Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Examen la Literatura Pentru Copii

Nume: Percă Ecaterina Simona (Vârgă)

Liceul absolvit: Liceul Teoretic Vasile Alecsandri, Sabaoani

Anul absolvirii: 2007

Filiera teoretică; Profil Real

Program de studii: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Disciplina: Literatura pentru copii
 Profesor: Conf. Univ. Dr. Valeriu Marinescu

Povestea lui Harap-Alb,

de Ion Creangă
Particularitățile de construcție a personajului Harap-Alb

Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă sunt oameni,
dar și ființe himerice cu comportament omenes, după cum afirmă criticul literar G.
Călinescu în lucrarea Estetica basmului.
Harap- Alb este personajul principal și eponim al basmului, protagonistul,
întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece este complet lipsit de
însușiri supranaturale și este construit realist, ca o ființă complexă, care învață din
greșeli și progresează. De aceea este personaj rotund și nu plat ( termenii lui E.M.
Forster), ieșind din stereotipia superiorității mezinului. Este personaj tridimensional ( În
termenul lui W.C. Booth), căci iese din tipar, surprinde, ca atunci când îi dă calului cu
frâul în cap sau râde împreună cu ceilalți de Gerilă, în casa de aramă.
Numele Harap-Alb semnifică sclav-alb, rob de origine nobilă, dar și condiția de
învățăcel, faptul de afi supus inițierii, transformării. Anterior acestui statut a fost fecior de
crai, mezinul, iar după dezlegarea de jurământ, devine împărat.
Personajul basmului parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia trebuie să
treacă într-un plan superior de existență. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin
victoria forțelor binelui.
Statutul inițial al personajului este cel de neinițiat. El trăiește într-un orizont al
inocenței, justificată prin tinerețea sa: e lipsit de experința vieții. Deși are calități umane
deosebite, acestea nu sunt actualizate de la început, ci și le descoperă prin intermediul
probelor la care este supus.
Ceea ce îi lipsește încă fiului, tânăr neexperimentat, lipsit de intuiții
supranaturale, și ceea ce nu se poate căpăta decât prin experiență, este cunoașterea
de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparența acestora, puterea de a cântări
cu drept echilibru ceea ce e sinceritate și ceea ce e prefăcătorie în faptele, în
înfățișarea, în vorbele celorlalți. Inocența și credulitatea nu sunt defecte, ci doar
caracteristici ale tânărului neexperimentat. Spre a deveni împărat el trebuie să treacă
mai multe probe și să dovedească o serie de calități, între care distingerea adevărului
dincolo de aparențe este una importantă.
Dovezi ale vaivității sunt în scena Întâlnirii cu Sfânta Duminică, sub chipul unei
bătrâne cerșetoare, în alegerea calului năzdrăvan și, dincolo de spațiul protector al
casei părintești, întâlnirea cu Spânul și scena coborârii în fântână, când feciorul de crai
își pierde însemnele originii, i se schimbă numele și identitatea, devine rob, punctul cel
mai de jos în care l-a adus lipsa de experiență.
În acest scenariu inițiatic, eroul naiv are de învățat de la mai mulți ”pedagogi”, pe
care îi întâlnește la începutul drumului său: pedagogul bun- Sfânta Duminică,
pedagogul rău- Spânul, pedagogul rezervat, care intervine doar în cazuri speciale-
calul. (cf. Emilia Boghiu, Lăcrămioara Mutoiu, Hermeneutică și naratologie aplicată)
Apariția acestor inițiatori pune în lumina, pe lângă naivitatea personajului, alte
trăsături morale latente ale acestuia: bunătatea, onestitatea și prietenia. Eroul de basm
fiind o întruchipare a binelui, iar Harap- Alb un erou atipic, lipsit de însușiri
supranaturale și de atitudine războinică, aceste trăsături morale sunt atuurile sale în
confruntarea cu răul, pentru că datorită lor intervin ajutoarele cu puteri supranaturale.
Primele fapte ale feciorului de crai, de fapt întâlnirile cu inițiatorii săi, Sfânta
Duminică, calul năzdrăvan și Spânul, pun în lumină naivitatea, lipsa de experiență,
incapacitatea de a distinge adevărul de aparență. Dacă la curtea craiului se trece mai
ușor peste asta, dincolo de spațiul protector al casei părintești, lipsa de maturitate
relevată în secvența coborârii în fântână, exprimată în caracterizarea directă a
