ORIENTAREA IN CARIERA

1. Concepte cheie

Situată la graniţa dintre ştiinţă, tehnologie, artă și religie, consilierea ca intervenţie

psihoeducaţională necesită anumite clarificări conceptuale. Astfel, este important de precizat
faptul că în literatura de specialitate și în practica școlară se vehiculează trei termeni referitori
la intervențiile de consiliere și orientare în carieră:

 Orientare în carieră

 Consilierea în carieră

 Educația pentru carieră

Acești termeni NU sunt sinonimi, deși sunt utilizați de multe ori pentru a desemna
același lucru.

Conceptul de orientare în carieră este conceptul ”umbrelă”, cel care acoperă gama
cea mai largă de activități, de la informare și evaluare, la consiliere și educație pentru carieră.
În Dictionarul de Psihologie(1999) apare o componenta logica a rationalizarii moderne a
scolaritatii, o actiune de îndrumare centrată pe individ care pornește de la interesele acestuia,
de la aptitudinile, de la înclinațiile sale și pâna la posibilitatile sale concrete de acces la o
anumita carieră.

Consilierea în carieră vizează dezvoltarea abilităților unei persoane pentru

rezolvarea unei probleme specifice legate de carieră: indecizie, anxietate legată de carieră,
insatisfacție academică, plan de carieră, etc. și este o intervenție psihologică, realizată de
profesorul consilier școlar.

Educația pentru carieră este o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a

deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei
cariere; se realizează de către profesorul diriginte.

Activitatea profesorilor consilieri şcolari este o interventie psihopedagogică, pe când

activitatea profesorilor diriginți este o intervenție educațională, chiar dacă se utilizează
termenul de „consiliere” în denumirea ariei curriculare.
 În România, sistemul național de învățământ permite practicarea ambelor tipuri de
intervenții în școală sau în unități conexe acesteia, dar separat, de către alți specialiști, motiv
pentru care considerăm utilă delimitarea cât mai clară a atribuțiilor fiecărui specialist din
domeniul educațional, cât si relatiile ce pot fi stabilite atât între aceștia, astfel încât să se
asigure elevilor servicii adecvate și de calitateConsiliere educațională Colegiul Psihologilor
din România face distincție clară între consilierea psihologică și consilierea educațională.

Consilierea psihologică se deosebeşte de consilierea educaţională/şcolară. În timp ce

consilierea educaţională/şcolară este focalizată pe probleme de educaţie şi carieră, consilierea
psihologică implică intervenţia consilierului psihologic în optimizare personală şi în
ameliorarea problemelor (subclinice) psiho-emoţionale şi de comportament. Acordarea
atestatului de liberă practică pentru consilierea psihologică se face de către Comisia de
psihologie clinică şi psihoterapie, iar cel pentru consilierea educațională de către Comisia de
psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională. Psihologii atestaţi de această
comisie numesc psihologi şcolari. Psihologii şcolari care lucrează în unităţile de învăţământ
de stat sau particular acreditate au statut de profesor psiholog.

Consilierea educaţională include o serie de repere psihoeducaționale pentru

sănătatea mentală, emoțională, fizică și socială a copiilor și adolescenților. Este un proces de
orientare – învăţare, care se adresează subiecţilor educaţionali (elevi, studenţi, adulţi care
învaţă), ca şi partenerilor educaţionali ai acestora (părinţi, profesori, angajatori), cu scopul
abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee de gestionare şi rezolvare a
problemelor lor educaţionale. Prin problemă educaţională înțelegem o situaţie educaţională
dificilă pentru o persoană care se adresează profesorului consilier, având caracteristici
cognitive (neclaritate, ambiguitate), afective (tensiune, nemulţumire, nelinişte), volitive
(indecizie, îndoială), conducând spre un blocaj comportamental (persoana nu știe ce să facă
sau nu poate rezolva singură problema). Consilierea carierei elevilor se include în consilierea
educațională

2. Abordarea în literatura psihopedagogică a problematicii alese

Consilierea îşi are originea în orientarea şi selecţia profesională, activitate conturată

practic şi teoretic la începutul secolului XX, în SUA. Pentru a rezolva problemele social-
umane cu care se confrunta, municipalitatea oraşului New York l a angajat pe Fr. Persons să
cerceteze şi să rezolve problema integrării socio-profesionale a copiilor şi tinerilor străzii. Fr.
Parsons a institiţionalizat un program de orientare profesională structurat în trei etape:

•diagnoza aptitudinilor şi capacităţilor individului;

•informarea asupra meseriilor disponibile şi a solicitărilor acestora7

• plasarea individului într-o meserie adecvată aptitudinilor şi intereselor sale.

