creativitǎtii, curiozitǎtii, de ex. artele sau manifestarea
ştiinţificǎ.
- scor scǎzut la « agreabilitate » - poate fi prea suspicioasǎ pentru a beneficia de anumite forme
de terapie.
- diferite configuraţii de scoruri ridicate la cei cinci factori pot sugera forme specifice de
psihopatologie. Ex. scoruri ridicate la revrotism şi conştiinciozitate pot indica o personalitate
obsesiv-compulsivǎ.
- scorurile la factorii introversiune- extroversiune sunt urmariţi în cazul orientǎrii vocaţionale şi
şcolare.
- Cauze ale dezvoltării trăsăturilor de personalitate

Curbele de dezvoltare a trăsăturilor, măsurate de-a lungul timpului, în medii sociale

diferite, au rămas aceleaşi. Astfel, trăsăturile de personalitate a copiilor care au crescut în sărăcia
anilor 1930 au aceleaşi curbe de dezvoltare ca şi ale copiilor care au crescut în timpul revoltelor
din 1960 dar şi ale copiilor care s-au dezvoltat sunt sub influenţa internetului şi a TV. Acelaşi
lucru este confirmat şi de studiile interculturale (Yang, McCrae şi Costa1998; McCrae & Costa,
in press; McCrae et al., 1999).

Deşi aceste dovezi ale cercetărilor sunt în contradicţie cu cele precizate de multe teorii
tradiţionale de personalitate (psihanalişti, umanişti, comportamentalişti), care subliniază
influenţa culturii şi a contextului social în dezvoltarea personalităţii. Ceea ce atrage atenţia
asupra conceptelor folosite în descrierea personalităţii: aspectele prezentate mai sus stau la baza
teoriei celor cinci factori. (FFT). Tendinţele de bază sunt influenţate de structura biologică, care
este aceeaşi pentru specia umană şi nu poate fi influenţată de factori externi, cum ar fi istoria sau
cultura. Erikson, Fromm şi alţi teoreticieni au dreptate în măsura în care specifică că influenţa
culturii este limitată doar în cazul situaţiilor de adaptare, caracteristice etapelor de vârstă.
Trăsăturile de bază par să funcţioneze la un nivel mult mai profund.

Cu toate aceste dovezi, mulţi psihologi ai personalităţii susţin că modelul în cinci factori
este prea radical iar ei consideră că poate factorii de mediu, în interacţiune cu predispoziţiile
genetice pot influenţa nivelul trăsăturilor de personalitate (Caspi şi al., 2003).

39
LIMITE ALE TEORIEI TRĂSĂTURILOR
Fiecare teorie are anumite limite şi un domeniu de aplicabilitate în care are utilitate maximă dar
care poate fi completată cu alte teorii. (Kelly, 1955)
Modelul în 5 factori îşi are originea în analiza observării evaluărilor făcute personalităţii adulţilor
americani, iar studiile ulterioare au arătat că aceste observaţii se aplică şi cetăţenilor din alte ţări.
(Tupes & Christal, 1992),
Deşi domeniul de aplicare a trăsăturilor şi a modelului cu cinci factori este larg, oamenii diferă
între ei prin multe alte aspecte, cum ar fi: inteligenţa, atractivitatea fizică şi spiritualitatea.
Cunoscând scorurile la cei 5 factori şi la 30 de faţete din inventarul NEO-PI-R, se pot face un
număr mare de predicţii dar care sunt destul de generale atunci când facem aprecieri practice.
De exemplu:
- se poate spune despre o persoană că este o probabilitate ridicată de a fi fundamentalist religios,
dar nu se poate ghici dacă persoana va fi creştin, hindus sau musulman din cauza absenţei
trăsăturilor care arată natura contextului cultural.
- pot fi prezise tipurile de activităţi de plăcere care sunt apreciate de către o persoană, dar nu se
poate spune cum vor fi ele programate în timpul săptămânii deoarece trăsăturile nu pot descrie
succesiunea temporală.
- se poate în schimb aprecia tonul narativ a poveştii vieţii personale a individului (McAdams et
al., 2004) , dar nu se pot diferenţia între tipurile de episoade care dau culoare percepţiei
individuale asupra propriei vieţi.
- trăsăturile descrise de FFT sunt prea scurt descrise (scor ridicat la factorul N) şi de aceea nu au
capacitatea de a specifica mecanismele cognitive, de apărare şi interpersonale care-l fac să fie în
felul respectiv ( nefericit, de exemplu).

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR
Trăsăturile sunt definite, uneori, ca dispoziţii de durată, ceea ce înseamnă că se face delimitarea
de starea trecătoare şi influenţele situaţionale. Trăsăturile sunt caracteristice persoanei, există o
continuitate, legături între ele şi sunt într-o oarecare măsură dinamice, putând suferi modificări
datorită unor dezvoltări interne sau prin intervenţii exterioare.
- Stabilitatea diferenţelor individuale: marea majoritate a psihologilor sunt interesaţi de
două aspecte în abordarea dezvoltării trăsăturilor:

40
1. stabilitatea relativă sau schimbarea trăsaturilor unei persoane, studiată individual;
2. dinamica trăsăturilor persoanei, prin comparaţie cu grupurile din care face parte.
Diferenţele intraindividuale sunt determinate, de obicei, prin măsurarea scorurilor
trăsăturilor unei persoane când are vârsta de 20 ani şi ulterior, la 30 ani. O corelaţie foarte mare
între aceste scoruri arată că aceste trăsături s-au conservat în timp, ceea ce a demonstrat
durabilitatea lor în timp.
Există şi critici aduse acestor observaţii, care atrag atenţia că aceste rezultate pot reflecta o
imagine de sine cristalizată, care nu permite schimbări de personalitate sau au apărut schimbări
importante în mediul înconjurător (McCrae & Costa, 2003)
In urma numeroaselor cercetări, există două aserţiuni care vin în sprijinul stabilităţii
trăsăturilor:
- gradul de stabilitate scade, în funcţie de creşterea intervalului de timp după care au fost
măsurate trăsăturile, prin re-testare. Ceea ce arată că testele de personalitate nu sunt instrumente
perfecte pentru măsurarea trăsăturilor de personalitate.
- stabilitatea coeficienţilor este mai redusă la copiii şi creşte o dată cu înaintarea în vârstă. De
exemplu, coeficientul de stabilitate pentru un interval de vârstă de aproximativ 4 ani, pentru un
copil de 12 ani a fost de 0.38, pe când, pentru aceeaşi perioadă, în cazul unui elev de liceu, a fost
de 0.60 (McCrae & Costa, 2003). Ambele valori sunt mai mici decât în cazul în care la
experiment participă persoane cu vârste cuprinse între 25-57 ani, conform studiilor întreprinse de
Costa şi McCrae (1992b).
Cu toate acestea, sunt încă controverse cu privire la vârsta in care trăsăturile au un punct
culminant al stabilităţii: unii cercetători argumentează că apare o fluiditate substanţială între
trăsăturile de personalitate, înainte ca persoana să împlinească 50 ani, iar alte studii arată că
personalitatea este deja stabilă la 30 ani (Roberts şi DelVecchio’s, 2000)

Variaţia dezvoltării trăsăturilor de personalitate de-a lungul vieţii

Cercetările realizate de Costa şi McCrae (2002) au încercat să reprezinte dezvoltarea trăsăturilor
de personalitate se, în funcţie de vârstă, după un grafic prezentat în Figura 1, astfel, de la vârsta
de 12 ani, stabilitatea trăsăturilor de personalitate nevrotismul şi extroversiunea încep să scadă,
în timp ce a trăsăturilor de agreabilitate şi conştiinciozitate creşte. Continuă evoluţia lor până la
vârsta de 20 ani, după care încep să scadă din nou. După vârsta de 30 ani apare o stagnare, sub

41
forma unei faze de platou, a dezvoltării trăsăturilor agreabilitate şi conştiinciozitate, iar cercetări
mai recente (Terracciano et al., 2004) sugerează că, de-a lungul perioadei de maturitate,
agreabilitatea continuă să se mai dezvolte puţin, ca apoi să scadă la bătrâneţe. Toate aceste
schimbări sunt destul de mici în mărime după vârsta de 30 ani.

42
3. ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVĂ PSIHANALITICĂ ŞI NEOPSIHANALITICĂ

3.1. ABORDAREA PSIHANALITICĂ, SIGMUNG FREUD:

Elementele teoriei freudiene:

- viziunea fiziologică a funcţionării organismului uman;
- instinctul;
- trebuinţele.
Funcţionarea organismului uman:
• Psihicul îndeplineşte anumite funcţii în organismul uman, datorită energiei psihice şi
funcţionează în interdependenţă cu corpul. Prin procesele metabolice este creată energia
fizică , din care preia si psihicul o parte din energie pentru funcţionarea lui.
• Pe baza peincipiului conservării energiei, energia fizică poate fi transformată în energie
psihică şi invers.
• Fiecare persoană are o anumită cantitate de energie psihică şi investeşte această energie
în anumite oameni, obiecte, idei.
• Cathexis - cantitatea de energie psihică pe care o ataşează reprezentării mintale a unei
persoane, obiect (amintiri, gânduri, fantezii legate de o persoană). Mărimea ei indică
importanta emoţională pe care o fiinta sau un obiect o au pentru acea persoană.
• Instinctul este reprezentarea mintală a stimulilor de natură corporală (internă). Este forţa
propulsivă a personalitatii, care energizează şi direcţionează comportamentul, astfel
energia fiziologică transformată conectează trebuintele corporale , cu “dorintele minţii”.
• Scopul instinctului: reducerea tensiunii prin satisfacerea trebuintei si restabilirea
echilibrului, pastrarea organismului intr-o stare detensionata, prin diferite moduri.

Categorii ale instinctelor:

Două categorii de instincte (pulsiuni biologice), cu care omul se naşte:
– Instinctele vieţii:
• determina supravietuirea speciei, sunt orientate catre crestere si dezvoltar
• se manifesta prin trebuintele de hrana, adapost, sexualitate,
• impulsul sexual inlude domeniul erotic, omul fiind dominat de instincte
animalice, care trebuie inhibate si suprimate,

43
 • forma de energie psihica manifestata – libido, care strabate intreaga
personalitate si o impulsioneaza de-a lungul vietii
- Instinctele morţii:

• Se manifestă prin dorinţa inconştientă de a muri, urmând legea firească a naturii

• Nu sunt controlate de ratiune, logica, realitate, moralitate,

• Componenta importanta: impulsul agresivitatii – trebuinta de a distruge, a cuceri, fiind
orientat atat catre interior, cat si catre exterior.

Principiile după care funcţionează instinctele:

• Principiul plăcerii – satisfacut prin intermediul Eului, în funcţie de normele sociale, etice,
– Se formează în jurul vârstei de 6 luni.
• Principiul realităţii
Imaginea omului (modul de percepere a persoanei şi a societăţii), din perspectiva
psihanalitică:
• Omul este condus de trebuinţe sexuale şi agresive, este competitiv şi invidios. Are
gânduri conflictuale, sentimente şi dorinţe care nu pot fi controlate la nivel conştient dar
care afectează comportamentul persoanei.
• Conflictul psihic se datorează rezultatului interacţiunii forţelor, ideilor şi dorintelor
diferite, manifestate la persoană, pe fondul experienţelor sale emotionale, de natură
dinamică.

