G.H.

Mead un clasic al sociologiei

Conf dr Netedu Adrian
În 1963 apărea în Franţa prima traducere a lucrării Mind, Self & Society1 a unuia dintre
fondatorii (precursorii) interacţionismului simbolic- G.H.Mead. Pentru G. Gurvitch, cel care a
semnat apariţia cărţii în Franţa - G.H. Mead era unicul clasic al psihologiei sociale americane
care a influenţat o pleiadă întreagă de sociologi, de la R. Linton sau F. Znaniecky până la T.
Parsons.
G.H. Mead se revendica de la behaviorismul social pe care îl confrunta cu gândirea
unor autori contemporani. Astfel Mead se distanţa de J. B. Wilson (care nu sesiza experienţa
interioară, conştiinţa actorului social) dar se apropia de W. James (după care o bună parte a
conştiinţei individuale trebuie restituită lumii obiective). De fapt Mead instituia însuşi obiectul
de studiu al psihologiei sociale care nu se mărgineşte la conştiinţă sau introspecţie ci studiază
« activitatea sau comportamentul individului care se derulează în cadrul proceselor sociale
(…)accentul punându-se pe actul individual considerat în situaţia lui socială naturală » (op.
cit.2, pp. 6-7). G.H.Mead spunea că actele umane, gesturile provoacă răspunsuri, adaptări ale
celorlalţi. În momentul în care un gest are la bază o idee şi provoacă acelaşi lucru unei alte
persoane atunci gestul devine simbol semnificativ (are un sens definit). Altfel spus : « gesturile
devin simboluri semnificative când fac să se nască, implicit, la cel ce le execută aceleaşi reacţii
pe care el le induce, explicit, celui căruia i se adresează. » (op. cit., p. 41). Şi tot el preciza că
« inteligenţa nu este posibilă decât graţie gestului devenit simbol semnificativ » (ibidem).
Comunicarea prin gesturi în contextul social al experienţei originează însuşi spiritul
(Mind) nefiind deci semnificativă decât la actorii umani. Numai oamenii pot face apel la
simboluri, la limbaj. Practic G. H. Mead identifică două paliere ale interacţiunii sociale :

-gesturile ↔ interacţiunea non-simbolică (acţiuni neinterpretate)

-simbolurile semnificative ↔ interacţiunea simbolică

1
G.H. Mead, Mind, Self & Society, Univ. Of Chicago Press, Chicago, 1959; trad. fr. L’Ésprit, le soi et la société,
PUF, Paris, 1963.
2
Utilizăm aici ediţia franceză a lucrării citate.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

 Conform acestei scheme G.H. Mead adăuga că « tocmai de aceea semnificaţia este implicită în
structura actului social » (p. 70), iar oamenii prin participarea la viaţa socială, la viaţa şi
experienţa unui grup, împărtăşesc ceea ce se numeşte « o lume comună » un proces social
comun al experienţei şi al comportamentului, rezultat de fapt prin « interiorizarea comunicării
exterioare ». Generalizând această experienţă Mead adaugă faptul că : « din punct de vedere
behaviorist, universalitatea însăşi, impersonalitatea de gândire, de raţionare vine din faptul că
individul adoptă atitudinile celuilalt îndreptate către sine şi în final cristalizează toate aceste
atitudini particulare într-o atitudine unică pe care o putem numi altul generalizat » (op. cit.;
77).
Dacă ne oprim acum asupra celui de-al doilea termen din titlul cărţii sale, the self
(sinele), acesta « nu există la naştere ci apare în experienţa şi activitatea socială » (op. cit. ; p.
115). Sinele concentrează experienţa dar şi memoria (prin continuitate) fără să fie implicat în
viaţa organismului sau în experienţa senzorială. Sinele « este un obiect pentru el însuşi » deşi
este resimţit ca făcând parte din corp, fiind chiar obiectul de contemplaţie al spiritului (Mind).
Astfel apare « conştiinţa de sine », cel mai direct vizibilă în dialogul fiecăruia cu sine însuşi.3
În general însă, « atunci când un individ reacţionează la ce a spus un altul, iar această reacţie
devine o parte din din conduita sa ori când îţi vorbeşte ca şi un altul, atunci -spune G.H. Mead-
avem un comportament în care individul devine un obiect pentru el însuşi » (op. cit., p. 118).
Concluzia esenţială este că sinele nu se poate concepe înafara experienţei sociale şi, ca şi în
exprimarea marelui filosof român C. Noica « se divide fără să se împartă » pentru că există o
diversitate a sinelui conformă diverselor reacţii sociale la care suntem expuşi.
Dialogul individului cu sine însuşi este cel mai vizibil în primii ani de viaţă când
copilul îşi asumă diverse roluri, în jocul liber. Acelaşi joc devine coordonat de reguli precise
atunci când participă mai mulţi copii. Trecerea de la lipsa regulilor la jocul reglementat se face
prin « asumarea rolurilor altora »4. Practic orice actor social adoptă atitudinile grupului cu care
se identifică, de unde şi ideea de altul generalizat. La scară societală se poate spune însă că
individul face parte din două tipuri de grupuri (subgrupuri) : clasa socială (în care relaţiile

