Strategii de identificare a sentimentelor

si atitudinilor negative

Consilierea este o ştiinţă în măsura în care este fundamentată pe teorii, metode şi legi
ştiinţifice, verificate şi confirmate. Consilierea reprezintă mai mult un domeniu al acţiunii
eficiente decât al cunoaşterii adevărate.Consilierea este o tehnologie psiho-educaţională dacă
elaborează reguli de creare, transformare şi control a unor procese specifice în scopuri
pozitive şi benefice.
Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană
specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă de specialitate, clientul.
Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare
reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă,
oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor paternuri
valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
The British Association for Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea ca fiind
utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita autocunoaşterea,
acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale.[…] Relaţiile
de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor
probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight
personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea
relaţiilor cu ceilalţi (BAC, 1989, cf. Clarkson şi Pokorny, 1994, p. 8).
Consilierea educaţională intră în relaţie cu religia la nivelul credinţei, credinţa
religioasa şi cea psihologica având o structura similara cognitivă, afectivă, volitivă cu rol în
mobilizarea si orientarea subiectului. dacă în credinţa religioasă mecanismele de transformare
sunt exterioare persoanei sau grupului fiind de natură divină în credinţa psihologică
mecanismele de modelare şi transformare a personalităţii sunt interne, ele fiind descoperite si
orientate spre adaptare și eficienţă de către consilier în relaţie cu subiectul consilierii.
Necesitatea consilierii (din limba engleză: guidance, advice) psihologice şi
educaţionale s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariţia acestui tip de
activitate a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei profesionale. Începând cu
deceniul al cincilea al secolului XX consilierea este recunoscută ca profesie.
Concomitent, în aceeaşi perioadă a avut loc apariţia mai multor teorii care aveau ca
prim obiectiv definirea şi fundamentarea principalelor repere din cadrul activităţii de
consiliere. Se poate considera că specificitatea demersului de consiliere constă, la modul
cumulativ, în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de
informaţii referitoare la particularităţile elevilor . Consilierea psihologică şi educaţională
reprezintă: - tehnică de informare şi de evaluare - un mijloc de a modifica în sens pozitiv.
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai
satisfăcătoare şi plină de resurse. Consilierea este o tehnică de informare şi evaluare, un
mijloc de a modifica comportamentul, o experienţă de comunicare, o căutare în comun a
sensului în viaţa omului (R.W.Strowing). Aspectul esenţial al consilierii este
confidenţialitatea şi încrederea reciprocă. Conform acestor definiţii, consilierea poate fi
considerată ca fiind centrată pe schimbare evolutivă (I. Dafinoiu, 2000).
O caracteristică importantă a consilierii este preocuparea pentru prevenţia
problemelor. Strategia de prevenţie constă in identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în
acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze crize
personale sau de grup.
Reflectând din definiţiile prezentate elementele descriptive specific consilierii
educaţionale putem arata că consilierea educațională poate fi definită ca o relație interumană
de asistență si suport dintre persoana specializată în psihologia si consilierea educațională
(profesorul consilier) și grupul de elevi, în scopul dezvoltării personale și prevenției situațiilor
de criză. Consiliere educațională este activitatea prin intermediul căreia elevii, părinții și
cadrele didactice devin conștiente de factorii declanșatori ai diferitelor fenomene negative.
Literatura de specialitate definește consilierea educațioanală astfel: oferă repere psiho-
educaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi
adolescenţilor. Consilierea educaţională poate fi definită ca o relaţie interumană de asistenţă şi
suport dintre persoana specializată în psihologia şi consilierea educaţională (profesorul-
consilier) şi grupul de elevi, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor de criză.
Trăsăturile definitorii ale consilierii educaţionale sunt următoarele (P.M. Sanborn):
• este un proces de dezvoltare: prin activitatea de consiliere se iniţiază un
program care are ca finalitate dezvoltarea personală, profesională şi socială a persoanei;
• are un rol proactiv: oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală
sau socio-profesională;
• implică responsabilitatea consilierului, oferind soluţii care să conducă la
