ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

,,NICOLAE BĂLCESCU”

LEADERSHIP ÎN CONTEXT MULTICULTURAL

STIUDIU PRIVIND MANIFESTAREA

LEADERSHIP-ULUI MILITAR ÎN OPERAȚIILE
MULTINAȚIONALE – KOSOVO -

Întocmit :
Ostate Marian-Grațian

SIBIU
2020

1
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

CUPRINS

1. INTRODUCERE........................................................................................................3
2. BENEFICIILE MULTINAȚIONALITĂȚII..............................................................3
3. PROVOCĂRI ÎN COMANDA FORȚELOR MULTINAȚIONALE........................5
3.1. Provocările în domeniul profesional.....................................................................5
3.2. Restricții politice...................................................................................................6
3.3. Considerații privind limba....................................................................................7
3.4. Aspectele religioase și culturale...........................................................................7
4. INTERVENȚIILE MILITARE NATO DIN KOSOVO.............................................8
5. CONCLUZIE..............................................................................................................9
6. BIBLOGRAFIE........................................................................................................10

2
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

1. INTRODUCERE

Experiență recentă în desfășurarea operațiilor de menținere și de sprijinire a păcii

arată necesitatea apariției unei forțe multinaționale și multiculturale. Conducerea unor
astfel de unități militare oferă mai multe oportunități, precum și diverse provocări.
Comandanții din unitățile militare combinate trebuie să realizeze cunoașterea profundă
a capacităților, precum și deficiențele subordonaților săi din diferitele țări, religiile și
culturile acestora, care vor permite dezvoltarea unui lider militar și a unei echipe
eficiente de luptă. Din analiza beneficiilor și problemelor rezultate din urma
multinaționalității și multietnicității, combinate cu experiențele foștilor militarii din
operațiile de menținere a păcii s-ar putea trage anumite concluzii care, l-ar putea ajuta
pe comandant să înțeleagă mai bine și să-și antreneze trupele multinaționale într-un
mod mai eficient și mai bine gândit.
Multinaționalitatea este cheia pentru realizarea eficientă a operațiilor de
menținere a păcii și de sprijinire a păcii. Misiunile ONU de menținere a păcii aveau de
la bun început ca și caracter internațional participarea în misiuni utilizând forțe
combinate. În prezent, se poate observa o tendință de internaționalizare a operațiunilor
iar de câțiva ani asistăm la apariția unor unități militare internaționale cum ar fi brigada
germano-franceză sau brigada lituano - poloneză – ucraineană, nu în ultimul rând
divizia multinațională din țara noastră, care sunt în prezent organizate și utilizate în
întrebuințarea viitoarelor operațiuni de menținere a păcii din noile teatre de operații.

2. BENEFICIILE MULTINAȚIONALITĂȚII

În operațiunile de menținere a păcii, multinaționalitatea joacă un factor foarte

important, deoarece arată că acea operațiune nu este doar un conflict al unei țări
împotriva alteia, misiunea fiind organizată datorită preocupării comunității
internaționale pentru pace în lume. De aceea Statele Unite au pus un accent deosebit pe
crearea unui coaliții internaționale în timpul intervențiilor militare împotriva liderul
irakian Saddam Hussein în cadrul operațiunii „Desert Storm” din 1991, în timpul celui
de-al Doilea Război din Golf în 2003 și NATO în timpul operațiunii ISAF din
Afganistan, exemplele putând continua.
Un alt aspect important, în plus față de internaționalismul forțelor de menținere a
păcii regăsim o diversitate culturală și religioasă. În timpul războiului din Golf, ,,o
atenție deosebită a fost acordată implicării țărilor arabe, această operațiune nu

3
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

trebuia percepută ca o cruciadă a creștinilor împotriva islamului”1, ceea ce a vrut

