PSIHOLOGIA COPILULUI

RADU IRINA GEORGIANA

PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI

PRESCOLAR
INVATAMANT LA DISTANTA
FACULTATEA DE LITERE SI STIINTE
 ETAPELE DEZVOLTARII PSIHOLOGICE A
MODUL 1

COPILULUI

T.4. Analizati diferite aspecte ale dezvoltarii motricitatii copilului pe parcursul

primului an de viata. Comparati cu dezvoltarea motorie din perioadele urmatoare.
Ce relatii pot fi stabilite cu dezvoltarea afectiva si cognitiva a copilului?

Motricitatea reprezinta unul din criteriile de cunoastere si evaluare a dezvoltarii

psihologice a copilului mic. Viata psihica a copilului se exprima prin cele doua functii
ale motricitatii: functia tonica si cinetica. Aceasta caracteristica este foarte importanta
deoarece , in absenta vorbirii, este singura modalitate de intelegere a nevoilor si starilor
nou- nascutului.Sistemul nervos slab dezvoltat si capacitatea senzoriala redusa
influenteaza miscarile sugarului care au un caracter primar. Pe parcursul primului an de
viata miscarile acestuia , care initial se manifestau prin contorsionari si contractii
musculare , se transforma in „miscari ritmice repetate” si fac legatura intre miscarile
necoordonate si cele coordonate, cele din urma reprezentand un aspect al maturizarii
fizice.

Comportamentele reflexe ale nou-nascutului reprezinta raspunsuri simple si

involuntare ale acestuia la stimulii externi . Printre cele mai importante reamintim reflexul
innotului, Babinski , de orientare , de suctiune , de apucare , mersul automat etc.
Reflexele dispar in primii ani de viata iar persistenta anumitor comportamente cum ar fi
”Reflexul lui Moro” pot semnala unele deficiente.

Jean Piaget sustine existenta unei inteligente senzori-motorie la nou-nascuti in

lucrarea sa „Psihologia copilului”: „Aeasta inteligenta reuseste ,totusi ,pana la urma sa
rezolve un ansamblu de probleme de actiune (atingerea unor obiecte indepartate sau
ascunse etc.) construind un sistem complex de scheme de asimilare si sa organizeze
realitatea dupa un ansamblu de structuri spatio-temporale si cauzale.Ori, in absenta
limbajului sau a functiei simbolice aceste constructii se fac sprijinindu-se exclusiv pe
perceptii si miscari, deci prin intermediul unei coordonari senzio-motorii a actiunilor, fara
inteventia reprezentarii sau a gandirii.”
 In primul stadiu al dezvoltarii propus de Piaget si denumit „stadiul reflexelor” copilul
realizeaza miscari spontane dar care inca nu se incadreaza intr-o schema. Aceste
miscari, indiferent daca sunt comportamente reflexe sau nu, sunt considerate foarte
importante pentru dezvoltarea motrica si cognitiva ulterioara a nou-nascutului. In
urmatorul stadiu al dezvoltarii se distinge aparitia unui reflex conditionat in care se
observa anumite „deprinderi” care eu ca urmare atingerea unui scop.Relatia afectiva
dintre copil si parinti, in special de mama ,se consolideaza iar acesta incepe sa arate
chiar anumite preferinte printre membrii familiei. Dupa aproximativ patru luni si jumatate
putem descrie un al III-lea stadiu de dezvoltare mult mai complex in care actiunile sunt
realizate in baza unei scheme, o deprindere in stare incipienta este realizata prin
anumite mijloace in vederea atingerii scopului. Copilul nu mai gesticuleaza in mod reflex
ci pentru a atrage atentia sau pentru a exprima emotii: bucurie, tristete etc. In
urmatoarele luni care descriu al V-lea stadiu de dezvoltare se poate vorbi despre o
inteligenta a acestuia prin coordonarea mijloacelor si scopurilor.