Structura psihicului: modelul topografie şi modelul structural

a) Modelul topografic:
- conştient – cuprinde informaţia accesibilă imediat minţii, ceea ce îl preocupă pe om la un
moment dat
- subconştient (preconştient) – ceea ce îşi poate aminti persoana fără dificultăţi: amintiri, idei,
impresii senzoriale dar care nu sunt active tot timpul, ci doar la solicitare;
- inconştient – cuprinde instinctele, mecanismele de apărare, amintiri, sentimente refulate,
dorinţele care motivează prin energizare şi direcţionează comportamentul .

44
 • Neuroştiinţa cognitivă a demonstrat că majoritatea activităţii creierului este într-un fel
inconştientă: memorarea se face fără efort conştient, raţionamentul, luarea deciziilor,
rezolvarea problemelor. Procesarea experienţelor emoţionale sepoate realiza inconştient,
diferită de cea conştientă
b) Modelul structural: interectiunea dintre cele trei instanţe: sine (id) – eu ( ego) – supraeu
(superego):
Sine –este cea mai veche structura a personalitatii, prezentă încă de la naştere, aflată la originea
celorlalte, corespunde inconştientului ,
 este rezervorul de pulsiuni (instincte), conţine “energia psihică totală” – libidoul, singura
sursă energetică, asigură supravieţuirea individului şi a speciei la nivel biologic,
 este o structură primitivă, insistentă, egoistă, amorală, care nu are percepţia realitătii,
acţionează la început direct pentru satisfacerea trebuinţelor, iar ulterior copilul învaţă
regulile mediului social, de a reduce tensiunea.
 funcţionează pe principiul păcerii (libido): rezultatul satisfacerii asigură starea de bine.
 sinele se manifestă sub forma unei stări tensionale (echivalentul trebuinţelor biologice din
piramida lui Maslow) care cer a fi satisfăcute imperios şi împinge individul, printr-un
mecanism de actiune reflexă, să reducă tensiunea prin satisfacerea imediată, făra a suferi
amanarea placerii.
Eul:
• se dezvoltă din structura psihică iniţială, de natură biologică şi inconştientă (sinele), prin
stimularea de către informaţiile obţinute prin sursele de cunoaştere.
• este de natură conştientă, cu zone subconştiente şi inconştiente, care are rolul de “stăpân
raţional al personalitatii”.
• eul funcţionează având la bază principiul realităţii: direcţionează comportamentul în
funcţie de condiţiile reale, sub influenta Sinelui care cere satisfacerea imediată şi
necondiţionată a pulsiunilor. Eul găseşte modalităţi de satisfacere apropiate şi acceptate
social şi asugură permanenta echilibrare a organismului în relaţia cu mediul.
Supraeul:
• este instanţa morală (conştiinţa morală) internalizată a personalităţii
• apare în copilărie (3-5 ani), prin internalizarea legilor, a interdicţiilor morale pe care
societatea le impune copilului prin educaţie.

45
 • conţinuturile supraeului, o dată formate, devin în mare măsură inconştiente;
• funcţionează pe baza imperativului moral, asigurându-se că persoana are un
comportament conform normelor morale ale societătii astfel încât restricţiile privind
încălcarea normelor morale provin din interiorul persoanei. Regulile de conduită, impuse
iniţiale de educatori prin recompense sau pedepse vor acţiona din interior, ca o structură
autonomă, producând sentimente de vinovăţie de câte ori sunt încălcate.
• scopul este de a inhiba satisfacere a cerintelor Sinelui
• excesele sinelui sunt moderate prin inhibare, învăţată prin educaţie sau prin preluarea
modelelor de la părinti, educatori, oameni pe care persoana îi observă în jur. Astfel
copilul internalizează valorile şi atitudinile lor, conturând astfel supraeul, prin fenomenul
numit “introiecţie”.
• Freud a reprezentat supraeul ca fiind instanţa ce conţine regulile, principiile morale şi
imaginea ideală a ceea ce ar trebui să fie fiecare, care transmite opinii puternice, pregătit
să critice dacă comportamentul persoanei nu se ridică la nivelul standardelor.
• Supraeul actionează în scopul perfecţiunii morale, nu pentru plăcere (ca Sinele) şi nici
pentru a atinge scopuri realiste (ca Eul). Sinele presează pentru satisfacerea trebuinţelor.
Eul încearcă să amâne iar supraeului combate cu imperativul moral, neacceptând
compromisuri. Eul este la mijloc între ameninţări diferite – ale Sinelui, ale realităţii şi ale
Supraeului.
• Dacă Eul este presat excesiv, într-o luptă permanentă, se dezvoltă anxietatea.

Creşterea şi dezvoltarea: stadiile psihosexuale ale dezvoltării:

• oamenii traverseaza de-a lungul vieţii o serie de etape, in care psihicul directionează
energia sexuală către o zonă erogenă diferită, din corp care este o sursă de plăcere.
• Copilul obţine satisfacţie în funcţie de stadiul...
• 0-1 an - stadiul oral
– prin intermediul gurii (sugerea degetului sau a sânului). Libidoul este investiti în
dependenţa faţă de mamă.
– - oral incorporativ: dorinţe îndeplinite è opitimism, dependenţă ca ceilalţi să le
îndeplinească dorinţele.
– oral agresiv-apariţia dinţilor, îşi vede mama cu amestec de iubire şi ură.

46
 – Fixate în stadiu - sunt excesiv de pesimiste, ostile, agresive, sarcastice, încercând
să manipuleze.

• 18 luni – 3 ani stadiul anal:

– Părinţii intervin pentru folosirea toaletei.
– - plăcerea (defecarea) se produce controlat în timp şi spaţiu. Defecarea - dăruirea
şi reţinerea = luptă pentru nevoia de adaptare, rezistenţa la controlul parental;
– câştigă controlului asupra reţinerii sau eliminării fecalelor.
– personalitatea anal agresivă (elimină fecalele când îi interzic părinţii). Matur este
ostil, doreşte control.
– personalitatea anal retensivă (reţine). Matur, încăpăţânat, rigid, conştiincios,
obsesii de curăţenie.

• 4-5 ani - stadiul falic:

– anxietate legată de diferenţele sexuale, curioşi. Modalitatea de depăşire îşi pune
amprenta asupra dezvoltării psihologice.
– complexul Oedip: copilul intră în conflict cu părintele de acelaşi gen.
– anxietatea de castrare: reprimarea dorinţei sexuale pentru mamă.
– Fixaţii datorită indulgenţei exagerate sau respingerii brutale è trăsături
dihotomice: vanitate/ ură faţă de sine, mândrie/umilinţă, extravaganţă/ simplitate,
sociabilitate/ izolare.

• 6-12 ani - perioada de latenţă:

– Structurile majore al personalităţii (id, ego, superego) sunt formate,

– Instinctul sexual este sublimat în activităţi sportive
 stadiul genital, la pubertate - maturizare neurofiziologică,
– Energia sexuală o satisface prin urmărirea scopurilor adaptate social.
- personalitatea matură – îşi găseşte satisfacţia în dragoste şi muncă.

Mecanisme de apărare:

47
 • Anularea retroactivă: adoptarea inconştientă a unor comportamente de tip ritual, care
neagă simbolic comportamentele sau gândurile anterioare, care par să provoace
sentimente de vinovăţie.
• Fantasmă
• Formaţiune reacţională: refularea credinţelor, emoţiilor ameninţătoare şi înlocuirea
inconştientă cu opusurile lor.
• Identificare: reducerea imaginii proaste faţă de sine, devenind ca persoanele care sunt
faimoase şi admirate sau ca proprii părinţi.
• Intelectualizare: separarea inconştientă a emoţiilor ameninţătoare, de gândurile sau
evenimentele asociate, prin raţionalizarea excesivă.
• Introiecţie: încorporarea inconştientă în propria personalitate a valorilor sau calităţilor
personale ale alcuiva.
• Negarea: refuzul de a crede.
• Proiecţie: atribuirea inconştientă a propriilor impulsuri, emoţii, credinţe ameninţătoare,
altor oameni sau lucruri.
• Raţionalizare: eplicarea unui comportament interzis, prin explicaţii mai puţin plauzibile,
pentru a reduce mecanismele de vinovăţie.
• Refulare: eliminarea inconştientă a materialului din conştiinţă, perceput ameninţător,
folosind contrainvestirea, pentru a preveni reapariţia.
• Regresie: adoptarea inconştientă a unui comportament ce aparţine unui stadiu anterior.
• Sublimarea: canalizarea inconştientă a impulsurilor instinctuale neacceptate, spre
comportamente acceptate social, într-o formă ideală.

Aplicaţii ale teoriei psihanalitice: terapia psihanalitică:

- nevroză – conflict inconştient dintre sine şi eu, care blochează curgerea energiei.
- asocierea liberă a gândurilor,
- interpretarea viselor, - interpretarea mecanismelor de apărare şi a transferului

48
3.2. PSIHOLOGIA ANALITICǍ, JUNG
Pulsiunile şi energia psihicǎ:
• Libido: energie vitală nediferenţiată, care alimentează funcţionarea psihicului, astfel că
percepţia, gândirea, emoţia şi dorinţa pot fi realizate nu mai cu aceasta energie.
• Dacă energia este investită într-o anumită idee sau emoţie, aceasta poate influenţa
puternic persoana.