Saddam Hussein să prezinte celorlate țări arabe.
Anumiți factori benefici ai multinaționalității pot avea o influență extraordinară
asupra sprijinului unei misiuni internaționale.
Primul factor este dat de legitimitate, după cum am menționat anterior
internaționalitatea aduce o mai mare acceptare a operației. Caracterul internațional arată
că nu numai una sau mai multe forțe doresc să intervină, mai mult decât atât, forțele au
mandatul comunității internaționale care autorizează coaliția să funcționeze în dorința
păstrării păcii în lume.
Al doilea beneficiu îl reprezintă accesul la resurse mai mari astfel că un număr
mai mare de țări care participă la operațiune oferă decidenților ,,posibilitatea de a
utiliza un număr mai mare de resurse, atât umane, cât și materiale”2. De asemenea, se
poate aplica o gamă mai largă de tehnologii militare și aprovizionare pentru operațiune.
Un alt factor important legat este dat de colectarea de fonduri pentru operațiune (,,de
exemplu, în cazul NATO implicarea și costurile de operare sunt acoperite de statele
membre participante în campanie”3).
Al treilea beneficiu este eficiența sprijinul diplomatic deoarece un număr mare
de țări implicate în menținerea păcii sau în alte operațiuni militare contribuie, de
asemenea, la creșterea influenței diplomatice asupra părților aflate în conflict.
Al patrulea beneficiu este reprezentat de flexibilitate mai mare, astfel încât
internaționalitatea asigură oportunitatea de a folosi militari din diferite contingente cu
diverse înclinații religioase și culturale. În anumite zone, militari aparținând unor
națiuni sau grupuri etnice vor fi mai ușor de acceptat ca forțe de menținere a păcii, decât
alte naționalități.
Exemplele menționate anterior arată numeroase avantaje oferite de structurile
multinaționale a forțelor de menținere a păcii. Totuși, internaționalitatea armatelor nu
presupune numai aceste beneficii, însă, de asemenea, provoacă și multe încercări, în
special pentru ofițerii lideri din toate nivelurile de comandă.

1
William Blum, Rogue State: A Guide to the World's Only Superpower, Maine, Common Courage
Press, 2000, p. 35.
2
Ken Both, The Kosovo Tragedy, London, Routledge & Taylor Francis Group, 2001, p. 65.
3
Noam Chomsky, The New Military Humanism: Lessons From Kosovo, London, Pluto Press, 1999,
p.28.

4
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

3. PROVOCĂRI ÎN COMANDA FORȚELOR

MULTINAȚIONALE

Există un număr mare de factori care afectează, împiedică și complică comanda

trupelor internaționale. Acesta este prețul pe care îl plătește liderul forțelor combinate
pentru beneficiile structurii internaționale ale subunității sale. ,,Depășirea acestor
probleme este una dintre provocările cheie cu care se va confrunta comandantul
trupelor multinaționale”4.
3.1. Provocările în domeniul profesional

Aceste provocări apar datorită diferitelor standarde de pregătire. Instruirea

militarilor este o problemă națională, bazată pe diverse standarde militare naționale,
diferite proceduri de conducere a trupelor precum și a tacticilor, tehnicilor și
procedurilor utilizate (TTP-uri). Prin urmare, militarii resposabili cu menținerea păcii
prezintă un nivel de pregătire foarte diferit, nu numai datorită abilităților sale
individuale, ci și datorită nivelului de instruire aplicată de forțele armate ale acelei țări.
Prin urmare, comandantul unității militare internaționale trebuie să estimeze foarte
repede abilitățile și cunoștințele subordonaților săi fiind conștienți de unele limitări, dar
și de capacitățile suplimentare pe care aceștia le stăpânesc. Dacă este necesar,
comandantul trebuie să realizeze și să conducă pregătire suplimentară.
O altă problemă o reprezintă sistemul de comandă și control (C2) fiind un
domeniu foarte dificil cu care un lider multinațional trebuie să opereze în cadrul
misiunii. Coordonarea unităților combinate este mai simplă în cazul operațiunilor de
sprijinire a păcii NATO, unde afilierea între comandant și subordonați a fost
definită ,,în documentele doctrinare NATO numite Allied Joint Publications”5. O altă
situație mai complicată în care un comandant se confruntă, este într-o operațiune sub
egida ONU, deoarece o astfel de relație nu este definită atât de clar. Întreaga comandă
nu este niciodată atribuită Națiunilor Unite de către statele participante, doar comanda
operațioanală este exercitată de comandații ONU în concordanță cu Memorandumul
Întelegerii și a procedurilor standard de operare a misiunii.
Alți factori care creează probleme sunt standardele diferite la nivelul fiecărei țări
pentru sistemul C2. Standardul răspândit al NATO îl reprezintă „comanda misiunii"6,
unde subordonații au o largă libertate în luarea deciziilor și punerea lor în acțiune. Cu
4
David Clough, Brian Stiltner, Faith and Force, Washington, Georgetown University Press, 2007, p.
154.
5
Peter Gowan, From Rambouillet to the Chinese Embassy Bombing, New Left Review, 1999, p. 115.