Dezvoltarea motorie este legata de cresterea fizica astfel succesiv copilul invata in
primul an de viata cum sa isi mentina echilibrul, cum sa adopte pozitia sezut, cum da se
deplaseze fara a putea insa controla pozitia bipeda si, ulterior, cum sa mearga.Posturile
corpului sunt legate de tonusul muscular: hipertonia(exagerarea tonusului) in flexie a
noului-nascut scade treptat, in timp ce tonusul axial (cap,gat,spate) se consolideaza.
Sugarul tine capul drept in pozitie sezanda spre trei luni,incepe sa se aseze singur spre
varsta de sapte luni si incepe sa mearga catre un an. Posibilitatea de a apuca obiecte
incepe de la patru luni iar implicarea parintilor in vederea sprijinirii copilului in aceste
etape este esentiala ajutand la o buna dezvoltare fizica si cognitiva a acestuia. Pe
masura ce copilul creste , incepe sa distinga si sa cunoasca persoane, obiecte, acesta
aratand si o oarecare preferinta pentru unele dintre ele dar si o afectiune distincta. Astfel
se poate afirma ca exista o stransa legatura intre dezvoltarea afectiva si cognitiva ce se
poate observa inca din primul an de viata.

Capacitatea de a merge este un factor important al dezvoltarii. Din momentul in care

copilul este capabil sa mearga se manifesta dorinta de a se deplasa singur, ce duce la
cresterea autonomiei si a initiativei personale, fapt marcat prin perfectionarea
coordonarii miscarilor antrenate in echilibrul miscarii. Acest aspect este esential pentru
o buna dezvoltare a motricitatii. Chiar daca in primul an de viata copilul este dependent
de adulti, spre deosebire de anii urmatori cand acesta detine controlul asupra miscarilor
sale , nou-nascutul manifesta un mare interes spre nou si exploreaza obiectele din jurul
sau. Orice act al copilului inglobeaza cunoastere, adaptare la situatie, comunicare,
emotie, reactie motorie.
Modul 2 DEZVOLTAREA COGNITIVA A COPILULUI

T.4. Descrieti implicatiile educationale ale teoriei lui Vigotski.

Numeroasele cercetări psihologice realizate în domeniul învăţării au dus la

emiterea, până spre sfârşitul secolului XX, a ” peste 30 de teorii care prin aspectele lor
faptice şi prin concluziile teoretice desprinse din rezultatele experimentale nu pot fi
contestate, fiecare aducând în tezaurul ştiinţei respective adevaruri demne de luat în
considerare.”

În literatura de specialitate sunt consemnate mai multe teorii psihologice ale

învăţării clasificate în:

a) teorii clasice ale învăţării: teoria asociaţionistă a învăţării; teoria învăţării

prin configuraţie(Kohler); teoria învăţării intuitive(Kofka); teoria învăţării
prin conexiune respondentă şi exerciţiu(Watson, Thorndike, Pavlov); teoria
învăţării prin condiţionare operantă(Skinner).
b) teorii moderne ale învăţării: teoria acţiunii şi învăţării(Piaget, Aebli); teoria
învăţării stadiale şi prin explorarea alternativelor(Bruner); teoria acţiunilor
mintale(Galperin); teoria învăţării ierarhice şi dirijate(Gagne).
Aceste teorii sunt afirmate ca „teorii psihologice ale învăţării”. Valorificarea lor solicită
intervenţia celor implicaţi direct în realizarea obiectivelor învăţării, în cadrul concret al
procesului de învăţământ, în contextul concret al fiecărei activităţi didactice. Pentru a
sublinia „valoarea practică a teoriilor” acestea trebuie privite în complementaritate şi
interdependenţă. Teoriile prezentate în continuare pot fi depistate şi valorificate la nivelul
a două categorii psihologice ale învăţării:
-teorii ale învăţării incluse în modelul operaţional dinamic: teoria acţiunilor
mintale(P.I.Galperin); teoria psihogenezei stadiale şi a operaţiilor intelectuale(J.Piaget,
H.Aebli);
-teorii ale învăţării incluse în modelul cognitivist: teoria interacţionistă, cognitiv-
socializatoare(L.S.Vîgotski); teoria structurală, genetic-cognitivă(J.S.Bruner); teoria
învăţării cumulativ ierarhice(R.M.Gagne).

