PSIHOLOGIA SUPRAVIETUIRII ÎN OPERATIILE ANTITERORISTE

Manuela Bratosin*
 
 
A poseda deprinderi de supravietuire este important, a supravietui este esential.

Lucrarea îsi propune sa identifice si sa explice comportamentul militarilor în situatii

reale de supravietuire asociate misiunilor antiteroriste. Militarii se confrunta pe de o
parte cu atitudinile teroristilor, iar pe de alta parte cu stresul produs de propria minte,
care împreuna creeaza situatii tensionante ce îi pot destabiliza.

Elementul cheie în orice situatie de risc este atitudinea mentala, orice eroare în
gestionarea propriului comportament pot transforma un luptator instruit si sigur pe el
în unul nehotarât, ineficient si cu deprinderi îndoielnice care poate sa-si puna atât
propria viata în pericol, cât si pe cea a camarazilor sai.

I. Operatii antiteroriste. Perspectiva psihosociala

În ultimul timp auzim din ce în ce mai des cuvintele: teroristi, terorism, actiuni
antiteroriste. Nu exista emisiune de stiri prezentata la radio sau televiziune fara sa
prezinte acte grave de violenta concretizate în explozii care au ca urmare morti si
raniti. Acestea se petrec cu frecventa mare în Irak, locul unde sunt dislocati si militari
români.

Pe lânga pregatirea militara specifica fiecarei arme în parte militarii trebuie sa-si
cunoasca din punct de vedere psihologic adversarii, sa-si constientizeze propriul
potential si nu în ultimul rând sa se poata autogestiona ca sa nu devina victime sau
chiar agresori ai oamenilor lipsiti de aparare.

Ca fenomen complex, terorismul a fost abordat mai ales din perspectiva stiintelor
juridice ca savîrsirea unor explozii, incendieri sau a altor actiuni care creeaza pericol
pentru viata oamenilor ori cauzeaza daune materiale considerabile, ori provoaca alte
urmari sociale grave în scopul violarii securitatii publice, intimidarii populatiei sau
determinarii autoritatilor publice ori a persoanelor fizice sa ia anumite hotarâri, precum
si amenintarea cu savârsirea unor astfel de actiuni în aceleasi scopuri.

Din perspectiva psihosociala [Hudson,1999,McCauley,2002, Mansdorf, 2003, O’Connor,

2004, Zimbardo 2004 ] au concluzionat ca actele de terorism nu pot fi puse pe seama
problemelor psihopatologice si a tulburarilor de personalitate. Terorismul este o
consecinta a patologiei organizationale care le ofera un sens celor atrasi de aceste
grupuri.

Analizând din perspectiva psihologica abuzurile comise de militarii americani asupra

prizonierilor irakieni din Abu Ghraib - Irak, un psihiatru militar a afirmat ca acele acte
s-au datorat actiunii într-un mediu periculos în lipsa supervizarii [Taguba, 2004 ].
Abuzurile savârsite nu au fost doar ca urmare a esecului unor indivizi în a se conforma
unor standarde, ci esecul unor lideri în a întari disciplina.

Compararea teroristilor cu membrii dezirabili ai societatii, din aceeasi zona geografica,

a relevat faptul ca acestia au frecvente similare în manifestarea tulburarilor de
personalitate [ Mc.Caully, 2002 ]. Acceptându-se ipoteza ca persoanele care comit acte
de terorism manifesta tulburari de personalitate, nu trebuie sa neglijam faptul ca ei fac
parte din grupuri care functioneaza pe baza discretiei, încrederii si sprijinului reciproc
si nu recruteaza oameni care pot fi usor reperati în public. În manualul Al Qaeda sunt
descrise trasaturile pe baza carora sunt recrutati membrii organizatiei. Ei trebuie sa fie
capabili sa pastreze secretul organizatiei atât în interior cât si în afara, sa fie calmi si
sa îndure traume psihologice cum ar fi: arestul sau moartea camarazilor, sa fie de
încredere, sa posede abilitati de observare, analiza si sinteza.

Daca analizam cu atentie trasaturile de mai sus ele sunt printre cele care definesc si
profilul unui militar implicat în operatiile antiteroriste. De aceea este vital pentru un
asfel de luptator sa-si cunoasca bine adversarul, sa-i cunoasca mentalitatea, cultura
din care face parte, ideologia religioasa ca sa-i poata anticipa reactiile si misiunea sa
se încheie cu succes.

