Etica în cercetare

La etapa actuală este necesară instituționalizarea eticii în organizațiile academice

pentru a realiza o activitate de cercetare performantă și a spori prestigiul omului de știință în
societate. Se argumentează necesitatea consilierii etice a cercetătorilor științifici. Se descrie
procesul de consiliere etică și rolul consilierului etic în comunitatea academică. Se discută
problema formării profesionale a consilierului etic și a competențelor necesare acestuia pentru
a se asigura un proces de consiliere etică eficace.
Societatea politică și societatea civilă înaintează comunității academice cerința de a
servi interesul public și de a participa activ la depășirea crizelor locale și globale prin
cercetările științifice efectuate. Cercetătorii științifici poartă responsabilitatea atât pentru
procesul de cercetare, cât și pentru rezultatele obținute, având în vedere necesitatea de
asigurare a bunăstării omenirii printr-o dezvoltare durabilă.
Analiza, înțelegerea și rezolvarea problemelor și dilemelor etice cu care se confruntă
cercetătorii științifici necesită nu doar elaborarea și actualizarea codurilor de etică, crearea
unor comisii de etică a cercetării, pentru a reglementa comportamentul profesional al
cercetătorilor, ci și oferirea serviciilor de consiliere etică. La rândul său, cercetătorii științifici
sunt cointeresați să beneficieze de consiliere etică la un nivel calitativ ridicat, pentru a
soluționa problemele etice și a menține statusul omului de știință în societate.
Consilierea etică reprezintă un proces prin care se facilitează identificarea problemelor
etice cu care se confruntă cercetătorii științifici și organizațiile academice și modalitățile de
rezolvare a acestora. Pe lângă consiliile etice, rolul principal al cărora este de a consolida
climatul etic, dar și de consiliere și conciliere, serviciile de consiliere etică sunt oferite de
către persoanele desemnate să ofere consiliere.
De ce oameni obișnuiți, „ca noi, fac uneori acțiuni imorale? Uneori, răspunsul poate fi
dat de lipsa cunoașterii relevante. Pur și simplu, nu știu că prin acțiunea încalcă o regulă sau o
cerința morală. Din păcate, nu aceasta este situația cel mai des intăilnită. Deficitul de
moralitate nu este, de cele mai multe ori, generat de un deficit de cunoaștere. De data aceasta
lucrurile, problema s-ar rezolva simplu prin accesarea informației.
Experiența comună, ca și rezultatele psihologiei morale, indică însă către o altă
direcție. Cel mai adesea, atunci când oamenii nu fac „ce trebuie" din punct de vedere moral,
explicația rezidă mai curend din lipsa motivației decât în cea a cunoașterii. Un hoț știe foarte
bine că „nu e bine" să fure. Sau, chiar dacă nu internalizeaza norma, este conștient că o
încalcă prin acțiunea sa.
 Aristotel folosea termenul de akrasia (slăbiciunea voinței) pentru a descrie
caracteristica ființelor umane care produce deficitul tipic de moralitate. Avem uneori opțiuni
chestionabile din punct de vedere moral pentru că nu găsim în noi resorturile pentru a ne
împotriva tentației. Ba mai mult, tindem să raționalizăm aceste opțiuni chestionabile.
Organizațille academice, ca și onre alte cadre de interacțiune umane, nu sunt imune la
comportamentele imorale.
În măsura în care ele sunt populate de ființe umane, akrasia este o posibilitate mai mult
decât plauzibil. Cum poate contribui un curs de etică și integritate academică la corectarea
unor astfel de comportamente? În mod direct, impactul lor va fi spectaculos. Informația
rezolvă doar cazurile produse de lipsa ei. Contribuția indirectă pe de altă parte, poate fi mai
importantă. Conștientizarea este adesea condiția necesară a schimbării.
Este discutabil dacă etica academia este, în sens strict, o disciplina. Ea pare mai curând
intersecția rezultată din aplicarea instrumentelor specifice eticii profesionale, eticii cercetării
a1 managementului eticii și integrității în organizațiile la zona vieții academice. Fiecare dintre
ale trei direcții are concepte și rezultate proprii fiecare aruncă o lumina particulară și
importantă asupra contextului academic.