5
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

toate acestea, în cazul anumitor țări care nu aparțin de NATO, comandanții așteaptă să
fie înstiințați în detaliu prin ordine specifice despre cum ar trebui să acționeze și nu
arată nicio inițiativă. Motivul nu este dat de lipsa motivației sau a abilităților, ci
datorită culturii de comandă aplicabilă în armatele statelor respective unde inițiativa și
libertatea de comandă sunt sever restricționate. De asemenea, în acest caz, liderul
internațional trebuie să identifice la începutul operațiunii sarcinile pe care subordonații
săi nu le pot îndeplini.
În plus, anumite țări încearcă să implementeze viitorilor comandanți
competențe pentru operațiuni de sprijinire a păcii, chiar din etapa de educație a
ofițerilor, în timpul studiilor din academie. Această soluție poate scurta dramatic
perioada de adaptare și procesul de coeziune al unității multinaționale în decursul
detașării.

3.2. Restricții politice

Misiunile de menținere a păcii au fost și sunt nu doar acțiuni militare,

având în primul rând un caracter politic. Prin urmare, importantele considerente
politice influențează modul de conducere și de determinare a strucurilor militare. De
regulă, factorii politici depășesc argumentele militare. Din această cauză, așa-numitele
avertismente naționale reprezintă provocări enorme pentru liderul militar. Avertizările
sunt definite drept ,,restricții puse de națiuni cu privire la utilizarea acestor
forțe în operațiunile multinaționale”7. Aceste constrângeri politico-militare se impun
unilateral și fără consultări cu celelalte organe multinaționale sau cu comandanții
implicați în operațiunile combinate.
Problema avertismentelor naționale este una foarte sensibilă fiind o problemă
provocatoare despre care s-a spus că este chiar o operațiune cancerigenă de către
Consiliul Atlantic al Statelor Unite. Comandantul forțelelor multinaționale trebuie să fie
conștient de aceste limitări încă de la începutul misiunii și trebuie să țină cont de ele și
să le încorporeze în planificarea operațională .

3.3. Considerații privind limba

6
Dag Henriksen, NATO’s Gamble: Combining Diplomacy and Airpower in the Kosovo Crisis,
Annapolis, Naval Institute Press, 2007, p. 78.
7
Eric Herring, From Bad to Worse: NATO’s War Against Serbia and its Aftermath, International
Journal of Human Rights, 2000, p. 124.

6
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

În prezent, limba principală de comunicare în operațiunile internaționale este

engleza. În timpul misiunii comandantul ar putea fi expus la diferite niveluri de
competență lingvistică, chiar și lipsa acestor abilități, în special în rândul militarilor cu
grade inferioare. El poate experimenta diverse stiluri de pronunție, accente și chiar
seturi neobișnuite de vocabular. Liderul internațional ar trebui să-și dea seama rapid
care este nivelul de cunoaștere al limbii în rândul subordonaților săi. El ar trebui să
transmită ordinele într-un mod cât mai clar și să folosească un vocabular simplu și să se
asigure că subordonații săi înțeleg modul său de a comunica și să verifice dacă aceștia
înțeleg ordinele transmise. ,,Neînțelegerile lingvistice pot duce uneori la tragedii și
chiar la moartea soldaților sau a civililor”8. Operațiunile de menținere a păcii pe
termen lung au tendința de a dezvolta o limbă neoficială constând din diverse abrevieri,
acronime sau cuvinte care se referă la echipamente, locații geografice, teren
caracteristici din zona de responsabilitate etc. Uneori aceste expresii se înteleg doar de
membrii subunității. Prin urmare, comandantul ar trebui să dobândească rapid tipul
universal de vocabular pentru a înțelege ceilalți membri ai misiunii și ei pe acesta.