3
A nu se confunda conştiinţa cu conştiinţa de sine (care are o semnificaţie socială)!
4
G. Liiceanu amintea de diferenţa dintre to play the game (a juca jocul) şi to play the play (a juca joaca).
A se vedea în introducerea Preliminarii la o înţelegere a demnităţii jocului în lumea culturii la vol. J. Huizinga,
Homo ludens, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

 interindividuale sunt evidente) dar şi grupurile abstracte (în care relaţiile interindividuale sunt
mai mult sau mai puţin indirecte cum ar fi de ex. raportul debitor/creditor etc.). Odată cu
înaintarea în vârstă numărul grupurilor abstracte va creşte şi va determina întregul discurs logic
al individului în timp ce sinele va cunoaşte dezvoltarea completă dar şi direcţionată (individul
urmăreşte un scop anumit odată ce jocul social este reglementat). În acest proces se formează
şi personalitatea individului : se conturează astfel întregul demers integrativ faţă de grup şi de
instituţiile lui, intermedierea fiind făcută de limbaj.
Revenind la problematica conştiinţei, G. H. Mead spunea că mai există un sens al
acestui termen: faptul că se referă la un « eu » (I , în lb. engl.). Mai mult de atât orice actor
social se percepe în dublu sens : I şi Me (sinele personal şi sinele social)5. Şinele cumulează
ambele alternative : I (ca reacţie a organismului la atitudinile altora) şi Ne (ansamblu organizat
de atitudini atribuite altora pe care le asumăm şi faţă de care reacţionăm). Altfel spus,
atitudinile altora constituie acel Ne organizat şi la care noi reacţionăm ca şi I (ego). [op. cit., p.
149]. Acest mod de a reacţiona va fi determinat de atitudinea celorlalţi membri ai grupului
exprimată în « controlul social ». Acest control este expresia lui Me (sinele social) opus lui I
(sinele personal). Un rol foarte important îl au şi instituţiile sociale (« forme ale activităţii
sociale organizate »6) care determină reacţia actorilor sociali. Deşi consideră că instituţiile sunt
opresive, stereotipe şi ultraconservatoare, opunându-se progresului, totuşi G.H. Mead
consideră că fără acestea, fără atitudini şi fără activităţi sociale nu pot exista personalităţi
sociale deplin dezvoltate. Evident că psihosociologul american nu se opreşte la aceste
interpretări ci avansează o viziune asupra societăţii. El spune că societatea umană nu poate
exista fără Spirit (Mind) şi Sine (Self) tot aşa cum cele din urmă nu pot exista decât în context
social. Calitatea omului de a fi fiinţă socială (socialitatea) rezultă cu claritate din observaţia că
« omul aparţine unei comunităţi sociale organizate şi îşi originează natura în interacţiunile şi
relaţiile sociale » (op. cit., p. 195).
Încercând o sinteză a gândirii lui G. H. Mead vom concluziona odată cu A. Rose7 că
principalele ipoteze ale interacţionismului simbolic sunt următoarele:

5
Mai pe larg în E. Stănciulescu, Teorii sociologice ale educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 37
6
G. H. Mead, op. cit., p. 222
7
A. M. Rose, „A Systematic Summary of Symbolic Interaction Theory” (în vol. A. Rose, Human Behavior and
Social Process. An Interactionist Approach, Boston, Mass, Hughton Mifflin Co., 1962, p. 3-19); aici apud A.
Coulon, l’Ecole de Chicago, PUF, Paris, 1992, p. 15.