naratorului ” Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului, și
se bagă în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla.”, este
sacționată prin pierderea însemnelor originii și a dreptului de a deveni împărat: ” Spânul
pune mâna pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai” ( înșelătoria). Astfel că
personajul devine rob, primește numele Harap-Alb și este pus în situația de a trece prin
încercări dificile, de fapt probe de inițiere, așadar de a se maturiza și de a dobândi
calitățile necesare unui împărat luminat.
Dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al inițierii prin care trece fiul craiului,
bunătatea este calitatea înnăscutp care ”provoacă” transformarea personajului: ” Fii
încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută, harap-Alb, zise
Sfânta Duminică...”. Deși nu vede încă dincolo de aparențe- ”tocmai de la una ca
dumneata ți-ai găsit să aștept ajutor?”-, el trece proba milosteniei, dăruindu-i Sfintei
Duminică, care-i apare sub chipul unei bătrâne cerșetoare, un bănuț: ” Ține mătușă, de
la mine puțin și de la Dumnezeu mai mult.”. Milostenia îi este imediat răsplătită, fiindcă
bîtrâna îl învață cum să-și înduplece tatăl ca să-l lase să plece la drum pentru a deveni
succesorul la ton al unchiului său, Verde- Impărat. Astfel ”cerșetoarea” îi spune să
ceară armele și hainele cu care tatăl său a fost mire, iar calul, tovarășul de drum, să-l
aleagă punând în mijlocul hergheliei o tavă cu jăratec.
Drumul inițierii fiului este o călătorie înspre sine, spre a revela calitățile latente
ale ființei. Manifestarea lor se produce în traversarea ăncercărilor, a probelor la care
este supus de Spân și de Împăratul Roș.
Spânul îi cere să aducă salăți din Grădina Ursului, pielea cu pietrele prețioase
din Pădurea Cerbului și pe fata Împăratului Roș. În trecerea primelor două probe,
Harap-Alb își demonstrează curajul și destoinicia, ca și ascultarea față de Sfânta
Duminică, pentru că ea îi dă obiectele magice necesare și îl sfătuiește cum să
procedeze.
Aducerea fetei Împaratului Roș presupune trecerea altor probe, unde este
sprijinit de adjuvanți și donatori. Ca și în cazul milosteniei față de bătrâna cerșetoare,
aceste personaje îl ajută în trecerea probelor de la curtea împăratului Roș pentru că mai
întâi el și-a dovedit generozitatea și îndemânarea ( întâlnirea cu roiul de albine),
bunătatea și curajul ( întâlnirea cu nunta de furnici), prietenia/ spiritul de tovărășie (față
de Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări- Lăți- Lungilă).
Ultima probă presupune alte serii de probe ( supralicitarea triplicării), prin care
Împăratul Roș tinde să îndepărteze ceata de pețitori ( casa înroșită, ospățul, alegerea
macului de nisip), ca și acelea care o vizează direct pe fată ( fuga nocturnă a fetei
transformată în pasăre, ghicitul/ motivul dublului, proba impusă de fată: aducerea a ”trei
smicele de măr și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”).
Pentru erou, aducerea fetei Împăratului Roș la Spân este cea mai dificilă
încercare, pentru că pe drum se îndrăgostește de ea, dar onest își respectă jurământul
făcut și nu își dezvăluie adevărata sa identitate.
Fata, ”o farmazoană” ( are puteri supranaturale), cunoaște însă adevărul și îl
demască pe Spân, care îl acuză pe Hrap-Alb că ar fi divulgat secretul și îi taie capul. În
felul acesta Îl dezleagă de jurământ, semn că inițierea este încheiată, iar rolul Spânului
ia sfârșit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului.
Înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal, eroul reintră în posesia
paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția. Nunta și
schimbarea statutului social ( devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
Trecerea protagonistului prin încercări dificile, ca și experiența condiției
umilitoare de rob la dispoziția unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al
basmului, care este exprimat de Sfânta Duminică: ”Când vei ajunge și tu odată mare și
tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru
că știi acum ce e necazul”. Povestea lui Harap-Alb, fiind așa cum remarcă și criticul
literar George Călinescu ”un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește sub orice
strai și la orice vârstă.”