optimizarea relaţiei elev-şcoală. Diferenţe între consilierea educaţională şi consilierea
psihologică (A. Baban. 2001. p. 20)
 De exemplu de următoare fenomene: delincvența juvenilă, abandonul școlar temporar
sau definitiv, inadaptare la cerințele școlii, manifestarea agresivității., cumulativ cu
identificarea variantelor acționale de prevenire/ameliorare/eliminare a acestora. Obiectiv
central al consilierii școlare: crearea premiselor necesare realizării unui mediu educogen, prin
intermediul acțiunii convergente a tuturor agenților educaționali implicati în procesul
educativ.
Trăsăturile definitorii ale consilierii educaționale sunt următoarele (P.M. Sanborn):
este un proces de dezvoltare: prin activitatea de consiliere se inițiază un program care are ca
finalitate dezvoltarea personală, profesională și socială a persoanei; are un rol proactiv: oferă
soluții, construiește proiecte de dezvoltare personală sau socio-profesională; implică
responsabilitatea consilierului, oferind soluții care să conducă la optimizarea relației elev-
școală.
Selectând din definiţiile prezentate elementele descriptive specific consilierii
educaţionale putem arata că
 problemele vizate de consiliere sunt dificultăţi situaţionale,
 obstacole normale ale vieţii, auto-cunoaşterea, auto-înţelegerea,
 clarificarea, auto acceptarea,maturizarea, dezvoltarea optimală a personalităţii,
în relaţie cu mediul său
 relaţia de consiliere este o relaţie de autor, de susţinere, de orientare, de
mobilizare a resurselor proprii subiectului individual sau grupului, de adaptare
la mediul de viaţă semnificativ pentru acesta
 -caracterul procesului de consiliere este predominant acţional, de creştere a
eficienţei.
În cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:
 confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la
nivelul subiectului consiliat
 non-judecarea i ascultarea activă
 suportul afectiv
 respectul faţă de client
 responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.
Consilierea educațională practic reprezită activitatea prin intermediul căreia elevii,
părinţii şi cadrele didactice devin conştiente de factorii declanşatori ai diferitelor fenomene
negative (Exemple de astfel de fenomene: delincventa juvenilă, abandonul şcolar temporar
sau definitiv, inadaptare la cerinţele şcolii, manifestarea agresivităţii), cumulativ cu
identificarea variantelor acţionale de prevenire/ameliorare/eliminare a acestora.
Obiectiv central: crearea premiselor necesare realizării unui mediu educogen, prin
intermediul acţiunii convergente a tuturor agenţilor educaţionali implicaţi în procesul
educativ.
Consiliere psihologică este un proces focalizat pe autocunoaştere şi autoevaluare
obiectivă, cumulativ cu aspecte menţionate în cadrul consilierii educaţionale şi a celei privind
carierea. Consilierea educaţională presupune elemente de consiliere suportivă, de dezvoltare,
vocaţională, informaţională dar profesorul consilier nu deţine competenţe în ceea ce numim
consiliere de criză domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului şi care
implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate.
De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea
psihologică a elevului. Utilizarea testelor psihologice presupune vaste cunoştinţe de
psihodiagnoză. Rezultatul în sine la un test, exprimat numeric, poate să nu aibă nici o
relevanţă dacă este rupt de un context anume. Interpretarea calitativă a multiplelor valenţe şi
relaţii pe care le implică orice rezultat la un test poate fi realizată doar de către psiholog. În
caz contrar, evaluarea psihologică poate avea efecte negative asupra persoanei evaluate.
Activitatea de Consiliere Şcolară şi Vocaţională se face pe baza prezentării
documentelor de certificare a pregătirii de specialitate şi a atestării eliberate de Comisia de
Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională. Colegiul psihologilor pune la
dispoziţia psihologilor codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
şi urmăreşte respectarea sa.
Codul deontologic este un sumum de principii si standarde etice de exercitare a
profesiei de psiholog cu drept de libera practica si care instituie regulile de conduita ale
psihologului cu drept de libera practica. Codul ofera o baza consensuala pentru luarea de
atitudine colectiva împotriva unor eventuale comportamente apreciate a încalca principiile
eticii profesionale. Acest cod pe lânga valoarea sa normativa are rolul de a orienta si regla
numai acele activitati ale psihologilor în care acestia se angajeaza ca psihologi, nu si pe cele
din viata privata a acestora.
Comportamentul personal al psihologului poate fi luat în discutie numai daca este de o
asemenea natura încât aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase îndoieli
privind capacitatea acestuia de a-si asuma si îndeplini responsabilitatile sale profesionale ca
psiholog.
 Consiliere educaţională Consiliere psihologică

