CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ

CURS 1

PSIHOLOGIA CARIEREI
MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE

Introducere în problematica psihologiei carierei

Începând cu 1960, în Statele Unite apărea conceptul de ,,carieră” pentru a-l înlocui pe cel
de ,,profesie” atât în activitatea practică cât şi în literatura de specialitate. Cu timpul (de exemplu
în studiile realizate de Gysbers) acest concept a căpătat o conotaţie mai amplă, în stabilirea
semnificaţiei sale luându-se în considerare o abordare tridimensională a individului, având în
vedere rolurile îndeplinite de acesta, locurile, spaţiile concrete în care acesta trăieşte şi
evenimentele din viaţa sa.
Psihologia carierei integrează o serie de tehnici şi metode din psihologia profesiilor într-o
abordare diferenţiată, centrată pe un punct de vedere dinamic şi evolutiv atât asupra individului
cât şi asupra societăţii în ansamblu.
În teoriile clasice, cariera este interpretată drept totalitatea tipurilor de muncă pe care
cineva le îndeplineşte în viaţă sau, într-o altă formulare, ca ,,succesiunea de profesiuni,
îndeletniciri şi poziţii pe care le are o persoană în decursul perioadei active a vieţii” (Super, D.,
în Zlate, M., 2001, p. 426).
Definiţiile moderne sunt însă mult mai cuprinzătoare decât cele clasice. În contextul
psihologiei moderne, dezvoltarea carierei se referă la procesele psihologice şi comportamentale
ca şi la factorii contextuali care influenţează cariera unei persoane de-a lungul vieţii.
Într-un sens concret, carierele reprezintă manifestarea încercărilor unei persoane de a da
sens experienţelor pe care le trăieşte de-a lungul vieţii. Procesul dezvoltării carierei este, în
esenţă, o călătorie spirituală care reflectă alegerile oamenilor.
Factori care influenţează dezvoltarea psihologiei carierei (Sunny Hansen, 2001):
1. Numărul mare de femei în câmpul muncii determinat de al doilea război
mondial şi de mişcările feministe;
2. Conştientizarea relaţiilor şi nevoilor de echilibrare între familie şi profesie;
3. Dezvoltarea consilierii multiculturale odată cu creşterea populaţiei emigrante
sau refugiate;
4. Convergenţa dintre dezvoltarea carierei şi dezvoltarea umană în special în
perioada adultă;
5. Emergenţa conceptelor extinse de carieră şi dezvoltarea carierei;

1
 6. accentul pus pe identitatea multiplă şi impactul acesteia asupra dezvoltării
carierei;
7. Recunoaşterea importanţei spiritualităţii în viaţă şi în carieră;
8. Preocuparea pentru violenţa în şcoli, la locul de muncă şi în comunitate;
9. Discrepanţa crescută între clasele sociale;
10. Descoperirea unor noi tipuri de cunoaştere în cercetarea psihologică şi
educaţională.
La noi în ţară, necesitatea unei psihologii a carierei mult mai complexă şi mai dinamică
pare a fi impusă de o serie de cauze legate de: creşterea complexităţii structurii ocupaţionale şi
organizaţionale a societăţii; schimbarea tehnologică rapidă, care cere adaptabilitate, flexibilitate
şi receptivitate; creşterea interesului naţional în necesitatea dezvoltării şi utilizării potenţialului
fiecărei persoane; căutarea ardentă a valorilor care să dea sens vieţii; necesitatea instruirii
specializate pentru a obţine un loc de muncă bine cotat; deziluzia trăită de unii tineri cu
dificultăţi în ceea ce priveşte propria lor educaţie, dar şi de adulţii care trebuie să se adapteze la
noile condiţii impuse de schimbările societăţii ((Klein, Maria Magdalena, 2001)

I. ABORDĂRI CLASICE ÎN PSIHOLOGIA CARIEREI

I. 1. MODELUL LUI DONALD SUPER PRIVIND DEZVOLTAREA CARIEREI

Dezvoltarea carierei apare ca un proces care se desfăşoară de-a lungul vieţii.