3.4. Aspectele religioase și culturale

Aceste teme foarte largi, pot afecta foarte grav modul de desfășurare al operației.
Acestea pot ajuta viitorii comandanți ai unităților militare multinaționale în a-și
aprofunda cunoștințele despre factorii importanți ai operațiunilor internaționale.
Problema este crucială pentru un comandant și pentru misiune deoarece unele țări
abordează într-un mod sensibil aspectele religioase. Diferențele religioase și cele
culturale pot provoca tensiuni și neînțelegeri între membri și pot afecta succesul
misiunii. De asemenea, comandanții trebuie să cunoască principiile de bază ale religiei
subordonaților fiind nevoiți să accepte practicile religioasele ale acestora. Mai mult
decât atât, comandanții trebuie să înțeleagă aspectele religioase, culturale și istorice ale
țării unde se află aria de operații pentru a evita apariția confruntărilor de această natură.
Un alt subiect sensibil din domeniul factorilor culturali este participarea femeilor
în cadrul operațiunilor de menținere a păcii, în special în cazul în care personalul
feminin ocupă funcții de comandă, problema întalnindu-se în special la țările non-
europene. În cazul subordonaților de sex feminin comandantul trebuie să fie atent la
repectarea regulilor și legilor generale ale drepturilor omului și trebuie să ,,reacționeze

8
John Janzekovic, The Use of Force in Humanitarian Intervention, London, Ashgate Publishing,
2006, p. 64.

7
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

foarte puternic la orice formă de încălcare a acestor drepturi precum și în cazul

încercărilor de hărțuire sexuală asupra personalului feminin”9.

4. INTERVENȚIILE MILITARE NATO DIN KOSOVO

Bombardamentul de 11 săptămâni al NATO a fost caracterizat pe scară largă ca

fiind o Intervenție umanitară. Liderii NATO au fost reticenți în a-și numi acțiunea un
război, cu toate acestea, fiind un război asimetric. Aceasta a implicat incontestabil
utilizarea forței atât împotriva unui stat străin cât și împotriva forțelor sale armate.
Pentru că a fost justificată în ceea ce privește stoparea uciderilor și expulzări populației
sârbe precum și anticiparea viitoarelor conflicte din aceeași arie de operație din Kosovo,
campania a fost numită uneori în mod colocvial un război umanitar.
De-a lungul campaniei aeriene, liderii NATO au subliniat în mod repetat ,,cinci
obiective pe care președintele iugoslav Slobodan Milosevic” 10 trebuia să le accepte: o
încetare a tuturor activităților de luptă și a uciderilor; retragerea forțele militare
sârbești, a poliției și a forțelor paramilitare din Kosovo; implementarea unei forțe
militare internaționale; întoarcerea tuturor refugiaților și accesul ajutorului umanitar; și
implementarea unui cadru politic pentru clădirile din Kosovo bazat pe Acordurilor de la
Rambouillet.
Potrivit autorului Jokic ,,bombele umanitare ale NATO au ucis
între 500 și 1800 de civili și mai mulți răniți. Au lovit nu doar forțele și facilitățile
militare, dar au distrus și infrastructura civilă a Iugoslaviei provocând un prejudiciu
estimat de 4 miliarde de dolari ”11. Criticii care au comentat acțiunile NATO deoarece
au înrăutățit situația din acel moment, susțin că majoritatea crimelor de război și
curățarea etnică au apărut după ce a început bombardamentul NATO.
Rezultatul umanitar al intervenției internaționale în Kosovo a fost nu unul
favorabil, deoarece NATO a refuzat să folosească forțe terestre, astfel încât utilitatea
forțelor aeriene nu a fost maximizată și care a dus la decesul mai multor persoane.
Răspunsul NATO nu a fost unul adecvat pentru agresiunea și atrocitățile sârbești asupra
populației din Kosovo care a durat mai mult de un deceniu, acesta nefiind proporțional
9
Alexandar Jokic, Lessons of Kosovo: The Dangers of Humanitarian Intervention, Broadview Press,
2003, p. 65.
10
Christopher Layne, Blunder in the Balkans: The Clinton Administration’s Bungled War Against
Serbia, Policy Analysis,1999, p. 98.
11
Michael Mccgwire, Why did we Bomb Belgrade?, International Affairs, 2000, p.76.