CINE? Profesorul abilitat pentru activităţile de consiliere Psihologul şcolar

şi orientare

UNDE? In cadrul orelor de consiliere şi orientare şi În cabinetul de consiliere

dirigenţie

GRUP Clasa de elevi, părinţi Persoana (elev, părinte, profesor)

ŢINTĂ

OBIECTIVE Dezvoltare personală Dezvoltare personală

Promovarea sănătăţii şi stării de bine Promovarea sănătăţii şi stării de bine

Prevenţie Prevenţie

TEMATICA • Cunoaştere şi imagine de sine • Evaluare psihologică

• Dezvoltarea unor abilităţi de • Consiliere în probleme:

comunicare şi management al conflictelor emoţionale (anxietate, depresie),
comportamentale (agresivitate,
• Dezvoltarea abilităţilor hiperactivitate), de învăţare (eşec şcolar,
sociale-asertivitate abandon şcolar)

• Dezvoltarea abilităţilor de • Terapie individuală şi de grup

prevenire a consumului de alcool, tutun, droguri
• Intervenţie în situaţii de criză (divorţ,
• Dezvoltarea unei boală, decesul părintelui)
psihosexualităţi sănătoase
• Consiliere vocaţională
• Prevenire HIV. SIDA, sarcini nedorite
• Informarea şi formarea profesorilor şi
• Dezvoltarea abilităţilor deprevenire a părinţilor pe teme de psihologie educaţională şi
anxietăţii. depresiei, agresivităţii, suicid
promovarea sănătăţii
• Consiliere vocaţională
• Materiale informative pentru mass-media
• Controlul stresului
• Cercetare în domeniul consilierii etc.
• Responsabilitate socială

• Rezolvare de probleme

• Decizii responsabile

• Tehnici de învăţare eficientă

• Managementul timpului

• Dezvoltarea creativităţii

• Informarea privind resursele de consiliere-

cabinete şcolare, cabinete de consiliere privind
cariera, organizaţii non-guvernamentale
 Metodele de consiliere nu sunt identice cu metodele de predare-învăţare Notele
specifice activităţilor de consiliere şi orientare nu permit utilizarea metodelor tradiţionale de
instruire, deoarece esenţiale sunt, la nivelul acestei arii curriculare, nu achiziţia de informaţii,
ci formarea de atitudini, convingeri, interese, abilităţi care să influenţeze pozitiv conduita
elevilor, dezvoltarea personalităţii lor sau funcţionarea optimă a grupului de studiu.
Alegerea metodelor de lucru la nivelul acestei arii curriculare trebuie să asigure cât
mai multe interacţiuni copil-copil, copil-consilier şi consilier-grup, să accentueze învăţarea de
comportamente, atitudini, să ocazioneze activităţi plăcute. Nicio metodă nu este însă perfectă,
aplicabilă în orice situaţie, cu orice grup de elevi, ideală rămânând combinarea metodelor, a
tehnicilor în funcţie de obiectivele urmărite, de particularităţile de vârstă şi de sintalitatea
grupului, de preferinţele/competenţele educatorului.
Descrierea unor metode şi procedee de consiliere psiho-pedagogică Dintre metodele
cu eficienţă şi eficacitate ridicate enumerăm: jocul de rol, dramatizarea, panelul, posterul,
fabula, basmul terapeutic, metoda metaforelor, a colajelor, a fotografiilor, studiul de caz,
analiza cauză-efecte, analiza exemplelor şi contraexemplelor, povestirea, etc.

Metode de lucru în grupuri mici

Metodele de lucru în grup îşi demonstrează accentuat utilitatea în activităţile de