Activitatea de muncă este plasată în contextul rolurilor multiple pe care fiecare dintre noi le
îndeplineşte în viaţă, teoria reflectând viaţa aşa cum este ea trăită. Super realizează o teorie
segmentală care descrie 3 aspecte cheie ale dezvoltării carierei: life-span (dinamica vieţii), life-
space (spaţiul vieţii) şi self-concept (conceptul de sine).
Cele trei segmente ale teoriei sale se bazează pe 14 aserţiuni principale, o extindere a
listei originale de 10 afirmaţii pe care Super a propus-o în 1953.
1. Există diferenţe între oameni privind abilităţile, personalitatea, nevoile, valorile,
interesele şi conceptele despre sine.
2. Oamenii sunt calificaţi, pornind de la aceste caracteristici, fiecare pentru un număr de
ocupaţii.
3. Fiecare ocupaţie necesită un pattern caracteristic de abilităţi şi trăsături de
personalitate.
4. Preferinţele vocaţionale şi competenţele, situaţiile în care oamenii trăiesc şi muncesc
precum şi conceptele despre sine se schimbă cu timpul şi cu experienţa, deşi

2
 conceptele de sine, ca produse ale învăţării sociale, devin mai stabile odată cu vârsta,
oferind un grad de continuitate în alegeri.
5. Acest proces al schimbării poate fi exprimat prin anumite stadii de viaţă descrise ca o
secvenţă de creştere, explorare, stabilire, menţinere şi declin.
6. Natura pattern-ului carierei (nivelul ocupaţional atins şi apariţia, frecvenţa şi durata
slujbelor de probă şi a celor stabile) este determinată de nivelul socio-economic din
familia de origine, de abilitatea mentală, de educaţie, de competenţe, de o serie de
caracteristici de personalitate (nevoi, valori, interese şi imaginea de sine), de
maturitatea carierei şi de oportunităţile la care persoana este expusă.
7. Succesul în adaptarea la cerinţele mediului şi ale organismului în orice etapă a
carierei depinde de nivelul de dezvoltare atins de individ şi de abilitatea lui personală
de a se adapta. În acest context, maturitatea carierei apare ca o constelaţie de
caracteristici fizice, psihologice şi sociale şi reflectă gradul de succes în adaptarea la
cerinţele impuse în stadiile şi substadiile dezvoltării carierei. Din punct de vedere
psihologic, maturitatea carierei include atât elemente cognitive cât şi afective.
8. Maturitatea carierei este un construct ipotetic. Definiţia lui operaţională este probabil
la fel de dificil de formulat cum este cea a inteligenţei. Contrar impresiei create de
unii autori, nu avansează monoton şi nu este o trăsătură unitară.
9. Dezvoltarea de-a lungul etapelor vieţii poate fi ghidată prin facilitarea maturizării
abilităţilor şi intereselor ca şi prin sprijinirea dezvoltării imaginii de sine.
10. Procesul dezvoltării carierei este în mod esenţial procesul dezvoltării şi
implementării conceptelor ocupaţionale de sine. Este un proces de sintetizare şi
compromis în cadrul căruia conceptul de sine este produsul interacţiunii dintre
aptitudinile înnăscute, constituţia fizică, oportunitatea de a observa şi de a juca roluri
variate şi evaluarea graniţei până la care rezultatele jocului de rol se întâlnesc cu
aprobarea superiorilor sau colegilor (învăţarea interactivă).
11. Procesul de sinteză sau compromis între factorii individuali şi sociali, între conceptul
de sine şi realitate este unul al jocului de rol şi al învăţării prin feedback (chiar dacă
rolul este jucat în plan imaginar, în interviul de consiliere sau în activităţi reale).
12. Satisfacţia în muncă şi în viaţă depinde de gradul în care persoana găseşte cadre
adecvate de valorificare a abilităţilor, nevoilor, valorilor, intereselor, trăsăturilor de
personalitate şi conceptelor de sine. Stabilirea acestor cadre sau condiţii de
valorificare a propriului potenţial depinde de stabilirea unui tip de muncă, a unei
situaţii de muncă şi a unui drum în viaţă în care persoana poate juca rolul considerat
adecvat conform creşterii şi experienţelor personale de explorare.