Teoria lui Lev Semynovich Vigotski exprima ca dezvoltarea copilului se realizeaza

gratie mijloacelor care ii sunt oferite acestuia de mediul sau social,in contextul unor
interactiuni sociale multiple. Aceasta presupune existenta a doua procese : cele
intrapsihice si cele interpsihice ce , unul in completarea altuia ajuta la dobandirea
cunostintelor. Conceptul de “mediere” introdus de acesta explica existenta unui
mediator intre individ si mediul sau social care construieste instrumentele cognitive ce
ulterior le insuseste pentru beneficial propriu. In plan educational , aceasta teorie
presupune existenta unui pedagog, un “mediator” intre materia didactica si elev.
Mediatorul joaca un rol deosebit de important intercalandu-se intre subiect si ceea ce
invata pentru a facilita interiorizarea si asimilarea nu doar a instrumentelor gandirii dar si
dezvoltarea functiilor psihice.Comform lui Vigotski copilul invata printr-un proces de
“internalizare” a activitatilor externe si sociale care devin parte a propriilor sale structuri
mentale. Astfel se necesita existenta unei persoane capabile (profesor,coleg mai abil)
care sa il asiste initial , dupa care elevul insusi asista repetitia cu voce tare iar la final
acesta isi insuseste conceptul (internalizarea).

Vigotski considera ca educatia unui copil este esentiala pentru dezvoltarea cognitiva
a acestuia, diferentele de clase sociale si importanta pe care o acorda familia fiind factori
decisivi pentru stabilirea nivelului intelectual pe care il poate dobindi.Delimitarea unei
“zone proxime de dezvoltare” confirma convingerea psihologului ca exista un nivel de
dezvoltare potentiala la care copilul ajunge in momentul in care este asistat si ajutat de
un adult.” Nivelul de dezvoltare actual” este denumit de Vigotski nivelul educational si
intellectual al unui copil, fara a beneficia de un ajutor spre rezolvarea problemelor.
Pentru a demonstra necesitatea unui mediator , iar in cazul invatamantului scolar a unui
profesor , acesta afirma ca pentru a atinge nivelul maxim posibil de dezvoltare cognitive
a unui individ este necesara interactiunea sociala. Invatarea se poate situa inaintea
dezvoltarii atunci cand anumite precerinte sunt indeplinite. Vigotski este, astfel, un
sustinator al conceptiei ca performantele educationale sunt strict dependente de
contextul social, financiar si ajutorul de care beneficiaza individul.
Modul 3 COMPORTAMENTUL SOCIAL SI DEZVOLTAREA
MORALA

T.3. Notati cat mai multe comportamente care se pot constitui in sanctiuni
fizice , altele decat pedeapsa corporala( de exemplu:mimica severa, ton
rece etc.).

Sanctiunea este o masura represiva pentru incalcarea unei legi, unei reguli, o
pedeapsa. Sanctionarea unui copil se face, de obicei de catre un adult, o persoana cu
autoritate si reprezinta un gest, o atitudine pe care o adopta, menita sa ii arate acestuia
ca actiunile sale nu sunt cuvenite, avand rol de mustrare.

Sanctiunile fizice ale parintilor si profesorilor nu au intotdeauna acelasi efect

deoarece acestea depind nu doar de individ dar si de gradul de dezvoltare cognitiva si
morala pe care il detine. Astfel , indiferent de scopul comun al acestora, identificam
urmatoarele sanctiuni specifice nivelelor de dezvoltare morala propuse de Lawrence
Kohlberg:

- Ridicarea tonului si incruntarea (mimica severa). Aceste doua sanctiuni,

preponderent complementare , sunt , poate, cele mai des intalnite metode de
mustrare . Caracterul lor autoritar determina un raspuns de supunere si are efect
major mai ales in primele patru stadii ale dezvoltarii , cand individul este dominat
de o moralitate a autoritatii si de conformare in fata regulilor .

