Dezvoltarea Timpurie

Student: Spataru Florentina-Mirabela

Anul I, P.I.P.P.
 COPILĂRIA timpurie reprezintă cea mai importantă
perioadă din viaţa unui individ prin consecinţele durabile
pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia.
Ultimii douăzecide ani au adunat numeroase dovezi în acest
sens şi au determinat schimbări majore asupramodului în
care este privită această perioadă şi, mai ales, asupra
practicilor de îngrijire şieducaţie a copilului mic.
Dezvoltarea timpurie a copilului este un concept integrativ, prin care
îngrijirea copilului mic include sănătatea, educația, nutriția, protecția,
parentalitatea.

Primele studii asupra copiilor mici au început încă înainte de al Doilea

Ră zboi Mondial și, aici este de amintit Rene Spitz, care a studiat bebelușii
spitalizați și despă rțiți de mame. Arnold Gessel, studiază dezvoltarea
copilului de la naștere și lansează primele teorii ale neuroștiințelor, la fel ca
John Bowlby în studiile lui despre interacțiunile bebelușului cu
mama/adultul care îl îngrijește și relația de atașament, dar și consecințele
lipsei atașamentului sau a pierderii relației de atașament.
Tot în această perioadă încep și primele studii asupra dezvoltă rii
creierului copilului și a teoriilor neuroștiințelor, în parte datorate
dezvoltă rii tehnologiilor imagistice, care obiectivează ipoteze deja
existente, cum ar fi structurarea psihologică în contextul formă rii
structurilor neuronale. Structuri neuronale care sunt direct influențate de
calitatea interacțiunii copilului cu mediul să u și, mai ales, cu adultul cel mai
apropiat.

Astfel principiile dezvoltă rii copilului sunt susținute de cercetă rile

neuroștiințelor:
 Dezvoltarea se desfă șoară în secvențe predictibile specifice fiecă rui
copil: fizic, senzorial, socio-emoțional, cognitiv. Cunoașterea
secvențelor facilitează înțelegerea reala a evoluției copilului și duce la
schițarea unor așteptă ri obiective.
 Dezvoltarea este integrală și unitară . Fiecare domeniu este
dependent de celelalte pentru a se armoniza în totalitate (precum o
simfonie câ ntată de fiecare instrument în acord cu toate celelalte).
 Dezvoltarea este reciprocă .
 Dezvoltarea se desfă șoară în context social. Interacțiunile de calitate
ale copilului cu adultul care îl îngrijește susțin formarea relației de
atașament.
 Importanța esențială a relației de atașament. Acest principiu este
evident mai ales în primii 3 ani de viață , considerați esențiali în
devenirea fiecă rei persoane.

Domenii ale dezvoltarii

• Sunt numeroase modalită ţi de clasificare a domeniilor dezvoltă rii. Cea mai
ră spîndită clasificare
• (după B. Bloom), cuprinde 3 domenii:
• • fizic
• • cognitiv
• • socioemoţional

