Ariile de

dezvoltare
 Dezvoltarea motorie

 Dezvoltarea motorie se referă la abilitatea copilului de a se

mişca şi de a controla mişcarea diferitelor părţi ale corpului

 Dezvoltarea mişcărilor depinde de dezvoltarea creierului, de

informaţiile primite de la sistemul senzorial, de dezvoltarea
masei musculare, de sănătatea sistemului nervos şi de
oportunităţile de exersare la care copilul este expus

 Abilităţile motorii din primele luni de viaţă sunt reflexe

primare necondiţionate (mişcări care nu pot fi controlate de
individ şi care nu au fost învăţate) şi dispar odată cu
dezvoltarea controlului voluntar al mişcărilor
 Dezvoltarea percepţiei
 Dezvoltarea percepţiei se referă la modul în care copilul foloseşte
informaţiile recepţionate prin intermediul simţurilor: văz, auz, pipăit,
miros şi kinestezie (atingere, piele, postură).

 Dezvoltarea percepţiei implică trei aspecte importante:

 Multimodalitatea. Informaţia din mediu este recepţionată prin
intermediul mai multor organe de simţ; când urmărim o persoană
care vorbeşte, o privim pentru a observa expresiile faciale şi
gesturile acesteia, şi totodată îi ascultăm cuvintele.
 Obișnuința - reprezintă abilitatea individului de a ignora toţi ceilalţi
stimuli cu excepţia celor consideraţi importanţi. De exemplu, un
copil poate ignora complet activitatea adultului în timp ce este
focusat pe jucăria lui cea nouă.
 Integrarea senzorio-comportamentală. Copilul transpune
informaţia senzorială în comportamente specifice ce au o anumită
funcţie adaptativă. De exemplu, un copil de 3½ ani vede un camion
care se apropie şi aşteaptă pe trotuar până ce acesta trece.
 Dezvoltarea cognitivă

 Dezvoltarea cognitivă se referă la evoluţia intelectului sau a

abilităţilor mentale.

 Cogniţia presupune, pe de o parte, recunoaşterea, procesarea

şi organizarea informaţiei, şi, pe de altă parte, utilizarea
informaţiei în mod adecvat

 Procesele cognitive includ activităţi mentale de genul

descoperirii, interpretării, sortării, clasificării, comparării,
abstractizării şi amintirii informaţiei.

 În cazul copiilor mai mari procesele cognitive presupun

evaluarea ideilor, rezolvarea problemelor, utilizarea
simbolurilor, efectuarea unor aprecieri/estimări, înţelegerea
regulilor şi a conceptelor, anticiparea evenimentelor viitoare,
vizualizarea posibilităţilor şi a consecinţelor.
Stadiile
dezvoltării
cognitive
 Dezvoltarea limbajului

 Evoluţia limbajului poate fi împărţită în două perioade: pre-

lingvistică, până la 12 luni şi lingvistică, după 12 luni.
 În perioada pre-lingvistică copilul îşi comunică nevoile şi
sentimentele prin mişcările corpului şi prin emiterea de sunete,
plâns şi râs.
 În timpul celei de-a doua perioade (lingvistică), vorbitul devine
principala formă de comunicare. Cuvintele şi regulile
gramaticale sunt dobândite simultan cu abilitatea de
transmitere a ideilor prin intermediul limbajului.

 De la bun început, copiii dau dovadă de atenţie la limbaj şi de

abilitatea de a distinge sunete.

 În decursul perioadei de gângureli, îngânări şi imitaţie, bebeluşii

îşi dezvoltă abilităţile articulatorii
 Dezvoltarea limbajului

 Copiii îşi asumă un rol activ în construirea unui sistem

de vorbire: sunt ascultători, atenţi, se joacă şi
experimentează cu sunetele.

 Majoritatea copiilor înţeleg o serie de concepte şi

relaţiile dintre aceste concepte cu mult înainte de
achiziţionarea cuvintelor care le pot descrie.

 Abilitatea de receptare a limbajului se dezvoltă înaintea

abilităţii de exprimare lingvistică (abilitatea de a folosi
cuvinte pentru a descrie şi explica).
 Limbajul la copilul foarte mic

 La 3-4 saptamani se maifesta zambetul ca expresie a CNV

 La 3-4 luni zambetul devine mai mult o reactie la zambetul mamei

si la contactul vizual

 Ganguritul – materia prima a vorbirii – mai intai vocaleș dupa 4 luni

articulari de vocale cu consoane

 Ultimul sunet care se poate pronunta este R

 La 5 luni incepe procesul de lalatiune (emisie de repetitii de silabe)

 Primele cuvinte – in jurul varstei de 10 luni

 De obicei reprezinta imitari de sunete (ex. ceasul este tic-tacș pisica

este miau)
Comunicarea la copilul mic (1-3 ani)

 La 12 luni poate rosti aprox. 100 de cuvinte (holofraze)

 18-24 luni – formarea vorbirii in propozitii

 48-60 luni – organizarea sintaxei / reguli gramaticale

 Copilul vorbeste despre sine utilizand propriul nume

 Treptat se verbalizeaza o mare parte a experientei senzoriale,

afective, scale de evaluare, actiuni

 Se dezvolta capacitatea de intelegere - prepozitii

 La 3 ani – aproape 1100 de cuvinte

 La 2 ani – Ce este asta?

Comunicarea la a doua copilarie (3-6 ani)

 Dupa 3 ani – de ce?; cum?