- Tonul rece. Este o metoda de exprimare , in special , a dezamagirii adultului in

fata comportamentului neadecvat al copilului. Pentru a fi perceput corect este
nevoie de un anumit nivel de dezvoltare. Un copil mic poate sesiza diferenta de
ton folosita dar nu totdeauna o percepe ca fiind o sanctiune. Poate fi asociat cu o
stare sufleteasca starnind nedumerire si consternare fata de parinte. Astfel se
poate considera ca efectul dorit al acestei “pedepse” este indeplinit dupa atingerea
stadiului de moralitate conventionala.

- Intoarcerea cu spatele. Datorita caracterului teatral este o metoda folosita doar in

cazul copilului mic.
- Evitarea adultului de stabilire a unui contact vizual intre acesta si copil pentru a ii
arata nemultumirea si folosirea unui tip de comunicare instrumental. Presupune
existenta unei moralitati sociale iar copilul va incerca sa restabileasca relatia cu
adultul.

- Neacordarea atentiei cerute. Are un caracter reciproc ,parintele incearca sa

constientizeze copilul de tensiunea creata prin ignorarea celuilalt. Reprezinta o
mustrare dar totodata o tema de reflexie asupra comportamentului corect fata de
ceilalti.

- Mimica sobra. O atitudine distanta, severa, insotita de o mimica sobra va produce

o autoconstientizare a greselilor si implicit adoptarea comportamentului adecvat in
vederea obtinerii unei aprecieri positive.

In contextul social-cultural-politic actual se cauta noi metode de sanctionare a

copilului, altele decat clasicele pedepse corporale. Asistenta sociala, autoritatile si
chiar mass-media propun cautarea unor noi metode de pedeapsire a minorilor in
sprijinul oferirii unei educatii potrivite , dar care sa nu reprezinte o nerespectare a
drepturilor omului sau o cruzime impotriva unei fiinte umane. Aplicarea unei sanctiuni
sau a unei pedepse, este considerata inevitabila in educarea copiilor. Una dintre cele
mai folosite pedepse este aceea de restrictionare sau interzicere a activitatilor
preferate de acestia. Astfel, un copil aflat intr-un stadiu de dezvoltare
preconventionala orientat spre obedienta si pedeapsa accepta neconditionat
sanctiunea impusa de parinti. Odata cu dezvoltarea fizica si cognitiva se poate
distinge si o tendinta a individului de a isi consolida independenta, de a isi sustine
propriile idei si de a fi perceput ca o persoana elocventa si matura. De fapt copilul
doreste sa vada ca puntul sau de vedere conteaza si ca este luat in calcul de adulti.
Aflat intr-un stadiu al moralitatii conformismului interpersonal si a bunelor relatii
adolescentul , dornic de integrare , va incerca sa pastreze regulile impuse dar nu le va
accepta ca fiind juste. Adultul trebuie sa isi sustina cu argumente pedeapsa in scopul
dezvoltarii unei moralitati bazate pe principii etice ,ci nu a unei moralitati formale ,a
respectarii normelor. Copilul tinde sa reproduca aspecte ale comportamentului
adultului, de aceea cea mai buna educatie este reflectarea unei conduite morale
ireprosabile din partea parintilor si a profesorilor.
Modul 4 PERSONALITATEA SI DEZVOLTAREA PSIHO-
AFECTIVA

T.3. Anticipati principalele tipuri de comportamente adaptive ale familiei

la aparitia copilului. Justiicati raspunsul dvs.

Familia reprezinta unitatea structurala a societatii. La inceputul relatiei fiecare

membru se raporteaza la modelul de comportament si valorile achizionate in propria
sa familie. Formarea unui cuplu necesita un proces de adaptare la noul mod de viata,
la structura si nevoile celuilalt. Pana la aparatia copilului , membrii familiei au obligatia
de a creea o stabilitate si o armonizare a relatiilor interne pentru evitarea formarii unui
mediu ostil cresterii morale adecvate. Relatia dintre parinti si copii influenteaza
structura personalitatii ,profilul spiritual si moral al individului si conditioneaza
dezvoltarea pe parcursul intregii vieti.