II. Semnificatia psihologica a supravietuirii

Un militar implicat într-o situatie de risc are nevoie de mult mai mult decât stiinta si
îndemânarea de a construi adaposturi, a procura alimente, a face focul si a se deplasa
fara mijloace standard de navigatie. Unii luptatori având o instruire minima din punct
de vedere a tehnicilor de supravietuire au trecut cu bine prin situatii care le puneau
viata în pericol, altii care erau instruiti, dar care nu au avut capacitatea de a folosi
aceste tehnici au murit. Cheia este atitudinea celor implicati care fara o autogestionare
comportamentala riguroasa, informatiile obtinute la instruire nu le foloseste la nimic.

Într-un mediu ostil care presupune supravietuirea, militarul este supus în permanenta
stresului care are impact nu în ultimul rând asupra mintii sale. Gândurile, ideile
necontrolate, rationamentele gresite amplificate de emotii puternice creeaza anxietate
ce poate transforma un soldat sigur pe el, instruit într-unul indecis, ineficace, cu o
abilitate îndoielnica de supravietuire.

Este imperativ ca cei implicati în situatii tensionate, conflictuale sa fie avizati asupra
propriilor reactii comportamentale si a modului de gestionare a acestora. Stresul la
care sunt supusi nu este o maladie care poate fi tratata si eliminata, este o conditie pe
care în functie de situatie fiecare o experimenteaza. Stresul are si o parte pozitiva
deoarece ofera provocari si da sansa fiecaruia sa-si evalueze popriile calitati de
adaptare si flexibilitate, relevând totodata importanta situatiilor. Gestionarea
ineficienta a stresului însa aduce latura negativa a acestuia, ceea ce duce la dezordine
mentala si emotionala concretizata prin urmatoarele:
- dificultati în luarea deciziilor corecte;
- atitudine rautacioasa fata de ceilalti;
- uitare;
- nivel energetic scazut;
- anxietate constanta;
- predispozitie spre comiterea unor erori;
- idei despre moarte sau suicid;
- dificultati de comunicare si relationare;
- izolare;
- evitarea asumarii responsabilitatii;
- neglijenta fata de propria persoana.

În concluzie stresul poate avea un rol constructiv sau distructiv asupra psihicului
militarului. El poate încuraja sau descuraja, poate impulsiona sau poate duce direct la
moarte.Va supravietui militarul care va domina propriul stres în loc sa lase stresul sa-l
domine pe el.

Orice interventie antiterorista implica risc, iar acesta are ca efect direct stresul asupra
psihicului militarului. De multe ori evenimentele producatoare de stres nu apar pe rând
ci simultan: informatii insuficiente asupra misiunii sau a locului, obstacole,
probabilitatea ranirii sau chiar a pierderii vietii. Odata acestea recunoscute de psihic
acesta fie se pregateste sa lupte, fie sa cedeze. Aceasta pregatire implica un S.O.S.
intern trimis întregului organism. Din punct de vedere fiziologic se elibereza energie
prin intensificarea metabolismului lipo-glucidic, ritmul respiratiei se intensifica pentru a
creste aportul oxigenului în sânge, creste tensiunea musculara, mecanismle de
coagulare sunt activate pentru reducerea sângerarii ranilor; simturile devin mai
ascutite, auzul mai sensibil, se dilata pupilele, mirosul devine mai sensibil. Aceasta
mobilizare a organismului permite militarului sa faca fata pericolelor potentiale. Cu
toate acestea nivelul de alerta nu poate fi mentinut la nesfârsit mai ales când sursele
de stres au continuitate si se cumuleaza, instaurându-se epuizarea, de aceea
mecanismele de supravietuire implica strategii de administrare eficienta a stresului.
Luptatorul trebuie sa cunoasca tipurile de factori situationali care favorizeaza stresul.

