Tipuri de consiliere

“Există doar două moșteniri de durata pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una dintre
acestea este rădăcinile, iar cealaltă, aripile.” - Goethe

Consilierea este un proces complex care cuprinde o arie largă de domenii care impun o
pregătire profesională bine întemeiată și de specialitate. Am ales această tema pentru că am
observant că foarte multă lume nu știe că pot apela la consiliere pentru a rezolva diverse blocaje,
probleme sau a primi indrumare. Termenul de consiliere nu este cunoscut la adevărata sa
capacitate și tocmai de aceea am considerat că este important să evidențiez tipurile de consigliere
și domeniile în care acesta poate fi util.
Schimbările rapide ale societăţii au determinat apariţia de noi cerinţe pentru activitatea de
consiliere. Viteza şi numărul schimbărilor influenţează, desigur şi nevoile de consiliere ale
indivizilor: aceştia se confruntă cu probleme de dispariţie / apariţie a unor ocupaţii, solicitarea
unor noi competenţe la locul de muncă, mobilitatea profesională şi teritorială a forţei de muncă,
riscul şomajului. Şi piaţa muncii este supusă unor transformări structurale în raport cu care atât
angajaţii, cât şi angajatorii trebuie să se pregătească pentru a le face faţă. Consilierul trebuie să
se adapteze acestor schimbări sociale, să vină cu metode noi de intervenţie şi asistenţă. În aceste
condiţii, consilierea tradiţională începe să fie devansată de consilierea procesuală. După criteriul
istoricităţii (coroborat cu dinamica activităţii), între cele două tipuri de consiliere apar diferenţe
notabile.
Consilierea tradiţională:

ﾷ are caracter predominant secvenţial;

ﾷ se acordă de îndată ce este necesar, de cele mai multe ori printr-o singură şedinţă;

ﾷ clientul este considerat ca un „caz” şi contează numărul de cazuri rezolvate;

ﾷ se desfăşoară într-un spaţiu specific;

ﾷ conferă consilierului rolul de expert care testează clienţii şi-i „sortează” în concordanţă
cu anumite ocupaţii;

ﾷ responsabilitatea este distribuită în mod egal între consilier şi client. Consilierea

procesuală:

ﾷ are caracter dinamic, continuu; ﾷ au loc (de obicei) mai multe şedinţe şi este o activitate
pe termen lung;
 ﾷ problema clientului este considerată ca un proces în desfăşurare;

ﾷ se desfăşoară în spaţii mai puţin convenţionale, atât în interiorul cabinetului, cât şi în

exterior în locurile unde clienţii solicită asistenţă;

ﾷ clientul devine expertul, iar consilierul dobândeşte rolul de tutor, de „process-leader”;

ﾷ responsabilitatea revine în întregime clientului în ceea ce priveşte decizia, iar

consilierul este responsabil din punct de vedere profesional pentru modul cum coordonează
„procesul” consilierii.
Se recurge, în consecinţă, din ce în ce mai frecvent la termenul de consiliere tutorială,
derivat de la rolul de „tutor”, care revine consilierului.
Procesul semnifică:

ﾷ păstrează „firul roşu” pe durata „parteneriatului” cu clientul;

ﾷ secondează clientul în derularea etapelor problemei sale;

ﾷ furnizează beneficiarului informaţii şi sprijin ori de câte ori are nevoie;

ﾷ sumarizează periodic atingerea obiectivelor;

ﾷ urmăreşte clientul până la soluţionarea problemei sale (angajare, schimbarea locului de

muncă, promovare în carieră etc.);

ﾷ recurge la noi resurse din reţea şi suplimentează asistenţa atunci când este cazul.
Metodele consilierii tutoriale sunt asemănătoare celor din consilierea constructivistă (de la care,
de altfel, împrumută şi unele etape). În această situaţie, consilierul:

ﾷ oferă permanent clientului sprijin şi repere de orientare;

ﾷ îl ajută la identificarea sarcinilor şi scopurilor în întocmirea planului de acţiune;

ﾷ pune întrebări şi cere răspunsuri;

ﾷ întrevede posibilităţi;

ﾷ constituie o resursă în momente dificile;

ﾷ poate coordona relaţiile şi grupurile în mod constructiv;

ﾷ asistă clientul în echilibrarea cerinţelor vieţii profesionale cu cele personale şi cu timpul

liber;

ﾷ stimulează motivaţia interioară;

