I. Coeziunea grupului, factor determinant al climatului psihosocial Structurile militare romanesti trec in prezent printr-un profund proces de restructurare.

La nivelul fiecarei organizatii sunt si vor fi necesare redefiniri, redirectionari, restructurari. La nivelul culturii organizationale, al relatiilor de putere, al tiparelor de comunicare si al constantelor comportamentale individuale si colective se vor produce, neindoielnic, modificari uneori dramatice. Din acest punct de vedere, imaginarul organizational, ce fundamenteaza, orienteaza si justifica, in plan interpersonal, conduitele fiecaruia dintre noi, va trebui sa fie interiorizat (atat cat este posibil). Rezistenta la schimbare, criza culturii organizationale se vor obiectiva in comportamente, acte si actiuni concrete, carora comandantii de la toate nivelurile trebuie sa le faca fata si, pentru fiecare caz in parte, sa gaseasca solutii. Spatiul social este locul de intalnire al unor vointe individuale, fiecare cu o serie de atitudini si preferinte noi. De aceea avem nevoie acum de aceasta schimbare, care trebuie sa fie globala, profunda si sa se desfasoare, pe cat posibil, in ritm alert. Organizatiile sunt ansambluri structurate constituite in vederea atingerii unor obiective determinate. Unitatea unei organizatii este data de modul de interdependenta si de existenta functiilor, rolurilor si statutelor pertinente pentru atingerea obiectivelor propuse. Raporturile sunt structurate, cel mai adesea, ierarhic si dupa functii sau calificari (competente). Organizatia este compusa din indivizi care formeaza un ansamblu chiar daca fiecare are propriile sale obiective, menirea sa de a raspunde la constrangeri, de a lucra, capacitatea sa de a se coordona cu ceilalti indivizi, de a coopera, de a exersa sau de a suporta autoritatea. Grupurile pe care le constituie, formale sau informale, reflecta aceste diferente prin intermediul unor aliante sau conflicte care se nasc in organizatie. Acceptul de a coopera este responsabil, in ultima instanta, de bunul mers al organizatiei, decizand in privinta dinamicii ei. Atitudinile, reprezentarile pe care unii le au despre ceilalti (in primul rand ale celor cu care lucreaza impreuna), solidaritatile si simpatiile joaca un rol esential. Alte relatii pot de asemenea traversa organizatia, fie ca este vorba de cunostinte interioare si exterioare organizatiei, fie ca au existat anterior relatii de grup pe care jocul promovarilor le-a slabit, dar care nu sunt mai putin prezente. Toate acestea pot fi reunite sub termenul generic de, "climat psihosocial". Acesta este un sistem de referinta pentru fiecare individ in alegerea comportamentului sau, in procesul de adaptare a conduitei si a modului sau de interrelationare in cadrul organizatiei. Starea psihica a fiecarui membru al organizatiei este influentata mai mult sau mai putin de climatul psihosocial din organizatie, ceea ce conduce la satisfactie sau insatisfactie, echilibru sau conflicte la eficienta sau ineficienta. Colonelul E. Burdulea mentioneaza: "Climatul psihosocial vizeaza relatiile interpersonale pe orizontala si verticala, modul lor de constituire; el da expresie rolului colectivului in realizarea coeziunii, a interactiunii factorilor externi si interni ce conditioneaza formarea personalitatii luptatorului, gradul de integrare socio-culturala a fiecaruia". Fiecare individ se caracterizeaza atat prin trasaturi ce tin de varsta, nivel de instruire, profesie, mediu de provenienta, cat si prin particularitatile ce deriva din temperament sau caracter. Felul de a fi al fiecaruia este dat de atitudinile adoptate, opiniile exprimate in legatura cu anumite fapte, comportamentul obisnuit. Se naste intrebarea: daca grupul este format din mai multi indivizi si daca fiecare are felul sau deosebit de a se manifesta, cum putem vorbi despre opinia grupului, despre un comportament al grupului in ansamblul sau? Unitatea de apreciere si de actiune ce apare la nivelul colectivitatii este rodul influentei reciproce a membrilor sai. Adesea, remarcam ca o persoana cunoscuta se comporta cu totul neasteptat atunci cand se integreaza intr-un ansamblu. Atitudinea sa devine explicabila atunci cand stim ce influente sufera din partea celorlalti. Din interactiunea indivizilor ia nastere un comportament al grupului, comportament ce isi pune amprenta asupra tuturor. Plecand de la aceasta ipoteza trebuie subliniata ideea conform careia grupul actioneaza ca unitate de sine

statatoare numai din momentul in care a atins un nivel minim de coeziune, cand s-au constituit diverse structuri in care sunt inclusi toti membrii sai. Fireste ca nu toti membrii sunt integrati in acelasi mod in toate structurile. Cu cat insa ponderea lor in fiecare structura este mai mare, cu atat coeziunea este mai ridicata si invers, cu cat raman in afara acestei structuri mai multi membrii, cu atat coeziunea este mai mica. "Coeziunea poate fi considerata drept cea mai importanta variabila de grup, deoarece, tocmai datorita ei, grupul exista, se mentine si functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare". (Golu Pantelimon, "Psihologie Sociala", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1971, pag 192). Fenomenul de coeziune reflecta gradul in care grupul este atractiv pentru membrii sai, de pilda oamenii se plac unii pe altii si doresc sa ramana membrii ai grupului. Coeziunea rezulta deci din fortele care se exercita asupra grupului. Ea va fi cu atat mai mare cu cat fortele pozitive sunt mai importante, intrucat ele determina atractia pe care o exercita grupul asupra membrilor sai. Dar aceasta coeziune creste si in cazul in care grupul dezvolta un sistem de reglare si de actiune asupra fortelor negative, sistem in care intervin pe scala larga o serie de procese care impiedica iesirea din grup sau abandonarea acestuia. Studiile din domeniul psihologiei organizationale acorda o importanta deosebita fenomenului coeziunii, apreciindu-se ca el are implicatii deosebite asupra comportamentului angajatilor in grupurile de lucru. Oberle si Beauvois (1995) inventariaza consecintele pozitive si negative ale coeziunii in planul comportamentului in grup. Dintre acestea amintim cu titlu de exemplu: - Participarea activa la activitatile grupului, datorata faptului ca indivizii sunt motivati si reflectata in comunicarea eficienta in grup, fluctuatie voluntara redusa a membrilor si absenteism redus; - Succesul grupului de lucru: Grupurile de lucru sunt foarte eficiente in atingerea propriilor scopuri, prin calitatea comunicarii dintre membrii si a implicarii lor in indeplinirea sarcinii, in conditiile unei conformari active la norme. De asemenea au existat numeroase lucrari care s-au ocupat de relatia dintre coeziune si performanta. Daca primele cercetari, cea intreprinsa de Mayo la Western Electric si cea a lui Jenkins asupra echipajelor de bombardiere, au evidentiat cu claritate superioritatea grupurilor coezive; se pare totusi ca relatia performanta-coeziune este mai complexa, asa cum au demonstrat studiile lui Schachter (1951). Un grup coeziv va fi foarte performant daca adera la scopurile ce ii sunt fixate. In absenta acestui acord, consecintele coeziunii vor fi foarte importante, dar in sens opus.