Nasterea unui nou membru in sanul familiei destabilizeaza structura anterioara si

cere o reorganizare a prioritatilor si comportamentelor parintilor. Avand un obiectiv
comun , acela de crestere si educare a copilului , parintii adopta diferite modalitati de
realizare a acestui proces , modalitati influentate, de cele mai multe ori , de atmosfera
in care a crescut ,acesta imita comportamentul unuia dintre parintii sai sau il
modeleaza in functie de propriile sale convingeri si particularitati. Astfel se pot distinge
mai multe tipuri de comportamente la parinti cum ar fi:

- Comportament organizat. Familiile echilibrate se reorganizeaza adecvat si isi

creeaza noi competente pe care nu le cunosteau anterior.Au capacitatea de a se
adapta pentru a face fata schimbarilor si pot construi un mediu potrivit pentru o
dezvoltare cognitiva si afectiva sanatoasa a copilului.

- Comportament protector. Parintii sunt speriati ca unitatea familiala se poate

destrama si de aceea dezvolta o atitudine de aparare impotriva factorilor externi.
Se caracterizeaza printr-un dezvoltat simt al unitatii, al responsabilitatii si a
mentinerii ordinii morale. Un comportament protector excesiv poate insa
destabiliza capacitatea de socializare a copilului care isi va insusi teama si dorinta
de salvare, de evadare fara a fi capabil insa de reusita.
- Comportament agresiv. Acest comportament se dezvolta in cuplurile
neorganizate, ce prezinta dezacorduri intre parteneri si care creaza o tensiune
permanenta , fapt ce va influenta comportamentul copilului .. Nervozitatea si
ostilitatea din familie , atitudinea severa nejustificata va conduce la dezobedienta
iar apoi agresivitate din partea copilului.

- Comportament hiperprotector si dragoste sufocanta. Parintii incearca sa ofere

copilului mediu perfect , ferit de orice pericol , plin de afectiune . Acest
comportament poate micsora capacitatea de independizare a copilului ce va avea
o personalitate lipsita de initiativa si de perseverenta.

- Comportament hipersever. Impunerea unor reguli si restrictionari ale parintilor

care cer copiilor un comportament exemplar . O atitudine depreciativa este
considerata o sursa de motivatie spre obtinerea unor reusite. Complexele ce pot
aparea sunt de inferioritate si neincredere in sine.

Comportamentul parintilor influenteaza in mod direct dezvoltarea copiilor. Anumite

patologii psihiatrice atribuite in mod direct relatiilor dintre membrii familiei au dat
nastere la definirea a patru grupuri:

- Grupul schizo-procesiv Determinat de o atitudine introvertita si rigida a tatalui si

una dominatoare si paranoica a mamei poate provoca blocarea copilului cu familia
si in consecinta cu lumea.

- Grupul obsesiv- depresiv-paranoid. Dominarea intregii familii de catre o figura

paterna autoritara,hipercritica induce copilului comportamente de valorizare
extrema a comformismului social si succesului. Nereusita poate provoca o
catastrofa stabilitatii mentale a acestuia si poate da nastere unor atitudini
paranoice.

- Grupul isteoido-fobic-anxios. Atitudinea tatalui vanitoasa, severa, autoritara,

nervoasa iar a mamei sensibila, idealista, victimizata, supusa induce carente
afective si hipersensibilitate copilului.

