Sindromul Burnout in domeniul militar;

Factori moderatori

1. Caracteristici ale Sindromului Burnout

Sindromul Burnout (SBO) apare ca urmare a experienţierii pe termen lung a epuizării
şi diminuării interesului, fiind observat în profesii relaţionate cu stresul, ca de exemplu
printre profesori, lucrători din domeniul social, medici, poliţişti şi militari. Este definit ca o
combinaţie între epuizare emoţională sau fizică, depersonalizare şi reducerea satisfacţiei
personale datorate stresului sau frustrărilor în mediul ocupaţional. Epuizarea nervoasă se
caracterizează prin sentimente prelungite de tensiune şi epuizare a resurselor emoţionale în
relaţie cu alţi oameni. Depersonalizarea este un alt aspect al burnout-ului caracterizat printr-
un răspuns negativ, atitudini cinice sau reacţii necivilizate adresate persoanelor care cer sau
pretind servicii profesionale. Aceste două caracteristici par a fi oarecum asociate,
insensibilitatea sau chiar percepţia dezumanizată a celorlalţi putând duce la formarea părerii
generale că ceilalţi (colegii sau clienţii lor) sunt cauza tuturor necazurilor. Reducerea
satisfacţiei personale este evidentă atunci când lucrând cu alţi oameni simţi că dorinţa pentru
succes şi competenţa personală eşuează (Beer & Beer, 1992). In burnout există tendinţa de a
te autoevalua negativ, în particular în privinţa muncii, astfel încât indivizii se simt nefericiţi
cu sine şi nesatisfăcuţi cu realizările profesionale.
Deşi Sindromul Burnout este recunoscut în Manualul Internaţional de Clasificare a
Bolilor ICD-10, unde este codat Z73.0 şi definit ca o stare de epuizare vitală, în DSM 5 nu
este recunoscut. Intr-un articol recent, Bianchi şi colaboratorii săi (2015) arată că SBO este
construit pe o bază fragilă, din punct de vedere clinic şi teoretic şi din această cauză nu poate
fi ridicat la statutul de categorie de diagnostic. Argumentele lor se bazează pe: (1) analiza
genezei constructului; (2) revizuirea literaturii recente care arată o suprapunerea între burnout
şi depresie; (3) structura discutabilă a celor trei dimensiuni; (4) o examinare critică a faptului
că burnout-ul este singularizat prin legătura sa cu locul de muncă. Unele date curente
sugerează că burnout-ul este mai degrabă o formă a depresiei, decât un tip diferenţiat de
patologie. De asemenea, SBO prezintă o serie de similarităţi şi cu alte tulburări
psihosomatice, ca de exemplu cu Sindromul Oboselii Cronice (SOC), care şi el include
epuizare fizică, oboseală, pierderea energiei, iritabilitate crescută, reucerea satisfacţiei, dureri
nespecifice, dificultăţi de concentrare şi tulburări de somn. Insă spre deosebire de burnout,
SOC nu este limitat doar la aspectele profesionale (Mohammad 2012).
In SBO se consideră că există trei nivele de experenţiere a efectelor: (a) un grad înalt
de burnout, când scorurile la subscalele penru Epuizare şi Depersonalizare sunt crescute şi
scăzute la scala pentru Satisfacţie Personală; (b) un grad mediu de burnout, cu scoruri medii
la toate trei subscalele; şi (c) un grad redus de burnout, când scorurile la subscalele penru
Epuizare şi Depersonalizare sunt scăzute însă sunt crescute la scala pentru Satisfacţie
Personală. In aceste condiţii, consecinţele SBO pot fi foarte serioase, putând duce la
deteriorarea calităţii muncii. Se consideră că burnoutul este un factor în schimbarea locului de
muncă, absenteismului şi a scăderii moralei. In plus, burnout-ul pare a fi corelat cu distresul
personal, cu utilizarea alcoolului şi a drogurilor şi cu probleme în căsnicie şi familie (Reda &
Mabrouk, 2004).