3
 13. Gradul de satisfacţie obţinut de oameni prin muncă este proporţional cu gradul în care
ei au reuşit să implementeze conceptul de sine.
14. Munca şi ocupaţia oferă un centru pentru organizarea personalităţii pentru cei mai
mulţi oameni.

Concepte centrale în teoria lui D. Super

Life Span (Dinamica vieţii)
Dezvoltarea carierei, ca şi dezvoltarea fizică, este un proces care se desfăşoară de-a
lungul vieţii, în interiorul unui context al dezvoltării psihosociale şi luând în considerare
structura oportunităţilor ocupaţionale. Cariera apare astfel conceptualizată ca ,,desfăşurarea vieţii
unei persoane care întâlneşte variate sarcini în dezvoltare, sarcini pe care încearcă să le
îndeplinească în asemenea manieră încât să devină persoana care vrea să devină” Pornind de la
aceste considerente, Super a identificat tipurile de sarcini (tasks) cu care se întâlnesc oamenii în
general în viaţă şi a relaţionat aceste sarcini cu stadiile şi substadiile dezvoltării carierei.
Stadiile dezvoltării carierei în desfăşurarea lor tipică sunt: creştere (copilărie),
explorare (adolescenţă), stabilire (adultul tânăr), menţinere (adultul mijlociu) şi declin
(adultul târziu).

4
 Stadiul Caracteristici

1. Creştere (0-14 ani) Copilul conştientizează individualitatea sa şi realizează parţial care sunt interesele şi capacităţile sale.
La început îşi proiectează viitorul în mod fantezist, gândindu-se la ceea ce i-ar plăcea să fie. Spre
sfârşitul acestui stadiu imaginile cuprind mai multe evaluări realiste, atât cât este posibil pentru un
copil.
2. Explorare (15-24 Acest stadiu acoperă adolescenţa şi maturitatea timpurie. Este o perioadă intensă de autodescoperire
ani) pe diferite planuri, adesea însoţită de momente de critică şi îndoială privind propria persoană. În ciuda
afirmării unei dorinţe deosebite de independenţă, este evidentă adesea nevoia de aprobare din partea
acelor persoane care prezintă o anumită semnificaţie pentru tânăr. În ceea ce priveşte alegerea
ocupaţională, individul este expus unor surse informaţionale reale şi impresionante privind cariera.
Prin experimentarea alegerilor în carieră, individul încearcă să se apropie de un concept realist în ceea
ce priveşte rolul ocupaţional preferat, putând intra în conflict cu ceea ce de fapt este posibil.
3. Stabilire (25-44 ani) Acest stadiu este asociat cu un proces de continuare a testării locurilor de muncă potrivite urmat de o
perioadă lungă de stabilizare, timp în care este utilizată experienţa câştigată de individ din ocupaţiile
desfăşurate anterior.
4. Menţinere (45-64 Super descrie acest stadiu ca pe unul de ,,fructificare şi autoîmplinire” pentru cei care şi-au atins
ani) scopurile propuse sau ca pe un stadiu de frustrare pentru cei care n-au obţinut în faza anterioară o
identitate vocaţională satisfăcătoare. Spre sfârşitul acestei faze, individul începe să se gândească la
pensionare, abordând o atitudine pozitivă sau negativă.
5. Declin (peste 65 ani) Oamenii reacţionează diferit în această fază. Unii consideră pensionarea un moment bine venit în care
vor avea timpul necesar să desfăşoare activităţile care îi interesează. Alţii consideră acest moment un
preludiu al decăderii şi ,,ofilirii”, fiind incapabili să-şi modifice concepţia despre sine în concordanţă
cu alte valori din viaţa lor.

5
 Life Space (Spaţiul Vieţii)
,,Combinarea simultană a rolurilor pe care noi le îndeplinim în viaţă constituie stilul de
viaţă; combinarea lor secvenţială structurează spaţiul de viaţă şi constituie ciclul vieţii. Structura
totală reprezintă pattern-ul carierei.” (Super, 1980, citat de Niles, S.G; Harris-Bowlsbey, JoAnn,
2002, p.35). Super precizează faptul că oamenii tind să îndeplinească 9 roluri majore de-a
lungul vieţii: 1. fiu sau fiică; 2. student; 3. persoană aflată în timpul liber; 4. cetăţean; 5. angajat;
6. soţ sau soţie (partener); 7. gospodar; 8. părinte şi 9. pensionar. Toate aceste roluri sunt în
general jucate în teatre specifice: acasă, la şcoală, la locul de muncă sau în comunitate.
Participarea eficientă la roluri poate fi dificil de atins datorită faptului că deseori, datorită
interacţiunii permanente care există între ele, pot să apară situaţii conflictuale în care persoana să
aibă posibilităţi scăzute de exprimare şi de valorificare a propriului potenţial. În egală măsură,
însă, atunci când rolurile se susţin şi se îmbină armonios, creează cadrul adecvat, optim pentru
exprimarea valorii personale a individului şi oferă un plus de echilibru şi de satisfacţie vieţii
acestuia.
Cariera individuală include constelaţia totală a rolurilor jucate de o persoană de-a
lungul vieţii.
Self-concept (Conceptul despre sine)
Super defineşte conceptul despre sine drept ,,o imagine a sinelui într-un anumit rol,
situaţie sau poziţie, îndeplinind un anumit set de funcţii sau aflat într-o anumită reţea de
relaţii” (Niles, S.G; Harris-Bowlsbey, JoAnn, 2002, p. 37). Dezvoltarea conceptului despre sine
este influenţată de interacţiunea dintre determinanţii personali (aptitudini, valori, nevoi) şi cei
situaţionali (familie, comunitate, economie, societate). Această interacţiune se reflectă şi în
constelaţia rolurilor jucate de individ. Pornind de la aceste idei, Super delimitează atât procesele
longitudinale ale dezvoltării carierei cât şi conţinutul mult mai specific al luării de decizie
privind cariera. Deciziile reflectă încercările oamenilor de a traduce conceptul despre sine în
termeni specifici carierei.
Teoria este concretizată într-un model de intervenţie denumit The Career Development
Assessment and Counseling (Evaluarea şi Consilierea Dezvoltării Carierei).

6
 I. 2. ALEGEREA CARIEREI ÎN CONCEPŢIA ANNEI ROE

Teoria Annei Roe în domeniul dezvoltării carierei se bazează pe o serie de cercetări care
iniţial s-au centrat pe identificarea şi descrierea trăsăturilor de personalitate ale artiştilor iar după
o perioadă pe studiul evoluţiei şi a personalităţii unor cercetători ştiinţifici de diferite specializări
(din domeniul fizică-biologie şi din domeniul social). În urma acestor demersuri, Anna Roe a
remarcat faptul că există diferenţe majore în ceea ce priveşte personalitatea cercetătorilor
investigaţi din cele două domenii luate în studiu, deosebiri care ar putea fi datorate influenţei pe
care a avut-o copilăria, cu toate experienţele ei specifice în formarea şi dezvoltarea personalităţii
acestora.
Teoria este structurată pornind de la ideea că fiecare individ moşteneşte o anumită
tendinţă de a-şi utiliza propria energie psihică într-o modalitate specifică. Această
modalitatea de utilizare a energiei psihice, combinată cu diferite experienţe de viaţă din
copilărie, modelează stilul general al evoluţiei individuale, în satisfacerea nevoilor sale, pe
tot parcursul vieţii. Acest stil are multiple implicaţii specifice în comportamentul
profesional.
Relaţia care există între factorii genetici, experienţele din copilărie şi comportamentul
vocaţional este conceptualizată valorificând o serie de idei din teoriile realizate de Gardner
Murphy şi Abraham Maslow. Influenţa lui Gardner Murphy se regăseşte în folosirea conceptului
de canalizare a energiei psihice în stabilirea influenţei pe care o are asupra alegerii vocaţionale
experienţa de viaţă acumulată în copilăria timpurie. A. Roe se bazează, în expunerile sale, şi pe
teoria lui A. Maslow privitoare la nevoi şi la ierarhizarea acestora. În egală măsură se remarcă
accentul pus pe influenţa factorilor genetici în luarea deciziilor vocaţionale ca şi asupra
structurării ierarhiei nevoilor.
Teoria formulată de A.Roe cuprinde două niveluri.
Primul nivel este reprezentat de aserţiunile generale care, în sine nu pot fi testate empiric
şi în care se evidenţiază faptul că ,,zestrea” genetică a fiecărui individ subliniază abilităţile şi
interesele acestuia şi este în strânsă legătură cu opţiunea sa vocaţională. Mai mult, fiecare
individ îşi utilizează energia psihică într-o manieră care nu este în întregime sub controlul său.
Această cheltuire involuntară de energie, considerată a fi determinată genetic, influenţează
dezvoltarea abilităţilor individului. Ideea centrală din cadrul acestui nivel se referă astfel la faptul
că factorii genetici şi modul în care se ierarhizează nevoile influenţează alegerea unei
ocupaţii şi matricea întregii vieţi. Gradul de motivaţie în atingerea unui scop vocaţional este
determinat de modul în care se ierarhizează nevoile individuale şi de intensitatea nevoilor

7
specifice fiecărui individ. Spre exemplu, având doi indivizi cu o bază genetică similară,
diferenţele între acumulările cunoştinţelor profesionale sunt determinate de motivaţii diferite,
cauzate de experienţele de viaţă din copilărie.
Al doilea nivel al teoriei Annei Roe se referă la modalitatea în care dezvoltarea
întregii vieţi şi intensitatea nevoilor de bază sunt influenţate de experienţele de viaţă din
copilărie. Factorii care influenţează intensitatea nevoii, durata între apariţia şi satisfacerea ei
sunt condiţionaţi de mediul în care trăieşte individul. Se evidenţiază rolul părinţilor în dinamica
satisfacerii nevoilor în copilăria timpurie, în funcţie de maniera de îngrijire a copilului şi de felul
în care părinţii interacţionează cu copilul fiind descrise o serie de categorii de părinţi: părinţi
supraprotectori, părinţi superpretenţioşi, părinţi care-şi ignoră copilul şi părinţi permisivi.
Pornind de la această schemă, alegerea carierei este interpretată ca un rezultat al
ierarhizării individuale a nevoilor, Anna Roe încercând să observe în ce măsură un individ este
sau nu orientat spre contactul cu alte persoane ca urmare a mediului familial specific în care şi-a
petrecut copilăria. Atmosfera familială în care a crescut un copil influenţează tipul de activitate
vocaţională ales de acesta mai târziu, în timp ce structura genetică şi modul involuntar de
cheltuire a energiei psihice influenţează nivelul ocupaţional spre care aspiră. Factori ca
intensitatea nevoilor, influenţa mediului pot duce la modificări ale nivelului ocupaţional dar
numai în limitele ,,zestrei” genetice a acestuia.
În capitolul ,,Orientarea carierei: încotro?” (2001), din lucrarea Psihologia la răspântia
mileniilor (coordonator Mielu Zlate), Maria Magdalena Klein menţionează faptul că teoria
personalităţii referitoare la alegerea carierei elaborată de A. Roe atrage atenţia asupra unor
aspecte importante în alegerea vocaţională:
- experienţa de viaţă din copilăria timpurie influenţează apariţia şi ierarhizarea
nevoilor;
- motivaţia este, în general, rezultatul intensităţii nevoilor fiecăruia, în funcţie de gradul
de deprivare individuală dar şi de structura genetică;
- orientarea sau nonorientarea spre contactul cu alte persoane este influenţată de
ierarhizarea nevoilor individuale;
- nivelul activităţii vocaţionale este dat de diferenţele genetice dintre indivizi, dar şi de
influenţa mediului în care trăiesc aceştia;
- atitudinea părinţilor percepută de copil în perioada copilăriei timpurii influenţează
alegerea vocaţională a acestuia din urmă. (ibidem, p. 347)