Structura personalitǎţii: eul, inconştientul individual, inconştientul colectiv

Eul: centrul conştiintei, specifica starii de veghe, responsabila cu procesele psihice,

selecteaza si admite in campul constiintei numai o parte din stimuli

Inconştientul individual (personal):

• cuprinde continuturi ce au fost uitate, refulate sau percepute subliminal sau aspecte
primitive, incarcate de vina, nedorite ale personalitatii (umbra)
• incepe sa se formeze la nastere
• este relativ autonom, aflat intr-o oarecare armonie
Umbra:
- partea primitiva si nedorita a Personalitatii,
- contine materialul refulat in Inconstientul Personal, material care este considerat rusinos si
neplacut,
- are un rol compensator fata de persona si Eu si de aceea ofera vitalitate si putere, mai ales cand
este acceptata de fiecare,
- este proiectata asupra celorlalti oameni, direct proportional cu negarea caracteristicii opuse
Inconştientul colectiv :
• depozit de predispozitii mostenite, de a percepe lumea in anumite feluri (arhetipuri),
• este prezent la nastere,
• arhetipuri: persona, umbra
- Arhetipuri: “provin din intipariri de experiente tipice, necontenit repetate”,

• se deosebesc de instincte: sunt modalitati de perceptie, nu actiune sau reactie, adica

creaza predispozitia de a percepe lumea in anumite feluri (ex. tendinta de a te feri de

49
 obiecte potential periculoase. Daca educatia il invata altceva, atunci arhetipul ramane
latent)
- Individuaţie:
• calatorie spre autodescoperire, prin aducerea in constient a continuturilor negate,
dureroase din umbra si trairea lor prin rationalizare intelectuala si emotii
• este inlaturata “persona”, care sta in calea individuarii. Energia eliberata, prin disparitia
structurilor coboara in inconstient si permite simbolurilor arhetipale sa se ridice la nivelul
constiintei (anima, batranul intelept, Marea Mama).
• cantitatea de libido formeaza Sinele, aflat in constient si inconstient

Tipuri de atitudini ale eului: extravertită (persoana este îndreptată spre lumea exterioară),
introvertită
Tipul de gândire extrovertit:
- Întreprinde acţiuni având la bază criterii bine stabilite, orientate spre viaţa obiectivă, are talent
organizatoric, se adaptează oricărei situaţii, are capacitatea de a rezolva probleme, scoate
concluzii
- este interesat de aspectele exterioare, nu de teorii şi idei
poate părea rece şi distant deoarece sentimentul se subordonează gândirii
- la extrem, poate deveni tiranic şi intolerant;
- Umbra: sentiment introvertit
• Se va exprima sub forma sentimentelor greşit exprimate, inadecvate. Persoana se poate
converti politic sau religios în mod neaşteptat sau să–şi schimbe preferinţele faţă de
prieteni;
• Işi consideră relaţiile personale valabile o dată pentru totdeauna şi nu percepe
sentimentele persoanelor care-l înconjoară
• Personalităţi celebre: avocaţi, consultanti în management, practican: avocaţi, consultanti
în management, practicanţi ai ştiinţelor aplcate şî management. Voltaire, gânditor, un
ateu convins, a atăcat Biserica toată viaţa, iar pe patul de moarte s-a convertit brusc la
catolicism.
Tipul gândire introvertit:

50
 • Actele se bazează pe criterii intelectuale dar conduse de criterii interne. Persoana are
tendinţa să fie puţin interesată de evenimentele desfăşurate în lumea exterioară, este
preocupată de teorii şi idei;
• Jung pare a se descrie chiar pe el: “ Ceea ce i se pare de maximă importanţă e prezentarea
ideii subiective, a imaginii simbolice primare plutind enigmatic înapoia ochiului minţii.”
• îi place să nu fie deranjat, preferă singurătatea, nu îi pasă dacă ideile ii sunt acceptate şi
de alţii;
• preferă speculaţia în locul realizării;
• are tendinţa de a deveni dogmatic şi intransigent.
• Umbra: sentiment extravertit: îi este greu să-şi recunoască sentimentele şi să-l dezvăluie
celorlalţi, iar dacă o face se va exprima neadecvat, imprevizibil sau să se ataşeze de
persoane nepotrivite
• Personalităţi celebre: filosofi, Bertrand Russell
Tipul senzaţie extrovertit:
• Ii plac lucrurile clare, concrete, nu acordă importanţă valorilor sau sensurilor;
• Este cu “picioarele pe pământ”;
• Jung: “ Telul lor constant este să aibă senzaţii şi dacă se poate să se bucure de ele.”
• Este tipul petrecăreţului abil în afaceri,descurcăreţ în orice împrejurare;
• Dacă are ca funcţie auxiliară gândirea: stăpâneşte situaţiile foarte bine;
• Caută să aibă emoţii puternice şi de aceea practică sporturi extreme, îşi trăieşte clipa
acum şi nu dă importanţă viitorului dar poate părea superficial şi “fără suflet”.
• Este excelent companion.
• Boli psihice: datorită viciilor, nevroza obsesională, paranoic
• Umbra: intuiţia introvertită e declanşată de evenimente interioare lor, fără a avea legătură
cu evenimente exterioare, are tendinta de a genera suspiciuni negative, nefondate.
• Personalităţi celebre: oameni de afaceri, alpinişti, jockey
Tipul senzaţie introvertit:
• Jung spunea: “In timp ce tipul senzaţie extravertit se orientează după intensitatea
influenţelor obiective, tipul introvertit se orientează după intensitatea senzaţiei subiective,
exercitate de un stimul obiectiv”. E remarcat orice detaliu, care poate fi actualizat, după
dorinţă. Ei păstrează amintirea vie a culorilor, priveliştilor, sunetelor, mirosurilor,

51
 conversaţiilor, senzaţiilor tactile. Este preocupat mai ales de propria persoană, de reacţiile
organismului său.
• In atitudinea faţă de ceilalţi este neîncrezător;
• Umbra: intuiţie extravertită - are tendinţa să fie negativă, să aleagă partea rea a situaţiei:
miroase urât, vede întunecat.
• “ In vreme ce intuiţia extravertită are un “nas fin” pentru posibilităţile reale în mod
obiectiv, această intuiţie cu tentă arhaică are un fler uluitor pentru toate posibilităţile
primejdioase aflate la pândă, undeva în spate”.
• Boli psihice: când se prăbuşeşte, poate deveni paranoid.
• Exemple: Emma Jung se descria ca fiind asemenea unei plăci fotografice ultrasensibile.
• Pictorii impresionişti, care reproduceau intensele impresii despre realităţii, Thomas
Mann.
Tipul intuiţie extrovertit:
• Îşi foloseşte intuiţia pentru a înţelege lumea exterioară, dar nu percepe lumea aşa cum o
fac cei de tipul senzatie extrovertit, ci în măsura în care s-ar putea face ceva cu ceea ce
intuieşte;
• Jung: “ intuiţia nu e pur şi simplu percepţie sau viziune, ci un proces activ, creator, care
conferă obiectului exact la fel de mult cât a extras din el.”
• Persoana vede posibilităţile unei anumite situaţii şi poate prezice evoluţia ei ulterioară.
• Dacă nu are ca funcţie auxiliară gândirea, nu este în stare să finalizeze proiectele
începute. Il plictiseşte rutina. Deşi are capacitatea de a-şi forma noi prietenii, este
schimbător dacă observă noi posibilităţi.
• Dacă are sentimentul, ca funcţie auxiliară, va avea un fler deosebit.
• Umbra: senzaţie introvertit:
• Jung: ”are senzaţii dar nu se orientează după ele aşa cum sunt; le foloseşte, mai degrabă
ca puncte de plecare pentru percepţiile sale.”
• Adesea, este inconştient de propriile senzaţii şi este posibil să nu observe că este obosit,
infrigurat sau înfometat.
• Dacă senzaţia introvertită este activată, interpretează greşit mesajele venite de la organele
de simţ, ceea ce-l transformă într-un ipohondru sau îl împinge la manii privind regimul
alimentar sau exerciţiile fizice.

52
Tipul intuiţie introvertit:
• Jung: ”Persoana intuiţie introvertită nu e interesată de posibilităţile exterioare, ci de aceea
ce au declanşat în interior obiectele externe….Pentru intuiţie, imaginile inconştiente
dobândesc demnitatea de lucruri.”, adică îşi tratează ideile, imaginile sau viziunile ca şi
cum ar fi obiecte reale. Dacă tipul acesta nu ar fi existat, Israelul nu ar mai fi avut
profeţi”.
• Ii este greu să comunice ideile într-un mod simplu şi organizat, deoarece urmăreşte multe
imagini şi idei, care se derulează fiecare în mod separat, fără să prevadă şi eventualele
implicaţii personale;
• Poate avea idei mari, dar care trebuie organizate.
• Umbra: senzaţie extravertită
• Este în pericol de a pierde contactul cu lumea exterioară, detaliilor practice nu le acordă
prea multă atenţie, se orientează greu în spaţiu şi în timp, are tendinţa să uite întâlnirile
stabilite, este rareori punctual şi se rătăceşte în locurile nefamiliare.
• Dacă se prăbuşeşte psihic, poate deveni schizofrenic.
• Exemple: vizionari, profeţi, poeţi, artişti, Nietzsche.

• Dezvoltarea personalitǎţii: procesul se desfaşoară pe tot parcursul vieţii şi Jung nu

specifică anumite repere cronologice. El stabileşte doar etape:

- Copilaria: iniţial, copilul este condus de instincte iar formarea Eului are loc când se
face distincţia între propriul corp şi obiectele înconjurătoare. Conştiinţa se conturează
când copilul este capabil să spună “Eu”.
- Pubertatea: este perioada naşterii psihice, se conturează psihismul, prin formă şi
conţinut deoarece cerinţa realităţii impune adaptarea;
- Adolescenţa şi vârsta adultă: predomina activităţile care-l pregătesc pe tânăr pentru
viaţa independentă şi predomina extraversia, ca atitudine;
- Maturitatea (vârsta mijlocie): schimbările apar la 35-40 ani, după ce persoana s-a
adaptat,
– criza de la 40 ani – surplusul de energie este orientat spre analiza lumii interioare,
studiul aspectelor religioase, intuitive ale vieţii;

53
 - Batrâneţea: perioada puţin studiată, persoanele trebuie să-şi stabilească scopuri de
viitor, nu să se orienteze spre trecut.

Aplicaţii ale psihologiei analitice:

- Interpretarea viselor;
- Psihoterapia analitică.

3.3. PSIHOLOGIA INDIVIDUALǍ, ADLER

Biografie: Evreu, al doilea copil, din 6 fraţi. In copilărie are rahitism, este gelos pe fratele mai
mare. La 3 ani moare fratele lui mai mic iar la 4 ani era să moară de pneumonie şi atunci îşi
doreşte să devină doctor. Fiind bolnav, este răsfăţat de mama lui, dar la 2 ani este “detronat de
fratele mai mic. De atunci se apropie de tata lui. La şcoală este mediocru şi fiind criticat de
profesori, se ambiţionează să devină cel mai bun.

Este primul psiholog care a pus accentul pe importanţa factorilor sociali asupra personalităţii .
Este singurul psiholog, de la inceputul sec. XX, care a acordat atenţie infracţionalităţii, educaţiei
şi consilierii copiilor.
Adler consideră că în viaţă
• Viata se exprima printr-o miscare de conservare si imbunatatire a individului si a speciei,
scop atins prin adaptarea la mediu si stapanirea lui.