consiliere psiho-pedagogică pentru că amortizează efectele competiţiei, permit interacţiuni
mai complexe între copii, o mai bună intercunoaştere, sunt optime pentru rezolvarea de
probleme sau confruntarea de opinii (Cocoradă, 2003).
Tehnica triunghiurilor sau cvartetelor Copiii se grupează câte 3, respectiv 4, după
diverse criterii, iar consilierul distribuie fiecărui grup sarcini variate, dar care vizează acelaşi
obiectiv, solicitând un raport final al grupului, parte a sintezei colective. Grupurile lucrează
câteva de minute, apoi prezintă, în 2-3 minute, produsul activităţii, pentru grupul reunit.
Consilierul realizează sinteza, corectând şi întregind răspunsurile. Turul de masă O
modalitate de a consulta rapid copiii asupra poziţiilor lor faţă de o anumită problemă, înainte
de a începe propriu-zis studierea acesteia este turul de masă.Etape ale activităţii: 
 consilierul explică modalitatea sau o anunţă dacă a mai fost folosită; fiecare
copil va prezenta scurt, dar cât mai complet, opinia sa momentană în legătură
cu tema anunţată; 
  stabileşte locul de unde se începe emiterea mesajelor (dreapta, stânga, faţă,
spate etc.); 
 veghează ca toţi copiii să se exprime indicând chiar ezitări, incertitudini,
contradicţii sau sentimente nu numai opinii; 
 comentariile şi reacţiile celorlalţi nu sunt permise la “turul de masă”
 discuţia se reia, ulterior, cu orice altă metodă. Această modalitate favorizează
găsirea unei soluţii mai bune decât cele existente,
fiecare elev fiind ajutat să continue să reflecteze la problemă şi la soluţia
enunţată (Cocoradă, 2003).
Metoda fotografiilor se foloseşte pentru aprofundarea înţelegerii unor situaţii, atitudini,
stări sufleteşti (Niculescu, 2000). Etape ale activităţii: 
 se caută fotografii relevante pentru tema aleasă;
 se stabilesc sarcinile grupurilor şi sarcinile copiilor în grup;
 se aleg şi se ordonează fotografiile în funcţie de temă, dacă există un singur set,
fotografiile se lasă pe suport şi se ordonează doar numerele lor, în funcţie de
opţiunile fiecărui grup.
Metoda se poate folosi pentru a asocia mimica cu o stare sufletească, pentru a exprima
relaţii între situaţii, indivizi, a descrie/ierarhiza etapele unei activităţi etc. Descrierea unei
imagini Complementară metodei anterioare, descrierea unei imagini constă în construirea
unei povestiri/legende/poveşti pe baza unei imagini sau a unei serii de imagini. Etape ale
activităţii:
 gruparea copiilor, după o tehnică oarecare;
 prezentarea imaginii de către consilier/învăţător;
 construcţia în grup a relatării, precedată de analiza imaginii, emiterea de
ipoteze şi testarea lor;
 finisarea povestirii/ legendei/poveştii şi redactarea ei;
 prezentarea produselor în grupul reunit.
Metoda prezintă avantajul verbalizării personale a unei situaţii, evidenţiază
multitudinea de interpretări posibile, pune copiii în situaţia de a negocia modalităţile de
interpretare a imaginilor.
Metode metaforice Fabula, povestirea şi basmul Fabula şi povestirea se folosesc
pentru impactul exemplului sau contraexemplului conţinut. Ele sunt accesibile copiilor,
adecvându-se subiectele la problemele specifice vârstei pentru a favoriza identificarea copiilor
cu eroii povestirii.
Valoarea basmului constă în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, aşadar
uşor de înţeles pentru copil, o situaţie de conflict si de a indica o cale de ieşire din aceasta
situaţie. Basmul ne prezintă problema şi soluţia problemei, toate acestea în singurul limbaj
accesibil unui copil - cel al fanteziei.
Copiii din basme nu respectă niciodată interdicţiile: deschid toate uşile care ar trebui
să rămână încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit să meargă, se duc
totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil
despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singurătatea,
neascultarea, frica ... (Santagostino, 2008).
Etape ale activităţii:
 fabula/ povestirea este relatată de către consilier;
 se solicită copiilor explicarea finalului, a comportamentului personajelor, a relaţiei
dintre acţiuni, a efectelor unor acţiuni;
 se găsesc analogii cu viaţa grupei de copii;
 se stabilesc asemănări şi deosebiri;
 se transpune acţiunea în desen ori se ilustrează anumite părţi.
Alegerea povestirii, fabulei se realizează astfel încât copiii vizaţi să se identifice uşor
cu personajele; deci se va căuta identitatea de gen (sex), vârstă sau apropierea de preocupări,
