BILET NR.

1.ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE PSIHOLOGIA VARSTELOR SI

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII.
“Psihologia varstelor”reprezinta o ramura teoretica in acelasi timp apicativa a psihologiei,care are
ca obiecti studiul longitudinal si traversal al schimbarilor psihologice ce marcheaza existenta umana.

Constituirea psihologiei varstelor a fost posibila datorita progreselor inregistrate la nivelul stiintelor
biologice si sociale,precum si la nivelul psihologiei generale.

Pentru a desemna acest domeniu de studiu se folosesc diferire sintagme-“psihologia

genetica,”psihologia copilului”,”psihologia dezvoltarii”, “psihologia varstelor”.

Pentru termenul de “Psihologiea varstelor”,in dictionarele de specialitate romanesti sunt oferite

diferite traduceri in limba engleza prin “development psychology”. De asemenea ,majoritatea
definitii ofera pentru psihologia varstelor conduc la ideea ca termenul de dezvoltare”, este termenul
central.

Termenul “Psihologia dezvoltarii” tinde sa se substituie termenului de “Psihologie genetica”pe de

oparte pentru ca ambele se ocupa de studiul schimbarii,fara a delimita strict la perioada copilariei ,si
de-a lungul evolutiei de la inceputul vietii pana la sfarsitul ei.

Psihologia dezvoltarii a progresat mai mult in tarile angelo-saxone decat in Franta ,fapt care face sa
se impuna astfel termenul provenit din limba engleza.

Psihologia dezvoltarii are in valoare studiul evolutiei,dar si a involutiei proceselor sau

comportamentelor. Folosirea termenului de “psihologia dezvoltarii”,spun cercetatorii francezi
citati,aduce o deschidere in plus si o clarificare prin evitarea utilizarii cuvantului “genetic”,care
ar,restrange spun ei “psihologia dezvoltarii”la procesele evolutive.

Termenul de “dezvoltare”este definit ca ansamblu de transformari care afecteaza organizmele vii sau
institutiile sociale ceea ce implica de asemenea notiuni de “continuitate”,”finalitate” si “evolutie”.. O
acceptiune generata a termenului este aceea conform careia dezvoltarea este un ansamblu de etape
determinate temporal care conduc un organism viu sau o organizatie sociala dintr-un studiu primitiv
catre unu mai elaborat si mai complex,provizoriu sau definitiv.

Dezvoltarea psihica are la baza incorporari si constituiri de conduite si atitudini noi ca forme d
einstrumente de adaptare din ce in ce mai complexe si ca formare de modalitati de satisfacere de
trebuinte si formare de noi trebuinte si de mijloace de a le satisface.

Cu alte cuvinte dezvoltarea inseamna modificari complexe bio-psiho-sociale are individului

ierarhizate in timp.

Ceea ce ofera in plus psihologia varstelor fata d ecele ale psihologiei dezvoltarii anglo-saxone,este o
abordare ce tine cont de contextul socio-exonomic,socio-cultural,educational,profesional.
[U.Schiopu,in prefata la “Psihologia varstelor,1997].

Studiul dezvoltarii se realizeaza in patru mari coordonate: descrierea,explicarea,diagnoza si

consilierea.Cercetarile in domeniul psihologiei varstelor contin in primul rand descrieri ale
principalelor caracteristici ale etapelor de varsta ,respectiv aspecte specifice ale dezvoltarii
fizice,psihice,afective,cognitive,precum si aspecte ale dezvoltarii personalitatii si contextului
interactiunii sociale.

Dezvoltarea inseamna a creste,a se maturiza si a dezvolta.

Principii generale ale dezvoltarii guverneaza evolutia fiintei umane de la studiul de zigot pana la
studiul de individ matur la varsta de 18-20 de ani capabil de a trai independent in societate.In toate
aspectele dezvoltarii umane exista o interactiune intre maturitate si invatare. Dezvoltarea este
procesul complex prin care individul se adapteaza la mediul sau.

Psihologia varstelor studiaza urmatoarele etape din evolutia umana: prima copilarie [ de la 1 la
3ani,numita si perioada antrepresocara],a doua copilarie [ de la 3 la 6 ani,numita si perioada
prescolara],a treia copilarie [ de la 6 la 10-11 ani,numita si perioada scolara mica],perioada pubertatii
si adolescenta,perioada tineretii,varstele adulte si varstele regresie.

2.PERIOADA SCOLARA MICA-ASPECTE PSIHOLOGICE

Din punct de vedere intelectual asistam la un real salt in procesul gandirii,concretizat in aparitia
operatiilor logice.Dupa cum am aratat in studiul senzorio-motor modalitatea d eadaptare erea
ctiunea obiectivamcopilul dobandind informatii prin simturi si actiuni sau moscari motorii ale
corpului.

Aceasta modalitate imbraca forma actional-obiectuala. In stadiul urmator, pre-operatinal,reprezinta-

ea sau imaginea devine modalitatea principala de receptionare si prelucrare a informatiei ea luand
forma gandirii in imagini[ gandirea reprezentativ-intuitiva].Incepand de la acest stadiu procesarea
informatiei se realizeaza cu ajutorul operatiilor logice,de unde forma gandirii verbal-logica.Saltul
consta deci in atributul pe care-l capata gandirea,aceea de a fi operationala.

Gandirea intuitiva se trece la gandirea operativa. Reversibilitatea proprie operatiei

mintale,marcheaza un progres important in dezvoltarea intelectuala sau cognitiva.Datorita acestor
operatiigandirea copilului poate patrunde dincoloo de ceea ce ofera cunoasterea intuitiva.

S-a demonstrat experimental ca intelegerea invariantei sau conservarii se dobandeste treptat:7-8

ani ,conservarea substantei,la 9 ani ,conservarea greutatii,la 11-12 ani ,conservarea volumului
etc.Surprinderea invariantei ,a ceea ce este constant si identic in lucruri,se bazeaza pe capacitatea de
a coordona intre ele operatiile gandirii,de a le grupa in sisteme unitare,toate acestea fiind posibile
prin mecanismul reversibilitatii.

Operatiile acestui studiu care se substituie intuitiei sunt deocamdata “concrete”; el se desfasoara pe
plan mintal,dar continua sa fie legate de actiunea cu obiectele. Gandirea este legata astfel de
realitate.Logicul se intemeiaza pe situatii concrete,in interiorul carora obiectele pot fi organizate si
clasifivate in sisteme potrivit unui criteriu adoptat in prealabil.

Conservarea cantitatii constituie , probabil,fundamentul operatiilor concrete.Scolarul mic opereaza

cu ceea ce este real,cu ceea ce este important prezent si nu cu ceva posbil,cu sensuri concrete”aici si
acum”[Landy,1987,pag. 345].

Operandu-se tot asupra dimensiunii intelectuale M. Debesse considera ca perioada intre 7-11 ani ar
putea fi caracterizata ca fiind “varsta ratiunii”,”varsta cunoasterii”.Fiecare dintre cele doua sintagme
intregeste tabloul psihologic al acestui studiu.Este “varsta ratiunii”deoarece dupa cum am
vazut,gandirea copilului devine operativa.
La copilul mic notiunea nu are intelesul unei abstractiuni ideale,ea aflandu-se, “la jumatatea drumului
intre experienta sensibila si deea generala”.Sub efectul dezvoltarii psihice si al influentelor
educative,gandirea tinde sa se organizeze in jurul catorva notiuni fundamentaale cum ar fi cele de
timp,de spatiu,de numar,de cauza,de miscare.etc.”Ele formeaza suportul gandirii logice si permit
intelegerea realitatii observabile prin intermediul unei serii de raportari”.

Capacitatea de cunoastere sporeste datorita memoriei,ale careia posibilitatii cresc rapid.Toate

procesele memoriei inregistreaza salturi evidente.Scolarul poate invata si memora usor tot ceea ce I
se ofera,,asa cum invata sa mearga,sa vorbeasca.Se contureaza de pe acum diferite tipuri de
memorare: vizuala,auditiva,chinestezica.