III. Factorii situationali ai stresului în actiunile antiteroriste

1. Ranirea, Boala sau Moartea

Ranirea, boala sau moartea sunt fenomene reale carora un supravietuitor trebuie sa le
faca fata. Nimic nu este mai stresant decât un mediu de risc în care se poate muri ca
urmare a actiunii adversarului, a unui accident sau ranirii letale. Boala si ranirea
genereza durere si discomfort. O buna gestionare a stresului aduce dupa sine marirea
curajului si scaderea vulnerabilitatii acestuia, marind considerabil sansele de
supravietuire.

2. Nesiguranta si Lipsa Controlului

Militarii participanti la actiunile antiteroriste nu au întotdeauna informatii complexe
despre misiunea la care participa. Singura garantie este ca nimic nu este sigur. Este
extrem de stresant sa lupte când au la dispozitie doar un minim de informatie si un
control limitat asupra câmpului de lupta. Acestea cumulate pot duce la ranire sau chiar
moarte.

3. Zona de responsabilitate
În misiuni militarii trebuie sa cunoasca zona de responsabilitate care poate contine
elemente, pe care daca le cunosc dinainte reduc efectul stresului de acomodare,
prevenind totodata îmbolnavirea, ranirea. Aceste elemente pot fi: alternari bruste de
temperatura (noaptea foarte frig si ziua foarte cald), temperaturi de peste 60 C,
furtuni de nisip, insecte, reptile periculoase, cultura, obiceiurile si religia locuitorilor din
zona si nu în ultimul rând atitudinea lor fata de straini.

4. Satisfacerea trebuintelor primare : foamea si setea

Oricât ar fi de antrenat, un luptator fara apa si mâncare nu poate supravietui. Astfel
procurarea si proviziile de hrana si apa sunt importante pentru supravietuire.

5. Oboseala si Izolarea
Unele misiuni implica rutina, timp de asteptare îndelungat ceea ce duce la cresterea
gradului de oboseala a militarilor (deminarea cladirilor, eliberarea de ostateci).
În conditii de izolare , luptatorul are prilejul de a-si demonstra capacitatile de
autosupravietuire, fiind doar el si agresorul sau obiectul agresiunii ( în cazul doar a
explozibilului în lipsa factorului uman ). Nu trebuie neglijat faptul ca teroristii
amplaseaza explozibilul în zone greu accesibile, izolate. În astfel de situatii fiecare
individ reactioneaza diferit, având modalitati proprii de gestionare a stresului.

IV. Reactii naturale ce apar la stresul de lupta

Studierea problemelor de ordin emotional ale militarilor care au interventii în misiuni

cu grad crescut de risc au relevat urmatoarele prin tehnica debriefingului: luptatorii
sunt mai întâi de toate oameni "de actiune" si abia dupa aceea de "cuvinte" sau
"rationamente". Odata însa începuta conversatia, ei rememoreaza interventiile socante
si constientizeaza starile emotionale prin care au trecut:

1. Frica
Frica este un raspuns emotional la circumstantele periculoase în care se desfasoara
interventia antiterorista. Ea are un potential cauzator de moarte, ranire sau
îmbolnavire. Vatamarea nu se reduce doar la probleme de natura fizica ci si la cele
psihice, emotionale.
Pentru soldatii care încearca sa supravietuiasca, frica poate avea o functie pozitiva de
încurajare producând cutezanta chiar si în cazul ranirii.
Din nefericire pentru altii frica poate imobiliza, astfel individul fiind incapabil sa se
salveze. Multi militari manifesta frica când sunt într-un mediu necunoscut si conditiile
din jur sunt împotriva lor.
Fiecare luptator trebuie sa dezvolte modalitati proprii de sapânire a fricii pornind de la
specificul misiunilor si al propriei personalitati, deoarece el este o entitate unica, iar
reactiile îi sunt specifice .

2. Anxietatea
Asociata cu frica este anxietatea. În situatii de lupta este natural ca militarii sa se
teama pentru viata lor, face parte din instinctul de conservare.

Anxietatea poate trece însa de limitele de a pune în garda organismul pentru

autoconsevare si apar atacurile de panica care dezorganizeaza psihicul uman .