activităţi, fără ca ultimele elemente să fie excesiv de transparente. Pe lângă fabula sau
povestirea integrală se pot oferi fabule/povestiri cu început/ final dat, copiii fiind solicitaţi să
găsească un final/început, să realizeze un desen complet.
Analiza produselor obţinute permite cunoaşterea motivelor, a intereselor, aspiraţilor, a
conflictelor sau atitudinii copiilor faţă de diverse persoane, situaţii, evenimente. Recomandări
pentru folosirea basmelor şi povestirilor în consiliere:
 înainte de a prezenta unui copil un basm este bine alegerea mesajul cel mai
potrivit al basmului selecţia basmului se face în funcţie de mesajul pe care
doriţi să-l transmiteţi copilului (creşterea încrederii în sine, autoevaluarea
pozitivă);
 este bine să fie transformat titlul, conţinutul basmului, personajele, anturajul
personajelor, vârsta, sexul pentru a fi cât mai asemănători copiilor pentru care
 este prezentată povestea, profitaţi de momentele în care copilul vă ascultă, este
atent la poveste,
 este un aspect foarte important să fie urmărit reacţia imediată a copiilor (faţa,
gesturile, tresăririle, comentariile, atenţia, tăcerile), astfel se poate observa care
basm i s-a părut mai semnificativ;
 urmărirea efectelor în timpul povestirii
Avantajele folosirii basmelor in consiliere:
 Sunt interactive
 Sunt atractive
 Reuşesc sa distrugă rezistenţele
 Stimulează creativitate
 Dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor
 Stimulează luarea deciziilor
 Transmit valori şi oferă modele de comportament (Burns, 2005)
Consilierea educaţională/ consilierea psihopedagogică definită ca „ansamblu de acţiuni
psihopedagogice destinate copiilor, adolescenţilor, părinţilor şi educatorilor; explică motivele
unor probleme educaţionale abateri comportamentale, deficienţe relaţionale din familie,
probleme de învăţare; oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională,
fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor; previne manifestarea unor probleme
socio-educaţionale diverse” (Moraru, M., 2000, p. 10) vine ca apanaj al acestei relaţii
pedagogice, oferind suport emoţional şi apreciativ în funcţie de nevoie.
Comunicarea este o caracteristică esenţială a fiinţei umane, un sistem de înţelegere
între oameni, un proces de transferare de informaţii. Rădăcinile termenului comunicare vin
din limba latină communis, communico a face ceva împreună, a pune împreună, a amesteca,
a uni. Comunicarea ca activitate trebuie privită ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea
relaţională, aceasta însăşi fiind purtătoare de informaţii. După codul folosit de către profesori
şi elevi se diferenţiază comunicarea: verbală, nonverbală, paraverbală.
Totodată, acesta este un act interactiv în care simultan cei doi locutori –profesorul şi
elevii transmit şi receptează informaţii; comunicarea se „reglează şi autoreglează cu ajutorul
unor retroacţiuni” (feedback-ul şi feedback-forward). Profesorul şi elevul comunică prin tot
ceea ce exteriorizează, începând cu prezenţa fizică şi continuând cu vorbele rostite, până la cel
abia perceptibil zâmbet îngăduitor sau tăcere. Orice comportament al fiecăruia dintre cei doi
termeni ai relaţiei are valoare de mesaj.
 Nu numai ceea ce spune educatorul, ci tot ceea ce face el în contextul educaţional sau
extraşcolar dar tangent, este recepţionat de elevi şi are influenţă asupra lor. Cunoscând
particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, observând atent posibilităţile lor,
prevăzând dificultăţile pe care le-ar putea întâmpina aceştia, sesizând cât mai de timpuriu
orice manifestare de pierdere a ritmului de muncă, orice fel de neajunsuri în însuşirea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, învăţătorul îşi asigură premisele unei intervenţii
eficiente în dirijarea evoluţiei şcolare a fiecărui elev.
Trăsăturile consilierii educaţionale/psihopedagogice În sens larg, consilierea
psihopedagogică este o componentă importantă a procesului educaţional, oferind asistenţă şi
suport psihopedagogic elevilor şi părinţilor, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei
situaţiilor de criză socio-educaţională.Restrâns, activitatea de consiliere psihopedagogică este
implicată în relaţia educaţională dintre profesor și elevi. Sarcina consilierii psihopedagogice
nu este aceea de a instrui, ci de a oferi un demers educativ-formativ specific, centrat pe elev
(Moraru, M., 2000, p. 14).