8
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

cu nivelul de amenințare. NATO ar fi trebuit să folosească forțe terestre, dacă credeau

că Intervenția militară ar fi fost singura alternativă pentru a opri atacurile sârbești din
Kosovo.
În provincia Kosovo nu a existat nicio criză semnificativă a drepturilor omului la
nivel internațional înainte de bombardamentul NATO care a justificat intervenția sa în
folosul populației etnice-albaneze. Problemele de război care au existat în Kosovo au
fost în mare parte rezultatul susținerii Statelor Unite pentru Armata de Eliberare din
Kosovo (KLA), cu intenția de a provoca o criză care să justifice intervenția. Susținătorii
intervenției NATO ,,nu pot susține că intervenția a fost umanitară ci una ilegală,
distructivă și bazată pe creanțe frauduloase”12.
Argumentul NATO pentru intervenție a fost fals sau înșelător, astfel încât pe de-o
parte conflictul dintre guvernul sârb și forțele KLA a fost inițiat de NATO pentru a crea
o situație care să justifice intervenția. Pe de altă parte, conform istoriei utilizării forțelor
NATO, nicio criză de refugiați nu a existat decât după ce Alianța Nord Atlantică a
început bombardamentele. Acordurile de la Rambouillet, care ar fi putut oferi o soluție
diplomatic viabilă pentru conflict, au fost concepute în mod intenționat astfel încât nici
un stat suveran și independent, nu l-ar fi semnat. Mai mult decât atât, nu a fost luată în
considerare propunerea sârbă pentru soluționarea pașnică a conflictului existent. Prin
urmare, datorită celor prezentate anterior putem afirma că intervenția, în ceea ce
privește obiectivele NATO, este cu totul alta decât ca una umanitară.

5. CONCLUZIE

Specificitatea conducerii unităților multinaționale și multiculturale prezintă

numeroase provocări pentru liderii militari, mai ales pentru cei care nu au avut
experiență anterioară în exercitarea comenzii unor astfel de tipuri de structuri militare.
Un comandant este un element cheie pentru succesul operațiuniilor militare sau
a misiunilor de menținere a păcii. Abilitatea lui de a crea încredere reciprocă,
ajută subordonații să se integreze mai usor și să formeze o entitate pregătită pentru
acțiune având posibilitatea de a determina succesul sau eșecul întregii misiuni. De
asemenea, liderul militar trebuie să fie conștient de problemele care pot să apară
comandând trupele internaționale fiind obligat să înțeleagă compoziția, structura și
echipamentul subunitățile sale.
Liderul multinațional eficient ar trebui să fie conștient de diferențele dintre
sublaternii săi, să tolereze diversitățile, să egalizeze divergențele, să integreze echipa și
12
Ibidem, p.78.

9
 ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
,,NICOLAE BĂLCESCU”

să le atrage atenția asupra necesității implicării în eforturile comune. Astfel de conduita

l-ar putea ajuta să construiască așa-numitul „Esprit De Corps”, necesare îndeplinirii
obiectivelor operaționale și strategice ale fiecărei operațiune de menținere a păcii.

6. BIBLOGRAFIE

 Blum William, Rogue State: A Guide to the World's Only Superpower, Maine,
Common Courage Press, 2000.
 Both Ken, The Kosovo Tragedy, London, Routledge & Taylor Francis Group,
2001.
 Chomsk Noam, The New Military Humanism: Lessons From Kosovo, London,
Pluto Press, 1999.
 Clough David, Stiltner Brian, Faith and Force, Washington, Georgetown
University Press, 2007.
 Gowan Peter, From Rambouillet to the Chinese Embassy Bombing, New Left
Review, 1999.
 Henriksen Dag, NATO’s Gamble: Combining Diplomacy and Airpower in the
Kosovo Crisis, Annapolis, Naval Institute Press, 2007.
 Herring Eric, From Bad to Worse: NATO’s War Against Serbia and its
Aftermath, International Journal of Human Rights, 2000.
 Janzekovic John, The Use of Force in Humanitarian Intervention, London,
Ashgate Publishing, 2006.
 Jokic Alexandar, Lessons of Kosovo: The Dangers of Humanitarian Intervention,
Broadview Press, 2003.
 Layne Christopher, Blunder in the Balkans: The Clinton Administration’s
Bungled War Against Serbia, Policy Analysis, 1999.
 Mccgwire Michael, Why did we Bomb Belgrade?, International Affairs, 2000.

10