Exista mai multe maniere de manifestare a fenomenului anxios:

- Atacurile recurente de panica (anxietate acuta care apare brusc în cele mai diverse
situatii);
- Stari de anxietate generalizata în care predomina o stare de frica de mai mica
intensitate, dar de durata mai mare si care îsi au explicatia în idei nerealiste sau cu
motivare excesiva care apar din interpretarea unor fenomene ale vietii. Multe reactii
somatice (datorate reactiilor vegetative) pot apare în acest tip de anxietate (tensiune
musculara, oboseala, tremuraturi, transpiratii, uscarea gurii, ameteli, diaree, greturi,
mictiuni frecvente, insomnie, iritabilitate). Gândurile care apar pe acest fond sunt
variate, dar toate au ca tematica ideia ca individul nu este capabil a tine sub control
aceasta situatie, motiv pentru care el anticipeaza nerealist situatia si evaluarile din
partea altora, combinând frica cu aspecte de suferinta somatica difuza.

Modul de debut a crizelor de panica apare brusc sau dupa o perioada în care soldatul a
avut anxietate generalizata, debutul putând apare în timpul misiunii sau dupa
( posttraumatic ).

Anxietatea generalizata poate apare si brusc, dar si gradat dupa un eveniment cu efect
de soc pentru individul în cauza. Pentru ambele forme evenimentele stresante sunt
acelea care declanseaza fenomenul, aceste evenimente ducând adesea la declansarea
crizei (termenul folosit este acela de "eveniment de pericol" sau "eveniment ecran"
pentru ca el serveste doar la declansare, cauza fiind mult anterioara. Exista si
fenomene combinate de anxietate si depresie.

În anxietate se percepe un pericol fizic sau psiho-social (se supraestimeaza de fapt

acest pericol). Este o supraestimare reflexa, automata care duce la activarea
programului anxios (amintirea ancestrala.)

În situatii de risc, daca individul are o percepere realista a pericolului starea de

anxietate nu se mai produce. Când se produce anxietate patologica individul automat
supraestimeaza pericolul care ar fi cuprins în situatia respectiva. Aceasta
supraestimare automata si reflexa activeaza "programul anxios" ancestral, care este
reprezentat de un set de raspunsuri, probabil reactivate din trecutul evolutiei noastre
ca specie si care avea rolul de a ne proteja de distrugere în mediul primitiv Aceasta
reactie ancestrala cuprinde urmatoarele componente:
- Prepararea luptei sau a fugii (cele 2 reactii adaptative la un mare pericol);
- Scanarea selectiva a mediului pentru posibilele surse de pericol si panica;
- Inhibarea comportamentului (frica paralizeaza sau dimpotriva, activeaza daca reactia
este adaptativa ).
 
Reactia adaptativa reprezinta de fapt activarea resurselor psihice de a se mentine în
viata si a nu fi ranit.

3.Furia si frustrarea
Frustrarea apare când o persoana este înfrânta în mod constant în încercarea de a a-si
atinge un scop. Arta supravietuirii presupune ca militarul sa ramâna în viata pâna când
apare ceva sau cineva care l-ar putea ajuta. Pentru atingerea unui astfel de scop,
soldatul trebuie sa folosesca un minim de resurse si aproape inevitabil va întâmpina si
dificultati care-i vor scapa de sub control. Astfel, mai curând sau mai târziu, luptatorii
vor fi pusi în fata frustrarii când unele din planurile lor esueaza. O consecinta a acestei
frustrari este furia. Sunt multe evenimente într-o actiune de lupta care pot produce
furie: ratacirea, uitarea sau deteriorarea echipamentului, temperatura, câmpul actiunii
cu multiple obstacole, agilitatea adversarilor si limitele fizice. Frustrarea încurajeaza
reactiile impulsive si comportamentul irational, deciziile nefundamentate si
abandonarea actiunii.

Daca luptatorul îsi poate valorifica si canaliza corespunzator intensitatea emotionala

asociata cu furia, el poate actiona productiv atunci când raspunde provocarilor
misiunii, din contra daca se lasa prada sentimentelor de mânie, el poate pierde multa
energie si pune în pericol propria viata si pe a camarazilor.

4.Depresia
Privatiunile impuse de misiunile de lupta produc sentimente de mâhnire, suparare. Pe
masura ce acestea se adâncesc si se cumuleaza apare "depresia ". Depresia este în
corelatie cu frustrarea si furia. Militarul frustrat este din ce în ce mai suparat pe
masura ce nu îsi poate atinge scopurile. Daca furia nu îl depresurizeaza ( prin
exteriorizari ), atunci nivelul frustrarii creste. Arcul distructiv furie-frustrare se
amplifica pâna când individul este epuizat fizic, mental si emotional. Ajuns în acel
punct, el începe sa renunte si atentia se muta de la " Ce pot sa fac? " la " Nu mai este
nimic de facut! " Depresia este o expresie a acestui sentiment de lipsa de speranta si
deznadejde.