Basmul cult este o specie narativă amplă, o narațiune pluriepisodică, cu

numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice : binele și răul în diversele lor
ipostaze.
Naratorul și personajele par a cunoaște dinainte scenariul călătoriei inițiatice a
eroului naiv, ca ”imitația unui model exemplar”: inițierea tatălui. (cf. Florin Ioniță)
 Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniascent, dar nu și
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții, unele adresate
interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultători), și necreditabil, după formula inițială
(”amu cică...”) și ceea ce afirmă: ”...poate or izbuti să ieie fata împăratului Roș, poate
nu, (...) cum le-o fi norocul. Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea și vă rog
să ascultați”.
Acțiunea basmului implică prezența fabulosului (elemente supranaturale) și este
supusă unor stereotipii/ acțiuni convenționale (construcția subiectului este stereotipă),
care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă (oameni dar
și ”ființe himerice” cu comportament omenesc) sunt purtătoare ale unor valori simbolice:
binele și răul în diversele lor ipostaze.
Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții ( antagonistul,
ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele
exterioare și prin limbaj.
Limbajul naratorului și al personajelor cuprinde: termeni și expresii populare,
regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice/ erudiția paremiologică (frecvența
proverbelor, a zicătorilor introduse in text prin expresia ”vorba aceea”).
Registrele stilistice popular, oral și regional conferă originalitate limbajului, care
diferă de al naratorului popular prin specificul integrării termenilor, prin modul de
exprimare.
Oralitatea stilului ( impresia de zicere a textului scris) se realizează prin diferite
mijloace, precum: expresii narative tipice (și atunci, și apoi, în sfârșit, după aceea); și
narativ; exprimarea afectivă ( implicarea subiectivă a naratorului) în propoziții
interogative (”Că altă dată, ce pot să zic?”) și exclamative (” Mă rog, foc de ger era: ce
să vă spun mai mul!”, dativul etic (”Și odată mi ți-l inșfacă cu dinții de cap”); înserarea
de fraze ritmate (portretul lui Ochilă) sau versuri populare (” De-ar ști omul ce-ar păți,/
Dinainte s-ar păzi!”).
Drumul ințierii fiului este o călătorie spre sine. Pentru a-și desăvârși destinul el
trebuie să treacă mai întâi proba bunătății, sub forma milosteniei. Celelalte calități sau
însuțiri se pot dobândi, însă bunătatea este innăscută. Bătrâna ”cerșetoare” îi dezvăluie
de la început care îi va fi destinul: ”ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața
pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic”. A conduce sub semnul iubirii, al gloriei
și al cinstirii, a fi puternic prin milostenie: este ceea ce îl așteaptă pe erou.
Deși este un personaj de basm, Harap-Alb nu reprezintă tipul lui Făt-Frumos din
basmele populare, căci evoluția sa reflectă concepția despre lume a scriitorului, prin
umanizarea fantasticului. Protagonistul este o întruchipare a ”omului de soi” (G.
Călinescu), care traversează o serie de probe, învașă din greșeli și progresează, se
maturizează pentru a merita să devină împărat, basmul putând fi astfel considerat un
bildungsroman.

Bibliografie
Monica H. Columban, Horia Corcheș, Victoria Gal, Maria Lupu, Liliana Paicu, 2008-
2009, Cartea Definitivă, Pregătirea examenului de bacalaureat, Literatura Română; Ed.
ART