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

 1. Noi trăim într-un mediu în acelaşi timp simbolic şi fizic ; noi suntem cei ce construim
semnificaţiile lumii şi acţiunile noastre cu ajutorul simbolurilor.
2. Datorită simbolurilor « semnificative » pe care Mead le distinge de « semnele
naturale »noi avem capacitatea de « a ne pune în locul altuia » pentru că împărtăşim cu
alţii aceleaşi simboluri.
3. Împărţim cu toţii o cultură, care e un ansamblu elaborat de semnificaţii şi de valori,
care ghidează majoritatea acţiunilor noastre şi ne permite să predicţionăm în mare
măsură comportamentul altor indivizi.
4. Simbolurile, deci şi sensul şi valoarea ataşate nu sunt izolate ci fac parte din ansambluri
complexe, faţă de care individul îşi defineşte « rolul » (Me) care variază după grupul cu
care individul e în contact precum şi percepţia pe care o are despre el însuşi ca tot (I).
****
Aceste ipoteze au fost mai apoi dezvoltate de către continuatorii lui Mead în ceea ce s-a numit
mai târziu interacţionismul simbolic. Aici ne interesează însă faptul că moştenirea lăsată de
către G. H. Mead a fost şi este un punct de interes practic în toată istoria modernă a sociologiei
contând de fapt deschiderile diverse pe care le-a inspirat8. De exemplu G. H. Mead este
recunoscut ca unul dintre promotorii studierii altruismului şi a comportamentului prosocial.
Aceasta deoarece în centrul gândirii lui sociologice stă capacitatea „imaginării” situaţiilor în
care se pot afla alţi actori sociali şi capacitatea de a prelua/juca rolurile celorlalţi. De asemenea
teoria lui Mead este citată ca una dintre multiplele teorii privind personalitatea umană alături
de cele ale lui K. Levin, A. Moles sau J. Piaget. Pentru ţara noastră să amintim de exemplu de
interpretarea operei lui Mead din perspectiva comunicării9.
Alţi autori au relevat apropierile dar şi diferenţele dintre teoria lui G. H. Mead şi a lui J.
L. Moreno10 în ceea ce priveşte acţiunea umană, limbajul ca şi instrument al interacţiunii, rolul
şi procesul învăţării etc. Vitale -consideră McKiney- sunt apropierile dintre principalele
concepte ale celor doi clasici: I şi Me şi ar fi similare cu spontaneitatea biologică şi conservele

8
A se vedea şi în Richard F. Lowy, George Herbert Mead: A Bibliography of the Secondary Literaure with
Relevant Symbolic Interactionist References, Studies in Symbolic Interactionism, vol. 7 part B (1986): 459-521
9
P.Dobrescu, A. Bârgăuanu, „Interacţionismul simbolic”, Sociologie Românească, nr.3, 2003
10
J. K. McKiney, „A Comparison of Social Psychology of G. H.Mead and J. L. Moreno”, Sociometry, Vol. 10,
Nr. 4, 1947, pp. 338-349

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com

 culturale. La fel a procedat şi G. E. Swanson11 comparând concepţiile lui G. H.Mead şi S.Freud
şi considerându-le complementare.
Nu au lipsit de-a lungul timpului şi criticile la adresa lui G. H. Mead acuzat uneori de
slaba aplicabilitate la cercetarea empirică a teoriei sale sau de faptul că unele aserţiuni rămân
imposibil de verificat12. Fără doar şi poate că o trecere în revistă a tuturor influenţelor şi
referinţelor ar fi o întreprindere imposibilă şi o simplă accesare a site-ului
http://spartan.ac.brocku.ca/~lward/Mead poate fi sugestivă în acest sens. Am sugerat aici doar
câteva direcţii de analiză pe care le considerăm utile în orice alte dezvoltări ulterioare. Dar mai
important este faptul că o lectură/re-lectură din G. H. Mead este mereu actuală.

11
G. E. Swanson, „Mead and Freud: Their Relevance for Social Psychology”, Sociometry, Vol. 24, Nr. 4, 1961,
pp. 319-339
12
A se vedea de exemplu articolul lui L.Athens, „’Domination’. The Blind Spot in Mead Analzsis of the Social
Act”, Journal of Classical Sciology, vol. 2, 2002, pp. 25-42

PDF created with pdfFactory trial version www.pdffactory.com