Organizarea sistematică a activităţii de consiliere a fost realizată iniţial de

E.C.Williamson la Universitatea din Minnesota, care a folosit consilierea şi progresele din
psihometrie pentru a dezvolta un model de consiliere profesională sau vocaţională. Acest
model a fost fundamentat teoretic pe aşa numita concepţie ,,trait and factor” care a dominat
consilierea până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

În prezent consilierea psihopedagogică se fundamentează pe teoria umanistă a lui

Carl Rogers (1961), unde problemele psihice nu sunt doar deficienţe şi tulburări, ci expresii
ale nevoii de autocunoaştere, de întârire a Eu-lui, de adaptare şi dezvoltare personală. Relaţia
dintre psiholog şi consiliat este una de respect, de încredere reciprocăcare presupune
implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi. Din această perspectivă, consilierea este
acţiunea de ajutorare şi creditare a persoanei ca fiind capabilă :

•să-şi asume propria dezvoltare personală;

•să prevină diverse tulburări şi disfuncţii ;

•să dezvolte strategii proprii de rezolvare a problemelor ;

•să dezvolte o imagine de sine pozitivă ;

•sa -şi formeze o atitudine corectă faţă de ceilalţi ;

•să-şi valorizeze resursele.

O primă caracteristică a consilierii psihopedagogice este dată de tipul de persoane

cărora le este adresată consilierea sau asistenţa. Consilierea vizează persoanele ce nu prezintă
tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altănatură. Ea facilitează,
prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă faţă maieficient factorilor stresanţi,
sarcinilor vieţii cotidiene şi, astfel, să îmbunătăţească calitatea vieţii în relaţiile cu ceilalţi
semeni.
 A doua caracteristică definitorie pentru consilierea psihopedagogică este dată de
faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şun model aldezvoltării
inter(personale).Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/ grupul să adopte noi strategii
comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi atitudini şi conduite
adaptative.

Prevenţia problemelor ce pot perturba dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a

persoanei este o altă caracteristică a consilierii psihopedagogice. Strategia de prevenţieconstă
în identificarea situaţiilor problematice, condiţiilor de risc şi în acţionarea asupralor înainte ca
acestea să producă un impact negativ şi să declanşeze ,,crize” personale sau de grup. P.M.
Sanborn distinge cinci trăsături fundamentale ale consilierii psihopedagogice:

•dimensionarea consilierii ca proces de dezvoltare- iniţierea unui program coerent de

experienţe care pot duce la dezvoltarea pozitivă personală, educaţională şi socială
aindividului;

•rolul proactiv al consilierii psihopedagogice- se încearcă prevenirea situaţiilor de criză

personală şi educaţională;

•responsabilitatea complexă a consilierului-responsabilitatea consilierului este de a optimiza

modul în care şcoala se raportează la elevi ca indivizi;

•legătura indisolubilă dintre diversele probleme ale subiectului consiliat;

•variabilitatea gradului de profunzime şi de intensitate a activităţii de consiliere, precum şi a

problemelor consiliatului- activitatea de consiliere implică examinarea unor gânduri, atitudini,
valori şi sentimente, a unor motive, speranţe, temeri şiobiective necunoscute până atunci de
cel consiliat.

3.Exemplificări

Explicarea experienţelor critice de viaţă- este o Tehnica se bazează pe discuţii şi

pe analiza evenimentelor care l-au marcat pozitiv sau negativ pe elev, consideră R.V. Peavy
(1998, pp. 93). Analiza evenimentelor pozitive are rolul de a motiva elevul şi de a valoriza
resursele sale interioare pentru a putea proiecta un traseu de viitor, evenimentele negative
reprezintă repere pentru a identifica puncte slabe în reacţiile afective şi comportamentale. În
vederea obţinerii informaţiilor necesare, pentru a contura un cadru de intervenţie ulterioară,
consilierul are la dispoziţie trei variante:

-oferă elevului oportunitatea să îşi povestească întreaga viaţă; direcţionează

clientul/elevul să se refere la o anumită perioadă din viaţa sa;

-elevului i se precizează că trebuie să analizeze un singur eveniment din viaţa sa.

Aplicarea tehnicii se bazează pe povestea personală a fiecăruia dintre noi, compusă

din experienţele de viaţă trăite, combinate cu semnificaţiile ataşate acelor experienţe. Povestea
personală reprezintă identitatea fiecăruia dintre noi, este un model intern pentru „cine am fost
şi de ce, cine sunt şi de ce, cine vreau să devin şi de ce”. Practic ne descoperim prin poveştile
pe care ni le spunem nouă înşine. Scriind experienţele semnificative din viaţa noastră,
identificând relaţiile dintre ele şi dezvoltarea noastră de-a lungul timpului putem să înţelegem
mai bine cum suntem în prezent.