2. Bazele neurobiologice ale Sindromului Burnout

In cazul Burnoutului şi al pacienţilor cu stres cronic există o suprapunere între
simptomele psihologice şi cele fiziologice. Aspectele fiziologice privesc implicarea
sistemului Hipotalamo-Hipofizo-Corticosuprarenalian (HHC), dereglarea sa fiind clară în
cazul stresului acut versus cronic. Stresul cronic a fost asociat atât cu creşteri, cât şi cu
reduceri ale activării sistemului HHC. De asemenea, la indivizii cu stres cronic a fost
observată şi reducerea cortizolului ca răspuns la stresul cronic la muncă. Aceste efecte pot fi
explicate prin implicarea proceselor de adaptare şi de coping şi prin faptul că personalitatea
poate influenţa modul în care reglarea este afectată de stresori. In privinţa SBO s-a propus că
acesta ar putea fi datorat unei scăderi în activitatea HHC, la fel ca şi în stresul cronic.
Interesul pentru creşterea rezilienţei la stres a condus cercetările spre găsirea bazelor
neurobiologice ale factorilor protectivi precum şi a factorilor de risc pentru SBO. Astfel
Dehydroepiandrosterone (DHEA) este un hormon steroid, sintetizat de novo din cortizol în
suprarenale, în sistemul nervos central şi în gonade şi care se consideră a fi un potenţial factor
de rezilienţă neurobiologică, protectiv în stres. DHEA este un antagonist al cortizolului iar
cercetările au demonstrat că suplimentarea cu DHEA are un efect depresant şi protejează
creşterea nivelului de cortizol. De aceea, se consideră că DHEA poate juca un rol
semnificativ în modularea vulnerabilităţii organismului la consecinţele negative ale stresului
(Mohammad 2012). De asemenea, mai este cunoscut că performanţa militarilor reflectă
cogniţiile şi abilităţile lor de decizie în timpul stresului, iar alte studii au arătat legătura dintre
performanţele cognitive superioare şi concentraţiile crescute de DHEA.

3. Rezilienţă, burnout şi rolul stresului la personalul militar.

Personalul militar este considerat un model valid, adesea folosit în cercetările ce
vizează stresul uman. Un studiu care a inclus personal militar al statului Qatar a investigat
nivelul DHEA, al cortizolului şi raportul dintre aceşti doi hormoni la personalul ce manifesta
sindrom burnout, diagnosticat cu Inventarul Maslach al Burnoutului (MBI) (Mohammad
2012). Criteriile de excludere au fost: istoricul psihiatriac şi prezenţa bolilor cronice de tipul
hipertensiunii, diabet, sau orice dereglare hormonală şi tratamente înainte de manifestările
burnout-ului. MBI s-a focusat pe sentimentul de epuizare, detaşarea la lucru şi pierderea
direcţiei în toate aspectele socio-profesionale. Aceste date au fost corelate cu următoarele
date sociodemografice: vârstă, sex, stare civilă, nivel educaţional, ocupaţie, timp petrecut în
actuala poziţie, timp petrecut la muncă şi număr total de ore lucrate. Rezultatele au fost
prelucrate statistic (SSPS v. 11.5) pentru prevalenţa estimată (N, %), testul X2 pentru
variabilele dichotomice şi testul t pentru variabilele continue (vârstă, sex, naţionalitate, timp
petrecut in poziţia prezentă şi nivel de educaţie). Studiul a inclus 20 de participanţi, 40%
bărbaţi şi 60% femei, cu media de vârstă de 39,5 ani. 20% au fost singuri, 60% căsătoriţi şi
20% divorţaţi. 10% aveau colegiul absolvit, iar 70% aveau doar educaţia şcolară. Media
perioadei petrecute în poziţia curentă a fost de 16.1 ani. 30% aveau grade militare, soldaţi sau
în grad mai mic decât ofiţer (junior staff), iar 70% erau civili. 60% au fost din Quatar.
Rezultatele studiului au arătat că 40% din participanţii la studiu au prezentat un scor
ridicat al epuizării emoţionale, 40% au avut un scor ridicat al depersonalizării, iar 60% au
întrunit scoruri înalte pe componenta satisfacţiei personale. Severitatea componentelor
sindromului burnout a fost relaţionată semnificativ cu sexul, statutul marital, fumatul,
naţionalitatea, educaţia, durata muncii şi ocupaţia, majoritatea fiind bărbaţi (30%), căsatoriţi
(20% vs. divorţaţi 0%), din Quatar (30% vs 10% din afară), cu educaţie inferioară (30% vs
10% studii superioare) şi cu perioada petrecută în mediul militar mai mică de 10 ani. Corelaţii
nesemnificative au au fost date de naţionalitate şi tipul de muncă. Autorul explică aceste
rezultate prin faptul că persoanele pot fi adaptate la stresul condiţiilor de lucru, sau că
expunerea la traume timpurii sau la traininguri militare permit soldaţilor să-şi dezvolte
rezistenţa (sau toleranţa) la stres intens. A treia explicaţie posibilă ar fi că indivizii predispuşi
la nivele crescute de simptome fiziologice induse de stres pot fi excluşi prin programul de
selectare a soldaţilor. A patra explicatie posibilă este că eşantionul de cazuri fost redus şi
sunt necesare studii suplimentare pentru clarificarea acestor rezultate.
Nivelul crescut de DHEA şi raportul DHEA:cortizol (măsurate după trezire,
dimineaţa la ora 7) au arătat o stabilitate intra-individuală bună în timp, ceea ce face să poată
fi folosit ca marker pentru activitatea axului HHC. Astfel, indivizii cu stres cronic în muncă
au avut un raport DHEA:cortizol ridicat în plasmă, care a fost asociat cu scoruri semnificativ
reduse pe scala burnout. Creşterea nivelului de cortizol, dimineaţa, a arătat că este asociat cu
prelungirea stresul fiziologic datorat suprapunerii muncii cronice. Aceste date indică că
raportul dintre nivelele circulante ale DHEA cu cortizolul nelegat pot reprezenta un tampon
împotriva efectelor negative ale stresului mediate la nivel central. Un alt rezultat al studiului a
arătat că pacienţii cu ambele nivele crescute, de stres şi de burnout, au prezentat o stimă de
sine redusă şi acuze somatice. Intrucât stima de sine redusă fost raportată şi anterior a fi
asociată cu burnout-ul se pune întebarea dacă poate sau nu să fie privită ca un factor de risc
pentru dezvoltarea SBO, alături de schimbările endocrine (Mohammad 2012).

4. Factori moderatori ai Sindromului Burnout

Cunoaşterea factorilor de risc în organizaţii şi a calităţilor personale care fac unii
angajaţi mult mai rezistenţi la burnout decât alţii ar putea ajuta decizia în alegerea carierei şi
recrutarea stafului. In apariţia SBO sunt implicate mai multe categorii de factori: factori
organizationali, factori individuali şi factori demografici. Dintre factorii organizaţionali se pot
evoca suprasolicitarea (cerinţe vs. timp şi resurse), conflictele şi ambiguităţile de rol,
caracteristicile mediului organizaţional (confort, participarea în procesul de luare a
deciziilor), suportul supervizorului.
Factorii demografici sunt reprezentaţi de starea civilă, vârstă, gen. In privinţa
diferenţelor de gen şi relaţia lor cu burnout-ul în literatură există rezultate contradictorii
privind tendinţele şi sensul lor. O metaanaliză (Purvanova & Muros, 2010) a confirmat
tendinţa generală că femeile sunt mai sensibile la burnout decât bărbaţii, fiind mai uşor
epuizabile emoţional, în timp ce bărbaţii sunt mai depersonalizaţi. Analize suplimentare de
moderare au arătat uşoare diferenţe în tendinţele generale, diferenţa de gen fiind mai mare în
SUA decât în UE. In schimb, metaanaliza a arătat că diferenţele de gen nu au variat
semnificativ în cazul ocupaţiilor tipic feminine fată de cele tipic masculine.
Relaţia dintre vârstă şi burnout, precum şi cea dintre experienţa în domeniu (vechime
la locul de muncă) şi burnout au fost investigate de către Brewer & Shapard (2004) printr-o
metaanaliză care a arătat o mică, dar semnificativă corelaţie negativă între cele două variabile
şi epuizarea emoţională, cel puţin pentru câteva grupe ocupaţionale din SUA. Relaţia nu este
însă una liniară, ci există diferenţe între grupe de vârstă, riscul burnout-ului fiind mai mic la
extremele celor două variabile şi mai mari în intervalul de mijloc. Fenomenul este explicat
prin dezvoltarea mecanismelor de coping odată cu creşterea vârstei şi experienţei, dar şi de
ieşirea din sistem a indivizilor ce dezvoltă SBO.
Principalii factori individuali care prezintă relaţii semnificative cu burnout-ul sunt
stima de sine, autoeficacitatea, locusul de control, stabilitatea emoţională, extraversia,
conştinciozitatea, agreabilitate, afectivitatea pozitivă şi negativă, optimismul şi personalitatea
proactivă. Printr-o metaanaliză privind variabilele personalităţii angajaţilor şi burnout-ul
(Alarcon et al., 2009) s-a dovedit că trăsăturile de personalitate ale modelului Five-Factor
explică semnificativ varianţa în fiecare din dimensiunile burnout-ului. In plus, tipurile de
personalitate pot fi utilizate ca indicatori pentru angajaţii ce necesită suport la locul de
muncă.
O altă metaanaliză, realizată de Hill & Curran (2015) a analizat implicaţiile
perfecţionismului în burnout. Perfecţionismul multidimensional este definit ca o combinaţie
de standarde înalte excedentare şi extremă autocritică. El include două mari dimensiuni:
tendinţele pefecţioniste şi îngrijorările perfecţioniste. Prima dimensiune exprimă tendinţele
auto-orientate spre perfecţiune şi setarea unor standarde de performanţă foarte înalte, în timp
ce a doua dimensiune se referă la aspectele asociate cu îngrijorarea de a nu face greşeli,
teama de evaluare socială negativă, sentimente ale discrepanţei dintre aşteptări şi performanţe
şi reacţii negative la imperfecţiune. Efectele perfecţionismului, cu cele două dimensiuni ale
sale s-au dovedit a fi predictori ai rezultatelor cognitive (ex. atribuiri), afective (ex.
anxietate) şi comportamentale (ex, performanţa) în muncă, sport şi educaţie. In plus, există
cercetări care indică implicaţii ale perfecţionismului în relaţia generală sănătate-boală,
oboseală şi chiar mortalitate. Rezultatele meta-analizei au arătat că tendinţele perfecţioniste
corelează uşor negativ sau nesemnificativ cu burnout-ul în ansamblu şi cu simptomele lui. In
schimb, îngrijorările perfecţioniste prezintă o relaţie pozitivă medie spre mare cu burnout-ul
şi simptomele lui. După controlarea relaţiei dintre dimensiunile perfecţionismului, tendinţa
perfecţionistă „pură” a prezentat o relaţie negativă puternică. Altfel spus, în domeniile
profesionale, tendinţele perfecţioniste sunt puţin adaptative, în schimb îngrijorările
perfecţioniste sunt puternic dezadaptative. Prin urmare aceste rezultate sugerează că
îngrijorările perfecţioniste sunt un factor de vulnerabilitate pentru burnout.
 O altă dimensiune individuală ce influenţează sindromul burnout este religiozitatea.
Somech & Miassy-Maljak (2003) au examinat relaţia dintre religiozitate şi burnout într-o
populaţie religioasă (în Israel), comparând trei grupe de directori de şcoală: şcoală seculară,
religioasă şi ultra-ortodoxă. Datele au indicat o relaţie negativă între gradele de religiozitate
ale directorilor şi nivelul lor de burnout. Această relaţie este mediată atât de semnificaţia
muncii educaţioale, cât şi de variabilele de rol (statut, normă, salariu, dificultăţi cu profesorii,
cerinţele părinţilor) ambele având implicaţii teoretice şi practice. Autorii au găsit că gradul de
religiozitate încorporează un sistem de valori care dă sens muncii educaţionale şi acţionează
ca filtru perceptual în procesul de coping cu stresul profesional, moderând astfel incidenţa
burnout-ului. Autorii consideră că burnout-ul ar trebui privit nu doar ca o problemă a
individului, ci şi ca un fenomen ce apare în context socio-cultural. De asemenea, este
subliniată ideea că este necesară o abordare diferenţiată în acord cu cerinţele speciale ale
fiecărei categorii religioase atunci când se dezvoltă programe de coping cu burnout-ul.
Intrucât găsirea sensului în muncă joacă un rol critic în reducerea bournout-ului, iar directorii
religioşi găsesc acest sens prin valorile religioase, este necesar ca şi societăţile non-religioase
să găsească căi pentru îmunătăţirea sensului muncii educaţionale prin alte valori relavante.

Bibliografie

Alarcon, G., Eschleman, K. J., & Bowling, N. A. (2009). Relationships between personality
variables and burnout: A meta-analysis. Work and Stress, 23, 244-263.
Beer J, Beer J. (1992). Burnout and stress, depression and self-esteem of teachers. Psychol
Rep; 71(3 Pt 2):1331–1336.
Bianchi R, Schonfeld IS and Laurent E (2015). Is it time to consider the “burnout syndrome”
a distinct illness? Front. Public Health 3:158.
Brewer, E.W., & Shapard, L. (2004). Employee burnout: A meta-analysis of the relationship
between age or years of experience. Human Resource Development Review, 3(2),
102-123.
Hill A P, Curran T (2015). Multidimensional Perfectionism and Burnout: A Meta-analysis.
Personality and Social Psychology Review, 20(3) 269 –288.
Mohammad A.A.A (2012). Resilience, burnout, and role stress among military personnel.
Middle East Current Psychiatry,19:123–129.
Purvanova RK, Muros JP. (2010). Gender differences in burnout: A meta-analysis. J Vocat
Behav. 77:168–85
Reda MM and Mabrouk A. (2004) Burnout syndrome in burn unit in comparison toplastic
surgery unit in Ain-Shams University. Curr Psychiatr; 11:33-35.
Somech, A. & Miassy-Maljak, N. (2003). The relationship between religiosity and burnout of
principals: The meaning of educational work and role variables as mediators. Social
Psychology of Education, 6, 61-90.