 ﾷ pune la dispoziţia clientului instrumente pentru ca în perspectivă acesta să devină
capabil să se ajute singur.
În funcţie de domeniu, există mai multe tipuri de consiliere, care, de cele mai multe ori,
se completează în activitatea practică.
Consilierea vocaţională urmăreşte dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei.
Această formă de consiliere este, de cele mai multe ori, asimilată consilierii carierei, atunci când
se acordă elevilor şi absolvenţilor ciclurilor de învăţământ terminale.
Consilierea educaţională oferă repere psiho-educaţionale pentru sănătatea mintală,
emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor. Consilierea educaţională este
şi un proces intensiv de acordare a asistenţei psiho-pedagogice elevilor, studenţilor şi celorlalte
persoane implicate în procesul educaţional (profesori, părinţi şi autorităţi şcolare). În cadrul
grupurilor şcolare, consilierea reprezintă o formă particulară de interacţiune şi influenţare care
contribuie la omogenizarea grupului de elevi (Tomşa, 1999). Consilierea educaţională se axează
pe unitatea triadică familie - elev - şcoală şi este preocupată de realizarea unei armonii între cei
trei termeni ai relaţiei, în vederea unei educaţii eficiente şi a dezvoltării optime a personalităţii
copilului.
Consilierea suportivă oferă sprijin emoţional şi psihologic şi implică discuţii ale
consilierului cu clientul. Principala misiune a consilierului este aceea de a utiliza cât mai mult
posibil ascultarea activă şi de a susţine afectiv clientul.
Consilierea pentru dezvoltare personală este o formă de consiliere psihologică în care
problemele psihice nu sunt văzute în termeni de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de
autocunoaştere, de întărire a eu-lui, de dezvoltare personală şi de adaptare; formează abilităţi şi
atitudini care permit o funcţionare personală flexibilă şi eficientă. Succesul acestui gen de
consiliere presupune implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi în realizarea unei alianţe
autentice, bazată pe respect şi încredere reciprocă (Băban, 2001).
Consilierea de criză asigură asistarea psihologică a persoanelor în dificultate. Aceasta
implică metode, tehnici şi cunoştinţe de specialitate şi se bazează pe intervenţia în stare de criză,
care se situează între consiliere şi psihoterapie (Huber, 1994). Criza - în acest context - este
definită ca situaţia în care o persoană se confruntă cu un obstacol în atingerea unui scop
important al vieţii sale, obstacol ce pare imposibil de depăşit utilizând metode uzuale de
soluţionare. Acest tip de consiliere-intervenţie este urgent, intens şi de scurtă durată şi îşi
propune nu numai alinarea suferinţelor, ci şi prevenirea consecinţelor negative din punct de
vedere social, psihologic, medical; are la bază următoarele principii:

ﾷ evitarea pericolului acţiunilor şi deciziilor ireversibile, precum şi a unor atitudini şi

conduite neadecvate;

ﾷ identificarea conflictului şi confruntarea clientului / pacientului cu acesta;

ﾷ susţinerea pacientului în continuarea tratamentului datorită unei relaţii de încredere

stabilită rapid cu consilierul-terapeut;
 ﾷ centrarea pe problema urgentă a clientului;

ﾷ utilizarea unor metode flexibile şi pragmatice;

ﾷ apelarea, în caz de necesitate, la tratament medicamentos, ajutorul persoanelor

apropiate şi asistenţă socială.
Consilierea pastorală este un tip de consiliere religioasă, un proces de asistare
psihologică realizat de către preot în comunitatea sa religioasă (Băban, 2001).
Scopurile consilierii pastorale constau în:

ﾷ acordarea de asistenţă persoanelor descurajate;

ﾷ dezvoltarea toleranţei în relaţiile cu semenii;

ﾷ acordarea de asistenţă în autocunoaştere, înţelegerea propriului comportament potrivit

principiilor biblice;

ﾷ acceptarea responsabilităţilor şi dobândirea maturităţii confesionale (Dekoven, 1997).