Modul de aplicare a tehnicii: pe o coală de hârtie, orientată pe orizontală, elevul

desenează o linie pe care marchează la început momentul naşterii sale şi undeva momentul
prezent; se notează utilizând creioane colorate evenimentele importante din viaţa sa, atât cele
pozitive (în partea de sus a liniei), cât şi momentele de răscruce (în partea de jos a liniei);
practic se construieşte o linie a vieţii cu momentele sale definitorii; elevul este rugat să descrie
succint fiecare eveniment major din viaţa sa şi ce a însemnat acesta, cum s-a simţit în situaţia
respectivă, cum a reacţionat, cum l-a schimbat/influenţat evenimentul respectiv; se iniţiază o
discuţie individuală/de grup asupra conţinutului desenului realizat.

Discuţiile finale urmăresc: semnificaţia acestor evenimente pe care le-au semnalat ca

fiind cele care i-au marcat; de ce un anumit eveniment este important pentru cineva şi uitat de
altcineva, de ce acelaşi eveniment are ecouri emoţionale diferite; cum este recomandat să
gândim sau să ne comportam în situaţii de eşec, respectiv de succes. Se recomandă ca discuţia
să fie orientată spre valorizarea gândirii pozitive în situaţii de eşec, respectiv spre acceptarea
meritelor personale în cazuri de succes, precum şi spre identificarea modului în care elevii au
acţionat atunci când au obţinut succes, respectiv ce ar fi putut să facă diferit în cazuri de eşec.
Dintre finalităţile vizate de aplicarea tehnicii amintim: identificarea evenimentelor importante
de pe parcursul vieţii; compararea unor perspective diferite asupra lumii la vârste diferite;
compararea traseului personal cu experienţele celorlalţi (dacă tehnica se lucrează la nivel de
grup). Rezultatul final pentru beneficiar este faptul că conştientizează răspunsul la întrebări de
tipul: Cum arată trecutul tău? Prezentul? Cum vrei să arate viitorul?
4. Concluzii

Consilierea privind orientarea și dezvoltarea carierei elevilor reprezintă un proces

complex de pregătire și îndrumare a acestora prin anumite forme de activitate școlară, studii
care să le permită apoi alegerea unor domenii profesionale și ocupații distincte care să
concorde cu aptitudinile și interesele lor. Pentru ca acest tip de consiliere să fie eficace, el
trebuie să includă o gama largă de activități, care pornesc de la abordarea problemelor
specifice individului și continuă cu problemele conexe școlii, familiei, comunității sociale
respective.

Într-o asemenea perspectivă, consilierea și orientarea carierei elevilor se întemeiază

pe patru acțiuni fundamentale :

-Cunoasterea personalitatii elevilor

-Educarea elevilor in vederea alegerii carierei

-Cunoașterea rețelei școlare și a lumii profesiunilor

-Consilierea și îndrumarea efectivă a elevilor.

Rolul consilierii este unul proactiv, ceea ce înseamnă ca ea încearcă prevenirea

situațiilor de criză personală și educațională.

Consilierea școlară se axează pe unitatea triadică familie-copil-scoală, ea fiind

preocupată de realizarea unei armonii între cei trei termeni ai relației, in vederea desfășurării
unei educații eficiente si dezvoltării optime a personalității copilului.

5. Bibliografie

 Băban, A., (coord.), 2001, Consilierea educaţională, Editura ASCR, Cluj- Napoca;
 Butnaru, D., (coord.), 1999, Consiliere şi orientare şcolară, Ed. Spiru Haret, Iaşi;
 Cosmovici, A., Iacob, L., 1998, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi;
 Georgescu, M., 2007, ”Introducere în consilierea psihologică”, Editura Fundației
”România de mâine”, București;
 Jigău, M.,Stănescu, D. ” Consilierea elevilor, profesorilor, pãrinților” suport de curs
elaborat în cadrul proiectului ”Stilul de învățare și temperamental școlarilor –
instrumente pentru o educație creativă”;
 Jigău, M., 2001, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti;
 Lemeni, G., Miclea, M., 2004, “Consiliere şi Orientare – ghid de educaţie pentru
carieră”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca;
 Popescu, G.,2007, ”Psihologia creativității”, Editura Fundației ”România de mâine”,
București;
 Sillamy, N., 1996, Dicţionar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti;
 Tomşa, Gh., (coord.), 1996, Dicţionar de orienatare şcolară şi profesională, Ed. Afeliu,
Bucureşti;
 Turcu, F.,Turcu, A., 1999, Fundamentele psihologiei şcolare, Editura All, Bucureşti;