Nu este nimic anormal sa fii suparat atunci când te gândesti la cei dragi si îti aduci
aminte cum este în lumea civilizata. Astfel de gânduri, de fapt ar trebui sa
impulsioneze militarul sa termine misiunea cu bine si sa nu cedeze depresiei.

5. Singuratatea si plictiseala
Omul este o fiinta sociala. Foarte putini oameni îsi doresc sa fie singuri tot timpul.
Militarul trebuie sa fie constient ca exista posibilitatea de a fi izolat într-un caz de
supravietuire. Partea pozitiva a acestui lucru ar fi ca singuratatea poate releva abilitati
si talente ascunse pe care individul nu le constientizase înca. Într-o astfel de situatie
se pot descoperi forte si puteri interne nebanuite. Partea negativa este ca singuratatea
si plictiseala pot fi surse ale depresiei. Într-o situatie de supravietuire, singur sau
împreuna cu camarazii, soldatul trebuie sa gaseasca cai pentru a-si tine mintea
ocupata productiv si sa-si dezvolte un nivel de autosuficienta.

6. Vinovatia
Circumstantele care conduc la o situatie de supravietuire sunt uneori tragice si
dramatice, mai ales când este vorba de o operatie antiterorista cu pierderi de vieti
omenesti. Luptatorul trebuie sa fie constient ca poate fi singurul sau unul din putinii
supravietuitori. Nu este neobisnuit pentru supravietuitori sa se simta vinovati pentru
ca au ramas în viata, în timp ce altii au murit. Acest sentiment, când este folosit în
sens pozitiv, a încurajat oamenii sa fie si mai hotarâti sa supravietuiasca pentru un
scop maret în viata. Uneori supravietuitorii încearca sa continue actiunea celor care au
fost ucisi. Indiferent de motivatia pe care o au, militarii nu trebuie sa se lase cuprinsi
de sentimente de vinovatie. Cu totul aparte, având legatura tot cu sentimentul de
vinovatie este "necesitatea de a ucide". Fiind nevoiti sa ucida inamicul, pentru unii
militari acest fapt poate deveni un important factor al stresului de lupta. Majoritatea
oamenilor au convingeri morale puternice impotriva uciderii si ranirii semenilor nostri,
iar pentru unii militari este aproape imposibil din punct de vedere psihologic sa se
angajeze în a omorâ, cel putin la primele contacte cu inamicul. În cazuri extreme,
astfel de militari pot fi chiar incapabili sa reactioneze, sa se apere pe ei însisi când sunt
atacati. Pe parcursul angajarii în lupta militarii pot deveni însa obisnuiti sa ucida
militarii inamici, iar unii dintre ei chiar se mândresc cu aceasta.

7. Sinuciderea
Un alt raspuns la solicitarile deosebite ale vietii de misiune antiterorista l-a constituit
sinuciderea. Aceasta apare mai ales în conditiile în care luptatorul este luat prizonier.
Analizele facute asupra frecventei sinuciderilor în rândul prizonierilor ne arata ca acest
fenomen nu constituie un simptom dominant. În general, sinuciderile au loc în
perioada initiala a starii de prizonierat, când de fapt se produce impactul negativ cel
mai puternic, ca urmare a distrugerii întregului suport social al vietii prizonierului.
Ruperea tesaturii interindividuale ramâne un factor al producerii stresului, în orice
conditii, si cu atât mai semnificativ în situatiile captivitatii. Rezistenta individuala este
astfel permanent corelata cu rezistenta data de forta coeziva, de solidaritatea sociala a
grupului. S-a constatat un raport invers proportional al frecventei sinuciderilor cu
gradul de integrare într-un grup al unui individ si un raport direct proportional cu
cresterea rezistentei acestuia, atât a celei fizice cât si a celei psihice.