Concepte fundamentale:
• Interesul social:
– potential innascut de a relationa cu ceilalti = sentiment de inrudire cu umanitatea,
– comunitatea este indispensabila dezvoltarii fintei umane pentru protectie si atingerea
scopurilor legate de supravietuire
– interesul social reprezinta compensatia pentru toate slabiciunile naturale
– stabileste repere pentru dezvoltarea adecvata a personalitatii
– inadaptarea reprezinta negarea interesului social ( Freud: esec al sublimarii, Jung:
esec al individuatiei)
• Scopurile vietii si finalul:

54
 – viata este determinata de scopuri
– scopurile majore se formeaza in primii ani de viata si sunt abandonate la varsta adulta cu
mare greutate
– “Nimeni nu poate intelege adultul daca nu invata sa inteleaga copilul.”
– oamenii nu se nasc cu elemente mostenite

 Sentimentul de inferioritate si lupta pentru superioritate:

– forta determinanta a comportamentului
– straduinta spre superioritate:
o amplifica tensiunea, rupe echilibrul, creste consumul de energie si efort
o este si tendinta societatii si este condusa de interesul social
o Ex. Demostene- orator in Grecia Antica, era balbait, a devenit orator

Complexul de inferioritate = “Lipsa capacitatii de a rezolva probleme de viata”

– se formeaza in 3 situatii:
– inferioritatea organica
– rasfatul
– neglijarea
Complexul de superioritate

Ordinea naşterii

Structura personalitǎţii:
• nu face propuneri deosebite referitoare la structura de personalitate;
• majoritatea personalitatii se afla dincolo de constient si e greu ca omul sa se cunoasca si
sa se schimbe;
• personalitatea se formeaza in primii 5 ani de viata (ca si Freud): oamenii au deja un stil
de viata caracteristic, perceptii personale despre mediul de viata familial (prin valori,
atmosfera, credinte, atitudini);
• fiecare se naste cu o pozitie inferioara si lupta pentru a o depasi.
Factori care influentează dezvoltarea personalităţii:

55
 • Parintii sunt primii care dezvolta interesul social;
• Rasfatul – pierderea independentei, initiativei, increderii in sineè complex de
inferioritate: sa adreseze cerinte nerealiste celor din jur;
• Neglijarea;
• Alti factori parentali;
• Inferioritatea organica.

Stilul de viaţă determină structura personalităţii:

• Sentimentele de inferioritate, ordinea nasterii, comportamentele parintilor determina
propriul stil de viata.
• Stilul de viata este format la 4-5 ani – contine: scopurile vietii alese de copil, metodele
folosite, perceptii, amintiri determinate de scopuri.
• Sursele de informatii despre stilul de viata: trasaturile de caracter, gesturile, amintirile
timpurii

Problemele cotidiene pot fi generate de: relatiile cu ceilalti, cu profesia, sentimentale

• 4 tipuri de personalitate – 4 stiluri de viata:
1. Dominator: lipsit de constiinta si interese sociale, fara sa-i pese de ceilalti. La extreme:
agresiv vs. cu dependenta ( ii ataca pe ceilalti, prin el)
2. Dependent: pasiv, astepata de la ceilalti
3. Evitant: evita infrangerea, evita confruntarea
4. Capabil social: coopereaza cu ceilalti, conform trebuintelor lui, infrunta problemele
vietii.

 Trasaturi de caracter de natura agresiva (vanitatea, gelozia, invidia, avaritia, ura),

lupta pentru superioritate
Ex. - aroganta si orgoliul, care apar in societate ca un caracter ambitios peste masura,
exagerat in corectitudine
- gelozia, avaritia, ostilitatea – prin critica exagerata, relatii interpersonale ostile
• Trasaturi de caracter de natura neagresiva: izolarea, angoasa, lasitatea
Ex. timiditatea – simt siguranta si superioritatea in afara relatiilor sociale,

56
 - neajutoarea, anxietate – obtin mila si atentie.
• Stil de viata sanatos se datoreaza trasaturilor de caracter dezirabile: interesul social,
vaselie, optimism, compasiune, modestie autentica.
Gesturile:
• Stilul de viata este exprimat prin gesturile persoanei:
- tendinta de a se sprijini – dependenta si nevoia de protectie
- mersul garbovit, pastrarea distantei fata de alti oameni, evitarea contactului vizual,
somnul in pozitie fetala – tendinte spre lene
- inainte de evaluarea completa, este necesara si adunarea altor dovezi.
Amintirile timpurii:
• Dau indicii despre stilul de viata. Chiar si amintirile distorsionate arata scopul vietii
persoanei.
• Stilul de viata este dat de concluziile pe care copilul le trage din experientele sale, nu de
evenimentul efectiv care a avut loc in copilarie
• Se pot afle informaţii din:
– reprezentarea unei situaţii:
– de activitate în colectivitate
– situaţii de izolare
– evocarea mamei.
– amintirile referitoare la pericole, accidente, pedepse corporale
– inclinaţie exagerată de fixare a atenţiei asupra aspectelor ostile ale vieţii.
– amintirea naşterii unui frate sau a unei surori descoperă situaţia de copil detronat,
– prima vizitǎ la grădiniţa de copii sau la şcoală ne descoperă puternica impresie prilejuită
de situaţiile inedite.
– Amintirea unei boli sau a morţii cuiva este adesea legată de frica de asemenea pericole şi
de cele mai multe ori il determină pe respectivul să dorească a fi medic sau infirmier,
adică o persoană mai bine inarmată pentru infruntarea unor atari pericole.
– Amintirea unei şederi la ţară cu mama, ca şi menţionarea anumitor persoane, cum sunt
mama, tata, bunicii, intr-o atmosferă amiabilă, arată adesea nu numai preferinţa
individului pentru persoane care, evident, il răsfaţă, ci şi excluderea celorlalte persoane.

57
 – Amintirea unor fapte rele, a unor furturi, a unor evenimente sexuale indică de obicei un
mare efort de a le exclude pe viitor din viaţă.
– Amintiri legate de tendinţe vizuale, acustice sau motrice, datorită cărora putem descoperi
eşecuri şcolare sau in alegerea profesiunii

Aplicaţii ale psihologiei individuale:

Interpretarea viselor: expresie a stilului personal de viata, constientul s inconstientul contin
informatii din amintiri timpurii, stilul de viata.eoria visului nu poate fi redusa la un ghid de
proceduri si simboluri,
• pentru interpretarea visului este necesara cunoasterea persoanei si a stilului de viata,
• serveste scopului autoamagirii,
• ex. stilul de viata a unui elev este oreintat spre lene si pesimism. In preajmaunui examen,
doreste amanarea lui. Noaptea, viseaza ca este urmarit de atacatori ( sau ca lupta de
partea invinsilor sa ca se afla pe buza unei prapastii), care ii produce sentimente de
descurajare si spaima, ce tin pana la trezire. Aceste sentimente sustin dorinta ascunsa de a
se amana examenul, de a absenta, fara sa recunoasca si trasaturile lui de caracter.
• Visul “cadere” - iluzia de superioritate a persoanei, fata de alti oameni, este in pericol de
a fi dustrusa
• visul “zbor” – dorinta de a deveni superior fata de alti oameni
• visul “de a fi imbracat neadecvat” - teama de a nu face o greseala jenanta.
• Psihoterapia: Obiectivul: schimbarea stilului de viata, cresterea interesului social prin
scaderea intensitatii sentimentului de inferioritate,
Tehnici: analiza viselor, analiza amintirilor timpurii, analiza gesturilor
“Ce ai face daca nu ai avea aceasta problema?” (raspunsul arata temerea persoanei)
Terapia are 3 stadii:
- formarea aliantei, intelegerea problimei si a stilului de viata
Stadiile terapiei:
I. Formarea aliantei, intelegerea problemei si a stilului de viata (amintirile timpurii,
interpretarea visului)
II. Constientizarea de catre pacient a stilului de viata patogen, obiectivele secrete si
complexul de inferioritate.

58
 - schimbarea este mai lenta pentru a nu accentua temerea pacientului ca este lipsit de
valoare.
III. Adoptarea unui stil de viata nou. Terapeutul ofera suport emotional si informatii
practice.
Tehnici:
• Tratarea copiilor in mediul lor de trai,
• Discutii cu parintii intr-o anumita parte a sedintei de terapie
• Accentueaza importanta preventiei.

Teoria constructelor personale de personalitate, elaborată de George A. Kelly.

Teoria cognitivă a personalităţii

Omul George Alexander Kelly (1905-1067)

S-a născut la o fermă din Kansas. A fost singurul copil al familiei şi a fost iubit de părintii
lui, oameni religioşi şi dornici de a ajuta persoanele defavorizate. Educaţia lui a fost neregulată,
fiind educat atât de părinţi, cât şi de profesori. A absolvit în 1926 specializarea matematică –
fizică dar la acea vreme încă nu era hotărât dacă să se facă inginer sau să rezolve problemele
sociale. In 1929 primeşte o bursă la Universitatea Edinburgh, în Scoţia, unde îşi dezvoltă
interesul pentru psihologie.
A fost profesor de psihologie fiziologică la Fort Hays Kansas State College în 1931 şi şi-a
îndreptat atenţia spre domeniul clinic, mai solicitat la acea vreme, datorită condiţiilor economice
grele din acea perioadă. Experienţa clinică timpurie a dobândit-o la şcoala publică din Kansas.

Abordarea sa teoretică se conturează lucrând cu studenţii veniţi la consiliere. El a

observat că pot fi caracterizaţi şi acei profesori care aveau plângeri şi trimiteau elevii la
consiliere. Kelly decide să încerce să înţeleagă dacă este o exprimare a construcţiei personalităţii
profesorului sau o interpretare a evenimentelor. De exemplu: dacă profesorul se plângea că
studentul este leneş, Kelly nu căuta să vadă dacă profesorul a evaluat bine elevul, nici să încerce
să înţeleagă comportamentul elevului sau modul în care profesorul a perceput acest

59
comportament – ci acest lucru făcut de profesor reprezintă, de fapt, modul în care este construită
percepţia sa, care a condus la plângerea faţă de comportamentul elevului: lenea.

George Kelly a fost persoana care a respins ideea de adevăr absolut şi s-a simţit liber să
reconstruiască şi să reinterpreteze credintele ce conduc la percepţia evenimentelor. El a fost
astfel interesat de interpretările caracteristice fiecărei persoane.

O privire de ansamblu asupra teoriei.

Teoria caută să răspundă la întrebările (Hayes, Orrell, 1997):
Cum se dezvoltă şi se schimbă sistemele noastre personale de constructe?
Cum pot fi măsurate?
Cum se foloseşte sistemul de constructe pentru înţelegerea eficientă şi la previziunea
comportamentului unei persoane?

Caracteristici ale teoriei:

- La fel ca în teoria lui Freud sau a lui Rogers, teoria constructelor personale a fost dezvoltată ca
urmare a relaţiei directe cu clientul aflat în terapie şi s-a orientat asupra înţelegerii întregii
personalităţi a clientului.
- Subliniază diferenţele individuale şi urmăreşte stabilitatea comportamentului peste timp şi în
anumite situaţii şi de aceea terapeutul trebuie să urmărească problema din mai multe perspective.
- Are la bază analiza constructelor personale ale clientului, prin intermediul căruia reconstitue
perspectiva lui asupra lumii. Autorul consideră că cel mai important este felul în care persoana
înţelege ceea ce i se întâmplă, utilizând constructele personale.
- Autorul nu este de acord cu abordarea psihometrică a personalităţii deoarece această metodă nu
explică despre modul cum persoanele interpretează ceea ce se întâmplă în jurul lor (Hayes,
Orrell, 1997).