 Vocabular de aprox. 2500 cuvinte

 Expresivitatea vorbirii se amplifica; nuantarea ei; inflexiunile

 Propozitiile devin mai lungi si mai complexe

 Un cuvant nou insusit de copil se aplica in foarte scurt timp in n

combinatii noi

 Exista diferente in ceea ce priveste comunicare dintre:

 Copil mare – copil mic (propozitii scurte, inlocuirea de cuvinte
mai dificile cu unele din limbajul mic)
 Copil mic – copil mare (reticente)
 Copil – adult (stereotipii)
 Copil – mama (cea mai libera)
 Dezvoltarea emoţională
 Dezvoltarea emoţională începe odată cu exprimarea emoţiilor primare (bucurie, frică,
furie, tristeţe) şi continuă cu exprimarea unor emoţii mai complexe pe măsură ce
copilul creşte.

 Dezvoltarea emoţiilor pare să fie dependentă de maturarea creierului, însă poate fi

alterată de influenţele mediului.

 Fiecare emoţie are o modalitate proprie de manifestare (ex. plâns, zâmbit, încruntare)
şi e însoţită de anumite procese neurochimice.

 După cel de-al doilea an de viaţă, copiii încep să exprime emoţii mai complexe
(jenă/stânjeneală, ruşine, vină, invidie şi mândrie).

 Emoţii precum ruşinea, vina şi mândria sunt considerate autoevaluative (nu apar până
când copilul nu a dobândit conceptul de sine) şi presupun că atât conştiinţa propriei
persoane cât şi înţelegerea regulilor impuse de către adulţi să fie deja interiorizate.

 Cercetările din domeniul competenţelor sociale şi emoţionale arată că reacţiile

emoţionale ale părinţilor sau ale altor persoane care asigură creşterea şi îngrijirea lor,
sunt un predictor pentru competenţele emoţionale ale copiilor.

 Manifestarea constantă a emoţiilor pozitive în contextul lor de viaţă se asociază cu un

nivel ridicat al competenţelor emoţionale la copii. Exprimarea emoţiilor pozitive faţă
de copii este un predictor pentru abilităţile empatice.
 Dezvoltarea socială
 Competenţele sociale se manifestă prin comportamente învăţate şi
acceptate social care permit unei persoane să interacţioneze eficient cu
ceilalţi.

 Competenţele sociale sunt acele abilităţi care permit modelarea

comportamentelor unui individ pentru a realiza interacţiuni sociale
funcţionale cu ceilalţi. A împărtăşi cu ceilalţi lucruri sau activităţi, a
ajuta, a iniţia relaţii, a cere ajutor, a face complimente sunt modalităţi
prin care se exprimă abilitatea socială.

 Abilitatea unui copil de a stabili relaţii pozitive cu ceilalţi are un impact

major pentru toate aspectele dezvoltării sale.

 Calitatea şi stabilitatea relaţiilor copilului în primii ani de viaţă

constituie baza pentru toate achiziţiile ulterioare: încrederea în sine,
sănătatea mentală, motivaţia de a învăţa, performanţele şcolare, succesul
profesional, abilitatea de control a impulsurilor agresive, abilitatea de
rezolvare pro-socială a conflictelor, distincţia între bine şi rău etc.
 Dezvoltarea socială
 Copilul este echipat încă de la naştere cu o serie de mecanisme care
facilitează interacţiunea cu ceilalţi.

 În acest sens, el manifestă o selectivitate perceptuală care îl predispune

să fie atent la celelalte fiinţe umane şi o serie de comportamente de
semnalizare (râsul, plânsul) prin intermediul cărora atrage şi menţine
atenţia celorlalţi asupra lui.

 Stabilirea cu succes a relaţiilor cu adulţii şi cu ceilalţi copii oferă baza

pentru dezvoltarea capacităţilor pe care copilul le va folosi de-a lungul
vieţii sale.

 Relaţia iniţială copil - adult care se manifestă în jocul social prin

zâmbete, gesturi, vocalizări, construieşte şi întăreşte arhitectura
creierului şi creează o relaţie în care bebeluşul îşi dezvoltă noi abilităţi.

 Relaţiile sănătoase cu persoanele care îl îngrijesc sunt un bun predictor

pentru dezvoltarea abilităţilor empatice (conştientizare emoţiilor, a
nevoilor şi a perspectivelor celorlalţi) care constituie baza dezvoltării
abilităţilor de cooperare.
 Dezvoltarea conceptului de sine
 În centrul dezvoltării personale se află dezvoltarea conceptului de sine care include
atât imaginea de sine (imaginea internă despre sine) cât şi stima de sine (valoarea pe
care şi-o atribuie).

 Imaginea de sine este o imagine internă a persoanei despre sine privitor la modul în
care arată, genul, etnia, statutul în familie, abilităţile sale.

 Stima de sine reprezintă o evaluare a aspectelor imaginii de sine şi vizează modul în

care copilul se simte privitor la modul în care arată, genul căruia îi aparţine, etnia,
poziţia în familie şi abilităţile de care dispune.

 Copilul dobândeşte sentimentul propriei valori din interacţiunea cu ceilalţi oameni

din jur.

 Copilul primeşte informaţii despre sine prin modul în care este tratat de ceilalţi sau
din experienţele personale de succes sau de eşec.

 Prin mesajele pe care le primeşte privitor la persoana sa sau la cea ce face, copilul
învaţă despre ceea ce cred adulţii despre el iar aceste informaţii influenţează
convingerile pe care şi le formează despre sine.