Consilierea informaţională este un tip de intervenţie prin care se oferă informaţii pe domenii /
teme specifice; în cazul când aceste informaţii, completate de metode şi tehnici de specialitate,
sunt furnizate cu ajutorul tehnologiei informatice, se poate vorbi de un nou tip de consiliere:
consilierea on-line, computerizată sau asistată de calculator.
Consilierea maritală este o formă de asistenţă psihologică acordată familiei, care, spre
deosebire de terapia maritală, poate fi considerată mai limitată ca scop, deoarece pune în discuţie
numai un conflict particular legat de problemele imediate ale familiei; poate fi orientată către o
sarcină specifică, de exemplu, creşterea unui copil. Mulţi autori consideră dihotomia terapie -
consiliere maritală ca fiind artificială, deoarece sunt mai multe asemănări decât deosebiri, ambele
forme punând accent pe ajutorarea partenerilor în a face faţă mai eficient problemelor de cuplu
(Mitrofan, 1991).
Consilierea psihologică, în literatura actuală, este definită ca un demers organizat,
structurat, dispunând de mijloace şi tehnici specifice în cadrul căruia un consilier atestat acordă
asistenţă şi sprijin unor persoane normale psihic, dar aflate într-un moment de dificultate, de
impas existenţial. Acest tip de definiţie pare a rezolva într-o manieră foarte simplă problema
interferenţei cu sfera de conţinut a psihoterapiei: psihoterapia se adresează stărilor de disconfort
psihic, iar consilierea, normalităţii (Nedelcea, 1999).
Activitatea de consilierea carierei adulţilor este considerată, în acelaşi timp, o măsură
activă de combatere a şomajului, alături de mediere, consultanţă în afaceri, ocupare şi formare /
recalificare / reconversie / dezvoltare a resurselor umane. Analizată în acest context, consilierea
carierei adulţilor se delimitează de medierea muncii, cu care se întâlneşte în câteva puncte, ţinând
de conţinutul serviciilor acordate clientului şi de metodele utilizate.
Medierea desemnează ansamblul activităţilor de corelare a cererii şi ofertei de forţă de
muncă de pe piaţă, în scopul angajării unei persoane pe un loc de muncă nou creat sau liber.
Serviciile de mediere se acordă ofertanţilor şi solicitanţilor de forţă de muncă. Cu acest prilej, se
dau informaţii şi se poartă discuţii cu privire la:

ﾷ locurile de muncă vacante şi condiţiile necesare pentru ocuparea lor;

ﾷ programele de ocupare la nivel local şi posibilităţile de acces la acestea;

ﾷ evaluarea pregătirii şi aptitudinilor solicitantului unui loc de muncă;

ﾷ oferte de pregătire profesională (inclusiv recalificare) pentru ocuparea posturilor de

muncă vacante.
Apropieri conceptuale şi interferenţe au loc şi între consiliere şi consultanţă. În aceste
situaţii sunt diferite grupurile ţintă şi adresabilitatea. Consultanţa se acordă în vederea creării şi
dezvoltării de afaceri proprii şi se concretizează în:

ﾷ oferirea de informaţii asupra procedurilor legislative şi economice necesare la

demararea unei afaceri;

ﾷ instruire pentru însuşirea unor metode şi tehnici de management;

ﾷ modalităţi de evaluare a paşilor parcurşi şi stadiului derulării unei afaceri (Observatorul

Naţional Român, 1999). Analiza conceptelor arondate consilierii carierei adulţilor poate fi
sensibil extinsă şi asupra altor noţiuni conexe, nefiind, evident, exhaustivă. Avem în vedere
concepte vizând: decizia în carieră, plasarea şi ocuparea, recrutarea forţei de muncă, furnizori şi
beneficiarii consilierii carierei, consilierea diferenţiată a şomerilor, a angajaţilor temporari sau
stabili, a angajatorilor, tipurile de consiliere etc.

Studiu de caz: Consiliere educațională

Prof.înv.preşcolar : Homonea Nicoleta

Grădiniţa PP Furnicuţa Arad
Informaţii descriptive:
Nume: A.O.
Vârsta: 5ani
Gen:masculin
Naţionalitatea :română

ANAMNEZA
Date despre familie:
Copilul analizat aparţine unei familii cu 2 copii de vârste mici (2-5 ani), în cadrul căreia
predomină un climat ostil, o stare permanentă de dezordine şi nesiguranţă, iar relaţiile
comunicative sunt minime.

Prezentare:
Copilul A.O. provine dintr-o familie modestă din punct de vedere material, fiind primul copil şi
având doar un frate cu 3 ani mai mic. Este bine dezvoltat din punct de vedere fizic,este energic şi
rezistent la îmbolnăviri, neavând probleme în privinţa bolilor contagioase care se contactează cu
uşurinţă şi creează probleme altor copii.
Din analiza comportamentului se constatată că are unele ieşiri în colectivitate greu de explicat,
pentru început: aruncă jucăriile, are momente în care loveşte pe alţii, se bate cu ceilalţi şi apoi
plânge din senin, acuzând că alţii sunt vinovaţi de aceste lucruri. Nu stabileşte relaţii durabile cu
alţi copii din grupă, oscilând între o prietenie sau alta, în funcţie de interesul pentru o jucărie sau
pentru dulciuri.
Totodată, caută motive să atragă atenţia prin agresiune, plâns nemotivat, pâră.
Se observă din activităţile desfăşurate, că are un nivel scăzut al cunoştințelor, priceperilor,
deprinderilor şi abilităţiilor socio-emoţionale şi intelectuale. Dacă e solicitat se ascunde, evită
sarcinile de lucru care îl vizează, lăsând pe alţii să le rezolve.
Are un ritm lent de lucru, si rezolvă sarcinile de lucru superficial, fără să se implice cu
responsabilitate în activitatea desfăşurată cu grupa.
De la părinţi s-a aflat că şi acasă are uneori momente de izbucniri violente, sau plâns fără motiv.
O altă observaţie ar fi faptul că nu-şi poate concentra atenţia pe timp îndelungat în cadrul
activităţilor, este neliniştit şi nu poate sta prea mult timp într-un loc, îşi schimbă des activitatea
fără un motiv anume. Explicaţiile mamei au fost că ea personal nu are timp să se ocupe de cei doi
copii fiind tot timpul ocupată cu alte treburi. În acelaşi timp, ea consideră că are activităţi
suficiente la grădiniţă şi este suficient ca educatoarea să-i acorde atenţie.
În urma celor constatate, s-a încercat identificarea cauzelor care au generat acest comportament
şi
stabilirea unui plan de intervenţie pentru corectarea acestuia.

Plan de intervenţie

Ipoteze:
- Lipsa afecţiunii din partea părinţilor poate determina modificări ale comportamentului, ale
evoluţiei intelectuale şi a personalităţii copilului.
- Comunicarea scăzută în cadrul familiei determină copilul să se considere neglijat, fapt care a
condus la devieri de comportament.

Obiective pe termen scurt:

- descoperirea cauzelor ce au condus la comportamente nedorite;
- analiza situaţiilor care au influenţat comportamentul copilului;
- analiza relaţiilor copilului cu persoanele adulte din familie;
- observarea copilului în scopul identificării punctelor slabe şi a celor forte a personalităţii sale;
- discutarea cu părinţii despre acordarea sprijinului necesar;

Obiective pe termen lung:

- descoperirea intereselor şi aptitudinilor copilului în scopul atragerii acestuia în activităţi menite
să sprijine formarea unei personalităţi armonioase;
- convingerea copilului că aceste comportamente sunt nedorite şi că trebuie înlăturate;
- sprijinirea copilului în sensul autocontrolului, a stăpânirii de sine şi a renunţării la anumite
manifestări nepotrivite;
- încurajarea copilului pentru a se comporta corect în cadrul grupului şi pentru formarea unei
imagini de sine corecte;

Strategii de intervenţie:
- să i se acorde mai mult timp din partea părinţilor .
- să se comunice cu el cât mai mult posibil;
- să i se explice că este important tot ce face şi să fie apreciat pozitiv de câte ori realizează o
lucrare .
- să se explice clar cerinţele pe care le impun activităţile în cadrul grupului, regulile care trebuie
respectate;
- să fie sprijinit copilul în corectarea comportamentelor nedorite;
Obiectivele planului de intervenţie:
Dezvoltarea priceperilor ,deprinderilor, abilitatilor şi a capacităţii de învăţare.
Perioada de intervenţie: un an şcolar
Propuneri şi strategii de amelioarare : activităţi recuperatorii; activităţi de exersare şi dezvoltare
a priceperilor ş deprinderilor; antrenarea copilului în jocurile şi activităţile alese alături de ceilalţi
copii; fişe de lucru individualizate; utilizarea materialului didactic individual; atribuirea de roluri
în jocurile de creaţie; săbătorirea zilei de naştere împreună cu colegii de grupă; realizarea unui
program personalizat pentru a-şi însuşi cunostintele necesare inscrieri in clasa pregătitoare;
consiliere psihologică.
Priorităţi pentru perioada: Septembrie- Decembrie
dezvoltarea abilităţiilor sociale; terapie emoţională; cultivarea încrederii în sine;
Criterii minimale de apreciere a progreselor:
- îmbunătăţirea comunicării cu familia;
- interrelaţionare pozitivă cu cel puţin patru colegi;
 Bibliografie:
Băban, A Consiliere educaţională, Cluj Napoca, Imprimeria Ardealul, 2001
Dumitrana, M., Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000
Ivey, A. Gluckstern & co – Abilităţile consilierului. Abordare din perspectiva
microconsilierii, Editura RisoPrint, Cluj, 1999
Jigău, M. Consilierea carierei. Bucureşti, Editura Sigma, 2001
Russel, A. Barkley., Copilul dificil, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2009
Şoitu, L. si col. Consiliere familială, Editura Institutul European, Iaşi, 2001
Tomşa, G. Consilierea şi orientarea în şcoală. Bucureşti, Casa de Editură şi Presă
Românească, 1999
Zlate, M. Introducere în psihologie. Bucureşti, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, 1994