Creşterea şi dezvoltarea fizică

• Creşterea fizică este un proces strict individual, care se manifestă prin
modificarea formelor şi proprietă ţilor, precum şi a dimensiunilor întregului
corp, servind drept indiciu al să nă tă ţii şi stă rii satisfă că toare a copilului.
• Dezvoltarea motorie constă în abilitatea copilului de a se mişca şi a
exercita controlul asupra diverselor pă rţi ale corpului să u.
• Mişcă rile de motricitate grosieră sunt acelea ce implică folosirea grupurilor
mari de muşchi, cum ar fi mersul, să riturile, înotul şi mişcă rile
nelocomotorii — şezutul, împingerea şi tragerea obiectelor.
• Abilită ţile motorii fine includ construirea din cuburi, încheierea nasturilor
şi tragerea fermoarelor, folosirea creionului/pixului la desenare/scris.
Dezvoltarea cognitivă
• Domeniul dezvoltă rii cognitive vizează implicarea tuturor proceselor
psihice şi achiziţiile copilului în planul percepţiilor, reprezentă rilor,
deprinderilor, obişnuinţelor, abilită ţilor.
Dezvoltarea perceptivă
• se referă la utilizarea tot mai complexă a informaţiei primite prin
intermediul simţurilor: vă zului, auzului, simţului tactil/atingere, mirosului,
gustului şi poziţiei corpului.
• Percepţia se referă la modul în care un simţ sau combinaţia din mai multe
simţuri sunt folosite pentru a selecta aspecte specifice ale mediului (culori,
dimensiuni, forme, sunete, gusturi, texturi, parfumuri etc.), asupra că rora e
necesar să se insiste pentru a putea distinge care detalii au importanţă ,
pentru a cunoaşte că ror deosebiri trebuie să li se acorde atenţie. Bazele
sistemului receptiv sunt puse deja la momentul naşterii.
• Prin experienţă , învă ţare şi maturizare, percepţia se dezvoltă printr-un
proces coordonat şi unitar de prelucrare a informaţiei complexe şi de
remarcare a celor mai mici asemă nă ri şi deosebiri..Percepţia este baza
cunoaşterii.
Dezvoltarea cognitivă
• constituie un proces permanent prin interacţiunea copilului cu persoane,
obiecte, participarea la diverse evenimente ce au loc în mediul înconjură tor.
• Procesul cognitiv include astfel de activită ţi mintale cum ar fi descoperirea,
interpretarea, divizarea, clasificarea şi memorizarea informaţiei. În cazul
preşcolarilor, procesul cognitiv include abilită ţile de receptare, prelucrare,
evaluare a ideilor, de judecată , de soluţionare a problemelor, de înţelegere a
regulilor şi conceptelor noi, de previziune şi de vizualizare a posibilită ţilor şi
consecvenţelor
Dezvoltarea vorbirii
• . Limba poate fi definită ca sistem de simboluri rostite, scrise sau exprimate
prin gesturi. Limba este un sistem care le permite fiinţelor umane să
comunice între ele. Dezvoltarea normală a vorbirii are loc pe secvenţe.
Dezvoltarea vorbirii (limbajul) este influenţată de dezvoltarea generală a
copilului: cognitivă , socială , perceptivă şi neuro-musculară .
• De asemenea, dezvoltarea vorbirii depinde de calitatea şi volumul vorbirii
auzite, cu alte cuvinte de calitatea şi volumul stimulilor verbali.
Dezvoltarea emoţională şi socială
• Dezvoltarea emoţională . Uneori acest tip de dezvoltare se numeşte
dezvoltare personală şi constituie o parte extrem de importantă a dezvoltă rii
timpurii a copilului. Emoţiile copilului se diversifică în timp ce el
reacţionează la diverse evenimente printr-un spectru larg de sentimente. În
perioada micii copilă rii sunt însuşite unele abilită ţi emoţionale: capacitatea
de a accepta şi a exprima sentimente, de a înţelegesentimentele altora,
capacitatea de a reacţiona la schimbă ri, de ajudeca, de a cunoaşte şi de a
primi plă cere de la senzaţia de deţinerea controlului, influenţei, abilită ţi de a
avea grijă de propria persoană .
Dezvoltarea sociala sau socializarea
• începe din prima zi de viaţă în interacţiunea cu pă rinţii şi cu alţi membri ai
familiei. Interacţiunea cu alţii înseamnă dezvoltare. Copiii îşi formează
diverse abilită ţi de comunicare socială pe parcursul primilor ani de viaţă . Ei
învaţă să se bucure de compania altor persoane, în afară de pă rinţi, şi să
aibă încredere în ele. În relaţiile lor cu alte persoane, copiii învaţă diverse
modalită ţi de cooperare, de exprimare a dezacordului, de împă rtă şire a
sentimentelor, de comunicare şi de afirmare în cadrul grupului; copiii învaţă
să activeze în calitate de membri ai unui grup — să participe în activită ţi de
echipă , să se adapteze la aşteptă rile altor membri, să respecte drepturile şi
sentimentele altora. În afară de aceasta, copiii învaţă cum să -şi exprime
emoţiile într-un mod acceptabil în cultura respectivă .

Finalităţile educaţiei timpurii

• • Dezvoltarea liberă , integrală şi armonioasă a personalită ţii copilului, în
funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă
şi creativă a acestuia.
• • Dezvoltarea capacită ţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu
mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi;
încurajarea exploră rilor, exerciţiilor, încercă rilor şi experimentă rilor, ca
experienţe autonome de învă ţare.
• • Descoperirea, de că tre fiecare copil, a propriei identită ţi, a autonomiei şi
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
• • Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacită ţi,
deprinderi şi atitudini necesare
Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung
• 1. Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai
atraşi de şcoală , manifestă atitudini pozitive faţă de învă ţare, obţin rezultate
mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea
ce duce la scă derea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi
reducerea abandonului şcolar.
• 2. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în
situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care
prezintă dizabilită ţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare)