Curs 3.

Acţiunea socială

Conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru

 Acţiunea socială (Schifirneţ, 2002, 29)

• ”…ansamblu integrat de transformări aplicate unui

obiect, în vederea obţinerii unui rezultat concretizat în
adaptare sau cu scopul determinării funcţiei unei
componente a sistemului social”.

•  Structura acţiunii sociale se compune din agent

(actor), obiect, scop.

Ex. Părintele asupra copilului, partidul asupra

electoratului
 Acţiunea socială (Mihu, 2008, 251)

• ”Acţiunea este o unitate de elemente si acte, proprie

activităţii sociale a individului şi grupului de indivizi, ce are un
caracter intenţional sau purposiv (adică urmăreşte un scop)”

Nome și
valori

Agentul Mijlocul Scopul Rezultatul

Situația
 Raymond Boudon (2006, 24-5) – sociologia acţiunii, interacţionistă,
acţionistă

Două principii
1. orice fenomen social este rezultatul unor
acţiuni, atitudini, credinţe şi, în general, a
unor comportamente individuale
2. sociologul care vrea să explice un fenomen
trebuie să găsească sensul
comportamentelor individuale
 Acțiunea socială (Boudon, 2006, 30)

Sociologii germani fac apel mereu la economie (Marx,

Weber). Carl Menger (1883), economist austriac, a
subliniat importanţa unui triplu principiu:
1. explicarea cauzelor macroscopice prin reducere la
cauze microscopice
2. aceste cauze trebuie cel mai adesea asimilate
motivelor actorilor sociali
3. actorii sociali trebuie grupaţi în tipuri (Weber =
tipuri ideale)
 Individualismul metodologic și alte concepte (Boudon, 2006, 33)

• Individualismul moral = individul este sursa supremă a valorilor morale

• Societate individualistă sociologic = autonomia individului trebuie
socotită o valoare dominantă

distincţie faţă de

• Individualismul metodologic = explicarea unui fenomen prin cauze

individuale, adică de a înţelege motivele pentru ceea ce fac sau cred =
înţelegere = găsit motivele
o imaginea despre societate nu este atomistă, ci interacţionistă
oputem spune ”PSD a decis” (dispune de un sistem de decizie
colectivă), dar nu putem spune ”românii au decis” sau ”clasa
muncitoare a decis”
 Raționalitatea în acțiunea socială

• Sociologia acţiunii nu afirmă că omul este raţional, ci actorul social (vezi

diferenţa între relaţii sociale şi relaţii interpersonale) (Boudon, 2006, 40)

• Este comprehensibil faptul că actorul X s-a comportat în maniera Y: într-

adevăr, în situaţia în care se afla, avea motive întemeiate să facă Y”
(Boudon, 2006, 41)

• K. Popper propune o definiție mai largă – orice act este rațional dacă
actorul social poate să-i precizeze motivele

• O definiție îngustă – un comportament este rațional atunci când are la

bază motive fundamentate în mod obiectiv (de ex. inginerul sau omul de
știință)
 Raționalitatea în acțiunea socială
”X avea motive întemeiate să facă Y, (53-4)
Deoarece Y corespundea interesului (sau Raţionalitate
preferinţelor) lui X utilitară
Deoarece Y era cel mai bun mijloc pentru X în Raţionalitate
atingerea obiectivului pe care şi l-a fixat teleologică
Deoarece Y decurgea din principiul normativ Z, Raţionalitate
iar X credea în Z şi avea motive întemeiate să axiologică
creadă în el
Deoarece X a făcut întotdeauna Y şi nu avea Raţionalitate
niciun motiv să pună în discuţie această practică tradiţională
Deoarece Y decurgea din teoria Z, iar x credea în Raţionalitate
Z şi avea motive întemeiate să creadă în ea cognitivă
 Raționalitatea în acțiunea socială

• Raţionalitate obiectivă = ” agenţii economici ... sunt de

cele mai multe ori nu în căutarea vreunei inaccesibile
perfecţiuni în alegerea mijloacelor, ci a unei soluţii
prudente ”satisfăcătoare” (45) (vezi Cătălin Zamfir,
Incertitudinea ..., cap 3)

• Raţionalitatea subiectivă - H. Simon (1982) =

probabilitate de patru ori ”cap”, o dată ”pajură” =
subiecţii aleg de patru ori cap o dată pajură, nu doar
”cap” așa cum ar fi corect (46-7)
 Raționalitatea în acțiunea socială

• Iraţionalitatea = ”X nu avea motive să facă Y, dar ...” =

actorul îşi controlează imperfect comportamentul, este
antrenat de forţe psihice pe care nu le stăpâneşte (49)
(exemplu: mama care își bate copilul)
• Hume = ”raţiunea este slujitoarea pasiunilor”

– înţelegerea comportamentelor altora, ”primitivilor” =

”fenomen de proiecţie” = etnocentrism,
sociocentrism, europocentrism
 Efectul de compunere

• Efecte de compunere sau efecte emergente, efecte de

agregare sau efecte de sistem (Boudon, 2006, 54)

• ”agregarea unor comportamente individuale produce

efecte sui generis” (vezi conştiinţa colectivă la
Durkheim)
 Efectele perverse
• ”avem de a face cu un efect pervers atunci când doi indivizi (sau mai
mulți), urmărind un anumit obiectiv, generează o stare de lucruri
neurmărită și care poate fi indezirabilă din punctul de vedere fie al
ambilor, fie al unuia dintre ei”. (Boudon, 1990, 165).

• Boudon dă ca exemplu de efect pervers situația descrisă de Rousseau

(2001, 60-1). Doi oameni liberi se înțeleg sa-și unească forțele pentru a
vâna un cerb, dar unul dintre ei abandonează pânda pentru un iepure.
Lipsa loialității sau/și a constrângerii face imposibilă acțiunea comună.

• Băcanul care reduce preţul, apoi reduce şi concurentul, rezultă preţ

mai mic = egoism devine altruism = de dorit, deci nu este efect pervers

• Exemplu de efect pervers = egalitate poate genera inegalitate în

învăţământ (Boudon, 1990, 168-182)
 Logica acţiunii colective și logica acțiunii individuale -
Mancur Olson (Boudon, 1990, 182-190)

10 persoane au proprietăți de 10 lei, la care trebuie sa plătească taxe de 4 lei

(40%). Dacă ar plăti un avocat, ar putea obține o reducere a taxelor cu (5 x numărul
de persoane care plătesc avocatul)% din mărimea taxei. Dacă toate zece persoane
contribuie, atunci reducerea taxei este de 5x10 = 50%, adică 2 lei. Dar mărimea
contribuției trebuie sa fie de 1 leu. Prin urmare dacă toți contribuie, profitul va fi de
1 leu de persoana (2 lei reducerea taxei – 1 leu contribuția). Dar ei nu sunt obligați
să contribuie, atunci o persoană rațională, în contextul neîncrederi/lipsei
constrângerii, își spune: dacă o sa contribui și toți ceilalți nu o să contribuie,
reducerea taxei va fi de (5 x 1 persoană)% , adică 0,2 lei, în condițiile în care eu am
contribuit cu 1 leu. Deci voi pierde 0,8 lei, iar toți ceilalți vor câștiga 0,2 lei. Dacă eu
nu plătesc, iar o altă persoană va plăti voi câștiga 0,2 lei. Iar dacă vor plăti mai
multe persoane, câștigul meu va fi și mai mare. Prin urmare putem vorbi de o
diferență între logica individuală și logica colectivă. În lipsa constrângeri sau a
încrederii (loialității) oamenii nu pot trece la acțiuni colective (situația similară
vânării cerbului la Rousseau).
 
 Dilema prizonierului

Doi prizonieri, care nu au posibilitatea de a discuta între ei, li se prezintă consecințele

recunoașterii sau nerecunoașterii faptei (vezi tabelul de mai jos). În contextul lipsei de
încredere în celălalt, a refuza să recunoască fapta înseamnă să-și asume riscul
pedepsei închisorii pe o perioadă de 10 ani (în condițiile în care celălalt recunoaște).
Atunci ambii recunosc fapta și primesc fiecare o pedeapsa de 7 ani de închisoare, deși
dacă ambii refuzau, primeau o pedeapsă de doar 2 ani de închisoare.

  Deținutul B
Recunoaște Refuză
Recunoaște A 7 ani A 0 ani
B 7 ani B10 ani
Deținutul A
Refuză A 10 ani A 2 ani
B 0 ani B 2 ani
 Acțiuni logice și non-logice – Vilfredo Pareto
(Mihu, 2008, 271-280; Bădescu, 2002, 421-436)

  Scop logic Scop logic

obiectiv subiectiv

Acţiuni logice
  Da Da
Acţiuni non-logice
Genul I Nu Nu
Genul II Nu Da
Genul III Da Nu
Genul IV Da Da
IIIa, IVa = scopul obiectiv ar fi fost acceptat de către subiect dacă l-ar fi
cunoscut
IIIb, IVb = scopul obiectiv ar fi fost respins de către subiect dacă l-ar fi
cunoscut (comunismul)
 Acțiuni logice și non-logice – Vilfredo Pareto

• O acțiune este logică dacă ”scopul subiectiv” coincide cu

”scopul obiectiv”, ce și-a propus actorul social
corespunde realității. Aceasta este situația unui inginer
care construiește un pod sau a economistului. Imaginea
lor despre realitate corespunde realității. Cine stabilește
care este realitatea? Specialistul (omul de știință).

• Multe dintre acțiunile noastre sunt non-logice (nu

iraționale), ”nevoia de logică se satisface într-un cadru
deplasat” (Bădescu, 422).
 Acțiuni logice și non-logice – Vilfredo Pareto

• Genul I. Unele acțiuni (foarte rare) nu sunt logice nici subiectiv și

nici obiectiv. În această situație sunt acțiunile absurde, fără un
scop conștient (sau lipsite de orice scop), și care nu corespund
realității. Exemplu: Un precept consemnat de Hesiod: ”a nu
spurca fluviile la vărsarea în mare”

• Genul II. ”acțiuni în care actorul își imaginează în mod fals că

mijloacele pe care le folosește sunt de natură să provoace
tocmai scopul urmărit” (Bădescu, 424) . Exemplu: sacrificiile
pentru provocarea ploii, acțiunile religioase, scopurile
transcendente (ele nu pot fi atinse din punctul de vedere al
științei).
 Acțiuni logice și non-logice – Vilfredo Pareto

•Genul III. Nu există un scop conștient, dar există o relație

logică între mijloace și scopuri în planul realității. Exemplu:
interzicerea spurcării fântânilor. Pânzele freatice pot
transmite boli (deci preceptul este logic obiectiv), dar
oamenii nu știau asta și nu și-au propus asta (nu este logic
subiectiv).

• ”oamenii au tendința foarte pronunțată de a da un

lustru logic acțiunilor lor, aceasta se încadrează deci,
în marea lor majoritate, în genurile al 2-lea și al 4-lea).
(V. Pareto citat de I. Bădescu, 424)
 Acțiuni logice și non-logice – Vilfredo Pareto

Genul IV. Ceea ce fac oamenii nu coincide cu ceea ce ar voi să facă.

”Marea majoritate a actelor politice provenind din tradiție, din așa numita
misiune a unui popor sau om, aparțin genului al 4-lea (au un scop logic în
mod obiectiv și subiectiv, dar scopul obiectiv diferă de cel subiectiv)”…
Regele Prusiei, Wilhelm I, și împăratul francezilor, Napoleon al II-lea se
considerau oameni providențiali. Dar primul credea că misiunea sa este de a
face binele și de a aduce măreția patriei sale, al doilea credea că este
destinat să îndeplinească binele umanității. Primul îndeplinea acțiuni de
specie 4A, al doilea de specie 4B.” (V. Pareto citat de I. Bădescu, 424-5).

•Exemplu: bolșevicii spuneau că vor să preia puterea pentru a asigura

libertatea poporului. Revoluția lor (violentă) i-a împins spre dictatură. Între
ceea ce și-au propus și ceea ce au realizat nu există legătură.
 De ce plătesc lucrătorii asigurări
la sistemul public de pensii
Solidaritatea și încrederea în sistemul public de pensii (statul este
garant)
solidaritate
încredere

solidaritate
Persoanel
Persoanele tinere Persoanele în Persoanele
e în vârstă
de „astăzi” vârstă de tinere de
de „ieri”
„astăzi” „mâine”
încredere
solidaritate
 Bibliografie

• Bădescu, Ilie. (2002). Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme. Bucureşti:

Editura Economică. (pp. 421-436)
• Boudon, Raymond (coord.). [1992](2005). Tratat de sociologie. Bucureşti: Editura
Humanitas. (Cap. 1).
• Boudon, Raymond. (1990). Texte sociologice alese. Bucureşti: Editura Humanitas.
(pp. 164-201)
• Frunzaru, Valeriu. (2006). Solidaritatea socială în contextul reformelor sistemelor
de pesnii. Calitatea vieţii, 3-4, 363-373. (vezi:http://www.iccv.ro/oldiccv
/romana/revista/rcalvit/pdf2/cv2006.3-4.a10.%20Frunzaru_Valeriu.pdf)
• Mihu, Achim. (2008). Sociologie. Cluj-Napoca: Editura Eikon. (partea a VI-a)
• Rousseau, Jean Jacques. (2001). Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii
dintre oameni. Bucureşti: Editura Best publishing. (partea a doua)
• Schifirneţ, Constantin. [2002](2004). Sociologie. Bucureşti: Editura comunicare.ro
(cap. II)
• Zamfir, Cătălin. (1990). Incertitudinea. O perspectivă psiho-sociologică. Bucureşti:
Editura Ştiinţifică. (cap. 3)