Incercând să explice comportamentele oamenilor, Kelly observă asemănări intre

comportamentele oamenilor de ştiinţă şi cele ale oamenilor , în general. Fiecare persoană poate fi
considerată un “om de ştiinţă” care încearcă să prezică şi să controleze acţiunile în care se
implică (fenomenele) prin emiterea unor teorii iar pe baza lor îşi construiesc ipoteze, ce se

60
realizează sau nu. In funcţie de rezultatele obţinute şi a “experimentelor” lor îşi modifică
punctele de vedere, percep similarităţi sau diferenţe. Oamenii obişnuiţi , la fel ca şi cercetătorii
îşi imaginează ce se va întâmpla în momentul următor, prin construirea şi reconstruirea
universului său. (Foss, 1973).

Consecinţa faptului că omul este privit ca un “om de ştiinţă”:

- Oamenii sunt orientaţi spre viitor : “Viitorul este cel care chinuie omul, nu trecutul. Mereu se
va uita în afară, mai departe, dinspre fereastra prezentului” (Kelly, 1955).
- Oamenii au capacitatea de a “reprezenta” mediul înconjurător mai degrabă decât de a răspunde
pur şi simplu la stimulii mediului şi de aceea nu pot reacţiona la el fără să fie privit prin lentilele
personale. In termenii lui Kelly, oamenii sunt liberi să construiască evenimente dar sunt şi
limitaţi de propriile constructe. Oamenii sunt liberi să decidă dar şi determinaţi în acţiune.
Apariţia unui construct este determinată de multiplele experienţe de viaţă, deoarece
acestea sunt interpretate continu iar ceea ce se întâmplă utilizează preponderent comparaţia.
(Bonchiş, 2009)
Omul nu este privit de către Kelly ca o fiinţă pasivă ci, dimpotrivă, ca o fiinţă activă care
judecă lumea, îşi construieşte continuu propriile atitudini faţă de aceasta, cu alte cuvinte, dă sens
propriei experienţe de viaţă, folosind o serie de lentile prin care poate să-şi privesca viitorul. Iar
aceste lentile se numesc constructe.

Caracteristici ale constructelor personale:

Un construct este un concept bipolar, un mod de a defini similaritătile şi diferenţele pe

care oamenii le percep în mediul înconjurător.
De exemplu: alb-negru, acid – bază, prietenos- ostil.
Nu se poate interpreta un construct până nu se ştie şi opusul lui şi ce evenimente sunt
privite din perspectiva constructului, cu cei doi poli. Exemplu: "Carmen este nepoliticoasă",
presupune în primul rând o asemănare între comportamentul nepoliticos al lui Carmen şi
experienţa cel puţin al unui alt comportament nepoliticos, iar în al doilea rând este presupusă
diferenţierea clară a comportamentului nepoliticos de opusul său, comportamentul politicos.

61
- Sunt necesare cel puţin trei elemente pentru a forma un construct două dintre elemente
trebuie să fie percepute ca similare faţă de al treilea, care este diferit de acestea. Cele două
elemente care sunt similare formează polul similarităţii constructului, pe când modul în care al
treilea element contrastează cu celelalte două, formează polul contrastal constructului. De
exemplu: A şi B sunt albe faţă de C care este negru.
- Constructele sunt personale. Aceasta înseamnă că fiecare persoană îşi dezvoltă pe parcursul
vieţii propriile constructe. Diferenţele dintre constructe provin pe de o parte din conţinutul lor,
(acest conţinut e determinat de experienţa noastră de viaţă, diferită de a altora), iar pe de altă
parte sunt date de modul specific în care aceste constructe se organizează formând o structură
unică de personalitate (Bonchiş, 2009).
- Sunt organizate într-o reţea complexă ierarhică şi fiecare persoană are un sistem personal de
constructe, aproximativ 8-9 constructe principale şi multe altele minore, care pot fi
supraordonate sau subordonate
De exemplu, pentru unii oameni constructul bun-rău poate să subsumeze constructul inteligent-
prost (bun poate include şi a fi inteligent)
- Sunt instrumente de previziune. De exemplu: daca o persoană este vrednică de încredere, atunci
construtul bipolar “vrednic de încredere-nevrednic” se poate află, pentru acea persoană în
legătură cu o reţea de constructe: punctual, loial, afectos şi pe această baza, se pot nutri o serie
de aşteptări despre comportamentul oamenilor vrednici de încredere.(Foss, 1973)
- deşi constructul propriu-zis este bipolar, orice persoană poate fi plasată undeva, între cele două
extremităţi.(Hayes, Orrell, 1997)
Exemplu: dacă doi oameni caracterizează o persoană ca fiind pragmatică, prin această
caracterizare cei doi se pot referi la lucruri diferite. Pentru unul a fi pragmatic poate avea o
valoare pozitivă, însemnând "a fi cu picioarele pe pământ", în timp ce pentru celălalt, a fi
pragmatic poate avea o valoare negativă, însemnând "a fi lipsit de suflet". Dar nu doar conţinutul
afirmaţiei poate fi diferit ci şi importanţa pe care i-o dau cei doi acesteia poate fi diferită. Pentru
primul, "a fi cu picioarele pe pământ" poate fi o caracteristică de valoare medie, chiar lipsită de
importanţă , în timp ce pentru cel de-al doilea "judecător", "a fi lipsit de inimă" poate desemna
lipsa unei caracteristici esenţiale. (Bonchiş, 2009)
- Un construct nu este identic cu eticheta verbală care îl desemnează. Am văzut deja, că în
spatele unui cuvânt, (pragmatic), se pot ascunde două constructe între care sunt diferenţe

62
semnificative. Mai mult, pentru că un construct este o un produs al proceselor cognitive care
apare în urma operaţiei de comparare, (asemănare-deosebire), un singur cuvânt nu este de ajuns
pentru a-l desemna şi de accea sunt implicaţi doi termeni contradictorii, (pragmatic -
nepragmatic) (Bonchiş, 2009) .
- Constructele personale pot ocupa poziţii diferite în structura personalităţii. Cele mai importante
constructe se situează în "inima" structurii personale având funcţia de a o organiza. Aceste
constructe sunt numite de Kelly constructele centrale, (core constructs), în timp ce altele, mai
puţin importante, sunt numite constructe periferice şi sunt dependente de constructele centrale.
- Permeabilitatea diferită a constructelor personale. Kelly atrage atenţia că toate
constructele, fie ele centrale, fie periferice, pot fi mai mult sau mai puţin permeabile.
Permeabilitatea se referă la deschiderea unui construct spre acceptarea de noi informaţii. Spre
exemplu, noi ştim că un pătrat are patru laturi şi nimeni şi nimic nu ne va face să acceptăm că el
ar putea avea şi cinci laturi. Acesta este un exemplu de concept periferic impermeabil. Este vorba
de un concept periferic, deoarece faptul că un pătrat are patru laturi nu prezintă o importanţă
centrală pentru interpretarea pe care o dăm unii din noi lumii. (Am specificat "unii din noi",
deoarece pentru Pitagora, spre exemplu, figurile geometrice, deci şi pătratul, au ocupat un loc
central în concepţia lui filozofică despre lume). Dar dacă o persoană consideră că lumea se
împarte doar în oameni buni şi oameni răi fără să accepte vreo nuanţă între cele două extreme ale
dimensiunii şi îşi structurează continuu atitudinea şi comportamentul ei faţă de alţi oameni în
conformitate cu acest construct, putem considera că avem de a face cu un construct central
impermeabil.

Postulate (Foss, 1973):
Procesele unei persoane sunt canalizate din punct de vedere psihologic de felul în care ea
anticipează evenimentele, astfel că comportamentul uman este mai mult anticipativ, decât
reactiv. Când persoana reconstruieşte firul evenimentelor ce o inconjoară, i se deschid noi
modalităti de comportament. Omul este activ, nu este prizonierul mediului său, nici victimă a
biografiei sale, nici împins de stimuli externi, nici mânat de pofte lăuntrice.
O persoană anticipează evenimentele prin modul în care interpretează replicile lor, specific
persoanei. De exemplu: ne aşteptăm să fie o anumită vreme în ziua în curs, în funcţie de
anotimpul în care suntem şi de ceea ce ni s-a intamplat în alte zile asemănătoare.

63
Persoanele se deosebesc unele de altele prin felul de a interpreta evenimentele.
Constructele individuale, subsistemele de constructe şi sistemele întregi de constructe au o sferă
limitată de utilitate.
Sistemul de constructe al unei persoane variază pe măsură ce el interpretează succesiv replicile
evenimentelor.

Cunoaşterea constructelor personale, (îndeosebi a celor centrale), are o mare importanţă,

deoarece pe baza acesteia, atât omul obişnuit cât şi omul de ştiinţă poate prezice
comportamentul viitor al unei persoane. Îndeosebi pentru psihoterapeuţi, sugera Kelly, este
important să se pornească de la ipoteza că omul este şi se comportă în conformitate cu ceea ce
crede el că este. Schimbarea comportamentului unei persoane nu este posibilă decât dacă
acţionăm în vederea schimbării structurii de constructe pe care acea persoană o utilizează pentru
a interpreta lumea şi a se adapta la ea. Un astfel de demers, avertizează Kelly, nu este unul uşor,
deoarece am văzut deja că acele constructe care se află în centrul structurii personalităţii sunt
rezistente la schimbare. Ca psiholog umanist însă, Kelly s-a arătat optimist deoarece el consideră
că există o tendinţă înnăscută care îl determină pe om să încerce continuu să-şi îmbunătăţească
propria interpretare dată lumii şi, prin aceasta, să-şi îmbunătăţească şi posibilităţile de adaptare la
ea (Bonchiş, 2009).

Aplicaţii ale teoriei personalitătii propuse de Kelly

a) Elaborarea grilei-repertoriu pentru investigarea constructelor personale şi a relaţiilor dintre
ele:
Persoana va numi 8 persoane care sunt importante pentru el: A, B, C, D, E, F, G, H. Se vor gândi
la cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie. Se va alege aleator câte 3 nume, despre care va
găsi o caracteristică similară pentru 2 dintre ele şi prin care diferă de a treia:
(A,B,C)........şi .......sunt.........., dar .....este;
(A,E,H) ........şi .......sunt.........., dar .....este, etc.

64
Constructele principale se vor aranja sub forma unei grile, iar pentru fiecare construct în parte, se
notează percepţia clientului faţă de persoanele descrise anterior, prin notaţia binară 1( dacă
corespunde extremei stângi a constructului) -0 (extrema dreaptă).
Se va completa matricea până când terapeutul îşi face o părere faţă de modul în care persoana
interpretează propria sa lume.

b) Aplicaţii clinice (în cazul problemelor sistemului de constructe, suicid şi ostilitate)

Problemele de psihopatologie apar, în perspectiva lui Kelly, ca urmare a funcţionării
dezordonate a sistemului de constructe, ca răspuns la anxietate.
Comportamentul anormal implică eforturile de de a păstra acelaşi conţinut şi structură a
sistemului de constructe, în ciuda dovezilor incorecte obţinute. La originea acestei hotărâri rigide
de a menţine sistemul de constructe este anxietatea, frica şi amenintarea.
In comparaţia cu omul de ştiinţă slab profesional – acesta menţine aceeaşi teoria şi face aceleaşi
predicţii care îl determină să repete cercetările eşuate.