Consilierea trebuie să îndeplinească acele condiţii care sunt esenţiale pentru aceste
tipuri de activităţi. Trăsăturile definitorii ale consilierii psihopedagogice sunt următoarele:
 este un proces de dezvoltare personală, profesională şi socială;
  urmăreşte valorificarea capacităţilor şi disponibilităţilor necesare adaptării la
solicitările psiho-sociale (de învăţare, de relaţionare, de autocontrol, de comunicare
etc.);
 identifică posibile obstacole în procesul dezvoltării elevului: dizabilităţi, traume,
probleme psiho-sociale: sărăcie, violenţă, abuz etc.;
 asigură suport psihoeducaţional părinţilor şi copiilor pentru compensarea unor
deficienţe;
 implică responsabilitatea consilierului atât faţă de cel consiliat cât şi faţă de şcoală;
 are un rol proactiv : oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală sau
socio-profesională;
 conduce la optimizarea relaţiei pedagogice.
Ca tip de activitate analizată de la aspectele sale generale până la cele particulare
consilierea este: relaţie, comunicare, conversaţie, sfătuire, intervenţie. Procesul de
consiliere privit în ansamblu este alcătuit din tehnici, metode, procedee, modalităţi de lucru
psihologice (conversaţia), pedagogice (problematizarea), sociologice (cooperarea),
psihoterapeutice (jocul de rol, psihodrama) de natură cognitiv-comportamentală, centrate pe
probleme şi soluţii, de durată relativ scurtă. Caracteristic este faptul că aceasta este nu numai
creativă ci și activ-participativă.
Așadar, fie că se adresează lucrului cu un subiect educaţional, fie cu un grup de elevi
sau cu toată clasa, cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee de consiliere educaţională
ar putea fi clasificate astfel:
 Metode: observaţia; conversaţia euristică; problematizarea; brainstorming-ul;
cooperarea; psiho-drama; dezbaterea în grupuri şi perechi; studiul de caz; exerciţii de
învăţare; elaborarea de proiecte; elaborarea de portofolii; jocul de rol; ciorchinele;
masa rotundă;bulgărele; etc.
 Tehnici: activităţi ludice; completarea de fişe de lucru şi scări de autoevaluare;
vizionarea de filme şi comentarea lor; completarea unor teste şi imagini; jocuri
experimentale; realizarea de colaje şi postere.
 Procedee: reflexia; argumentarea; desenul; lista de probleme; lista cu soluţii;
ascultarea activă; empatia; acceptarea necondiţionată; congruenţa; parafrazarea;
sumarizarea; feedback-ul.
Activitatea ludică (jocul cu toate formele lui) este una dintre cele mai eficiente
modalităţi de exprimare, antrenare şi dezvoltare a personalităţii elevilor. Comparativ cu
activitățile de învăţare care are scopuri şi obiective bine determinate, jocul oferă un grad mare
de libertate persoanei, de antrenament funcţional şi dezvoltare a personalităţii. Aceste
activităţi se folosesc în scopul realizării unei atmosfere relaxante, care să faciliteze abordarea
unor teme mai complexe.
Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în
comunicarea interumană. Exerciţiile facilitatoare folosite în consiliere, numite şi exerciţii de
“încălzire” sunt utilizate în general la începutul orelor de consiliere pentru cunoaşterea,
autocunoaşterea, înţelegerea, colaborarea dintre participanți. Acestea relaxează admosfera și
pregătesc activitățile în comun.
Trebuie să recunoaștem că nici o metodă nu este perfectă și că, importantă este
adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la scopul actului consilierii, la obiectivele pe care le
urmărim. De cele mai multe ori, când obiectivele activităţii sunt neclare, confuze, imposibile,
nici metodele utilizate nu au efectul dorit. Rolul profesorului consilier este de a-l ajuta pe
elevul consiliat să găsească cele mai relevante soluții pentru a putea lua decizii responsabile.
Profesorul-consilier este un liant, un catalizator, un facilitator al procesului de
dezvoltare personală a copilului, este cel care abilitează elevul să găsească soluţii proprii la
problemele cu care se confruntă.
Principalele tipuri și forme ale consilierii educaționale sunt urmatoarele:
1. Consilierea şcolară care se realizează pentru elevii cu probleme şcolare ca de
exemplu absenteism, eşec şcolar, tulburări comportamentale şi de conduită, şi se desfăşoară în
școală prin colaborarea profesorului diriginte cu cadrele didactice şi cu profesorul
psihopedagog;
2. Consilierea vocaţională – care are în centrul atenţiei sale problemele educaţionale
legate de înclinaţii, interese, aspiraţii, pasiuni. Se desfăşoară în gimnaziu, liceu,
facultate, locul de munca.
3. Consilierea profesională care se centrează pe alegerea optimă a profesiunii, pe
valorificarea maximală a capacităţii persoanei prin calificare și profesionalizare, se
realizează în liceu, facultate, locul de munca.
4. Consilierea psihopedagogică vizează problematica fenomenelor psihologice
(anxietate, fobie, obsesie legată de situaţiile educaţionale) – se realizează în scoală, în familie,
în cabinetul psihologic, în centre medicale.
5. Consilierea de carieră este centrată pe alegerea și realizarea traseului optim de
cariera al subiectului educaţional. Aceasta se desfăşoară în liceu, facultate, loc de munca,
cabinete specializate, cu ajutorul consilierilor de cariera.
 În concluzie