- Grupul psiho-sociopatic.Comportament indolent al parintilor, lipsa de afectiune,

anxietate dau nastere unor personalitati imature,instabile psihic si comportamental
Tema v. Roberta M. Gilbert – Cum sa fii prieten cu copilul tau .
Editura Teora

Autoarea, dr. Roberta M. Ghilbert este psihiatru si profesor la facultatea de

la Georgetown Family Center si un expert de seama in inovatoarea teorie a
sistemelor familiale. Aceasta teorie propusa de Bowen ne propune sa privim
familia , nu individual, ci ca o unitate emotionala , fapt ce ar putea schimba
modul de percepere asupra interactiunii umane.

In cele 250 de pagini ,sunt prezentate, nu doar concepte inovatoare despre

modul in care functioneaza familia psihologic si emotional dar si repercursiuni
ale dezechilibrului relatiilor din cadrul acesteia. Pentru mai multa intelegere,
autoarea foloseste , in nenumarate randuri , exemple din viata reala despre
cum au influentat diferite comportamente negative ale parintilor dezvoltarea
psihica a copiilor. Acordarea unei atentii excesive copilului poate spori gradul
de anxietate al acestuia. De altfel, conceptul de anxietate provocat de modul
de interactionare din cadrul familiei este dominant , autoarea considerand ca
acesta este un factor important pentru a putea cunoaste, educa si intelege
copiii.

Abordarea modelului educational este propus din perspectiva contextului

social actual, al problemelor pe care le intampina tinerii din ziua de azi, al
factorilor cauzatori de anxietate , dar si al diferentelor dintre stilurile de viata si
de mentalitate al generatiilor anterioare si cele contemporane. Autoarea
considera ca modul de crestere al copilului trebuie sa se modeleze in functie
de acesti factori. Modelul dupa care paritii isi educau copiii in anii anteriori nu
este eficient pentru nivelul actual de dezvoltare cognitiva al acestora. Cautarea
unor solutii alternative si eficiente in acest scop este ceea ce propune Roberta
Gilbert prin intermediul acestei carti.

Familia este reprezentata de catre autoare prin intermediul schemelor ,

modul de interactionare afectiva fiind puternic evidentiat. Astfel, intre membri
sunt conturate actiunile de exercitare a anxietatii , in special asupra copiilor, de
conflict si chiar de ruptura a relatiilor. Mentinerea starii de echilibru este
responsabilitatea parintilor care trebuie sa rezolve eventualele neintelegeri ce
apar la nivelul cuplului prin actiunea factorilor economici si sociali Acestia
trebuie sa evite redirectionare anxietatii create asupra copiilor care, nu doar
percep dar si interiorizeaza aceasta tensiune .

Importanta semnificativa pe care o are in dezvoltarea educationala si

emotionala ,rezolvarea divergentelor familiale, modul in care anxietatea este
proiectata catre ceilalti membrii ai familiei si consecintele grave ce pot aparea
sunt doar cateva informatii relevante pe care le prezinta aceasta carte.
Totodata, autoarea enumera comportamentele constructive care sporesc
edificarea unei bune relatii parinte-copil cat si pe cele nefaste .Aceste
comportamente sunt apreciate in baza studiilor facute de foarte multi
psihologi , inclusiv autoarea acestei carti, menite sa dea un raspuns violentei si
atitudinii de razvratire a multor adolescenti.

Modul in care ideile asupra educatiei sunt sustinute in acesta carte poate fi
cosiderat un factor declansator al unui proces de autoanalizare din partea
parintilor a propriei capacitati de adaptare . Stabilirea tipologiei dupa care
paritele se va ghida in educarea copilului poate fi imbunatatita prin adoptarea
multor principii propuse de dr.Roberta Gilbert si de teoriile lui Bowen.
Adaptarea paritiilor la nevoile copiilor, permiterea exercitarii independentei
acestora dar si stabilirea unor limite vor imbunatatii constintent calitatea
educatiei. Stabilirea regulilor de functionalitate a nucleului familial trebuie
realizata de comun accord intre parinti dar si sustinuta cu argumente puternice
pentru a putea fi inteleasa si acceptata de catre copiii. Stabilitatea nucleului
emotional presupune participarea , in egala masura , a tuturor membrilor
familiei prin aplicarea unor bune principii morale.