Posibilitatile de supravietuire a grupului au fost realizate si dezvoltate numai în masura

în care acesta si-a dovedit capacitatea de organizare si de subordonare a intereselor
individului la necesitatile colective. Existenta unui grup organizat, animat de idealuri
corespunzatoare, elaborarea unor strategii comune pentru supravietuire au asigurat
cresterea vointei individuale si de grup, a rezistentei psihofiziologice, diminuarea si
eliminarea starii de apatie.

Conditiile prizonieratului pot induce o apatie generala a grupului ce determina la rândul

ei scaderea capacitatii de decizie si de actiune. Sinuciderea presupune un anumit grad
de mobilizare si decizie activa pe care prizonierii, slabiti si apatici, nu-l ating. În
sprijinul acestei ipoteze se invoca frecventa mai mare a sinuciderilor la ofiteri (supusi
unui grad mai mic de constrângere) fata de soldati. Asa s-ar explica, dupa unii autori,
cresterea sinuciderilor printre prizonieri. Ofiterii educati în acest spirit normal al
onoarei si demnitatii militare accepta cu greu postura învinsului si a acestei pete
considerate rusinoase, pe care o reprezinta prizonieratul.
Datele obtinute din diverse studii ale conduitei unor grupuri de militari aflate în conditii
de viata si de munca neobisnuite au atras atentia asupra complexitatii factorilor
determinanti ai stresului psihic. Astfel, trebuie luate în considerare obiceiurile,
credintele, valorile care caracterizeaza cultura unui individ sau unei organizatii militare.

Fiecarui militar i se poate diminua teama de prizonierat daca este convins de doua
lucruri: primul, ca are posibilitati psihofiziologice deosebite de a rezista, ca nu poate fi
manipulat psihic chiar atât de simplu si, al doilea, ca niciodata nu va ramâne singur.
Omul, si cu atât mai mult militarul bine pregatit poate supravietui fara mâncare pâna
la zece zile si pâna la sase luni consumând doar jumatate din cantitatea de alimente cu
care este obisnuit, sau poate rezista fara somn pâna la cinci zile, fara urmari negative
deosebite pentru sanatate. De asemenea o buna pregatire psihica îl ajuta pe militar sa
nu devina o jucarie atât de usor de cunoscut si de condus în directia dorita de
manipulator. Daca învata sa actioneze si sa raspunda pozitiv la aceste solicitari,
perioada prizonieratului poate fi depasita.

Astfel, unii cercetatori au descoperit ca una dintre variabilele critice de rezistenta la

stres era capacitatea emotionala de raspuns. Asa se explica de ce acei prizonieri de
razboi dotati cu o anumita „distantare emotionala" în raport cu viata cotidiana au
rezistat mai bine decât camarazii lor de detentie. Pragul de anxietate sau de angoasa
poate fi mai mult sau mai putin ridicat, tinând seama de individ; în consecinta, indivizii
cei mai vulnerabili vor fi aceia care prezinta un prag al angoasei foarte scazut. Se
confirma înca o data astfel ca vulnerabilitatea la stres, poate varia în functie de
actiunea agentilor stresori si de factorii de personalitate.

V.Tehnici de administrare a stresului în situatii de risc

Pe principiu ca este mai usor sa previi decât sa tratezi, militarii participanti la actiunile
antiteroriste parcurg înainte de plecarea în misiune un set de tehnici de gestionare a
stresului, în asa fel încât actiunile lor sa fie la maximum de eficienta, iar erorile si
pierderile cât mai nesemnificative.

Locul de desfasurare: laboratorul psihologic al U.M. 01763

Participanti: militarii care fac parte din detasmaentul Irak,
Mijloace folosite: aparatura audio-video, computer, videoproiector
Timp alocat: 8 ore
Modalitatea instruirii: prezentarea de filme, sliduri din misiunile anteriaoare, discutii
interactive psiholog-participanti.
Temele abordate sunt: autocunoasterea, anticiparea temerilor, adoptarea atitudinilor
pozitive, tehnicile de gestionarea stresului.