Unul dintre obiectivele tradiționale ale eticii este cel de a identifica tipurile de criterii
În funție de care putem distinge între ceea ce este „moral" și ceea ce este „imoral". În cazul
eticii academice, problema care se pune este aceea de a distinge între ceea ce este
(moralmente) corect zi incorect. În cazul acțiunilor pe care le întreprindem ca membri ai
comunității academice.
Etica ştiinţifică” este un cod instituţional de conduită care reflectă scopurile principale
ale ştiinţei. „Conduita” se referă la toate aspectele activităţii ştiinţifice, incluzând
experimentul, testarea, educaţia, analiza datelor, stocarea datelor şi împărtăşirea acestora,
finanţarea guvernamentală „Ştiinţa” se referă la ştiinţa academică şi nu la cea militară sau de
afaceri (Resnik, 2005). De asemenea, „etica ştiinţifică este definită ca standardele de conduită
pentru oamenii de ştiinţă, în timpul eforturilor lor profesionale” (Bolton, 2002).
Între ţelurile ştiinţei academice, se include căutarea unor răspunsuri- explicaţii şi
adevăruri despre lume. De aceea, regulile eticii, în ştiinţă, ar trebui să promoveze aceste
deziderate (Resnik, 2005), prin respectarea unor principii. Patricia A. Bolton (2002) consideră
că ştiinţa excelentă presupune, inerent, etică excelentă (excellent science, excellent ethics), că
etica este o „garanţie” pentru ştiinţă, adică ştiinţa se caracterizează prin excelenţă doar dacă
practicienii îşi desfăşoară cercetarea în conformitate cu regulile acceptate şi
statuate în domeniul propriu. De aceea, autoarea afirmă că un comportament etic
include aderarea oamenilor de ştiinţă, a cercetătorilor, la principiile şi practicile
unei experimentări valide, ale educaţiei şi mentoratului, ale unor referenţi şi
experţi fără prejudecăţi şi slăbiciuni (care să le influenţeze rezultatele), şi ale comunicării
rezultatelor propriilor cercetări către societatea academică. Deci, o regulă a ştiinţei excelente
este ca acesta să treacă testul eticii.
Aceeaşi autoare (Bolton, 2002, p. 1) menţionează că ştiinţa poate fi considerată etică
din două puncte de vedere:
a) o etică a tematicilor şi a rezultatelor (moralitate), adică se pune problema dacă
ştiinţa este bună sau a potenţialului pe care îl are de a face rău în timpul procesului de
cercetare sau din perspectiva rezultatului acestuia. Probleme de etică ridică, de exemplu,
folosirea indivizilor umani în cercetare sau se pune întrebarea dacă este corect să se facă uz de
organisme modificate genetic, de ţesut prelevat de la fetuşi şi rolul pe care sectorul privat ar
trebui să-l aibă în cercetarea academică.
b) o etică a metodei şi a procesului (integritate), adică procesul de a realiza
cercetarea şi de a o raporta, cu trimitere la încrederea între oamenii de ştiinţă, dintre societate
şi aceştia şi la credibilitatea rezultatelor ştiinţifice. În prezent, se pune accent pe descrierea
comportamentului etic (Whitbeck), pe felul în care acesta este încurajat şi pe modalităţile în
care conduita greşită este sancţionată de diverse organizaţii. Între asociaţiile profesionale care
au stabilit coduri de conduită etică pentru oamenii de ştiinţă, sunt: American Association for
the Advancement of Science, Sigma Xi, şi American Physical Society (Bolton, 2002).
Aceasta are în vedere realizarea cercetării ştiinţifice cu grijă şi onestitate.
 Referințe bibliografice
1. Mureșan, V. Managementul eticii în organizații. București: Ed. Universității din
București, 2018
2. Sandu, A. Etica și deontologia profesională. Iași: Lumen, 2012
3. Socaciu, E. Etică și integritate academică. București: Ed. Universității din București, 2018
4. Bauer, H. H. (1995), Ethics in Science,
http://www.chem.vt.edu/chemed/ethics/hbauer/hbauer-toc.html
5. Bolton, Patricia A. (2002), Scientific Ethics
6. Fritz, W. (2004), Create a Scientific Ethic