Kelly explică prin teoria sa asupra personalitătii:

Tulburările psihologice conduc la creşterea anxietătii si pierderea capacităţii de a anticipa
apariţia evenimentelor.
Persoana nevrotică este cea care caută cu disperare noi modalităţi de interpretare a
evenimentelor la care participă. Indiferent de tipul acţiunii, mai ample sau mai restrânse,
persoana nevrotică se luptă să alunge anxietatea. (Kelly, 1955)
Persoana psihotică pare să fi găsit soluţii temporare pentru anxietatea sa dar de obicei sunt
soluţii limitate, în cel mai bun caz (soluţii care pentru cele mai multe persoane nu sunt bune) şi
care trebuie să fie susţinute de fapte evidente (Kelly, 1955).

c) Schimbarea : condiţiile care favorizează schimbarea, terapia prin abordarea rolurilor

Procesul schimbării pozitive este discutat de Kelly în termenii dezvoltării unor sisteme de
constructe mai bune iar psihoterapia ajută clientul să îsi îmbunatăţească predicţiile, devenind
astfel un om de ştiinţă mai bun (Pervin, 1993).
 Condiţiile ce favorizează schimbarea, formând noi constructe:

65
1. O atmosferă prielnică experimentării – terapeutul trebuie să încurajeze clientul sa facă ipoteze
(să dezvolte constructe), să se dezvolte, să revizuiască ipoteze pe baza evidenţelor empirice,
dezvoltându-se astfel ca un om de ştiinţă
2. Introducerea de noi elemente, care nu sunt neapărat legate de vechile constructe.
Cabinetul de terapie este locul în care noile elemente sunt reorganizate prin numeroase
confruntări. Insăşi terapeuţii sunt elemente noi în viaţa clientului care dezvoltă noi constructe.
Intre client şi terapeut are loc un proces de transfer a unui construct din repertoriul său care a mai
fost utilizat în trecut. Clientul poate să-l vadă pe terapeut ca pe un părinte, o persoană care îl
absolvă de vină, o figură autoritară sau serviabilă sau o pesoană cu prestigiu.
3. Conştientizarea schimbărilor apărute facilitează formarea noilor deprinderi. Schimbarea este
facilitată de atmosfera suportivă, de certitudinea clientului că sistemul de constructe este
permeabil. Terapeutul are sarcina de a-i facă fizibil clientului propria percepţie şi reacţiile
obţinute în urma utilizării vechilor constructe, favorizând verificarea noilor ipoteze apărute în
terapie. (Kelly, 1955)
Metoda abordării rolurilor (Pervin, 1993): clientul sau un grup de terapeuţi scriu o caracterizare
realizând un portret al unui personaj care ar acţiona astfel încât să folosească constructele
clientului şi să obţină rezultate pozitive. Masca personajului nu va utiliza constructe diferite de
cele pe care le are clientul , în schimb poate să mai introducă altele - complementare celor
iniţiale. Rolurile sunt jucate mai întâi în cabinet şi clientul este încurajat să ecperimenteze rolul,
să se transpună în noul personaj, să vada lumea prin ochii lui. “Scopul exerciţiului nu este de a
transforma clientul permanent, ci să-l încurajeze să experimenteze stări noi, dinamice” (Kelly,
1955)

Perspective asupra teoriei:

- nu există o realitate obiectivă, ci doar cea vazută de fiecare persoană în parte,
- constructele sunt forme de interpretare a lumii,
- persoanele sunt oameni de ştiinţă, prin faptul că:
- prin acţiunile sale încearcă să dea da un sens evenimentelor din jur
- foloseşte constructe pentru a interpreta evenimentele, anticipează sau le prezice şi
urmăreşte să le aibă controlul asupra lor,

66
 - fiecare doreşte să explice experienţele pe care le are şî astfel să le vadă din alte
perspective, adică să îşi extindă sistemul de constructe, prin:
- diferite constructe care descriu evenimentele conduc la anticipări, predicţii
diferite şi la acţiuni diferite
- caracteristici ale constructelor:
- nu sunt bune sau rele, folositoare sau nu
- mod fi modificate doar dacă prezic mai bines au conduc la rezultate mai bune pentru
persoană.
- pentru a explica ceea ce se întâmplă, oamenii au observat şi au găsit similarităti şi diferenţe,
utilizând pentru descriere constructe.
- constructele sunt alcătuite din 3 elemente: două sunt percepute ca similare (şialcătuiesc polul
similarităţii) iar al treilea este perceput ca fiind diferit (şi alcătuieşte polul contrastului)
Tipuri de constructe:
principale (sunt la baza sistemului de constructe, pe baza lor clientuul îşi conturează
percepţia evenimentelor şi sunt foarte greu de schimbat), periferice (sunt mai puţin importante
pentru subiect şi sunt uşor de schimbat)

Personalitatea este determinată de sistemul de constructe al persoanei:

- constructele interrelaţionează între ele, formând un sistem,
- comportamentul reflectă sistemul de constructe, ca un întreg
- schimbarea apărută într-o parte a sistemului determină şi schimbarea ueni alte părţi,

Oamenii diferă între ei prin conţinutul şi organizarea sistemului de constructe.

Pentru a înţelege persoana, este nevoie de cunoaşterea:
- constructelor pe care le foloseşte persoana şi modalitatea în care acestea sunt folosite,
- evenimentele explicate de aceste constructe,
- modalitatea în care acetse constructe sunt organizate şi interrelaţionează,

Efecte ale teoriei:

Grila-repertoriu de constructe
Explicarea motivaţiei persoanei de a acţiona:

67
- nu există constructe motivaţionale speciale. Kelly (1955) precizează că « Procesele personale
sunt canalizate psihologic de modul în care subiectul anticipează evenimentele  şi în funcţie de
asta acţionează ».
-deoarece constructele se datorează experienţei pe care subiectul o are în lume, ceea ce
determină anticiparea acelor evenimente, aşa cum subiectul s-a aşteptat, bazate pe experienţa
trecută.
- omul va continua să îşi modifice constructele pentru a prezice cât mai eficient ceea ce va face şi
să acţioneze ca atare.Dacă predicţia nu se adevereşte, persoana îşi va schimba constructele.

Disfuncţionalităţi ale sistemului de constructe:

Anxietatea : experienţa avută în urma unui eveniment, care generează o lipsa de confort datorită
interacţiunii cu un alt sistem de constructe
Teama : experienţa formării unor noi constructe, care vor determina schimbarea sistemului vechi
de constructe
Ameninţarea: conştientizarea faptului că urmează să aibă loc o schimbare complexă în structura
internă a constructelor.
Condiţii ce favorizează schimbarea:
- crearea unei atmosfere de experimentare
- se va urmări şi posibilitatea de a introduce în sistem noi elemente
- întărirea schimbărilor aparute în timpul terapiei, prin invalidarea vechilor constructe şi
validarea noilor construte prin răspunsurile date clientului

ABORDAREA UMANISTĂ A PERSONALITATII: CARL ROGERS (1902 - 1987)

 Perspectiva lui Carl Rogers asupra ştiinţei, teoriei şi cercetării

Abordarea propusă de Rogers încearcă să explice modul în care se văd persoanele şi cum
percep ei lumea din jurul lor, adică se centrează asupra caracteristicilor lumii lor - modul cum
persoana percepe şi experimentează sinele şi lumea (Pervin, 1993). Urmăreşte realitatea şi reacţia
persoanei la stimulii mediului care îl înconjoară, în felul său unic, aşa cum este privită de client.

68
Teorie umanistă se centrează pe natura pozitivă a caracteristicilor umane, cât şi pe ideea că
oricând poate avea loc schimbarea dacă persoana îşi doreşte asta deoarece ea are puterea aceasta,
spre deosebire de teoria lui Freud şi cea biologică, centrată pe determinism, unde nu i se
recunoaşte persoanei această putere. Rogers pune accent pe evidenţierea potenţialului uman, prin
calitatile sale neutilizate până în momentul respectiv, proces favorizat de trebuinta de auto-
actualizare şi de tendinta de împlinirea potenţialului de creştere individual care există la fiecare
persoană.

MacLeod (1964, p.138, in Pervin, 1993, p. 215) pune întrebarea : « Pe ce se bazează
Rogers când este aşa de convins că inţelege clientul mult mai bine decât îl înţelege Freud
pe pacientul lui ? »
Rogers : teoria centrată pe client aduce mai puţine prejudecăţi şi idei preconcepute
deoarece până acum în terapie se intra cu un bagaj de idei preconcepute, care acţionează
ca lumina unei flăcări. Terapeutul centrat pe client are o probabilitate mai mare de a
ajunge să înţeleagă lumea fenomenală a individului, decât analiza freudiană

 Perspectiva lui Carl Rogers asupra persoanei:

Pentru Carl Rogers, esenta naturii umane este pozitivă şi există o tendinţă a fiecărei
persoane de a se îndreapta spre auto-actualizare (Pervin, 1993) deoarece fiinţele umane sunt
conştiente şi raţionale (Bonchiş, 2009)
Rogers acordă importanţă prezentului şi conştientului, iar trecutul, prin experientele
dobândite, (mai ales cele din copilărie) poate influenţa modul cum percepe fiecare persoană
lumea.
Sentimentele pe care le percepe fiecare persoană influenţează dinamica personalităţii
Rogers afirmă despre munca sa: “Indivizii, în afara atitudinilor defensive şi a fricii
interioare, pot avea şi uneori chiar manifestă comportamente care arată o incredibilă cruzime,
imaturitate, sunt distructive, regresive, antisociale, pot răni. Cu toate acestea una dintre părţile
cele mai plăcute din munca mea este de a lucra cu asemenea persoane şi să descopăr, la un nivel
profund, că există în ei puternice tendinte de orientare pozitive, ca de altfel în noi toţi.” (Rogers,
1961a)

69
  Teoria despre personalitate a lui Carl Rogers:
Structura personalităţii este redată de conceptele: sine (cunoscut mai târziu ca concepţia
despre sine) şi sine ideal. Sinele, concept cunoscut mai târziu ca şi concepţia despre sine

SINELE (CONCEPŢIA DESPRE SINE) - este conceptul de bază în teoria despre personalitate enunţată
de C.Rogers,
- persoana percepe obiectele externe şi experienţa intr-un mod unic şi de aceea le acordă diferite
înţelesuri (Pervin, 1993).
- SINELE, determinat prin terminologia folosită de persoană al meu, eu, sine, este o colecţie de
credinţe despre propria fiinţă sau reprezentări mentale, organizate intern, pe care individul le are
despre ce şi cine este el, cum ar vrea să fie, cum ar putea să fie astfel încât între acestea să existe
coerenţă şi să ghideze comportamentul în direcţii corespunzătoare percepţiilor. Se formează in
urma efectelor relativ asemănătoare (organizate şi consistente) apărute în urma experienţelor.
Acestea sunt în general disponibile conştiinţei şi pot fi accesate în mod conştient.
De exemplu, sinele este recunoscut prin expresiile pe care persoana le foloseşte: Sunt
deştept, Imi fac prieteni cu uşurinţă, Sunt considerată o persoană atletică şi atractivă de către
ceilalţi.
- Rogers consideră că experienţele existente în inconştient nu pot fi studiate în mod obiectiv.

SINELE IDEAL (Pervin, 1993)

- este un alt concept legat de structură,
- este concepţia despre sine pe care persoana îşi doreşte cel mai mult să o aibă,
- include percepţia şi modul în care persoana înţelege potenţialul (resursele) pe care îl are şi care
este puternic autoevaluat.

Imaginea unei persoane cu privire la ceea ce este, ar trebui să fie sau ar putea să fie se
constitue într-un întreg (consistent).
Ascultând clienţii povestind despre problemele şi atitudinile lor, Carl Rogers a găsit că
aceştea folosesc termeni depre sine: « nu acţionez aşa cum mă ştiu că sunt », « sunt o persoană
diferită de cea care am fost până acum ». Scopul fiecărei persoane este de a ajunge la sinele real.

70
Procesul care are loc la nivelul personalităţii cuprinde: auto-actualizarea, consistenţa sinelui şi
congruenţa, starea de incongruenţă şi procesul de defensivă (apărare), nevoia de a fi primi atenţie
necondiţionată

ACTUALIZAREA: fiinţele umane sunt motivate de tendinţa de actualizare prin:

- de a menţine şi de a îmbogăţi funcţionarea organismului (include toate trebuinţele
fiziologice şi psihologice)
- facilitează creşterea şi dezvoltarea organismului, maturarea lui
“ Organismul are tendinţa fundamentală de a rezista oricarui fel de mediu, oricât de ostil, de a se
adapta, a menţine şi de a dezvolta experienţa organismului, pentru a deveni el însuşi” (Rogers,
1963).
- schimbarea organismului, în sensul creşterii şi dezvoltării se face cu efort şi luptă dar dorinţa
de actualizare e mai puternică decât cea de renunţare.
- la naştere, trebuinţa de actualizare este o componentă biologică, iar pe măsură ce persoana
creşte şi se maturizează , componenta psihologică devine mai pregnantă, datorită aportului adus
de învăţare şi experienţă (Bonchiş, 2009). Persoana trece de la dependenţă, la independenţă.
- conceptul include tendinţa persoanei de a reduce trebuinţele şi factorii care produc tensiune, în
favoarea obţinerii satisfactiei şi plăcerii din activităţi care favorizează dezvoltarea organismului.
- actualizarea este întărită de experienţele de viaţă care o favorizează, sunt dezirabile astfel încât
omul îşi coordonează experienţele cu tendinta de actualizare.

CONSISTENŢA SINELUI ŞI CONGRUENŢA

Organismul funcţionează în aşa fel incât să îşi menţină consistenţa, adică să nu fie supus
unor stări tensionate – interne sau externe – dintre percepţia despre sine şi experienţă (Rogers,
1951).
Conform lui Lecky (1945), care a propus concepul de consistenţă, organismul nu urmăreste să
obţină plăcere sau să evite durerea, ci doar să menţină propria sa structură a sinelui. Persoana se
va comporta într-un mod consistent (în conformitate) cu conceptia despre sine, chiar dacă acest
comportament este uneori dezavantajos pentru persoana însăşi . De exemplu, dacă individul se
consideră că este un slab vorbitor în public, se va comporta (într-un mod consistent), conform

71
perceptiei sale, pentru a nu genera o stare de insatisfacţie. Persoana dezvoltă un sistem de valori
pe care-l utilizează pentru evaluarea sinelui (Pervin, 1993, p. 187).
- consistenta este intarita de realitate: de exemplu, afirmand si simtind ca persoana este buna la
sport, chiar va excela in sport.
- starea de incongruenţă este insotita si explicata de cele mai multe ori de mecanisme de apărare
- iubirea, afectiunea trebuie data neconditionat, altfel persoana, pentru a primi iubire isi va
distorsiona experienta si comportamentul pentru a face pe plac celorlalti.

STAREA DE INCONGRUENŢĂ ŞI PROCESUL DE DEFENSIVĂ (APĂRARE) este dată de starea de

discomfort dintre modul în care se percepe persoana (se cunoaşte pe sine) şi o arată experienţa sa
de viaţă. de exemplu, dacă persoana se percepe ca o cineva care nu urăşte dar trăieşte starea
aceasta, ajunge în situaţia de incongruenţă, care se manifestă prin tensiune, confuzie internă.
Dacă această stare nu este percepută în mod conştient de către client, devine vulnerabil la
manifestarea anxietăţii, în diferite forme, de câte ori va avea sentimente de ură (Pervin, 1993, p.
187).
In marea majoritate a cazurilor, oamenii sunt conştienţi de experienţele avute şi pot să le
reactiveze conştient. Totuşi pot fi percepute şi experienţe care sunt ameninţătoare, fiind în
conflict cu concepţia despre sine, dar care nu sunt permise de a deveni conştiente. Astfel,
persoana nu poate fi conştientă de o experienţă care este în discrepanţă cu sinele, înainte de a
deveni conştientă (Pervin, 1993, p. 187).
Mecanismele de apărare utilizate pentru a diminua perceperea incongruenţei dintre sine şi
experienţă sunt: distorsiunea în înţelegerea experienţelor şi negarea existentei unei anumite
experienţe. Mecanismul de distorsiune constă în modificarea experientei pentru a putea ajunge în
conştient într-o formă consistentă (acceptată) cu sinele.
De exemplu, dacă studentul se caracterizează ca fiind “deştept la şcoală”, în cazul unor note
mici, el apelează deseori la distorsiuni, pentru ca informaţiile percepute să fie congruente cu
sinele, astfel “profesorul a fost nervos” sau “nu am avut noroc”.
Prin negare, experienţa este ţinută în afara conştiintei şi îi este astfel limitată acţiunea
negativă asupra auto-actualizării.

72
NEVOIA DE A PRIMI ATENTIE NECONDITIONATA – persoana se aşteaptă să primească de ceilalţi
căldură, să fie plăcută, respectată, simpatizată şi acceptată, aşa cum în copilărie are nevoie de
dragoste şi afecţiune, primite necondiţionat de la părinţii lui. In aceste condiţii, pentru a menţine
o imagine de sine congruentă cu realitatea “că sunt iubită”, persoana neagă sentimentele de ură
sau generatoare de conflicte deoarece sunt resimţite ca ameninţătoare şi pot duce la pierderea
iubirii necondiţionate. Dacă părintii oferă afecţiune în mod condiţionat, atunci copilul nu va lua
în considerare propriile experiente de afecţiune primite mai târziu (Pervin, 1993, p. 187).

CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA SINELUI determină dinamica personalităţii:

 Pe măsură ce creşte, sinele copilului se dezvoltă şi acesta simte nevoia de apreciere din
partea celorlalţi, alături de nevoia de acceptare, aprobare, dragoste, ceea ce orientează
comportamentul copilului.
- fără apreciere pozitivă tendinta copilului spre actualizare este înfrânată
- primind apreciere, copilul va învăţa să ofere
 aprobarea/ dezaprobarea celorlalţi influentează conceptul de sine – aprecierea se
internalizează şi devine apreciere de sine pozitivă.
 Condiţii de valorizare: impuse de societate, când copilul face ceea ce este aprobat în
societate, îşi distorsionează anumite percepţii despre lume, ceea ce conduce la incongruenţa între
conceptul de sine şi experienţă, şi favorizează anxietatea.
- evitarea anxietătii se face de cele mai multe ori prin negare sau distorsionarea lumii percepute,
determinând o rigiditate a percepţiilor.
 Gradul de normalitate în adaptarea psihologică se datorează congruentei sinelui, cu
experienţa.

CARACTERISTICILE PERSOANEI AFLATE ÎN CURS DE ACTUALIZARE:

a) Are conştiinţa tuturor experienţelor: persoana este conştientă de experienţele trecute, nu simte
ameninţată concepţia de sine, poate să treacă prin mai multe stări afective pozitive sau negative.
b) Are capacitatea de a trăi deplin fiecare moment:
- la persoanele nesănătose psihic, experienţele sunt distorsionate pentru a se potrivi
prejudecăţilor
- persoanele sănătoase se adaptează experienţelor

73
c) Increderea în propriul organism – chiar informaţiile primite de la alţii sunt congruente cu
sinele, sunt percepute şi evaluate corect.
d) Persoana care are sentimentul libertăţii –se simte liberă să evolueze în orice direcţie doreşte,
să aleagă fără a fi constrânsă
- are putere asupra propriei vieţi pentru că ştie că poate să îşi schimbe viitorul.

MODALITĂTI DE DETERMINARE A CARACTERISTICILOR DE PERSONALITATE ŞI IMPLICIT A

MODULUI CUM ESTE PERCEPUT SINELE DE PROPRIA PERSOANĂ:

a) întrebări curente în cadrul interviului

b) tehnica Q-sort
c) liste de adjective şi diferenţierea semantică

b) Tehnica Q-sort: propusă de Stephenson (1953), a fost dezvoltată de Carl Rogers pentru a fi
folosită în terapia centrată pe client. Scopul acestei metode este de a evalua care este percepţia
persoanei faţă de aceste calităţi, înainte sau după terapie.
- presupune folosirea unui număr de 100 cartonaşe care descriu diferite stări de personalitate,
atitudini,preferinţe şi aspecte plăcute. De exemplu, foarte social, organizat şi orientat spre detalii,
stimă de sine crescută.
Clientii sau subiecţii sunt rugaţi să sorteze aceste cartonaşe în grupe, în funcţie de modul
în care “îi caracterizează”, până la “nu îi carcaterizează”, pe o scală de 9 trepte. Iniţial, le vor
aranja aşa cum simt în mod obişnuit. Ulterior, fiecare grupă de cartonaşe va fi reanalizată şi se
vor alege cartonaşele astfel încât în fiecare categorie să rămână doar un număr fix de cartonaşe,
încât să se obţină o distribuţie normală:
gr. 0: 2 cart., gr. 1: 4 cart., gr. 2: 6 cart., gr. 3: 12 cart., gr. 4: 16 cart.,
gr. 5: 20 cartonaşe,
gr. 6: 16 cart, gr. 7: 12 cart., gr. 8: 6 cart., gr. 9: 4 cart., gr. 10: 2 cart.
Se vor compara rezultatul distribuţiilor înainte sau după intervenţie.