1. Autocunoasterea
Succesul misunii depinde foarte mult de felul în care fiecare individ îsi cunoaste
limitele.Pentru a realiza acest lucru, militarilor le sunt aplicate chestionare si inventare
de stres, tehnici proictive de cunoastere a personalitatii, scale de anxietate, teste de
simulare a abilitatilor. Pornind de la rezultatele obtinute în conditiile în care ei nu sunt
supusi niciunui pericol, ei încep instruirea transpunându-se cu ajutorul filmelor si al
efectelor audio-video socante situatiilor de risc:

2. Anticiparea temerilor
Participantii sunt sfatuiti sa nu pretinda ca nu încearca sentimentul de teama si sunt
rugati sa identifice din sirul de imagini, imaginea care îi înfricoseaza cel mai mult.tinta
nu este aceea de a elimina frica, ci de a-si consolida fiecare încrederea în fortele
proprii în situatiile care le creeaza cel mai mult anxietate. Aprecierile circumstantelor
evenimentelor trebuiesc tratate cu onestitate si realism. Când în fata unei situatii de
supravietuire militarul nu este realist, pe motiv ca lui nu i se poate întâmpla,
dezamagirea poate fi pe masura.
Deviza ar trebui sa fie: " Spera în ceea ce este mai bine si pregateste-te pentru ceea
ce este mai rau ".

3. Adoptarea atitudinilor pozitive

A vedea partea pozitiva în situatiile din jur nu numai ca mentine într-o forma optima
starea de spirit, dar este excelenta pentru exersarea imaginatiei si creativitatii.
Militarii nu trebuie sa uite ca esecul pregatirii psihologice personale duce la reactii
precum depresia, pierderea concentrarii atentiei, decizii inadecvate, renuntarea înainte
ca organismul sa cedeze.

4. Tehnicile de gestionare a stresului

Nu toate detasamentele participante la misiuni pleaca însotite de psiholog care sa
realizeze o pregatire psihica pentru fiecare tip de misiune în parte si chiar daca se
întâmpla acest lucru, poate fi un psiholog la peste câteva sute de militari. De aceea
este important ca fiecare militar care pleaca, sa participe la misiune cu "lectia
învatata".
Învatarea tehnicilor de administrare a stresului poate îmbunatati în mod semnificativ
capacitatea de a ramâne calm si concentrat în timpul celor mai riscante situatii.
Elementele acestor tehnici sunt: exercitiile de relaxare care implica controlul
respiratiei, ele au ca urmare o mai buna oxigenare a creierului si o mai buna
functionare a întregului organism, planificarea riguroasa a timpului de actiune,
procedurile de convingere si de restructurare a cunoasterii (abilitatea de a controla
modul în care este perceputa o situatie).

VI. Concluzii

Misiunea militarilor într-o situatie de supravietuire este sa ramâna în viata. Ei sunt cei
care experimenteaza o combinatie de gânduri si emotii. Acestea în functie de abordare
pot lucra în favoarea sau defavoarea lor. Frica, anxietatea, furia, frustrarea, vinovatia,
depresia sunt toate reactii posibile la stresul asociat supravietuirii. Daca cauzele care
ar duce la aceste reactii ar fi controlate, soldatului i-ar creste sansele de supravietuire,
el ar fi mai atent la instruire, sa lupte atunci când îi este teama, sa actioneze pentru a-
si asigura sprijinul si securitatea, sa creada în camarazii sai. Când militarul nu-si poate
controla aceste reactii într-un mod sanatos, el poate ajunge la inactivitate. În loc sa se
bazeze pe resursele sale interne, el asculta de temerile sale interne, astfel el
experimenteaza înfrângerea psihologica cu mult înainte de cea fizica. Supravietuirea
este o stare naturala a fiecaruia, luptatorii trebuie sa fie pregatiti sa ramâna în viata cu
demnitate si onoare.
 
 

Bibliografie

1. Bandura, Albert, Mechanisms of Moral Disengagement, in W. Reich, 1990

2. Constantin-Edmond Cracsner, Elemente de Psihologie Militara,Ed. Academiei de
Înalte Studii Militare, Bucuresti, 2003
3. Freidrich, Stephanie, Enemy Images, prezentare pentru Psyhologists for Social
Responsibility, www.psysr.org.2002
4. Smelser, Neil, Mitchell, Faith, Terrorism : Perspectives from Behavioral and Social
Sciences, NAP,2001
5. Taguba, Article 15-16 Investigation of the 800th Military Police
Brigade, www.npr.org/iraq/2004
6. U.S.Army Survival Manual, Department of Defense.