Metodele de consiliere psiho-pedagogică sunt diferite de metodele de predareînvăţare

din şcoala tradiţională, obiectivele urmărite fiind preponderent socio-afective şi nu cognitive.
Alegerea unei metode de către educator va fi ghidată de cantitatea de interacţiuni posibile, de
posibilitatea lucrului în grupuri mici, de formarea de atitudini şi comportamente, totul realizat
într-o atmosferă destinsă care să nu creeze rezistenţă, revoltă sau distanţare)
Dintre metodele posibil a fi utilizate în consilierea psiho-pedagogică pot fi amintite:
turul de masă, jocul de rol, posterul, colajul, povestirea şi fabula. Oricare ar fi
metoda/procedeul ales, educatorul va acorda atenţie modului de distribuire a elevilor în
grupurile mici, astfel încât să contracareze tendinţa de inerţie socială a elevilor sau tendinţa de
a grupa elevii după preferinţele sale personale.
În sistemul social de educaţie şi învăţământ, cadrul didactic se raportează la cei pe care
îi educă, desfăşurând o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Prin
activitatea sa, el contribuie la formarea şi dezvoltarea elevului. De aceea, cadrul didactic
trebuie să manifeste o mare grijă în atitudinea lui faţă de elevi şi faţă de alegerea strategiilor
folosite. Altfel spus, cadrul didactic trebuie să renunţe la rolul de atotştiutor şi să accepte rolul
de însoţitor competent, de consilier tehnic şi afectiv, de persoană cu experienţă, dispusă să
împărtăşească din aceasta.
Profesorul devine sfătuitor, membru al colectivităţii şi participant la viaţa grupului
şcolar, sursă de competenţă şi tehnician în problemele afective ale elevilor. Repertoriul său
comportamental are cerinţa de a recepta sensul schimbării şi al încorpora în stilul său
profesional-didactic. De aici şi rolul esenţial al consilierii educaţionale sau psihopedagogice
pentru buna desfăşurare a actului educativ.
Într-o societate unde se dezvoltă vertiginos infrastructura educaţională a reţelelor de
comunicare, unde astistăm la un buum informaţional şi tehnologic, educaţia nu mai este ceea
ce a fost în deceniile trecute, pentru că ea, asemeni societăţii a asistat la un fenomen de
destructurare, reorganizare unde sistemul instituţional şi educaţional se dezvoltă
la alte cote şi după un alt algoritm decât cel din secolul al- XIX- lea sau secolul al- XX-lea.
 Bibliografie

1. Lemeni,Gabriela (2004), Consiliere şi orientare.Ghid de educaţie pentru carieră”,

Editura ASCR, Cluj- Napoca;
2. Jigău, Mihaela, Liiceanu, Aurora, Preoteasa, Liliana (coordonatori), Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei -Unicef (2006), Violenţa în şcoală, Editura Alpha Mdn, Bucureşti;
3. Sălăvăstru, Dorina (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.
 4. Baban, A., Consiliere educaţională – Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Cluj-Napoca, 2001
 5. Moraru, M., Consiliere psihopedagogică, Ed. Ovidius University Press, Constanţa,
2013
 6. Roho, M., Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
 7. Universitatea de Vest din Timişoara, Revista de psihologie aplicată, Revista
Centrului de Studii şi cercetări psihologice – anul 2, nr. 1, 2000