74
 
 
Exercitiul se reia în funcţie de sinele ideal, adică cum ar vrea să fie văzut clientul.
Conform lui Rogers, o persoană este sănătoasă atunci când sinele ideal este similar cu sinele
real. 
O persoanăauto-actualizată este aceea care se cunoaşte complet şi îşi accepta slăbiciunile şi
puterile.

c) Diferenţierea semantică:
Osgood, Suci, and Tannenbaum (1957) au propus diferenţierea semantică , pornind de la ideea
că extrăgând, patternul din răspunsurile date de persoane la un număr mare de itemi, prin diferite
tehnici, cum ar fi cea a analizei factoriale, se poate evita introducerea forţată a caracteristicilor
de personalitate în categorii prestabilite.
Tehnica oferă informaţii ale atitudinii pentru 3 dimensiuni: evaluarea, puterea (sau slabiciunea)
şi activitatea. Evaluarea arată modul în care gândeşte o persoană – pozitiv sau negativ, într-un
cadru dat de anumite adjective (ex. murder-curat, urât, frumos). Puterea reprezintă cât de
importantă este pentru subiect topica propusă (ex. crud – blând, puternic- slab). Activitatea oferă
informaţia despre modul se percepe subiectul active sau pasiv, în funcţie de topica dată (ex.
active- pasiv)
In principal, oamenii sunt rugaţi să acorde note unor concepte, teme sau topici (de ex.
precum: tată, sine ideal, sine, colegiul meu, etc.) folosind o lungă listă de adjective bipolare,
descrise ca scale în 7 puncte. De exemplu bun-rău, puternic, slab, activ-pasiv

75
 Pentru construcţia scalei de diferenţiere sematică, cercetătorul se gândeşte la un număr de
cuvinte cu înţelesuri opuse, care pot descrie subiectul testat. De ex. cuvântul “politicos” poate fi
descris de o varietate de adjective. Subiecţii vor nota în funcţie de cum se simt în legătură cu
ceea ce măsoară, în funcţie de adjectivele perechi.
Astfel se poate observa dacă modul în care se evaluează persoana, este în concordanţă cu
modul în care se poartă. Exemplu, subiectului îi place să guste ciocolata ( ca evaluare) dar nu o
mănâncă des (acţiune). Rezultatele vor arăta că unele dintre adjective sunt foarte descriptive
pentru conceptul analizat, pe când altele sunt mult mai puţin utile sau chiar deloc, din perspectiva
subiectului care participă la testare.
Evaluarea pe mai multe dimensiuni a fost folosită des în psihologia socială ca o măsură a
atitudinii persoanei deoarece aceste dimensiuni reflectă aspectul afectiv a atitudinii (plăcerea pe
care o resimte clientul când are acea atitudine).

APLICAŢII ŞI EVALUAREA TEORIEI UMANISTE ELABORATE DE CARL ROGERS

 Aplicaţii clinice: psihopatologie, schimbarea (condiţii necesare în terapie pentru
schimbare, efecte ale terapiei centrate pe persoană) (Pervin, 1993)
a) psihopatologie

76
b) deşi teoria personalităţii s-a dezvoltat din experienta lui Carl Rogers în terapie, a fost urmărit
modul în care personalitatea atrage schimbarea.
Abordarea umanistă se bazează pe câteva concepte care consideră că sunt absolute necesare în
procesul de schimbare:
1. Perspectiva pozitivă necondiţionată: terapeutul trebuie să fie convins că fiecare are un “fond”
bun şi trebuie să-i arate asta clientului. Fără perspectiva pozitivă necondiţionată, clienţii nu vor
oferi informaţii necesare schimbării şi vor rămâne centraţi tot pe latura negativă a sinelui lor.
Considerând că persoana venită în terapie are valori înnăscute, acest lucru nu înseamnă că vor fi
acceptate toate acţiunile pe care le-a pus în practică clientul.
2. Atitudinea non-judicativă presupune recunoaşterea caracteristicilor pozitive ale persoanei şi
favorizarea deschiderii spre cunoaştere a clientului. Rogers crede că oamenii au competenţa de
a–şi recunoaşte greşelile şi de a aprecia ceea ce au nevoie pentru a se schimba, chiar dacă nu
admit iniţial acest lucru.
3. Deschiderea – se referă la împărtăşirea informaţiilor personale atât de către terapeut, care oferă
astfel un model, cât şi de către client.
4. Reflectarea- după părerea lui Rogers, cheia înţelegerii sinelui nu este interpretarea, ci mai
degrabă reflectarea la cuvintele clientului, când specialistul înţelege două aspecte:
- clientul primeşte atenţie, se gândeşte la ceea ce spune şi identifică gândurile şi sentimentele
clientului.
- îi permite clientului să audă ceea ce gândeşte, reformulate cu alte cuvinte. Mulţi oameni spun
că nişte credinte devin mai realiste pentru cel care le are, dacă sunt prezentate de către altcineva.
Prin auto-explorare, terapeutul devine ghid, mai degrabă decât coordinator, unde clientul
are răspunsurile şi cunoaşte direcţia. Tetapeutul nu oferă răspunsuri sau interpretări şi nu îşi
asumă că ştie mai mult decât clientul.

 Recente dezvoltări: schimbări ale direcţiei teoriei propuse de Rogers: de la individual, la

grup şi societate. Astfel, în cartea “Intâlniri pe grupe” (1970) Rogers specifică că
schimbarea poate interveni mai rapid şi efecient dacă clientul lucrează intensiv în grupuri
de lucru mici. De exemplu, în grupurile de cupluri căsătorite (1972a) a urmărit crearea în
fiecare relaţie de cuplu a situaţiilor necesare deschiderii partenerilor de cuplu între ei,
apariţiei onestităţii, conştientizării sentimentelor.

77
Critici aduse teoriei:
1. Cea mai mare critică adusă acestei teori este lipsa unei direcţiide tratament concrete, pentru un
scop specific şi cu atât mai mult de a elabora diferite studii ale tehnicilor respective.
2. Teoria umanistă este utilă doar în abordarea problematicii cu tulburări uşoare. Nu poate fi
utilizată la persoanele cu severe tulburări de personalitate.
3. Nu se cunoaşte natura tendintei de actualizare (cât de mult este înnăscută, de natură biologică,
psihologică) şi dacă există diferenţe individuale,
4. Explorarea personalităţii se face doar prin examinarea experienţei persoanei de care ea este
conştientă, fără să investigheze forţele inconştiente ( care pot distorsiona experienţa subiectivă).
5. Abordarea umanistă face generalizări despre natura umană care nu sunt pe deplin acceptateca
fiind complete. Există o serie de întrebări la care unele persoane încă mai caută răspunsuri:
- unii îsi pun problema dacă există şi persoane care nu au un fond “bun” aşa cum susţine
Rogers.  
- ierarhia trebuinţelor este acceaşi pentru toată lumea?
- de ce unele persoane fac alegeri negative, când le sunt accesibile şi soluţiile pozitive?

Lumea fiecăruia poate fi cunoscută doar de individul însuşi (include prezentul în care
persoana este conştientă, cât şi stimulii neglijaţi, amintirea experientelor trecute, care
influenţează percepeţiile de moment).

Noţiunea “deschiderea către experienţă” este văzută de Rogers ca fiind necesară pentru
funcţionarea deplină a persoanei. Astfel persoana este receptivă la experienţele pe care i le oferă
viaţa şi le utilizează pentru a cunoaşte mai bine viaţa sa emoţională. De asemenea, persoana
devine deschisă la diferitele forme de expresie emoţională.(Millon, Lerner, 2003, p. 13)

78
BIBLIOGRAFIE

 Adler, A. ( 1991), Cunoaşterea omului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;

 Adler, A. ( 1995), Sensul vieţii ,Editura IRI, Bucureşti;
 Allport, G. ( 1981), Structura şi dinamica personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
 Bannister, D. (1973), O nouă teorie a personalităţii. Cap. 19, în vol. Foss, B. M, (1973),
Orizonturi noi în psihologie, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, pp.419-441;
 Bonchiş, E. (coord), (2009). Psihologia personaliǎţii. Ed. Universitǎţii din Oradea, Oradea
 Freud, S. ( 1996), Opere. vol IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;
 Golu, M. ( 1993), Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti;
 Golu, M. ( 2002), Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti;
 Eysenk H., (2000), Descifrarea comportamentului uman. Bucureşti;
 Hayes, N., Orrell Sue (1997), Introducere în psihologie, Editura All educational S.A;
 Iluţ, P.(2001), Sinele şi cunoaşterea lui. Polirom, Iaşi;
 Ionescu, Ş., Jacquet M.M, Lhote C. (2002), Mecanismele de apărare, Polirom, Iaşi
 Jues, J.P. ( 1994), Caractereologia. Cele 10 sisteme de bază, Editura Teora, Bucureşti;
 Jung, C.G. ( 1994), In lumea arhetipurilor, Editura “Jurnalul Literar”, Bucureşti;
 Jung, C.G. ( 1996), Personalitate şi transfer, Editura Teora, Bucureşti;
 Jung, C.G. ( 1997), Tipuri psihologice, Editura Humanitas, Bucureşti;
 Luca, A. (2000), Carl Rogers şi terapia centrată pe persoană, Cap.1, în vol. Mitrofan I.
( 2000), Orientarea experienţială în psihoterapie, Editura S.P.E.R., Colecţia Alma Mater,
Bucureşti;
 Luca, Marcela Rodica (2003), Curs de psihologia personalităţii, Tipografia Universităţii
“Transilvania”, Braşov;
 Mărgineanu, N. ( 1999), Psihologia persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;
 Mărgineanu, N. ( 1973), Condiţia umană. Aspectul ei bio-psiho-social şi cultural, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti;
 Matthews G., Deary I.J., Witteman M.C., (2005), Psihologia personalităţii. Polirom, Iaşi.

79
 Minulescu, Mihaela ( 1996), Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Garell
Publishing House, Bucureşti;
 Nasio, J.D. ( 1999), Conceptele fundamentale ale psihanalizei, Editura IRI, Bucureşti
 Opre, A (2003), Introducere in teoriile personalitatii, Cluj Napoca, Ed. ASCR;
 Opre Adrian (2003), Teorii ale Personalităţii, Ed. ASCR. Cluj-Napoca;
 Opre Adrian (2002), Noi tendinţe în psihologia personalităţii, Vol I. Modele teoretice
Editura ASCR, Cluj Napoca;
 Opre Adrian (2003), Noi tendinţe în psihologia personalităţii, Vol II. Diagnoză, studii
experimentale şi aplicaţii, Editura ASCR, Cluj Napoca;
 Pavelcu, V.(1965), Drama psihologiei, Ed. Ştiinţifică;
 Pavelcu, V.(1969), Din viaţa sentimentelor, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti;
 Pavelcu, V.(1982), Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, E.D.P.Bucureşti
 Stevens, A. ( 1994), Jung, Editura Humanitas, Bucureşti;
 Zamfirescu, D.V. ( 2003), Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura
Trei, Bucureşti;
 Zlate, M. ( 1994), Fundamentele psihologiei. Partea a III-a, Editura Hyperion, Bucureşti;
 Zlate, M. ( 1994), Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti;
 http://allpsych.com/personalitysynopsis/humanistic_research.html

80