Trebuințele de bază ale copilului mic

Fiecare om este o ființă unică din punct de vedere biologic, psihic și socio-cultural.
Această unicitate este determinată, în mod prioritar, în întreaga evoluție ontogenetică, de
determinațiile ereditare și genetice ale individului uman, ca existență unitară și unică.
Toate manifestările biologice și afectiv-emoționale au o evoluție stadială, ca și
dezvoltarea cognitivă a individului uman. Această evoluție stadială se particularizează diferit, în
funcție de etapa ontogenetică pe care o parcurge o persoană. Particularizarea presupune, în primul
rând, existența unui context favorabil de satisfacere a unor nevoi, necesități care au grade diferite
de generalitate dar și de particularitate.
Astfel, copilul mic care, în determinant biologic, poate fi raportat la perioada 1-3 ani, se
caracterizează din punct de vedere biologic și psihologic ca produsul modalităților de satisfacere
a mai multor tipuri de nevoi. Aceste tipuri pot fi general-valabile dar și particular-valabile, în
situațiile în care sunt anomalii patologice sau disfuncții de alt tip, prezente în viața copilului mic
și/sau a familiei din care face parte.
Concretizând, din perspectiva piramidei trebuințelor, realizată de către Abraham Maslow,
trebuințele general-valabile ale copilului mic se referă la asigurarea necesităților biologice de
supraviețuire (hrană, de exemplu), trebuința de dragoste și trebuința de securitate. Dezvoltarea
comunicării, determinată de dezvoltarea continuă a creierului, de dezvoltarea motricității, implică
asigurarea, de către adulți, a unui mediu social și în primul rând afectivo-emoțional, care să
permită antrenarea copilului în activități ludice. Jocul este prima activitate ontogenetică care îi
permite copilului mic sa-și concretizeze o conduită, fiind singurul mod prin care copilul învață în
această perioadă.
Nevoia de a fi iubit este simțită de copil chiar de la naștere. Ea corespunde nevoii de
securitate, de afecțiune și este permanentă în perioada copilăriei, fiind cea mai importantă la
vârsta mică, când copilul își formează atașamentul față de adulți. Nevoia de contact este deci o
nevoie primară, cu care copilul se naște și care determină dezvoltarea unei personalități sănătoase
a acesteia, a dezvoltării mintale, emoționale, afective.
Nevoia de experiențe noi, de stimulare, se concretizează în activitățile copilului, de
comunicare și de joc. Cu ajutorul lor, copilul descoperă lumea și învață cum să se adapteze la ea.
Experiențele sunt condiția dezvoltării mentale, cognitive, a copilului. Din aceste experiențe,
copilul își dezvoltă lumea lui internă, ce reprezintă de fapt o reprezentare a lumii externe în care
trăiește.
Nevoia copilului de a fi apreciat și de a-i fi recunoscute capacitățile, reprezintă un alt tip
de necesitate implicată în dezvoltarea armonioasă a personalității copilului. Meritele copilului
trebuie recunoscute de către adult, acest lucru realizându-se prin acordarea unei recompense care
este foarte importantă pentru stima de sine a copilului.
 În concluzie, trebuințele copilului mic trebuie să fie înțelese prin raportare la
particularitățile acestei vârste, dar și la particularitățile biologico-psihice și sociale ale fiecărui
copil în parte. Acestea sunt condiționarea majoră a dezvoltării normale a personalității copilului
și a trecerii la următoarea etapă ontogenetică.