Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

ZONA PROXIMEI DEZVOLTĂRI

Nume: Percă Ecaterina Simona (Vârgă)

Onofrei Aciobanitei Andreea
Mihaluta Enache Cecilia
Anul I
Program de studii: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Disciplina: Psihologia Dezvoltării
Profesor: Lect. univ. dr. Cristian BUCUR
 Zona proximă de dezvoltare

(ZDP) reprezintă diferenţa dintre ceea ce copilul e pregătit să realizeze singur, în

procesul rezolvării problemelor şi al adaptării, şi ceea ce poate achiziţiona doar cu ajutorul
adulţilor sau al altor colegi (peers), deoarece îi depaşeşte potenţialul activ în momentul dat

Complexitatea dezvoltării proceselor mentale merge mână în mână cu dezvoltarea

limbajului. La început, limbajul îi aparţine adultului. Prima gândire a copilului este preverbală.
Când adultul îi explică un anumit lucru copilului, el îi oferă acestuia acces la procesele
intelectuale care în mod normal se bazează pe limbaj. Aşadar, relaţia socială îi deschide calea
spre limbajul ce fundamentează şi permite procesele intelectuale şi aparţine contextului social,
în care copilul poate să înveţe şi să internalizeze procesele ce, în dezvoltarea lui ulterioară, vor
opera automat, ca gândire verbală. Acest tipar de dezvoltare în care procesele intelectuale se
mişcă dinspre exterior (social) spre interior Vîgotski îl numeşte „legea generică a dezvoltării
culturale”.

Jocul se leagă şi el de ZPD. Chiar dacă adultul nu participă la joc, cultura în care copilul se
joacă îi oferă jucăriile, regulile şi rolurile. ZPD arată importanţa procesului de învăţare, de
instruire a grupurilor peer cu care copilul are contatct şi care îşi exercită total influenţa asupra
dezvoltării lui.

Vîgotski descrie următoarele stadii, în dezvoltarea copilului, în interacţiune cu adultul,

prin achiziţia limbajului:

• stadiul I: fiziologic – copilul este separat doar din punct de vedere fiziologic, dar, pentru a
supraveţui, el e total dependent;
• stadiul II: biologic – copilul capătă independenţă (prin înţărcare), iar dependenţa lui de cel
care-l îngrijeşte devine psihologică;

• stadiul III: este stadiul în care adultul îl atrage atenţia, vorbindu+i despre diferitele obiecte din
jur, iar activităţile copilului sunt controlate şi secondate de vorbirea adultului;

• stadiul IV: acţiuniole copilului sunt iniţiate şi impulsionate de vorbirea adultului;

• stadiul V: realizează activităţi voluntare îndrumat prin vorbire de către adult; vorbirea
adultului este internalizată şi copilul îşi controlează prin ea propriile acţiuni;
• stadiul VI: copilul îşi da singur comenzi – la început cu voce tare; mai târziu, prin vorbirea
interiorizată, pentru sine însuşi.

Vîgotski a încercat să-şi bazeze teoria pe studiul comportamentului. A prezentat

conştiinţa individului ca fiind elementul de bază în viaţă, în construirea eului: „Ne cunoaştem pe
noi înşine pentru că suntem conştienţi de ceilalţi şi suntem conştienţi de ceilalţi pentru că însăşi
conştiinţa noastră despre noi înşine derivă din conştiinţa pe care ceilalţi o au despre noi.”

Bibliografie
EMILIA ALBU, PSIHOLOGIA VÂRSTELOR (Pentru uzul studenţilor 2007)