Referitor la dimensiunea afectiva putem mentiona ca in centrul trairilor afective se plaseaza

rezonanta sociala a activitatii scolare.Copil de aceasta varsta reactioneaza printru-o gama variata de
stari afective,de placere,de bucurie,de durere,de tristete,de insatsfactie ert.,la reusite sau nereusitele
sale scolare in acelasi timp.viata afectiva este dependenta pe de o parte,de anumite trebuite
vitale,iar pe de alta parte relatiile copilului cu mediul social din care face parte.

Registrul emoriilor este deosebit de extins.Ele sunt legate de dituatiile concrete in care se afla
copilul.Reactiile emotionale nu se invata,se traiesc,ori de cate ori situatia generatoare se repeta.Prin
finalitatea lor emotiile sunt contradictorii,unele avand efecte pozitive,altele efecte negative,in
limitele posibilului,procesul instructiv edicativar trebui sa se desfasoare intr-o atmosfera de bucurie si
destindere in care predominante sa fie emotiile pozitive.

Spre deosebire de emotii,sentimentele se caracterizeaza printr-o relativa stabilitate,constituind in

acelasi timp un liant unificator al personalitatii.Scoala si ambianta din interiorul ei subliniaza
dezvoltarea unor sentimente superioare,de natura intelectuala,morala si estetica.

Amplificarea interactiunii psihosociale,a vietii si muncii in grup,conduc in mod iminent la accentarea

sensibilitatii umane si implicit la consolidarea unor sentimente morale.

Dimensiunea relationala este determinata,in principal,de statutul pe care copilul il ocupa in

colectivitate scolare.Statutul de elev genereaza sentimentul apartenentei la o colectivitate constituita
in afara dorintei lui,cu o incarcatura psihosociala diferita fata de ceea ce bocupa grupul primar
familial.Mediul social din scoala nu dispune de o incarcatura afectiva pe masura celui falilial,insa este
mult mai diversificat.Daca in familie copilul detine o situatie privilegiata din punct de vedere afectiv,
in grupul scolar devine partener egal cu ceilalti.

Complexitatea dezvoltarii psihice in aceasta etapa confera scolii un rol special.Fara a subestima
importanta mediului familial,care ramane considerabil,rolul activitatii scolare este hotarator.

Activiatea care declanseaza si stimuleaza dezvoltarea intregii personalitati este provesul de

invatamant.Organizarea si metodica acestuia urmeaza sa tina seama de caracteristicile acestor
dimensiuni.

3.PERFORMANTE COGNITIVE IN PERIOADA BATRANETII.

Varsta batranetii este ultima faza a vietii.Se considera ca varsta batranetii timpurii apare intre 65 si
74 de ani,iar varsta batranetii tarzii de la 70 de ani in sus.Pentru definirea batranetii un rol important
il au factorii psihologici.

Paretile despre batranete sunt,in general,destul de contradictorii.Unii considera ca abilitea

intelectuala scade cu varsta,altii refuza sa accepte ca se intampla asa. Unii considera ca adaptarea cu
succes la varsta batranetii se datoreaza detasarea individului de societate; altii sustin ca,de fapt
continuarea activitatii favorizeaza adoptarea in urmatorii ani.

Senescenta se refera la perioada de viata cand procesele degenerative de batranete isi intra in
drepturi.Ea constituie o parte normala a dezvoltarii si se desfasoara gradual.Mecanismele
senescentei include transformari fiziologice, biochimice si comportamentale.Pe masura imbatranirii
apare o pierdere a tesutului nervos;plamanii si sistemul nervos devin mai eficiente. Rezistenta
organismului scade la diferite boli.Persoanele mai invarsta sunt mai expuse la imbolnaviri,iar
insanatosirea se obtine mai greu.

Multe dintre semnele exterioare ale senescentei incep sa apara in timpul varstei mijlocii: incaruntirea
parului,cresterea greutatii corporale,diminuarea fortei musculare si a agilitatii,dificultati de vedere si
de auz.